ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 850/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată pe calea contenciosului administrativ și precizată ulterior, reclamanta SC A.I.

SRL Calopăr, județul Dolj a chemat în judecată pârâții Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale (în prezent Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale) și Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Dolj, solicitând să se dispună: - obligarea primului pârât la aprobarea cererii de acordare a despăgubirilor, în cuantum de 35.112 RON, cuvenite pentru calamități naturale în anul agricol 2004–2005; - obligarea în solidar a celor doi pârâți la plata sumei de 35.112 RON reprezentând prejudiciul efectiv suferit de societate, reactualizat; - obligarea în solidar a celor doi pârâți la plata sumei de 80.000 RON reprezentând beneficiul nerealizat, urmare a neînființării de culturi pe o suprafață de 62,54 ha; - obligarea pârâtei Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Dolj la plata sumei de 488.056,8 RON reprezentând devalorizarea sumei de 35.112 RON pe perioada septembrie 2005–mai 2006 și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Motivându-și acțiunea, reclamanta a arătat că a solicitat în repetate rânduri acordarea despăgubirilor prevăzute de Legea nr. 381/2002 pentru calamități naturale, iar cererea i-a fost respinsă pe motiv că documentele anexate pentru justificarea cheltuielilor efectuate până la producerea fenomenului de calamitate nu corespund legislației în vigoare. Aceasta în condițiile în care, în opinia reclamantei, documentația prezentată pentru obținerea despăgubirilor a întrunit condițiile legale, astfel cum s-a stabilit prin sentința nr. 88 din 13 aprilie 2006 a Tribunalului Dolj, irevocabilă prin decizia nr. 423 din 13 aprilie 2006 a Curții de Apel Craiova, secția comercială și de contencios administrativ, fiind obligată Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Dolj să o înainteze la Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale în vederea soluționării legale.

Ca urmare, arată reclamanta la data de 20 aprilie 2006 pârâta Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Dolj a înaintat conform borderoului de corespondență al acesteia către Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale cererea societății din 04 august 2005 și documentația aferentă acesteia.

Prin răspunsul din 27 aprilie 2006, înregistrat din data de 02 mai 2006 la registratura Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Dolj și necomunicat reclamantei (de care s-a luat la cunoștință la data de 17 mai 2006), Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale s-a respins cererea formulată în conformitate cu prevederile Legii nr. 381/2002 întrucât „documentația întocmită (...) nu se încadrează în prevederile legale". A mai arătat reclamanta că la data de 24 mai 2006, la registratura pârâtului Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, a formulat, în conformitate cu prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul - administrativ plângere prealabilă la care nu a primit nici un răspuns.

Mai arată reclamanta că în conformitate cu prevederile art. 1 și 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se consideră vătămată în drepturile sale prevăzute de Legea nr. 381/2002 prin lipsa răspunsului la procedura prealabilă înregistrată din 24 mai 2006 prin care a solicitat pârâtului Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale să soluționeze favorabil cererea formulată în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 381/2002 și depusă la registratura pârâtului Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Dolj din 04 august 2005 prin care a solicitat acordarea despăgubirilor datorate calamităților naturale (ploi abundente și de durată) ce au afectat suprafața de grâu cultivată din anul agricol 2004-2005.

Din răspunsul din 27 aprilie 2006, arată reclamanta, Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale după ce face o trecere în revistă a procedurii și actelor necesare acordării despăgubirilor solicitate conform Legii nr. 381/2002 în final afirmă că documentația societății nu se încadrează în prevederile legale, dar fără a preciza în concret ce anume lipsește acesteia. În opinia reclamantei societatea îndeplinește condițiile legale pentru acordarea despăgubirilor solicitate, astfel: - societatea este producător agricol în sensul art. 16 din Legea nr. 381/2002 având obiect principal de activitate „cultura cerealelor” și o suprafață de teren în exploatare și administrare în anul 2005; - suprafața de grâu cultivată de societatea a fost afectată de ploi abundente și de durată, fenomen natural care a generat calamități - conform art. 2 alin. l) din Legea nr. 381/2002 și art. 2 lit. d) din O.G.

