ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1407/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1407/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I.Circumstanțele cauzei

Curtea de Apel Ploiești,

secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 146

din 04 iunie 2010, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul B.O., în contradictoriu

cu pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului și Sportului și Inspectoratul

Școlar Județean Dâmbovița, a dispus anularea Ordinului nr. 3922 din 6 mai 2009 emis

de pârât și reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior deciziei anulate,

a obligat pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului la

plata către reclamant a unei despagubiri egală cu diferența dintre salariile indexate,

majorate și recalculate și a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat, de la

data neacordării acestora, urmare deciziei anulate și până la data reintegrării,

a respins cererea de anulare a răspunsului din 19 februarie 2010 ca inadmisibilă

și cererea privind daunele morale, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța o asemenea

soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Prin Ordinul nr. 3836

din 5 mai 2008, reclamantul a fost numit în funcția de inspector școlar general

adjunct la Inspectoratul Școlar al județului Dâmbovița, iar în baza acestui ordin

s-a procedat la încheierea contractului de management educațional din 06 mai 2009,

pe o perioadă de 4 ani.

Ulterior, prin Ordinul

nr. 3922 din 06 mai 2009 emis de către Ministrul Educației, Cercetării și Inovării

s-a dispus încetarea contractului de management anterior menționat și eliberarea

reclamantului din funcția de inspector școlar general adjunct la Inspectoratul Școlar

al județului Dâmbovița

În preambulul acestui

act administrativ s-a precizat că acesta a fost emis în aplicarea dispozițiilor

art. II alin. (2) O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității

administrației publice locale.

Reclamantul a formulat

plângere prealabilă de revocare a Ordinului, la care a primit răspunsul înregistrat

din 19 februarie 2010.

Curtea a respins ca inadmisibilă

cererea de anulare a răspunsului comunicat la plângerea prealabilă, reținând că

nu constituie un act administrativ și nu poate face obiectul acțiunii în contencios

administrativ, potrivit art. 8 alin. (1) Legea nr. 554/2004

Pe fondul cauzei, Curtea

a constatat că în Ordinul nr. 3922 din 06 mai 2009 nu a fost invocată nici una din

clauzele de încetare prevăzute la art. IX lit. a)-h) din Contractul de management,

iar dispozițiile art. 20 alin. (2), art. 101 alin. (2) Legea nr. 128/1997, menționate

în preambulul ordinului prevăd faptul că, funcțiile de conducere din unitățile conexe

ale învățământului preuniversitar se stabilesc potrivit specificului acestora, prin

reglementări ale Ministerului Învățământului, și dreptul de rezervare a postului

didactic sau a catedrei pe perioada în care se îndeplinesc funcții de conducere,

de îndrumare și de control în sistemul de învățământ.

În opinia primei instanțe,

un act administrativ de natură a produce efecte privind drepturile și libertățile

fundamentale, trebuie motivat în chiar cuprinsul său, din perspectiva posibilității

persoanei și a societății de a aprecia asupra legalității și temeiniciei măsurii

dispuse, pentru a da posibilitatea persoanei interesate să aprecieze asupra temeiniciei

acestuia, și instanței de judecată învestite să efectueze controlul jurisdicțional.

În acest sens s-a pronunțat

și Curtea de Justiție a Comunităților Europeane care a arătat că cerințele pe care

trebuie să le îndeplinească motivarea depind de circumstanțele fiecărui caz, iar

insuficiența motivării sau nemotivarea atrag nulitatea sau nevalabilitatea actului.

Pe de altă parte, a reținut

că Ordinul nr. 3922 din 06 mai 2009 a fost emis în aplicarea dispozițiilor art.

II alin. (2) O.U.G. nr. 37/2009, conform cărora, contractele de management educațional

încheiate în temeiul Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic,

cu modificările și completările ulterioare și aflate în derulare încetează în termen

de 15 zile de la intrarea în vigoare a ordonanței de urgență.

Mai mult decât atât, Curtea

Constituțională prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a constatat că legea

pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituțională, întrucât a fost afectat

regimul juridic al serviciilor publice deconcentrate, astfel, prin reglementările

sale, aceasta „afectează” statutul juridic al unor funcționari publici de conducere

din sfera serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe

ale administrației publice centrale din unitățile administrativ teritoriale

Având în vedere cele reținute

de Curtea Constituțională, precum și abrogarea unicului temei legal care a determinat

încetarea contractului de management educațional, prima instanță a reținut că o

menținere a unor acte administrative emise în baza unui act normativ declarat neconstituțional

ar pune în discuție supremația Constituției și ar permite prelungirea nelegală a

unui comportament abuziv al autorității publice emitente.

