ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1353/2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1353/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, prin declinare de la

Judecătoria Tecuci, reclamantul B.B. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții

SC A.Ț.A. SA, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Direcția pentru

Agricultură și Dezvoltare Rurală Galați și Guvernul României, pentru ca

M.A.D.R. să fie obligat să sesizeze Guvernul României, în temeiul art. 14 din

Legea nr. 381/2002, cu privire la starea de calamitate a culturilor din anul

2009 din jud. Galați, să fie obligat Guvernul României să declare, prin

hotărâre, starea de calamitate a culturilor din județul Galați, pentru a

stabili nivelul despăgubirilor și să fie obligate toate pârâtele, în solidar,

în baza hotărârii de guvern, să o despăgubească cu suma de 4.543,07 RON,

actualizată până la momentul plății efective, precum și a majorărilor de

întârziere, conform Legii nr. 381/2002.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că, în anul agricol 2009, a încheiat o poliță de asigurare

cu pârâta SC A.Ț.A. SA prin care și-a asigurat producția de grâu și, deși cultura

asigurată a fost afectată de seceta excesivă complexă, nu a primit de la aceasta

niciun fel de despăgubire.

Prin întâmpinarea depusă

de Guvernul României a invocat excepția de netimbrare a cererii potrivit art. 3

lit. m), art. 14 și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997.

De asemenea, a invocat

excepția tardivității introducerii cererii având în vedere procedura prevăzută de

disp. Legii nr. 381/2002, excepția lipsei plângerii administrative prealabile

prev.  de art. 7 din Legea nr. 554/2004 și art. 109 alin. (2) C. proc. civ.

Totodată, a mai invocat

excepția lipsei calității procesuale pasive a Guvernului României, având în vedere

că, raportat la obiectul cererii, nu sunt întrunite condițiile răspunderii juridice

administrative a acesteia.

Pe fondul cauzei, a solicitat

respingerea cererii ca nefondată, având în vedere că, începând cu anul 2010, prevederile

Legii nr. 381/2002 nu se mai aplică, întrucât nu mai corespunde legislației comunitare

în domeniul ajutoarelor de stat. Reclamantul trebuie să facă dovada îndeplinirii

tuturor procedurilor, în termenele și condițiile stabilite imperativ de legea specială.

Prin întâmpinarea depusă

de pârâtă, Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale a solicitat

respingerea cererii ca nefondată, având în vedere că acordarea despăgubirilor se

face în baza hotărârii de guvern, prin declararea stării de calamitate naturală.

La termenul de judecată

din 19 aprilie 2011, reclamantul și-a modificat obiectul cererii de chemare în judecată,

solicitând doar pretenții în sumă de 4.543,07 RON, în baza art. 998 și 999 C. civ.

ca urmare a neîndeplinirii în termen a obligațiilor punctuale ce le reveneau în

baza contractului de asigurare, cât și faptul că s-a tergiversat finalizarea procedurii

de despăgubire de către pârâte.

Prin încheierea de ședință

din 20 septembrie 2011 a fost respinsă ca nefondat excepția de netimbrare, având

în vedere că s-a făcut dovada timbrajului.

Au fost respinse și excepțiile

admisibilității cererii pentru lipsa procedurii prealabile având în vedere precizările

reclamantului ca urmare a modificării cererii de chemare în judecată.

Prin sentința nr. 274

din 28 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Galați a fost respinsă cererea

în pretenții formulată de reclamantul B.B., în contradictoriu cu pârâta Guvernul

României ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Prin aceeași sentință

a fost respinsă cererea în pretenții formulată de reclamantul B.B., în contradictoriu

cu pârâtele SC A.Ț.A. SA - București, SC A.Ț. SA - Sucursala Galați, Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală

Galați, ca nefondată.

Pentru a pronunța această

sentință instanța de fond a reținut față de excepția lipsei calității procesuale

pasive a Guvernul României că acesta este fondată întrucât calitatea procesuală

pasivă este condiționată de existența unei identități între pârât și cel obligat

la raportul juridic dedus judecății.

Cum în speță, inițial,

obiectul judecății a fost emiterea unei hotărâri de guvern în baza Legii nr. 381/2002,

aceasta își justifica calitatea de parte în proces, dar, prin schimbarea obiectului

cererii, respectiv despăgubiri în baza art. 998-999 C. civ., această condiție de

exercitare a acțiunii civile nu mai este îndeplinită.

