ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 850/2008

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 850/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată pe calea contenciosului

administrativ și precizată ulterior, reclamanta SC A.I. SRL Calopăr, județul Dolj

a chemat în judecată pârâții Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale

(în prezent Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale) și Direcția pentru Agricultură

și Dezvoltare Rurală Dolj, solicitând să se dispună:

- obligarea primului pârât

la aprobarea cererii de acordare a despăgubirilor, în cuantum de 35.112 RON, cuvenite

pentru calamități naturale în anul agricol 2004–2005;

- obligarea în solidar

a celor doi pârâți la plata sumei de 35.112 RON reprezentând prejudiciul efectiv

suferit de societate, reactualizat;

- obligarea în solidar

a celor doi pârâți la plata sumei de 80.000 RON reprezentând beneficiul nerealizat,

urmare a neînființării de culturi pe o suprafață de 62,54 ha;

- obligarea pârâtei Direcția

pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Dolj la plata sumei de 488.056,8 RON reprezentând

devalorizarea sumei de 35.112 RON pe perioada septembrie 2005–mai 2006 și obligarea

la plata cheltuielilor de judecată.

Motivându-și acțiunea,

reclamanta a arătat că a solicitat în repetate rânduri acordarea despăgubirilor

prevăzute de Legea nr. 381/2002 pentru calamități naturale, iar cererea i-a fost

respinsă pe motiv că documentele anexate pentru justificarea cheltuielilor efectuate

până la producerea fenomenului de calamitate nu corespund legislației în vigoare.

Aceasta în condițiile

în care, în opinia reclamantei, documentația prezentată pentru obținerea despăgubirilor

a întrunit condițiile legale, astfel cum s-a stabilit prin sentința nr. 88 din 13

aprilie 2006 a Tribunalului Dolj, irevocabilă prin decizia nr. 423 din 13 aprilie

2006 a Curții de Apel Craiova, secția comercială și de contencios administrativ,

fiind obligată Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Dolj să o înainteze

la Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale în vederea soluționării

legale.

Ca urmare, arată reclamanta

la data de 20 aprilie 2006 pârâta Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare

Rurală Dolj a înaintat conform borderoului de corespondență al acesteia către Ministerul

Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale cererea societății din 04 august 2005

și documentația aferentă acesteia.

Prin răspunsul din 27

aprilie 2006, înregistrat din data de 02 mai 2006 la registratura Direcția

pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Dolj și necomunicat reclamantei (de care

s-a luat la cunoștință la data de 17 mai 2006), Ministerul Agriculturii,

Pădurilor și Dezvoltării Rurale s-a respins cererea formulată în conformitate cu

prevederile Legii nr. 381/2002 întrucât „documentația întocmită (...) nu se încadrează

în prevederile legale".

A mai arătat reclamanta

că la data de 24 mai 2006, la registratura pârâtului Ministerului Agriculturii,

Pădurilor și Dezvoltării Rurale, a formulat, în conformitate cu prevederile

art. 7 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul - administrativ plângere prealabilă

la care nu a primit nici un răspuns.

Mai arată reclamanta că

în conformitate cu prevederile art. 1 și 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se consideră

vătămată în drepturile sale prevăzute de Legea nr. 381/2002 prin lipsa răspunsului

la procedura prealabilă înregistrată din 24 mai 2006 prin care a solicitat pârâtului

Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale să soluționeze favorabil

cererea formulată în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 381/2002 și depusă la

registratura pârâtului Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Dolj

din 04 august 2005 prin care a solicitat acordarea despăgubirilor datorate calamităților

naturale (ploi abundente și de durată) ce au afectat suprafața de grâu cultivată

din anul agricol 2004-2005.

Din răspunsul din 27

aprilie 2006, arată reclamanta, Ministerul Agriculturii, Pădurilor și

Dezvoltării Rurale după ce face o trecere în revistă a procedurii și actelor necesare

acordării despăgubirilor solicitate conform Legii nr. 381/2002 în final afirmă că

documentația societății nu se încadrează în prevederile legale, dar fără a preciza

în concret ce anume lipsește acesteia.

