ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4512/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 23 din 26 ianuarie 2009, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a

respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamantul B.P., în

contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării

Rurale – Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.

Totodată, instanța a luat act că nu s-au

solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, așa cum reiese

din considerentele sentinței, curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

În ceea ce privește excepția autorității

de lucru judecat, instanța a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute

de art. 1201 C. civ., întrucât prin acțiunea care a făcut obiectul dosarului

nr. 4182/108/2008 reclamantul a solicitat anularea deciziei nr. 2785830 din 3

iulie 2008 și a răspunsului nr. 951 din 2 octombrie 2008, nefiind identitate de

obiect, cauză și părți.

În ceea ce privește cauza de față, Curtea

a reținut că potrivit art. 7 din Legea nr. 554/2004, înainte de a se adresa

instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră

vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act

administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității

ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării

actului, revocarea în tot sau în parte a acestuia.

A mai arătat instanța că reclamantul a

formulat plângere prealabilă doar împotriva deciziei nr. 20165 din 19 noiembrie

2008 peste termenul de 30 de zile nedepunând dovada că ar fi formulat plângere

prealabilă împotriva celorlalte acte administrative atacate. De altfel, prin contestația

depusă la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură București înregistrată

sub nr. 20165 din 19 noiembrie 2008 reclamantul nu a solicitat și revocarea a

actului reprezentat în raportul de control și clarificare cu fermierul RO 249533078.

Concluzionând, instanța a reținut că reclamantul

nu s-a încadrat în niciuna din situațiile în care legiuitorul nu impune

obligativitatea respectării procedurii prealabile.

Împotriva sus-menționatei sentințe a

declarat recurs, în termen legal, reclamantul B.P., considerând-o netemeinică

și nelegală.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispozițiile

art. 299 și urm. C. proc. civ., s-a arătat, în esență, că instanța de fond a

demonstrat prin soluția adoptată o gravă necunoaștere a actelor depuse la

dosarul cauzei întrucât obiectul acțiunii viza în principal anularea raportului

de control prin teledecție și clarificare cu fermierul RO 24953307 dar și a actelor

subsecvente și că nu a manifestat rol activ în sensul de a pune în discuția

părților excepția lipsei plângerii prealabile și de a pune în vedere reclamantului

să facă dovada formulării unei astfel de plângeri.

În opinia recurentului se impune casarea

cu trimitere spre rejudecare deoarece actul de control a cărui revocare a

cerut-o i-a fost comunicat la data de 12 noiembrie 2008, iar plângerea

prealabilă a fost înregistrată la Agenția de Plăți și Intervenție pentru

Agricultură – Centrul Local Arad în data de 19 noiembrie 2008 sub nr. 20165,

deci depusă în termenul de 30 de zile prevăzut de lege.

Apărările Agenției de Plăți și

Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) cuprinse în întâmpinare, s-au axat în

principal pe excepția nulității recursului întemeiat pe prevederile art. 302

1

alin. (1) lit. c) teza I C. proc. civ. deoarece nu s-a indicat vreunul

din motivele de casare/modificare prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.,

iar în subsidiar au avut ca obiectiv modul în care s-a soluționat excepția lipsei

plângerii prealabile, apreciată de către intimată ca fiind în mod corect admisă.

În privința excepției nulității

recursului, Înalta Curte a constatat că aceasta nu poate fi primită atâta vreme

cât potrivit art. 304

1

C. proc. civ. „recursul declarat împotriva

unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat

la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanța putând să examineze cauza

sub toate aspectele”.

În contextul în care în materia

contenciosului administrativ hotărârea pronunțată de instanță poate fi atacată

cu recurs, art. 20 alin (1) din Legea nr. 554/2004 modificată, este evident că

instanța de control judiciar examinează cauza sub toate aspectele în

conformitate cu dispozițiile procedurale mai sus amintite.

Așadar, evaluând cauza prin prisma criticilor

aduse de recurent și din perspectiva normelor legale incidente (Legea nr.

554/2004) Înalta Curte reține că nu există motive pentru modificarea/casarea

sentinței atacate.

În mod corect și în acord cu prevederile

art. 7 din Legea contenciosului administrativ, judecătorul fondului a constatat

că plângerea prealabilă s-a formulat peste termenul de 30 de zile și numai

împotriva deciziei nr. 2785830 din 3 iulie 2008.

Observația că depunerea plângerii peste termen

echivalează cu lipsa acesteia este justă, însă mai mult având în vedere prevederile

art. 129 alin. (6) C. proc. civ., instanța s-a pronunțat în raport de obiectul acțiunii

așa cum este acesta precizat în cererea de chemare în judecată. Nu se poate imputa

instanței fondului lipsa rolului activ și faptul că nu a pus în discuția

părților excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, la fila 64 din dosarul de

fond existând punctul de vedere al reclamantului asupra excepției inadmisibilității

acțiunii invocată de pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.

Actul nr. 20165 din 19 noiembrie 2008,

respectiv contestația depusă la Agenția de Plăți și Intervenție pentru

Agricultură, nu poate fi considerat ca o procedură prealabilă pentru cererea de

anulare a raportului de control și clarificare cu fermierul RO 249533078,

rezultând clar că obiectul acelei contestații vizează exclusiv repunerea în

termenul de contestare a deciziei nr. 2785830 din 3 iulie 2008.

Cum procedura prealabilă administrativă

este obligatorie și este reglementată ca o condiție de exercitare a dreptului

la acțiune, neîndeplinirea ei este sancționată cu respingerea cererii în

contencios administrativ ca inadmisibilă, în acord și cu art. 109 alin. (2) C.

proc. civ.

Pentru cele expuse, în temeiul art. 312 C.

proc. civ. recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul

B.P. împotriva sentinței civile nr. 23 din 26 ianuarie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22

octombrie 2009.