ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4042/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4042/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria

Tecuci sub nr. 4372/324/2010, reclamantul B.I. a solicitat, în contradictoriu

cu pârâții SC A.T.A. SA, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale,

Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Galați și Guvernul României ca

M.A.D.R. să fie obligat să sesizeze Guvernul României, în temeiul art. 14 din

Legea nr. 381/2002, cu privire la starea de calamitate a culturilor din anul

2009 din județul Galați, să fie obligat Guvernul României să declare, prin

hotărâre, starea de calamitate a culturilor din județul Galați, pentru a

stabili nivelul despăgubirilor și să fie obligate toate pârâtele, în solidar,

în baza hotărârii de guvern, la despăgubiri în sumă de 24.678,83 RON,

actualizată până la momentul plății efective, precum și a majorărilor de

întârziere conform Legii nr. 381/2002.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că, în anul agricol 2009, a încheiat o poliță de

asigurare cu pârâta SC A.T.A. SA, prin care și-a asigurat producția de grâu și,

deși cultura asigurată a fost afectată de seceta excesivă complexă, nu a primit

de la aceasta niciun fel de despăgubire.

Pârâtul Guvernul

României a depus întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței

materiale a Judecătoriei Tecuci, întrucât sunt incidente dispozițiile Legii nr.

554/2004.

La termenul din 29

octombrie 2010, instanța a pus în discuția părților excepția necompetenței

materiale a Judecătoriei Tecuci, invocată de pârâtul Guvernul României prin

întâmpinare.

Analizând cu

prioritate excepția invocată, în conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc.

civ., instanța a constatat că litigiul de față are ca obiect, printre altele,

obligarea Guvernului României de a emite o hotărâre de guvern.

Instanța a admis

excepția și a declinat competența materială de soluționare a prezentei cauze în

favoarea Curții de Apel Galați.

Prin întâmpinarea

depusă în termen legal, pârâtul Guvernul României a invocat excepția

tardivității acțiunii, având în vedere termenele stabilite de Legea nr.

381/2002, cât și de Legea nr. 554/2004, excepția lipsei plângerii

administrative prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, excepția

lipsei calității procesuale pasive a Guvernului României cu privire la capetele

1 și 3 din cerere.

Prin întâmpinarea

depusă pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a arătat că

acțiunea este lipsită de obiect, actul normativ care a stat la baza pretenției

deduse judecății fiind abrogat expres prin Legea nr. 281/2010, acțiunea fiind

inadmisibilă.

Prin cererea

completatoare a acțiunii principale, reclamantul a indicat ca temei juridic

distinct, dispozițiile art. 998 și 999 C. civ. pentru capătul de cerere privind

obligarea pârâtelor la plata prejudiciului cauzat pentru neîndeplinirea în

termen a obligațiilor ce le reveneau ca urmare a contractului de asigurare

încheiat.

Prin completarea la

întâmpinare, pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a arătat că

Legea nr. 381/2002 este structurată în două mari etape, reclamantul aflându-se

în eroare, în sensul că face confuzii între cele două etape succesive prevăzute

de lege.

Prin completarea la

întâmpinare, pârâtul Guvernul României a invocat excepția tardivității

completării cererii de chemare în judecată, aceasta fiind depusă după prima zi

de înfățișare.

Prin Sentința nr. 198

din 17 iunie 2011, Curtea de Apel Cluj a respins excepțiile invocate de

pârâtele Guvernul României, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și

Direcția pentru Agricultură Galați, ca nefondate, a admis acțiunea formulată de

reclamantul B.I., a obligat M.A.D.R. să sesizeze Guvernul României cu privire

la starea de calamitate a culturilor pentru anul 2009, în județul Galați.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea a reținut în esență următoarele.

Reclamantul, B.I., a

chemat în judecată pârâtele SC A.T.A. SA, Ministerul Agriculturii și

Dezvoltării Rurale, Guvernul României și Direcția pentru Agricultură și

Dezvoltare Rurală Galați, pentru ca prin hotărârea pe care o va pronunța

instanța să dispună obligarea în solidar a acestora la acoperirea prejudiciului

cauzat de nerespectarea obligațiilor legale ce le incumbau acestor autorități

ca urmare a producerii fenomenului de secetă persistentă.

Inițial, temeiul

juridic al acțiunii a fost stabilit în cadrul Legii speciale nr. 381/2002 dar,

întrucât pe parcursul soluționării cauzei, această lege a fost abrogată, s-a

formulat cerere completatoare a cererii de chemare în judecată, în sensul că

s-a indicat ca temei juridic distinct disp. art. 998 și 999 C. civ. pentru

capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la plata prejudiciului cauzat

prin neîndeplinirea în termen a obligațiilor punctuale ce le reveneau ca urmare

a contractului de asigurare încheiat de reclamant.

