ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3700/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată la data de 27.08.2018, inițial pe rolul Tribunalului Gorj, secția contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2018, iar ulterior pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale, constatarea refuzului nejustificat al pârâtului de a răspunde petițiilor sale din datele de 26.06.2018 și 17.07.2018 și obligarea pârâtului la verificarea integrală, efectivă și punctuală, prin anchetă la fața locului, a tuturor problemelor ridicate în petițiile antereferite, la formularea unui răspuns scris la problemele astfel ridicate, la formularea unui răspuns scris adresat reclamantului, prin care pârâtul să motiveze nesoluționarea în termen a celor două petiții și la plata cheltuielilor de judecată .

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 92 din data de 18 iunie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale și a dispus obligarea pârâtului să răspundă la petițiile reclamantului din 17 iulie 2018 și 26 iunie 2018, respingând în rest cererea reclamantului.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile indicate în punctul I.2 de mai sus, a declarat recurs pârâtul Ministerul Educației și Cercetării, prin care a solicitat casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea acțiunii formulate de reclamantul A., ca neîntemeiată. Argumentele invocate prin calea de atac promovată au fost subsumate de recurent motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul-pârât a susținut, în esență, că hotărârea primei instanțe a fost dată urmare unei eronate aplicări a prevederilor Legii nr. 554/2004, instituția recurentă - pârâtă întreprinzând toate măsurile necesare în vederea verificării aspectelor sesizate de reclamant în petițiile transmise Ministerului Educației și Cercetării, cărora le-a răspuns, realizând controalele solicitate și luând măsurile necesare, acolo unde acestea s-au impus. În acest sens recurentul a invocat adrese ale Direcției Generale Inspecție și Control - Corpul de Control și ale Serviciului Control.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, intimatul-reclamant A. a solicitat respingerea recursului formulat de recurentul-pârât Ministerul Educației și Cercetării și menținerea sentinței primei instanțe, învederând că nu se poate reține o nelegalitate a acesteia, câtă vreme adresa evocată de recurent nu are legătură cu cele două petiții indicate în cerere de chemare în judecată, pe care, în realitate, recurentul nu le-a soluționat.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 10 septembrie 2020 s-a fixat termen de judecată la data de 22 iunie 2022, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate și normele legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Educației și Cercetării este nefondat, pentru următoarele considerente: Din circumstanțele concrete ale cauzei, Înalta Curte reține că, prin acțiunea în contencios administrativ, reclamantul A.. a invocat, în esență, refuzul pârâtului de a soluționa petițiile sale din datele de 26.06.2018 și 17.07.2018, solicitând obligarea acestuia la a realiza demersurile solicitate prin astfel de petiții și la a furniza atât un răspuns la acestea, cât și o justificare a motivului nesoluționării în termen a petițiilor. Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea astfel formulată, apreciind, în esență, că, în cauză, sunt incidente prevederile art. 2 alin. (1) pct. h) din Legea nr. 554/2004, în contextul în care pârâtul Ministerul Educației Naționale nu a răspuns petițiilor reclamantului în termenul legal de 30 de zile de la înregistrarea acestora. În raport de astfel de aspecte, instanța de fond a dispus obligarea pârâtului la a răspunde petițiilor reclamantului din datele de 26 iunie 2018 și 17 iulie 2018, iar o astfel de soluție este apreciată de instanța de recurs ca fiind una legală, criticile aduse de recurent fiind nefondate. Din această perspectivă, Înalta Curte reține că nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, în sensul art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, reprezintă faptul de a nu răspunde solicitantului, în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen. Potrivit prevederilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal. Depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 dă dreptul persoanei vătămate să se adreseze instanței de contencios administrativ competente pentru a obține obligarea autorității/instituției publice la emiterea răspunsului solicitat. Contestarea în fața instanței judecătorești a unui act administrativ asimilat, cum este în cauză ipoteza tăcerii administrative, se fundamentează pe premisa existenței în patrimoniul autorității publice pârâte a unei obligații de natura celei solicitate prin cererea de chemare în judecată. Materia activității de soluționare a petițiilor este reglementată de prevederile O.G. nr. 27/2002, iar potrivit art. 8 alin. (1) din acest act normativ: "Autoritățile și instituțiile publice sesizate au obligația să comunice petiționarului, în termen de 30 de zile de la data înregistrării petiției, răspunsul, indiferent dacă