Decizia nr. 2268/2022 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 344/2021 a Curții de Apel București

Obiectul cererii de chemare în judecată 1.1. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 2 septembrie 2020, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației și Cercetării, B., Școala Gimnazială nr. 79, Școala Gimnazială nr. 78 și Școala Gimnazială nr. 47, a solicitat: (i) obligarea pârâtului Ministerul Educației și Cercetării la emiterea actului administrativ constând în acordarea drepturilor salariale cuvenite pentru activitatea didactică desfășurată de la distanță, în perioada 11-31 martie 2020, respectiv plata a 45 de ore și a drepturilor conexe (aproximativ 4000 RON brut sau 2500 RON net); (ii) obligarea pârâților Ministerul Educației și Cercetării și B., la plata de despăgubiri în cuantum de 2000 de RON; (iii) obligarea pârâților Ministerul Educației și Cercetării și B. la plata cheltuielilor de judecată. 1.

Prin încheierea din 14 ianuarie 2021, instanța de fond a dispus rectificarea citativului prin scoaterea din cauză a pârâtelor unități școlare, în raport de precizările orale ale reclamantului, cuprinse în încheierea de ședință. 2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 344 din 11 martie 2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele: - a admis cererea precizată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației și Cercetării și B.; - a obligat pârâtul Ministerul Educației să efectueze operațiunile administrative necesare, cu emiterea actului administrativ corespunzător, pentru plata către reclamant a tuturor drepturilor salariale cuvenite pentru activitatea didactică desfășurată de reclamant de la distanță în perioada 11-31 martie 2020; - a obligat pârâtul Ministerul Educației să plătească reclamantului suma de 2000 de RON daune morale.

Calea de atac exercitată în cauză 3.1. Împotriva încheierii din 14 ianuarie 2021 și a sentinței civile nr. 344 din 11 martie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Educației (fost Ministerul Educației și Cercetării), întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3, 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârilor atacate și, după caz, în raport de motivul de casare ce va fi considerat fondat, trimiterea cauzei spre competentă soluționare Tribunalului București, secția a VIII-a litigii de muncă și asigurări sociale ori trimiterea cauzei în rejudecare aceleiași instanțe sau rejudecarea cauzei, cu consecința respingerii acțiunii, ca neîntemeiate. Un prim motiv de recurs invocat de recurentul-pârât se referă la încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe. Arată recurentul-pârât că, din cuprinsul încheierii din 14.01.2021 nu rezultă dacă instanța a respins excepția necompetenței funcționale sau doar a consemnat poziția părții reclamante cu privire la excepție. Astfel, dacă excepția a fost pusă în discuție, dar instanța a omis a se pronunța asupra sa, este incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., iar dacă excepția necompetenței funcționale a fost respinsă, este incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. Consideră recurentul-pârât că litigiul nu privește un act administrativ tipic sau asimilat, iar intimatul-reclamant nu are calitatea de funcționar public, astfel că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 536 Cod administrativ. Raporturile litigioase din prezenta speță vizează exclusiv contractul de muncă al intimatului-reclamant, fiind incidente prevederile Codului muncii, astfel încât competența de soluționare cauzei aparține Tribunalului București, secția a VIII-a litigii de muncă și asigurări sociale. Printr-un al doilea rând de critici, recurentul-pârât susține că, prin încheierea și sentința recurate, prima instanță a încălcat regulile de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, caz de casare subsumat art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.. Prima instanță nu a pus în discuția părților și nu a soluționat excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Educației, invocate prin întâmpinare, în raport de împrejurarea că raportul litigios este unul de dreptul muncii, iar între reclamant și pârât nu există nici raporturi de muncă, nici raporturi de serviciu. Totodată, arată recurentul, instanța de fond nu a pus în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B. și nici excepția tardivității introducerii cererii de chemare în judecată, invocată de Școala Gimnazială nr. 47. În opinia recurentului-pârât, nepunerea în discuție și nesoluționarea acestor excepții încalcă prevederile art. 6, art. 14, art. 224 și art. 248 alin. (1) C. proc. civ. și atrage sancțiunea nulității hotărârilor recurate. Printr-o altă critică din recurs, recurentul-pârât susține că în mod eronat instanța de fond a reținut, în practicaua sentinței, că Ministerul Educației nu a transmis un răspuns la