În opinia reclamantei

societatea îndeplinește condițiile legale pentru acordarea despăgubirilor solicitate,

astfel:

- societatea este producător

agricol în sensul art. 16 din Legea nr. 381/2002 având obiect principal de activitate

„cultura cerealelor” și o suprafață de teren în exploatare și administrare în anul

2005;

- suprafața de grâu cultivată

de societatea a fost afectată de ploi abundente și de durată, fenomen natural care

a generat calamități - conform art. 2 alin. l) din Legea nr. 381/2002 și art. 2

lit. d) din O.G. 419/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii

nr. 381/2002;

- societatea și-a asigurat

suprafața cultivată cu grâu la SC A.G.W.S. SA - conform art. 5 alin. (1) din lege;

- potrivit art. 14 din

Legea nr. 381/2002. H.G. nr. 446/2005 publicată în M. Of., Partea I, nr. 432/23.05.2005

modificată și completată prin H.G. nr. 827/2005 publicată în M. Of., Partea I,

nr. 661/25.07.2005 a fost declarată starea de calamitate naturală și în județul

Dolj;

- daunele suferite de

suprafața de grâu cultivată depășesc 30% din producție, iar nivelul despăgubirilor

de 65% stabilit de comisie nu depășește nivelul maxim de 70% - prevăzut de art.

8 lit. a) din lege;

- a declarat și înregistrat

cultura de grâu în registrul agricol al Consiliului Local al comunei C. pe raza

căruia aceasta a fost înființată - art. 19 lit. a) din lege;

- a întreținut cultura

de grâu înființată potrivit tehnologiilor și a luat măsuri de prevenire a bolilor

și dăunătorilor - art. 19 lit. b) din lege;

- a depus înștiințare

în scris la secretarul comunei C. în termen de 48 de ore de la data producerii calamității

(ploi abundente și de durată);

- a fost de bună-credință

în prezentarea nivelului estimativ al pagubelor înregistrate - art. 19 lit. d) din

lege;

- a făcut dovada (la dosarul

depus cu cererea din 04 august 2005) a cheltuielilor efectuate până la data producerii

evenimentului (ploi abundente și de durată) cu sămânța, îngrășămintele chimice,

pesticidele și lucrările mecanice realizate pe suprafața înființată cu grâu și pentru

care au fost solicitate despăgubirile.

Totuși, cele două autorități

publice au refuzat aprobarea cererii de acordare a despăgubirilor prevăzute de Legea

nr. 381/2002 pe motiv că din documentație lipsesc două acte: facturile de achiziționare

a seminței și certificatul de valoare biologică și culturală pentru aceasta.

Reclamanta a arătat că

facturile fac dovada achiziționării seminței necesare înființării culturii de grâu

în vederea calculării despăgubirilor, în conformitate cu prevederile art. 7

alin. (5) din O.G. nr. 419/2002, dar acestea nu constituie singura modalitate de

dovedire a acesteia.

De altfel, textul de lege

art. 7 alin. (7) din actul normativ mai sus menționat vorbește de „dovadă” în general

și nu de facturi astfel că, societatea a făcut dovada acestora cu procesul-verbal

de înființare a culturii de grâu din data de 25 octombrie 2004 cu sămânță proprie

din anul anterior încheiat în prezența asociaților societății și a comisiei comunale

C.

În ceea ce privește certificatul

de valoare biologică și culturală pentru sămânța folosită, consideră că documentația

depusă nu trebuia să conțină și acest act, care nu este prevăzut de legislația în

materie ca o condiție pentru acordarea despăgubirilor. De altfel, face dovada calității

seminței cu care urmează a fi înființată cultura, fapt care nu este prevăzut de

lege a fi dovedită, în schimb Legea nr. 381/2002 solicită însă, la art. 5 dovada

asigurării culturii, asigurare care se face la o dată (14 decembrie 2004 în cazul

societății) care permite dovada absolută a calității seminței, răsărirea noii culturi.

Insă, arată reclamanta,

aceste aspecte ce țin de documentația care a stat la baza formulării de către societate

a cererii de acordare a despăgubirilor au fost analizate cu autoritate de lucru

judecat prin sentința nr. 88 pronunțată de către Tribunalul Dolj, secția comercială,

contencios administrativ și fiscal, în Dosar nr. 2070/CAF/2005 și decizia nr. 423

din 13 aprilie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ

și fiscal, irevocabilă prin care s-a constatat că cererea SC A.I. SRL din 04

august 2005 îndeplinește condițiile prevăzute de Legea nr. 381/2002, iar documentația

aferentă acesteia este completă.

