ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4042/2012

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Judecătoria Tecuci sub nr. 4372/324/2010, reclamantul B.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții SC A.T.A. SA, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Galați și Guvernul României ca M.A.D.R. să fie obligat să sesizeze Guvernul României, în temeiul art. 14 din Legea nr. 381/2002, cu privire la starea de calamitate a culturilor din anul 2009 din județul Galați, să fie obligat Guvernul României să declare, prin hotărâre, starea de calamitate a culturilor din județul Galați, pentru a stabili nivelul despăgubirilor și să fie obligate toate pârâtele, în solidar, în baza hotărârii de guvern, la despăgubiri în sumă de 24.678,83 RON, actualizată până la momentul plății efective, precum și a majorărilor de întârziere conform Legii nr. 381/2002.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, în anul agricol 2009, a încheiat o poliță de asigurare cu pârâta SC A.T.A. SA, prin care și-a asigurat producția de grâu și, deși cultura asigurată a fost afectată de seceta excesivă complexă, nu a primit de la aceasta niciun fel de despăgubire. Pârâtul Guvernul României a depus întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Tecuci, întrucât sunt incidente dispozițiile Legii nr. 554/2004. La termenul din 29 octombrie 2010, instanța a pus în discuția părților excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Tecuci, invocată de pârâtul Guvernul României prin întâmpinare. Analizând cu prioritate excepția invocată, în conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc.

civ., instanța a constatat că litigiul de față are ca obiect, printre altele, obligarea Guvernului României de a emite o hotărâre de guvern. Instanța a admis excepția și a declinat competența materială de soluționare a prezentei cauze în favoarea Curții de Apel Galați. Prin întâmpinarea depusă în termen legal, pârâtul Guvernul României a invocat excepția tardivității acțiunii, având în vedere termenele stabilite de Legea nr. 381/2002, cât și de Legea nr. 554/2004, excepția lipsei plângerii administrative prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, excepția lipsei calității procesuale pasive a Guvernului României cu privire la capetele 1 și 3 din cerere. Prin întâmpinarea depusă pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a arătat că acțiunea este lipsită de obiect, actul normativ care a stat la baza pretenției deduse judecății fiind abrogat expres prin Legea nr. 281/2010, acțiunea fiind inadmisibilă.

Prin cererea completatoare a acțiunii principale, reclamantul a indicat ca temei juridic distinct, dispozițiile art. 998 și 999 C. civ. pentru capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la plata prejudiciului cauzat pentru neîndeplinirea în termen a obligațiilor ce le reveneau ca urmare a contractului de asigurare încheiat. Prin completarea la întâmpinare, pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a arătat că Legea nr. 381/2002 este structurată în două mari etape, reclamantul aflându-se în eroare, în sensul că face confuzii între cele două etape succesive prevăzute de lege. Prin completarea la întâmpinare, pârâtul Guvernul României a invocat excepția tardivității completării cererii de chemare în judecată, aceasta fiind depusă după prima zi de înfățișare.

Prin Sentința nr. 198 din 17 iunie 2011, Curtea de Apel Cluj a respins excepțiile invocate de pârâtele Guvernul României, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Direcția pentru Agricultură Galați, ca nefondate, a admis acțiunea formulată de reclamantul B.I., a obligat M.A.D.R. să sesizeze Guvernul României cu privire la starea de calamitate a culturilor pentru anul 2009, în județul Galați. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut în esență următoarele. Reclamantul, B.I., a chemat în judecată pârâtele SC A.T.A. SA, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Guvernul României și Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Galați, pentru ca prin hotărârea pe care o va pronunța instanța să dispună obligarea în solidar a acestora la acoperirea prejudiciului cauzat de nerespectarea obligațiilor legale ce le incumbau acestor autorități ca urmare a producerii fenomenului de secetă persistentă.

Inițial, temeiul juridic al acțiunii a fost stabilit în cadrul Legii speciale nr. 381/2002 dar, întrucât pe parcursul soluționării cauzei, această lege a fost abrogată, s-a formulat cerere completatoare a cererii de chemare în judecată, în sensul că s-a indicat ca temei juridic distinct disp. art. 998 și 999 C. civ. pentru capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la plata prejudiciului cauzat prin neîndeplinirea în termen a obligațiilor punctuale ce le reveneau ca urmare a contractului de asigurare încheiat de reclamant.