Pe fondul cauzei, instanța

de fond a constatat că, potrivit art. 998-999 C. civ., pentru existența răspunderii

civile delictuale trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiții, respectiv existența

prejudiciului, existența faptei ilicite, existența raportului de cauzalitate între

fapta ilicită și prejudiciu, existenta vinovăției.

În cauză, există un prejudiciu

în patrimoniul reclamantului B.B. în sumă de 4.543,07 RON, așa cum rezultă din procesul-verbal

de constatare și evaluare a pagubelor din 4 august 2009, întocmit de comisia constituită

în baza Legii nr. 381/2002.

Fapta ilicită, ca element

al răspunderii civile delictuale, este orice faptă prin care, încălcându-se normele

dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând unei

persoane.

În speță, nu s-a făcut

dovada de către reclamant că pârâtele ar fi încălcat vreo norma juridică care ar

antrena răspunderea delictuală.

Împotriva sentinței pronunțate

de Curtea de Apel Galați a declarat recurs reclamantul B.B., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, fără a încadra în drept motivele de recurs.

Prin decizia nr. 5190

din 6 decembrie 2012 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție a fost

admis recursul declarat de către reclamantul B.B., casată sentința nr. 274 din

28 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Galați și trimisă cauza spre rejudecare

la aceeași instanță.

Pentru a decide astfel

Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că, în temeiul art. 84 C. proc. civ.,

instanța nu este legată de temeiul de drept sau de sensul literal al termenilor

utilizați de parte, ci este datoare să califice acțiunea în funcție de scopul real

urmărit prin demersul judiciar, or mecanismul răspunderii administrativ-patrimoniale

este grefat pe condițiile generale ale angajării răspunderii civile delictuale,

cu particularitatea că, într-un raport de drept administrativ, fapta ilicită cauzatoare

de prejudiciu constă într-un act administrativ tipic sau asimilat (nerezolvarea

unei cereri în termenul legal sau refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri).

Instanța de control judiciar

a apreciat că soluția de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive

a Guvernului, cu motivarea ca acesta ar fi fost titular de obligații doar în cazul

în care acțiunea ar fi avut ca obiect obligarea sa la adoptarea unei hotărâri, așa

cum se solicitase inițial, este lipsită de temei legal, pentru că, în privința autorităților

publice pârâte, instanța trebuia să abordeze cauza în mod unitar și să examineze

atât condițiile investirii instanței de contencios administrativ cât și existența

sau inexistența unui refuz nejustificat de rezolvare a unei cereri, în accepțiunea

art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, ca temei al răspunderii patrimoniale, prin

raportare la atribuțiile prevăzute în sarcina fiecăreia dintre aceste autorități.

În rejudecare cauza a

fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați sub nr. 1599/44/2010*

Prin sentința nr. 223

din 24 octombrie 2013, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și

fiscal, a luat act de renunțarea reclamantului B.B. la judecarea capătului de cerere

privind obligația "de a face"; a respins excepția inadmisibilității acțiunii;

a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor SC A.Ț.A. SA și

SC A.Ț.A. SA - Sucursala Galați și a respins acțiunea formulată în contradictoriu

cu aceste pârâte pentru lipsa calității procesuale pasive.

A admis în parte acțiunea

în pretenții formulată de reclamantul B.B., în contradictoriu cu pârâții SC A.Ț.A.

SA, București, SC A.Ț.A. SA - Sucursala Galați, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării

Rurale, Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Galați și Guvernul României

și a obligat pe pârâții Guvernul României și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării

Rurale să plătească în solidar reclamantului suma de 4.543,07 RON cu titlu de despăgubiri,

actualizată la data plății efective.

A respins cererea formulată

în contradictoriu cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale Galați, ca nefondată

și a obligat pe reclamantul B.B. să plătească pârâtei SC A.Ț.A. SA suma de 457 RON

reprezentând cheltuieli de judecată.

În ce privește procedura

prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, instanța de fond a constatat

că în speță sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 381/2002, care prevăd o procedură

specială ce trebuie urmată și care exclude de la aplicare Legea nr. 554/2004, ce

reprezintă dreptul comun, potrivit principiului specialia generalibus derogant.