În temeiul dispozițiile

art. 78 alin. (1) și (2) Legea nr. 53/2003 privind C. muncii, Curtea, a admis și

cererile reclamantului de reintegrare în funcția deținută anterior deciziei anulate

și de obligare a pârâtului la plata unei despăgubiri egală cu diferența dintre salariile

indexate, majorate și recalculate și a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat,

de la data neacordării acestora, urmare deciziei anulate, până la data reintegrării

și salariile și drepturile efectiv încasate.

Cererea de acordare a

daunelor morale în cuantum de 50.000 RON a fost respinsă, cu motivarea că nu sunt

întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, întemeiată pe dispozițiile

art. 998 C. civ. și față de faptul că reclamantul nu a indicat în mod concret împrejurările

de natură a-i produce prejudicii morale.

Curtea a apreciat că anularea

actului nelegal, reintegrarea în funcția deținută și plata drepturilor de care ar

fi beneficiat de la data neacordării acestora, urmare deciziei anulate, constituie

o reparație suficientă pentru prejudiciul suferit.

de pârâți

Împotriva acestei sentințe

au declarat recurs pârâții Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului

și Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița, solicitând modificarea hotărârii atacate

în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

Recursul declarat de pârâtul

Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului

În motivarea căii de atac,

încadrată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc.

civ., recurentul a susținut că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită

a legii.

Recurentul a susținut

că p

rin

Ordinul nr.

3922

din 06 mai 2009

s-a pus în executare O.U.G. nr. 37/2009, respectiv art. II

alin. (2) din acest act normativ.

La data emiterii

Ordinului supus cenzurii instanței era în vigoare O.U.G. nr. 37/2009, actul a cărui

anulare se solicită fiind emis în cadrul trasat de ordonanță.

În opinia recurentului,

legalitatea unui act administrativ individual emis în temeiul unui act normativ

cu forță juridică superioară, nu se poate cerceta/analiza decât din perspectiva

actelor în vigoare la data emiterii lui și nu prin prisma evenimentelor ulterioare.

Se au în vedere prevederile legale în vigoare la data emiterii actului și nu aspectele

ulterioare.

Prin urmare,

raportat la prevederile O.U.G. nr. 37/2009, în vigoare la data emiterii actului

administrativ contestat, în mod temeinic și legal a fost emis Ordinul

Ministrului

Educației, Cercetării și Inovării

nr.

3922 din 06 mai 2009.

De altfel,

potrivit prevederilor art. 11 alin. (3) Legea nr. 47/1992 cu modificările și completările

ulterioare, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere

numai pentru viitor.

Prin O.U.G.

nr. 37/2009, act normativ cu forță juridică superioară se statuează faptul că, în

termen de 15 zile de la intrarea în vigoare, contractele de management educațional

încheiate în temeiul Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic,

cu modificările și completările ulterioare, și aflate în derulare încetează. Astfel,

contractul de management educațional încheiat de domnul B.O. a încetat de drept,

în temeiul O.U.G. nr. 37/2009.

Recursul declarat de pârâtul

Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița

Solicitând la rândul său

modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată, în

temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., acest recurent a apreciat că instanța

a interpretat greșit actul dedus judecății și a schimbat înțelesul lămurit și vădit

neîndoielnic al acestuia, iar hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal,

or a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, în esență pentru aceleași

motive dezvoltate, după cum urmează:

O primă critică a recurentului

a vizat soluția de respingere a excepției tardivității introducerii plângerii prealabile,

care în opinia sa nu a fost motivată de instanță.

Pe fondul cauzei, recurentul

a arătat că ordinul a cărei anulare se solicită a fost emis în executarea O.U.G.

nr. 37/2009, care la art. II alin. (1) cuprinde modificarea adusă art. 24 alin.

(6) Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, în sensul că „numirea

inspectorului școlar general și a inspectorului școlar general adjunct se face prin

ordin al ministrului educației, cercetării și inovării, aceștia urmând să încheie

un contract de management educațional pe termen de 4 ani, care să cuprindă direcțiile

și obiectivele din strategia pe educație, în concordanță cu obiectivele din Programul

de guvernare”, prevederi din aceeași ordonanță precizând că în termen de 15 zile

de la intrarea în vigoare, contractele de management educațional încheiate în temeiul

Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările

ulterioare și aflate în derulare încetează de drept.