adresa emisă de instanță. Adresa și înscrisurile comunicate se află la dosarul de fond, au fost transmise prin poșta electronică la data de 11.03.2021, la ora 11:06 și prin fax, la ora 12:29, iar ședința de judecată a început la ora 15:00. Înscrisurile au fost atașate la dosar la ora 16:00, după încheierea ședinței de judecată, astfel încât se impunea repunerea cauzei pe rol și comunicarea acestor înscrisuri. Prin urmare, arată recurentul-pârât, adresa și înscrisurile au fost depuse cu suficient timp înaintea ședinței de judecată, cu respectarea dispozițiilor art. 183 C. proc. civ., dar prima instanță a omis a le lua în considerare, astfel încât este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Recurentul-pârât prezintă și critici întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., susținând că sentința și încheierea atacate sunt insuficient motivate. Consideră că sentința este neclară în privința obligației principale stabilite în sarcina ministerului, nu rezultă ce act administrativ ar trebui să emită ministerul, nu este prevăzută valoarea drepturilor salariale ce ar corespunde respectivei perioade, nu precizează ce operațiuni administrative ar trebui să efectueze ministerul. Totodată, deși cererea de chemare în judecată a fost admisă și în contradictoriu cu pârâta B., totuși dispozitivul sentinței nu prevede obligații în sarcina acestei pârâte. Circumscris cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât invocă greșita aplicare a prevederilor art. 1330 și 1345 C. civ. și susține că dispozițiile C. civ. nu sunt aplicabile în privința drepturilor de natură salarială. Învederează recurentul-pârât că Ministerul Educației nu are calitatea de angajator, acestă calitate revenind unității de învățământ, conform art. 93 alin. (1) și art. 97 din Legea nr. 1/2011. Prin urmare, acordarea drepturilor salariale ale personalului didactic de predare din unitățile de învățământ preuniversitar intră în responsabilitatea unităților de învățământ, iar sarcinile specifice activității desfășurate în regim de plată cu ora de către personalul de predare sunt prevăzute în contractul individual de muncă, separat de cel aferent funcției de bază. Pentru perioada suspendării cursurilor conform art. 1 din Hotărârea CNSU nr. 6/09.03.2020, respectiv 11.03.2020-23.03.2020, Ministerul Educației a transmis inspectoratelor școlare adresa nr. x/10.03.2020, iar după data de 23.03.2020, până la finalizarea cursurilor anului școlar, procesul de învățare on-line a fost reglementat prin această adresă și prin Instrucțiunea pentru crearea și/sau întărirea capacității sistemului de învățământ preuniversitar prin învățarea on-line, aprobată prin OMEC nr. 4135/2020. Pentru perioada invocată de reclamant, nu există o reglementare legală cu privire la activitatea didactică ce urma să se desfășoare în sistem on-line, aceasta fiind o situație deosebită, nemaiîntâlnită, pentru reglementarea căreia s-a lucrat în vederea elaborării unor norme, care au fost cuprinse în Ordinul nr. 4135/21.04.2020. Recurentul-pârât critică și soluția de obligarea la plata daunelor morale, susținând că instanța de fond a realizat doar un examen al jurisprudenței naționale și al deciziilor CEDO, dar nu a demonstrat îndeplinirea cerințelor cumulative pentru existența răspunderii civile delictuale. În cauză nu s-au administrat probe pentru dovedirea unui prejudiciu moral și nici nu s-a probat săvârșirea unei fapte ilicite de Ministerul Educației, câtă vreme, prin adresa nr. x/10.03.2020, transmisă inspectoratelor județene, sarcina stabilirii programului de lucru în perioada stării de urgență revenea conducerii unității de învățământ. 3.2. Pârâta B. a declarat recurs incident împotriva sentinței civile nr. 344 din 11 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea soluționării excepției lipsei calității sale procesuale pasive. În cazul reținerii cauzei spre rejudecare, pârâta a solicitat menținerea soluției instanței de fond de exonerare a sa de la plata oricărei sume de bani către reclamant, iar în subsidiar, respingerea cererii de chemare în judecată, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. Recurenta-pârâtă învederează că, prin dispozitivul sentinței recurate, nu a fost obligată la vreo prestație către reclamant, iar această soluție nu a fost recurată, motiv pentru care solicită admiterea excepției autorității de lucru judecat. În subsidiar, recurenta-pârâtă solicită schimbarea în parte a sentinței recurate, în ceea ce privește nesoluționarea excepției lipsei calității procesuale sale pasive, cu consecința analizării acestei excepții și admiterii sale, pentru motivele arătate în întâmpinarea depusă în fond, pe care le reiterează în cuprinsul recursului incident. Subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă critică soluția pronunțată pe fondul cauzei, sens în care reia apărările formulate în fața instanței de fond.