În speță, temeiul acțiunii

este reprezentat de legea specială în materia privind acordarea despăgubirilor în

caz de calamități naturale în agricultură, act care înlătură aplicarea Legii nr.

554/2004.

De altfel, fiind vorba

de un refuz al autorității, apreciat ca fiind nejustificat de către reclamant, procedura

prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 nu era necesar a fi îndeplinită. Obligatorie

era parcurgerea procedurii speciale prevăzute de Legea nr. 381/2002 în vederea recunoașterii

dreptului subiectiv la despăgubiri în caz de calamitate naturală în agricultură.

A apreciat că soluția

de respingere a excepției inadmisibilității acțiunii se impune și urmare a modificării

obiectului acțiunii de către reclamant în sensul obligării pârâților Guvernul României,

M.A.D.R. și Direcția Agricolă Galați în solidar la repararea prejudiciului cauzat

prin neîndeplinirea obligațiilor legale ce le reveneau conform Legii nr. 381/2002.

De asemenea, a reținut

că pârâții Guvernul României și M.A.D.R. au calitate procesuală pasivă în cauză,

având în vedere atribuțiile fiecăruia dintre ei stabilite prin Legea nr. 381/2002

și Ordinul nr. 419/2002, astfel încât nici această excepție nu poate primită.

În schimb, Curtea a apreciat

că SC A.Ț.A. SA și SC A.Ț.A. SA - Sucursala Galați nu au calitate procesuală pasivă

în prezenta cauză, motivat de faptul că relațiile dintre cele două pârâte și reclamant

sunt de natură civilă, izvorâte dintr-un contract de asigurare. În consecință, excepția

va fi admisă, cu consecința respingerii acțiunii reclamantei în contradictoriu cu

această pârâtă pentru lipsa calității procesuale pasive.

Pe fondul cauzei, prima

instanță a constatat, din analiza sistematică a dispozițiilor Legii nr. 381/2002,

respectiv a Capitolului III referitor la constatarea și evaluarea pagubelor produse

de calamitățile naturale, că legiuitorul a prezentat, succesiv, etapele ce trebuie

parcurse pentru primirea despăgubirii de la stat.

Începând cu art. 9 și

până la art. 12 sunt descrise procedurile intermediare, respectiv constatarea calamității,

centralizarea proceselor verbale de constatare și direcția generală pentru agricultură,

informarea Ministerului de către această instituție, stabilirea sumelor necesare

despăgubirilor la nivel de județ etc. pentru ca în cuprinsul art. 13 să se stabilească

în mod neechivoc etapa finală a acestui proces, respectiv „aprobarea sumelor necesare

pentru despăgubiri a producătorilor agricoli de către Ministerul Agriculturii, Alimentației

și a Pădurilor și transmiterea acestora către direcțiile generale pentru agricultură

și industrie alimentară din fiecare județ și București".

Prin acest art., legiuitorul

a înțeles că stabilirea sumelor necesare despăgubirilor și repartizarea acestora

pe județe se realizează de către Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor

în baza tuturor documentelor enumerate în art. 9-12.

Judecătorul fondului a

reținut că, în realitate, chiar dacă prevederea din art. 14 nu este una imperativă,

din modalitatea de redactare a textului rezultă cu claritate că legiuitorul a înțeles

să finalizeze procedura de acordare a despăgubirilor de emiterea hotărârii de Guvern,

fiind evident că acest organ nu poate refuza, fără nici o justificare, îndeplinirea

acestei obligații legale.

Pârâții Ministerul Agriculturii

și Dezvoltării Rurale și Guvernul României nu au putut face dovada îndeplinirii

obligațiilor legale ce le reveneau conform dispozițiilor legale sus-menționate,

încercarea de a minimaliza rolurile lor în acest procedeu complex de acordare a

despăgubirilor cuvenite pentru pierderile cauzate de calamități nu trebuie privită

de către instanță decât ca pe o încercare de a reduce răspunderea pentru prejudiciile

cauzate reclamantei, fiind evident că, deși legea specială prevede o procedură extrem

de dificilă care a fost respectată de către reclamantă, în lipsa hotărârii de guvern,

toată această procedură este inutilă, agricultorul neputând încasa nici o despăgubire.

