ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1530/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova la data de 8 august 2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtul Ministerul Educației Naționale, pentru ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța, instanța să oblige pârâtul Ministerul Educației Naționale la comunicarea răspunsului solicitat de către reclamant prin petiția adresată pârâtului la data de 01.07.2019, anume să i se comunice dacă: · Universitatea de Vest din Timișoara și Facultatea de Litere, Istorie și Teologie din cadrul acesteia au eliberat sau nu o diplomă de licență în specializarea Litere/Filologie, profilul Engleză-Franceză pe numele reclamantului. · Universitatea de Vest din Timișoara și Facultatea de Drept din cadrul acesteia au eliberat sau nu o diplomă de licență în specializarea Drept pe numele reclamantului.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 349 din data de 3 octombrie 2019, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale, ca nefondată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile menționate în punctul I.2 anterior, a formulat recurs A., prin care, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecarea fondului, admiterea acțiunii sale astfel cum a fost formulată.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea depusă, intimatul-pârât Ministerul Educației Naționale a solicitat respingerea recursului formulat de A. ca nefondat și menținerea sentinței primei instanțe drept temeinică și legală.

Procedura în fața instanței de recurs În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486, coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 24 februarie 2020 s-a fixat termen de judecată la data de 16 martie 2022, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția instanței de recurs Examinând cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte o apreciază întemeiată, pentru următoarele considerente: Prevederile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. impun părții care formulează recurs obligația de a expune motivele de nelegalitate pe care își întemeiază calea extraordinară de atac și dezvoltarea lor, sub sancțiunea nulității stipulată în alin. (3) al aceluiași text normativ. De asemenea, prin dispozițiile art. 489 C. proc. civ., legiuitorul a reglementat incidența aceleiași sancțiuni a nulității și pentru nemotivarea recursului, înțeleasă atât drept context în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută de alin. (1) al articolului menționat), dar și în situația în care argumentele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 (ipoteză reglementată de alin. (2) al art. 489 C. proc. civ.). Având în vedere scopul căii extraordinare de atac a recursului, astfel cum este acesta reglementat de prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ce dispun că: "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", Înalta Curte arată că, pentru a se putea reține îndeplinirea, de către partea care promovează recursul, a obligației de motivare, este necesar ca, prin calea de atac exercitată, partea să învedereze, plecând de la aspectele statuate de prima instanță, care sunt aspectele de nelegalitate, dintre cele expres și limitativ reglementate de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., pe care le apreciază incidente cauzei. Mai mult, cererea de recurs trebuie să cuprindă atât arătarea motivelor de casare, cât și dezvoltarea lor, neputându-se limita la o simplă indicare formală a dispozițiilor normative aplicabile, condiția legală a dezvoltării motivelor implicând formularea unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli apreciate de parte ca fiind săvârșite de instanță, în legătură cu astfel de dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar. Nu îndeplinește cerința motivării, cererea de recurs care se rezumă la reiterarea susținerilor sau apărărilor formulate de parte în fața instanței de fond, fără a fi avute în vedere cele statuate de instanță și fără a fi prezentate reale critici aduse raționamentului urmat de instanța de fond pentru pronunțarea hotărârii atacate. Aplicând astfel de considerente teoretice contextului prezentei cauze, Înalta Curte constată că recurentul - reclamant A. s-a rezumat la a indica texte de lege despre care afirmă că ar fi fost încălcate de prima instanță, fără a argumenta care sunt erorile concrete realizate de judecătorul fondului în interpretarea și aplicarea textelor, reluând, totodată apărări formulate în faza de judecată a fondului. O critică, în sensul prevederilor art. 488 și 489 C. proc. civ., ar fi presupus formularea unor argumente prin care recurentul să justifice motivele pentru care consideră că maniera în care prima instanță a dezlegat cauza reprezintă rezultatul încălcării sau o greșită aplicare a normelor de drept material, aspecte ce nu se regăsesc, însă, în cuprinsul cererii de recurs. În practica judiciară s-a decis că simpla nemulțumire a unei părți sau a părților în litigiu față de hotărârea pronunțată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligația să-și întemeieze recursul pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute de C. proc. civ. și să aducă argumente care să vizeze, în mod concret, soluția recurată. Motivarea imprecisă sau generală, fără o legătură efectivă cu soluția pronunțată de instanța de fond ori cuprinzând indicarea generică a unor texte normative, fără indicarea manierei în care acestea au fost încălcate, echivalează cu nemotivarea căii de atac, respectiv cu neîndeplinirea, de către parte, a obligației reglementate de art. 486 alin (1) lit. d) C. proc. civ., aspect ce atrage sancțiunea nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Întrucât recurentul nu a formulat critici care să permită stabilirea unei legături a acestora cu soluția pronunțată de prima instanță, acesta rezumându-se la expunerea unor afirmații și a unor texte normative, pe care nu le-a structurat din punct de vedere juridic, nesubliniind relevanța pe care o prezintă în raport cu soluția instanței de fond, Înalta Curte va admite excepția invocată din oficiu și va constata incidența, în cauză, a sancțiunii nulității recursului. În raport de cele prezentate mai sus, se reține că recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 349 din data de 3 octombrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal nu îndeplinește cerința prevăzută de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., astfel că, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., acesta urmează a fi anulat ca nemotivat. PENTRU ACESTE MOTIVE,