Față de această

modificare a cadrului procesual, s-a apreciat că reclamantul și-a limitat

cererea de chemare în judecată exclusiv la capătul de cerere privind obligarea

pârâtelor în solidar la plata prejudiciului cauzat datorită atitudinii lor

concertate culpabile de a nu finaliza procedura specială prevăzută de Legea nr.

381/2002, valoarea acestui prejudiciu fiind tocmai valoarea despăgubirii ce

urma să fie încasată de reclamant ca urmare a contractului de asigurare

încheiat.

Având în vedere

această limitare a cadrului judecății, a reținut instanța că nu se mai impune

analizarea tuturor excepțiilor invocate inițial de pârâtele Guvernul României,

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Direcția pentru Agricultură

Galați, întrucât toate aceste excepții - respectiv inadmisibilitatea acțiunii,

excepția tardivității introducerii acțiunii, excepția lipsei plângerii

administrative prealabile - invocată de către Guvernul României - în sensul

lipsei procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004,

excepția lipsei calității procesuale pasive a Guvernului României raportat la capetele

de cerere 1 și 3 ale acțiunii, excepția tardivității dreptului la acțiune -

invocată de M.A.D.R., excepția inadmisibilității pretenției formulată la

capătul 2 de cerere - invocată de M.A.D.R., excepția lipsei de obiect a

primului capăt de cerere (obligarea M.A.D.R. să sesizeze Guvernul României în

temeiul art. 14 din Legea nr. 381/2002) - invocată de M.A.D.R., excepția

prematurității acțiunii - raportat la ultimul capăt de cerere - excepție

invocată tot de pârâtul M.A.D.R. - se refereau la temeiul inițial al acțiunii,

și anume dispozițiile Legii nr. 381/2002. Or, prin modificarea temeiului

juridic al acțiunii, toate aceste excepții au rămas fără obiect, fiind respinse

de către instanță cu această precizare.

De asemenea, instanța

a respins ca nefondată excepția inadmisibilității acțiunii formulate de

M.A.D.R. prin completarea la întâmpinare - excepție motivată de împrejurarea că

Legea nr. 381/2002 a fost abrogată - întrucât s-a făcut clar precizarea că

temeiul juridic al acțiunii nu mai este constituit de acest act normativ, ci de

dispozițiile generale ale răspunderii delictuale C. civ.

În ceea ce privește

excepția netimbrării acțiunii invocate de Guvernul României, instanța a

respins-o și pe aceasta ca fiind vădit nefondată, acțiunea fiind timbrată la

valoare încă de la primul termen de judecată.

Și excepția

tardivității completării acțiunii invocată de către Guvernul României a fost

respinsă ca nefondată, cererea completatoare respectând dispozițiile art. 132,

respectiv fiind făcută înainte de prima zi de înfățișare.

Pe fondul cauzei s-au

reținut următoarele.

Potrivit art. 998,

„orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din

a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara", iar conform art. 999, „omul

este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și

de acela ce a cauzat prin neglijența sau imprudența sa".

A apreciat Curtea că

din prevederile legale menționate rezultă că pentru angajarea răspunderii

civile delictuale pentru fapta proprie se cer a fi întrunite cumulativ patru

condiții, și anume: 1 - existența unui prejudiciu; 2 - existența unei fapte

ilicite; 3 - existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și

prejudiciu; 4 - existența vinovăției celui ce a cauzat prejudiciul, constând în

intenția neglijentă sau imprudența cu care a acționat.

Din analiza

înscrisurilor existente la dosarul cauzei rezultă împrejurarea că reclamantul a

respectat toate obligațiile ce îi reveneau conform Legii nr. 381/2002, la polul

opus situându-se atitudinea pârâtelor care au tergiversat în mod nejustificat

finalizarea procedurii, aspect recunoscut de pârâta Direcția de Agricultură

Galați în procesul-verbal de conciliere în următoarea modalitate: „din punct de

vedere administrativ, datele furnizate de producătorii agricoli în cauză

îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea nr. 381/2002 și Ordinul nr. 419/2002

și datele au fost centralizate și transmise către Ministerul Agriculturii,

conform metodologiei legale. Până la acest moment nu apreciem că există impedimente

legale, altele decât cele de ordin financiar, pentru ca producătorul agricol să

beneficieze de despăgubire conform legii".

