ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1902/2023

Ședința publică din data de 4 aprilie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 27 septembrie 2022, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, astfel cum a fost precizată la data de 6 iunie 2022, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației și Ministrul Educației - B., a solicitat:

(i) aplicarea unei amenzi conducătorului Ministerului Educației - Consiliul de etică și management universitar, în cuantum de 20% din salariul brut pe economie pe zi de întârziere, cu începere de la data de 15.02.2020, conform art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004;

(ii) obligarea Ministerului Educației - Consiliul de etică și management universitar la plata unei penalități către reclamant, în cuantum de 500 RON/zi întârziere, cu începere de la data de 15.02.2020, conform art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 906 alin. (2) C. proc. civ.

(iii) obligarea debitorului la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariul avocațial, potrivit art. 453 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 1439 din 19 septembrie 2022, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației și Ministrul Educației - B., ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 1439 din 19 septembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea cererii.

Recurentul-reclamant învederează că Hotărârea nr. 3/2018, emisă de debitorul Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice – Consiliul de Etică și Management Universitar, în raport de care se susține că ar fi fost îndeplinită obligația stabilită prin hotărâre judecătorească, nu a fost depusă la dosarul cauzei, instanța tranșând problema litigioasă în absența acestui înscris. Existența acestui înscris a fost afirmată într-un alt dosar, aflat în soluționarea altui complet și care nu a fost conexat la cauza de față, respectiv dosarul nr. x/2021.

Susține recurentul-reclamant că, și dacă s-ar accepta realitatea existenței acestei hotărâri, astfel cum a fost transmisă în dosarul nr. x/2021, actul nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege, nefiind asumat prin semnătură și nici ștampilat de emitent. Hotărârea nu este opozabilă reclamantului, care nu a avut cunoștință de ea și nici nu i-a fost comunicată, iar pretinsa publicare pe site-ul Ministerului Educației reprezintă o informație neverificabilă.

Mai solicită a se avea în vedere că, dacă Hotărârea nr. 3/2018 ar fi fost emisă în anul 2018, această împrejurare ar fi lăsat fără obiect acțiunea finalizată prin emiterea titlului executoriu, respectiv actul ar fi fost prezentat de debitor Înaltei Curți la soluționarea cauzei în recurs, în anul 2020, ceea ce nu s-a întâmplat.

Intimații-pârâți nu au depus întâmpinări față de recursul declarat de reclamantul A..

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin cererea dedusă judecății, reclamantul A. a solicitat instanței de executare să dispună măsurile de constrângere prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004, pentru a asigura executarea de către debitor a obligației prevăzute în titlul executoriu (sentința civilă nr. 595/22.02.2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016 al Curții de Apel București, definitivă prin decizia civilă nr. 215/16.01.2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție), prin care Ministerul Educației Naționale (actual Ministerul Educației) a fost obligat să soluționeze sesizarea formulată de reclamant, adresată Consiliul de Etică și Management Universitar din cadrul autorității ministeriale.

Prima instanță a respins cererea, ca neîntemeiată, constatând că debitorul a executat obligația stabilită prin titlul executoriu prin emiterea Hotărârii nr. 3/2018 a Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice – Consiliul de Etică și Management Universitar, concluzie contestată în recurs de către reclamant, care a susținut, pe de-o parte, că actul respectiv nu a fost depus la dosarul cauzei și, în subsidiar, că acesta nu îndeplinește cerințele de formă și de publicitate necesare pentru a valora executarea obligației, existând îndoieli asupra veridicității lui.

Contrar susținerilor recurentului-reclamant, Înalta Curte constată că în dosarul instanței de fond a fost depusă o copie a Hotărârii nr. 3/05.04.2018, fiind atașată la dosar. Este reală împrejurarea că acest înscris a fost depus și în dosarul asociat nr. x/2021, având ca obiect cererea de reexaminare formulată de pârât împotriva măsurii aplicării amenzii judiciare, însă el se regăsește și în dosarul instanței de fond, fiind, așadar, neîntemeiate susținerile recurentului-reclamant referitoare la soluționarea cauzei în lipsa probelor pe care se sprijină raționamentul primei instanțe.

Cât privește cerința semnării și ștampilării Hotărârii nr. 3/05.04.2018, Înalta Curte a solicitat, în recurs, depunerea la dosar a unei copii a acestei hotărâri asumată prin semnătură, însoțită de documentația ce a stat la baza emiterii sale, copiile urmând a fi conformate cu originalul. Această obligație a fost îndeplinită, atât hotărârea cât și înscrisurile fiind depuse în forma solicitată pentru termenul din 22 martie 2023 și fiind atașate la filele x, respectiv 39-67 din dosarul de recurs. Potrivit conținutului hotărârii, Înalta Curte constată că actul a fost emis în soluționarea sesizării formulate de reclamant (a se vedea în acest sens dosarul Curții de Apel București nr. x/2016 și filele x din prezentul dosar de recurs), înregistrată la minister sub nr. x din data de 29.10.2015, iar la Consiliul de Etică și Management Universitar sub nr. x/14.06.2017, având la bază raportul de analiză a sesizării și punctul de vedere transmis de Comisia de Etică din cadrul Universității din Craiova.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile recurentului-reclamant prin care se contestă veridicitatea Hotărârii CEMU nr. 3/2018. Împrejurarea că acest înscris a fost emis în cursul soluționării procesului soldat cu pronunțarea titlului executoriu și nu a fost prezentat instanței de judecată la acel moment nu reprezintă o împrejurare de natură a ridica îndoieli cu privire la existența actului. Modalitatea în care debitorul Ministerul Educației Naționale a ales să își formuleze și susțină apărările în dosarul nr. x/2016 nu are relevanță în cauza de față, instanța de executare analizând doar dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004 pentru a dispune măsurile de constrângere la executarea obligației. Cum din înscrisurile prezentate rezultă că obligația stabilită prin titlul executoriu a fost îndeplinită, în mod corect prima instanță a reținut că nu se justifica aplicarea mijloacelor de constrângere și că cererea este neîntemeiată.

Nici lipsa comunicării acestei hotărâri către creditorul obligației nu prezintă relevanță în cauza de față, executarea obligației din titlul executoriu constând în emiterea actului de soluționare a sesizării formulate de reclamant, iar publicitatea/comunicarea actului fiind o formalitate ulterioară, care nu împietează în vreun fel asupra îndeplinirii obligației.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile recurentului-reclamant, soluția instanței de fond fiind legală și urmând a fi menținută, consecutiv respingerii căii de atac.

În consecință, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1439 din 19 septembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 4 aprilie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.