ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1407/2011

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I.Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea primei instanțe Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 146 din 04 iunie 2010, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul B.O., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului și Sportului și Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița, a dispus anularea Ordinului nr. 3922 din 6 mai 2009 emis de pârât și reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior deciziei anulate, a obligat pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului la plata către reclamant a unei despagubiri egală cu diferența dintre salariile indexate, majorate și recalculate și a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat, de la data neacordării acestora, urmare deciziei anulate și până la data reintegrării, a respins cererea de anulare a răspunsului din 19 februarie 2010 ca inadmisibilă și cererea privind daunele morale, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța o asemenea soluție, prima instanță a reținut următoarele: Prin Ordinul nr. 3836 din 5 mai 2008, reclamantul a fost numit în funcția de inspector școlar general adjunct la Inspectoratul Școlar al județului Dâmbovița, iar în baza acestui ordin s-a procedat la încheierea contractului de management educațional din 06 mai 2009, pe o perioadă de 4 ani. Ulterior, prin Ordinul nr. 3922 din 06 mai 2009 emis de către Ministrul Educației, Cercetării și Inovării s-a dispus încetarea contractului de management anterior menționat și eliberarea reclamantului din funcția de inspector școlar general adjunct la Inspectoratul Școlar al județului Dâmbovița În preambulul acestui act administrativ s-a precizat că acesta a fost emis în aplicarea dispozițiilor art. II alin. (2) O.U.G.

nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice locale.

Reclamantul a formulat plângere prealabilă de revocare a Ordinului, la care a primit răspunsul înregistrat din 19 februarie 2010. Curtea a respins ca inadmisibilă cererea de anulare a răspunsului comunicat la plângerea prealabilă, reținând că nu constituie un act administrativ și nu poate face obiectul acțiunii în contencios administrativ, potrivit art. 8 alin. (1) Legea nr. 554/2004 Pe fondul cauzei, Curtea a constatat că în Ordinul nr. 3922 din 06 mai 2009 nu a fost invocată nici una din clauzele de încetare prevăzute la art. IX lit. a)-h) din Contractul de management, iar dispozițiile art. 20 alin. (2), art. 101 alin. (2) Legea nr. 128/1997, menționate în preambulul ordinului prevăd faptul că, funcțiile de conducere din unitățile conexe ale învățământului preuniversitar se stabilesc potrivit specificului acestora, prin reglementări ale Ministerului Învățământului, și dreptul de rezervare a postului didactic sau a catedrei pe perioada în care se îndeplinesc funcții de conducere, de îndrumare și de control în sistemul de învățământ.

În opinia primei instanțe, un act administrativ de natură a produce efecte privind drepturile și libertățile fundamentale, trebuie motivat în chiar cuprinsul său, din perspectiva posibilității persoanei și a societății de a aprecia asupra legalității și temeiniciei măsurii dispuse, pentru a da posibilitatea persoanei interesate să aprecieze asupra temeiniciei acestuia, și instanței de judecată învestite să efectueze controlul jurisdicțional. În acest sens s-a pronunțat și Curtea de Justiție a Comunităților Europeane care a arătat că cerințele pe care trebuie să le îndeplinească motivarea depind de circumstanțele fiecărui caz, iar insuficiența motivării sau nemotivarea atrag nulitatea sau nevalabilitatea actului.

Pe de altă parte, a reținut că Ordinul nr. 3922 din 06 mai 2009 a fost emis în aplicarea dispozițiilor art. II alin. (2) O.U.G. nr. 37/2009, conform cărora, contractele de management educațional încheiate în temeiul Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare și aflate în derulare încetează în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a ordonanței de urgență. Mai mult decât atât, Curtea Constituțională prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a constatat că legea pentru aprobarea O.U.G.

nr. 37/2009 este neconstituțională, întrucât a fost afectat regimul juridic al serviciilor publice deconcentrate, astfel, prin reglementările sale, aceasta „afectează” statutul juridic al unor funcționari publici de conducere din sfera serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ teritoriale Având în vedere cele reținute de Curtea Constituțională, precum și abrogarea unicului temei legal care a determinat încetarea contractului de management educațional, prima instanță a reținut că o menținere a unor acte administrative emise în baza unui act normativ declarat neconstituțional ar pune în discuție supremația Constituției și ar permite prelungirea nelegală a unui comportament abuziv al autorității publice emitente.

