ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2415/2012

Asupra recursurilor de față: Analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: I.Circumstanțele cauzei. 1. Cererea de chemare în judecată și hotărârea primei instanțe. Prin cererea formulată la data de 11 iunie 2010, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ulterior precizată, reclamanta SC I.S. SRL a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale să-i recunoască dreptul la despăgubire pentru daunele în valoare de 153.951,58 RON provocate de seceta prelungită și stabilite conform Legii nr. 381/2002 de Comisia de constatare și evaluare și să-i plătească această sumă prin pârâta Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Călărași.

Prin aceeași cerere, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale să elaboreze proiectul de hotărâre și obligarea pârâtului Guvernul României să adopte o hotărâre prin care să declare stare de calamitate naturală în anul 2009 în zonele agricole din județul Călărași în care culturile de grâu însămânțate în toamna anului 2008 au fost afectate în proporție de peste 30% din producție. Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâților, în solidar, la plata de despăgubiri pentru daunele materiale cauzate prin nesoluționarea cererii și la cheltuieli de judecată. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a cultivat cu grâu în anul agricol 2008-2009 suprafața de 386,4 ha, pe care a asigurat-o în baza contractului de asigurare nr. XX încheiat cu SC A.R.

- A. SA. La data de 16 iunie 2009, a constatat că din cauza secetei excesive persistentă în timp s-au produs pagube însemnate la cultura de grâu de pe suprafața de aproximativ 178 ha. În temeiul art. 10 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 381/2002 și cu respectarea termenelor legale, a depus înștiințare privind pierderile produse culturilor agricole la primăria pe raza teritorială unde s-au produs fenomenele naturale. Comisia de constatare și evaluare a pagubelor, înființată conform legii, s-a deplasat la fața locului și a constatat că a fost afectată suprafața de 177,88 ha. cultura de grâu care a fost calamitată în proporție de 69% și pentru care se cuvin despăgubiri în cuantum de 153.951,58 RON.

Totodată, a susținut că cererea prin care a solicitat despăgubirile în cuantum de 153.951,58 RON în baza Legii nr. 381/2002, a fost depusă și înregistrată sub nr. 1906 din 18 iunie 2009 la Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală-Călărași, însă nu a fost soluționată. Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, excepția prescripției dreptului la acțiune, excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția prematurității. Pe fond, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii, arătând în esență că Legea nr. 381/2002 a fost abrogată, iar Ordinul nr. 419/2002, care reglementează Normele metodologice de aplicare a legii, nu mai poate produce efecte.

Pârâtul Guvernul României, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii, arătând că reclamanta își întemeiază pretențiile pe o lege abrogată. Același pârât a invocat excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile prevăzute de Legea nr. 554/2004, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive pentru capetele 1, 2 și 4 din cererea de chemare în judecată. Pârâta Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Călărași a formulat de asemenea întâmpinare, în care a arătat că nu poate proceda la plata despăgubirilor în lipsa unei hotărâri de Guvern care să constate starea de calamitate. Prin sentința nr. 3078 din 19 aprilie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile invocate.

A admis în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta SC I.S. SRL și a obligat pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale să recunoască reclamantei dreptul de a beneficia de despăgubirile prevăzute de Legea nr. 381/2002, să sesizeze Guvernul României cu privire la starea de calamitate și să îndeplinească toate celelalte formalități prevăzute de lege și de Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 381/2002, în vederea acordării efective a despăgubirilor în cuantum de 153.951,58 RON. A obligat pârâtul Guvernul României să adopte hotărârea de declarare a stării de calamitate naturală în anul 2009 în zonele din județul Călărași, conform art. 14 din Legea nr. 381/2002.

A obligat pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltare Rurală ca, după finalizarea procedurii, să plătească reclamantei, prin Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Călărași, suma de 153.951,58 RON. A respins capătul de cerere privind obligarea la daune materiale conform art. 18 din Legea nr. 554/2004 ca neîntemeiat. Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele considerente: Excepția inadmisibilității pentru lipsa procedurii prealabile, invocată cu o motivare identică de pârâții Guvernul României și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a fost apreciată ca neîntemeiată pentru motivul că Legea nr. 381/2002 prevede o procedură administrativă specială pentru acordarea despăgubirilor în caz de calamități naturale.

