ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4790/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal sub nr. 255/2/2011 din data de 12 ianuarie 2011, reclamantul M.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului: - anularea în tot a Ordinului Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nr. 5612 din 10 noiembrie 2010; - repunerea părților în situația anterioară în sensul reîncadrării reclamantului pe funcția deținută anterior emiterii ordinului contestat și obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale la care era îndrituit în funcția de inspector școlar general al Județului Bistrița-Năsăud, de la data emiterii ordinului și până la data reintegrării efective; - suspendarea executării actului administrativ atacat până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

În fapt, reclamantul a arătat că prin Ordinul M.E.C.T. nr. 3832 din 5 mai 2008 a fost numit în funcția de inspector general al Inspectoratului Școlar al Județului Bistrița-Năsăud pe o perioadă de 4 ani și tot pentru aceeași perioadă a fost încheiat contractul de management educațional prin care îi erau delegate atribuții de elaborare și aplicare a politicilor educaționale din județul Bistrița-Năsăud. Reclamantul a arătat că prin Adresa nr. 45539 din 21 septembrie 2010, instituția pârâtă a informat Inspectoratul Școlar al Județului Bistrița-Năsăud cu privire la faptul că în perioada 27 - 28 septembrie 2010 urma să aibă loc evaluarea activității manageriale pentru anul școlar 2009 - 2010, fiind supuși evaluării inspectorii generali, inspectorii generali adjuncți și directorul C.C.D.

În urma evaluării, comisia de evaluare a activității manageriale (constituită în baza Ordinului de serviciu nr. 204 din 17 septembrie 2010) a întocmit o Notă în care se menționa că „au fost purtate discuții cu persoanele evaluate cât și cu persoanele din subordinea domniilor lor” și că „au fost solicitate toate documentele și materialele care să justifice această activitate”. În ceea ce îl privește, a arătat reclamantul, instituția pârâtă i-a comunicat Adresa nr. 43062 din 27 octombrie 2010 (primită la data de 28 octombrie 2010) prin care era informat că activitatea sa manageriale în funcția de inspector școlar general la Inspectoratul Școlar al Județului Bistrița-Năsăud a fost evaluată cu 60,50 puncte, corespunzătoare calificativului „necorespunzător”, arătând că împotriva acestui rezultat a formulat Contestația nr. 6432 din 3 noiembrie 2010 care însă, i-a fost respinsă.

În continuare, reclamantul a arătat că pe baza calificativului primit, instituția pârâtă a emis Ordinul nr. 5612 din 10 noiembrie 2010 care prevedea încetarea contractului de management educațional și eliberarea sa din funcție, și că a formulat plângerea prealabilă nr. 19520 din 8 decembrie 2010, solicitând revocarea în tot a ordinului, dar plângerea sa nu a primit răspuns din partea instituției pârâte. În motivarea cererii de anulare în tot a Ordinului MECTS nr. 5612 din 10 noiembrie 2010, reclamantul a arătat că deși ordinul creează o aparență de legalitate și temeinicie, reprezintă un abuz din partea instituției pârâte.

Astfel, în ceea ce privește procedura de evaluare, reclamantul a arătat că deși obiectul evaluării era reprezentat de activitatea aferentă întregului an școlar, în cazul său, spre deosebire de celelalte persoane care au fost supuse aceleiași evaluări (inspectorul școlar general, inspectorii școlari adjuncți și directorul CCD), perioada evaluată s-a rezumat la o durată de aproximativ 3 luni față de perioade cuprinse între 7 și 9 luni, în cazul celorlalți. Așadar, a arătat reclamantul, ordinul are la bază o procedură de evaluare neserioasă și discreționară (efectuată pentru o perioadă de 3 luni deși are rolul de evaluare anuală). Reclamantul a precizat, de asemenea, că activitatea Comisiei de evaluare s-a rezumat la „purtarea unor discuții” și „la ridicarea unor documente”, astfel cum rezultă din Nota Comisiei de evaluare.