În temeiul dispozițiile art. 78 alin. (1) și (2) Legea nr. 53/2003 privind C. muncii, Curtea, a admis și cererile reclamantului de reintegrare în funcția deținută anterior deciziei anulate și de obligare a pârâtului la plata unei despăgubiri egală cu diferența dintre salariile indexate, majorate și recalculate și a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat, de la data neacordării acestora, urmare deciziei anulate, până la data reintegrării și salariile și drepturile efectiv încasate. Cererea de acordare a daunelor morale în cuantum de 50.000 RON a fost respinsă, cu motivarea că nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, întemeiată pe dispozițiile art. 998 C. civ. și față de faptul că reclamantul nu a indicat în mod concret împrejurările de natură a-i produce prejudicii morale.

Curtea a apreciat că anularea actului nelegal, reintegrarea în funcția deținută și plata drepturilor de care ar fi beneficiat de la data neacordării acestora, urmare deciziei anulate, constituie o reparație suficientă pentru prejudiciul suferit. 2. Recursurile declarate de pârâți Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată. Recursul declarat de pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului În motivarea căii de atac, încadrată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc.

civ., recurentul a susținut că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii. Recurentul a susținut că p rin Ordinul nr. 3922 din 06 mai 2009 s-a pus în executare O.U.G. nr. 37/2009, respectiv art. II alin. (2) din acest act normativ. La data emiterii Ordinului supus cenzurii instanței era în vigoare O.U.G. nr. 37/2009, actul a cărui anulare se solicită fiind emis în cadrul trasat de ordonanță. În opinia recurentului, legalitatea unui act administrativ individual emis în temeiul unui act normativ cu forță juridică superioară, nu se poate cerceta/analiza decât din perspectiva actelor în vigoare la data emiterii lui și nu prin prisma evenimentelor ulterioare. Se au în vedere prevederile legale în vigoare la data emiterii actului și nu aspectele ulterioare.

Prin urmare, raportat la prevederile O.U.G. nr. 37/2009, în vigoare la data emiterii actului administrativ contestat, în mod temeinic și legal a fost emis Ordinul Ministrului Educației, Cercetării și Inovării nr. 3922 din 06 mai 2009. De altfel, potrivit prevederilor art. 11 alin. (3) Legea nr. 47/1992 cu modificările și completările ulterioare, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor. Prin O.U.G. nr. 37/2009, act normativ cu forță juridică superioară se statuează faptul că, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare, contractele de management educațional încheiate în temeiul Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare, și aflate în derulare încetează.

Astfel, contractul de management educațional încheiat de domnul B.O. a încetat de drept, în temeiul O.U.G. nr. 37/2009. Recursul declarat de pârâtul Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița Solicitând la rândul său modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată, în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., acest recurent a apreciat că instanța a interpretat greșit actul dedus judecății și a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, iar hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, or a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, în esență pentru aceleași motive dezvoltate, după cum urmează: O primă critică a recurentului a vizat soluția de respingere a excepției tardivității introducerii plângerii prealabile, care în opinia sa nu a fost motivată de instanță.

Pe fondul cauzei, recurentul a arătat că ordinul a cărei anulare se solicită a fost emis în executarea O.U.G. nr. 37/2009, care la art. II alin. (1) cuprinde modificarea adusă art. 24 alin. (6) Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, în sensul că „numirea inspectorului școlar general și a inspectorului școlar general adjunct se face prin ordin al ministrului educației, cercetării și inovării, aceștia urmând să încheie un contract de management educațional pe termen de 4 ani, care să cuprindă direcțiile și obiectivele din strategia pe educație, în concordanță cu obiectivele din Programul de guvernare”, prevederi din aceeași ordonanță precizând că în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare, contractele de management educațional încheiate în temeiul Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare și aflate în derulare încetează de drept.

