ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4706/2022

Ședința publică din data de 18 octombrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 28.08.2020, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Educației și Cercetării, solicitând să se anuleze art. 4 alin. (3), art. 4 alin. (2), art. 2 alin. (3), Anexa și orice are legătură cu articolele mai sus menționate din Ordinul nr. 4004/14.05.2019 emis de Ministerul Educației Naționale, având în vedere că acestea contravin: 1. deciziilor Înaltei Curți de Casație și Justiție, 2. practicii judiciare la nivel național al curților de apel, 3. practicii efective a celorlalte instituții de stat; 4. legislației interne în vigoare.

Prin sentința nr. 133/F-CONT din 23 iunie 2021 Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a decis următoarele: "Respinge excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și excepția lipsei de interes a acestuia în promovarea acțiunii.

Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației și Cercetării, cu sediul înBucurești.

Anulează art. 2 alin. (3) și art. 4 alin. (2) și (3) din Ordinul nr. 4004/14.05.2019, emis de Ministerul Educației Naționale.

Respinge în rest acțiunea.

Obligă pârâtul la 349 RON cheltuieli de judecată către reclamant.".

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs pârâtul Ministerul Educației întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. solicitând instanței de judecată, admiterea recursului, casarea parțială a sentinței recurate, iar în rejudecare respingerea acțiunii.

Printr-o primă critică se arată că instanța de judecată a interpretat și aplicat în mod eronat dispozițiile art. 2 alin. (3) și art. 4 alin. (2) și (3) din Ordinul nr. 4004/14.05.2019.

Sunt redate de către recurent dispozițiile art. 96 alin. (3) din Legea nr. 1/2011 și susține că această prevedere legală se referă la componența consiliilor de administrație, precum și dispozițiile art. 4 alin. (1) din Ordinul 4004/2019 și se susține că instanța de fond în mod eronat a susținut faptul că prin acest articol se modifică componența consiliului de administrație prin obligația stabilită în sarcina reprezentanților sindicale de a avea calitatea de membru.

Sintagma "din care obligatoriu fac parte reprezentanții federațiilor sindicale" se referă strict la componența comisiilor constituite la nivelul unității/instituției de învățământ și nu la componența consiliului de administrație.

În plus, se susține și faptul că nu există nicio prevedere legală care să interzică prezența membrilor de sindicat în comisiile constituite la nivelul unităților/instituțiilor de învățământ, iar prin instituirea de atribuții comisiilor de la nivelul unităților școlare privind calculul și plata dobânzilor legale s-a avut în vedere responsabilizarea tuturor factorilor implicați în luarea deciziilor care angajează cheltuieli publice.

Prin cea de-a doua critică se arată că au fost aplicate în mod eronat dispozițiile art. 33 din C. proc. civ. coroborate cu prevederile art. 28 din Legea nr. 554/2004, întrucât instanța nu a verificat dacă interesul membrilor de sindicat în numele cărora s-a formulat acțiunea (sindicatul având doar calitatea de reprezentant al acestor membrii) este determinat, legitim, personal, născut și actual.

Sub acest aspect afirmă recurentul că instanța de fond ar fi trebuit să verifice dacă vreunul din cei 10 membrii de sindicat au vreun interes pentru a solicita anularea normei, susținând că niciunul din cei 10 membri de sindicat nu a dovedit că ar fi fost constrâns să devină membru în vreun consiliu de administrație sau vreo comisie în temeiul ordinului respectiv, nu a dovedit că are vreun interes determinat, legitim, personal, născut și actual în ceea ce privește anularea art. 4 alin. (1) din Ordinul nr. 4004/2019, și nu s-a menționat prin acțiune ca și motiv de nelegalitate, faptul că acesta adaugă la componența consiliului de administrație sau că alcătuirea comisiilor stabilită prin ordin ar fi fost nelegală.

Recurenta reclamantă a formulat întâmpinare față de recursul declarat de pârâtul Ministerul Educației susținând, în esență, că reprezentanții organizațiilor sindicale nu au responsabilități legale în angajarea de cheltuieli întrucât nu au calitatea legală de ordonator de credite și nici nu sunt membrii ai consiliului de administrație al unității, iar participarea reprezentanților organizațiilor de sindicat nu le conferă drept de vot, și deci nici responsabilitate în adoptarea deciziilor consiliului de administrație.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul formulat este nefondat.

Prealabil, Înalta Curte va respinge excepția tardivității recursului declarat de pârâtul Ministerul Educației reținând dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea 554/2004, potrivit cărora "Hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare" și faptul că hotărârea instanței de fond a fost comunicată la data de 8 iulie 2021, iar cererea de recurs a fost transmisă prin email la data de 23 iulie 2021 potrivit înscrisului aflat la dosar recurs, aspecte în raport de care recursul a fost declarat cu respectarea termenului prevăzut de lege.