În fine, instanța de fond

a apreciat ca fiind întrunite condițiile ce rezultă din prevederile art. 998 - 999

C. civ., și anume reclamantul a înregistrat un prejudiciu cert, constând în valoarea

despăgubirii ce trebuia încasată ca urmare a poliției de asigurare, există fapta

ilicită a pârâților, care și-au încălcat obligațiile legale prevăzute expres de

Legea nr. 381/2002, respectiv finalizarea procedurii de acordare a despăgubirilor,

există legătura de cauzalitate între prejudiciul încercat și fapta ilicită - întrucât

este evident că singurul motiv pentru care nu s-au încasat drepturile bănești cuvenite

îl reprezintă neîndeplinirea culpabilă a obligațiilor legale ce le reveneau pârâților,

precum și acționarea cu intenție (sau neglijență) a pârâților în sensul nefinalizării

procedurii speciale prevăzute de Legea nr. 381/2002 tocmai pentru a împiedica obținerea

despăgubirii ce se cuvenea.

Împotriva hotărârii instanței

de fond au declarat recurs reclamantul B.B. și pârâții Ministerul Agriculturii și

Dezvoltării Rurale și Guvernul României, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recursul declarat de recurentul-reclamant

se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocându-se greșita

aplicare a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. în ceea ce privește obligarea recurentului-reclamant

la plata cheltuielilor de judecată către intimata-pârâtă SC A.Ț.A. SA.

Recurentul-reclamant apreciază

că în raport de natura juridică civilă a pretențiilor față de societatea de asigurare,

instanța de contencios administrativ nu avea competența materială a dispune obligarea

sa la plata cheltuielilor de judecată.

Se arată că deși instanța

a făcut aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ. și a micșorat cheltuielile de

judecată în cauză, pe fond nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de art. 274

alin. (1) C. proc. civ.

Se solicită admiterea

recursului și modificarea în parte a sentinței atacate în sensul respingerii cererii

SC A.Ț.A. SA de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

Față de recursul declarat

de recurenții-pârâți Guvernul României și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării

Rurale, reclamantul prin concluziile scrise solicită respingerea recursului ca nefondat.

Recursul declarat de recurenții-pârâți

se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. invocându-se

pronunțarea unei hotărâri contradictorii netemeinice și nelegale atât în ceea ce

privește soluția dată excepției inadmisibilității și nepronunțarea pe celelalte

excepții invocate cât și soluția dispusă pe fondul cauzei prin care recurenții-pârâți

au fost obligați să plătească în subsidiar reclamantului suma de 4.543,07 RON cu

titlu de despăgubiri, actualizate la data plății efective.

Recurenții Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale (în continuare M.A.D.R.) și Guvernul României,

în esență, au adus critici comune sentinței recurate:

- în mod greșit instanța

de fond a respins excepția tardivității formulării modificării cererii de chemare

în judecată, în raport de dispozițiile art. 132 și art. 134 C. proc. civ., întrucât

aceasta nu a fost formulată la prima zi de înfățișare;

- recurentele susțin și

greșita soluționare a excepției tardivității dreptului la acțiune în raport de procedura

instituită de Legea nr. 381/2002 și Normele metodologice de aplicare a acesteia

cât și de dispozițiile art. 11 din Legea nr. 554/2004, reiterând argumentele expuse

în susținerea acestei excepții.

Recurentul M.A.D.R., invocând

dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. (1865), a formulat și alte critici

în privința sentinței atacate:

- Instanța de fond în

rejudecare, fără o motivare în care să analizeze și apărările sale, a respins excepția

invocată, respectiv lipsa procedurii prealabile, fiind încălcate dispozițiile

art. 261 pct. 5 C. proc. civ.;

De asemenea, și celelalte

excepții invocate prin întâmpinare, se susține că au fost respinse în mod netemeinic

și nelegal.

- În ceea ce privește

fondul cauzei, recurentul susține că sentința este netemeinică și nelegală, deoarece

nu s-a avut în vedere că M.A.D.R. și-a îndeplinit obligația de a sesiza Guvernul

României pentru emiterea hotărârii de Guvern prevăzută de art. 14 din Legea nr.

