ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2415/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2415/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor

de față:

Analizând actele și

lucrările dosarului, constată următoarele:

I.Circumstanțele cauzei.

în judecată și hotărârea primei instanțe.

Prin cererea

formulată la data de 11 iunie 2010, pe rolul Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, ulterior precizată, reclamanta SC I.S.

SRL a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Agriculturii și Dezvoltării

Rurale să-i recunoască dreptul la despăgubire pentru daunele în valoare de

153.951,58 RON provocate de seceta prelungită și stabilite conform Legii nr.

381/2002 de Comisia de constatare și evaluare și să-i plătească această sumă

prin pârâta Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Călărași.

Prin aceeași cerere, reclamanta

a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale să

elaboreze proiectul de hotărâre și obligarea pârâtului Guvernul României să adopte

o hotărâre prin care să declare stare de calamitate naturală în anul 2009 în zonele

agricole din județul Călărași în care culturile de grâu însămânțate în toamna anului

2008 au fost afectate în proporție de peste 30% din producție.

Totodată, reclamanta a

solicitat obligarea pârâților, în solidar, la plata de despăgubiri pentru daunele

materiale cauzate prin nesoluționarea cererii și la cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că a cultivat cu grâu în anul agricol 2008-2009 suprafața de

386,4 ha, pe care a asigurat-o în baza contractului de asigurare nr. XX încheiat

cu SC A.R. - A. SA.

La data de 16 iunie 2009,

a constatat că din cauza secetei excesive persistentă în timp s-au produs pagube

însemnate la cultura de grâu de pe suprafața de aproximativ 178 ha.

În temeiul art. 10 din

Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 381/2002 și cu respectarea termenelor

legale, a depus înștiințare privind pierderile produse culturilor agricole la primăria

pe raza teritorială unde s-au produs fenomenele naturale.

Comisia de constatare

și evaluare a pagubelor, înființată conform legii, s-a deplasat la fața locului

și a constatat că a fost afectată suprafața de 177,88 ha. cultura de grâu care a

fost calamitată în proporție de 69% și pentru care se cuvin despăgubiri în cuantum

de 153.951,58 RON.

Totodată, a susținut că

cererea prin care a solicitat despăgubirile în cuantum de 153.951,58 RON în baza

Legii nr. 381/2002, a fost depusă și înregistrată sub nr. 1906 din 18 iunie 2009

la Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală-Călărași, însă nu a fost soluționată.

Prin întâmpinare, pârâtul

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a invocat excepția inadmisibilității

acțiunii, excepția prescripției dreptului la acțiune, excepția lipsei calității

procesuale pasive și excepția prematurității.

Pe fond, pârâtul a solicitat

respingerea acțiunii, arătând în esență că Legea nr. 381/2002 a fost abrogată, iar

Ordinul nr. 419/2002, care reglementează Normele metodologice de aplicare a legii,

nu mai poate produce efecte.

Pârâtul Guvernul României,

prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii, arătând că reclamanta își întemeiază

pretențiile pe o lege abrogată.

Același pârât a invocat

excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile prevăzute

de Legea nr. 554/2004, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive pentru

capetele 1, 2 și 4 din cererea de chemare în judecată.

Pârâta Direcția

pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Călărași a formulat de asemenea întâmpinare,

în care a arătat că nu poate proceda la plata despăgubirilor în lipsa unei hotărâri

de Guvern care să constate starea de calamitate.

Prin sentința nr. 3078

din 19 aprilie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a respins excepțiile invocate.

A admis în parte acțiunea

în contencios administrativ formulată de reclamanta SC I.S. SRL și a obligat pârâtul

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale să recunoască reclamantei dreptul

de a beneficia de despăgubirile prevăzute de Legea nr. 381/2002, să sesizeze Guvernul

României cu privire la starea de calamitate și să îndeplinească toate celelalte

formalități prevăzute de lege și de Normele metodologice pentru aplicarea Legii

nr. 381/2002, în vederea acordării efective a despăgubirilor în cuantum de 153.951,58

RON.

A obligat pârâtul Guvernul

României să adopte hotărârea de declarare a stării de calamitate naturală în anul

2009 în zonele din județul Călărași, conform art. 14 din Legea nr. 381/2002.

A obligat pârâtul Ministerul

Agriculturii și Dezvoltare Rurală ca, după finalizarea procedurii, să plătească

reclamantei, prin Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Călărași, suma

de 153.951,58 RON.

A respins capătul de cerere

privind obligarea la daune materiale conform art. 18 din Legea nr. 554/2004 ca neîntemeiat.

Pentru a hotărî astfel

prima instanță a reținut următoarele considerente:

Excepția inadmisibilității

pentru lipsa procedurii prealabile, invocată cu o motivare identică de pârâții Guvernul

României și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a fost apreciată ca neîntemeiată

pentru motivul că Legea nr. 381/2002 prevede o procedură administrativă specială

pentru acordarea despăgubirilor în caz de calamități naturale. Prevederile care

fac referire la aceste proceduri sunt cuprinse într-o lege specială și prin urmare

sunt aplicabile prioritar față de cele din legea generală, respectiv Legea nr. 554/2004.