O.U.G. nr. 37/2009 era în vigoare la data emiterii ordinului, iar Decizia Curții Constituționale nr. 1257/2009 prin care aceasta a fost declarată neconstituțională produce efecte pentru viitor nu și pentru trecut. Pe de altă parte, a susținut că instanța a reținut în mod greșit faptul că reclamantul este funcționar public, făcând confuzie cu privire la calitatea acestuia. Reclamantul-intimat nu are statutul de funcționar public întrucât nu are raporturi de serviciu cu ministerul, ci un contract de management educațional încheiat în baza Legii nr. 124/1997 privind Statutul personalului didactic. Deși s-a reținut de către instanță că O.U.G. nr. 37/2009 declarată neconstituțională aduce atingere statutului juridic al unor funcționari publici, Decizia Curții Constituționale nr. 1257/2009 nu face referire la modificarea art. 24 Legea nr. 128/1997.

3.Apărările intimatului-reclamant Intimatul-pârât B.O. a depus întâmpinare solicitând respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală atât în privința respingerii excepțiilor cât și a nelegalității ordinului de eliberare din funcție emis în temeiul O.U.G. nr. 37/2009. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., ținând seama de toate susținerile și apărările părților, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate și urmează a fi respinse în baza art. 312 C. proc. civ., potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare.

1. Argumente de fapt și de drept relevante Actul administrativ supus controlului de legalitate pe calea contenciosului administrativ este Ordinul nr. 3922 din 6 mai 2009 emis de Ministrul Educației, Cercetării și Inovării prin care s-a dispus încetarea contractului de management educațional al intimatului-reclamant și eliberarea acestuia din funcția de inspector școlar adjunct la Inspectoratului Școlar al Județului Dâmbovița, în temeiul dispozițiilor art. II alin. (2) O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice locale, art. 20 alin. (2), art. 31 și art. 101 alin. (2) Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările ulterioare, precum și H.G.

nr. 51/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, Cercetării și Inovării. Acțiunea a fost introdusă la data de 31 martie 2010, în temeiul art. 9 alin. (4) și (5) Legea nr. 554/2004, ulterior declarării neconstituționalității legii pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009, ordonanță ale cărei dispoziții au fost preluate în integralitate de O.U.G. nr. 105/2009. Critica ce vizează nemotivarea soluției de respingere a excepției tardivității introducerii plângerii prealabile este vădit nefondată și va fi respinsă, considerentele pentru care instanța a apreciat neîntemeiată această excepție fiind consemnate în practicaua hotărârii. Așa cum în mod corect a reținut prima instanță, art. 9 alin. (4) Legea nr. 554/2004, referindu-se expres la această situație, prevede că acțiunea poate fi introdusă direct, la instanța de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei în M. Of..

De altfel, potrivit art. 7 alin (5) Legea nr. 554/2004, în cazul acțiunilor care privesc cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe, nu este obligatorie plângerea prealabilă. Pe fondul cauzei, Înalta Curte reține că prin Ordinul nr. 3922 din 6 mai 2009 Ministrul Educației, Cercetării și Inovării a dispus, începând cu data de 07 mai 2009, încetarea contractului de management educațional al intimatului-reclamant și eliberarea acestuia din funcția de inspector școlar adjunct la Inspectoratului Școlar al Județului Dâmbovița. Temeiul juridic al acestei măsuri administrative l-a constituit art. II alin. (2) O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice locale, art. 20 alin. (2), art. 31 și art. 101 alin. (2) Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările ulterioare, precum și H.G.

nr. 51/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, Cercetării și Inovării. Prevederile art. II O.U.G. nr. 37 din 22 aprilie 2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a administrației publice, au modificat art. 24 alin. (6) Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare, în sensul că: Alin. (1) „ Numirea inspectorului școlar general, a inspectorului școlar general adjunct și a directorului Casei Corpului Didactic se face prin ordin al ministrului educatiei, cercetarii și inovarii. Inspectorul școlar general și directorul Casei Corpului Didactic încheie cu ministrul educației, cercetării și inovării un contract de management educațional pe termen de maximum 4 ani, care cuprinde direcțiile și obiectivele din strategia pe educație, în concordanță cu obiectivele din Programul de guvernare.