O.U.G. nr. 37/2009 era

în vigoare la data emiterii ordinului, iar Decizia Curții Constituționale nr. 1257/2009

prin care aceasta a fost declarată neconstituțională produce efecte pentru viitor

nu și pentru trecut.

Pe de altă parte, a susținut

că instanța a reținut în mod greșit faptul că reclamantul este funcționar public,

făcând confuzie cu privire la calitatea acestuia. Reclamantul-intimat nu are statutul

de funcționar public întrucât nu are raporturi de serviciu cu ministerul, ci un

contract de management educațional încheiat în baza Legii nr. 124/1997 privind Statutul

personalului didactic.

Deși s-a reținut de către

instanță că

O.U.G. nr. 37/2009 declarată neconstituțională aduce atingere statutului

juridic al unor funcționari publici,

Decizia Curții Constituționale nr. 1257/2009 nu

face referire la modificarea art. 24 Legea nr. 128/1997.

3.Apărările intimatului-reclamant

Intimatul-pârât B.O. a

depus întâmpinare solicitând respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea

sentinței recurate ca fiind temeinică și legală atât în privința respingerii excepțiilor

cât și a nelegalității ordinului de eliberare din funcție emis în temeiul O.U.G.

nr. 37/2009.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursurilor

Examinând cauza

prin prisma motivelor de recurs invocate și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., ținând seama de toate susținerile și apărările părților, Înalta Curte

constată că recursurile sunt nefondate

și urmează a fi respinse în baza art. 312 C. proc.

civ., potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare.

de drept relevante

Actul administrativ

supus controlului de legalitate pe calea contenciosului administrativ este

Ordinul

nr. 3922 din 6 mai 2009

emis de Ministrul Educației, Cercetării și Inovării

prin care s-a dispus încetarea

contractului de management educațional al intimatului-reclamant și eliberarea acestuia

din funcția de

inspector

școlar

adjunct

la Inspectoratului Școlar al Județului Dâmbovița, în temeiul dispozițiilor art.

II alin. (2) O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității

administrației publice locale, art. 20 alin. (2), art. 31 și art. 101 alin. (2)

Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările ulterioare,

precum și H.G. nr. 51/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației,

Cercetării și Inovării.

Acțiunea a fost introdusă

la

data de 31 martie 2010, în temeiul art. 9 alin. (4) și (5) Legea nr. 554/2004, ulterior

declarării neconstituționalității legii

pentru aprobarea O.U.G.

nr. 37/2009, ordonanță ale cărei dispoziții au fost preluate în integralitate de

O.U.G. nr. 105/2009.

Critica ce

vizează nemotivarea soluției de respingere a excepției

tardivității introducerii

plângerii prealabile

este vădit nefondată și va fi respinsă, considerentele pentru care

instanța a apreciat neîntemeiată această excepție fiind consemnate în practicaua

hotărârii.

Așa cum în

mod corect a reținut prima instanță,

art. 9 alin. (4) Legea nr. 554/2004, referindu-se

expres la această situație, prevede că acțiunea poate fi introdusă direct, la instanța

de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un

an, calculat de la data publicării deciziei în M. Of..

De altfel,

potrivit art. 7 alin (5) Legea nr. 554/2004, în cazul acțiunilor care privesc cererile

persoanelor vătămate prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe, nu este obligatorie

plângerea prealabilă.

Pe fondul cauzei,

Înalta Curte reține că prin Ordinul

nr. 3922 din 6 mai 2009 Ministrul Educației, Cercetării

și Inovării

a

dispus, începând cu data de 07 mai 2009, încetarea contractului de management educațional

al intimatului-reclamant și eliberarea acestuia

din funcția de

inspector

școlar

adjunct

la Inspectoratului Școlar al Județului Dâmbovița.

Temeiul juridic al acestei

măsuri administrative l-a constituit art. II alin. (2) O.U.G. nr. 37/2009 privind

unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice locale, art. 20

alin. (2), art. 31 și art. 101 alin. (2) Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului

didactic, cu modificările ulterioare, precum și H.G. nr. 51/2009 privind organizarea

și funcționarea Ministerului Educației, Cercetării și Inovării.

