ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3839/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, la data de 14 decembrie 2010, reclamantul I.B. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului anularea Raportului de evaluare a activității sale în calitate de inspector școlar în perioada 1 septembrie 2009 - 31 august 2010, cu consecința obligării pârâtei la refacerea procedurii de evaluare; recunoașterea dreptului său de a obține calificativul „foarte bine", anularea deciziei de respingere a contestației sale împotriva rezultatului evaluării. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că funcționează ca inspector școlar general la Inspectoratul Școlar Vrancea din 28 martie 2008, aflându-se în derularea contractului de management pe o durată de 4 ani.

Evaluarea activității sale pentru anul 2010 a fost încheiată cu calificativul „Satisfăcător", iar contestarea acestui rezultat a fost soluționată nefavorabil. În opinia sa, procedura de evaluare astfel finalizată este contrară legii, de vreme ce nu există un raport de evaluare, așa cum impune Ordinul nr. 4149 din 15 iunie 2010, în condițiile în care, singurul înscris ce i-a fost remis este fișa de autoevaluare, în copie, cu completările comisiei, fără vreo observație din partea acesteia. Apreciază reclamantul că aceste completări au fost făcute în mod tendențios, pentru a se putea justifica încetarea contractului de management educațional, pârâtul recurgând la diverse tertipuri pentru eliberarea sa din funcția de inspector școlar general, între părți existând numeroase litigii, parte din acestea câștigate de reclamant.

Reclamantul a susținut că evaluarea s-a făcut pentru perioada 1 septembrie 2009 - 31 august 2010, în condițiile în care a fost suspendat prin ordin în perioada: 1 aprilie 2010 - 21 mai 2010 și apoi, din 25 august 2010 până în prezent.

Consideră reclamantul că raportul de evaluare este nelegal, deoarece nu rezultă care au fost criteriile avute în vedere pentru acordarea calificativul „nesatisfăcător" și că este îndreptățit la anularea raportului de evaluare pentru perioada indicată în acțiune și a completărilor la fișa de autoevaluare, raportat la faptul că în anii precedenți a primit calificativul „foarte bine". Pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a formulat întâmpinare în cauză prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, arătând că raportul de evaluare pe care îl contestă reclamantul, recunoașterea dreptului de a obține un calificativ, precum și răspunsul la o contestație nu au caracterul unor acte administrative în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, respectiv nu dau naștere, modifică sau sting raporturi juridice.

Mai mult, recunoașterea dreptului de a obține un calificativ nu poate face obiectul unei acțiuni în contencios administrativ. Prin urmare, pretențiile reclamantului nu pot fi admise pe calea procesuală aleasă. Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată învederând faptul că Legea nr. 188/1999 nu este aplicabilă în cauză, în raport de prevederile art. 6 ale acesteia, evaluarea fiind atributul exclusiv al comisiei desemnate de organul care a efectuat numirea în funcție. Prin Sentința nr. 190 din 16 iunie 2011, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.

A admis în parte acțiunea formulată de reclamantul I.B., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și, în consecință, a anulat raportul de evaluare a activității reclamantului în calitate de inspector școlar al Inspectoratului Școlar al Județului Vrancea în perioada 1 septembrie 2009 - 31 august 2010; A respins ca nefondate celelalte capete de cerere. Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii, Curtea a reținut că susținerea pârâtei, potrivit căreia, nu cade în competența instanței de contencios administrativ verificarea obiectivității evaluării reclamantului vine în contradicție cu dispozițiile art. X din contractul de management încheiat între părți.

Curtea a reținut că evaluarea performanțelor reclamantului s-a efectuat în conformitate cu atribuțiile descrise în fișa postului, anexată la contractul respectiv, așa încât litigiul de față derivă din pretinsa executare defectuoasă a atribuțiilor manageriale. Față de conținutul art. X din contractul de management, asumată de ambele-părți prin semnarea contractului, rezultă că natura acestuia este aceea a unui act administrativ, actele juridice decurgând din executarea sa împrumutând aceeași natură, fiind irelevant faptul că reclamantul nu este funcționar public și, pe cale de consecință, nu i se aplică dispozițiile Legii nr. 188/1999, republicată (funcția de inspector școlar general neregăsindu-se în lista funcțiilor publice - anexa I a legii).