În ceea ce privește nerespectarea atribuțiilor manageriale, concretizată în acordarea calificativului „nesatisfăcător”, reclamantul a arătat că nu are la bază un minimum de argumentare, raportul de evaluare existând doar la nivel declarativ. În acest sens, reclamantul a arătat că acest raport, ce ar trebui să constituie fundamentul acordării punctajelor în cadrul fișei de evaluare și care ar trebui să producă o minimă analiză a activității manageriale a celui vizat de control, prin raportare la aspecte relevante, ce pot contura o concluzie obiectivă, ia forma unei simple adrese de informare în cadrul căreia se amintește că a avut loc o activitate de evaluare, într-o anumită perioadă, concretizată într-un punctaj stabilit în consecință.

S-a mai menționat de către reclamant și faptul că pe toată perioada cât a deținut funcția de inspector general a obținut numai calificative de „foarte bine”, demonstrând astfel competența managerială. Astfel, este evident că ceea ce a determinat scăderea drastică a calificativului, a fost intenția instituției pârâte de a-l înlătura din funcția deținută. În susținerea acestui argument, reclamantul a precizat că anterior, prin Ordinul nr. 3864 din 6 mai 2009, a mai fost eliberat din funcția de inspector școlar general, însă acesta a fost anulat de instanța judecătorească prin hotărâre definitivă și irevocabilă, cu efectul reintegrării pe funcția deținută anterior. În ceea ce privește calificativele obținute de celelalte persoane ce au fost supuse aceleiași evaluări, reclamantul a menționat că analizând fișele de evaluare a acestor persoane, se poate observa că atribuțiile și criteriile de performanță în cadrul inspectoratului sunt aceleași.

Așadar, este inexplicabil cum în accepțiunea ministerului, în cazul tuturor celorlalte persoane din conducerea inspectoratului, instituția este condusă într-un mod managerial performant cu atingerea obiectivelor, în schimb, în ceea ce îl privește pe reclamant, deși este vorba de aceeași instituție, cu aceleași obiective, cu aceeași fișă de evaluare și criterii, i s-a acordat în mod distinct, calificativul „nesatisfăcător”. Reclamantul a menționat și faptul că întreaga procedură de evaluare ca și ordinul nu întrunesc condițiile de legalitate instituite de Codul Muncii, Legea nr. 128/1997, Ordinul nr. 4149/2010.

În motivarea cererii de suspendare a executării ordinului atacat, reclamantul a arătat că ne aflăm în situația unui caz bine justificat atât timp cât instanța, fără administrarea unor probatorii specifice, poate observa cum dintre toți cei din conducerea inspectoratului, a fost singurul care a obținut calificativ negativ și de asemenea, se poate observa cum până la evaluarea managerială a anului 2009 - 2010, în funcția de inspector a obținut de fiecare dată calificativul de „foarte bine”, toate acestea fiind în măsură să înfrângă prezumția de legalitate a ordinului. Paguba înregistrată, a menționat reclamantul, constă în diminuarea drepturilor salariale ca efect al eliberării din funcția deținută anterior.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1 și urm. din Legea nr. 554/2004, art. 4 din Ordinul MECTS nr. 4149/2010, art. 31, art. 52, art. 146 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, art. 268, art. 269, art. 195 C. muncii. Pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a depus întâmpinare în ședința publică de la data de 29 martie 2011, solicitând, pe cale de excepție, admiterea excepției prematurității și lipsei de interes a cererii de suspendare, pe fondul cererii de suspendare și al cererii de anulare, respingerea ca neîntemeiate. Prin Încheierea de ședință publică de la data de 29 martie 2011, au fost respinse excepțiile prematurității și a lipsei de interes în ceea ce privește cererea de suspendare și a fost respinsă cererea de suspendare ca neîntemeiată, pentru motivele cuprinse în încheierea de ședință de la acea dată și a fost acordat termen la data de 10 mai 2011 pentru continuarea judecății pe fond.

Prin Sentința civilă nr. 5214 din data de 20 septembrie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul M.M. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, a anulat Ordinul nr. 5612 din 10 noiembrie 2010, a dispus reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior ordinului atacat și obligarea pârâtului la plata drepturilor bănești cuvenite de la data de emiterii ordinului până la data reintegrării în funcție, și a dispus suspendarea executării ordinului contestat, pentru următoarele motive: Prin Ordinul 5612 din 10 noiembrie 2010 s-a dispus încetarea contractului de management educațional al reclamantului în calitate de inspector școlar general la Inspectoratul Școlar al județului Bistrița-Năsăud, reclamantul fiind eliberat din funcție.