Pentru aceleași considerente

Curtea a respins și excepția prescripției, cu precizarea în plus că nu se poate

imputa reclamantei împrejurarea că procedura administrativă de acordare a despăgubirilor

nu a fost finalizată de către autoritățile administrative abilitate de lege.

Excepția prematurității

a fost de asemenea respinsă, pe motiv că cererea de chemare în judecată urmărește

parcurgerea și finalizarea procedurii de acordare a despăgubirilor, iar argumentele

pe care pârâtul le aduce în motivarea excepției se întemeiază pe o interpretare

mecanică a petitului.

Excepția lipsei calității

procesuale pasive, invocată de pârâții Guvernul României și Ministerul Agriculturii

și Dezvoltării Rurale, a fost respinsă, întrucât, așa cum reiese din cererea precizatoare,

reclamanta a solicitat obligarea pârâților la îndeplinirea obligațiilor stabilite

prin lege. Astfel, reclamanta a solicitat obligarea Ministerului Agriculturii

și Dezvoltării Rurale să elaboreze proiectul de hotărâre și să plătească despăgubirile

prin intermediul Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, adică să-și

exercite atribuțiile prevăzute de art. 13, 14 din Legea nr. 381/2002, situația fiind

similară și în cazul pârâtului Guvernul României, cu privire la care s-a solicitat

obligarea la adoptarea hotărârii prevăzute la art. 14 din Lege.

Pe fondul cauzei, Curtea

a constatat că reclamanta a îndeplinit procedura prevăzută de art. 9-12 din Normele

metodologice de aplicarea a Legii nr. 381/2002, așa cum reiese din procesul verbal

de constatare și înștiințarea depuse în copie la dosarul cauzei.

Astfel, din procesul verbal

încheiat de Comisia de constatare și evaluare, înregistrat la Direcția pentru Agricultură

și Dezvoltare Rurală Călărași sub nr. 1906 din 18 iunie 2009, reiese că valoarea

despăgubirilor a fost stabilită la suma de 153.951,58 RON.

Din înscrisurile depuse

la dosar reiese că la data de 30 septembrie 2009 pârâtul Ministerul Agriculturii

și Dezvoltării Rurale a informat guvernul cu privire la efectele fenomenului de

secetă din sudul și estul țării, în toamna anului 2008 și primăvara anului 2009.

În acest context, prin

adresa din 05 mai 2010, același pârât a înștiințat-o pe reclamantă că nu-i poate

acorda despăgubiri întrucât cererea sa nu îndeplinește condițiile de admisibilitate,

iar sprijinul financiar nu a putut fi acordat decât până la data de 31

decembrie 2009.

În ce privește conținutul

adresei susmenționate, Curtea a reținut că pârâtul nu precizează care sunt condițiile

pe care pretinde că reclamanta nu le îndeplinește, în condițiile în care, așa cum

s-a arătat, aceasta a parcurs, în ceea ce-o privește, procedura prevăzută de Legea

nr. 381/2002 și că Legea nr. 381/2002 era în vigoare la data când s-a născut dreptul

reclamantei la despăgubiri, iar refuzul pârâtului de a-și îndeplini obligațiile

îmbracă un caracter nejustificat, fiind exprimat cu exces de putere. Sub acest aspect,

Curtea a apreciat că abrogarea ulterioară a legii nu are niciun efect cu privire

la dreptul reclamantei de a obține despăgubiri, întrucât abrogarea nu are efecte

retroactive.

În fine, Curtea a constatat

că pârâții au refuzat în mod nejustificat să efectueze procedura de acordare a despăgubirilor

deși reclamanta și-a îndeplinit obligațiile legale ce-i reveneau. Sub acest aspect,

trebuie observat că reclamanta nu avea nicio obligație legală să solicite pârâților

emiterea vreunui act administrativ, întrucât nici Legea nr. 381/2002 și nici Normele

metodologice nu prevedeau o asemenea obligație, ceea ce impune concluzia că procedura

de constatare a stării de calamitate trebuia îndeplinită din oficiu.

În ceea ce privește obligarea

pârâților la plata de daune materiale, prima instanță a respins-o ca neîntemeiată,

întrucât reclamanta nu a administrat nicio probă din care să reiasă că atitudinea

pârâților i-a provocat o altă pagubă decât cea suferită prin neacordarea despăgubirilor

legale.

cauză.

