ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rezoluția nr. 777/P/2011 din 17 ianuarie 2012, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, a dispus neînceperea urmăririi penală față de D.F., Ministrul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului pentru comiterea infracțiunilor prev.de art. 246 alin. (1) C. pen., art. 261 și art. 262 din Legea nr. 53/2003, cu aplicarea art. 22 lit. a) C. pen. întrucât faptei îi lipsește unul din elementele constitutive. De asemenea, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului pentru infracțiunea prev. de art. 246 alin. (1) C. pen.

întrucât persoana juridică este exceptată formelor de răspundere juridică penală. Pentru a se pronunța această soluție, s-au reținut următoarele: La data de 17 iunie 2011 partea vătămată B.O. din Municipiul Târgoviște, județul Dâmbovița, a depus Ia Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție o plângere împotriva lui D.F., Ministrul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, faptă prevăzută de art. 246 alin. (1) C. pen., const ând în aceea că au refuzat să pună în executare o hotărâre judecătorească prin care s-a dispus reintegrarea în muncă a acestuia și plata sumelor de bani de care ar fi beneficiat dacă nu ar fi fost eliberat nelegal din funcție.

Din actele premerg ătoare efectuate în dosar a rezultat următoarea situație de fapt: În cursul anului 2007, partea vătămată B.O. a fost numit cu delegație în funcția de inspector școlar general adjunct la Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița. În cursul anului 2008 susnumitul a susținut un concurs organizat de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului pentru ocuparea postului și ca urmare a promovării acestuia la data de 5 mai 2008 a fost definitivat prin ordin al ministrului. Cu aceast ă ocazie, între cele două părți, respectiv B.O. și Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului s-a încheiat un contract de management cu o valabilitate de 4 ani, respectiv până la data de 4 mai 2012. În cursul anului 2009 Guvernul României a emis O.U.G.

nr. 37/2009 prin care a dispus, printre altele, anularea tuturor contractelor de management încheiate până la data apariției actului normativ. În baza acestei ordonan țe de urgență, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a emis ordinul din 6 mai 2009, prin care a dispus încetarea contractului de management educațional încheiat cu B.O., începând cu data de 7 mai 2009. Prin decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, Curtea Constitu țională a declarat ca fiind neconstituțională O.U.G. nr. 37/2009. Fa ță de această împrejurare, partea vătămată B.O. a formulat o plângere în instanța de contencios administrativ prin care a solicitat anularea ordinului din 6 mai 2009 și pe această cale reintegrarea lui în funcția deținută anterior, plata drepturilor salariale și a prestațiilor de asigurări sociale cuvenite, indexate, majorate și reactualizate de la momentul eliberării din funcție și până la efectiva sa reîncadrare și plata unor daune morale.

Prin Hot ărârea nr. 146 din 4 iunie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 332/42/2011 Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 1407 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, părții vătămate i-a fost admisă acțiunea, s-a dispus anularea ordinului din 6 mai 2009, reintegrarea reclamantului în funcție deținută anterior deciziei anulate și plata unor despăgubiri egale cu diferența dintre salariile indexate, majorate și recalculate și a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat, de la data neacordării acestora, urmare deciziei anulate și până la data reintegrării și salariile și drepturile efectiv încasate.

Decizia nr. 1407 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost pronunțată pe data de 9 martie 2010. În baza acestei decizii irevocabile, Ministerul Educa ției, Cercetării, Tineretului și Sportului a emis ordinul din 12 mai 2011 prin care s-a dispus: „I. Începând cu data emiterii prezentului ordin, ca urmare a punerii în executare a Hotărârii nr. 146 din 04 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. 332/42/2010, domnul profesor B.O. este încadrat, până Ia data de 4 mai 2012, în funcția de inspector școlar de specialitate (1/2 normă inspector școlar de specialitate pentru monitorizarea curriculumului descentralizat și 1/2 normă inspector școlar de specialitate pentru mentorat) Ia Inspectoratul Școlar al Județului Dâmbovița și i se rezervă catedra pe care este titular.