De asemenea, Înalta Curte respinge excepția nulității recursului pentru neîncadrare în cazurile de casare prevăzute de dispozițiile C. proc. civ. invocată de intimatul-reclamant A. apreciind că, în mod formal, criticile recurentului se circumscriu cazului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Totodată, Înalta Curte constată că, deși recurentul-pârât și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., criticile sale nu se circumscriu decât cazului de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând a fi analizate din această perspectivă.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că invocarea acestor prevederi a fost făcută strict formal, întrucât recurentul-pârât nu a prezentat nicio critică ce poate fi subsumată acestui motiv de nelegalitate, respectiv nu a prezentat argumente privitoare la lipsa motivelor pe care se întemeiază hotărârea ori la prezentarea unor considerente contradictorii ori străine de natura cauzei.

Înalta Curte constată că în motivarea cererii de recurs, în lipsa unor argumente juridice pertinente și concludente, recurentul-pârât reiterează sub o altă formă considerentele prezentate prin cererile formulate la instanța fondului fără a dezvolta un raționament juridic pentru care apreciază că sentința recurată este neîntemeiată, fără a aduce reale critici modului în care curtea de apel a soluționat prezenta cauză, fiind nemulțumit de fapt de soluția pronunțată de aceasta.

Înalta Curte apreciază că argumentele recurentului-pârât vizând pretinsa încălcare sau greșita aplicare de către instanța de fond a normelor de drept material nu sunt întemeiate.

Totodată, Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., analiza instanței de recurs presupune examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Dispozițiile criticate din Ordinul nr. 4004/14.05.2019 privind metodologia de calcul și plată a sumelor reprezentând daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale prevăzute în titlurile executorii, pentru personalul din unitățile/instituțiile de învățământ de stat, Ministerul Educației Naționale și alte unități din subordinea/coordonarea acestuia, în anul 2019 emis de Ministerul Educației Naționale au următorul conținut:

- art. 4 alin. (2) "Potrivit clasificației economice a cheltuielilor bugetare, dobânzile legale se vor încadra la titlul "Alte cheltuieli", cod 59, articolul "Despăgubiri civile", cod 59.17";

- art. 4 alin. (3) "Pentru sumele cuvenite privind dobânda legală se datorează numai impozitul pe venit care se reține și se calculează la data efectuării plății și se plătește până la data de 25 a lunii următoare celei în care au fost plătite aceste sume";

- art. 2 alin. (3) "Dobânda legală remuneratorie diminuată cu 20% sau, după caz, dobânda legală penalizatoare diminuată cu 20% se aplică la valoarea sumelor nete cuvenite, calculată potrivit hotărârii judecătorești, respectiv valoarea netă a debitului principal".

Conform Ordinului nr. 4004/14.05.2019 emis de MEC, toate unitățile/instituțiile de învățământ din subordinea Ministerului trebuie să aplice procentul de dobândă la valoarea sumelor nete cuvenite potrivit hotărârilor judecătorești, respectiv la valoarea netă a debitului principal, să rețină doar impozitul aplicat la sumele nete și să nu vireze CAS și CASS.

Instanța de fond a statuat în mod corect faptul că potrivit regulilor de interpretare sistematică, textele se interpretează unele prin altele, dând fiecăreia înțelesul ce rezultă din ansamblul actului normativ, în sensul că dobânzile legale acordate prin hotărâri judecătorești pentru plata cu întârziere a drepturilor salariale stabilite prin hotărâri judecătorești ce constituie titluri executorii reprezintă venituri asimilate salariilor, fiind supuse, astfel, impozitării și reținerii cotelor reprezentând contribuții de asigurări sociale și asigurări sociale de sănătate.

Așadar, dobânda legală acordată prin hotărâri judecătorești pentru eșalonarea plății sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești cu titlu de drepturi salariale reprezintă venituri salariale sau venituri asimilate salariilor în sensul art. 55 alin. (2) lit. j)

1

) din Legea privind Codul fiscal nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, art. 76 alin. (2) lit. p) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, supuse impozitării și plății celorlalte contribuții (CAS, CASS ș.a).

Concluzia anterioară este rezultatul interpretării dispozițiilor legale anterior citate și a statuărilor Înaltei Curți de Casație și Justiție prin Decizia nr. 4/22.01.2018 pronunțată în dosarul nr. x/2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 213/9.03.2018 și prin Decizia nr. 63/1.10.2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 998/26.11.2018.

Astfel, prin Decizia nr. 4/22.01.2018, Î.C.C.J. a fost sesizată cu dezlegarea chestiunii de drept "Dacă dobânda legală penalizatoare acordată prin hotărâri judecătorești pentru eșalonarea plății sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești cu titlu de drepturi salariale reprezintă venituri salariale sau venituri asimilate salariilor în sensul art. 55 alin. (2) lit. j)1) din Legea privind Codul fiscal nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare [art. 76 alin. (2) lit. p) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare], supuse impozitării și plății celorlalte contribuții sau reprezintă despăgubiri în sensul art. 42 lit. b) din Legea nr. 571/2003 [art. 62 lit. h) din Legea nr. 227/2015], nesupuse impozitului".

