ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5190/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5190/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

procedura derulată în primă instanță

Prin cererea înregistrată

pe rolul Judecătoriei Tecuci sub nr. 4374/324/2010 din 1 septembrie 2010, reclamantul

B.B. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții SC A.T.A. SA, Ministerul Agriculturii

și Dezvoltării Rurale, Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Galați și

Guvernul României, ca Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale să fie obligat

să sesizeze Guvernul României, în temeiul art. 14 din Legea nr. 381/2002, cu privire

la starea de calamitate a culturilor din anul 2009 din județul Galați, să fie obligat

Guvernul României să declare, prin hotărâre, starea de calamitate a culturilor din

județul Galați, pentru a stabili nivelul despăgubirilor și să fie obligate toate

pârâtele, în solidar, în baza hotărârii de guvern, să îl despăgubească cu suma de

4.543,07 RON, actualizată până la momentul plății efective, cu majorări de întârziere,

conform Legii nr. 381/2002.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că, în anul agricol 2009, a încheiat o poliță de asigurare

cu pârâta SC A.T.A. SA, prin care și-a asigurat producția de grâu și, deși cultura

asigurată a fost afectată de seceta excesivă complexă, nu a primit de la aceasta

niciun fel de despăgubire.

Pârâtul Guvernul României

a depus întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei

Tecuci, întrucât sunt incidente dispozițiile Legii nr. 554/2004.

Prin sentința civilă

nr. 2770/2010 a Judecătoriei Tecuci s-a declinat competenta de soluționare a cauzei

în favoarea Curții de Apel Galați.

Pe rolul Curții de Apel

Galați, cauza a fost înregistrată sub nr. 1599/44/2010.

Prin întâmpinarea depusă,

Guvernul României a invocat excepția tardivității introducerii cererii având în

vedere procedura prevăzută de dispozițiile Legii nr. 381/2002 și excepția lipsei

plângerii administrative prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 și

art. 109 alin. (2) C. proc. civ.

Totodată, a mai invocat

excepția lipsei calității procesuale pasive a Guvernului României, având în vedere

că, raportat la obiectul cererii, nu sunt întrunite condițiile răspunderii juridice

administrative a acesteia.

La termenul de judecată

din 19 aprilie 2011, reclamantul și-a modificat obiectul cererii de chemare în judecată,

solicitând doar pretenții în sumă de 4.543,07 RON, în baza art. 998 și art. 999

C. civ., ca urmare a neîndeplinirii în termen a obligațiilor punctuale ce le reveneau

în baza contractului de asigurare, cât și faptul că s-a tergiversat finalizarea

procedurii de despăgubire de către pârâte.

Prin încheierea de ședință

din 20 septembrie 2011 a fost respinsă excepția inadmisibilității cererii pentru

lipsa procedurii prealabile, având în vedere precizările reclamantului, ca urmare

a modificării cererii de chemare în judecată.

apel

Prin sentința nr. 274

din 28 septembrie 2011, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și

fiscal, a respins cererea în pretenții formulată de reclamantul B.B. în contradictoriu

cu pârâtul Guvernul României ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate

procesuală pasivă și a respins cererea în pretenții formulată de reclamantul B.B.

în contradictoriu cu pârâtele SC A.T.A. SA București, SC A.T.A. SA Sucursala Galați,

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare

Rurală Galați, ca nefondată.

Pentru a pronunța această

hotărâre, Curtea a reținut, în esență, următoarele:

Fată de excepția lipsei

calității procesuale pasive a Guvernul României, s-a constatat că aceasta este fondată

întrucât calitatea procesuală pasivă este condiționată de existenta unei identități

între pârât și cel obligat la raportul juridic dedus judecății.

Cum în speță, inițial,

obiectul judecății a fost emiterea unei hotărâri de guvern în baza Legii nr. 381/2002,

aceasta își justifica calitatea de parte în proces, dar, prin schimbarea obiectului

cererii, respectiv despăgubiri în baza art. 998-art. 999 C. civ., această condiție

de exercitare a acțiunii civile nu mai este îndeplinită, motiv pentru care s-a respins

cererea în pretenții ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală

pasivă.

Pe fondul cauzei, s-a

constatat că, potrivit art. 998-art. 999 C. civ., pentru existența răspunderii civile

delictuale trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiții, respectiv existența

prejudiciului, existența faptei ilicite, existența raportului de cauzalitate între

fapta ilicită și prejudiciu, existența vinovăției.

În cauză, există un prejudiciu

în patrimoniul reclamantului în sumă de 4.543,07 RON, așa cum rezultă din procesul-verbal

de constatare și evaluare a pagubelor din 4 august 2009, întocmit de comisia constituită

în baza Legii nr. 381/2002, dar instanța a reținut că nu s-a făcut dovada de către

reclamant că pârâtele ar fi încălcat vreo norma juridică, pentru antrenarea răspunderii

delictuale.