Împotriva acestei sentințe

au formulat recurs pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Guvernul

României, susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică pentru următoarele

motive:

- instanța de fond a ignorat

condițiile prevăzute de Legea nr. 381/2002 și Ordinul nr. 419/2002 cu privire la

dovada îndeplinirii procedurii prealabile și necesitatea existenței unei hotărâri

de guvern privind declararea stării de calamitate, în lipsa acestor condiții orice

cererea de plată a despăgubirilor fiind prematură;

- instanța de fond nu

și-a motivat hotărârea în conformitate cu prevederile art. 261 C. proc. civ., fiind

ignorată apărarea pârâtului potrivit căreia începând cu anul 2010, Legea nr. 381/2002

este lipsită de efecte juridice, deoarece prin Regulamentul nr. 1857/2006 de aplicare

a art. 87 și 88 din Tratat și de modificare a R (CE)70/2001 și a Liniilor directoare

comunitare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol și forestier se impune

reconsiderarea ajutoarelor de stat în concordanță cu normele comunitare arătate.

La data de 31 decembrie 2009 a expirat perioada de tranziție în care, conform Tratatului

de aderare, România putea să acorde subvenții care nu erau conforme cu regulile

concurenței;

- reclamantul nu a făcut

dovada imposibilității irigării terenului pentru care se solicită despăgubiri;

- hotărârea instanței

de fond asupra prescripției dreptului la acțiune a fost dată cu încălcarea sau aplicarea

greșită a dispozițiilor imperative ale art. 11 din Legea nr. 554/2004 coroborate

cu cele ale art. 103 C. proc. civ., acțiunea reclamantei fiind tardiv formulată.

În drept recurenții și-au

încadrat motivele de recurs în prevederile art. 304 pct. 9 și 304

1

C.

proc. civ.

Analizând cu prioritate

motivul de recurs de ordine publică și care se referă la o excepție de procedură

peremptorie și dirimantă, ce face inutilă analiza fondului cauzei, Înalta Curte

constată că recursul este întemeiat și urmează a fi admis pentru următoarele considerente:

Societatea reclamantă

a îndeplinit procedura prevăzută de art. 9-12 din Normele metodologice de aplicare

a Legii nr. 381/2001. Procesul verbal de constatare și înștiințarea fiind depuse

la dosarul instanței.

Din analiza actelor dosarului

și susținerilor părții reclamante, reiese că cererea prin care a solicitat despăgubirile

în cuantum de 153.951.58 RON în baza Legii nr. 381/2002 a fost depusă și înregistrată

sub nr. 1906 din 18 iunie 2009 la Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală

Călărași, autoritatea publică competentă să o soluționeze potrivit prevederilor

legale.

Prin urmare, în analiza

excepției tardivității acțiunii, judecătorul fondului trebuia să determine corect

data nașterii dreptului societății reclamante la despăgubirea prevăzută de Legea

nr. 381/2002, observând că aceasta coincide cu data depunerii și înregistrării cererii

la Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Călărași, sub nr. 1906 din

18 iunie 2009.

În considerarea acestui

drept la despăgubire, reprezentanții societății reclamante au inițiat demersuri

prin care au solicitat îndeplinirea operațiunilor administrative necesare pentru

a primi despăgubirea prevăzută de lege, așa încât termenele de prescripție, respectiv

de decădere, prevăzute de art. 11 din Legea nr. 554/2004 au început să curgă de

la data depunerii și înregistrării cererii la Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare

Rurală Călărași, sub nr. 1906 din 18 iunie 2009.

Din această perspectivă,

dreptul părții reclamante de a sesiza instanța de contencios administrativ cu privire

la îndeplinirea operațiunilor administrative și emiterea unei hotărârii de guvern

trebuia exercitat în condițiile și termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ

nr. 554/2004, modificată și completată, calculate în raport cu data înregistrării

cererii la Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Călărași, sub nr.

1906 din 18 iunie 2009.

Astfel, reprezentanții

societății reclamante au promovat cererea de chemare în judecată la data de 11

iunie 2010, fără să fi fost invocat în cauză vreun caz de suspendare sau întrerupere

a cursului prescripției, potrivit art. 13 și 16 din Decretul nr. 167/1958 privind

prescripția extinctivă, așadar cu mult peste termenul prevăzut de dispozițiile

art. 11 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, deci după stingerea dreptului

la acțiune în sens material.

Împrejurarea că au fost

formulate mai multe cereri prin care s-a solicitat efectuarea operațiunilor administrative

necesare pentru repararea prejudiciului nu era de natură a înlătura incidența prescripției

dreptului la acțiune, întrucât chiar dacă ar fi avut așteptări legitime în sensul

rezolvării favorabile a cererii sale de despăgubire, reclamanta a depășit termenul

imperativ prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004, neexistând nici un temei legal

pentru a considera că cererea de chemare în judecată a fost formulată în termen.

Față de considerentele

menționate, în baza art. 312 alin. (1), (2) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte va

admite recursul, modificând hotărârea atacată, în sensul respingerii acțiunii ca

tardiv formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și de Guvernul României împotriva

sentinței nr. 3078 din 19 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată

în sensul că respinge acțiunea reclamantei ca tardiv introdusă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 mai 2012.