419/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 381/2002; - societatea și-a asigurat suprafața cultivată cu grâu la SC A.G.W.S. SA - conform art. 5 alin. (1) din lege; - potrivit art. 14 din Legea nr. 381/2002. H.G. nr. 446/2005 publicată în M. Of., Partea I, nr. 432/23.05.2005 modificată și completată prin H.G.

nr. 827/2005 publicată în M. Of., Partea I, nr. 661/25.07.2005 a fost declarată starea de calamitate naturală și în județul Dolj; - daunele suferite de suprafața de grâu cultivată depășesc 30% din producție, iar nivelul despăgubirilor de 65% stabilit de comisie nu depășește nivelul maxim de 70% - prevăzut de art. 8 lit. a) din lege; - a declarat și înregistrat cultura de grâu în registrul agricol al Consiliului Local al comunei C. pe raza căruia aceasta a fost înființată - art. 19 lit. a) din lege; - a întreținut cultura de grâu înființată potrivit tehnologiilor și a luat măsuri de prevenire a bolilor și dăunătorilor - art. 19 lit. b) din lege; - a depus înștiințare în scris la secretarul comunei C. în termen de 48 de ore de la data producerii calamității (ploi abundente și de durată); - a fost de bună-credință în prezentarea nivelului estimativ al pagubelor înregistrate - art. 19 lit. d) din lege; - a făcut dovada (la dosarul depus cu cererea din 04 august 2005) a cheltuielilor efectuate până la data producerii evenimentului (ploi abundente și de durată) cu sămânța, îngrășămintele chimice, pesticidele și lucrările mecanice realizate pe suprafața înființată cu grâu și pentru care au fost solicitate despăgubirile.

Totuși, cele două autorități publice au refuzat aprobarea cererii de acordare a despăgubirilor prevăzute de Legea nr. 381/2002 pe motiv că din documentație lipsesc două acte: facturile de achiziționare a seminței și certificatul de valoare biologică și culturală pentru aceasta. Reclamanta a arătat că facturile fac dovada achiziționării seminței necesare înființării culturii de grâu în vederea calculării despăgubirilor, în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (5) din O.G. nr. 419/2002, dar acestea nu constituie singura modalitate de dovedire a acesteia.

De altfel, textul de lege art. 7 alin. (7) din actul normativ mai sus menționat vorbește de „dovadă” în general și nu de facturi astfel că, societatea a făcut dovada acestora cu procesul-verbal de înființare a culturii de grâu din data de 25 octombrie 2004 cu sămânță proprie din anul anterior încheiat în prezența asociaților societății și a comisiei comunale C. În ceea ce privește certificatul de valoare biologică și culturală pentru sămânța folosită, consideră că documentația depusă nu trebuia să conțină și acest act, care nu este prevăzut de legislația în materie ca o condiție pentru acordarea despăgubirilor.

De altfel, face dovada calității seminței cu care urmează a fi înființată cultura, fapt care nu este prevăzut de lege a fi dovedită, în schimb Legea nr. 381/2002 solicită însă, la art. 5 dovada asigurării culturii, asigurare care se face la o dată (14 decembrie 2004 în cazul societății) care permite dovada absolută a calității seminței, răsărirea noii culturi. Insă, arată reclamanta, aceste aspecte ce țin de documentația care a stat la baza formulării de către societate a cererii de acordare a despăgubirilor au fost analizate cu autoritate de lucru judecat prin sentința nr. 88 pronunțată de către Tribunalul Dolj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, în Dosar nr. 2070/CAF/2005 și decizia nr. 423 din 13 aprilie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, irevocabilă prin care s-a constatat că cererea SC A.I.