381/2002, întrucât din actele aflate la dosarul cauzei, respectiv adresa din 30

septembrie 2009 rezultă că s-a procedat la sesizarea acestei autorități publice

conform Legii nr. 381/2002, astfel că nu se poate reține refuzul său nejustificat,

cum eronat a reținut instanța de fond.

În acest sens, se invocă

și practica judiciară a instanței de specialitate a Înaltei Curți, respectiv decizia

nr. 2177 din 12 aprilie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

- În ceea ce privește

plata sumelor, instanța de fond nu a ținut seama că aceasta se putea face după declararea

stării de calamitate naturală prin hotărâre de Guvern, conform art. 17 din Legea

nr. 381/2002.

- În ceea ce privește

reținerile instanței cu privire la angajarea răspunderii civile delictuale, se susține

că niciuna din condițiile cumulative prevăzute de legiuitor pentru acest caz nu

a fost întrunită în cauză, astfel încât să poată fi reținută culpa M.A.D.R. care,

de altfel, și-a îndeplinit toate obligațiile care îi reveneau potrivit Legii

nr. 381/2002.

Recurentul Guvernul României,

în motivarea căii de atac, a adus, în esență, și alte critici sentinței recurate,

astfel:

- în mod greșit instanța

de fond a respins excepția lipsei calității sale procesuale pasive, fiind reiterate

argumentele expuse și în cadrul judecării pe fond a cauzei;

- în ceea ce privește

soluția pe fondul cauzei, se susține că aceasta este nefondată, întrucât instanța

de fond trebuia să respingă acțiunea ca neîntemeiată, nefiind probat faptul că Guvernul

României ar fi avut o conduită care să poată fi interpretată ca fiind un „refuz

nejustificat” prin raportare la procedura stabilită de Legea nr. 381/2002.

Pentru ca „sesizarea”

Guvernului de către M.A.D.R. să aibă efecte în înțelesul Legii nr. 381/2002 (în

sensul adoptării unei hotărâri de Guvern de declarare a stării de calamitate) ea

trebuie să îmbrace forma unui proiect de hotărâre în sensul dispozițiilor privind

normele de tehnică legislativă.

Însă, în mod evident,

adresa M.A.D.R. nr. 125128/2009, este o informare care nu produce efecte juridice

în sensul emiterii unei hotărâri.

Informarea nr. 125128/2009

transmisă de M.A.D.R. și înregistrată la Registratura Generală a Guvernului sub

nr. 17/11323 din 30 septembrie 2009 a fost restituită în original, potrivit procedurii

reglementată de Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 561/2009 către M.A.D.R. prin

adresa din 12 octombrie 2009, urmând a fi analizată de către minister oportunitatea

prezentării unei noi informări cu același obiect, aceasta în condițiile schimbării

configurației Guvernului României.

Ulterior, M.A.D.R. nu

a revenit cu o nouă informare privind fenomenul de secetă și acordarea de despăgubiri

în baza Legii nr. 381/2002, astfel încât obligarea Guvernului la a analiza informarea

și documentația transmisă nu putea fi adusă la îndeplinire, aceasta fiind restituită

în original către M.A.D.R.

Sub un alt aspect, se

mai învederează că în mod eronat instanța de fond a calificat adresa M.A.D.R.

din 30 septembrie 2009 ca fiind o sesizare în sensul textului art. 14 din Legea

nr. 381/2002.

Este evident că pentru

a-și exercita dreptul de apreciere recunoscut de legea specială (art. 14 din Legea

nr. 381/2002) cu privire la necesitatea emiterii unei hotărâri de Guvern de declarare

a stării de calamitate, Guvernul României trebuia să fie sesizat de inițiator (în

speță M.A.D.R.) cu un proiect de hotărâre și nu cu o informare care nu produce efecte

juridice și nu poate constitui temei juridic pentru elaborarea unui act administrativ

- hotărâre de Guvern, această informare având caracter pur administrativ, interinstituțional.

Prin urmare, se arată

că soluția instanței de fond de obligare a Guvernului de a plăti sumele de bani,

cu titlu de despăgubiri civile cauzate de o presupusă conduită culpabilă a acestei

autorități publice, apare ca fiind neîntemeiată.

- Instanța de fond trebuia

să respingă acțiunea ca neîntemeiată, întrucât, începând cu anul 2010, a fost abrogată

Legea nr. 381/2002 prin Legea nr. 281/2010, astfel că nu mai există temei legal

pentru emiterea unei hotărâri de Guvern.