Apărările formulate în cauză 4.1. Prin întâmpinarea formulată față de recursul declarat de pârâtul Ministerul Educației, intimatul-reclamant A. a solicitat respingerea căii de atac, ca nefondată. Cât privește susținerile recurentului-pârât, referitoare la depunerea în termen a înscrisurilor solicitate de instanța de fond, intimatul-reclamant arată că acesta a avut la dispoziție două luni pentru a trimite înscrisurile, însă le-a depus în ultimul moment, fără a ține seama de volumul de materiale pe care instanța le primește și înregistrează zilnic. De altfel, documentele trimise nu probează legalitatea deciziei de sistare a plății cu ora în perioada 11.31.03.2020. Referitor la încheierea din 14.01.2021, intimatul-reclamant susține că în cadrul ședinței de judecată de la acel termen s-a clarificat faptul că litigiul privește un act administrativ, respectiv decizia de sistare a plății cu ora începând cu 11.03.2021, emisă de pârâtul Ministerul Educației într-o modalitate netransparentă. Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a autorității ministeriale, consideră intimatul că sunt eronate argumentele recurentului-pârât referitoare la nepunerea în discuția părților a acestei excepții, la natura litigiului și la răspunderea angajatorului. După cum a constatat instanța de fond, neplata drepturilor salariale pentru perioada în discuție a fost cauzată de minister, prin schimbarea programului EduSal, ceea ce nu a mai permis efectuarea plății cu ora. De altfel, arată intimatul, instanța de fond a soluționat atât excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Educației, cât și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B., dovadă în acest sens fiind menținerea pârâților în cauză. Consideră intimatul-reclamant că prezenta cauză este dată în competența de soluționare a curții de apel, prin secția de contencios administrativ și fiscal, iar nu a tribunalului, prin secția de litigii de muncă, cum susține Ministerul Educației. În continuare, intimatul-reclamant a prezentat conținutul fiecăruia dintre înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către Ministerul Educației, subliniind caracterul discriminatoriu al deciziei de sistare a plății cu ora pentru perioada 11.03.2021 - 31.03.2021. Consideră că sunt nereale afirmațiile recurentului-pârât, în sensul că sarcinile specifice activității desfășurate în regim de plată cu ora de către personalul de predare sunt prevăzute în contractul individual de muncă, separat de cel aferent funcției de bază, întrucât contractele sale individuale de muncă, încheiate cu Școlile Gimanziale nr. 79, nr. 78 și nr. 47 au conținut standard, fiind identice cu contractul de muncă al unui cadru didactic titular. Același lucru reiese și din fișa postului, niciunul din acele documente nu menționează sarcini specifice activității desfășurate în regim de plata cu ora. Cât privește invocarea de către recurent a dispozițiilor art. 93 alin. (1) și 97 alin. (2) din Legea nr. 1/2011, arată intimatul-reclamant că Ministerul Educației a pus angajatorul în imposibilitatea de a-și respecta obligațiile din contractul individual de muncă, respectiv plata cu ora a personalului didactic de predare, prin modificarea sistemului EduSal, în sensul neacceptării plății cu ora. Instanța de fond a avut în vedere în mod corect că acțiunea nu este îndreptată împotriva angajatorului, ci împotriva autorității publice, autorul actului administrativ care a generat situația reclamată. Prin adresa nr. x/10.03.2020, Ministerul Educației recomandă menținerea legăturii cu elevii și este asigurat întreg personalul din învățământ că nu va fi afectat în ceea ce privește drepturile salariale. Această adresă omite și nu motivează problema suspendării plății cu ora în perioada în discuție. În