ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1353/2015

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, prin declinare de la Judecătoria Tecuci, reclamantul B.B. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții SC A.Ț.A. SA, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Galați și Guvernul României, pentru ca M.A.D.R.

să fie obligat să sesizeze Guvernul României, în temeiul art. 14 din Legea nr. 381/2002, cu privire la starea de calamitate a culturilor din anul 2009 din jud. Galați, să fie obligat Guvernul României să declare, prin hotărâre, starea de calamitate a culturilor din județul Galați, pentru a stabili nivelul despăgubirilor și să fie obligate toate pârâtele, în solidar, în baza hotărârii de guvern, să o despăgubească cu suma de 4.543,07 RON, actualizată până la momentul plății efective, precum și a majorărilor de întârziere, conform Legii nr. 381/2002. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, în anul agricol 2009, a încheiat o poliță de asigurare cu pârâta SC A.Ț.A. SA prin care și-a asigurat producția de grâu și, deși cultura asigurată a fost afectată de seceta excesivă complexă, nu a primit de la aceasta niciun fel de despăgubire.

Prin întâmpinarea depusă de Guvernul României a invocat excepția de netimbrare a cererii potrivit art. 3 lit. m), art. 14 și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997. De asemenea, a invocat excepția tardivității introducerii cererii având în vedere procedura prevăzută de disp. Legii nr. 381/2002, excepția lipsei plângerii administrative prealabile prev. de art. 7 din Legea nr. 554/2004 și art. 109 alin. (2) C. proc. civ. Totodată, a mai invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Guvernului României, având în vedere că, raportat la obiectul cererii, nu sunt întrunite condițiile răspunderii juridice administrative a acesteia. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii ca nefondată, având în vedere că, începând cu anul 2010, prevederile Legii nr. 381/2002 nu se mai aplică, întrucât nu mai corespunde legislației comunitare în domeniul ajutoarelor de stat.

Reclamantul trebuie să facă dovada îndeplinirii tuturor procedurilor, în termenele și condițiile stabilite imperativ de legea specială. Prin întâmpinarea depusă de pârâtă, Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale a solicitat respingerea cererii ca nefondată, având în vedere că acordarea despăgubirilor se face în baza hotărârii de guvern, prin declararea stării de calamitate naturală. La termenul de judecată din 19 aprilie 2011, reclamantul și-a modificat obiectul cererii de chemare în judecată, solicitând doar pretenții în sumă de 4.543,07 RON, în baza art. 998 și 999 C. civ. ca urmare a neîndeplinirii în termen a obligațiilor punctuale ce le reveneau în baza contractului de asigurare, cât și faptul că s-a tergiversat finalizarea procedurii de despăgubire de către pârâte.

Prin încheierea de ședință din 20 septembrie 2011 a fost respinsă ca nefondat excepția de netimbrare, având în vedere că s-a făcut dovada timbrajului. Au fost respinse și excepțiile admisibilității cererii pentru lipsa procedurii prealabile având în vedere precizările reclamantului ca urmare a modificării cererii de chemare în judecată. Prin sentința nr. 274 din 28 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Galați a fost respinsă cererea în pretenții formulată de reclamantul B.B., în contradictoriu cu pârâta Guvernul României ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Prin aceeași sentință a fost respinsă cererea în pretenții formulată de reclamantul B.B., în contradictoriu cu pârâtele SC A.Ț.A.

SA - București, SC A.Ț. SA - Sucursala Galați, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Galați, ca nefondată. Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut față de excepția lipsei calității procesuale pasive a Guvernul României că acesta este fondată întrucât calitatea procesuală pasivă este condiționată de existența unei identități între pârât și cel obligat la raportul juridic dedus judecății. Cum în speță, inițial, obiectul judecății a fost emiterea unei hotărâri de guvern în baza Legii nr. 381/2002, aceasta își justifica calitatea de parte în proces, dar, prin schimbarea obiectului cererii, respectiv despăgubiri în baza art. 998-999 C. civ., această condiție de exercitare a acțiunii civile nu mai este îndeplinită.

