ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 108/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 77/2008, pronunțată la data de

1 aprilie 2008, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și

fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul R.A.N. împotriva pârâților

Ministerul Alimentației, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și SC A.Ș. SA, prin

lichidator judiciar SC A.G.A. SRL, pentru neîndeplinirea în termen a procedurii

prealabile prevăzute de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990 a contenciosului

administrativ.

Sentința a fost pronunțată,

în rejudecare, după casarea cu trimitere la aceeași instanță a unei prime sentințe

civile nr. 146 din 6 iunie 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios

administrativ și fiscal, prin care s-a respins ca inadmisibilă acțiunea reclamantului,

casare cu trimitere ce s-a dispus prin Decizia nr. 4473 din 20 noiembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a pronunța această

sentință, prima instanță a reținut că, în raport de precizarea temeiului

juridic al acțiunii – Legea nr. 29/1990 a contenciosului administrativ, lege

care în art. 5 alin. (1) prevede că „înainte de a cere instanței anularea

actului administrativ, cel ce se consideră vătămat se va adresa pentru apărarea

dreptului său, în termen de 30 de zile de la data când i s-a comunicat actul

administrativ”, contestația formulată de reclamant în procedura prealabilă s-a

făcut cu depășirea acestui termen, și anume în luna aprilie 2007, cu toate că a

cunoscut despre certificatul de atestare a dreptului de proprietate ce face

obiectul prezentului litigiu, din 13 martie 2006.

Împotriva acestei sentințe,

a declarat recurs în termen legal, reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie și invocând motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv „când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu

încălcarea sau aplicarea greșită a legii”.

Recurentul susține, prin

motivele de recurs formulate, că instanța de fond a făcut o greșită și

inechitabilă aplicare a legii, interpretând excesiv dispozițiile Legii nr. 29/1990

și pronunțând o sentință care încalcă flagrant accesul liber la justiție.

Art. 5 din Legea contenciosului

administrativ nr. 29/1990 instituie o procedură opțională și nu una obligatorie

– determinantă, astfel încât să nu-i fie îngrădit dreptul cetățeanului la

mecanismul justiției. Arată de asemenea recurentul că instanța a încălcat

dispozițiile art. 315 alin. (2) C. proc. civ., în sensul că a nesocotit dispozițiile

obligatorii ale instanței de control judiciar.

În plus, susține recurentul

- reclamant, sentința pe care o atacă a fost pronunțată de un judecător incompatibil,

același judecător care a pronunțat și prima sentință nr. 146 din 6 iunie 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ce a fost casată cu

trimitere spre rejudecare.

Intimații, Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale și SC A.Ș. SA, prin lichidator judiciar SC A.G.A.

SRL, au formulat întâmpinări, solicitând respingerea recursurilor ca nefondate

și menținerea sentinței instanței de fond, ca fiind legală și temeinică.

Analizând recursul formulat,

prin prisma motivelor invocate, în raport de dispozițiile legale incidente în

cauză, precum și de actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că

acesta este nefondat, astfel cum se va arăta în continuare.

În fapt, reclamantul R.A.N.,

a solicitat pe calea contenciosului administrativ, constatarea nulității

absolute parțiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate

asupra terenurilor emis la data de 5 martie 2002 de către Ministerul

Agriculturii și Alimentației prin care se atestă dreptul de proprietate al

pârâtei SC A.Ș. SA, cu motivarea că imobilul înscris în C.F. Mănăștiur a aparținut

antecesorilor săi, el fiind moștenitor testamentar, iar terenul în suprafață de

11734 m.p. nu a fost niciodată înregistrat în patrimoniul societății pârâte,

nefiind afectat desfășurării activității economice a acesteia și în mod nelegal

i s-a aplicat regimul instituit prin H.G. nr. 834/1991.