Prevederile art. II O.U.G.

nr. 37 din 22 aprilie 2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a administrației

publice, au modificat art. 24 alin. (6) Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului

didactic, cu modificările și completările ulterioare, în sensul că:

Alin. (1) „

Numirea inspectorului

școlar general, a inspectorului școlar general adjunct și a directorului Casei Corpului

Didactic se face prin ordin al ministrului educatiei, cercetarii și inovarii. Inspectorul

școlar general și directorul Casei Corpului Didactic încheie cu ministrul educației,

cercetării și inovării un contract de management educațional pe termen de maximum

4 ani, care cuprinde direcțiile și obiectivele din strategia pe educație, în concordanță

cu obiectivele din Programul de guvernare. Reevaluarea condițiilor din contractul

de management educațional se face trimestrial".

Potrivit

alin. (2) “Contractele de management educațional încheiate în temeiul Legii nr.

128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările

ulterioare, și aflate în derulare înceteaza în termen de 15 zile de la intrarea

în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență”.

Prin Decizia nr. 1257

din 7 octombrie 2009, Curtea Constituțională a declarat neconstituțională Legea

de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, iar din analiza considerentelor deciziei rezultă

că viciul neconstituționalității afectează însuși actul normativ aprobat prin această

lege.

Conform art. 147

alin. (4) Constituție, Deciziile Curții Constituționale se publică în M. Of.; de

la data publicării deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru

viitor.

Ca atare, Deciziile Curții

Constituționale privind admiterea unei excepții de neconstituționalitate sunt de

imediată aplicare, cu consecința înlăturării normei declarate neconstituționale

din sistemul normativ.

Cu alte cuvinte în situația

în care soluția Curții Constituționale nu ar avea aplicare directă și imediată,

întreaga procedură de control a constituționalității legilor și ordonanțelor ar

fi lipsită de finalitate.

Față de aspectele

arătate, Înalta Curte reține că întemeiat și legal a apreciat instanța de fond că

actul administrativ atacat este nelegal fiind emis în temeiul unei Ordonanțe de

urgență în privința căreia Curtea Constituțională a statuat că este neconstituțională.

Sunt neîntemeiate

susținerile din recurs prin care se arată că legalitatea ordinului contestat este

validată de faptul că actul a fost emis în executarea prevederilor imperative ale

art. II alin. (2) O.U.G. nr. 37/2009, întrucât legalitatea actului este afectată

tocmai de viciul de constituționalitate al prevederilor în temeiul și în executarea

cărora a fost emis.

Față de cele mai sus expuse

și reținând că Decizia nr. 1257/2009 a fost pronunțată și publicată în M. Of. anterior

soluționării prezentului litigiu, Înalta Curte constată că susținerea recurenților

privind efectele viitoare ale deciziei prin care Curtea Constituțională a declarat

neconstituționale prevederile unui act normativ se dovedește a fi nefondată.

Î

n speță, problema

care se pune de fapt este aceea a efectelor deciziei Curții Constituționale de admitere

a excepției de neconstituționalitate a unei legi de aprobare a unei ordonanțe de

urgență care a stat la baza emiterii unui act administrativ a cărui anulare se solicită

prin acțiunea în contencios administrativ.

În conformitate

cu prevederile art. 9 alin. (5) Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ,

acțiunea introdusă de persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes

legitim prin ordonanțele de guvern sau prin dispoziții din Ordonanțe, poate avea

ca obiect și anularea actelor administrative emise în baza acestora.

De asemenea,

alin. (4) al aceluiași articol prevede că „ În situația în care decizia de declarare

a neconstituționalității este urmarea unei excepții ridicate în altă cauză, acțiunea

poate fi introdusă direct la instanța de contencios administrativ competență în

limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei

Curții Constituționale în M. Of..”

În concluzie, efectele

acestei decizii a instanței constituționale se extind și asupra celorlalte cauze

având ca obiect anularea actelor administrative emise în temeiul O.U.G. nr. 37/2009.

Așadar, neconformitatea

actului normativ aplicat de recurent cu prevederile constituționale a afectat legalitatea

actului administrativ de eliberare din funcție a intimatului-reclamant, astfel că,

în mod corect instanța de fond a dispus anularea acestuia, ca efect al admiterii

acțiunii, motivarea în fapt și în drept fiind pertinentă.

În consecință, din cele

anterior expuse, rezultă că sunt nefondate motivele de recurs prevăzute de art.

304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., iar în speță nu există motive de ordine publică care

să poată fi reținute, astfel încât, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) teza

a II-a C. proc. civ., raportat la 20 și art. 28 Legea contenciosului administrativ,

modificată, va respinge ambele recursuri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de Inspectoratul

Școlar Județean Dâmbovița și Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului

împotriva sentinței nr. 146 din 04 iunie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția

comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 martie

2011.