În ceea ce privește capătul

doi și trei de cerere reclamanta consideră că în cauză este incidentă instituția

răspunderii civile delictuale, astfel că prin neaprobarea sumei de 35.112 RON, faptă

ilicită de care se fac vinovați Ministerul Agriculturii, Pădurilor și

Dezvoltării Rurale și Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Dolj, ca

despăgubiri prevăzute de Legea nr. 381/2002 societatea a suferit un prejudiciu efectiv

(damnum emergens) constituit din însăși suma la care era îndreptățită conform legii,

și de asemenea din beneficiul nerealizat (lucrum cessans) ca urmare a renunțării

de a mai înființa o suprafață de 64 ha cu culturi de grâu, pe care o deținea în

arendă și la care a fost nevoită să renunțe din anul agricol 2005-2006, între cele

două existând legătură de cauzalitate.

În ceea ce privește capătul

patru de cerere consideră că prin neînaintarea cererii și a dosarului aferent către

Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, Direcția pentru

Agricultură și Dezvoltare Rurală Dolj se face vinovată de devalorizarea sumei de

35.112 RON la care era îndreptățită conform legii, astfel că aceasta a produs societății

un prejudiciu începând cu luna septembrie, când a refuzat, prin răspunsul din 08

septembrie 2005, să o facă și până în luna mai 2006, (la data de 20 aprilie 2006

a trimis documentația ca urmare a hotărârii judecătorești care o obligase la aceasta).

În cauză a formulat întâmpinare

Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Dolj, invocând excepția autorității

de lucru judecat și solicitând pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Curtea de Apel Craiova,

secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 194 din 1 iunie 2007,

a respins acțiunea reclamantei SC A.I. SRL.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că refuzul pârâtului Ministerul

Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale de acordare a despăgubirilor solicitate

este justificat în raport cu Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 381/2002

precum și cu Norma-cadru privind întocmirea documentației pentru suprafețele însămânțate

în toamna anului 2002 și calamitate total și asigurate conform art. 5 din Legea

nr. 381/2002.

În acest sens, s-a reținut,

pe de o parte, că refuzul Ministerului de acordare a despăgubirilor se întemeiază

pe prevederile din Normele metodologice de aplicare a Legii 381/2002, care în Capitolul

„Constituirea sumei destinate despăgubirii producătorilor agricoli” art. 7

alin. (5), (7), (8) și (9) stabilesc că cheltuielile efectuate până la data producerii

fenomenului pentru care se acordă despăgubiri sunt cheltuieli cu sămânța, îngrășămintele

chimice, pesticidele, lucrările mecanice și manuale, irigațiile. pentru stabilirea

nivelului cheltuielilor efectuate la lucrările agricole și plantațiile care au fost

afectate, producătorul trebuie să facă dovada efectuării acestor lucrări, că documentele

care atestă efectuarea cheltuielilor ce se înscriu în devizul cadru al culturii,

conform tehnologiei specifice se pun la dispoziția comisiei și fac parte din dosarul

de despăgubiri și că devizele cadru și tehnologiile specifice pentru fiecare cultură

sunt cele elaborate de Institutul de Economie Agrară și însușite de Ministerul Agriculturii,

Alimentației și Pădurilor.

Pe de altă parte, s-a

reținut că în Norma cadru privind întocmirea documentației pentru suprafețele însămânțate

în toamna anului 2002 și calamitate total și asigurate conform art. 5 din Legea

nr. 381/2002 a Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor se specifică

ca acte ce dovedesc înființarea culturii certificatul de valoare biologică și culturală

pentru sămânța folosită și factura sau alte acte doveditoare privind sămânța și

că de altfel, necesitatea certificatului de valoare biologică și culturală se impune

ca probă pentru dovedirea legăturii de cauzalitate între distrugerea culturii și

fenomenele de calamitate naturală și pentru înlăturarea dubiilor privind distrugerea

din alte cauze, referitoare la calitatea sămânței.

