ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 108/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 77/2008, pronunțată la data de 1 aprilie 2008, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul R.A.N. împotriva pârâților Ministerul Alimentației, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și SC A.Ș. SA, prin lichidator judiciar SC A.G.A. SRL, pentru neîndeplinirea în termen a procedurii prealabile prevăzute de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990 a contenciosului administrativ. Sentința a fost pronunțată, în rejudecare, după casarea cu trimitere la aceeași instanță a unei prime sentințe civile nr. 146 din 6 iunie 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, prin care s-a respins ca inadmisibilă acțiunea reclamantului, casare cu trimitere ce s-a dispus prin Decizia nr. 4473 din 20 noiembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, în raport de precizarea temeiului juridic al acțiunii – Legea nr. 29/1990 a contenciosului administrativ, lege care în art. 5 alin. (1) prevede că „înainte de a cere instanței anularea actului administrativ, cel ce se consideră vătămat se va adresa pentru apărarea dreptului său, în termen de 30 de zile de la data când i s-a comunicat actul administrativ”, contestația formulată de reclamant în procedura prealabilă s-a făcut cu depășirea acestui termen, și anume în luna aprilie 2007, cu toate că a cunoscut despre certificatul de atestare a dreptului de proprietate ce face obiectul prezentului litigiu, din 13 martie 2006. Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs în termen legal, reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., respectiv „când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”. Recurentul susține, prin motivele de recurs formulate, că instanța de fond a făcut o greșită și inechitabilă aplicare a legii, interpretând excesiv dispozițiile Legii nr. 29/1990 și pronunțând o sentință care încalcă flagrant accesul liber la justiție. Art. 5 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 instituie o procedură opțională și nu una obligatorie – determinantă, astfel încât să nu-i fie îngrădit dreptul cetățeanului la mecanismul justiției. Arată de asemenea recurentul că instanța a încălcat dispozițiile art. 315 alin. (2) C. proc. civ., în sensul că a nesocotit dispozițiile obligatorii ale instanței de control judiciar.

În plus, susține recurentul - reclamant, sentința pe care o atacă a fost pronunțată de un judecător incompatibil, același judecător care a pronunțat și prima sentință nr. 146 din 6 iunie 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ce a fost casată cu trimitere spre rejudecare. Intimații, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și SC A.Ș. SA, prin lichidator judiciar SC A.G.A. SRL, au formulat întâmpinări, solicitând respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea sentinței instanței de fond, ca fiind legală și temeinică. Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate, în raport de dispozițiile legale incidente în cauză, precum și de actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, astfel cum se va arăta în continuare.

În fapt, reclamantul R.A.N., a solicitat pe calea contenciosului administrativ, constatarea nulității absolute parțiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis la data de 5 martie 2002 de către Ministerul Agriculturii și Alimentației prin care se atestă dreptul de proprietate al pârâtei SC A.Ș. SA, cu motivarea că imobilul înscris în C.F. Mănăștiur a aparținut antecesorilor săi, el fiind moștenitor testamentar, iar terenul în suprafață de 11734 m.p. nu a fost niciodată înregistrat în patrimoniul societății pârâte, nefiind afectat desfășurării activității economice a acesteia și în mod nelegal i s-a aplicat regimul instituit prin H.G. nr. 834/1991.

Având în vedere faptul că, ulterior casării cu trimitere a cauzei prin Decizia nr. 4473 din 20 noiembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul și-a precizat temeiul juridic al acțiunii ca fiind Legea nr. 29/1990 a contenciosului administrativ, actul administrativ atacat fiind emis în perioada de activare a acestei legi, în mod corect instanța de fond a invocat excepția neîndeplinirii în termen a procedurii prealabile prevăzute de art. 5 alin. (1) din Lege, potrivit căruia înainte de a se adresa instanței pentru anularea actului administrativ, cel ce se consideră vătămat, se va adresa pentru apărarea dreptului său, mai întâi autorității emitente pentru revocarea în tot sau în parte a acestuia, în termen de 30 de zile de la comunicarea actului.

Legea nr. 29/1990, ca de altfel și ulterior - Legea nr. 554/2004, dispune imperativ cu privire la obligativitatea îndeplinirii de către persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, a procedurii prealabile înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ. Nu este încălcat art. 21 din Constituție, așa cum susține recurentul reclamant, pentru că acest text constituțional se referă la caracterul facultativ și garantat al jurisdicțiilor speciale administrative și nu vizează recursul ierarhic sau grațios.

Curtea Constituțională, prin numeroase decizii, a statuat ca prevederile art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, text care „conservă în principiu reglementarea cuprinsă anterior în art. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990” sunt constituționale întrucât procedura administrativă prealabilă investirii instanței de judecată nu împiedică și nu restrânge accesul celui în cauză la justiție, ci dimpotrivă această prevedere de lege, instituie, în plus, un mijloc de remediere a eventualei nelegalități a actului administrativ atacat, prin reexaminarea lui de către organul emitent sau de organul ierarhic superior. În Decizia nr. 670 din 15 decembrie 2005, publicată în M. Of.

nr. 77 din 27 ianuarie 2006, Curtea Constituțională a statuat că „instituirea unei proceduri administrative prealabile, obligatorii, fără caracter jurisdicțional nu este contrară principiului liberului acces la justiție, cât timp decizia organului administrativ poate fi atacată în fața instanței judecătorești”. În speță, însă recurentul - reclamant a avut cunoștință despre certificatul de atestare a dreptului de proprietate în litigiu, de la data de 13 martie 2006, iar contestația în procedură prealabilă a formulat-o, abia la 3 aprilie 2007 (pag.3 dosar fond). Cum acest certificat de atestare a dreptului de proprietate este un act administrativ unilateral cu caracter individual, recurentul-reclamant era obligat să formuleze contestație în procedură prealabilă în termenul de 30 de zile de la data comunicării actului, comunicare care în speță este echivalentă cu faptul cunoașterii în orice mod a actului respectiv.

Cât privește, critica recurentului-reclamant referitoare la soluționarea cauzei de către un judecător incompatibil (cel ce a soluționat și prima dată cauza, respingând acțiunea ca inadmisibilă), aceasta este nefondată, față de prevederile art. 24 C. proc. civ., care trebuiesc interpretate în sensul că numai judecătorul care a pronunțat o hotărâre prin care a examinat fondul cauzei este incompatibil a se pronunța în aceeași cauză, în rejudecare, după casarea cu trimitere de către instanța de recurs. Or, în speță, prin hotărârea ce a fost casată cu trimitere nu s-a rezolvat fondul cauzei, soluția dată fiind în rezolvarea unei excepții de inadmisibilitate a acțiunii. Pentru toate aceste considerente, având în vedere dispozițiile art. 312 C. proc.

civ., recursul formulat de reclamant se va respinge ca nefondat întrucât hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu aplicarea corectă a legii, respectând și dispozițiile instanței de control judiciar, precum și a art. 21 din Constituția României.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de R.A.N. împotriva sentinței civile nr. 77 din 1 aprilie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 ianuarie 2009.