Prevederile care fac referire la aceste proceduri sunt cuprinse într-o lege specială și prin urmare sunt aplicabile prioritar față de cele din legea generală, respectiv Legea nr. 554/2004. Pentru aceleași considerente Curtea a respins și excepția prescripției, cu precizarea în plus că nu se poate imputa reclamantei împrejurarea că procedura administrativă de acordare a despăgubirilor nu a fost finalizată de către autoritățile administrative abilitate de lege. Excepția prematurității a fost de asemenea respinsă, pe motiv că cererea de chemare în judecată urmărește parcurgerea și finalizarea procedurii de acordare a despăgubirilor, iar argumentele pe care pârâtul le aduce în motivarea excepției se întemeiază pe o interpretare mecanică a petitului.

Excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâții Guvernul României și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a fost respinsă, întrucât, așa cum reiese din cererea precizatoare, reclamanta a solicitat obligarea pârâților la îndeplinirea obligațiilor stabilite prin lege. Astfel, reclamanta a solicitat obligarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale să elaboreze proiectul de hotărâre și să plătească despăgubirile prin intermediul Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, adică să-și exercite atribuțiile prevăzute de art. 13, 14 din Legea nr. 381/2002, situația fiind similară și în cazul pârâtului Guvernul României, cu privire la care s-a solicitat obligarea la adoptarea hotărârii prevăzute la art. 14 din Lege.

Pe fondul cauzei, Curtea a constatat că reclamanta a îndeplinit procedura prevăzută de art. 9-12 din Normele metodologice de aplicarea a Legii nr. 381/2002, așa cum reiese din procesul verbal de constatare și înștiințarea depuse în copie la dosarul cauzei. Astfel, din procesul verbal încheiat de Comisia de constatare și evaluare, înregistrat la Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Călărași sub nr. 1906 din 18 iunie 2009, reiese că valoarea despăgubirilor a fost stabilită la suma de 153.951,58 RON.

Din înscrisurile depuse la dosar reiese că la data de 30 septembrie 2009 pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a informat guvernul cu privire la efectele fenomenului de secetă din sudul și estul țării, în toamna anului 2008 și primăvara anului 2009. În acest context, prin adresa din 05 mai 2010, același pârât a înștiințat-o pe reclamantă că nu-i poate acorda despăgubiri întrucât cererea sa nu îndeplinește condițiile de admisibilitate, iar sprijinul financiar nu a putut fi acordat decât până la data de 31 decembrie 2009. În ce privește conținutul adresei susmenționate, Curtea a reținut că pârâtul nu precizează care sunt condițiile pe care pretinde că reclamanta nu le îndeplinește, în condițiile în care, așa cum s-a arătat, aceasta a parcurs, în ceea ce-o privește, procedura prevăzută de Legea nr. 381/2002 și că Legea nr. 381/2002 era în vigoare la data când s-a născut dreptul reclamantei la despăgubiri, iar refuzul pârâtului de a-și îndeplini obligațiile îmbracă un caracter nejustificat, fiind exprimat cu exces de putere.

Sub acest aspect, Curtea a apreciat că abrogarea ulterioară a legii nu are niciun efect cu privire la dreptul reclamantei de a obține despăgubiri, întrucât abrogarea nu are efecte retroactive. În fine, Curtea a constatat că pârâții au refuzat în mod nejustificat să efectueze procedura de acordare a despăgubirilor deși reclamanta și-a îndeplinit obligațiile legale ce-i reveneau. Sub acest aspect, trebuie observat că reclamanta nu avea nicio obligație legală să solicite pârâților emiterea vreunui act administrativ, întrucât nici Legea nr. 381/2002 și nici Normele metodologice nu prevedeau o asemenea obligație, ceea ce impune concluzia că procedura de constatare a stării de calamitate trebuia îndeplinită din oficiu.

În ceea ce privește obligarea pârâților la plata de daune materiale, prima instanță a respins-o ca neîntemeiată, întrucât reclamanta nu a administrat nicio probă din care să reiasă că atitudinea pârâților i-a provocat o altă pagubă decât cea suferită prin neacordarea despăgubirilor legale. 2. Recursul declarat în cauză. Împotriva acestei sentințe au formulat recurs pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Guvernul României, susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive: - instanța de fond a ignorat condițiile prevăzute de Legea nr. 381/2002 și Ordinul nr. 419/2002 cu privire la dovada îndeplinirii procedurii prealabile și necesitatea existenței unei hotărâri de guvern privind declararea stării de calamitate, în lipsa acestor condiții orice cererea de plată a despăgubirilor fiind prematură; - instanța de fond nu și-a motivat hotărârea în conformitate cu prevederile art. 261 C. proc.