Sintetizând toate

aceste aspecte, Curtea a reținut îndeplinirea cumulativă a tuturor celor 4

condiții obligatorii pentru antrenarea răspunderii delictuale ale pârâtelor:

societatea a înregistrat un prejudiciu cert, constând în valoarea despăgubirii

ce trebuia încasată ca urmare a poliției de asigurare, există fapta ilicită a

pârâtelor care și-au încălcat obligațiile legale prevăzute expres de Legea nr.

381/2002, respectiv finalizarea procedurii de acordare a despăgubirilor, există

legătura de cauzalitate între prejudiciul încercat și fapta ilicită - întrucât

este evident că singurul motiv pentru care nu s-au încasat drepturile bănești

cuvenite îl reprezintă neîndeplinirea culpabilă a obligațiilor legale ce le

reveneau pârâtelor; este îndeplinită și ultima condiție, respectiv acționarea

cu intenție (sau neglijență) a pârâtelor în sensul nefinalizării procedurii

speciale prevăzute de Legea nr. 381/2002 tocmai pentru a împiedica obținerea

despăgubirii ce se cuvenea.

A concluzionat Curtea

că pârâtele din prezenta cauză nu au putut face nicio dovadă a îndeplinirii

măcar în parte a obligațiilor legale ce le reveneau conform dispozițiilor legale

sus-menționate, încercarea de a minimaliza rolurile lor în acest procedeu

complex de acordare a despăgubirilor cuvenite pentru pierderile cauzate de

calamități prin folosirea sintagmei „Guvernul României nu are decât competența

ca, la sesizarea M.A.D.R., să adopte o hotărâre de declarare a stării de

calamitate naturală pentru o anumită zonă și pentru anumite culturi" nu

trebuie privită decât ca pe o încercare de a reduce răspunderea pentru

prejudiciile cauzate reclamantului, fiind evident că, deși legea specială

prevede o procedură extrem de dificilă (acte ce trebuie întocmite în termene

extrem de scurte, 48 ore, trei zile, etc.) care a fost respectată de către

reclamant, în lipsa hotărârii de guvern, toată această procedură este inutilă,

agricultorul neputând încasa nicio despăgubire.

Împotriva sentinței

pronunțată de Curtea de Apel Galați au declarat recurs SC A.T.A. SA București,

SC A.T.A. - Sucursala Galați, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale,

Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Galați, Guvernul României.

În recursul formulat

de M.A.D.R. au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., fiind susținute, în esență, următoarele critici:

- instanța de fond a

ignorat faptul că reclamanta nu a făcut dovada parcurgerii procedurii

prealabile reglementată de Legea nr. 381/2002 și Ordinul nr. 419/2002;

- hotărârea instanței

de fond este nemotivată și contradictorie în raport cu obiectul cererii cu care

a fost sesizată, ignorând că Legea nr. 381/2002 și-a încetat aplicabilitatea la

31 decembrie 2009, când a expirat perioada de tranziție, ca urmare a aderării

la UE și a incidenței Regulamentului nr. 1857/2006 de aplicare a art. 87 și 88

din Tratat și de modificare a R(CE)70/2001 și a Liniilor directoare comunitare

privind ajutoarele de stat în sectorul agricol;

- instanța de fond a

obligat în mod greșit M.A.D.R. să sesizeze Guvernul României pentru emiterea

unei hotărâri conform art. 14 din Legea nr. 381/2002, din moment ce din probele

administrate în cauză rezultă că ministerul și-a îndeplinit această obligație,

ceea ce reține și instanța de fond în considerentele soluției adoptate;

- obligarea

ministerului, solidar cu ceilalți pârâți, la plata despăgubirilor solicitate de

reclamantă este o soluție nelegală și netemeinică, nefiind îndeplinite

condițiile cerute la art. 2 din Legea nr. 381/2002 și în Normele metodologice

de aplicare.

În concluzie, a

solicitat admiterea recursului, cu consecința respingerii acțiunii.

În recursul formulat

de Direcția pentru Agricultură Galați au fost invocate dispozițiile art. 304

pct. 4, 6 și 9 și art. 304

1

C. proc. civ., fiind susținute, în

esență, următoarele critici:

- instanța de fond,

obligând Guvernul să declare starea de calamitate în județul Galați în anul

2008 pentru suprafețele agricole din acest județ, și-a depășit atribuțiile

puterii judecătorești (art. 304 pct. 4);

- instanța de fond,

obligând Guvernul să adopte hotărârea respectivă pentru terenurile agricole din

întreg județul Galați, deși instanța fusese sesizată doar cu cererea privind

culturile agricole ale reclamantei acordând astfel mai mult decât s-a cerut

(art. 304 pct. 6);

- hotărârea instanței

de fond este lipsită de temei legal din moment ce, fără a reține în sarcina

Direcției pentru Agricultură Galați vreo culpă, a obligat-o pe aceasta, în

solidar cu celelalte părți, la plata despăgubirilor pretinse;

- instanța de fond a

respins excepțiile ce-i fuseseră invocate fără a-și motiva soluția, afirmând

fără argumente că excepțiile ar fi rămas fără obiect.

