ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2946/2009

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 355 din 5

decembrie 2008, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și

fiscal, a respins, ca fiind prescrisă, acțiunea formulată de reclamanta A.F.H.Z.,

în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării

Rurale, prin care solicita obligarea acestuia din urmă la plata sumei de 35.000

lei cu titlu de despăgubire și a dobânzilor aferente, conform procesului verbal

nr. 113 din 15 aprilie 2006, cu cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut următoarele:

Obiectul litigiului dedus judecății

îl constituie solicitarea reclamantei de obligare a autorității pârâte la plata

sumei de 35.000 lei cu titlu de despăgubiri și dobânzi aferente, conform

procesului verbal de constatare și evaluare a pagubele nr. 113 din 15 aprilie 2006,

în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 381/2002.

Potrivit art. 9 -12 din Legea nr. 381/2002

și pct. 9 și 14 din Ordinul nr. 419/2002 al ministrului agriculturii și

dezvoltării rurale, într-o asemenea împrejurare cererea, însoțită de actele

constatatoare, se depune la direcțiile

pentru agricultură și dezvoltare rurală județene.

În speță, reține instanța de fond,

cererea reclamantei a fost soluționată la data de 2 LXI.2006, prin respingerea

ei, situație în care reclamanta trebuia să respecte dispozițiile art. 11 alin. (1)

și (2) din Legea nr. 554/2004, în sensul de a introduce acțiunea la instanța de

judecată în termenul de 6 luni, calculat conform ipotezelor prevăzute la lit. a)-e),

ceea ce în cauză nu s-a întâmplat, acțiunea fiind prescrisă.

Împotriva sentinței nr. 355 din 5

decembrie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ

și fiscal, a formulat recurs în termen legal A.F.H.Z., prin care s-a solicitat,

în principal, în baza art. 312 alin. (5) C. proc. civ., casarea sentinței

atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe și, în subsidiar,

în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (3) C. proc. civ., admiterea

recursului și modificarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii

acțiunii civile formulată împotriva intimatei Ministerul Agriculturii,

Pădurilor și Dezvoltării Rurale, cu sediul în București, sector I, în sensul

obligării acestuia la plata sumei de 35.000 lei cu titlu de despăgubiri, a

dobânzilor aferente și a cheltuielilor de judecată.

S-a învederat, prin motivele de

recurs, că prima instanță a respins în mod greșit ca prescrisă acțiunea

formulată de reclamant, considerând că sunt aplicabile dispozițiile art. 11

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în sensul de a introduce acțiunea în termenul

de șase luni calculat conform ipotezelor prevăzute la lit. a) - e).

Prima instanță, s-a mai arătat, în

mod eronat, a schimbat natura litigiului, având în vedere că în conformitate cu

dispozițiile art. 3 pct. 17 C. com., legea consideră ca fapte de comerț

asigurările terestre în contra daunelor, astfel că obiectul litigiului este

unul comercial și nu unul de natură contencios-administrativă, așa cum 1-a

considerat prima instanță.

În aceste condiții, având în vedere

existența contractului de asigurare nr. B 820, seria 0017259, contract prin

care a fost asigurată o suprafață de 50 ha cultivată cu grâu și care

asigurătorul A.G.W.S. se obliga să despăgubească reclamantul pentru daunele

produse culturilor agricole de înghețurile târzii de primăvară, grindină,

efectele directe, mecanice ale ploilor torențiale și ale furtunilor, precum și

dispozițiile art. 4 din Legea nr. 381/2002, privind acordarea despăgubirilor în

caz de calamități naturale în agricultură, prin care s-au alocat Ministerului

Agriculturii, Alimentației și Pădurilor o sumă destinată despăgubirii

producătorilor agricoli și subvenționării primelor de asigurare ca urmare a

efectelor negative ale fenomenelor naturale, a considerat recurentul că

acțiunea este justificată, motiv pentru care s-a solicitat admiterea

recursului, casarea sentinței instanței de fond și urmare rejudecării

procesului admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

În drept s-au invocat dispozițiile

art. 299, 304 pct. 8 și 9, art. 304 și art. 312 C. proc. civ., art. 3 pct. 17 C.

com., art. 274 alin. (1) C. proc. civ.

