ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2946/2009

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 355 din 5 decembrie 2008, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a respins, ca fiind prescrisă, acțiunea formulată de reclamanta A.F.H.Z., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, prin care solicita obligarea acestuia din urmă la plata sumei de 35.000 lei cu titlu de despăgubire și a dobânzilor aferente, conform procesului verbal nr. 113 din 15 aprilie 2006, cu cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele: Obiectul litigiului dedus judecății îl constituie solicitarea reclamantei de obligare a autorității pârâte la plata sumei de 35.000 lei cu titlu de despăgubiri și dobânzi aferente, conform procesului verbal de constatare și evaluare a pagubele nr. 113 din 15 aprilie 2006, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 381/2002.

Potrivit art. 9 -12 din Legea nr. 381/2002 și pct. 9 și 14 din Ordinul nr. 419/2002 al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, într-o asemenea împrejurare cererea, însoțită de actele constatatoare, se depune la direcțiile pentru agricultură și dezvoltare rurală județene. În speță, reține instanța de fond, cererea reclamantei a fost soluționată la data de 2 LXI.2006, prin respingerea ei, situație în care reclamanta trebuia să respecte dispozițiile art. 11 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, în sensul de a introduce acțiunea la instanța de judecată în termenul de 6 luni, calculat conform ipotezelor prevăzute la lit. a)-e), ceea ce în cauză nu s-a întâmplat, acțiunea fiind prescrisă.

Împotriva sentinței nr. 355 din 5 decembrie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs în termen legal A.F.H.Z., prin care s-a solicitat, în principal, în baza art. 312 alin. (5) C. proc. civ., casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe și, în subsidiar, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (3) C. proc. civ., admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii civile formulată împotriva intimatei Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, cu sediul în București, sector I, în sensul obligării acestuia la plata sumei de 35.000 lei cu titlu de despăgubiri, a dobânzilor aferente și a cheltuielilor de judecată.

S-a învederat, prin motivele de recurs, că prima instanță a respins în mod greșit ca prescrisă acțiunea formulată de reclamant, considerând că sunt aplicabile dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în sensul de a introduce acțiunea în termenul de șase luni calculat conform ipotezelor prevăzute la lit. a) - e). Prima instanță, s-a mai arătat, în mod eronat, a schimbat natura litigiului, având în vedere că în conformitate cu dispozițiile art. 3 pct. 17 C. com., legea consideră ca fapte de comerț asigurările terestre în contra daunelor, astfel că obiectul litigiului este unul comercial și nu unul de natură contencios-administrativă, așa cum 1-a considerat prima instanță. În aceste condiții, având în vedere existența contractului de asigurare nr. B 820, seria 0017259, contract prin care a fost asigurată o suprafață de 50 ha cultivată cu grâu și care asigurătorul A.G.W.S.

se obliga să despăgubească reclamantul pentru daunele produse culturilor agricole de înghețurile târzii de primăvară, grindină, efectele directe, mecanice ale ploilor torențiale și ale furtunilor, precum și dispozițiile art. 4 din Legea nr. 381/2002, privind acordarea despăgubirilor în caz de calamități naturale în agricultură, prin care s-au alocat Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor o sumă destinată despăgubirii producătorilor agricoli și subvenționării primelor de asigurare ca urmare a efectelor negative ale fenomenelor naturale, a considerat recurentul că acțiunea este justificată, motiv pentru care s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței instanței de fond și urmare rejudecării procesului admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 299, 304 pct. 8 și 9, art. 304 și art. 312 C. proc. civ., art. 3 pct. 17 C. com., art. 274 alin. (1) C. proc. civ. Recursul este nefondat. Reclamanta A.F.H.Z. a sesizat instanța de fond, în mod incontestabil, cu o acțiune în contencios administrativ, întemeiată pe refuzul nejustificat al pârâtului de a acorda despăgubirile solicitate pentru culturile afectate de calamități naturale în agricultură, potrivit prevederilor Legii nr. 381/2002 și a Normelor metodologice de aplicare aprobate prin Ordinul ministrului agriculturii, alimentației și pădurilor nr. 419/2002.

Potrivit art. 9 din Legea nr. 381 din 1 iunie 2002 privind acordarea despăgubirilor în caz de calamități naturale în agricultură, constatarea pagubelor se face în prezența producătorului agricol și a unei comisii numite de prefectul județului, la propunerea directorului general al direcției generale pentru agricultură și industrie alimentară județene și a municipiului București, comisie formată pe plan local din primar, unul sau doi specialiști de la centru agricol ori, după caz, de la circumscripția sanitară veterinară zonală și un delegat din partea organelor județene ale Ministerului Finanțelor Publice. Rezultatul constatărilor și documentele întocmite în acest scop, în dublu exemplar, semnate de către persoanele implicate în constatarea pagubelor, nominalizate la art. 9, se centralizează la direcția generală pentru agricultură și industrie alimentară județeană și a municipiului București și la prefectura județului (art. 10 din lege).

Trimiterea documentelor la care face referire art. 10 din Legea nr. 381/2002, la direcțiile generale pentru agricultură și industrie alimentară județene și a municipiului București trebuie realizată, potrivit art. 14 din Ordinul nr. 419 din 17 septembrie 2002 al ministrului agriculturii, alimentației și pădurilor pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 381/2002, în termen de 5 zile de la întocmire. Direcțiile generale pentru agricultură și industrie alimentară județene și a municipiului București și direcțiile sanitar veterinare județene și a municipiului București au obligația, conform art. 12 din Legea nr. 381/2002, predării și centralizării actelor de constatare și a transmiterii acestora Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, în vederea stabilirii sumelor necesare acordării despăgubirilor.

În cauză, dosarul prin care recurenta A.F.H.Z. a solicitat Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală a județului Arad acordarea despăgubirilor pentru suprafețele de teren agricol afectate de calamități naturale, a fost respins, cu motivarea că acesta nu a fost depus în termenul de 5 zile de la data întocmirii procesului verbal de constatare și evaluare a pagubelor la culturile agricole, stabilit de art. 14 din Ordinul nr. 419/2002. Recurentei i s-a comunicat soluția respingerii cererii de acordare a despăgubirilor solicitate pentru suprafețele de teren agricol afectate de calamități naturale la data de 22 noiembrie 2006, iar acțiunea în contencios administrativ a fost înregistrată la 13 februarie 2008, cu mult peste termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal. În condițiile art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii, acest termen fiind calificat de legiuitor, prin art. 11 alin. (5) teza 1 din Legea contenciosului administrativ, ca fiind de prescripție.

În consecință, în raport de cele mai sus arătate, se constată că în mod corect prima instanță a respins ca prescrisă acțiunea reclamantei. Prin urmare, apreciind că motivele de recurs sunt neîntemeiate și că hotărârea instanței de fond este legală, se va dispune, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamanta A.F.H.Z. împotriva sentinței nr. 355 din 5 decembrie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta A.F.H.Z. împotriva sentinței nr. 355 din 5 decembrie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 mai 2009.