ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3249/2014

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tecuci sub nr. 5556/324/2010, astfel cum a fost disjunsă din cauza ce a format obiectul Dosarului nr. 4375/324 din 1 septembrie 2010, reclamanta SC ”A.B.” SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Galați (DADR Galați) și Guvernul României, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună: (i) obligarea pârâtului MADR la sesizarea Guvernului României, în temeiul art. 14 din Legea nr. 381/2002, cu privire la starea de calamitate a culturilor din anul agricol 2009 din județul Galați; (ii) obligarea pârâtului Guvernul României să declare, prin hotărâre, starea de calamitate a culturilor din județul Galați, pentru a stabili nivelul despăgubirilor; (iii) obligarea pârâților, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 27.759,46 RON cu titlu de despăgubiri, actualizată până la momentul plății efectuate, precum și a majorărilor de întârziere conform Legii nr. 381/2008. Prin Sentința civilă nr. 2796/2010 pronunțată de Judecătoria Tecuci s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, unde cauza a fost înregistrată sub nr. 1595/44/2012.

Hotărârea primei instanțe Prin Sentința civilă nr. 196 din 17 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal s-a dispus: respingerea excepțiilor invocate de pârâții Guvernul României, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Direcția pentru Agricultură Galați, admiterea acțiunii formulate de reclamanta SC ”A.B.” SA, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Galați, Guvernul României și SC A.T.A. SA, obligarea pârâtului Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale să sesizeze Guvernul României cu privire la starea de calamitate a culturilor pentru anul 2009, în județul Galați, obligarea pârâtului Guvernul României să declare, prin hotărâre, starea de calamitate a culturilor pentru anul 2009, în județul Galați, și obligarea pârâților SC ”A.A.” SA, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Galați și Guvernul României, în solidar, la plata sumei de 27.759,46 RON cu titlu de despăgubiri, actualizate la data plății.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva Sentinței civile nr. 196 din 17 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal au declarat recurs pârâții Guvernul României, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Galați și SC A.T.A. SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin Decizia nr. 2932 din 13 iunie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal s-a dispus; anularea recursului declarat de pârâta Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Galați, ca netimbrat, admiterea recursurilor declarate de pârâții Guvernul României, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și SC A.T.A. SA, casarea Sentinței civile nr. 196 din 17 iunie 2011 și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. Pentru a dispune în acest sens, Înalta Curte a reținut în considerentele decisive ale hotărârii următoarele: Pârâta SC A.T.A. SA, chemată în judecată la Judecătoria Tecuci, nu a mai fost citată în proces, după declinarea acțiunii în despăgubiri în favoarea Curții de Apel Galați, încălcându-se astfel prevederile art. 86 C. proc. civ. Din actele dosarului Curții de Apel Galați rezultă că la termenul de judecată din 17 martie 2011 este introdusă în proces SC ”A.” SA București, deși întâmpinarea depusă de această societate privește un alt dosar al Judecătoriei Tecuci nr. 4371/324/2010, înregistrat prin declinare de competență sub nr. 1596/44/2010. Se impune rejudecarea cauzei în contradictoriu cu societatea de asigurări chemată în judecată, SC A.T.A. SA, urmând ca instanța să analizeze și să se pronunțe și asupra excepției invocate de această pârâtă. Sunt fondate și criticile formulate de pârâții Guvernul României și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Astfel, instanța de fond, pe considerentul că Legea nr. 381/2002, invocată ca temei legal în acțiunea inițială, a fost abrogată, nu a mai analizat excepțiile invocate de pârâți, respingându-le în mod nejustificat. Instanța de fond era datoare să stabilească dacă în raport de împrejurarea că se punea în discuție starea de calamitate a unei culturi intervenită în anul 2009, mai erau aplicabile prevederile