ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1782/2012

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și

fiscal, reclamantul I.B. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul

Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului București, constatarea

nulității absolute a prevederilor art. VIII alin. (1) din Contractul de

management educațional încheiat între părți la data de 28 martie 2008.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că în anul 2008 a fost numit în funcție ca urmare a

promovării concursului pentru ocuparea funcției de inspector școlar, iar la 28

martie 2008 a încheiat contractul de management educațional pe o durata de 4

ani, iar în baza unei plângeri formulate, pro causa, de ministrul de resort a

fost suspendat din funcție.

A susținut că art.

VIII alin. (1) din contract permite ministrului Educației să dispună în mod discreționar

suspendarea sa la o simplă plângere penală, precum și în situația trimiterii în

judecată, încălcându-se astfel prevederile art. 23 alin. (11) din Constituție,

potrivit cărora până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de

condamnare, persoana este considerată nevinovată, precum și cele ale art. 6

alin. (2) din Convenția europeană a drepturilor omului.

Prin întâmpinare,

pârâtul a invocat excepția inadmisibilității cererii de constatare a nulității,

conform art. 111 C. proc. civ., reclamantul având la îndemână calea realizării

dreptului pretins în baza Legii nr. 554/2004, precum și excepția tardivității

conform art. 11 din Legea nr. 554/2004, cererea putând fi introdusă într-un

termen de 6 luni, dar nu mai târziu de 1 an de la data comunicării actului. Pe

fond, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, având în vedere că actul

în cauză a fost semnat în baza Legii nr. 128/1997.

Prin Sentința nr. 51

din 22 februarie 2011, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ

și fiscal, a respins ca nefondate excepțiile inadmisibilității și tardivității

și a admis acțiunea formulată, constatând nulitatea prevederilor art. VIII

alin. (1) din Contractul de management educațional încheiat între părți la data

de 28 martie 2008.

Pentru a adopta

această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că excepțiile invocate nu

pot fi primite, în raport de prevederile art. 20 din Constituția României și

ale Tratatelor internaționale privind drepturile omului.

Pe fondul cauzei,

prima instanță a reținut că în art. VIII alin. (1) din contractul de management

educațional din 28 martie 2008 încheiat între părți, se prevede că acest

contract se suspendă de drept în cazul în care împotriva managerului

educațional a fost formulată plângere penală sau a fost trimis în judecată

pentru fapte penale incompatibile cu funcția deținută, până la rămânerea

definitiva a hotărârii judecătorești.

Or, orice persoană

acuzată de o infracțiune este prezumată nevinovată până ce vinovăția sa va fi

legal stabilită.

Prima instanță a

reținut că obligația respectării prezumției de nevinovăție revine tuturor

autorităților statului, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor

Omului, prin urmare această obligație revine și pârâtei ca autoritate a

statului și se întinde până la pronunțarea unei hotărâri când vinovăția părții

va fi legal stabilită.

În speță, prima

instanță a reținut că au fost încălcate prevederile art. 23 alin. (11) din

Constituție și cele ale art. 6 alin. (2) din Convenția europeană a drepturilor

omului.

Invocând

nelegalitatea și netemeinicia hotărârii pronunțate, recurentul Ministerul

Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a înfățișat, în esență,

următoarele critici în raport de soluția primei instanțe:

- în mod eronat a

fost respinsă excepția inadmisibilității cererii de constatare a nulității

formulată de intimatul-reclamant, întemeiată pe prevederile art. 111 C. proc.

civ., nefiind incidente în cauză prevederile art. 1 și 2 din Legea nr.

554/2004;

- raportat la

prevederile art. 11 din Legea nr. 554/2004, republicată, cererea reclamantului

înregistrată la 14 iulie 2010 apare ca fiind și tardiv formulată, contractul de

management de al cărui conținut a luat cunoștință fiind încheiat la 28 martie

2008;

- nu a fost parcursă

în cauză procedura plângerii prealabile;

- cu referire la

fondul cauzei se impunea a fi reținut că a fost încheiat cu respectarea

principiului legalității contractul de management, conform art. 24 alin. (6)

din Legea nr. 128/1997 și potrivit Legii nr. 84/1995, ce se completează și cu

Codul muncii, art. VIII nefiind de natură a încălca drepturile și libertățile

fundamentale ale omului;

- clauza în discuție

nu încalcă cu nimic prezumția de vinovăție, ci transpune în fapt și în drept o

condiție sine qua non pe care trebuie să o îndeplinească inspectorul școlar

general, care se impune a face dovada unei conduite ireproșabile, de

moralitate.