A mai reținut Curtea că, deși o instanță de judecată nu se poate substitui în atribuțiile comisiei speciale de evaluare, nu înseamnă că cel evaluat nu se poate nicicând adresa instanței pentru a semnala un pretins comportament abuziv al comisiei, ceea ce ar echivala cu negarea accesului la justiție, fapt ce contravine dispozițiile art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Pe fond, Curtea a reținut că reclamantul funcționează ca inspector școlar general din anul 2008 și că activitatea sa a fost evaluată cu calificativul „foarte bine" pentru perioada 2007 - 2008. Întrucât criteriile de performanță nu s-au modificat între timp, Curtea a apreciat că se poate deduce că în respectiva perioadă reclamantul a avut o strategie de management pe termen lung care a convins comisia și că aspectele pozitive ale activității sale au fost preponderente.

Din raportul de evaluare rezultă că reclamantul a fost apreciat pozitiv și la capitolul „Asigurarea repartizării resurselor financiare". În opinia Curții, faptul că la interval de numai un an, același inspector școlar este „descalificat" de evaluator prin imputarea lipsei strategiei de management pe termen lung ori prin lipsa unei evidențe a obiectivelor de investiții, este de natură a crea serioase îndoieli cu privire la obiectivitatea evaluării, în condițiile în care între părți există o situație tensionată generată de încercările repetate ale pârâtei de a identifica motive pentru suspendarea ori încetarea contractului de management.

Întrucât numirea reclamantului în funcție s-a făcut, indubitabil, pe baza unui proiect de management, iar evaluarea anterioară celei contestate în prezenta cauză a adus în prim plan constatarea unui management de calitate, în lipsa unor reclamații ori ale unor sancțiuni ale managerului-reclamant, Curtea a apreciat că atitudinea pârâtei este una vădit abuzivă, șicanatorie. Deși reclamantul a invocat că nu i s-a prezentat raportul de evaluare contestat și că a formulat obiecțiuni la acest raport, pârâta, deși a confirmat existența raportului, nu l-a înaintat reclamantului nici când acesta a formulat contestație, nici cu ocazia înștiințării sale de respingerea contestației, dar nici în instanță.

De altfel, pârâta nu a depus la doar niciun înscris cu care să combată motivele acțiunii de față, limitându-se la a-și fundamenta apărările doar pe trimiteri trunchiate la jurisprudența a două instanțe naționale.

Având în vedere faptul că din probele administrate în cauză nu rezultă că reclamantul ar fi avut abateri disciplinare în perioada pentru care a fost evaluat, că abilitățile de manager nu puteau suferi modificări esențiale în decurs de un an și că pe parcursul perioadei evaluate reclamantul a fost suspendat din funcția de manager, în baza unor ordine ministeriale contestate în instanță, funcționând, deci, pe fondul unei atmosfere de tensiune accentuată inerentă unei stări litigioase, Curtea a ajuns la concluzia că evaluarea contestată este lipsită de credibilitate și obiectivitate, fapt ce reclamă reluarea sa cu argumentarea clară și punctuală a cuantificării gradului de îndeplinire a fiecărui obiectiv din tematica evaluării, dar și cu respectarea dreptului la apărare al reclamantului, adică cu respectarea dreptului efectiv de contestare a rezultatului evaluării (în ipoteza în care acest rezultat îl nemulțumește pe reclamant), în sensul explicitării poziției comisiei de analizare a contestației pentru fiecare critică declinată de reclamant.

Având în vedere că instanța nu este abilitată de lege să stabilească calificativul cuvenit reclamantului, ci doar să vegheze la respectarea legii în procedura de evaluare, Curtea a admis în parte acțiunea, în sensul anulării raportului de evaluare și a respingerii celorlalte capete de cerere, ca fiind nefondate. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în temeiul art. 304 pct. 4, 8 și 9 C. proc. civ. În cadrul motivului de recurs încadrat în prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ, recurentul a criticat soluția de respingere a excepției inadmisibilității cererii, susținând, în esență, că instanța de fond și-a argumentat soluția exclusiv pe baza analizei naturii juridice a raportului de evaluare, fără să verifice îndeplinirea condițiilor prevăzute de Legea nr. 554/2004, în ceea ce privește obiectul acțiunii.