SRL din 04 august 2005 îndeplinește condițiile prevăzute de Legea nr. 381/2002, iar documentația aferentă acesteia este completă. În ceea ce privește capătul doi și trei de cerere reclamanta consideră că în cauză este incidentă instituția răspunderii civile delictuale, astfel că prin neaprobarea sumei de 35.112 RON, faptă ilicită de care se fac vinovați Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Dolj, ca despăgubiri prevăzute de Legea nr. 381/2002 societatea a suferit un prejudiciu efectiv (damnum emergens) constituit din însăși suma la care era îndreptățită conform legii, și de asemenea din beneficiul nerealizat (lucrum cessans) ca urmare a renunțării de a mai înființa o suprafață de 64 ha cu culturi de grâu, pe care o deținea în arendă și la care a fost nevoită să renunțe din anul agricol 2005-2006, între cele două existând legătură de cauzalitate.

În ceea ce privește capătul patru de cerere consideră că prin neînaintarea cererii și a dosarului aferent către Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Dolj se face vinovată de devalorizarea sumei de 35.112 RON la care era îndreptățită conform legii, astfel că aceasta a produs societății un prejudiciu începând cu luna septembrie, când a refuzat, prin răspunsul din 08 septembrie 2005, să o facă și până în luna mai 2006, (la data de 20 aprilie 2006 a trimis documentația ca urmare a hotărârii judecătorești care o obligase la aceasta). În cauză a formulat întâmpinare Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Dolj, invocând excepția autorității de lucru judecat și solicitând pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 194 din 1 iunie 2007, a respins acțiunea reclamantei SC A.I. SRL. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că refuzul pârâtului Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale de acordare a despăgubirilor solicitate este justificat în raport cu Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 381/2002 precum și cu Norma-cadru privind întocmirea documentației pentru suprafețele însămânțate în toamna anului 2002 și calamitate total și asigurate conform art. 5 din Legea nr. 381/2002.

În acest sens, s-a reținut, pe de o parte, că refuzul Ministerului de acordare a despăgubirilor se întemeiază pe prevederile din Normele metodologice de aplicare a Legii 381/2002, care în Capitolul „Constituirea sumei destinate despăgubirii producătorilor agricoli” art. 7 alin. (5), (7), (8) și (9) stabilesc că cheltuielile efectuate până la data producerii fenomenului pentru care se acordă despăgubiri sunt cheltuieli cu sămânța, îngrășămintele chimice, pesticidele, lucrările mecanice și manuale, irigațiile.

pentru stabilirea nivelului cheltuielilor efectuate la lucrările agricole și plantațiile care au fost afectate, producătorul trebuie să facă dovada efectuării acestor lucrări, că documentele care atestă efectuarea cheltuielilor ce se înscriu în devizul cadru al culturii, conform tehnologiei specifice se pun la dispoziția comisiei și fac parte din dosarul de despăgubiri și că devizele cadru și tehnologiile specifice pentru fiecare cultură sunt cele elaborate de Institutul de Economie Agrară și însușite de Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor.

Pe de altă parte, s-a reținut că în Norma cadru privind întocmirea documentației pentru suprafețele însămânțate în toamna anului 2002 și calamitate total și asigurate conform art. 5 din Legea nr. 381/2002 a Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor se specifică ca acte ce dovedesc înființarea culturii certificatul de valoare biologică și culturală pentru sămânța folosită și factura sau alte acte doveditoare privind sămânța și că de altfel, necesitatea certificatului de valoare biologică și culturală se impune ca probă pentru dovedirea legăturii de cauzalitate între distrugerea culturii și fenomenele de calamitate naturală și pentru înlăturarea dubiilor privind distrugerea din alte cauze, referitoare la calitatea sămânței.