În concluzie, s-a cerut

admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei pentru

rejudecarea acesteia prin prisma criticilor formulate.

În recursul formulat

de Guvernul României au fost invocate motivele prevăzute la art. 304 pct. 6,7

și 9 în condițiile art. 304

1

C. proc. civ., fiind susținute, în

esență, următoarele critici:

- instanța de fond a

respins în mod greșit excepția tardivității formulării de către reclamantă a

cererii de completare a acțiunii introductive la 7 aprilie 2011, în timp ce

prima zi de înfățișare fusese la termenul din 17 martie 2011;

- în mod nelegal

instanța de fond a lăsat neanalizate excepțiile invocate: excepția tardivității

introducerii acțiunii, excepția neparcurgerii procedurii plângerii prealabile

și excepția lipsei calității procesuale pasive a Guvernului României, apreciind

în mod nelegal că abrogarea Legii nr. 381/2002 ar justifica o astfel de

soluție;

- pe fondul cauzei,

instanța trebuia să respingă acțiunea întemeiată pe dispozițiile Legii nr.

381/2002, care, începând cu 1 ianuarie 2010, nu a mai putut fi aplicată,

despăgubirile în litigiu fiind ajutoare de stat, acordarea lor fiind permisă,

după aderarea României la U.E. la 1 ianuarie 2007, doar pentru o perioadă de

tranziție de 3 ani, care a expirat la 1 ianuarie 2010;

- chiar și în

ipostaza în care s-ar admite că Legea nr. 381/2002 ar mai putea constitui temei

legal pentru pretențiile reclamantei, instanța de fond trebuia să constate că

acțiunea este neîntemeiată din moment ce societatea comercială nu a probat că

terenul în litigiu nu a fost irigat sau, respectiv, nu a fost amenajat pentru

irigații, condiție cerută la art. 2 din Legea nr. 381/2002 și de Normele

metodologice de aplicare a legii;

- soluția pronunțată

este netemeinică și pentru faptul că instanța de fond, deși reține în

considerentele hotărârii că reclamanta și-a limitat cererea de chemare în

judecată exclusiv la capătul de cerere privind obligarea solidară a pârâtelor

la plata prejudiciului, totuși prin dispozitivul hotărârii, a obligat Guvernul

României să declare prin hotărâre starea de calamitate a culturilor pentru anul

2009 în județul Galați, reținând ca temei legal prevederile art. 998 și 999 C.

civ.

În concluzie, s-a

cerut admiterea recursului, cu consecința respingerii acțiunii formulate de

societatea comercială reclamantă.

În recursul formulat

de SC A.T.A. SA au fost invocate, în mod generic, prevederile art. 304 pct. 7,

8 și 9, în condițiile art. 304

1

C. proc. civ., fiind susținute, în

esență, critici care se încadrează în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Astfel, susține

recurenta, cu alte cuvinte, instanța de fond a reținut în mod greșit

răspunderea sa în condițiile Legii nr. 381/2002, ignorând că relațiile cu

reclamanta sunt guvernate de contractul de asigurare încheiat, fiind vorba de

relații contractuale.

Mai susține

societatea de asigurări că instanța a dispus obligarea sa la plata unor

despăgubiri pentru evenimente/riscuri neasigurate prin polița de asigurare,

astfel încât angajarea răspunderii nu mai are temei legal.

În concluzie, s-a

cerut admiterea recursului, casarea soluției instanței de fond și respingerea

acțiunii.

Analizând recursurile

declarate, în raport de motivele invocate, Curtea apreciază, prin considerente

comune tuturor recursurilor, că acestea sunt fondate pentru motivele și în

limitele următoare.

În ceea ce privește

criticile referitoare la nereținerea de către instanța de fond a tardivității

cererii de completare a acțiunii principale, instanța de recurs reține că sunt

neîntemeiate.

În cauză, este

necontestat că pentru primul termen de judecată la curtea de apel, după

declinarea competenței de către Judecătoria Tecuci, care a fost la data de 17

martie 2011, fiind invocate o serie de excepții prin întâmpinările depuse,

societatea comercială a solicitat acordarea unui termen pentru pregătirea

apărării, acordat pentru data de 7 aprilie 2011, reclamanta depunând între timp

- 5 aprilie 2011, cererea de completare a acțiunii principale.

