ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1782/2012

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul I.B. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului București, constatarea nulității absolute a prevederilor art. VIII alin. (1) din Contractul de management educațional încheiat între părți la data de 28 martie 2008. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în anul 2008 a fost numit în funcție ca urmare a promovării concursului pentru ocuparea funcției de inspector școlar, iar la 28 martie 2008 a încheiat contractul de management educațional pe o durata de 4 ani, iar în baza unei plângeri formulate, pro causa, de ministrul de resort a fost suspendat din funcție.

A susținut că art. VIII alin. (1) din contract permite ministrului Educației să dispună în mod discreționar suspendarea sa la o simplă plângere penală, precum și în situația trimiterii în judecată, încălcându-se astfel prevederile art. 23 alin. (11) din Constituție, potrivit cărora până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare, persoana este considerată nevinovată, precum și cele ale art. 6 alin. (2) din Convenția europeană a drepturilor omului. Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepția inadmisibilității cererii de constatare a nulității, conform art. 111 C. proc. civ., reclamantul având la îndemână calea realizării dreptului pretins în baza Legii nr. 554/2004, precum și excepția tardivității conform art. 11 din Legea nr. 554/2004, cererea putând fi introdusă într-un termen de 6 luni, dar nu mai târziu de 1 an de la data comunicării actului.

Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, având în vedere că actul în cauză a fost semnat în baza Legii nr. 128/1997. Prin Sentința nr. 51 din 22 februarie 2011, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondate excepțiile inadmisibilității și tardivității și a admis acțiunea formulată, constatând nulitatea prevederilor art. VIII alin. (1) din Contractul de management educațional încheiat între părți la data de 28 martie 2008. Pentru a adopta această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că excepțiile invocate nu pot fi primite, în raport de prevederile art. 20 din Constituția României și ale Tratatelor internaționale privind drepturile omului.

Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că în art. VIII alin. (1) din contractul de management educațional din 28 martie 2008 încheiat între părți, se prevede că acest contract se suspendă de drept în cazul în care împotriva managerului educațional a fost formulată plângere penală sau a fost trimis în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcția deținută, până la rămânerea definitiva a hotărârii judecătorești. Or, orice persoană acuzată de o infracțiune este prezumată nevinovată până ce vinovăția sa va fi legal stabilită. Prima instanță a reținut că obligația respectării prezumției de nevinovăție revine tuturor autorităților statului, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, prin urmare această obligație revine și pârâtei ca autoritate a statului și se întinde până la pronunțarea unei hotărâri când vinovăția părții va fi legal stabilită.

În speță, prima instanță a reținut că au fost încălcate prevederile art. 23 alin. (11) din Constituție și cele ale art. 6 alin. (2) din Convenția europeană a drepturilor omului. Invocând nelegalitatea și netemeinicia hotărârii pronunțate, recurentul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a înfățișat, în esență, următoarele critici în raport de soluția primei instanțe: - în mod eronat a fost respinsă excepția inadmisibilității cererii de constatare a nulității formulată de intimatul-reclamant, întemeiată pe prevederile art. 111 C. proc.

civ., nefiind incidente în cauză prevederile art. 1 și 2 din Legea nr. 554/2004; - raportat la prevederile art. 11 din Legea nr. 554/2004, republicată, cererea reclamantului înregistrată la 14 iulie 2010 apare ca fiind și tardiv formulată, contractul de management de al cărui conținut a luat cunoștință fiind încheiat la 28 martie 2008; - nu a fost parcursă în cauză procedura plângerii prealabile; - cu referire la fondul cauzei se impunea a fi reținut că a fost încheiat cu respectarea principiului legalității contractul de management, conform art. 24 alin. (6) din Legea nr. 128/1997 și potrivit Legii nr. 84/1995, ce se completează și cu Codul muncii, art. VIII nefiind de natură a încălca drepturile și libertățile fundamentale ale omului; - clauza în discuție nu încalcă cu nimic prezumția de vinovăție, ci transpune în fapt și în drept o condiție sine qua non pe care trebuie să o îndeplinească inspectorul școlar general, care se impune a face dovada unei conduite ireproșabile, de moralitate.

Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate, circumscrise motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., față de prevederile legale incidente din materia supusă verificării și sub toate aspectele, conform art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul de față este fondat în sensul și pentru considerentele în continuare arătate, urmând a fi admis cu consecința modificării sentinței atacate și a respingerii acțiunii reclamantului-intimat, ca fiind neîntemeiată. Reclamantul-intimat a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune în constatarea nulității absolute a prevederilor art. VIII alin. (1) din contractul de management educațional, pe care l-a încheiat la data de 28 martie 2008 cu autoritatea recurentă.

Reclamantul-intimat și-a întemeiat pretențiile pe prevederile art. 23 din Constituția României și ale art. 6 alin. (2) din Convenția europeană a drepturilor omului, iar instanța de fond, raportându-se exclusiv la aceste texte, fără o motivare completă, omogenă și convingătoare a respins atât excepțiile invocate cât și apărările recurentei, constatând nulitatea respectivei clauze contractuale. Singurul argument avut în vedere de instanța de fond, în raport de textele legale sus-arătate, a vizat încălcarea, prin norma contestată, a prezumției de vinovăție, de natură a atrage incidența art. 6 alin. (2) din Convenția europeană a drepturilor omului,, dar și art. 23 alin. (1) din Constituția României, în care se stipulează că „până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare persoana este considerată nevinovată”.