Legii nr. 381/2002 privind acordarea despăgubirilor în caz de calamitate naturală în agricultură, act normativ abrogat cu începere de la 2 ianuarie 2010, prin Legea nr. 281/2010. Instanța de fond, deși face trimitere la îndeplinirea cerințelor răspunderii civile delictuale, invocă și prevederile Legii nr. 381/2002, fără a analiza în ce măsură s-a făcut dovada parcurgerii tuturor procedurilor în termenele și condițiile prevăzute de acest act normativ. Instanța de fond avea obligația de a analiza și de a se pronunța motivat asupra tuturor excepțiilor de procedură invocate de cele două autorități publice centrale. Neprocedând în acest mod, instanța a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică, impunându-se casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Hotărârea primei instanțe, după rejudecarea cauzei Prin Sentința civilă nr. 51 din 25 februarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal s-a dispus: - admiterea acțiunii formulate de reclamanta SC ”A.B.” SA, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale; - obligarea pârâtului MADR la efectuarea procedurii necesare în vederea adoptării hotărârii de Guvern ce constată starea de calamitate provocată de seceta excesivă persistentă în timp în 2009, în județul Galați, în ceea ce privește suprafața aparținând reclamantei, de 41 ha cultivate cu grâu; - obligarea pârâtului Guvernului României să declare, prin hotărâre, starea de calamitate; - obligarea pârâților MADR și Guvernul României în solidar la plata sumei de 27.759,46 RON cu titlu de despăgubiri, sumă actualizată la data plății efective; - respingerea excepțiilor invocate de pârâții Guvernul României și MADR, ca nefondate; - respingerea acțiunii, în contradictoriu cu pârâta DADR Galați, ca nefondată; - admiterea excepției calității procesuale pasive a pârâtei SC A.T.A. SA și, în consecință, respingerea acțiunii reclamantei, în contradictoriu cu această pârâtă, pentru lipsa calității procesuale pasive; - obligarea reclamantei la plata către pârâta SC A.T.A. SA a sumei de 2.768 RON reprezentând cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî în acest sens, prima instanță a reținut în considerentele relevante ale hotărârii următoarele: În ceea ce privește procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, în speță sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 381/2002, act normativ care prevede o procedură specială ce trebuie urmată și care exclude de la aplicare Legea nr. 554/2004, ce reprezintă dreptul comun, potrivit principiului specialia generalibus derogant. De altfel, fiind vorba de un refuz al autorității, apreciat ca fiind nejustificat de către reclamantă, procedura prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 nu era necesar a fi îndeplinită. Obligatorie era îndeplinirea procedurii speciale prevăzute de Legea nr. 381/2002, în vederea recunoașterii dreptului subiectiv la despăgubiri în caz de calamitate naturală în agricultură. Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Guvernul României și MADR nu poate fi primită, având în vedere atribuțiile fiecăruia dintre aceștia stabilite prin Legea nr. 381/2002 și Ordinul nr. 419/2012. Nu se poate reține că data de la care încep să curgă termenele de 6 luni de prescripție, respectiv de 1 an de decădere, prevăzute de art. 11 din Legea nr. 554/2004, este vara anului 2009, data producerii evenimentului asigurat. Față de data procesului-verbal de conciliere, semnat inclusiv de reprezentantul DADR Galați, din 9 septembrie 2010, se apreciază că acțiunea a fost introdusă în termen, astfel încât și excepția tardivității acțiunii este nefondată. Pârâta SC A.T.A. SA nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, motivat de faptul că relațiile dintre cele două părți sunt de natură civilă, izvorâte dintr-un contract de asigurare, ele formând obiectul Dosarului nr. 4375/324/2010 al Judecătoriei Tecuci. Acesta este și motivul pentru care acest dosar a fost suspendat de Judecătoria Tecuci până la soluționarea acțiunii în contencios administrativ în contradictoriu cu pârâții Guvernul României MADR și DADR Galați. Nu poate fi primită apărarea pârâților, în sensul că acțiunea se impune a fi respinsă, pe motiv că pe parcursul procedurii a dispărut temeiul juridic al acțiunii, respectiv Legea nr. 381/2002, care a fost