La baza ordinului a stat Raportul de evaluare nr. 43062 din 27 octombrie 2010 conform căruia reclamantul a obținut un punctaj de 60.50 pct. corespunzător calificativului necorespunzător. Cu privire la acest raport de evaluare instanța de fond a reținut că punctajul a fost acordat de o manieră arbitrară, neexistând nici o justificare pentru depunctarea reclamantului. Este adevărat, s-a relevat, că autoritățile publice se bucură de o marjă de apreciere care este chiar mai largă în cazul procedurii de evaluare, în condițiile în care este implicată, în mod inevitabil, și subiectivitatea evaluatorului. Aceasta nu înseamnă, însă, că o evaluare poate fi arbitrară, mai ales în condițiile în care se propune acordarea unui punctaj care are consecințe deosebit de importante asupra carierei funcționarului evaluat.

Autoritatea publică trebuie să fie în măsură să prezinte motivele pentru care funcționarul a fost depunctat la anumiți indicatori de performanță. Or în speță, deși, pentru mulți indicatori de performanță punctajul reclamantului a fost redus aproape la jumătate, autoritatea publică nu a prezentat nici o motivare și nici o probă în susținerea deciziei de depunctare a reclamantului. Aceasta cu atât mai mult cu cât perioada evaluată în cazul reclamantului a fost de trei luni, lipsa unor realizări fiind determinată și de timpul scurt dintre momentul numirii în funcție și momentul evaluării. Reclamantul invocă, pe drept cuvânt, ca și exemplu, punctajul acordat la punctul 7.3 (referitor la acordarea de calificative, premii sau sancțiuni personalului din subordine) unde i s-au acordat 2,5 puncte din 5 posibile deși această atribuție se realizează, în cea mai mare măsură, la sfârșit de an.

Așadar apare ca arbitrară depunctarea reclamantului în condițiile în care nu s-au arătat aspectele concrete care i se impută reclamantului în cele trei luni pentru care s-a realizat evaluarea, cu privire la modul de acordare a calificativelor, premiilor sau sancțiunilor. Situația invocată de reclamant nu este singulară. Spre exemplu, la punctul 3.2 a fost punctat cu 1 punct din 2 posibile pentru modul de îndeplinire a atribuției privind analizarea și decizia asupra proiectului de buget, fără a se arăta aspectele concrete care se impută reclamantului (dacă a fost sau nu realizat un buget, dacă a fost discutat sau nu, care a fost atitudinea reclamantului cu privire la acest buget și care impune depunctarea drastică a funcționarului.

La punctul 4.2 referitor la atribuția de recrutare, selectare și promovare a personalului din inspectoratul școlar reclamantul a fost punctat cu 1,5 puncte din 2,5 posibile deși nu există nici o analiză concretă a modului de îndeplinire a acestei atribuții, nu se analizează date concrete privind organizarea defectuoasă a vreunui concurs de către reclamant sau încadrarea vreunui funcționar public fără respectarea structurii inspectoratelor școlare, etc. Aceleași observații au fost relevate și cu privire la punctul 7.1 unde s-a realizat depunctarea cu un punct, primind reclamantul 1 punct din două posibile, deși nu se precizează în nici un mod ce anume i se reproșează acestuia în legătură cu dimensionarea necesarului de personal și cu mediatizarea metodologiilor de recrutare.

Lipsa unei analize concrete a criteriilor de evaluare, a reținut prima instanță, trebuie coroborată și cu faptul că reclamantul a mai fost eliberat din funcție în anul 2009, printr-un act anulat de instanța de judecată, repunerea în funcția de inspector făcându-se ca urmare a hotărârii instanței de judecată. Or, este evidentă, în acest context, intenția intimatului de a utiliza procedura de evaluare într-un alt scop decât cel pentru care a fost reglementată, respectiv pentru a obține eliberarea din funcție, cu orice preț, a reclamantului. În aceste condiții, a considerat judecătorul fondului că ordinul atacat se impune a fi anulat, cu consecința repunerii părților în situația anterioară.