Totodată, instanța de fond a constatat și că hotărârea nr. 88/2006 a Tribunalului Dolj nu stabilește că actele ce alcătuiesc documentația sunt în conformitate cu legea, mai precis cu Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 381/2002, ci doar că cererea îndeplinește condițiile prevăzute de Legea nr. 381/2002 care privesc procedura de constatare și evaluare a pagubelor și că documentația este completă, astfel încât se impunea ca Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, care verifică și centralizează documentația să o înainteze la Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, singurul abilitat să acorde sau nu despăgubirile prevăzute Legea nr. 381/2002. În consecință, hotărârea irevocabilă obligă Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale la soluționarea cererii nu și la soluționarea favorabilă a acesteia.

A mai reținut instanța de fond că, în condițiile neacordării de despăgubiri, prejudiciul provocat prin trimiterea cererii și documentației cu întârziere nu poate fi reținut, astfel încât și capătul de cerere privind obligarea la plata sumei de 488.056,81 RON reprezentând devalorizarea pentru perioada septembrie 2005-mai 2006 va fi respins. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta SC A.I. SRL Calopăr, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004. În dezvoltarea motivelor de recurs, fără a le structura potrivit dispozițiilor art. 302 1 și art. 304 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, recurenta-reclamantă a reiterat, în principal, motivele înserate în acțiunea sa astfel cum a fost precizată.

Se mai susține că instanța de fond în mod greșit nu a ținut cont în cauză de sentința nr. 88/2006 a Tribunalului Dolj, irevocabilă, chiar dacă între cele două nu există identitate de părți și de obiect. Recurenta mai susține că instanța de fond a interpretat greșit atât dispozițiile Legii nr. 381/2002 cât și cele ale Normelor metodologice de aplicare a acestei legi precum și a Normei cadru (care, pe de o parte, nu poate modifica legea și nici Normele metodologice, iar, pe de altă parte, aplicabilitatea sa este restrânsă anului 2002). În plus, arată recurenta, din expertiza efectuată în cauză rezultă că a avut certificat de valoare biologică și culturală a sămânței folosite din anul 2002, iar în conformitate cu tehnologia grâului o astfel de sămânță poate fi folosită la trei cicluri de însămânțare fără să-și piardă valoarea biologică și culturală.

În opinia recurentei, dispozițiile Legii nr. 381/2002 și ale Ordinului nr. 419/2002 nu stabilesc vreo condiție pentru sămânța folosită la înființarea culturii de grâu. Singura condiție pe care Legea nr. 381/2002 și Ordinul nr. 419/2002 o cer, se referă la cultura ce se înființează ca urmare a cultivării cu sămânță de grâu a suprafețelor de teren, este ca aceasta să fie asigurată la o societate de asigurări, ori aceste societăți verifică la data formulării cererii de asigurare dacă aceasta se află într-o bună stare vegetativă. Totodată, așa cum rezultă din raportul de risc întocmit de către SC A.G.W.S. SA la data de 08 decembrie 2004, anterior încheierii poliței de asigurare din 14 decembrie 2004, cultura de grâu înființată de societate era înfrățită, astfel că aceasta avea valoare biologică și culturală bună.

De altfel, singurul aspect al litigiului care este disputat de părți, arată recurenta, a fost cel al necesității certificatului de valoare biologică și culturală a sămânței, celelalte aspecte ce țin de îndeplinirea de către reclamantă a procedurii prevăzute de către lege sau de valoarea despăgubirilor solicitate și calculate prin expertiza efectuată în cauză, nefiind contestate. Recurenta susține că este greșit punctul de vedere al instanței de fond din motivarea hotărârii cum că „necesitatea certificatului de valoare biologică și culturală se impune pentru dovedirea legăturii de cauzalitate între distrugerea culturii și fenomenele de calamitate naturală" - ploi abundente și de lungă durată.