Astfel, reclamantul a

încheiat cu pârâta SC A.T.A. SA polița de asigurare din 11 decembrie 2008, pentru

suprafața de 6,71 ha grâu, cu suma totală asigurată de 12.380 RON.

S-a reținut că potrivit

clauzelor contractuale din capitolul excluderi, lit. f), pentru fenomenele naturale

și bolile care generează calamități naturale și sunt menționate la art. 2 alin.

(1) din Legea nr. 381/2002, nu pot fi acordate despăgubiri.

În cauză, suprafața de

grâu însămânțată de reclamant a fost afectată de secetă, cu un grad de dăunare de

68,75%, așa cum rezultă din procesul-verbal de constatare și evaluare a pagubelor

din 4 august 2009, și potrivit înștiințării întocmite în baza art. 2 din Legea

nr. 381/2002.

Astfel, în opinia instanței

pentru suprafața cultivată cu grâu și afectată de secetă, reclamantul nu putea beneficia

de despăgubiri în baza contractului de asigurare, ci doar în baza Legii nr. 381/2002,

în prezent abrogată.

Potrivit art. 12 din Legea

nr. 381/2002, pârâta Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Galați a informat

pârâtul Ministerul Agricultuirii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale despre situația

suprafețelor afectate de seceta excesivă, conform adresei din 31 august 2009.

De asemenea, din adresa

din 30 septembrie 2008 rezultă că pârâtul Ministerul Agricultuirii, Padurilor

și Dezvoltarii Rurale a informat Guvernul României despre efectele fenomenului de

secetă pentru acordarea de despăgubiri în baza Legii nr. 381/2002, Dosar nr. 4374/324/2010.

Pe de altă parte, potrivit

art. 14 din Legea nr. 381/2002, declararea stării de calamitate de către guvern

este o posibilitate, fiind atributul exclusiv al acestuia de apreciere în funcție

de calamitățile naturale, precum și de mărimea zonelor afectate și nu este o obligație.

S-a apreciat că examinarea

celorlalte condiții ale răspunderii civile delictuale nu se mai impune, având în

vedere că nu s-a făcut dovada că pârâtele ar fi săvârșit vreo faptă ilicită.

Împotriva sentinței pronunțate

de Curtea de Apel Galați a declarat recurs reclamantul B.B., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, fără a încadra în drept motivele de recurs.

În esență, a arătat că

modificarea obiectului și temeiului juridic al acțiunii a fost urmarea abrogării,

pe parcursul soluționării cauzei, a Legii nr. 381/2002, invocată inițial, despăgubirile

pretinse în solidar pârâtelor având scopul de a repara prejudiciul cauzat prin atitudinea

lor concertată, culpabilă, de a nu finaliza procedura specială prevăzută de Legea

nr. 381/2002, în cuantum egal cu valoarea despăgubirii ce urma să fie încasată în

baza contractului de asigurare încheiat.

Recurentul-reclamant a

mai arătat că, urmare a modificării acțiunii, toate excepțiile invocate inițial

au rămas fără obiect și că, în ceea ce îl privește, au fost respectate toate obligațiile

corespunzătoare etapelor procedurii administrative prevăzute în Legea nr. 381/2002,

fiind întrunite condițiile angajării răspunderii delictuale a intimaților-pârâți.

Prin urmare, în opinia recurentului-reclamant, instanța de fond a reținut greșit,

pe de o parte, lipsa calității procesuale-pasive a Guvernului României, care nu

și-a îndeplinit obligația de a adopta hotărârea de guvern pentru declararea stării

de calamitate și, pe de altă parte, inexistența unei fapte ilicite a celorlalți

pârâți, în condițiile în care a constatat totuși, înregistrarea unui prejudiciu

prin nefinalizarea procedurii prevăzute în Legea nr. 381/2002.

Recurentul-reclamant a

depus la dosar și ample concluzii scrise prin care a detaliat criticile formulate

împotriva sentinței și a făcut referire la practica recentă a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în litigii similare.

4.1. Prin întâmpinarea

depusă la dosar, Guvernul României a solicitat respingerea recursului, ca nefondat,

arătând că, în raport cu modificarea acțiunii reclamantului, nu se înregistrează

o identitate între pârâtul Guvernul României și cel obligat în raportul juridic

dedus judecății, iar cererea de obligare a sa la plata unor daune este neîntemeiată,

deoarece nu s-a demonstrat nici caracterul actual și cert al prejudiciului, nici

existența celorlalte condiții ale răspunderii delictuale, reglementate în art. 998-art.

999 din vechiul C. civ.

În subsidiar, a solicitat

menținerea soluției de respingere a acțiunii, în considerarea excepțiilor și apărărilor

invocate inițial în fața primei instanțe, pe care le-a reluat, pe larg, în cuprinsul

întâmpinării.