abrogată. Starea de calamitate în legătură cu care reclamanta a solicitat constatarea prin hotărâre a Guvernului României s-a produs sub imperiul Legii nr. 381/2002, care stabilea condițiile în care un fenomen natural dobândește caracter de calamitate naturală. La momentul sesizării instanței, Legea nr. 381/2002 era în vigoare, reclamanta întemeindu-și pretențiile pe acest act normativ, astfel că este aplicabil principiul tempus regit actum. Pe fondul cauzei, din înscrisurile depuse la dosar rezultă că, în data de 11 decembrie 2008, reclamanta a încheiat o poliță de asigurare cu pârâta SC A.T.A. SA, prin care și-a asigurat culturile aflate în proprietatea sa. Prin Înștiințarea nr. 4303 din 11 iunie 2009, transmisă de reclamantă către Consiliul Local al comunei Ghidigeni, se face informarea că, din cauza secetei excesive, persistente în timp, s-au produs pagube la culturile de grâu. În conformitate cu metodologia prevăzută de Legea nr. 381/2002 și Ordinul nr. 419/2002 s-a întocmit procesul-verbal inițial de constatare și evaluare a pagubelor agricole nr. 4371 din 12 iunie 2009, înregistrat la DADR sub nr. 1547 din 12 iunie 2009. Ulterior, a fost întocmită de DADR Galați situația centralizatoare a proceselor-verbale de constatare a pagubelor provocate de secetă conform Legii nr. 381/2002, la nivelul județului Galați, înregistrată de DADR Galați sub nr. 1635 din 18 iunie 2009 și transmisă prin fax la MADR, în aceeași zi cu centralizatorul. Prin Procesul-verbal de recoltare încheiat la 2 august 2009, producătorul agricol a raportat un grad de dăunare final de 68,75%. La data de 3 august 2009 s-a încheiat procesul-verbal de constatare definitivă a pagubelor, de comisia de constatare a calamităților, semnat de membrii acesteia și de reprezentantul producătorului agricol. Ulterior, a fost întocmit procesul final de constatare și evaluare a pagubelor la culturile agricole nr. 185 din 3 august 2009, cu constatarea gradului de dăunare de 68,75%, conform înregistrărilor producției obținute din jurnalul de recoltare ținut de producătorul agricol. Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Galați a procedat la centralizarea documentelor de constatare a daunelor și a consecințelor în vederea stabilirii sumelor necesare despăgubirilor și le-a raportat la MADR în conformitate cu art. 10, 11 și 12 din Legea nr. 381/2002. Această modalitate de a acționa exclude culpa pârâtei DADR Galați, întrucât obligațiile ce îi reveneau au fost îndeplinite conform metodologiei legale. Dacă reclamanta a respectat obligațiile care îi reveneau conform Legii nr. 381/2002, aspect recunoscut de pârâtă și care decurge chiar din întocmirea și înaintarea documentației de către DADR către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, la polul opus se află atitudinea pârâților Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Guvernul României, care au tergiversat în mod nejustificat finalizarea procedurii. În cauză este evident că societatea reclamantă a înregistrat un prejudiciu cert, constând în valoarea despăgubirii ce trebuie încasată ca urmare a poliței de asigurare. Există fapta ilicită a pârâților, care și-au încălcat obligațiile legale prevăzute expres de Legea nr. 381/2002, respectiv finalizarea procedurii de acordare a despăgubirilor. Legătura de cauzalitate între prejudiciul încercat și fapta ilicită există, întrucât este evident că singurul motiv pentru care s-au încasat drepturile bănești cuvenite îl reprezintă neîndeplinirea culpabilă a obligațiilor legale ce le reveneau pârâților. Este îndeplinită și ultima condiție respectiv acționarea cu intenție (sau neglijență) a pârâților, în sensul nefinalizării procedurii speciale prevăzute de Legea nr. 381/2002 tocmai pentru a împiedica obținerea despăgubirilor cuvenite. În concluzie, prima instanță a apreciat că acțiunea promovată de reclamantă este întemeiată față de pârâții MADR și Guvernul României și a dispus admiterea acesteia, în sensul celor solicitate față de acești pârâți. Față de soluția de respingere a acțiunii reclamantei, în contradictoriu cu pârâta SC A.T.A. SA, pentru lipsa calității procesuale pasive, s-a apreciat că se impune obligarea reclamantei la plata sumei de 2.768 RON reprezentând cheltuieli de judecată către pârâta SC A.T.A. SA, în conformitate cu prevederile art. 274 C. proc. civ.