Pe fondul cauzei, instanța de fond a constatat că, potrivit art. 998-999 C. civ., pentru existența răspunderii civile delictuale trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiții, respectiv existența prejudiciului, existența faptei ilicite, existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, existenta vinovăției. În cauză, există un prejudiciu în patrimoniul reclamantului B.B. în sumă de 4.543,07 RON, așa cum rezultă din procesul-verbal de constatare și evaluare a pagubelor din 4 august 2009, întocmit de comisia constituită în baza Legii nr. 381/2002. Fapta ilicită, ca element al răspunderii civile delictuale, este orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând unei persoane.

În speță, nu s-a făcut dovada de către reclamant că pârâtele ar fi încălcat vreo norma juridică care ar antrena răspunderea delictuală. Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel Galați a declarat recurs reclamantul B.B., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, fără a încadra în drept motivele de recurs. Prin decizia nr. 5190 din 6 decembrie 2012 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție a fost admis recursul declarat de către reclamantul B.B., casată sentința nr. 274 din 28 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Galați și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Pentru a decide astfel Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că, în temeiul art. 84 C. proc.

civ., instanța nu este legată de temeiul de drept sau de sensul literal al termenilor utilizați de parte, ci este datoare să califice acțiunea în funcție de scopul real urmărit prin demersul judiciar, or mecanismul răspunderii administrativ-patrimoniale este grefat pe condițiile generale ale angajării răspunderii civile delictuale, cu particularitatea că, într-un raport de drept administrativ, fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu constă într-un act administrativ tipic sau asimilat (nerezolvarea unei cereri în termenul legal sau refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri).

Instanța de control judiciar a apreciat că soluția de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a Guvernului, cu motivarea ca acesta ar fi fost titular de obligații doar în cazul în care acțiunea ar fi avut ca obiect obligarea sa la adoptarea unei hotărâri, așa cum se solicitase inițial, este lipsită de temei legal, pentru că, în privința autorităților publice pârâte, instanța trebuia să abordeze cauza în mod unitar și să examineze atât condițiile investirii instanței de contencios administrativ cât și existența sau inexistența unui refuz nejustificat de rezolvare a unei cereri, în accepțiunea art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, ca temei al răspunderii patrimoniale, prin raportare la atribuțiile prevăzute în sarcina fiecăreia dintre aceste autorități.

În rejudecare cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați sub nr. 1599/44/2010* Prin sentința nr. 223 din 24 octombrie 2013, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a luat act de renunțarea reclamantului B.B. la judecarea capătului de cerere privind obligația "de a face"; a respins excepția inadmisibilității acțiunii; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor SC A.Ț.A. SA și SC A.Ț.A. SA - Sucursala Galați și a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu aceste pârâte pentru lipsa calității procesuale pasive. A admis în parte acțiunea în pretenții formulată de reclamantul B.B., în contradictoriu cu pârâții SC A.Ț.A. SA, București, SC A.Ț.A.

SA - Sucursala Galați, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Galați și Guvernul României și a obligat pe pârâții Guvernul României și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale să plătească în solidar reclamantului suma de 4.543,07 RON cu titlu de despăgubiri, actualizată la data plății efective. A respins cererea formulată în contradictoriu cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale Galați, ca nefondată și a obligat pe reclamantul B.B. să plătească pârâtei SC A.Ț.A. SA suma de 457 RON reprezentând cheltuieli de judecată. În ce privește procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, instanța de fond a constatat că în speță sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 381/2002, care prevăd o procedură specială ce trebuie urmată și care exclude de la aplicare Legea nr. 554/2004, ce reprezintă dreptul comun, potrivit principiului specialia generalibus derogant.