Față de această modificare a cadrului procesual, s-a apreciat că reclamantul și-a limitat cererea de chemare în judecată exclusiv la capătul de cerere privind obligarea pârâtelor în solidar la plata prejudiciului cauzat datorită atitudinii lor concertate culpabile de a nu finaliza procedura specială prevăzută de Legea nr. 381/2002, valoarea acestui prejudiciu fiind tocmai valoarea despăgubirii ce urma să fie încasată de reclamant ca urmare a contractului de asigurare încheiat.

Având în vedere această limitare a cadrului judecății, a reținut instanța că nu se mai impune analizarea tuturor excepțiilor invocate inițial de pârâtele Guvernul României, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Direcția pentru Agricultură Galați, întrucât toate aceste excepții - respectiv inadmisibilitatea acțiunii, excepția tardivității introducerii acțiunii, excepția lipsei plângerii administrative prealabile - invocată de către Guvernul României - în sensul lipsei procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, excepția lipsei calității procesuale pasive a Guvernului României raportat la capetele de cerere 1 și 3 ale acțiunii, excepția tardivității dreptului la acțiune - invocată de M.A.D.R., excepția inadmisibilității pretenției formulată la capătul 2 de cerere - invocată de M.A.D.R., excepția lipsei de obiect a primului capăt de cerere (obligarea M.A.D.R.

să sesizeze Guvernul României în temeiul art. 14 din Legea nr. 381/2002) - invocată de M.A.D.R., excepția prematurității acțiunii - raportat la ultimul capăt de cerere - excepție invocată tot de pârâtul M.A.D.R. - se refereau la temeiul inițial al acțiunii, și anume dispozițiile Legii nr. 381/2002. Or, prin modificarea temeiului juridic al acțiunii, toate aceste excepții au rămas fără obiect, fiind respinse de către instanță cu această precizare. De asemenea, instanța a respins ca nefondată excepția inadmisibilității acțiunii formulate de M.A.D.R. prin completarea la întâmpinare - excepție motivată de împrejurarea că Legea nr. 381/2002 a fost abrogată - întrucât s-a făcut clar precizarea că temeiul juridic al acțiunii nu mai este constituit de acest act normativ, ci de dispozițiile generale ale răspunderii delictuale C. civ.

În ceea ce privește excepția netimbrării acțiunii invocate de Guvernul României, instanța a respins-o și pe aceasta ca fiind vădit nefondată, acțiunea fiind timbrată la valoare încă de la primul termen de judecată. Și excepția tardivității completării acțiunii invocată de către Guvernul României a fost respinsă ca nefondată, cererea completatoare respectând dispozițiile art. 132, respectiv fiind făcută înainte de prima zi de înfățișare. Pe fondul cauzei s-au reținut următoarele.

Potrivit art. 998, „orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara", iar conform art. 999, „omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau imprudența sa". A apreciat Curtea că din prevederile legale menționate rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie se cer a fi întrunite cumulativ patru condiții, și anume: 1 - existența unui prejudiciu; 2 - existența unei fapte ilicite; 3 - existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; 4 - existența vinovăției celui ce a cauzat prejudiciul, constând în intenția neglijentă sau imprudența cu care a acționat.

Din analiza înscrisurilor existente la dosarul cauzei rezultă împrejurarea că reclamantul a respectat toate obligațiile ce îi reveneau conform Legii nr. 381/2002, la polul opus situându-se atitudinea pârâtelor care au tergiversat în mod nejustificat finalizarea procedurii, aspect recunoscut de pârâta Direcția de Agricultură Galați în procesul-verbal de conciliere în următoarea modalitate: „din punct de vedere administrativ, datele furnizate de producătorii agricoli în cauză îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea nr. 381/2002 și Ordinul nr. 419/2002 și datele au fost centralizate și transmise către Ministerul Agriculturii, conform metodologiei legale.