Aceaasta, având în vedere că prin H.G. nr. 446/2005 privind declararea stării de calamitate naturală în agricultură pentru culturile însămânțate în toamna anului 2004 și în primăvara anului 2005 și stabilirea nivelului maxim al sumei ce poate fi acordată ca despăgubire, ca urmare a fenomenelor meteorologice din perioada aprilie-mai 2005, modificată și completată prin H.G. 827/2005, în județul Dolj a fost declarată starea de calamitate naturală, nemaifiind deci necesară dovedirea existenței acesteia. Dreptul reclamantei la despăgubirile prevăzute de Legea nr. 381/2002 s-a născut la data la care a formulat cererea de acordare a acestora din 04 august 2005 prin care a făcut dovada îndeplinirii procedurii de declarare, constatare și evaluare prevăzute de lege.

Mai arată recurenta că se consideră vătămată în drepturile sale prevăzute de Legea nr. 381/2002 în conformitate cu prevederile art. 1 și 8 alin. (1) prima parte din Legea nr. 554/2004 prin lipsa răspunsului la procedura prealabilă înregistrată din 24 mai 2006 prin care a solicitat pârâtului Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale să soluționeze favorabil cererea formulată în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 381/2002 și depusă la registratura pârâtului Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Dolj din 04 august 2005 prin care solicita acordarea despăgubirilor datorate calamităților naturale (ploi abundente și de durată) ce au afectat suprafața de grâu cultivată din anul agricol 2004-2005.

Totodată, susține recurenta, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2002 a solicitat prin capătul doi și trei de cerere și repararea pagubei suferite de societate, considerând că în cauză este incidentă instituția răspunderii civile delictuale, iar instanța de fond nu le-a dat o soluționare corectă. În cauză intimații-pârâți Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Dolj și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat. Prin concluziile scrise depuse la dosar, precum și în ședința publică din 14 decembrie 2007 recurenta a invocat excepția de nelegalitate a Normei cadru privind întocmirea documentației pentru suprafețele însămânțate în toamna anului 2002 și calamitate total și asigurate conform art. 5 din Legea nr. 381/2002.

Prin încheierea din aceeași dată s-a respins excepția inadmisibilității acesteia invocată de intimații–pârâți, urmând a se soluționa recursul pe fond. Astfel, având în vedere principiul ierarhiei și forței juridice a actelor normative, Înalta Curte va aprecia asupra legalității Normei–cadru în raport cu prevederile Legii nr. 381/2002 și cu cele ale Normelor metodologice de aplicare a acesteia. În acest sens, conform prevederilor art. 1 din Legea nr. 381/2002 privind acordarea despăgubirilor în caz de calamități naturale în agricultură, sunt considerate calamități naturale pierderile cantitative și calitative de recolte, mortalitatea și/sau sacrificarea de necesitate a animalelor, produse în urma manifestării distinctive a unor fenomene naturale și a bolilor, pe areale extinse.

Totodată, potrivit art. 15 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 381/2002 privind acordarea despăgubirilor în caz de calamități naturale în agricultură, direcțiile generale pentru agricultură și industrie alimentară județene și a municipiului București și direcțiile sanitare veterinare județene și a municipiului București au obligația preluării, verificării și centralizării actelor de constatare pentru stabilirea sumelor necesare acordării despăgubirilor. De asemenea, potrivit alin. (7) al art. 7 pentru stabilirea nivelului cheltuielilor efectuate la culturile agricole și plantațiile care au fost afectate, producătorul agricol trebuie să facă dovada efectuării acestor lucrări.

Alin. (8) din același art., documentele care atestă efectuarea cheltuielilor ce se înscriu în devizul-cadru al culturii, conform tehnologiei specifice, vor fi puse la dispoziție comisiei constituite conform art. 9 și vor face parte din dosarul de despăgubiri. Potrivit alin. (9) din art. 7 devizele-cadru și tehnologiile specifice pentru fiecare cultură agricolă sunt cele elaborate de Institutul de Economie Agrară și însușite de Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor.