Examinând sentința

atacată în raport de criticile formulate, circumscrise motivelor de

nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., față de

prevederile legale incidente din materia supusă verificării și sub toate

aspectele, conform art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte reține că

recursul de față este fondat în sensul și pentru considerentele în continuare

arătate, urmând a fi admis cu consecința modificării sentinței atacate și a

respingerii acțiunii reclamantului-intimat, ca fiind neîntemeiată.

Reclamantul-intimat a

învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune în constatarea

nulității absolute a prevederilor art. VIII alin. (1) din contractul de

management educațional, pe care l-a încheiat la data de 28 martie 2008 cu

autoritatea recurentă.

Reclamantul-intimat

și-a întemeiat pretențiile pe prevederile art. 23 din Constituția României și

ale art. 6 alin. (2) din Convenția europeană a drepturilor omului, iar instanța

de fond, raportându-se exclusiv la aceste texte, fără o motivare completă,

omogenă și convingătoare a respins atât excepțiile invocate cât și apărările

recurentei, constatând nulitatea respectivei clauze contractuale.

Singurul argument

avut în vedere de instanța de fond, în raport de textele legale sus-arătate, a

vizat încălcarea, prin norma contestată, a prezumției de vinovăție, de natură a

atrage incidența art. 6 alin. (2) din Convenția europeană a drepturilor omului,,

dar și art. 23 alin. (1) din Constituția României, în care se stipulează că

„până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare persoana

este considerată nevinovată”.

Înalta Curte, contrar

celor reținute de prima instanță și în acord cu criticile recurentei-pârâte

vizând netemeinicia acțiunii de față, apreciază că se impunea ca judecătorul

fondului să menționeze, cu prioritate, temeiul legal al acțiunii de față, de

natură a atrage competența instanței de contencios administrativ, pentru a

putea mai apoi argumenta inaplicabilitatea normei interne, pe temeiul art. 20

alin. (2) din Constituția României.

Înalta Curte reține

că acțiunea reclamantului-intimat, în lipsa unor precizări exprese, poate fi

circumscrisă prevederilor art. 8 alin. (1) și 2 din Legea nr. 554/2004,

republicată.

Obiectul acestui tip

de acțiuni în contencios administrativ, privitoare la contractele

administrative, poate fi identificat prin coroborarea prevederilor art. 8 alin.

(2) cu prevederile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și cu normele de

drept comun aplicabile în materie contractuală, în măsura în care acestea sunt

compatibile cu raportul de drept administrativ, caracterizate de principiul

priorității interesului public, căruia îi este subordonat principiului

libertății contractuale.

Din această

perspectivă și raportat la actele și lucrările dosarului, ca și la prevederile

legale în temeiul și executarea cărora a fost încheiat contractul de management

educațional, Înalta Curte reține că nu s-a demonstrat neconcordanța existență

între pactele și tratatele internaționale privitoare la drepturile fundamentale

ale omului și legile interne, pentru ca, în temeiul art. 20 alin. (2) din

Constituția României să fie total înlăturată aplicarea acestora din urmă.

Așa fiind, contrar

celor reținute de instanța de fond, Înalta Curte examinând fondul acțiunii

reclamantului, pe temeiul legal sus arătat, prin raportare la normele de drept

interne dar și la prevederile Convenției europene a drepturilor omului,,

constată netemeinicia acesteia, în sensul motivului de recurs reglementat de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În mod nelegal

instanța de fond a apreciat că prin clauza contestată a fost încălcată

prezumția de nevinovăție, în condițiile în care, din conținutul acesteia rezultă

că în ipoteza dată, operează numai „suspendarea de drept” a contractului și nu

încetarea acestuia. Prezumția de nevinovăție de care se prevalează reclamantul

și care a fost susținută și de către instanța de fond, operează în continuare.