Până la acest moment nu apreciem că există impedimente legale, altele decât cele de ordin financiar, pentru ca producătorul agricol să beneficieze de despăgubire conform legii". Sintetizând toate aceste aspecte, Curtea a reținut îndeplinirea cumulativă a tuturor celor 4 condiții obligatorii pentru antrenarea răspunderii delictuale ale pârâtelor: societatea a înregistrat un prejudiciu cert, constând în valoarea despăgubirii ce trebuia încasată ca urmare a poliției de asigurare, există fapta ilicită a pârâtelor care și-au încălcat obligațiile legale prevăzute expres de Legea nr. 381/2002, respectiv finalizarea procedurii de acordare a despăgubirilor, există legătura de cauzalitate între prejudiciul încercat și fapta ilicită - întrucât este evident că singurul motiv pentru care nu s-au încasat drepturile bănești cuvenite îl reprezintă neîndeplinirea culpabilă a obligațiilor legale ce le reveneau pârâtelor; este îndeplinită și ultima condiție, respectiv acționarea cu intenție (sau neglijență) a pârâtelor în sensul nefinalizării procedurii speciale prevăzute de Legea nr. 381/2002 tocmai pentru a împiedica obținerea despăgubirii ce se cuvenea.

A concluzionat Curtea că pârâtele din prezenta cauză nu au putut face nicio dovadă a îndeplinirii măcar în parte a obligațiilor legale ce le reveneau conform dispozițiilor legale sus-menționate, încercarea de a minimaliza rolurile lor în acest procedeu complex de acordare a despăgubirilor cuvenite pentru pierderile cauzate de calamități prin folosirea sintagmei „Guvernul României nu are decât competența ca, la sesizarea M.A.D.R., să adopte o hotărâre de declarare a stării de calamitate naturală pentru o anumită zonă și pentru anumite culturi" nu trebuie privită decât ca pe o încercare de a reduce răspunderea pentru prejudiciile cauzate reclamantului, fiind evident că, deși legea specială prevede o procedură extrem de dificilă (acte ce trebuie întocmite în termene extrem de scurte, 48 ore, trei zile, etc.) care a fost respectată de către reclamant, în lipsa hotărârii de guvern, toată această procedură este inutilă, agricultorul neputând încasa nicio despăgubire.

Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel Galați au declarat recurs SC A.T.A. SA București, SC A.T.A. - Sucursala Galați, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Galați, Guvernul României. În recursul formulat de M.A.D.R. au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc.

civ., fiind susținute, în esență, următoarele critici: - instanța de fond a ignorat faptul că reclamanta nu a făcut dovada parcurgerii procedurii prealabile reglementată de Legea nr. 381/2002 și Ordinul nr. 419/2002; - hotărârea instanței de fond este nemotivată și contradictorie în raport cu obiectul cererii cu care a fost sesizată, ignorând că Legea nr. 381/2002 și-a încetat aplicabilitatea la 31 decembrie 2009, când a expirat perioada de tranziție, ca urmare a aderării la UE și a incidenței Regulamentului nr. 1857/2006 de aplicare a art. 87 și 88 din Tratat și de modificare a R(CE)70/2001 și a Liniilor directoare comunitare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol; - instanța de fond a obligat în mod greșit M.A.D.R.

să sesizeze Guvernul României pentru emiterea unei hotărâri conform art. 14 din Legea nr. 381/2002, din moment ce din probele administrate în cauză rezultă că ministerul și-a îndeplinit această obligație, ceea ce reține și instanța de fond în considerentele soluției adoptate; - obligarea ministerului, solidar cu ceilalți pârâți, la plata despăgubirilor solicitate de reclamantă este o soluție nelegală și netemeinică, nefiind îndeplinite condițiile cerute la art. 2 din Legea nr. 381/2002 și în Normele metodologice de aplicare. În concluzie, a solicitat admiterea recursului, cu consecința respingerii acțiunii. În recursul formulat de Direcția pentru Agricultură Galați au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 4, 6 și 9 și art. 304 1 C. proc.

civ., fiind susținute, în esență, următoarele critici: - instanța de fond, obligând Guvernul să declare starea de calamitate în județul Galați în anul 2008 pentru suprafețele agricole din acest județ, și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești (art. 304 pct. 4); - instanța de fond, obligând Guvernul să adopte hotărârea respectivă pentru terenurile agricole din întreg județul Galați, deși instanța fusese sesizată doar cu cererea privind culturile agricole ale reclamantei acordând astfel mai mult decât s-a cerut (art. 304 pct. 6); - hotărârea instanței de fond este lipsită de temei legal din moment ce, fără a reține în sarcina Direcției pentru Agricultură Galați vreo culpă, a obligat-o pe aceasta, în solidar cu celelalte părți, la plata despăgubirilor pretinse; - instanța de fond a respins excepțiile ce-i fuseseră invocate fără a-și motiva soluția, afirmând fără argumente că excepțiile ar fi rămas fără obiect.