4.2. Ministerul Agriculturii

și Dezvoltării Rurale a formulat, de asemenea, întâmpinare, prin care a arătat că

soluția atacată este legală și temeinică, pentru că în speță nu sunt îndeplinite

condițiile răspunderii civile delictuale, nefiind posibilă acordarea despăgubirilor

prevăzute în Legea nr. 381/2002 în lipsa unei hotărâri în guvern privind declararea

stării de calamitate în agricultură, conform art. 14 din actul normativ menționat

și fără ca în bugetul de stat pe anul respectiv să fi fost prevăzute sumele necesare,

atribuții ce exced competenței ministerului pârât.

4.3. Intimata-pârâtă SC

A.T.A. SA București a depus la dosar o amplă întâmpinare prin care, după o expunere

rezumativă a istoricului litigiului, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat,

arătând, în esență, că recursul nu se referă la aspecte legate de condițiile angajării

răspunderii societății de asigurare, care ar avea un temei contractual, iar nu delictual,

incidența fenomenelor naturale și bolilor care generează calamități, menționate

în art. 2 alin. (1) din Legea nr. 381/2002, constituind o cauză de înlăturare a

obligației de despăgubire din partea asiguratorului.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând cauza prin prisma

criticilor formulate de recurentul-reclamant și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., ținând seama și de apărările intimaților, Înalta Curte constată că

recursul este fondat, în limitele și pentru motivele ce vor fi expuse în continuare,

cu mențiunea că, în ceea ce privește răspunderea societății de asigurare, recursul

nu a cuprins critici exprese.

de drept relevante

Așa cum rezultă din cele

rezumate la pct. 1.1 din prezenta decizie, recurentul-reclamant a investit instanța

cu o acțiune vizând în esență, repararea unei pagube care i-a fost cauzată prin

refuzul, considerat nejustificat, al autorităților publice pârâte de a finaliza

procedura de acordare a despăgubirilor în temeiul Legii nr. 381/202, refuz calificat

prin cererea modificatoare a acțiunii ca fiind o faptă delictuală generatoare de

prejudicii, în accepțiunea art. 998-art. 999 din vechiul C. civ. Recurentul-reclamant

a optat pentru invocarea acestui temei de drept al acțiunii în condițiile în care,

după înregistrarea acțiunii la prima instanță sesizată, Legea nr. 381/2002 a fost

abrogată, prin art. 1 al Legii nr. 281/2010, pentru abrogarea unor reglementări

din domeniul ajutorului de stat în agricultură și pentru completarea O.G. nr. 14/2010

privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor

agricoli, începând cu anul 2010.

În temeiul art. 84 C.

proc. civ., instanța nu este însă legată de temeiul de drept sau de sensul literal

al termenilor utilizați de parte, ci este datoare să califice acțiunea în funcție

de scopul real urmărit prin demersul judiciar, or mecanismul răspunderii administrativ-patrimoniale

este grefat pe condițiile generale ale angajării răspunderii civile delictuale,

cu particularitatea că, într-un raport de drept administrativ, fapta ilicită cauzatoare

de prejudiciu constă într-un act administrativ tipic sau asimilat (nerezolvarea

unei cereri în termenul legal sau refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri).

De altfel, după cum rezultă

din motivarea sentinței recurate, curtea de apel a analizat existența unei fapte

ilicite, ca element al răspunderii patrimoniale, tocmai prin raportare la operațiunile

administrative reglementate în art. 9-art. 15 din Legea nr. 381/2002 (aplicabilă

în cauză conform principiului tempus regit actum), ajungând la concluzia că, pe

de o parte, răspunderea contractuală a societății de asigurare este exclusă ca urmare

a incidenței unor fenomene naționale menționate în art. 2 alin. (1) din Legea

nr. 381/2002 și, pe de altă parte, că atât Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare

Rurală Galați cât și Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și-au

îndeplinit obligațiile prevăzute în actul normativ menționat, despăgubirile neputând

fi acordate în lipsa unei hotărâri adoptate de Guvernul României în temeiul

art. 14 din aceeași lege.

În acest context, soluția

de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a Guvernului, cu motivarea

că acesta ar fi fost titular de obligații doar în cazul în care acțiunea ar fi avut

ca obiect obligarea sa la adoptarea unei hotărâri, așa cum se solicitase inițial,

este lipsită de temei legal, pentru că, în privința autorităților publice pârâte,

instanța trebuia să abordeze cauza în mod unitar și să examineze atât condițiile

învestirii instanței de contencios administrativ cât și existența sau inexistența

unui refuz nejustificat de rezolvare a unei cereri, în accepțiunea art. 2 alin.

(2) din Legea nr. 554/2004, ca temei al răspunderii patrimoniale, prin raportare

la atribuțiile prevăzute în sarcina fiecăreia dintre aceste autorități.

în recurs

Având în vedere toate

considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și

art. 312 alin. (1)-alin. (2) și art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul

și va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe, în scopul dezlegării chestiunilor

menționate mai sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de B.B. împotriva sentinței nr. 274 din 28 septembrie 2011 a Curții de Apel Galați,

secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată

și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 decembrie 2012.