temeiul acestei adrese, intimatul-reclamant a continuat activitatea didactică, redactând săptămânal materiale informative și exerciții și comunicând prin mijloace electronice cu elevii. Decizia de sistare a plății cu ora este discriminatorie întrucât face o deosebire între personalul didactic de predare încadrat în regim de plată cu ora și restul cadrelor didactice, deși sarcinile specifice activității sunt aceleași. Susține intimatul-reclamant că adresa nr. x/10.03.2020 și Instrucțiunea pentru crearea și/sau întărirea capacității sistemului de învățământ preuniversitar prin învățarea on-line, aprobată prin OMEC nr. 4135/2020, nu reglementează, contrar susținerilor ministerului, procesul de învățare on-line, începând cu data de 23.03.2020, întrucât adresa nr. x/2020 doar anunță suspendarea cursurilor în perioada 11-22 martie 2020, iar OMEC nr. 4135/2020 a fost emis în 21.04.2020, dispunând pentru viitor, nu și pentru perioada 11 - 31 martie 2020. Cât privește luarea deciziei de sistare a plății cu ora, aceasta nu se regăsește în procesul-verbal al ședinței comisiei de analiză din data de 26.03.2020, iar documentele depuse la dosar de recurentul-pârât nu sunt în măsură să motiveze această decizie. În opinia intimatului-reclamant, sunt neîntemeiate și argumentele prin care se contestă obligarea pârâtului la plata despăgubirilor, față de situația creată prin neplata activității desfășurate. Recurentul-pârât a susținut că nu a fost indicată suma cuvenită pentru cele 45 de ore lucrate, obiecție nejustificată întrucât nu suma respectivă face obiectul acțiunii în instanță, acțiunea nefiind îndreptată împotriva angajatorului, ci împotriva Ministerului Educației, care a generat această situație, punând angajatorul în imposibilitatea de a plăti sumele cuvenite reclamantului. Acesta este și motivul pentru care instanța de fond nu a considerat necesar a solicita precizarea sumei solicitate. Referitor la suma de 2000 de RON acordată cu titlu de daune morale, aceasta este justificată, în opinia intimatului, prin prisma dovezilor existente la dosar și a dispozițiilor art. 1349 alin. (2) și art. 1357 C. civ. Referitor la pârâta B., aceasta se face vinovată de încălcarea O.G. nr. 27/2002, prin nesoluționarea adecvată a celor trei petiții adresate de reclamant, însă instanța de fond a obligat în mod just doar Ministerul Educației la plata celor 2000 de RON, întrucât pârâta B. nu este singurul funcționar vinovat pentru decizia de suspendare a plății cu ora și doar ministerul poate stabili gradul de implicare și culpa fiecăruia dintre funcționarii săi. În finalul întâmpinării, intimatul-reclamant arată că, dacă se va considera, totuși, că se impune o analiză și clarificare a motivării primei instanțe și dacă legea o permite în această etapă a procesului, solicită instanței să dispună: - anularea deciziei MEC de sistare a plății cu ora în perioada 11-31.03.2020, conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004; - acordarea drepturilor salariale pentru perioada 11-31.03.2020, majorate în funcție de rata inflației până în momentul efectuării plății; - majorarea sumei acordate cu titlu de daune, la aprecierea instanței, având în vedere că, după data de 02.09.2020, reclamantul a mai consumat 46 de ore cu redactarea și depunerea întâmpinărilor, cu deplasarea la ședințele de judecată și cu redactarea și depunerea prezentei întâmpinări în recurs; - plata cheltuielilor de judecată. 4.2. Intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare și față de recursul incident declarat de pârâta B., arătând, în esență, că este de acord cu admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a acestei pârâte, dar solicită să fie exonerat de la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de promovarea acestui recurs.