soluția este favorabilă sau nefavorabilă" După cum corect a reținut și prima instanță, intimatul - reclamant a înregistrat pe rolul recurentului - pârât două petiții, comunicate la datele de 26.06.2018 și 17.07.2018. Chestiunile clamate de reclamant prin acestea au vizat, pe de o parte, depunerea dosarului pentru obținerea gradației de merit de către inspectorul școlar B. (reclamantul solicitând realizarea unor verificări amănunțite în contextul evocării, de către acesta, a mai multor elemente ce, în opinia sa, reprezintă încălcări ale prevederilor legale incidente - petiția din data de 26.06.2018 - dosarul Tribunalului Gorj nr. 2570/95/2018), iar pe de altă parte, săvârșirea unor abuzuri în cadrul unităților de învățământ de la nivel local (reclamantul solicitând verificarea celor sesizate prin investigații în teritoriu și transmiterea unui răspuns care să confirme implicarea celor care au competențe în acest sens - petiția din data de 17.07.2018- dosarul Tribunalului Gorj nr. 2570/95/2018). Astfel, recurentului - pârât îi incumba obligația de a răspunde unor astfel de petiții. Contrar celor afirmate de recurent, adresa nr. x/20.09.2018 nu poate fi calificată drept răspuns furnizat de recurent chestiunilor evocate de intimatul - reclamant prin cele două petiții indicate în cererea de chemare în judecată, câtă vreme o atare adresă face trimitere doar la aspectul radierii persoanei vizate de sesizări de la poziția 5 a disciplinei matematică din cuprinsul listei aprobate prin OMEN nr. 4823/30.08.2018, iar nu la chestiunea de ansamblu sesizată prin petiția din data de 26.06.2018, ce privea întregul demers de depunere a dosarului de către inspectorul școlar B. pentru obținerea gradației de merit și nici la aspectele sesizate prin petiția din 17.07.2018. De asemenea, Înalta Curte reține că din chiar înscrisurile depuse de recurent, rezultă că nici la data de 15.07.2020 (data emiterii adresei nr. x - dosarului instanței de recurs) pârâtul nu realizase verificările solicitate de intimatul -reclamant la nivelul anului 2018. Or, este unanim acceptat că unul dintre principiile care trebuie să guverneze activitatea organelor administrației publice, este principiul operativității, care obligă orice structură administrativă ca, în scopul realizării interesului general, dar și a drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor particulare, să acționeze în mod prompt, eficace și eficient. În acest sens, trebuie menționată Recomandarea nr. CM(2007/7) privind buna administrare, prin care Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei cere guvernelor statelor membre, prin art. 7 din Codul bunei administrări (administrații), ca administrațiile publice să acționeze și să-și execute obligațiile într-un termen rezonabil, în raport cu complexitatea cauzei și cu interesele care există în cauza respectivă. Urmare aderării României la U.E. și intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, care, prin art. 6 Titlul I din versiunea consolidată din T.U.E., recunoaște drepturile, libertățile și principiile prevăzute în Carta drepturilor fundamentale a U.E. din 7 decembrie 2000, cetățenii români sunt beneficiarii unui drept la o bună administrare ca drept fundamental, în raport cu statutul lor de cetățeni europeni. Astfel, potrivit art. 41.1 din Cartă, orice persoană are dreptul ca problemele sale să fie rezolvate în mod imparțial, corect și într-un termen rezonabil. Având în vedere dispozițiile art. 20 din Constituție, prevederile legale interne, atât cele cuprinse în legislația primară, cât și în reglementările secundare nu pot fi nici interpretate și nici aplicate cu ignorarea dreptului la o bună administrare și cu încălcarea termenului rezonabil de soluționare a cererilor, ca element component al dreptului la o bună administrare, motiv pentru care prima instanță a interpretat corect prevederile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, atunci când a reținut că recurentul, sesizat cu soluționarea petițiilor intimatului - reclamant, nu și-a îndeplinit obligația de a comunica petiționarului, în termen de 30 de zile de la data înregistrării cererilor sale, un răspuns. Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a apreciat că autoritatea recurentă este în culpă, întrucât nu și-a îndeplinit atribuțiile ce îi incumbau pentru soluționarea pețiților intimatului - reclamant și, în consecință, a pronunțat o hotărâre legală de obligare a pârâtului la a răspunde la petițiile reclamantului din 17 iulie 2018 și 26 iunie 2018. În concluzie, instanța de control judiciar apreciază că, în cauză, nu există motive de reformare a hotărârii pronunțate din prisma prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sentința civilă nr. 92 din data de 18 iunie 2020 fiind pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019 în urma unei corecte aplicări și interpretări a prevederilor normative expuse în paragrafele anterioare. Pentru considerentele arătate, nefiind identificate motive de casare a sentinței recurate din perspectiva criticilor formulate, Înalta Curte, în baza art. 496 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Educației și Cercetării, ca nefondat.