În susținerea recursurilor,

recurenții au depus la dosar, în termenul de amânare a pronunțării practică judecătorească.

La dosar intimata SC A.Ț.A.

SA a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului declarat de

către reclamant ca nefondat.

Analizând recursurile

declarate, în raport de motivele invocate, Curtea apreciază pentru următoarele considerente

că recursul declarat de recurentul-reclamant este nefondat, dar recursurile declarate

de autoritățile pârâte sunt fondate, în parte sentința atacată fiind dată cu aplicarea

greșită a legii respectiv a dispozițiilor art. 998 și urm. C. civ. și a dispozițiilor

Legii nr. 554/2004.

Recursul declarat de reclamantul-recurent

este nefondat în cauză instanța de contencios administrativ, competentă în raport

de obiectul principal al litigiului și de codul procesual, a făcut o aplicare corectă

a dispozițiilor art. 274 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

Fapt de necontestat raporturile

dintre reclamant și intimată - societatea de asigurare erau relații civile rezultate

din contractul de asigurare din 11 decembrie 2008 pentru asigurarea recoltei de

grâu pentru riscurile standard, dar care prevedea că nu sunt cuprinse în asigurare

pagube produse de fenomenele naturale.

Prin acțiunea în pretenții

întemeiată de reclamant pe dispozițiile art. 998-999 C. civ. invocându-se răspunderea

civilă delictuală reclamantul-recurent a înțeles să cheme în judecată și societatea

de asigurare, deși pretențiile sale aveau ca temei dispozițiile Legii nr. 381/2002,

iar intimata A.Ț.A. nu avea nici o obligație în baza Legii nr. 381/2002.

Acest cadru procesual

s-a menționat în ambele cicluri procesuale, iar prin sentința atacată, în lipsa

precizării acțiunii față de această parte s-a dispus admiterea excepției lipsei

calității procesuale pasive a pârâtelor - societățile de asigurare și s-a respins

acțiunea în contradictoriu cu acestea pentru lipsa calității procesuale pasive.

În consecință față de acest capăt al acțiunii, cererea reclamantului a fost respinsă,

reclamantul având calitatea de „parte în pretenții” care le cere a fost obligat

corect la plata cheltuielilor de judecată conform art. 274 alin. (1) C. proc. civ.

Iar în baza art. 274

alin. (3) C. proc. civ. instanța a apreciat asupra cuantumului actelor cheltuieli,

în cauză fiind îndeplinite pe fond condițiile prevăzute de art. 274 alin. (1) C.

proc. civ.

În baza art. 312

alin. (1) și (2) C. proc. civ., Curtea va respinge recursul declarat de reclamantul-recurent.

Recursurile declarate

de Guvernul României și Ministerul Agriculturii sunt apreciate de Curte ca fondate,

în parte sentința atacată fiind dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor Legii

nr. 554/2004 și a dispozițiilor Legii nr. 381/2002 în vigoare la data formulării

acțiunii abrogată prin Legea nr. 281/2010 în ceea ce privește soluționarea prin

admitere a capătului de acțiune având ca obiect obligarea celor două autorități,

în solidar la plata de despăgubiri actualizată.

Considerentele expuse

sunt comune ambelor recursuri, deoarece în esență motivele de recurs sunt aceleași

fiind criticate respingerea excepțiilor invocate și soluția dată pe fondul cauzei.

În ceea ce privește soluția

dată excepțiilor invocate, care nu au fost reținute respectiv a tardivității formulării

cererii completatoare, a tardivității formulării acțiunii, a inadmisibilității acțiunii

pentru lipsa procedurii prealabile și a lipsei calității procesuale pasive a Guvernului

României, aceasta este corectă, în raport de dispozițiile art. 315 alin. (1) C.

proc. civ.

Sentința recurată a fost

dată ca urmare a rejudecării cauzei dispusă în baza deciziei nr. 5190 din 6

decembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ

și fiscal.

Din considerentele deciziei

de casare, obligatorie conform art. 315 alin. (1) C. proc. civ. rezultă că au fost

soluționate irevocabil problema de drept referitoare la excepția tardivității formulării

și a tardivității cererii de completare a acțiunii principale în raport de dispozițiile

art. 132 și art. 134 C. proc. civ., calificându-se acțiunea reclamantului ca fiind

circumscrisă dispozițiilor art. 21 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.