În speță, temeiul acțiunii este reprezentat de legea specială în materia privind acordarea despăgubirilor în caz de calamități naturale în agricultură, act care înlătură aplicarea Legii nr. 554/2004. De altfel, fiind vorba de un refuz al autorității, apreciat ca fiind nejustificat de către reclamant, procedura prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 nu era necesar a fi îndeplinită. Obligatorie era parcurgerea procedurii speciale prevăzute de Legea nr. 381/2002 în vederea recunoașterii dreptului subiectiv la despăgubiri în caz de calamitate naturală în agricultură. A apreciat că soluția de respingere a excepției inadmisibilității acțiunii se impune și urmare a modificării obiectului acțiunii de către reclamant în sensul obligării pârâților Guvernul României, M.A.D.R.

și Direcția Agricolă Galați în solidar la repararea prejudiciului cauzat prin neîndeplinirea obligațiilor legale ce le reveneau conform Legii nr. 381/2002. De asemenea, a reținut că pârâții Guvernul României și M.A.D.R. au calitate procesuală pasivă în cauză, având în vedere atribuțiile fiecăruia dintre ei stabilite prin Legea nr. 381/2002 și Ordinul nr. 419/2002, astfel încât nici această excepție nu poate primită. În schimb, Curtea a apreciat că SC A.Ț.A. SA și SC A.Ț.A. SA - Sucursala Galați nu au calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, motivat de faptul că relațiile dintre cele două pârâte și reclamant sunt de natură civilă, izvorâte dintr-un contract de asigurare. În consecință, excepția va fi admisă, cu consecința respingerii acțiunii reclamantei în contradictoriu cu această pârâtă pentru lipsa calității procesuale pasive.

Pe fondul cauzei, prima instanță a constatat, din analiza sistematică a dispozițiilor Legii nr. 381/2002, respectiv a Capitolului III referitor la constatarea și evaluarea pagubelor produse de calamitățile naturale, că legiuitorul a prezentat, succesiv, etapele ce trebuie parcurse pentru primirea despăgubirii de la stat.

Începând cu art. 9 și până la art. 12 sunt descrise procedurile intermediare, respectiv constatarea calamității, centralizarea proceselor verbale de constatare și direcția generală pentru agricultură, informarea Ministerului de către această instituție, stabilirea sumelor necesare despăgubirilor la nivel de județ etc. pentru ca în cuprinsul art. 13 să se stabilească în mod neechivoc etapa finală a acestui proces, respectiv „aprobarea sumelor necesare pentru despăgubiri a producătorilor agricoli de către Ministerul Agriculturii, Alimentației și a Pădurilor și transmiterea acestora către direcțiile generale pentru agricultură și industrie alimentară din fiecare județ și București". Prin acest art., legiuitorul a înțeles că stabilirea sumelor necesare despăgubirilor și repartizarea acestora pe județe se realizează de către Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor în baza tuturor documentelor enumerate în art. 9-12.

Judecătorul fondului a reținut că, în realitate, chiar dacă prevederea din art. 14 nu este una imperativă, din modalitatea de redactare a textului rezultă cu claritate că legiuitorul a înțeles să finalizeze procedura de acordare a despăgubirilor de emiterea hotărârii de Guvern, fiind evident că acest organ nu poate refuza, fără nici o justificare, îndeplinirea acestei obligații legale.

Pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Guvernul României nu au putut face dovada îndeplinirii obligațiilor legale ce le reveneau conform dispozițiilor legale sus-menționate, încercarea de a minimaliza rolurile lor în acest procedeu complex de acordare a despăgubirilor cuvenite pentru pierderile cauzate de calamități nu trebuie privită de către instanță decât ca pe o încercare de a reduce răspunderea pentru prejudiciile cauzate reclamantei, fiind evident că, deși legea specială prevede o procedură extrem de dificilă care a fost respectată de către reclamantă, în lipsa hotărârii de guvern, toată această procedură este inutilă, agricultorul neputând încasa nici o despăgubire.