Conform prevederilor art. 8 alin. (1) și (2) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 381/2002, aprobate prin Ordinul Ministrului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor nr. 419/2002, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale elaborează proiecte de hotărâri pentru declararea stării de calamitate în agricultură, în baza informațiilor primite de la Administrația Națională de Meteorologie, privind aria de răspândire și intensitatea fenomenelor naturale care au provocat calamitarea culturilor și a informațiilor primite de la direcțiile pentru agricultură și dezvoltare rurală județene. Prin urmare, Înalta Curte constată că prin Norma-cadru nu au fost încălcate aceste dispoziții, nu s-a adăugat la lege sau norme, ci doar au fost concretizate tehnic exigențele lor, motiv pentru care se va respinge excepția de nelegalitate invocată.

Examinând cauza în raport cu toate criticile aduse soluției instanței de fond, cu toate probele administrate și apărările formulate precum și cu dispozițiile legale, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Astfel, Înalta Curte apreciază că instanța de fond în mod corect nu a obligat pârâții la soluționarea favorabilă a cererii și nici la acordarea despăgubirilor, refuzul fiind justificat în primul rând în raport cu dispozițiile legale arătate în cele ce preced. Este de necontestat că nu poate fi soluționată favorabil o astfel de cerere decât în condiții de deplină certitudine privind legătura de cauzalitate între distrugerea culturii și fenomenele de calamitate naturală, neputându-se accepta existența dubiilor privind distrugerea din alte cauze cum ar fi calitatea seminței.

Aceasta a fost și rațiunea pentru care s-a solicitat certificatul de valoare biologică și culturală pentru sămânța folosită. De altfel, chiar intimata-reclamantă are o poziție oscilantă cu privire la menținerea calității acesteia, susținând când că „poate fi folosită la trei cicluri” când că are valoarea „chiar și după un ciclu de producție”. Într-adevăr, în anul 2005, Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale a elaborat H.G. nr. 446/2005, modificată și completată prin H.G. nr. 827/2005, precum și H.G.

nr. 1227/2005 privind declararea stării de calamitate naturală în agricultură pentru culturile agricole însămânțate în toamna anului 2004, respectiv primăvara anului 2005 și stabilirea nivelului maxim al sumei ce poate fi acordată ca despăgubire, ca urmare a fenomenelor meteorologice din perioada aprilie-septembrie 2005, ceea ce nu înseamnă că nu s-ar impune necesitatea prezentării certificatului de valoare biologică și culturală ca probă pentru dovedirea legăturii de cauzalitate mai sus arătate și corect reținută de instanța de fond, riscul asumat de asigurător nefiind concludent în cauză.

Aceasta cu atât mai mult cu cât chiar dacă cultura se află în zonele geografice pentru care se declară stare de calamitate naturală prevăzute în anexă, trebuie dovedit că aceste culturi au fost afectate de inundații, din revărsări de râuri sau de alte ape curgătoare și ruperi de baraje, ploi abundente și de durată, în perioada aprilie–iulie 2005, fenomene naturale prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 381/2002 (art. 1 din H.G. nr. 446/2005 modificat de art. 1 din H.G. nr. 827/2005) potrivit dispozițiilor legale arătate în cele ce preced. Cu privire la motivul ce vizează autoritatea de lucru judecat Înalta Curte constată că și acesta este nefondat, instanța de fond soluționând excepția invocată în mod corect, în raport cu dispozițiile legale.

De altfel, chiar intimata-reclamantă recunoaște că între cele două litigii nu există nici identitate de părți, nici de obiect. Prin urmare, constatând că sentința atacată este legală și temeinică, amplu și corect motivată, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II, coroborat cu cele ale art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC A.I. SRL Calopăr, județul Dolj împotriva sentinței nr. 194 din 1 iunie 2007 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Respinge excepția de nelegalitate privind Norma-cadru privind întocmirea documentației pentru suprafețele însămânțate în toamna anului 2002 calamitate total și asigurate invocată de recurenta-reclamantă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 februarie 2008.