Înalta Curte, contrar celor reținute de prima instanță și în acord cu criticile recurentei-pârâte vizând netemeinicia acțiunii de față, apreciază că se impunea ca judecătorul fondului să menționeze, cu prioritate, temeiul legal al acțiunii de față, de natură a atrage competența instanței de contencios administrativ, pentru a putea mai apoi argumenta inaplicabilitatea normei interne, pe temeiul art. 20 alin. (2) din Constituția României. Înalta Curte reține că acțiunea reclamantului-intimat, în lipsa unor precizări exprese, poate fi circumscrisă prevederilor art. 8 alin. (1) și 2 din Legea nr. 554/2004, republicată.

Obiectul acestui tip de acțiuni în contencios administrativ, privitoare la contractele administrative, poate fi identificat prin coroborarea prevederilor art. 8 alin. (2) cu prevederile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și cu normele de drept comun aplicabile în materie contractuală, în măsura în care acestea sunt compatibile cu raportul de drept administrativ, caracterizate de principiul priorității interesului public, căruia îi este subordonat principiului libertății contractuale. Din această perspectivă și raportat la actele și lucrările dosarului, ca și la prevederile legale în temeiul și executarea cărora a fost încheiat contractul de management educațional, Înalta Curte reține că nu s-a demonstrat neconcordanța existență între pactele și tratatele internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului și legile interne, pentru ca, în temeiul art. 20 alin. (2) din Constituția României să fie total înlăturată aplicarea acestora din urmă.

Așa fiind, contrar celor reținute de instanța de fond, Înalta Curte examinând fondul acțiunii reclamantului, pe temeiul legal sus arătat, prin raportare la normele de drept interne dar și la prevederile Convenției europene a drepturilor omului,, constată netemeinicia acesteia, în sensul motivului de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În mod nelegal instanța de fond a apreciat că prin clauza contestată a fost încălcată prezumția de nevinovăție, în condițiile în care, din conținutul acesteia rezultă că în ipoteza dată, operează numai „suspendarea de drept” a contractului și nu încetarea acestuia. Prezumția de nevinovăție de care se prevalează reclamantul și care a fost susținută și de către instanța de fond, operează în continuare.

De altfel este de menționat că se regăsesc clauze asemănătoare și în alte reglementări în legătură directă cu statutul profesional, ca și în Codul Muncii, la care fac trimitere Legea nr. 128/1997 și Legea nr. 84/1995, cu aplicarea în domeniul învățământului, relevantă fiind împrejurarea că, contractul de management în discuție a fost încheiat conform art. 24 alin. (6) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic. Prevederile art. VIII din contractul de management educațional are la bază art. 52 alin. (1) lit. c) C. muncii care stipulează că atunci când angajatorul a formulat plângere penală împotriva salariatului sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcția deținută, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, contractul individual de muncă poate fi suspendat din inițiativa angajatorului.

Mai mult, acest din urmă text de lege menționat a fost declarat constituțional de către Curtea Constituțională, care, prin Decizia cu nr. 24/2003, a respins excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată. În motivarea acestei soluții s-a reținut că: „suspendarea contractului individual de muncă constituie o măsură temporară, putând fi dispusă de angajator față de salariatul împotriva căruia s-a formulat plângerea penală ori s-a început urmărirea penală pentru săvârșirea de infracțiuni incompatibile cu funcția deținută. Pe perioada suspendării salariatul nu poate deține doar funcția cu care este incompatibilă fapta pentru care s-a formulat plângerea penală, nefiind împiedicat să se încadreze la altă unitate ori în altă funcție chiar la aceeași unitate.

Astfel, dreptul său la muncă nu este atins. Măsura suspendării nu este contrară nici principiului prezumției de nevinovăție, care se aplică numai în cadrul răspunderii penale. Plângerea penală se întemeiază pe date și pe indicii cu privire la săvârșirea de salariat a unei infracțiuni incompatibile cu funcția deținută, iar existența ori inexistența vinovăției se stabilește prin hotărâre judecătorească definitivă. Fapta salariatului, chiar dacă nu va atrage răspunderea penală a acestuia, poate constitui abatere disciplinară, ce poate fi sancționată inclusiv cu încetarea contractului de muncă. în situații în care se va constata nevinovăția salariatului și dispunerea nejustificată a suspendării contractului individual de muncă, salariatul are dreptul la măsuri reparatorii corespunzătoare". Prin urmare nu poate fi vorba de încălcarea Constituției României, așa cum a reținut instanța de fond.

Mai mult, respectiva clauză a fost cunoscută și asumată de reclamant la data semnării contractului, dată la care nu s-a consemnat nicio obiecție asupra acesteia. Actele dosarului atestă că reclamantul a cunoscut această clauză la momentul semnării contractului, respectiv data de 28 martie 2008, dată la care și-a asumat acest contract în integralitate. În fine, clauza contestată este o clauză prin care se protejează interesul învățământului și în mod special interesul elevilor și al cadrelor didactice, pentru asigurarea unui climat de normalitate și legalitate în comunitatea în care învață. Persoana care exercită funcția de inspector școlar general trebuie să dea dovadă de o conduită ireproșabilă, de moralitate, să se bucure de o imagine neștirbită în rândul comunității.

Față de argumentele mai sus înfățișate cu referire la fondul și temeinicia cererii reclamantului-intimat și care fac inutilă cercetarea și a celorlalte motive de recurs, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) cu referire la art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. va admite recursul de față și va modifica sentința atacată în sensul respingerii, ca neîntemeiată, a acțiunii reclamantului-intimat I.B., în contradictoriu cu autoritatea recurentă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului împotriva Sentinței nr. 51 din 22 februarie 2011 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea, ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 3 aprilie 2012. Procesat de GGC - DG