Cererea de renunțare la dreptul pretins Prin cererea înregistrată în dosarul instanței de recurs la data de 25 februarie 2022, intimatul-reclamant A. a solicitat să se ia act de renunțarea sa la dreptul ce face obiectul cererii de chemare în judecată a pârâtei B., depunând, în original, declarația notarială autentificată sub nr. x/24.02.2022 de Societatea Profesională Notarială "C.", dată în temeiul art. 408 - 409 C. proc. civ. II. Soluția instanței de recurs II.1. Renunțarea intimatului-reclamant A. la dreptul ce face obiectul judecății, în privința pârâtei B.. Soluția pronunțată asupra recursului incident, declarat de această pârâtă. Potrivit art. 408 alin. (1) și (2) C. proc. civ.: "(1) Reclamantul poate, în tot cursul procesului, să renunțe la însuși dreptul pretins, dacă poate dispune de acesta, fără a fi necesar acordul pârâtului. (2) În caz de renunțare la dreptul pretins, instanța pronunță o hotărâre prin care va respinge cererea în fond, dispunând și asupra cheltuielilor de judecată.", iar potrivit art. 409 alin. (2) din același cod: "Când renunțarea este făcută în căile extraordinare de atac, vor fi anulate hotărârile pronunțate în cauză, dispozițiile art. 408 aplicându-se în mod corespunzător." În cauză, reclamantul A. a depus cerere de renunțare la dreptul pretins, în ceea ce o privește pe pârâta B., conform declarației notariale autentificată sub nr. x/24.02.2022 de Societatea Profesională Notarială "C.". Manifestarea de voință a reclamantului, în sensul renunțării la dreptul pretins, reprezintă un act de dispoziție care nu este supus cenzurii instanței de judecată, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil. Ca urmare, Înalta Curte va lua act de renunțarea reclamantului A. la dreptul ce face obiectul judecății, în privința pârâtei B. și, în condițiile art. 409 alin. (2) raportat la art. 408 alin. (2) C. proc. civ., va anula sentința civilă recurată, în privința acestei pârâte și va respinge cererea formulată în contradictoriu cu pârâta B.. Referitor la cheltuielile de judecată, instanța nu va stabili o obligație de plată în sarcina intimatului-reclamant, reținând că pârâta B., prin avocat cu mandat special, a renunțat la cererea de acordare a acestor cheltuieli. Cât privește recursul declarat de pârâta B., Înalta Curte constată că, în prezent, interesul procesual al pârâtei în susținerea recursului nu mai îndeplinește cerința actualității, potrivit art. 33 din C. proc. civ. Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel ce învestește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât și în căile de atac. Or, în speță, câtă vreme reclamantul a renunțat la însuși dreptul pretins împotriva pârâtei, cu consecința anulării sentinței recurate și a respingerii acțiunii formulate față de B., această pârâtă nu mai justifică interesul soluționării recursului incident, în raport de criticile formulate în cadrul căii de atac. Nefiind îndeplinită condiția de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâta B., ca lipsit de interes. II.2. Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Educației este fondat, pentru următoarele considerente: În recurs, pârâtul a invocat motive de nelegalitate circumscrise mai multor cazuri de casare, din care Înalta Curte apreciază necesar a trata, cu prioritate, critica referitoare la nesoluționarea excepției necompetenței materiale a instanței de fond, încadrată în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a cărei dezlegare face de prisos analizarea celorlalte critici. Potrivit art. 131 alin. (1) C. proc. civ.: "La primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu.", iar potrivit art. 132 alin. (1) din același cod: "Când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, din oficiu sau la cererea părților, ea este obligată să stabilească instanța judecătorească competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent." În speță, la termenul de judecată din 14 ianuarie 2021, instanța de fond a pus în discuția părților competența de soluționare a cauzei, având în vedere și împrejurarea că pârâta Școala nr. 47 a invocat excepția necompetenței materiale prin întâmpinare, susținând că litigiul este unul ce ține de jurisdicția muncii și solicitând declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea secției de litigii de muncă din cadrul Tribunalului București. Din conținutul încheierii de ședință de la acest termen de judecată, rezultă că instanța de fond a solicitat reclamantului formularea unor precizări orale cu privire la obiectul cererii de chemare în