Totodată, instanța de

fond a constatat și că hotărârea nr. 88/2006 a Tribunalului Dolj nu stabilește că

actele ce alcătuiesc documentația sunt în conformitate cu legea, mai precis cu Normele

metodologice de aplicare a Legii nr. 381/2002, ci doar că cererea îndeplinește condițiile

prevăzute de Legea nr. 381/2002 care privesc procedura de constatare și evaluare

a pagubelor și că documentația este completă, astfel încât se impunea ca Direcția

pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, care verifică și centralizează documentația

să o înainteze la Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, singurul

abilitat să acorde sau nu despăgubirile prevăzute Legea nr. 381/2002. În consecință,

hotărârea irevocabilă obligă Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării

Rurale la soluționarea cererii nu și la soluționarea favorabilă a acesteia.

A mai reținut instanța

de fond că, în condițiile neacordării de despăgubiri, prejudiciul provocat prin

trimiterea cererii și documentației cu întârziere nu poate fi reținut, astfel încât

și capătul de cerere privind obligarea la plata sumei de 488.056,81 RON reprezentând

devalorizarea pentru perioada septembrie 2005-mai 2006 va fi respins.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs, în termen legal, reclamanta SC A.I. SRL Calopăr, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând dispozițiile art. 20 din Legea

nr. 554/2004.

În dezvoltarea motivelor

de recurs, fără a le structura potrivit dispozițiilor art. 302

1

și

art. 304 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004,

recurenta-reclamantă a reiterat, în principal, motivele înserate în acțiunea sa

astfel cum a fost precizată.

Se mai susține că instanța

de fond în mod greșit nu a ținut cont în cauză de sentința nr. 88/2006 a Tribunalului

Dolj, irevocabilă, chiar dacă între cele două nu există identitate de părți și de

obiect.

Recurenta mai susține

că instanța de fond a interpretat greșit atât dispozițiile Legii nr. 381/2002 cât

și cele ale Normelor metodologice de aplicare a acestei legi precum și a Normei

cadru (care, pe de o parte, nu poate modifica legea și nici Normele metodologice,

iar, pe de altă parte, aplicabilitatea sa este restrânsă anului 2002).

În plus, arată recurenta,

din expertiza efectuată în cauză rezultă că a avut certificat de valoare biologică

și culturală a sămânței folosite din anul 2002, iar în conformitate cu tehnologia

grâului o astfel de sămânță poate fi folosită la trei cicluri de însămânțare fără

să-și piardă valoarea biologică și culturală.

În opinia recurentei,

dispozițiile Legii nr. 381/2002 și ale Ordinului nr. 419/2002 nu stabilesc vreo

condiție pentru sămânța folosită la înființarea culturii de grâu. Singura condiție

pe care Legea nr. 381/2002 și Ordinul nr. 419/2002 o cer, se referă la cultura ce

se înființează ca urmare a cultivării cu sămânță de grâu a suprafețelor de teren,

este ca aceasta să fie asigurată la o societate de asigurări, ori aceste societăți

verifică la data formulării cererii de asigurare dacă aceasta se află într-o bună

stare vegetativă. Totodată, așa cum rezultă din raportul de risc întocmit de către

SC A.G.W.S.  SA la data de 08 decembrie 2004, anterior încheierii poliței de asigurare

din 14 decembrie 2004, cultura de grâu înființată de societate era înfrățită, astfel

că aceasta avea valoare biologică și culturală bună.

De altfel, singurul aspect

al litigiului care este disputat de părți, arată recurenta, a fost cel al necesității

certificatului de valoare biologică și culturală a sămânței, celelalte aspecte ce

țin de îndeplinirea de către reclamantă a procedurii prevăzute de către lege sau

de valoarea despăgubirilor solicitate și calculate prin expertiza efectuată în cauză,

nefiind contestate.

Recurenta susține că este

greșit punctul de vedere al instanței de fond din motivarea hotărârii cum că „necesitatea

certificatului de valoare biologică și culturală se impune pentru dovedirea legăturii

de cauzalitate între distrugerea culturii și fenomenele de calamitate naturală"

- ploi abundente și de lungă durată. Aceaasta, având în vedere că prin H.G. nr.