În fine, instanța de fond a apreciat ca fiind întrunite condițiile ce rezultă din prevederile art. 998 - 999 C. civ., și anume reclamantul a înregistrat un prejudiciu cert, constând în valoarea despăgubirii ce trebuia încasată ca urmare a poliției de asigurare, există fapta ilicită a pârâților, care și-au încălcat obligațiile legale prevăzute expres de Legea nr. 381/2002, respectiv finalizarea procedurii de acordare a despăgubirilor, există legătura de cauzalitate între prejudiciul încercat și fapta ilicită - întrucât este evident că singurul motiv pentru care nu s-au încasat drepturile bănești cuvenite îl reprezintă neîndeplinirea culpabilă a obligațiilor legale ce le reveneau pârâților, precum și acționarea cu intenție (sau neglijență) a pârâților în sensul nefinalizării procedurii speciale prevăzute de Legea nr. 381/2002 tocmai pentru a împiedica obținerea despăgubirii ce se cuvenea.

Împotriva hotărârii instanței de fond au declarat recurs reclamantul B.B. și pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Guvernul României, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recursul declarat de recurentul-reclamant se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocându-se greșita aplicare a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. în ceea ce privește obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată către intimata-pârâtă SC A.Ț.A. SA. Recurentul-reclamant apreciază că în raport de natura juridică civilă a pretențiilor față de societatea de asigurare, instanța de contencios administrativ nu avea competența materială a dispune obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată.

Se arată că deși instanța a făcut aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ. și a micșorat cheltuielile de judecată în cauză, pe fond nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de art. 274 alin. (1) C. proc. civ. Se solicită admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței atacate în sensul respingerii cererii SC A.Ț.A. SA de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată. Față de recursul declarat de recurenții-pârâți Guvernul României și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, reclamantul prin concluziile scrise solicită respingerea recursului ca nefondat. Recursul declarat de recurenții-pârâți se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

invocându-se pronunțarea unei hotărâri contradictorii netemeinice și nelegale atât în ceea ce privește soluția dată excepției inadmisibilității și nepronunțarea pe celelalte excepții invocate cât și soluția dispusă pe fondul cauzei prin care recurenții-pârâți au fost obligați să plătească în subsidiar reclamantului suma de 4.543,07 RON cu titlu de despăgubiri, actualizate la data plății efective. Recurenții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (în continuare M.A.D.R.) și Guvernul României, în esență, au adus critici comune sentinței recurate: - în mod greșit instanța de fond a respins excepția tardivității formulării modificării cererii de chemare în judecată, în raport de dispozițiile art. 132 și art. 134 C. proc.

civ., întrucât aceasta nu a fost formulată la prima zi de înfățișare; - recurentele susțin și greșita soluționare a excepției tardivității dreptului la acțiune în raport de procedura instituită de Legea nr. 381/2002 și Normele metodologice de aplicare a acesteia cât și de dispozițiile art. 11 din Legea nr. 554/2004, reiterând argumentele expuse în susținerea acestei excepții. Recurentul M.A.D.R., invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. (1865), a formulat și alte critici în privința sentinței atacate: - Instanța de fond în rejudecare, fără o motivare în care să analizeze și apărările sale, a respins excepția invocată, respectiv lipsa procedurii prealabile, fiind încălcate dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc.

civ.; De asemenea, și celelalte excepții invocate prin întâmpinare, se susține că au fost respinse în mod netemeinic și nelegal. - În ceea ce privește fondul cauzei, recurentul susține că sentința este netemeinică și nelegală, deoarece nu s-a avut în vedere că M.A.D.R. și-a îndeplinit obligația de a sesiza Guvernul României pentru emiterea hotărârii de Guvern prevăzută de art. 14 din Legea nr. 381/2002, întrucât din actele aflate la dosarul cauzei, respectiv adresa din 30 septembrie 2009 rezultă că s-a procedat la sesizarea acestei autorități publice conform Legii nr. 381/2002, astfel că nu se poate reține refuzul său nejustificat, cum eronat a reținut instanța de fond. În acest sens, se invocă și practica judiciară a instanței de specialitate a Înaltei Curți, respectiv decizia nr. 2177 din 12 aprilie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