Criticile privind fondul cauzei au fost încadrate în motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 4 și 9 C. proc. civ. și au vizat următoarele aspecte: - instanța de fond nu a indicat care sunt prevederile legale pe care pârâtul le-a încălcat la emiterea raportului de evaluare, deși prin apărările formulate, recurenta-pârâtă a menționat că procedura de evaluare s-a efectuat în conformitate cu prevederile O.M.E.C.T.S.

nr. 4149/2009; - în mod greșit s-a reținut în motivare faptul că reclamantul nu a avut posibilitatea să ia cunoștință de raportul de evaluare, câtă vreme nici nu s-a solicitat comunicarea acestuia, iar pe de altă parte, ordinul în baza căruia s-a desfășurat evaluarea nu prevedea obligația comunicării raportului de evaluare; - instanța de fond nu a analizat toate înscrisurile depuse la dosar, reținând în mod greșit că apărările pârâtei s-au fundamentat doar pe trimiteri trunchiate la jurisprudența a două instanțe, la dosarul cauzei existând atât sentințe civile cât și decizii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție; - în cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc.

civ. recurentul a afirmat că instanța de fond și-a depășit atribuțiile, în sensul că, s-a pronunțat cu privire la obiectivitatea comisiei de evaluare apreciind asupra îndeplinirii criteriilor de performanță deduse evaluării, deși nu a fost învestită să evalueze activitatea reclamantului. A susținut recurentul că instanța de judecată nu se poate substitui angajatorului și prin urmare nu poate să anuleze un calificativ acordat în urma unei evaluări instituite printr-o procedură specială. Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate și în raport de cadrul legal aplicabil, Curtea îl va respinge ca nefondat pentru următoarele considerente: Intimatul-reclamant I.B.

a îndeplinit și exercitat funcția de inspector general școlar începând din anul 2008, iar activitatea sa a fost evaluată cu calificatul „foarte bine” pentru perioada 2007 - 2008, criteriile de performanță avute în vedere la acordarea acestui calificativ, nefiind modificate între timp, ele vizând o strategie de management pe termen lung, împrejurare necontestată de recurenta-pârâtă, strategie care se subînțelege că a fost apreciată pozitiv, de vreme ce calificatul acordat a fost „foarte bine”.

În aceste condiții, în mod corect instanța de fond a apreciat că acordarea unui calificativ de „nesatisfăcător” la interval de numai 1 an nu se justifică, în condițiile în care nu au fost semnalate eventualele deficiențe de natură a anihila în totalitate aspectele pozitive din cadrul strategiei de management pe termen lung analizate cu ocazia acordării calificativului anterior (2008). În același sens, Curtea reține și împrejurarea că acordarea calificativului contestat se datorează și „tensiunilor” existente dintre intimat și recurentă, generate de încercările repetate de înlăturare din funcție a intimatului-reclamant.

Or, așa cum rezultă din probele administrate, numirea intimatului-reclamant în funcția de inspector școlar, s-a făcut în mod incontestabil pe baza unui proiect de management a cărui evaluare s-a făcut cu ocazia acordării calificativului „foarte bine” în anul 2008, ceea ce presupune că schimbarea radicală a viziunii asupra aceluiași proiect la interval de numai 1 an, reprezintă în fapt o atitudine abuzivă din partea recurentei-pârâte care, în mod legal a fost sancționată de instanța fondului prin anularea raportului de evaluare contestat. În raport ce cele mai sus reținute, Curtea constată că motivele de recurs invocate de recurentă sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse ca atare. În consecință, având în vedere dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului împotriva Sentinței nr. 190 din 16 iunie 2011 a Curții de Apel Galați - Secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 octombrie 2012. Procesat de GGC - AZ