judecată, inclusiv sub aspectul cadrului procesual subiectiv. Ulterior formulării acestor precizări de către reclamant, instanța de fond a reținut, textual, următoarele: "Instanța reține că reclamantul nu se judecă în contradictoriu cu școlile, consideră că prezentul nu este un litigiu de dreptul muncii ci unul de drept administrativ, întrucât Ministerul Educației a emis o decizie prin care nu a mai făcut plata cu ora, la care însă nu are acces, deși a formulat diverse sesizări către Minister prin care a arătat aceste aspecte Ministerului. Instanța dispune rectificarea citativului prin scoaterea unităților școlare, acestea nefiind pârâte în prezenta cauză urmare a lămuririi cadrului procesual sub aspect subiectiv de către reclamant, în ședință publică." Înalta Curte constată că este întemeiată susținerea recurentului-pârât în sensul că instanța de fond nu a stabilit competența de soluționare a cauzei, potrivit art. 131 C. proc. civ. și nici nu a soluționat excepția necompetenței materiale invocate prin întâmpinare, conform art. 132 C. proc. civ.. Soluția dată asupra excepției nu se regăsește nici în considerentele și nici în dispozitivul încheierii recurate, iar dispoziția de rectificare a citativului, prin scoaterea din cauză a școlilor pârâte nu echivalează cu o soluționare formală a chestiunilor referitoare la instanța competentă să judece litigiul de față. Obligația instanței de fond de a soluționa toate cererile, excepțiile și apărările părților, conform art. 22 și art. 237 alin. (2) C. proc. civ. presupune pronunțarea în mod expres a unei soluții, nefiind acceptată ideea unei soluții implicite, dedusă din modul de stabilire a cadrului procesual subiectiv. Totodată, chiar în măsura în care s-ar aprecia că instanța de fond a soluționat chestiunea vizând competența de soluționare a cauzei, în raport de obiectul cererii precizate, se observă că prima instanță nu a prezentat niciun considerent propriu, ci doar s-a limitat la a reda sintetizat susținerile reclamantului, aspect care se circumscrie și cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Înalta Curte reține că problema stabilirii instanței competente să soluționeze litigiul depinde de corecta fixare a cadrului procesual obiectiv al cauzei, iar din această perspectivă se observă că prima instanță nu a lămurit obiectul cererii de chemare în judecată, ceea ce s-a reflectat în mod negativ și asupra cadrului procesual subiectiv. Este de menționat că la dosarul cauzei nu au fost depuse, de către reclamant, precizări scrise ale cererii de chemare în judecată, conform celor discutate și învederate pe cale orală, la termenul de judecată din 14 ianuarie 2021, iar prin sentința recurată, prima instanță a reținut că "Prin Cererea depusă precizată s-a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Educației și Cercetării să plătească activitatea didactică realizată de reclamant la distanță, în perioada 11-31.03.2020, respectiv 45 de ore", fiind reluat, așadar, conținutul primului capăt al cererii introductive inițiale, fără vreo mențiune referitoare la precizările efectuate pe cale orală, prin care, în opinia primei instanțe, s-a stabilit cadrul procesual obiectiv și subiectiv. Înalta Curte constată că, în raport de petitele acțiunii, precum și de prevederile art. 22 alin. (6) C. proc. civ., se impunea ca instanța de fond, în temeiul rolului activ, să lămurească obiectul cererii de chemare în judecată, iar neîndeplinirea acestei obligații atrage incidența cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.. Mai exact, deși instanța a solicitat reclamantului să formuleze precizări asupra pretențiilor sale, a considerat în mod eronat că obiectul cauzei a fost clarificat, din conținutul încheierii din 14 ianuarie 2021 nerezultând, concret, obligația care se solicită a fi dusă la îndeplinire de către pârâtul Ministerul Educației, în contextul în care plata efectivă a unor drepturi salariale revine angajatorilor. În fața instanței de recurs, în cuprinsul întâmpinării depuse față de recursul declarat de autoritatea ministerială, reclamantul a arătat, concret, că obiectul cererii sale constă în anularea deciziei ministeriale de sistare a plății cu ora a cadrelor didactice în perioada 11.03.2020-31.03.2020, acordarea drepturilor salariale cuvenite pentru această perioadă, majorate cu rata inflației și despăgubiri. Însă această precizare nu a fost depusă în scris la dosarul instanței de fond, astfel cum reclamă normele de procedură, iar prima instanță a soluționat cauza în raport de cel de-al doilea petit, vizând plata