- În ceea ce privește plata sumelor, instanța de fond nu a ținut seama că aceasta se putea face după declararea stării de calamitate naturală prin hotărâre de Guvern, conform art. 17 din Legea nr. 381/2002. - În ceea ce privește reținerile instanței cu privire la angajarea răspunderii civile delictuale, se susține că niciuna din condițiile cumulative prevăzute de legiuitor pentru acest caz nu a fost întrunită în cauză, astfel încât să poată fi reținută culpa M.A.D.R. care, de altfel, și-a îndeplinit toate obligațiile care îi reveneau potrivit Legii nr. 381/2002.

Recurentul Guvernul României, în motivarea căii de atac, a adus, în esență, și alte critici sentinței recurate, astfel: - în mod greșit instanța de fond a respins excepția lipsei calității sale procesuale pasive, fiind reiterate argumentele expuse și în cadrul judecării pe fond a cauzei; - în ceea ce privește soluția pe fondul cauzei, se susține că aceasta este nefondată, întrucât instanța de fond trebuia să respingă acțiunea ca neîntemeiată, nefiind probat faptul că Guvernul României ar fi avut o conduită care să poată fi interpretată ca fiind un „refuz nejustificat” prin raportare la procedura stabilită de Legea nr. 381/2002. Pentru ca „sesizarea” Guvernului de către M.A.D.R. să aibă efecte în înțelesul Legii nr. 381/2002 (în sensul adoptării unei hotărâri de Guvern de declarare a stării de calamitate) ea trebuie să îmbrace forma unui proiect de hotărâre în sensul dispozițiilor privind normele de tehnică legislativă.

Însă, în mod evident, adresa M.A.D.R. nr. 125128/2009, este o informare care nu produce efecte juridice în sensul emiterii unei hotărâri. Informarea nr. 125128/2009 transmisă de M.A.D.R. și înregistrată la Registratura Generală a Guvernului sub nr. 17/11323 din 30 septembrie 2009 a fost restituită în original, potrivit procedurii reglementată de Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 561/2009 către M.A.D.R. prin adresa din 12 octombrie 2009, urmând a fi analizată de către minister oportunitatea prezentării unei noi informări cu același obiect, aceasta în condițiile schimbării configurației Guvernului României. Ulterior, M.A.D.R. nu a revenit cu o nouă informare privind fenomenul de secetă și acordarea de despăgubiri în baza Legii nr. 381/2002, astfel încât obligarea Guvernului la a analiza informarea și documentația transmisă nu putea fi adusă la îndeplinire, aceasta fiind restituită în original către M.A.D.R.

Sub un alt aspect, se mai învederează că în mod eronat instanța de fond a calificat adresa M.A.D.R. din 30 septembrie 2009 ca fiind o sesizare în sensul textului art. 14 din Legea nr. 381/2002. Este evident că pentru a-și exercita dreptul de apreciere recunoscut de legea specială (art. 14 din Legea nr. 381/2002) cu privire la necesitatea emiterii unei hotărâri de Guvern de declarare a stării de calamitate, Guvernul României trebuia să fie sesizat de inițiator (în speță M.A.D.R.) cu un proiect de hotărâre și nu cu o informare care nu produce efecte juridice și nu poate constitui temei juridic pentru elaborarea unui act administrativ - hotărâre de Guvern, această informare având caracter pur administrativ, interinstituțional.

Prin urmare, se arată că soluția instanței de fond de obligare a Guvernului de a plăti sumele de bani, cu titlu de despăgubiri civile cauzate de o presupusă conduită culpabilă a acestei autorități publice, apare ca fiind neîntemeiată. - Instanța de fond trebuia să respingă acțiunea ca neîntemeiată, întrucât, începând cu anul 2010, a fost abrogată Legea nr. 381/2002 prin Legea nr. 281/2010, astfel că nu mai există temei legal pentru emiterea unei hotărâri de Guvern. În susținerea recursurilor, recurenții au depus la dosar, în termenul de amânare a pronunțării practică judecătorească. La dosar intimata SC A.Ț.A. SA a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului declarat de către reclamant ca nefondat.