Reevaluarea condițiilor din contractul de management educațional se face trimestrial". Potrivit alin. (2) “Contractele de management educațional încheiate în temeiul Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare, și aflate în derulare înceteaza în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență”. Prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituțională a declarat neconstituțională Legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, iar din analiza considerentelor deciziei rezultă că viciul neconstituționalității afectează însuși actul normativ aprobat prin această lege. Conform art. 147 alin. (4) Constituție, Deciziile Curții Constituționale se publică în M. Of.; de la data publicării deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.

Ca atare, Deciziile Curții Constituționale privind admiterea unei excepții de neconstituționalitate sunt de imediată aplicare, cu consecința înlăturării normei declarate neconstituționale din sistemul normativ. Cu alte cuvinte în situația în care soluția Curții Constituționale nu ar avea aplicare directă și imediată, întreaga procedură de control a constituționalității legilor și ordonanțelor ar fi lipsită de finalitate. Față de aspectele arătate, Înalta Curte reține că întemeiat și legal a apreciat instanța de fond că actul administrativ atacat este nelegal fiind emis în temeiul unei Ordonanțe de urgență în privința căreia Curtea Constituțională a statuat că este neconstituțională. Sunt neîntemeiate susținerile din recurs prin care se arată că legalitatea ordinului contestat este validată de faptul că actul a fost emis în executarea prevederilor imperative ale art. II alin. (2) O.U.G.

nr. 37/2009, întrucât legalitatea actului este afectată tocmai de viciul de constituționalitate al prevederilor în temeiul și în executarea cărora a fost emis. Față de cele mai sus expuse și reținând că Decizia nr. 1257/2009 a fost pronunțată și publicată în M. Of. anterior soluționării prezentului litigiu, Înalta Curte constată că susținerea recurenților privind efectele viitoare ale deciziei prin care Curtea Constituțională a declarat neconstituționale prevederile unui act normativ se dovedește a fi nefondată. Î n speță, problema care se pune de fapt este aceea a efectelor deciziei Curții Constituționale de admitere a excepției de neconstituționalitate a unei legi de aprobare a unei ordonanțe de urgență care a stat la baza emiterii unui act administrativ a cărui anulare se solicită prin acțiunea în contencios administrativ.

În conformitate cu prevederile art. 9 alin. (5) Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, acțiunea introdusă de persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțele de guvern sau prin dispoziții din Ordonanțe, poate avea ca obiect și anularea actelor administrative emise în baza acestora. De asemenea, alin. (4) al aceluiași articol prevede că „ În situația în care decizia de declarare a neconstituționalității este urmarea unei excepții ridicate în altă cauză, acțiunea poate fi introdusă direct la instanța de contencios administrativ competență în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curții Constituționale în M. Of..” În concluzie, efectele acestei decizii a instanței constituționale se extind și asupra celorlalte cauze având ca obiect anularea actelor administrative emise în temeiul O.U.G.

nr. 37/2009. Așadar, neconformitatea actului normativ aplicat de recurent cu prevederile constituționale a afectat legalitatea actului administrativ de eliberare din funcție a intimatului-reclamant, astfel că, în mod corect instanța de fond a dispus anularea acestuia, ca efect al admiterii acțiunii, motivarea în fapt și în drept fiind pertinentă. În consecință, din cele anterior expuse, rezultă că sunt nefondate motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., iar în speță nu există motive de ordine publică care să poată fi reținute, astfel încât, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la 20 și art. 28 Legea contenciosului administrativ, modificată, va respinge ambele recursuri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița și Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului împotriva sentinței nr. 146 din 04 iunie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 martie 2011.