În ceea ce privește cererea de suspendare, instanța de fond a reținut că sunt îndeplinite în speță, condițiile cumulative prevăzute de lege, anume cazul bine justificat și paguba iminentă, întrucât, pe de o parte îndoiala serioasă rezultă din chiar analiza pe fond a cererii iar paguba iminentă decurge din lipsirea reclamantului de plata indemnizație aferente funcției punându-l pe acesta în imposibilitatea de a-și asigura nevoile cotidiene. Împotriva Sentinței civile nr. 5214 din data de 20 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs în termen legal pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea hotărârii atacate și, urmare rejudecării cauzei, respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.

A învederat recurentul, în primul rând, că sentința pronunțată de instanța de fond este nelegală pe motiv că s-a dat ceea ce nu s-a solicitat, fiind incidente astfel prevederile art. 304 pct. 6 C. proc. civ. S-a arătat că soluția instanței de fond, de a dispune suspendarea executării ordinului contestat după ce s-a pronunțat prin încheiere motivată la termenul de judecată din data de 29 martie 2011 a fost dată cu încălcarea principiului disponibilității, conform căruia instanțele sunt obligate să se pronunțe în limitele în care au fost învestite prin cererea de chemare în judecată. În al doilea rând, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a precizat că prima instanță și-a depășit atribuțiile cu care a fost învestită, fiind astfel incidente dispozițiile art. 304 pct. 4 C. proc.

civ. Judecătorul fondului, s-a arătat, avea de analizat dacă ordinul atacat a fost emis cu respectarea prevederilor legale aplicabile în litigiu, și nu avea atribuția de a trece la analiza raportului de evaluare și a evaluării în sine. Astfel, întreaga argumentație a judecătorului fondului se bazează pe critici aduse modului în care a fost punctat sau depunctat reclamantul cu ocazia evaluării, dar instanța de judecată nu era învestită și nu avea atribuția de a se substitui angajatorului și nu putea să se pronunțe asupra unei evaluări instituite printr-o procedură administrativă specială, procedură efectuată în conformitate cu dispozițiile legale aplicabile. Instanța de judecată putea doar să analizeze dacă procedura urmată de angajator este în conformitate cu prevederile legale, dar în litigiu nu a fost indicată prin considerentele hotărârii recurate nicio prevedere legală care să fi fost încălcată în procesul de evaluare.

În fine, recurentul a învederat că hotărârea instanței de fond este lipsită de temei legal, fiind astfel incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. S-a relevat că în mod nelegal prima instanță a apreciat că M.E.C.T.S. nu a fost în măsură să prezinte probe în susținerea deciziei de depunctare a reclamantului, în condițiile în care în ședința publică din data de 7 iunie 2011 au fost depuse înscrisuri doveditoare în susținerea apărării. Prin întâmpinarea formulată în cauză intimatul M.M. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu consecința menținerii ca legală și temeinică a Sentinței civile nr. 5214/2011 pronunțate de către Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, precum și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

Recursul este nefondat și urmează a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. În mod întemeiat s-a dispus, prin sentința recurată, făcându-se o corectă interpretare și aplicare a legii la circumstanțele de fapt ale litigiului, admiterea acțiunii formulate de reclamantul M.M.

în contradictoriu cu pârâtul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, cu consecința anulării Ordinului nr. 5612 din data de 10 noiembrie 2010 emis de ministrul educației, cercetării, tineretului și sportului (prin care s-a prevăzut încetarea contractului de management educațional semnat de reclamant și eliberarea acestuia din funcția de inspector școlar general la Inspectoratul Școlar al județului Bistrița-Năsăud), reintegrarea intimatului în funcția deținută anterior ordinului atacat și obligarea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului la plata drepturilor bănești cuvenite de la data emiterii ordinului de eliberare din funcție și până la reintegrare.