Analizând recursurile declarate, în raport de motivele invocate, Curtea apreciază pentru următoarele considerente că recursul declarat de recurentul-reclamant este nefondat, dar recursurile declarate de autoritățile pârâte sunt fondate, în parte sentința atacată fiind dată cu aplicarea greșită a legii respectiv a dispozițiilor art. 998 și urm. C. civ. și a dispozițiilor Legii nr. 554/2004. Recursul declarat de reclamantul-recurent este nefondat în cauză instanța de contencios administrativ, competentă în raport de obiectul principal al litigiului și de codul procesual, a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor art. 274 alin. (1) și (3) C. proc. civ. Fapt de necontestat raporturile dintre reclamant și intimată - societatea de asigurare erau relații civile rezultate din contractul de asigurare din 11 decembrie 2008 pentru asigurarea recoltei de grâu pentru riscurile standard, dar care prevedea că nu sunt cuprinse în asigurare pagube produse de fenomenele naturale.

Prin acțiunea în pretenții întemeiată de reclamant pe dispozițiile art. 998-999 C. civ. invocându-se răspunderea civilă delictuală reclamantul-recurent a înțeles să cheme în judecată și societatea de asigurare, deși pretențiile sale aveau ca temei dispozițiile Legii nr. 381/2002, iar intimata A.Ț.A. nu avea nici o obligație în baza Legii nr. 381/2002. Acest cadru procesual s-a menționat în ambele cicluri procesuale, iar prin sentința atacată, în lipsa precizării acțiunii față de această parte s-a dispus admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor - societățile de asigurare și s-a respins acțiunea în contradictoriu cu acestea pentru lipsa calității procesuale pasive. În consecință față de acest capăt al acțiunii, cererea reclamantului a fost respinsă, reclamantul având calitatea de „parte în pretenții” care le cere a fost obligat corect la plata cheltuielilor de judecată conform art. 274 alin. (1) C. proc.

civ. Iar în baza art. 274 alin. (3) C. proc. civ. instanța a apreciat asupra cuantumului actelor cheltuieli, în cauză fiind îndeplinite pe fond condițiile prevăzute de art. 274 alin. (1) C. proc. civ. În baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ., Curtea va respinge recursul declarat de reclamantul-recurent. Recursurile declarate de Guvernul României și Ministerul Agriculturii sunt apreciate de Curte ca fondate, în parte sentința atacată fiind dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor Legii nr. 554/2004 și a dispozițiilor Legii nr. 381/2002 în vigoare la data formulării acțiunii abrogată prin Legea nr. 281/2010 în ceea ce privește soluționarea prin admitere a capătului de acțiune având ca obiect obligarea celor două autorități, în solidar la plata de despăgubiri actualizată.

Considerentele expuse sunt comune ambelor recursuri, deoarece în esență motivele de recurs sunt aceleași fiind criticate respingerea excepțiilor invocate și soluția dată pe fondul cauzei. În ceea ce privește soluția dată excepțiilor invocate, care nu au fost reținute respectiv a tardivității formulării cererii completatoare, a tardivității formulării acțiunii, a inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile și a lipsei calității procesuale pasive a Guvernului României, aceasta este corectă, în raport de dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ. Sentința recurată a fost dată ca urmare a rejudecării cauzei dispusă în baza deciziei nr. 5190 din 6 decembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Din considerentele deciziei de casare, obligatorie conform art. 315 alin. (1) C. proc. civ. rezultă că au fost soluționate irevocabil problema de drept referitoare la excepția tardivității formulării și a tardivității cererii de completare a acțiunii principale în raport de dispozițiile art. 132 și art. 134 C. proc. civ., calificându-se acțiunea reclamantului ca fiind circumscrisă dispozițiilor art. 21 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004. Iar casarea cu trimitere spre rejudecare a fost pentru ca instanța de fond să verifice în concret, în raport de dispozițiile art. 14 Legea nr. 381/2002 și de atribuțiile fiecărei autorități implicate, dacă există sau nu un refuz nejustificat de soluționare a cererii de despăgubiri, ca temei al răspunderii administrative patrimoniale a autorităților publice pentru eventuala pagubă suferită de către reclamantă.

