ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin

rezoluția nr. 777/P/2011 din 17 ianuarie 2012, Parchetul de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică,

a dispus neînceperea urmăririi penală față de D.F., Ministrul Educației,

Cercetării, Tineretului și Sportului pentru comiterea infracțiunilor prev.de

art. 246 alin. (1) C. pen., art. 261 și art. 262 din Legea nr. 53/2003, cu

aplicarea art. 22 lit. a) C. pen. întrucât faptei îi lipsește unul din

elementele constitutive.

De

asemenea, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de Ministerul Educației,

Cercetării, Tineretului și Sportului pentru infracțiunea prev. de art. 246

alin. (1) C. pen. întrucât persoana juridică este exceptată formelor de

răspundere juridică penală.

Pentru a

se pronunța această soluție, s-au reținut următoarele:

La data

de 17 iunie 2011 partea vătămată B.O. din Municipiul Târgoviște, județul

Dâmbovița, a depus Ia Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

o plângere împotriva lui D.F., Ministrul Educației, Cercetării, Tineretului și

Sportului pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor, faptă prevăzută de

art. 246 alin. (1) C. pen., const

ând în aceea că au

refuzat să pună în executare o hotărâre judecătorească prin care s-a dispus

reintegrarea în muncă a acestuia și plata sumelor de bani de care ar fi

beneficiat dacă nu ar fi fost eliberat nelegal din funcție.

Din actele premerg

ătoare efectuate în

dosar a rezultat următoarea situație de fapt:

În cursul anului

2007, partea vătămată B.O. a fost numit cu delegație în funcția de inspector

școlar general adjunct la Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița. În cursul

anului

2008

susnumitul a susținut

un concurs organizat de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și

Sportului pentru ocuparea postului și ca urmare a promovării acestuia la data

de 5 mai 2008 a fost definitivat prin ordin al ministrului.

Cu aceast

ă ocazie, între cele două

părți, respectiv B.O. și Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului

s-a încheiat un contract de management cu o valabilitate de 4 ani, respectiv până

la data de 4 mai 2012.

În cursul anului 2009

Guvernul României a emis O.U.G. nr. 37/2009 prin care a dispus, printre altele,

anularea tuturor contractelor de management încheiate până la data apariției actului

normativ.

În baza acestei ordonan

țe de urgență, Ministerul

Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a emis ordinul din 6 mai 2009, prin

care a dispus încetarea contractului de management educațional încheiat cu B.O.,

începând cu data de 7 mai 2009.

Prin decizia nr. 1629

din 3 decembrie 2009, Curtea Constitu

țională a declarat ca fiind neconstituțională

O.U.G. nr. 37/2009.

Fa

ță de această împrejurare,

partea vătămată B.O. a formulat o plângere în instanța de contencios administrativ

prin care a solicitat anularea ordinului din 6 mai 2009 și pe această cale reintegrarea

lui în funcția deținută anterior, plata drepturilor salariale și a prestațiilor

de asigurări sociale cuvenite, indexate, majorate și reactualizate de la momentul

eliberării din funcție și până la efectiva sa reîncadrare și plata unor daune morale.

Prin Hot

ărârea nr. 146 din 4 iunie

2010 pronunțată în Dosarul nr. 332/42/2011 Curții de Apel Ploiești, secția comercială

și de contencios administrativ și fiscal, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 1407

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal,

părții vătămate i-a fost admisă acțiunea, s-a dispus anularea ordinului din 6

mai 2009, reintegrarea reclamantului în funcție deținută anterior deciziei anulate

și plata unor despăgubiri egale cu diferența dintre salariile indexate, majorate

și recalculate și a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat, de la data neacordării

acestora, urmare deciziei anulate și până la data reintegrării și salariile și drepturile

efectiv încasate.

Decizia nr.

1407 a

Înaltei Curți de Casație

și Justiție a fost pronunțată pe data de 9 martie 2010.

În baza acestei decizii

irevocabile, Ministerul Educa

ției, Cercetării, Tineretului și Sportului a emis ordinul

din 12 mai 2011 prin care s-a dispus:

„I. Începând cu data emiterii

prezentului ordin, ca urmare a punerii în executare a Hotărârii nr. 146 din 04

iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. 332/42/2010, domnul

profesor B.O. este încadrat, până Ia data de 4 mai 2012, în funcția de inspector

școlar de specialitate (1/2 normă inspector școlar de specialitate pentru monitorizarea

curriculumului descentralizat și 1/2 normă inspector școlar de specialitate pentru

mentorat) Ia Inspectoratul Școlar al Județului Dâmbovița și i se rezervă catedra

pe care este titular.

- art. 2: Direc

ția Generală Management,

Resurse Umane și Rețea Școlară din Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului

și Sportului și Inspectoratul Școlar al Județului Dâmbovița duc Ia îndeplinirea

prevederilor prezentului ordin".