446/2005 privind declararea stării de calamitate naturală în agricultură pentru

culturile însămânțate în toamna anului 2004 și în primăvara anului 2005 și stabilirea

nivelului maxim al sumei ce poate fi acordată ca despăgubire, ca urmare a fenomenelor

meteorologice din perioada aprilie-mai 2005, modificată și completată prin H.G.

827/2005, în județul Dolj a fost declarată starea de calamitate naturală, nemaifiind

deci necesară dovedirea existenței acesteia.

Dreptul reclamantei la

despăgubirile prevăzute de Legea nr. 381/2002 s-a născut la data la care a formulat

cererea de acordare a acestora din 04 august 2005 prin care a făcut dovada îndeplinirii

procedurii de declarare, constatare și evaluare prevăzute de lege.

Mai arată recurenta că

se consideră vătămată în drepturile sale prevăzute de Legea nr. 381/2002 în conformitate

cu prevederile art. 1 și 8 alin. (1) prima parte din Legea nr. 554/2004 prin lipsa

răspunsului la procedura prealabilă înregistrată din 24 mai 2006 prin care a solicitat

pârâtului Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale să soluționeze

favorabil cererea formulată în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 381/2002 și

depusă la registratura pârâtului Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare

Rurală Dolj din 04 august 2005 prin care solicita acordarea despăgubirilor datorate

calamităților naturale (ploi abundente și de durată) ce au afectat suprafața de

grâu cultivată din anul agricol 2004-2005.

Totodată, susține recurenta,

în conformitate cu prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2002 a solicitat

prin capătul doi și trei de cerere și repararea pagubei suferite de societate, considerând

că în cauză este incidentă instituția răspunderii civile delictuale, iar instanța

de fond nu le-a dat o soluționare corectă.

În cauză intimații-pârâți

Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Dolj și Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale au formulat întâmpinare, solicitând respingerea

recursului ca nefondat.

Prin concluziile scrise

depuse la dosar, precum și în ședința publică din 14 decembrie 2007 recurenta a

invocat excepția de nelegalitate a Normei cadru privind întocmirea documentației

pentru suprafețele însămânțate în toamna anului 2002 și calamitate total și asigurate

conform art. 5 din Legea nr. 381/2002. Prin încheierea din aceeași dată s-a respins

excepția inadmisibilității acesteia invocată de intimații–pârâți, urmând a se soluționa

recursul pe fond.

Astfel, având în vedere

principiul ierarhiei și forței juridice a actelor normative, Înalta Curte va aprecia

asupra legalității Normei–cadru în raport cu prevederile Legii nr. 381/2002 și cu

cele ale Normelor metodologice de aplicare a acesteia.

În acest sens, conform

prevederilor art. 1 din Legea nr. 381/2002 privind acordarea despăgubirilor în caz

de calamități naturale în agricultură, sunt considerate calamități naturale pierderile

cantitative și calitative de recolte, mortalitatea și/sau sacrificarea de necesitate

a animalelor, produse în urma manifestării distinctive a unor fenomene naturale

și a bolilor, pe areale extinse.

Totodată, potrivit

art. 15 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 381/2002 privind

acordarea despăgubirilor în caz de calamități naturale în agricultură, direcțiile

generale pentru agricultură și industrie alimentară județene și a municipiului București

și direcțiile sanitare veterinare județene și a municipiului București au obligația

preluării, verificării și centralizării actelor de constatare pentru stabilirea

sumelor necesare acordării despăgubirilor.

De asemenea, potrivit

alin. (7) al art. 7 pentru

stabilirea nivelului cheltuielilor efectuate la culturile agricole și plantațiile

care au fost afectate, producătorul agricol trebuie să facă dovada efectuării acestor

lucrări.

Alin. (8) din același

art., documentele care atestă efectuarea cheltuielilor ce se înscriu în devizul-cadru

al culturii, conform tehnologiei specifice, vor fi puse la dispoziție comisiei constituite

conform art. 9 și vor face parte din dosarul de despăgubiri.

Potrivit alin. (9) din

art. 7 devizele-cadru și tehnologiile specifice pentru fiecare cultură agricolă

sunt cele elaborate de Institutul de Economie Agrară și însușite de Ministerul Agriculturii,

Alimentației și Pădurilor.