Astfel fiind, în mod

judicios, în raport cu prevederile art. 132 și 134 C. proc. civ., instanța de

fond nu a considerat că cererea de completare a fost formulată tardiv, luând

act de conținutul acesteia.

Criticile privind

motivul prevăzut la art. 304 pct. 7 C. proc. civ., referitoare la caracterul

contradictoriu al considerentelor hotărârii și în raport cu dispozitivul

soluției adoptate sunt întemeiate.

Într-adevăr, instanța

de fond a reținut că prevederile Legii nr. 381/2002 și-au încetat aplicarea

începând cu 1 ianuarie 2010, ca urmare a expirării perioadei de 3 ani de

tranziție ca urmare a aderării la U.E. și a incidenței Regulamentului nr.

1857/2006 de aplicare a art. 87 și 88 din Tratat și de modificare a

R(CE)70/2001 și a Liniilor directoare comunitare privind ajutoarele de stat în

sectorul agricol, lege care a și fost abrogată prin Legea nr. 281/2010 pentru

abrogarea unor reglementări din domeniul ajutorului de stat și pentru

completarea O.G. nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea

ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010.

Totuși, admițând

acțiunea formulată și completată de reclamantă, instanța de fond, pe de o

parte, a obligat M.A.D.R. să sesizeze Guvernul României cu privire la starea de

calamitate a culturilor agricole pentru anul 2008 în județul Galați și, pe de

altă parte, a obligat Guvernul României să declare, prin hotărâre, starea de

calamitate a culturilor pentru anul 2008, în județul Galați, fără ca instanța

să aibă temei legal, din moment ce Legea nr. 381/2002 fusese abrogată.

Procedând în acest

mod, instanța a dat o hotărâre nelegală, în condițiile art. 304 pct. 7, dar și

lipsită de temei legal, în condițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit

cărora o hotărâre poate fi recurată atunci când a fost pronunțată fără temei

legal sau a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Este necontestat că

potrivit art. 108 din Constituție, Guvernul adoptă hotărâri pentru organizarea

executării legilor și pentru aplicarea acestora, pe baza și în limitele legilor

respective, or, în cauză, singurul temei legal pentru Guvern, pentru declararea

stării de calamitate naturală, îl constituiau prevederile art. 9 - 14 din Legea

nr. 318/2002.

Totodată, deși a

reținut astfel incidența în continuare a dispozițiilor Legii nr. 381/2002,

instanța de fond a lăsat neanalizate/necercetate excepțiile invocate de

autoritățile publice pârâte afirmând că acestea ar fi rămas fără obiect.

În ceea ce privește

obligarea autorităților publice, în solidar cu SC A. SA, instanța de fond

reține ca temei legal dispozițiile art. 998 - 999 C. civ., în condițiile art.

18 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, fără să încadreze în

noțiunea de refuz nejustificat culpa pârâtelor care „au tergiversat în mod

nejustificat finalizarea procedurii” reglementate de Legea nr. 381/2004 înainte

de abrogarea acesteia.

Deci, în privința

autorităților publice, reținând culpa acestora în privința pagubei pretinse,

instanța de fond era datoare, soluționând cauza în condițiile Legii nr.

554/2004, să încadreze conduita acestora în limita probatoriilor administrative,

în condițiile cerute de lege pentru existența refuzului nejustificat și să

verifice situația de fapt privind irigațiile pentru anul 2009.

Oricum, în ceea ce

privește răspunderea societății de asigurare, instanța era datoare să observe

că raporturile dintre aceasta și reclamantă sunt de natură contractuală,

nefiind vorba de un raport juridic de drept administrativ, prima instanță

urmând a verifica existența condițiilor atragerii răspunderii solidare a

recurenților-pârâți.

Având în vedere

considerentele prezentate mai sus, recursurile formulate vor fi admise, iar

soluția instanței de fond va fi casată, cauza urmând să fie trimisă curții de

apel pentru rejudecare în ceea ce privește existența/inexistența refuzului

nejustificat ca temei al răspunderii administrative patrimoniale a

autorităților publice pentru eventuala pagubă suferită de societatea comercială

reclamantă.

Totodată, curtea de

apel va trebui să observe natura contractuală a raportului juridic dedus

judecății prin capătul de cerere privind pe SC A.T.A. SA și să adopte măsura

procesuală necesară, în raport de obiectul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de SC ”A.T.A.” SA București, SC A.T.A. - Sucursala Galați, Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare

Rurală Galați și Guvernul României împotriva Sentinței nr. 198 din 17 iunie

2011 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 octombrie 2012

Procesat

de GGC - A

Z