ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1561/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința atacată cu recurs,

sentința civilă nr. 1307, pronunțată la data de 19 mai 2004, în dosarul nr. 539/2004,

Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a respins ca

nefondată, acțiunea formulată de reclamantul F.A., în contradictoriu cu

Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.

Pentru a pronunța această soluție, curtea

de apel a reținut, în esență, că la data de 31 martie 2004, reclamantul a

chemat în judecată ministerul pârât, cerând obligarea acestuia la plata sumei

de 150.000 Euro, daune morale și 9.123.700 lei, cheltuieli ocazionate de

soluționarea litigiului, care a făcut obiectul dosarului soluționat prin

sentința civilă nr. 375/2001, a Curții de Apel București, decizia nr. 3478/2001,

a Curții Supreme de Justiție și decizia nr. 99/2003, a Completului de 9

judecători.

În motivarea soluției de respingere

a acțiunii, instanța de fond a reținut că cererea privind despăgubirile

materiale și morale, a fost soluționată prin hotărârile pronunțate de instanță,

în cauza care a avut ca obiect principal, anularea Ordinului nr. 157/2001, emis

de ministerul pârât.

Împotriva acestei soluții a formulat

recurs, reclamantul, susținând că instanța de fond a dat o hotărâre casabilă,

în condițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Astfel, precizează reclamantul, la

data de 12 mai 2004, când s-a amânat pronunțarea la data de 19 mai 2004,

dezbaterile părților au fost în legătură cu excepțiile de inadmisibilitate a

acțiunii și de tardivitate a formulării acesteia, iar prin sentința pronunțată,

cauza a fost soluționată pe fond, acțiunea fiind respinsă ca nefondată.

Recurentul critică soluția curții de

apel, și pe fond, susținând că este lipsită de temei legal, fiind încălcate

prevederile art. 12 din Legea nr. 29/1990, care îl îndreptățesc la o acțiune

ulterioară, separată, pentru pagubele necunoscute la data judecării acțiunii în

anularea actului administrativ.

Recursul este întemeiat, pentru

motivul care va fi prezentat în continuare.

Într-adevăr, din încheierea de ședință

de judecată de la termenul din 12 mai 2004, rezultă că instanța de fond a

acordat părților, cuvântul asupra excepțiilor invocate de pârâtă, prin

întâmpinare, cu privire la inadmisibilitatea și tardivitatea formulării

acțiunii, în timp ce din dispozitivul și considerentele sentinței pronunțate la

data de 19 mai 2004, pentru când fusese amânată pronunțarea, rezultă că pricina

a fost cercetată și soluționată pe fond, acțiunea fiind respinsă ca nefondată,

fără ca instanța să se fi pronunțat în vreun fel asupra excepțiilor respective.

Or, potrivit prevederilor art. 137 alin.

(1) C. proc. civ., instanța de fond era datoare să se pronunțe mai întâi asupra

excepțiilor de procedură și asupra celor de fond, care fac de prisos, în totul

sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

Procedând la cercetarea fondului

cauzei și la soluționarea acesteia pe fond, fără ca în prealabil să fi cercetat

și să se fi pronunțat cu privire la excepțiile dirimante pe care le-a pus

exclusiv în discuția părților, curtea de apel a dat o hotărâre casabilă în

condițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Astfel fiind, hotărârea atacată va

fi casată, cauza urmând să fie trimisă pentru rejudecare, potrivit dezlegărilor

date mai sus, cercetarea celuilalt motiv de recurs urmând să fie făcută, eventual,

de instanța de rejudecare, potrivit art. 315 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de F.A.

împotriva sentinței civile nr. 1307 din 19 mai 2004, a Curții de Apel București,

secția de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și trimite

cauza, aceleiași instanțe, pentru rejudecare.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 10 martie 2005.