- art. 2: Direc ția Generală Management, Resurse Umane și Rețea Școlară din Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și Inspectoratul Școlar al Județului Dâmbovița duc Ia îndeplinirea prevederilor prezentului ordin". În timpul cercetărilor, întrucât din ordin nu rezultă situația plății drepturilor bănești câștigate în instanță și pentru că ministerul nu a dispus reintegrarea părții vătămate pe funcția deținută anterior, au fost solicitate relații Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, ocazie cu care am stabilit următoarele: Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița a emis ordinul de plată din 13 iulie 2011 prin care i-a fost virată părții vătămate suma de 16.732 RON; Prin ordinul Ministerului Educa ției Cercetării, Tineretului și Sportului din 12 mai 2011, partea vătămată B.O.

a fost încadrat pe o func ție apropiată celei pe care o deținuse anterior întrucât postul de pe care fusese demis (inspector general adjunct) nu mai exista ca urmare a modificării pe întreaga țară a structurii organizatorice a inspectoratelor școlare județene și a Inspectoratului Școlar al Municipiului București prin ordinul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului din 23 august 2010. Din adresa din 20 decembrie 2011 a Ministerului Educa ției, Cercetării, Tineretului și Sportului rezultă că la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița exista doar o funcție de inspector general adjunct (față de două funcții existente atunci când partea vătămată a fost demisă), iar atribuțiile singurei funcții sunt modificate cu mai mult de 50%, față de cea pe care B.O.

a îndeplinit-o anterior. Actualul post de inspector școlar general adjunct a fost ocupat, cu delegație anterior pronunțării hotărârii judecătorești definitive și irevocabile. În leg ătură cu încadrarea juridică dată faptei în plângere s-a apreciat că aceasta este incompletă deoarece petentul descrie situația de fapt care se pliază pe dispozițiile art. 261 și art. 262 din Legea nr. 53/2003 - C. muncii. De asemenea, desp ăgubirile și diferențele salariale care au fost obținute de către petent, așa cum au fost dispuse în sentința civilă nr. 146 din 4 iunie 2010 au ca temei juridic dispozițiile art. 78 alin. (2) din Legea nr. 53/2003.

Art. 261: „Neexecutarea unei hotărâri judecătorești definitive privind plata salariilor în termen de 15 zile de la data cererii de executare adresată angajatorului de către partea interesată constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 6 luni sau cu amendă". Art. 262: „Neexecutarea unei hotărâri judecătorești definitive privind reintegrarea în muncă a unui salariat constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 1 an sau cu amendă". Petentul a formulat plângere penală împotriva ministrului D.F. și a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, iar în cuprinsul acesteia se referă la cei doi făptuitori și se solicită cercetarea acestora pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu.

Din art. 191 C. pen. care definește condițiile răspunderii penale a persoanelor juridice rezultă că ministerele sunt exceptate, nu pot face obiectul unei cercetări penale și deci nu răspund juridic din punct de vedere penal. Din cele expuse mai sus rezultă fără dubii că ministrul D.F. a respectat în totalitate dispozițiile hotărârii judecătorești de reintegrare în funcție și de plată a drepturilor bănești aferente în cazul părții vătămate B.O. Faptul că acesta nu a fost reintegrat în aceeași funcție pe care a deținut-o anterior nu se datorează culpei ministrului, ci faptului că postul respectiv nu mai exista datorită unor măsuri de reducere a funcțiilor din sistem dispusă de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului la nivelul întregii țări.

Prin rezoluția nr. 583/II-2/2012 din 13 martie 2012 a procurorului șef al secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost respinsă, ca neîntemeiată, plângerea formulată de numitul B.O. împotriva soluției dispusă în Dosarul nr. 777/P/2011 din 17 ianuarie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică. S-a apreciat ca legală și temeinică soluția penală dispusă în Dosarul nr. 777/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, nerezultând aspecte care să impună infirmarea acesteia și reluarea cercetărilor.

Împotriva acestei soluții, petentul B.O. a formulat plângere, în temeiul art. 275-278 C. proc. pen., solicitând tragerea la răspundere penală a intimaților. Înalta Curte apreciază plângerea ca fiind neîntemeiată pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare: Examinând plângerea formulată de petiționar împotriva rezoluției nr. 777/P/2011 din 17 ianuarie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, Înalta Curte, în baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că aceasta este legală și temeinică. Reține instanța că în mod corect procurorul, prin rezoluția atacată, a apreciat că cele invocate de petiționar sunt nefondate, întrucât din examinarea situației de fapt, ce reiese din actele premergătoare efectuate în cauză, acesta nu indică nicio probă în vederea susținerii acuzațiilor, astfel că nu sunt indicii care să probeze săvârșirea vreunei fapte penale de către intimat.

Așa fiind, Înalta Curte urmează să respingă plângerea petiționarului, ca nefondată, rezoluția atacată fiind menținută. Văzând dispozițiile art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul B.O. împotriva rezoluției nr. 777/P/2011 din 17 ianuarie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică. Menține rezoluția atacată. Obligă petiționarul la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 7 septembrie 2012.