Recursul este nefondat.

Reclamanta A.F.H.Z. a sesizat

instanța de fond, în mod incontestabil, cu o acțiune în contencios

administrativ, întemeiată pe refuzul nejustificat al pârâtului de a acorda

despăgubirile solicitate pentru culturile afectate de calamități naturale în

agricultură, potrivit prevederilor Legii nr. 381/2002 și a Normelor metodologice

de aplicare aprobate prin Ordinul ministrului agriculturii, alimentației și

pădurilor nr. 419/2002.

Potrivit art. 9 din Legea nr. 381

din 1 iunie 2002 privind acordarea despăgubirilor în caz de calamități naturale

în agricultură, constatarea pagubelor se face în prezența producătorului

agricol și a unei comisii numite de prefectul județului, la propunerea

directorului general al direcției generale pentru agricultură și industrie

alimentară județene și a municipiului București, comisie formată pe plan local

din primar, unul sau doi specialiști de la centru agricol ori, după caz, de la

circumscripția sanitară veterinară zonală și un delegat din partea organelor

județene ale Ministerului Finanțelor Publice.

Rezultatul constatărilor și

documentele întocmite în acest scop, în dublu exemplar, semnate de către

persoanele implicate în constatarea pagubelor, nominalizate la art. 9, se

centralizează la direcția generală pentru agricultură și industrie alimentară

județeană și a municipiului București și la prefectura județului (art. 10 din

lege).

Trimiterea documentelor la care face

referire art. 10 din Legea nr. 381/2002, la direcțiile generale pentru

agricultură și industrie alimentară județene și a municipiului București

trebuie realizată, potrivit art. 14 din Ordinul nr. 419 din 17 septembrie 2002

al ministrului agriculturii, alimentației și pădurilor pentru aprobarea

Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 381/2002, în termen de 5 zile de

la întocmire.

Direcțiile generale pentru

agricultură și industrie alimentară județene și a municipiului București și

direcțiile sanitar veterinare județene și a municipiului București au

obligația, conform art. 12 din Legea nr. 381/2002, predării și centralizării

actelor de constatare și a transmiterii acestora Ministerului Agriculturii,

Alimentației și Pădurilor, în vederea stabilirii sumelor necesare acordării

despăgubirilor.

În cauză, dosarul prin care

recurenta A.F.H.Z. a solicitat Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare

Rurală a județului Arad acordarea despăgubirilor pentru suprafețele de teren

agricol afectate de calamități naturale, a fost respins, cu motivarea că acesta

nu a fost depus în termenul de 5 zile de la data întocmirii procesului verbal

de constatare și evaluare a pagubelor la culturile agricole, stabilit de art. 14

din Ordinul nr. 419/2002.

Recurentei i s-a comunicat soluția

respingerii cererii de acordare a despăgubirilor solicitate pentru suprafețele

de teren agricol afectate de calamități naturale la data de 22 noiembrie 2006,

iar acțiunea în contencios administrativ a fost înregistrată la 13 februarie

2008, cu mult peste termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. b)

din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Potrivit art. 2 alin. (2) din Legea

nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările

ulterioare, se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul

nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes

legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul

legal.

În condițiile art. 11 alin. (1) lit.

a) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și

completările ulterioare, cererile prin care se solicită anularea unui act

administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea

dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6

luni de la data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii,

acest termen fiind calificat de legiuitor, prin art. 11 alin. (5) teza 1 din Legea

contenciosului administrativ, ca fiind de prescripție.

În consecință, în raport de cele mai

sus arătate, se constată că în mod corect prima instanță a respins ca prescrisă

acțiunea reclamantei.

Prin urmare, apreciind că motivele

de recurs sunt neîntemeiate și că hotărârea instanței de fond este legală, se

va dispune, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a

recursului declarat de reclamanta A.F.H.Z. împotriva sentinței nr. 355 din 5

decembrie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ

și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A.F.H.Z.

împotriva sentinței nr. 355 din 5 decembrie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28

mai 2009.