Iar casarea cu trimitere

spre rejudecare a fost pentru ca instanța de fond să verifice în concret, în raport

de dispozițiile art. 14 Legea nr. 381/2002 și de atribuțiile fiecărei autorități

implicate, dacă există sau nu un refuz nejustificat de soluționare a cererii de

despăgubiri, ca temei al răspunderii administrative patrimoniale a autorităților

publice pentru eventuala pagubă suferită de către reclamantă.

Iar potrivit art. 2

alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este asimilat actului administrativ individual

și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere privind un drept sau interes legitim.

Conform art. 7 alin. (5)

din Legea nr. 554/2004 nu este obligatorie plângerea prealabilă în cazul acțiunilor

care privesc cererile care au ca temei un pretins refuz nejustificat de soluționare

a cererii formulate de reclamant la 1 septembrie 2010 pe rolul Judecătoriei Tecuci,

în raport de prevederile Legii nr. 381/2002, astfel încât în mod corect a fost respinsă

inadmisibilitatea acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile.

Sentința recurată este

în parte nelegală, fiind identificate condițiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. în ceea ce privește soluția dată pe fondul cauzei, respectiv de obligare

a pârâților-recurenți Guvernul României și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării

Rurale la plata în solidar a sumei de 4.543,07 RON cu titlu de despăgubiri către

reclamant.

Soluția dispusă pe fond

este dată cu aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 998-999 C . civ., ca temei

al răspunderii delictuale pentru cele două autorități, în cauză nefiind îndeplinite

în opinia Curții condițiile existenței unui refuz nejustificat de soluționare a

cererii reclamantului, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea

nr. 554/2004.

În primul rând în cauză

nu mai există temei pentru a fi admisă și finalizată cererea de despăgubiri formulată

de reclamant, în condițiile în care Legea nr. 381/2012 a fost abrogată prin Legea

nr. 281/2010 neexistând temei pentru aplicarea dispozițiilor art. 13 și 14 din Legea

nr. 381/2002 în sensul obligării autorităților la întocmirea documentației necesare

în vederea adoptării unei hotărâri a Guvernului pentru constatarea stării de calamitate

și a adoptării unei hotărâri de guvern în acest sens.

În al treilea rând în

cauză, pe fond Curtea apreciază că nu există culpa autorităților pârâte privind

finalizarea procedurii prevăzute de Legea nr. 381/2010 în cauză neexistând un refuz

nejustificat de soluționare a cererii ca temei al răspunderii materiale, deoarece

în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 998-999 C. civ., ca temei general

al răspunderii civile delictuale.

Cererea de acordare de

despăgubiri au în prezenta cauză caracter subsidiar în raport de dispozițiile

art. 18 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004 ea putând fi admisă numai în cazul

constatării unui refuz nejustificat de soluționare a cererii a existenței unui exces

de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) și n) din Legea nr. 554/2004.

Curtea apreciază că în

cauză nu există un refuz nejustificat de emitere a unei hotărâri de guvern prin

care să se declare stare de calamitate naturală în agricultură. Iar această atribuție

ține de competența exclusivă a Guvernului României și reprezintă o facultate și

nu o obligație pentru Guvernul României. Acesta este singurul în măsură să aprecieze

necesitatea și oportunitatea emiterii unei hotărâri de guvern ca etapă finală a

acordării despăgubirilor pentru pagube ca urmare a stării de calamitate naturală.

În mod greșit prima instanță

a apreciat că în cauză există o culpă a Guvernului României privind soluționarea

cererii reclamantului de acordare de despăgubiri respectiv neunitară, până la data

abrogării Legii nr. 381/2002 a unei hotărâri de guvern în sensul solicitat de către

reclamant.