Iar potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este asimilat actului administrativ individual și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere privind un drept sau interes legitim. Conform art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 nu este obligatorie plângerea prealabilă în cazul acțiunilor care privesc cererile care au ca temei un pretins refuz nejustificat de soluționare a cererii formulate de reclamant la 1 septembrie 2010 pe rolul Judecătoriei Tecuci, în raport de prevederile Legii nr. 381/2002, astfel încât în mod corect a fost respinsă inadmisibilitatea acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile. Sentința recurată este în parte nelegală, fiind identificate condițiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. în ceea ce privește soluția dată pe fondul cauzei, respectiv de obligare a pârâților-recurenți Guvernul României și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale la plata în solidar a sumei de 4.543,07 RON cu titlu de despăgubiri către reclamant. Soluția dispusă pe fond este dată cu aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 998-999 C . civ., ca temei al răspunderii delictuale pentru cele două autorități, în cauză nefiind îndeplinite în opinia Curții condițiile existenței unui refuz nejustificat de soluționare a cererii reclamantului, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.

În primul rând în cauză nu mai există temei pentru a fi admisă și finalizată cererea de despăgubiri formulată de reclamant, în condițiile în care Legea nr. 381/2012 a fost abrogată prin Legea nr. 281/2010 neexistând temei pentru aplicarea dispozițiilor art. 13 și 14 din Legea nr. 381/2002 în sensul obligării autorităților la întocmirea documentației necesare în vederea adoptării unei hotărâri a Guvernului pentru constatarea stării de calamitate și a adoptării unei hotărâri de guvern în acest sens. În al treilea rând în cauză, pe fond Curtea apreciază că nu există culpa autorităților pârâte privind finalizarea procedurii prevăzute de Legea nr. 381/2010 în cauză neexistând un refuz nejustificat de soluționare a cererii ca temei al răspunderii materiale, deoarece în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 998-999 C. civ., ca temei general al răspunderii civile delictuale.

Cererea de acordare de despăgubiri au în prezenta cauză caracter subsidiar în raport de dispozițiile art. 18 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004 ea putând fi admisă numai în cazul constatării unui refuz nejustificat de soluționare a cererii a existenței unui exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) și n) din Legea nr. 554/2004. Curtea apreciază că în cauză nu există un refuz nejustificat de emitere a unei hotărâri de guvern prin care să se declare stare de calamitate naturală în agricultură. Iar această atribuție ține de competența exclusivă a Guvernului României și reprezintă o facultate și nu o obligație pentru Guvernul României. Acesta este singurul în măsură să aprecieze necesitatea și oportunitatea emiterii unei hotărâri de guvern ca etapă finală a acordării despăgubirilor pentru pagube ca urmare a stării de calamitate naturală.

În mod greșit prima instanță a apreciat că în cauză există o culpă a Guvernului României privind soluționarea cererii reclamantului de acordare de despăgubiri respectiv neunitară, până la data abrogării Legii nr. 381/2002 a unei hotărâri de guvern în sensul solicitat de către reclamant. Soluția pe fond dispusă este nelegală și în raport de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 381/2002 prin aprecierea parcurgerii procedurii prealabile prevăzute de norma legală prin informarea din 30 septembrie 2009. Această informare emisă de pârâtul Ministerul Agriculturii privind efectele fenomenului de secetă și acordare de despăgubiri producătorilor agricoli în baza Legii nr. 381/2002 nu reprezintă o sesizare - cu un proiect de act normativ în sensul dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 381/2002 pentru emiterea unei hotărâri de guvern, în cauză nefiind emis un proiect de hotărâre conform art. 3 lit. k) din H.G.