civ., fiind ignorată apărarea pârâtului potrivit căreia începând cu anul 2010, Legea nr. 381/2002 este lipsită de efecte juridice, deoarece prin Regulamentul nr. 1857/2006 de aplicare a art. 87 și 88 din Tratat și de modificare a R (CE)70/2001 și a Liniilor directoare comunitare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol și forestier se impune reconsiderarea ajutoarelor de stat în concordanță cu normele comunitare arătate. La data de 31 decembrie 2009 a expirat perioada de tranziție în care, conform Tratatului de aderare, România putea să acorde subvenții care nu erau conforme cu regulile concurenței; - reclamantul nu a făcut dovada imposibilității irigării terenului pentru care se solicită despăgubiri; - hotărârea instanței de fond asupra prescripției dreptului la acțiune a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a dispozițiilor imperative ale art. 11 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu cele ale art. 103 C. proc.

civ., acțiunea reclamantei fiind tardiv formulată. În drept recurenții și-au încadrat motivele de recurs în prevederile art. 304 pct. 9 și 304 1 C. proc. civ. Analizând cu prioritate motivul de recurs de ordine publică și care se referă la o excepție de procedură peremptorie și dirimantă, ce face inutilă analiza fondului cauzei, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat și urmează a fi admis pentru următoarele considerente: Societatea reclamantă a îndeplinit procedura prevăzută de art. 9-12 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 381/2001. Procesul verbal de constatare și înștiințarea fiind depuse la dosarul instanței.

Din analiza actelor dosarului și susținerilor părții reclamante, reiese că cererea prin care a solicitat despăgubirile în cuantum de 153.951.58 RON în baza Legii nr. 381/2002 a fost depusă și înregistrată sub nr. 1906 din 18 iunie 2009 la Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Călărași, autoritatea publică competentă să o soluționeze potrivit prevederilor legale.

Prin urmare, în analiza excepției tardivității acțiunii, judecătorul fondului trebuia să determine corect data nașterii dreptului societății reclamante la despăgubirea prevăzută de Legea nr. 381/2002, observând că aceasta coincide cu data depunerii și înregistrării cererii la Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Călărași, sub nr. 1906 din 18 iunie 2009. În considerarea acestui drept la despăgubire, reprezentanții societății reclamante au inițiat demersuri prin care au solicitat îndeplinirea operațiunilor administrative necesare pentru a primi despăgubirea prevăzută de lege, așa încât termenele de prescripție, respectiv de decădere, prevăzute de art. 11 din Legea nr. 554/2004 au început să curgă de la data depunerii și înregistrării cererii la Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Călărași, sub nr. 1906 din 18 iunie 2009. Din această perspectivă, dreptul părții reclamante de a sesiza instanța de contencios administrativ cu privire la îndeplinirea operațiunilor administrative și emiterea unei hotărârii de guvern trebuia exercitat în condițiile și termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată și completată, calculate în raport cu data înregistrării cererii la Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Călărași, sub nr. 1906 din 18 iunie 2009. Astfel,

reprezentanții societății reclamante au promovat cererea de chemare în judecată la data de 11 iunie 2010, fără să fi fost invocat în cauză vreun caz de suspendare sau întrerupere a cursului prescripției, potrivit art. 13 și 16 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, așadar cu mult peste termenul prevăzut de dispozițiile art. 11 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, deci după stingerea dreptului la acțiune în sens material.

Împrejurarea că au fost formulate mai multe cereri prin care s-a solicitat efectuarea operațiunilor administrative necesare pentru repararea prejudiciului nu era de natură a înlătura incidența prescripției dreptului la acțiune, întrucât chiar dacă ar fi avut așteptări legitime în sensul rezolvării favorabile a cererii sale de despăgubire, reclamanta a depășit termenul imperativ prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004, neexistând nici un temei legal pentru a considera că cererea de chemare în judecată a fost formulată în termen. Față de considerentele menționate, în baza art. 312 alin. (1), (2) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, modificând hotărârea atacată, în sensul respingerii acțiunii ca tardiv formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și de Guvernul României împotriva sentinței nr. 3078 din 19 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantei ca tardiv introdusă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 mai 2012.