De altfel este de

menționat că se regăsesc clauze asemănătoare și în alte reglementări în

legătură directă cu statutul profesional, ca și în Codul Muncii, la care fac

trimitere Legea nr. 128/1997 și Legea nr. 84/1995, cu aplicarea în domeniul

învățământului, relevantă fiind împrejurarea că, contractul de management în

discuție a fost încheiat conform art. 24 alin. (6) din Legea nr. 128/1997

privind Statutul personalului didactic.

Prevederile art. VIII

din contractul de management educațional are la bază art. 52 alin. (1) lit. c)

C. muncii care stipulează că atunci când angajatorul a formulat plângere penală

împotriva salariatului sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte penale

incompatibile cu funcția deținută, până la rămânerea definitivă a hotărârii

judecătorești, contractul individual de muncă poate fi suspendat din inițiativa

angajatorului.

Mai mult, acest din

urmă text de lege menționat a fost declarat constituțional de către Curtea

Constituțională, care, prin Decizia cu nr. 24/2003, a respins excepția de

neconstituționalitate cu care a fost sesizată.

În motivarea acestei

soluții s-a reținut că: „suspendarea contractului individual de muncă

constituie o măsură temporară, putând fi dispusă de angajator față de

salariatul împotriva căruia s-a formulat plângerea penală ori s-a început

urmărirea penală pentru săvârșirea de infracțiuni incompatibile cu funcția

deținută. Pe perioada suspendării salariatul nu poate deține doar funcția cu

care este incompatibilă fapta pentru care s-a formulat plângerea penală,

nefiind împiedicat să se încadreze la altă unitate ori în altă funcție chiar la

aceeași unitate. Astfel, dreptul său la muncă nu este atins. Măsura suspendării

nu este contrară nici principiului prezumției de nevinovăție, care se aplică

numai în cadrul răspunderii penale. Plângerea penală se întemeiază pe date și

pe indicii cu privire la săvârșirea de salariat a unei infracțiuni

incompatibile cu funcția deținută, iar existența ori inexistența vinovăției se

stabilește prin hotărâre judecătorească definitivă. Fapta salariatului, chiar

dacă nu va atrage răspunderea penală a acestuia, poate constitui abatere

disciplinară, ce poate fi sancționată inclusiv cu încetarea contractului de

muncă. în situații în care se va constata nevinovăția salariatului și

dispunerea nejustificată a suspendării contractului individual de muncă,

salariatul are dreptul la măsuri reparatorii corespunzătoare".

Prin urmare nu poate

fi vorba de încălcarea Constituției României, așa cum a reținut instanța de

fond.

Mai mult, respectiva

clauză a fost cunoscută și asumată de reclamant la data semnării contractului,

dată la care nu s-a consemnat nicio obiecție asupra acesteia. Actele dosarului

atestă că reclamantul a cunoscut această clauză la momentul semnării

contractului, respectiv data de 28 martie 2008, dată la care și-a asumat acest

contract în integralitate.

În fine, clauza

contestată este o clauză prin care se protejează interesul învățământului și în

mod special interesul elevilor și al cadrelor didactice, pentru asigurarea unui

climat de normalitate și legalitate în comunitatea în care învață. Persoana

care exercită funcția de inspector școlar general trebuie să dea dovadă de o

conduită ireproșabilă, de moralitate, să se bucure de o imagine neștirbită în

rândul comunității.

Față de argumentele

mai sus înfățișate cu referire la fondul și temeinicia cererii

reclamantului-intimat și care fac inutilă cercetarea și a celorlalte motive de

recurs, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) cu referire la art. 304

pct. 7 și 9 C. proc. civ. va admite recursul de față și va modifica sentința

atacată în sensul respingerii, ca neîntemeiată, a acțiunii

reclamantului-intimat I.B., în contradictoriu cu autoritatea recurentă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului

împotriva Sentinței nr. 51 din 22 februarie 2011 a Curții de Apel Galați,

secția contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacată în sensul că respinge acțiunea, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 3 aprilie 2012.

Procesat de GGC - DG