Calea de atac exercitată în cauză, în al doilea ciclu procesual Împotriva Sentinței civile nr. 51 din 25 februarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal au declarat recurs, în termen legal, reclamanta SC ”A.B.” SA și pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Guvernul României. 5.1. Reclamanta SC ”A.B.” SA a susținut că hotărârea primei instanțe este parțial nelegală și netemeinică, în ceea ce privește obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată către pârâta SC A.T.A. SA, pentru următoarele considerente: Încă de la primul termen de judecată, cu ocazia rejudecării cauzei, reclamanta a învederat primei instanțe că trebuie admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC A.T.A. SA, excepție invocată de această pârâtă în rejudecare, pe motiv că raportul juridic dintre reclamantă și asigurător se încadrează în sfera raporturilor civile, împrejurare de natură să atragă competența materială a Judecătoriei Tecuci. În mod complet abuziv instanța a refuzat punerea în discuție a acestei excepției până la ultimul termen de judecată, generând cheltuielile de transport și de asistență juridică ale acestei pârâte, în cuantum de 2.768 RON. Atât timp cât acțiunea reclamantei referitoare la această pârâtă a fost disjunsă și trimisă la Judecătoria Tecuci, iar reclamanta și-a explicat poziția față de această situație de la primul termen din rejudecare (fiind practic în ipoteza prevăzută de art. 275 din C. proc. civ.), reclamanta nu poate fi considerată culpabilă pentru producerea acestor cheltuieli, astfel că sub acest aspect soluția instanței este criticabilă. În concluzie, pentru motivele expuse, recurenta SC ”A.B.” SA a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a Sentinței civile nr. 51/2013, numai în ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate de SC A.T.A. SA și, în rejudecare, respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, ca nefondată. 5.2. Recurentul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a susținut că hotărârea primei instanțe este nelegală, pentru următoarele motive: (i) Relativ la respingerea excepției tardivității dreptului la acțiune Reclamanta a introdus cererea de chemare în judecată, așa cum rezultă de pe portalul Tribunalului Galați, la data de 30 noiembrie 2011. Potrivit Legii nr. 381/2002 și Normelor metodologice de aplicare a acesteia, cererile (actele de constatare) se depun la direcțiile agricole județene (art. 9 - 12 din Legea nr. 381/2002, art. 9 și 14 din Ordinul nr. 19/2002). Reclamanta a depus cererea la Direcția Agricolă Județeană Galați la data de 12 iunie 2009, ce constituie și data de referință de la care se calculează termenele procedurale. Reclamanta a introdus acțiunea la data de 30 noiembrie 2011, peste termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. În măsura în care nu se face dovada existentei motivului temeinic pentru care acțiunea nu a fost introdusă în termenul legal, se impune a se constata că, în cauză, a intervenit prescripția dreptului material la acțiune. În ceea ce privește modul de calcul al termenului, se observă că acesta începe să curgă de la data la care termenul de 30 de zile pentru soluționarea cererii depuse la Direcția Agricolă Județeană Galați a expirat. Cum cererea a fost depusă la 12 iunie 2009, termenul de 30 de zile până la care autoritatea era îndrituită să răspundă a expirat la data de 12 iulie 2009, de la care începe să curgă termenul legal de 6 luni în cadrul căruia putea și trebuia să promoveze acțiunea și care, calculat conform art. 101 C. proc. civ., se împlinea la data de 12 ianuarie 2010. Mai mult, acțiunea nu a fost introdusă nici în termenul de 1 an, atunci când există motive temeinice, termen de decădere conform prevederilor legale. Prin sentința recurată, prima instanță reține ca dată de la care începe să curgă termenul de prescripție data de 9 septembrie 2010, când s-a semnat procesul-verbal de conciliere. Chiar și în această situație, cererea de chemare în judecată introdusă la data de 30 noiembrie 2011 a fost formulată peste termenul de 6 luni (cel târziu la data de 9 martie 2011) și chiar peste termenul de 1 an pentru motive temeinice (cel târziu la data de 9 septembrie 2011), astfel încât prima instanță în mod eronat a respins excepția tardivității, ca nefondată. (ii) Instanța nu și-a motivat soluția pronunță încălcând astfel dispozițiile art. 261 C. proc. civ. Deși pârâtul MADR a făcut dovada contrară a neregularității și nelegalității actelor depuse în susținerea cererii, prin chiar actele administrative prezentate