Conform prevederilor

art. 8 alin. (1) și (2) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 381/2002,

aprobate prin Ordinul Ministrului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor nr. 419/2002,

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale elaborează proiecte de hotărâri pentru

declararea stării de calamitate în agricultură, în baza informațiilor primite de

la Administrația Națională de Meteorologie, privind aria de răspândire și intensitatea

fenomenelor naturale care au provocat calamitarea culturilor și a informațiilor

primite de la direcțiile pentru agricultură și dezvoltare rurală județene.

Prin urmare, Înalta Curte

constată că prin Norma-cadru nu au fost încălcate aceste dispoziții, nu s-a adăugat

la lege sau norme, ci doar au fost concretizate tehnic exigențele lor, motiv pentru

care se va respinge excepția de nelegalitate invocată.

Examinând cauza în raport

cu toate criticile aduse soluției instanței de fond, cu toate probele administrate

și apărările formulate precum și cu dispozițiile legale, inclusiv cele ale art.

304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat și

pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Astfel, Înalta Curte apreciază

că instanța de fond în mod corect nu a obligat pârâții la soluționarea favorabilă

a cererii și nici la acordarea despăgubirilor, refuzul fiind justificat în primul

rând în raport cu dispozițiile legale arătate în cele ce preced.

Este de necontestat că

nu poate fi soluționată favorabil o astfel de cerere decât în condiții de deplină

certitudine privind legătura de cauzalitate între distrugerea culturii și fenomenele

de calamitate naturală, neputându-se accepta existența dubiilor privind distrugerea

din alte cauze cum ar fi calitatea seminței.

Aceasta a fost și rațiunea

pentru care s-a solicitat certificatul de valoare biologică și culturală pentru

sămânța folosită.

De altfel, chiar intimata-reclamantă

are o poziție oscilantă cu privire la menținerea calității acesteia, susținând când

că „poate fi folosită la trei cicluri” când că are valoarea „chiar și după un ciclu

de producție”.

Într-adevăr, în anul 2005,

Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale a elaborat H.G. nr. 446/2005,

modificată și completată prin H.G. nr. 827/2005, precum și H.G. nr. 1227/2005 privind

declararea stării de calamitate naturală în agricultură pentru culturile agricole

însămânțate în toamna anului 2004, respectiv primăvara anului 2005 și stabilirea

nivelului maxim al sumei ce poate fi acordată ca despăgubire, ca urmare a fenomenelor

meteorologice din perioada aprilie-septembrie 2005, ceea ce nu înseamnă că nu s-ar

impune necesitatea prezentării certificatului de valoare biologică și culturală

ca probă pentru dovedirea legăturii de cauzalitate mai sus arătate și corect reținută

de instanța de fond, riscul asumat de asigurător nefiind concludent în cauză.

Aceasta cu atât mai mult

cu cât chiar dacă cultura se află în zonele geografice pentru care se declară stare

de calamitate naturală prevăzute în anexă, trebuie dovedit că aceste culturi au

fost afectate de inundații, din revărsări de râuri sau de alte ape curgătoare și

ruperi de baraje, ploi abundente și de durată, în perioada aprilie–iulie 2005, fenomene

naturale prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 381/2002 (art. 1 din H.G. nr.

446/2005 modificat de art. 1 din H.G. nr. 827/2005) potrivit dispozițiilor legale

arătate în cele ce preced.

Cu privire la motivul

ce vizează autoritatea de lucru judecat Înalta Curte constată că și acesta este

nefondat, instanța de fond soluționând excepția invocată în mod corect, în raport

cu dispozițiile legale. De altfel, chiar intimata-reclamantă recunoaște că între

cele două litigii nu există nici identitate de părți, nici de obiect.

Prin urmare, constatând

că sentința atacată este legală și temeinică, amplu și corect motivată, Înalta Curte

va respinge recursul declarat în cauză în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1)

teza a II, coroborat cu cele ale art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de SC A.I. SRL Calopăr, județul Dolj împotriva sentinței nr. 194 din 1 iunie 2007

a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge excepția de nelegalitate

privind Norma-cadru privind întocmirea documentației pentru suprafețele însămânțate

în toamna anului 2002 calamitate total și asigurate invocată de recurenta-reclamantă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 29 februarie 2008.