În concluzie, s-a cerut admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei pentru rejudecarea acesteia prin prisma criticilor formulate. În recursul formulat de Guvernul României au fost invocate motivele prevăzute la art. 304 pct. 6,7 și 9 în condițiile art. 304 1 C. proc.

civ., fiind susținute, în esență, următoarele critici: - instanța de fond a respins în mod greșit excepția tardivității formulării de către reclamantă a cererii de completare a acțiunii introductive la 7 aprilie 2011, în timp ce prima zi de înfățișare fusese la termenul din 17 martie 2011; - în mod nelegal instanța de fond a lăsat neanalizate excepțiile invocate: excepția tardivității introducerii acțiunii, excepția neparcurgerii procedurii plângerii prealabile și excepția lipsei calității procesuale pasive a Guvernului României, apreciind în mod nelegal că abrogarea Legii nr. 381/2002 ar justifica o astfel de soluție; - pe fondul cauzei, instanța trebuia să respingă acțiunea întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 381/2002, care, începând cu 1 ianuarie 2010, nu a mai putut fi aplicată, despăgubirile în litigiu fiind ajutoare de stat, acordarea lor fiind permisă, după aderarea României la U.E.

la 1 ianuarie 2007, doar pentru o perioadă de tranziție de 3 ani, care a expirat la 1 ianuarie 2010; - chiar și în ipostaza în care s-ar admite că Legea nr. 381/2002 ar mai putea constitui temei legal pentru pretențiile reclamantei, instanța de fond trebuia să constate că acțiunea este neîntemeiată din moment ce societatea comercială nu a probat că terenul în litigiu nu a fost irigat sau, respectiv, nu a fost amenajat pentru irigații, condiție cerută la art. 2 din Legea nr. 381/2002 și de Normele metodologice de aplicare a legii; - soluția pronunțată este netemeinică și pentru faptul că instanța de fond, deși reține în considerentele hotărârii că reclamanta și-a limitat cererea de chemare în judecată exclusiv la capătul de cerere privind obligarea solidară a pârâtelor la plata prejudiciului, totuși prin dispozitivul hotărârii, a obligat Guvernul României să declare prin hotărâre starea de calamitate a culturilor pentru anul 2009 în județul Galați, reținând ca temei legal prevederile art. 998 și 999 C. civ.

În concluzie, s-a cerut admiterea recursului, cu consecința respingerii acțiunii formulate de societatea comercială reclamantă. În recursul formulat de SC A.T.A. SA au fost invocate, în mod generic, prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9, în condițiile art. 304 1 C. proc. civ., fiind susținute, în esență, critici care se încadrează în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Astfel, susține recurenta, cu alte cuvinte, instanța de fond a reținut în mod greșit răspunderea sa în condițiile Legii nr. 381/2002, ignorând că relațiile cu reclamanta sunt guvernate de contractul de asigurare încheiat, fiind vorba de relații contractuale. Mai susține societatea de asigurări că instanța a dispus obligarea sa la plata unor despăgubiri pentru evenimente/riscuri neasigurate prin polița de asigurare, astfel încât angajarea răspunderii nu mai are temei legal.

În concluzie, s-a cerut admiterea recursului, casarea soluției instanței de fond și respingerea acțiunii. Analizând recursurile declarate, în raport de motivele invocate, Curtea apreciază, prin considerente comune tuturor recursurilor, că acestea sunt fondate pentru motivele și în limitele următoare. În ceea ce privește criticile referitoare la nereținerea de către instanța de fond a tardivității cererii de completare a acțiunii principale, instanța de recurs reține că sunt neîntemeiate. În cauză, este necontestat că pentru primul termen de judecată la curtea de apel, după declinarea competenței de către Judecătoria Tecuci, care a fost la data de 17 martie 2011, fiind invocate o serie de excepții prin întâmpinările depuse, societatea comercială a solicitat acordarea unui termen pentru pregătirea apărării, acordat pentru data de 7 aprilie 2011, reclamanta depunând între timp - 5 aprilie 2011, cererea de completare a acțiunii principale.