de reclamantă, prima instanță, nu numai că nu arată care au fost considerentele care au stat la baza înlăturării acestor apărări, ci reține, fără însă a motiva reținerea, că reclamanta „și-a îndeplinit toate obligațiile prevăzute de dispozițiile Legii nr. 381/2002” . Întrucât nu s-a răspuns apărărilor formulate, se constată că hotărârea, sub acest aspect, este lovită de nulitate. (iii) Prima instanță a soluționat greșit capătul de cerere privind obligarea MADR de a sesiza Guvernul României pentru emiterea hotărârii de Guvern prevăzută de art. 14 din Legea nr. 381/2002. Astfel, din actele aflate la dosarul cauzei rezultă că MADR și-a îndeplinit obligația impusă de legiuitor, sesizând Guvernul României prin Adresa nr. 125128 din 30 septembrie 2009, cu privire la „efectele fenomenului de secetă și acordarea de despăgubiri cu precizarea sumei estimate la nivel de țară, conform Legii nr. 381/2002, solicitând, totodată, să fie introdusă pe agenda de lucru a Guvernului”. (iv) Referitor la plata sumelor, prima instanță nu a avut în vedere că este obligatoriu să se facă dovada îndeplinirii procedurii prealabile, dar și a condițiilor instituite de Legea nr. 381/2002 și Ordinul nr. 419/2002, pentru încasarea efectivă a acestora. Prima instanță a ignorat și condiția de „areal extins” impusă de legiuitor pentru etapa care vizează sesizarea Guvernului. Prin urmare, instanța admite o cerere prematură, plata făcându-se după declararea stării de calamitate naturală prin hotărâre de Guvern. (v) Prima instanță nu a avut în vedere o altă condiție de admisibilitate a acțiunii, pentru a pretinde recunoașterea dreptului de încasare a despăgubirilor aceea de a dovedi și că terenul nu a fost amenajat la irigat ori nu există posibilitatea amenajării la irigat, prin racordarea producătorului agricol la sistemul de irigare preexistent (art. 2 din Legea nr. 381/2002 și Normele metodologice de aplicare). (vi) În ceea ce privește reținerile instanței cu privire la angajarea răspunderii civile delictuale, în cauză nu sunt îndeplinite toate condițiile cumulative prevăzute de lege, în sarcina pârâtului MADR neputându-se reține vreo culpă extracontractuală sau vreo faptă ilicită și, cu atât mai puțin, producerea vreunui prejudiciu reclamantei. Mai mult, MADR face dovada contrară, în sensul că a depus toate diligențele necesare, legale pentru emiterea unei hotărâri de Guvern, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 381/2002. În concluzie, pentru motivele expuse, recurentul MADR a solicitat, în temeiul art. 304 pct. 7 și 9 coroborat cu art. 304 1 C. proc. civ., admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată. 5.3. Recurentul Guvernul României a arătat că hotărârea primei instanțe este nelegală, pentru următoarele motive: (i) Prima instanță nu a analizat excepția tardivității formulării modificării cererii de chemare în judecată invocată de Guvernul României prin întâmpinarea depusă în dosarul Curții de Apel Galați nr. 1595/44/2010, la termenul din 12 mai 2011; (ii) Prima instanță trebuia să admită excepția tardivității introducerii acțiuni cu privire la solicitarea de obligarea a Guvernului la emiterea unei hotărâri cu un anumit conținut. Reclamanta a solicitat inițial emiterea unui act administrativ, o hotărâre de Guvern, pentru declararea stării de calamitate naturală (secetă) în județul Galați pentru anul 2009 și acordarea sumelor pretinse cu titlu de despăgubiri. Ca urmare a abrogării Legii nr. 381/2002, act normativ care constituie temeiul legal al acțiunii, dreptul reclamantei de a sesiza instanța de contencios administrativ cu privire la emiterea unei hotărâri de Guvern trebuia exercitat în condițiile și termenele prevăzute de Legea nr. 554/2004. Față de dispozițiile Legii nr. 554/2004, raportat și la data la care reclamanta a înțeles să învestească instanța de contencios administrativ - 10 decembrie 2010 - este tardivă solicitarea de a fi emisă o hotărâre de Guvern pentru declararea stării de calamitate naturală (secetă) care a afectat culturile agricole din județul Galați în vara anului 2009. Se impune precizarea că fenomenele s-au produs la data de 1 mai 2009 - 12 iunie 2009, iar Procesul-verbal nr. 185 de constatare și evaluare a pagubelor la culturile agricole anexat de reclamantă cererii sale de chemare în judecată, s-a încheiat la data de 3 august 2009. Întrucât termenul de 1 an instituit de art. 11 din Legea nr. 554/2004 este considerat un termen de decădere, depășirea lui are ca efect stingerea dreptului la acțiune în sens material, nefiind incidente dispozițiile art. 19 din