Soluția pe fond dispusă

este nelegală și în raport de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 381/2002 prin aprecierea

parcurgerii procedurii prealabile prevăzute de norma legală prin informarea din

30 septembrie 2009. Această informare emisă de pârâtul Ministerul Agriculturii privind

efectele fenomenului de secetă și acordare de despăgubiri producătorilor agricoli

în baza Legii nr. 381/2002 nu reprezintă o sesizare - cu un proiect de act normativ

în sensul dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 381/2002 pentru emiterea unei hotărâri

de guvern, în cauză nefiind emis un proiect de hotărâre conform art. 3 lit. k) din

H.G. nr. 8/2009 de către Ministerul Agriculturii. Informarea nu poate fi considerată

o propunere sau un proiect de hotărâre de natură a produce efecte juridice și nu

poate constitui temei legal pentru elaborarea hotărârii de Guvern, neputându-se

reține culpa autorităților, respectiv neîndeplinirea obligațiilor prevăzute de

art. 13 și 14 din Legea nr. 381/2002 privind derularea și finalizarea procedurii

respectiv emiterea hotărârii de guvern cu privire la declararea stării de calamitate.

În cauză nu a existat un proiect de hotărâre ca temei pentru discutarea oportunității

emiterii unei hotărâri de guvern în baza Legii nr. 381/2002 abrogată din 1

ianuarie 2010, prin Legea nr. 281/2010, instanța de judecată neputându-se substitui

autorității competente în privința emiterii unui act normativ cu caracter special.

Începând cu anul 2010

Legea nr. 381/2002 privind acordarea despăgubirilor în caz de calamități naturale

în agricultură, nu se mai poate aplica întrucât nu corespunde legislației comunitare

în domeniul ajutoarelor de stat.

Posibilitatea aplicării

ajutoarelor de stat existente la data aderării (s.n inclusiv a prevederilor Legii

nr. 381/2002) s-a acordat României, prin Tratatul de Aderare - Anexa V. Cap.3 -

Agricultură, pentru o perioadă de tranziție de 3 ani (2007-2010). Potrivit Regulamentului

nr. 1857/2006 de aplicare a art. 87 și 88 din Tratat și de modificare a R (CF.)

70/2001 cât și Liniilor directoare comunitare privind ajutoarele de stat în sectorul

agricol și Forestier 2007-2013 se impune obligativitatea reconsiderării ajutoarelor

de stat în concordanță cu normele comunitare. În sensul că orice ajutor de stat

care nu corespunde reglementărilor comunitare trebuie modificat sau oprit a mai

produce efecte (acordarea despăgubirilor pentru pagube create de fenomene meteorologice

nefavorabile fiind considerată ajutor de stat).

În acest sens a fost emisă

O.G. nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat

acordate producătorilor agricoli. Începând cu anul 2010, aprobată, cu modificări

și completări prin Legea nr. 74/2010, ordonanță emisă în conformitate cu Liniile

directoare comunitare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol și forestier

2007-2013 (Cap.I din ordonanță) cât și în conformitate cu Regulamentul (CB) nr.

1857/2006 al Comisiei din 15 decembrie 2006 privind aplicarea art. 87 și 88 din

tratat ajutoarelor de stat pentru întreprinderile mici și mijlocii care își desfășoară

activitatea în domeniul producției de produse agricole și de modificare a Regulamentului

(CE) nr. 70 2001 Cap.II din ordonanță).

Se vor acorda, ca ajutoare

de stat în înțelesul O.G. nr. 14/2010, despăgubiri privind bolile plantelor și infestărilor

parazitare ale acestora, despăgubiri privind pierderile cauzale de fenomenele meteorologice

nefavorabile precum și pentru plata primelor de asigurare.

Față de cele expuse mai

sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ. va admite recursurile

declarate de Guvernul României și Ministerul Agriculturii.

Va modifica în parte sentința

atacată în sensul că va respinge ca nefondat capătul de acțiune privind obligarea

autorităților pârâte la plata de despăgubiri către reclamantă în sumă de 4.543,07

RON actualizată la data plății.

Va menține celelalte dispoziții

ale sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Guvernul României împotriva

sentinței nr. 223 din 24 octombrie 2013 a Curții de Apel Galați, secția contencios

administrativ și fiscal.

Modifică în parte sentința

recurată, în sensul că respinge capătul de cerere privind obligarea pârâților Guvernul

României și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale să plătească în solidar

reclamantului B.B. suma de 4.543,07 RON cu titlu de despăgubiri, actualizată la

data plății efective, ca nefondat.

Menține celelalte dispoziții.

Respinge recursul declarat

de B.B. împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 martie 2015.