nr. 8/2009 de către Ministerul Agriculturii. Informarea nu poate fi considerată o propunere sau un proiect de hotărâre de natură a produce efecte juridice și nu poate constitui temei legal pentru elaborarea hotărârii de Guvern, neputându-se reține culpa autorităților, respectiv neîndeplinirea obligațiilor prevăzute de art. 13 și 14 din Legea nr. 381/2002 privind derularea și finalizarea procedurii respectiv emiterea hotărârii de guvern cu privire la declararea stării de calamitate. În cauză nu a existat un proiect de hotărâre ca temei pentru discutarea oportunității emiterii unei hotărâri de guvern în baza Legii nr. 381/2002 abrogată din 1 ianuarie 2010, prin Legea nr. 281/2010, instanța de judecată neputându-se substitui autorității competente în privința emiterii unui act normativ cu caracter special.

Începând cu anul 2010 Legea nr. 381/2002 privind acordarea despăgubirilor în caz de calamități naturale în agricultură, nu se mai poate aplica întrucât nu corespunde legislației comunitare în domeniul ajutoarelor de stat. Posibilitatea aplicării ajutoarelor de stat existente la data aderării (s.n inclusiv a prevederilor Legii nr. 381/2002) s-a acordat României, prin Tratatul de Aderare - Anexa V. Cap.3 - Agricultură, pentru o perioadă de tranziție de 3 ani (2007-2010). Potrivit Regulamentului nr. 1857/2006 de aplicare a art. 87 și 88 din Tratat și de modificare a R (CF.) 70/2001 cât și Liniilor directoare comunitare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol și Forestier 2007-2013 se impune obligativitatea reconsiderării ajutoarelor de stat în concordanță cu normele comunitare.

În sensul că orice ajutor de stat care nu corespunde reglementărilor comunitare trebuie modificat sau oprit a mai produce efecte (acordarea despăgubirilor pentru pagube create de fenomene meteorologice nefavorabile fiind considerată ajutor de stat). În acest sens a fost emisă O.G. nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli. Începând cu anul 2010, aprobată, cu modificări și completări prin Legea nr. 74/2010, ordonanță emisă în conformitate cu Liniile directoare comunitare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol și forestier 2007-2013 (Cap.I din ordonanță) cât și în conformitate cu Regulamentul (CB) nr. 1857/2006 al Comisiei din 15 decembrie 2006 privind aplicarea art. 87 și 88 din tratat ajutoarelor de stat pentru întreprinderile mici și mijlocii care își desfășoară activitatea în domeniul producției de produse agricole și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 70 2001 Cap.II din ordonanță).

Se vor acorda, ca ajutoare de stat în înțelesul O.G. nr. 14/2010, despăgubiri privind bolile plantelor și infestărilor parazitare ale acestora, despăgubiri privind pierderile cauzale de fenomenele meteorologice nefavorabile precum și pentru plata primelor de asigurare. Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ. va admite recursurile declarate de Guvernul României și Ministerul Agriculturii. Va modifica în parte sentința atacată în sensul că va respinge ca nefondat capătul de acțiune privind obligarea autorităților pârâte la plata de despăgubiri către reclamantă în sumă de 4.543,07 RON actualizată la data plății. Va menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Guvernul României împotriva sentinței nr. 223 din 24 octombrie 2013 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința recurată, în sensul că respinge capătul de cerere privind obligarea pârâților Guvernul României și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale să plătească în solidar reclamantului B.B. suma de 4.543,07 RON cu titlu de despăgubiri, actualizată la data plății efective, ca nefondat. Menține celelalte dispoziții. Respinge recursul declarat de B.B. împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 martie 2015.