Astfel fiind, în mod judicios, în raport cu prevederile art. 132 și 134 C. proc. civ., instanța de fond nu a considerat că cererea de completare a fost formulată tardiv, luând act de conținutul acesteia. Criticile privind motivul prevăzut la art. 304 pct. 7 C. proc. civ., referitoare la caracterul contradictoriu al considerentelor hotărârii și în raport cu dispozitivul soluției adoptate sunt întemeiate. Într-adevăr, instanța de fond a reținut că prevederile Legii nr. 381/2002 și-au încetat aplicarea începând cu 1 ianuarie 2010, ca urmare a expirării perioadei de 3 ani de tranziție ca urmare a aderării la U.E. și a incidenței Regulamentului nr. 1857/2006 de aplicare a art. 87 și 88 din Tratat și de modificare a R(CE)70/2001 și a Liniilor directoare comunitare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol, lege care a și fost abrogată prin Legea nr. 281/2010 pentru abrogarea unor reglementări din domeniul ajutorului de stat și pentru completarea O.G.

nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010. Totuși, admițând acțiunea formulată și completată de reclamantă, instanța de fond, pe de o parte, a obligat M.A.D.R. să sesizeze Guvernul României cu privire la starea de calamitate a culturilor agricole pentru anul 2008 în județul Galați și, pe de altă parte, a obligat Guvernul României să declare, prin hotărâre, starea de calamitate a culturilor pentru anul 2008, în județul Galați, fără ca instanța să aibă temei legal, din moment ce Legea nr. 381/2002 fusese abrogată. Procedând în acest mod, instanța a dat o hotărâre nelegală, în condițiile art. 304 pct. 7, dar și lipsită de temei legal, în condițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., potrivit cărora o hotărâre poate fi recurată atunci când a fost pronunțată fără temei legal sau a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Este necontestat că potrivit art. 108 din Constituție, Guvernul adoptă hotărâri pentru organizarea executării legilor și pentru aplicarea acestora, pe baza și în limitele legilor respective, or, în cauză, singurul temei legal pentru Guvern, pentru declararea stării de calamitate naturală, îl constituiau prevederile art. 9 - 14 din Legea nr. 318/2002. Totodată, deși a reținut astfel incidența în continuare a dispozițiilor Legii nr. 381/2002, instanța de fond a lăsat neanalizate/necercetate excepțiile invocate de autoritățile publice pârâte afirmând că acestea ar fi rămas fără obiect.

În ceea ce privește obligarea autorităților publice, în solidar cu SC A. SA, instanța de fond reține ca temei legal dispozițiile art. 998 - 999 C. civ., în condițiile art. 18 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, fără să încadreze în noțiunea de refuz nejustificat culpa pârâtelor care „au tergiversat în mod nejustificat finalizarea procedurii” reglementate de Legea nr. 381/2004 înainte de abrogarea acesteia.

Deci, în privința autorităților publice, reținând culpa acestora în privința pagubei pretinse, instanța de fond era datoare, soluționând cauza în condițiile Legii nr. 554/2004, să încadreze conduita acestora în limita probatoriilor administrative, în condițiile cerute de lege pentru existența refuzului nejustificat și să verifice situația de fapt privind irigațiile pentru anul 2009. Oricum, în ceea ce privește răspunderea societății de asigurare, instanța era datoare să observe că raporturile dintre aceasta și reclamantă sunt de natură contractuală, nefiind vorba de un raport juridic de drept administrativ, prima instanță urmând a verifica existența condițiilor atragerii răspunderii solidare a recurenților-pârâți.

Având în vedere considerentele prezentate mai sus, recursurile formulate vor fi admise, iar soluția instanței de fond va fi casată, cauza urmând să fie trimisă curții de apel pentru rejudecare în ceea ce privește existența/inexistența refuzului nejustificat ca temei al răspunderii administrative patrimoniale a autorităților publice pentru eventuala pagubă suferită de societatea comercială reclamantă. Totodată, curtea de apel va trebui să observe natura contractuală a raportului juridic dedus judecății prin capătul de cerere privind pe SC A.T.A. SA și să adopte măsura procesuală necesară, în raport de obiectul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de SC ”A.T.A.” SA București, SC A.T.A. - Sucursala Galați, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Galați și Guvernul României împotriva Sentinței nr. 198 din 17 iunie 2011 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 octombrie 2012 Procesat de GGC - A Z