ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4284/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași sub nr. x/2017 reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Educației Naționale solicitând să fie obligat pârâtul să-i comunice modul de soluționare a sesizării sale din 23.02.2017 precum și la plata sumei de 50 000 de RON cu titlu de daune morale.

Prin sentința nr. 143/2017 din 16 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal a fost respinsă excepția inadmisibilității invocată de pârâtul Ministerul Educației Naționale.

A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale.

A fost obligat pârâtul Ministerul Educației Naționale să comunice reclamantului A. modul de soluționare a sesizării acestuia.

A fost obligat pârâtul Ministerul Educației Naționale la plata către reclamantul A. a sumei de 1000 de RON cu titlu de daune morale și a sumei de 350 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru.

Au fost respinse restul pretențiilor reclamantului ca nefondate.

Împotriva sentinței nr. 143/2017 din 16 octombrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea acestuia.

În motivarea recursului a arătat, în esență, că sancțiunea obligării pârâtului la suma de 1000 RON este disproporționat de mică în raport cu conduita culpabilă a acestuia. Totodată, nu poate fi primită aprecierea instanței potrivit căreia admiterea cererii principale constituie deja o satisfacție.

Intimatul-pârât Ministerul Educației Naționale nu a formulat întâmpinare în cauză.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând cu prioritate excepția nulității cererii de recurs, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru următoarele considerente:

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.:

"Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

Înalta Curte, având în vedere dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) coroborat cu dispozițiile art. 488 alin. (1) și art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., și analizând recursul formulat în cauză, constată că, raportat la obiectul acțiunii și soluția dispusă de instanța de fond prin sentința recurată, prin cererea de recurs nu s-au adus critici care să poată fi încadrate în niciunul dintre motivele de casare menționate la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În speță, recursul formulat de recurentul A. nu conține critici concrete aduse hotărârii instanței de fond, ci doar aspecte privind situația de fapt ori argumente de drept lipsite de relevanță în raport cu raționamentul logico-juridic al instanței, nefiind combătut practic niciunul dintre considerentele instanței de fond.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.:

"Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind învestită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport cu dispozițiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 din C. proc. civ.. De aceea, nici simpla indicare formală a încadrării recursului într-unul dintre motivele de casare prevăzute de acest text de lege nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiția motivării recursului, atât timp cât criticile expuse nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege.

Deoarece recurentul-reclamant nu s-a conformat exigențelor cerute de lege și nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs în vreunul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul de față.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ. coroborat cu art. 488 alin. (1) și art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 143/2017 din 16 octombrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 143/2017 din 16 octombrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 septembrie 2020.