drepturilor salariale, omițând pretenția de anulare a invocatei decizii ministeriale care, de asemenea, nu a fost identificată. Pe cale de consecință, instanța de fond a soluționat cauza fără să-i fi lămurit obiectul, fără a ține cont de faptul că acțiunea avea mai multe petite, cu temeiuri juridice distincte, ceea ce pune în discuție cadrul procesual subiectiv aferent fiecăruia dintre capetele de cerere formulate. Scoaterea din cauză a școlilor pârâte s-a dispus în urma precizărilor orale ale reclamantului, dar, cum anterior s-a arătat că aceste susțineri nu au lămurit obiectul acțiunii, Înalta Curte apreciază că măsura dispusă de instanța de fond este nelegală. Față de aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că, în cauza de față, prin încheierea recurată au fost încălcate normele de procedură care reglementează obligația judecătorului cauzei de a stabili competența de soluționare a cauzei, de a manifesta rol activ în lămurirea obiectului pricinii și a cadrului procesual subiectiv, precum și de a soluționa excepțiile invocate de părți, vicii de procedură care afectează întreg procesul, inclusiv sentința pronunțată pe fondul cauzei. Pe cale de consecință, se impune casarea integrală a încheierii și sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, urmând ca instanța de fond, în temeiul art. 501 C. proc. civ., să procedeze la lămurirea obiectului cauzei și a pretențiilor reclamantului, atât sub aspectul petitelor cererii de chemare în judecată și a temeiurilor juridice pe care se sprijină, cât și sub aspectul pârâților împotriva cărora se îndreaptă pretențiile exhibate, iar din această perspectivă să stabilească și competența de soluționare a cauzei. În acest sens, prima instanță va dispune reluarea judecății în cadrul procesual subiectiv inițial, cu participarea școlilor pârâte, pentru respectarea principiului contradictorialității, fără prezența în cauză a pârâtei B., față de care reclamantul a renunțat la dreptul pretins. Totodată, instanța de fond va avea în vedere și mențiunile reclamantului din cuprinsul actelor procesuale depuse în dosarul instanței de recurs, cu privire la obiectul cererii introductive. În raport de soluția de casare cu trimitere spre rejudecare și de motivul care a determinat această soluție, Înalta Curte nu va mai analiza criticile din recurs circumscrise dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. (care au fost invocate în subsidiar, în măsura în care instanța va trece peste motivul de nelegalitate referitor la nepronunțarea asupra excepției necompetenței materiale) și nici cele circumscrise pct. 5 al aceluiași articol, referitoare la nepronunțarea instanței de fond asupra excepțiilor lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Educației și tardivității cererii de chemare în judecată, care urmează a fi soluționate în raport de elementele cererii de chemare în judecată (obiect și părți), astfel cum vor fi stabilite în rejudecare. Totodată, nu vor mai fi analizate nici criticile subsumate art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., referitoare la insuficienta motivare a sentinței recurate și la neclaritatea obligației puse în sarcina pârâtului, în condițiile soluției de casare integrală a acestei hotărâri și de reluare a judecății. Cât privește critica de nelegalitate referitoare la nepronunțarea asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B., Înalta Curte reține că pârâtul Ministerul Educației nu are interesul invocării unei neregularități care privește calitatea procesuală a altui pârât, iar pe de altă parte, analiza acestei excepții nu mai este necesară, în raport de renunțarea reclamantului la dreptul pretins împotriva pârâtei persoană fizică. Totodată, criticile de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (incluzând critica acordării daunelor morale), precum și cele referitoare la probatoriul administrat în cauză de pârât, pretins neluat în considerare de instanța de fond la pronunțarea sentinței atacate, vor fi avute în vedere în rejudecare, întrucât vizează aspecte de fond ale cauzei, pe care instanța de control judiciar nu poate să le analizeze în recurs, în contextul neregularităților procedurale constatate, care impun reluarea judecății cauzei. Pentru aceste considerente, constatând incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (2) și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Educației, va casa încheierea și sentința recurate și va trimite cauza spre rejudecare Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. PENTRU ACESTE MOTIVE,