În principiu, în materia evaluării performanțelor profesionale sau manageriale individuale ale funcționarilor publici sau ale altor categorii de personal bugetar, de execuție sau de conducere, instanța de judecată nu se poate substitui persoanei sau organului căreia îi revine, potrivit dispozițiilor legale, competența de a realiza activitatea de evaluare, astfel că aceasta nu poate modifica raportul de evaluare prin înlocuirea calificativului acordat cu un calificativ superior.

Cu alte cuvinte, evaluarea activității profesionale sau manageriale implică și o accentuată componentă subiectivă, astfel că instanța de contencios administrativ - cu excepția însă a situației în care nu pot fi identificate cauze de nelegalitate formală ori elemente din care să rezulte că autoritatea emitentă a încălcat limitele marjei de apreciere în exercitarea puterii ei discreționare - nu poate să cenzureze modul de evaluare și de acordare a calificativelor sau să stabilească ea însăși un nou punctaj, deoarece o astfel de măsură ar constitui o ingerință nepermisă în atribuțiile puterii executive.

Intimatul reclamant a îndeplinit și exercitat funcția de inspector școlar general la Inspectoratul Școlar al județului Bistrița-Năsăud începând cu 5 mai 2008, activitatea sa fiind evaluată cu calificativul ”foarte bine” pentru anii 2007 - 2008, 2008 - 2009. Criteriile de performanță avute în vedere la acordarea acestui calificativ nu au fost modificate între timp, ele vizând o strategie de management pe termen lung, strategie care a fost apreciată pozitiv, de vreme ce calificativul acordat a fost ”foarte bine”.

În aceste condiții, acordarea prin raportul de evaluare care a vizat în realitate o perioadă extrem de scurtă, de aproximativ trei luni, cuprinsă între 17 mai 2010 - 31 august 2010, a calificativului ”necorespunzător”, nu se justifică, fiind astfel depășite limitele marjei de apreciere a autorității publice în exercitarea puterii ei discreționare (în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare), în condițiile în care nu puteau fi semnalate eventuale deficiențe de natură a anihila aspectele pozitive din cadrul strategiei de management pe termen lung analizate cu ocazia acordării calificativului anterior (2009). Se reține, în plus, că instanța de fond a statuat în mod just că lipsa unei analize concrete a criteriilor de evaluare trebuie coroborată și cu faptul că reclamantul a fost eliberat (prin efectul unui ordin emis de ministrul educației naționale) din funcția de inspector școlar general al Inspectoratului Școlar al județului Bistrița-Năsăud la data de 7 mai 2009, acesta reluându-și funcția (urmare pronunțării unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile) la data de 17 mai 2010. În raport de cele mai sus arătate, constatându-se că nu sunt întemeiate motivele de recurs (vizând modul de soluționare a fondului litigiului) invocate de recurent,

și că este temeinică și legală soluția instanței de fond de anulare a Ordinului nr. 5612 din data de 10 noiembrie 2010 emis de ministrul educației, cercetării, tineretului și sportului, de reintegrare a intimatului în funcția deținută anterior ordinului atacat și de obligare a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului la plata drepturilor bănești cuvenite de la data emiterii ordinului de eliberare din funcție și până la reintegrare, urmează a se dispune, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului împotriva Sentinței civile nr. 5214 din data de 20 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Motivul de recurs invocat de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului privitor la nelegalitatea dispoziției de suspendare a executării ordinului atacat prin acțiunea în contencios administrativ, luată prin sentința recurată, este lipsit de interes și nu se mai impune a mai fi examinat, atâta vreme cât a fost menținută, prin prezenta decizie, soluția judecătorului fondului de anulare a actului administrativ contestat. Recurentul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, fiind în culpă procesuală ca urmare a respingerii căii extraordinare de atac declarate în cauză, va fi obligat, în baza art. 274 alin. (1) C. proc. civ., la plata în favoarea intimatului M.M.

a sumei de 1.550 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând contravaloarea onorariului avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, împotriva Sentinței civile nr. 5214 din 20 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurentului la plata în favoarea intimatului-reclamant M.M. a sumei de 1.550 RON, cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 noiembrie 2012. Procesat de GGC - LM