În considerentele paragrafelor 76-78 s-a reținut că:,,76. Or, din examinarea hotărârilor judecătorești depuse la dosarul cauzei rezultă că există o practică consistentă și unitară, fără excepție, a instanțelor de apel, care consideră că dobânzile acordate pentru plata cu întârziere a unor drepturi salariale, stabilite prin hotărâri judecătorești definitive, precum și sumele rezultând din actualizarea cu indicele de inflație a diferențelor salariale sunt supuse impozitului și celorlalte contribuții obligatorii prevăzute de lege, fiind venituri asimilate salariului, în sensul dispozițiilor art. 55 alin. (2) lit. j)

1

) din Legea nr. 571/2003, respectiv al dispozițiilor art. 76 alin. (2) lit. p) din Legea nr. 227/2015, fiind așadar supuse impozitului pe venit.

Prin Decizia nr. 63/1.10.2018, Î.C.C.J.- Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a fost respinsă sesizarea Curții de Apel Pitești, secția I civilă cu privire la dezlegarea chestiunii de drept "privind interpretarea dispozițiilor art. 296

4

alin. (1) lit. k) din Legea nr. 571/2003, respectiv art. 139 alin. (1) lit. i) și art. 155 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 227/2015, în sensul dacă există sau nu obligația de plată a C.A.S. și C.A.S.S. și pentru veniturile reprezentate de dobânzile legale acordate pentru plata cu întârziere a drepturilor salariale stabilite prin hotărâri judecătorești ce constituie titluri executorii".

Pentru a decide astfel, instanța supremă a avut în vedere statuările făcute prin Decizia nr. 4/2018 a Î.C.C.J.- Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, reținând că,,79. Această decizie are legătură cu prezenta sesizare, întrucât obiectul sesizării de față îl constituie, așa cum s-a reținut mai sus, "interpretarea dispozițiilor art. 296

4

alin. (1) lit. k) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, respectiv ale art. 139 alin. (1) lit. i) și art. 155 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, în sensul dacă există sau nu obligația de plată a C.A.S. și C.A.S.S. și pentru veniturile reprezentate de dobânzile legale acordate pentru plata cu întârziere a drepturilor salariale stabilite prin hotărâri judecătorești ce constituie titluri executorii".

Pe de altă parte art. 139 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal dispun în sensul că baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale o reprezintă câștigul brut realizat din salarii și venituri asimilate salariilor, care include veniturile din salarii, în bani și/sau în natură, obținute în baza unui contract individual de muncă, a unui raport de serviciu sau a unui statut special prevăzut de lege.

În ce privește contribuția de asigurări sociale de sănătate, potrivit dispozițiilor art. 157 alin. (1) lit. a) din același act normativ, baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale de sănătate, în cazul persoanelor fizice care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor, o reprezintă câștigul brut care include veniturile din salarii, în bani și/sau în natură, obținute în baza unui contract individual de muncă, a unui raport de serviciu sau a unui statut special prevăzut de lege, dispoziții similare regăsindu-se și în Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Din interpretarea acestor dispoziții legale reiese că dobânda legală acordată prin hotărâri judecătorești pentru eșalonarea plății sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești cu titlu de drepturi salariale se calculează la sumele brute reprezentând debit principal, și nu la sumele nete, cum s-a stabilit prin Ordin, și sunt supuse nu numai impozitării, ci și celorlalte contribuții obligatorii prevăzute de lege.

Așa cum s-a arătat anterior, potrivit dispozițiilor art. 55 alin. (2) lit. j)

1

) din Legea privind Codul fiscal nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, art. 76 alin. (2) lit. p) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, regulile de impunere proprii veniturilor din salarii se aplică sumelor reprezentând salarii, diferențe de salarii, dobânzi acordate cu acestea, stabilite în baza unor hotărâri judecătorești definitive, acestea fiind considerate asimilate salariilor.

Prin urmare, se reține că aceste prevederi legale stabilesc clar că toate dobânzile acordate în legătură cu salariile sau diferențele de salarii sunt asimilate salariilor și se impozitează.

În concluzie, Înalta Curte constată că toate criticile formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății iar hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

În condițiile art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurentul pârât Ministerul Educației la plata sumei de 178,50 RON reprezentând cheltuieli de judecată în recurs către intimatul reclamant.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepțiile tardivității și nulității recursului invocate de intimatul reclamant A..

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Educației împotriva sentinței nr. 133/F-CONT din 23 iunie 2021 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul pârât Ministerul Educației la plata sumei de 178,50 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimatul reclamant.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 octombrie 2022.