În timpul cercetărilor,

întrucât din ordin nu rezultă situația plății drepturilor bănești câștigate în instanță

și pentru că ministerul nu a dispus reintegrarea părții vătămate pe funcția deținută

anterior, au fost solicitate relații Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului

și Sportului, ocazie cu care am stabilit următoarele:

Inspectoratul

Școlar Județean Dâmbovița

a emis ordinul de plată din 13 iulie 2011 prin care i-a fost virată părții vătămate

suma de 16.732 RON;

Prin ordinul Ministerului

Educa

ției

Cercetării, Tineretului și Sportului din 12 mai 2011, partea vătămată B.O. a fost

încadrat pe o

func

ție apropiată

celei pe care o deținuse anterior întrucât postul de pe care fusese demis (inspector

general adjunct) nu mai exista ca urmare a modificării pe întreaga țară a structurii

organizatorice a inspectoratelor școlare județene și a Inspectoratului Școlar al

Municipiului București prin ordinul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului

și Sportului din 23 august 2010.

Din adresa din 20

decembrie 2011 a Ministerului Educa

ției, Cercetării, Tineretului și Sportului rezultă

că la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița exista doar o funcție de

inspector general adjunct (față de două funcții existente atunci când partea vătămată

a fost demisă), iar atribuțiile singurei funcții sunt modificate cu mai mult de

50%, față de cea pe care B.O. a îndeplinit-o anterior.

Actualul post de inspector

școlar general

adjunct a fost ocupat, cu delegație anterior pronunțării hotărârii judecătorești

definitive și irevocabile.

În

leg

ătură cu încadrarea juridică

dată faptei în plângere s-a apreciat că aceasta este incompletă deoarece petentul

descrie situația de fapt care se pliază pe dispozițiile art. 261 și art. 262 din

Legea nr. 53/2003 - C. muncii.

De asemenea, desp

ăgubirile și diferențele

salariale care au fost obținute de către petent, așa cum au fost dispuse în sentința

civilă nr. 146 din 4 iunie 2010 au ca temei juridic dispozițiile art. 78 alin.

(2) din Legea nr. 53/2003.

Art. 261:

„Neexecutarea unei hotărâri

judecătorești definitive privind plata salariilor în termen de 15 zile de la data

cererii de executare adresată angajatorului de către partea interesată constituie

infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 6 luni sau cu amendă".

Art. 262:

„Neexecutarea unei hotărâri

judecătorești definitive privind reintegrarea în muncă a unui salariat constituie

infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 1 an sau cu amendă".

Petentul a formulat plângere

penală împotriva ministrului D.F. și a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului

și Sportului, iar în cuprinsul acesteia se referă la cei doi făptuitori și se solicită

cercetarea acestora pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu.

Din art. 191 C. pen. care

definește condițiile răspunderii penale a persoanelor juridice rezultă că ministerele

sunt exceptate, nu pot face obiectul unei cercetări penale și deci nu răspund juridic

din punct de vedere penal.

Din cele expuse mai sus

rezultă fără dubii că ministrul D.F. a respectat în totalitate dispozițiile hotărârii

judecătorești de reintegrare în funcție și de plată a drepturilor bănești aferente

în cazul părții vătămate B.O.

Faptul că acesta nu a

fost reintegrat în aceeași funcție pe care a deținut-o anterior nu se datorează

culpei ministrului, ci faptului că postul respectiv nu mai exista datorită unor

măsuri de reducere a funcțiilor din sistem dispusă de Ministerul Educației, Cercetării,

Tineretului și Sportului la nivelul întregii țări.

Prin rezoluția

nr. 583/II-2/2012 din 13 martie 2012 a procurorului șef al secției de urmărire penală

și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, a fost respinsă, ca neîntemeiată, plângerea formulată de numitul B.O.

împotriva soluției dispusă în Dosarul nr. 777/P/2011 din 17 ianuarie 2012 a Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.

S-a apreciat

ca legală și temeinică soluția penală dispusă în Dosarul nr. 777/P/2011 al Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică,

nerezultând aspecte care să impună infirmarea acesteia și reluarea cercetărilor.

Împotriva

acestei soluții, petentul B.O. a formulat plângere, în temeiul art. 275-278 C.

proc. pen., solicitând tragerea la răspundere penală a intimaților.

Înalta Curte

apreciază plângerea ca fiind neîntemeiată pentru considerentele ce vor fi expuse

în continuare:

Examinând

plângerea formulată de petiționar împotriva rezoluției nr. 777/P/2011 din 17

ianuarie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

de urmărire penală și criminalistică, Înalta Curte, în baza lucrărilor și a materialului

din dosarul cauzei, constată că aceasta este legală și temeinică.

Reține instanța

că în mod corect procurorul, prin rezoluția atacată, a apreciat că cele invocate

de petiționar sunt nefondate, întrucât din examinarea situației de fapt, ce reiese

din actele premergătoare efectuate în cauză, acesta nu indică nicio probă în vederea

susținerii acuzațiilor, astfel că nu sunt indicii care să probeze săvârșirea vreunei

fapte penale de către intimat.

Așa fiind,

Înalta Curte urmează să respingă plângerea petiționarului, ca nefondată, rezoluția

atacată fiind menținută.

Văzând dispozițiile

art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) C. proc.

pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge,

ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul B.O. împotriva rezoluției nr.

777/P/2011 din 17 ianuarie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.

Menține rezoluția

atacată.

Obligă petiționarul

la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 7 septembrie 2012.