Având în vedere faptul că,

ulterior casării cu trimitere a cauzei prin Decizia nr. 4473 din 20 noiembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal,

reclamantul și-a precizat temeiul juridic al acțiunii ca fiind Legea nr. 29/1990

a contenciosului administrativ, actul administrativ atacat fiind emis în

perioada de activare a acestei legi, în mod corect instanța de fond a invocat

excepția neîndeplinirii în termen a procedurii prealabile prevăzute de art. 5 alin.

(1) din Lege, potrivit căruia  înainte de a se adresa instanței pentru anularea

actului administrativ, cel ce se consideră vătămat, se va adresa pentru

apărarea dreptului său, mai întâi autorității emitente pentru revocarea în tot

sau în parte a acestuia, în termen de 30 de zile de la comunicarea actului.

Legea nr. 29/1990, ca de altfel

și ulterior - Legea nr. 554/2004, dispune imperativ cu privire la

obligativitatea îndeplinirii de către persoana care se consideră vătămată

într-un drept al său sau într-un interes legitim, a procedurii prealabile înainte

de a se adresa instanței de contencios administrativ.

Nu este încălcat art. 21 din

Constituție, așa cum susține recurentul reclamant, pentru că acest text

constituțional se referă la caracterul facultativ și garantat al jurisdicțiilor

speciale administrative și nu vizează recursul ierarhic sau grațios.

Curtea Constituțională, prin

numeroase decizii, a statuat ca prevederile art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului

administrativ nr. 554/2004, text care „conservă în principiu reglementarea

cuprinsă anterior în art. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990” sunt constituționale

întrucât procedura administrativă prealabilă investirii instanței de judecată

nu împiedică și nu restrânge accesul celui în cauză la justiție, ci dimpotrivă această

prevedere de lege, instituie, în plus, un mijloc de remediere a eventualei

nelegalități a actului administrativ atacat, prin reexaminarea lui de către organul

emitent sau de organul ierarhic superior.

În Decizia nr. 670 din 15 decembrie

2005, publicată în M. Of. nr. 77 din 27 ianuarie 2006, Curtea Constituțională a

statuat că „instituirea unei proceduri administrative prealabile, obligatorii,

fără caracter jurisdicțional nu este contrară principiului liberului acces la justiție,

cât timp decizia organului administrativ poate fi atacată în fața instanței

judecătorești”.

În speță, însă recurentul - reclamant

a avut cunoștință despre certificatul de atestare a dreptului de proprietate în

litigiu, de la data de 13 martie 2006, iar contestația în procedură prealabilă

a formulat-o, abia la 3 aprilie 2007 (pag.3 dosar fond).

Cum acest certificat de atestare

a dreptului de proprietate este un act administrativ unilateral cu caracter

individual, recurentul-reclamant era obligat să formuleze contestație în procedură

prealabilă în termenul de 30 de zile de la data comunicării actului, comunicare

care în speță este echivalentă cu faptul cunoașterii în orice mod a actului

respectiv.

Cât privește, critica

recurentului-reclamant referitoare la soluționarea cauzei de către un judecător

incompatibil (cel ce a soluționat și prima dată cauza, respingând acțiunea ca

inadmisibilă), aceasta este nefondată, față de prevederile art. 24 C. proc. civ., care trebuiesc interpretate în sensul că numai judecătorul care a pronunțat o

hotărâre prin care a examinat fondul cauzei este incompatibil a se pronunța în

aceeași cauză, în rejudecare, după casarea cu trimitere de către instanța de

recurs.

Or, în speță, prin hotărârea

ce a fost casată cu trimitere nu s-a rezolvat fondul cauzei, soluția dată fiind

în rezolvarea unei excepții de inadmisibilitate a acțiunii.

Pentru toate aceste

considerente, având în vedere dispozițiile art. 312 C. proc. civ., recursul formulat de reclamant se va respinge ca nefondat întrucât hotărârea instanței

de fond a fost pronunțată cu aplicarea corectă a legii, respectând și

dispozițiile instanței de control judiciar, precum și a art. 21 din Constituția

României.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de R.A.N. împotriva sentinței civile nr. 77 din 1 aprilie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 ianuarie 2009.