Decretul nr. 167/1958. Prin urmare, reclamanta nu mai putea solicita la data învestirii instanței cu prezenta cerere de chemare în judecată anularea unui act administrativ sau, după caz, emiterea unui asemenea act. (iii) Prima instanță trebuia să admită, raportat la capătul 2 cerere, prin care se solicită obligarea pârâtului Guvernul României să adopte hotărârea de declarare a stării de calamitate, excepția lipsei procedurii administrative prealabile, în conformitate cu prevederile art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. (iv) Cu privire la capătul de cerere prin care se solicită acordarea unor despăgubiri, indiferent de temeiul legal al acestei solicitări (Legea nr. 381/2002 sau art. 998 - 999 C. civ.), prima instanță trebuia să admită excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Guvernului României. În speță nu se poate reține o atitudine culpabilă a Guvernului care să impună obligarea și a acestei autorități publice la plata unor daune. (v) Pe fondul cauzei, acțiunea promovată de reclamantă trebuia respinsă ca neîntemeiată, în special pentru faptul că a fost pronunțată în lipsa unui temei legal. Astfel, starea de calamitate invocată de reclamantă s-a produs în vara anului 2009 însă, începând cu anul 2010, Legea nr. 381/2002 nu se mai putea aplica, întrucât nu corespundea legislației comunitare în demersul ajutoarelor de stat. Mai mult, în ceea ce privește obligarea Guvernului la plata unor despăgubiri, trebuie avut în vedere faptul că reclamanta și-a modificat temeiul juridic al cererii de chemare în judecată (în sensul indicării prevederilor art. 998 și art. 999 C. civ.), cu nerespectarea prevederilor art. 132 C. proc. civ., astfel încât prima instanță, potrivit art. 129 C. proc. civ., era obligată să se pronunțe numai în limitele în care a fost învestită și nu își putea, astfel, motiva soluția prin raportare la dispozițiile de drept comun privind răspunderea civilă delictuală. În concluzie, pentru motivele prezentate, recurentul Guvernul României a solicitat admiterea recursului, în temeiul art. 304 pct. 6, 7 și 9 și art. 304 1 C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză și procedura derulată în recurs Intimata-pârâtă SC A.T.A. SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de reclamanta SC ”A.B.” SA, ca nefondat, și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată. Recurenta-reclamantă SC ”A.B.” SA a formulat concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursurilor formulate de recurenții-pârâți Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Guvernul României, admiterea propriului recurs și modificarea în parte a Sentinței civile nr. 51 din 25 februarie 2013 pronunțate de Curtea de Apel Galați, numai în privința dispoziției de obligare la plata cheltuielilor de judecată către SC A.T.A. SA. În recurs s-a administrat proba cu înscrisuri noi, potrivit art. 305 C. proc. civ. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor declarate în cauză Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile Înalta Curte constată următoarele: 1. Asupra recursului declarat de reclamanta SC ”A.B.” SA Cu titlu preliminar, Înalta Curte notează faptul că reclamanta înțelege să conteste modalitatea în care prima instanță a interpretat și aplicat dispozițiile art. 274 C. proc. civ. în soluționarea cererii pârâtei SC A.T.A. SA de acordare a cheltuielilor de judecată. În sistemul legislației noastre procesuale rolul cheltuielilor de judecată este de a acționa ca veritabile sancțiuni procedurale. Într-adevăr, potrivit legii, cheltuielile de judecată vor fi suportate în final de către partea din vina căreia s-a promovat acțiunea, adică tocmai de partea care a pierdut procesul. Principiul enunțat este consacrat, în mod expres, în art. 274 C. proc. civ. Cheltuielile de judecată nu pot fi limitate însă numai la finalitatea de a constitui o sancțiune procedurală. Ele au și rolul de a despăgubi partea care a câștigat procesul și care nu este vinovată de declanșarea activității judiciare. În aplicarea principiilor enunțate la situația particulară supusă judecății, Înalta Curte reține, din analiza actelor și lucrărilor dosarului, că nu există niciun element care să contureze ideea de culpă a reclamantei SC ”A.B.” SA în derularea activității judiciare care a generat cheltuielile judiciare în valoare de 2.768 RON suportate de către pârâta SC A.T.A. SA. Astfel, originea litigiului în contencios administrativ este reprezentată de disjungerea acțiunii formulate de reclamanta SC ”A.B.” SA, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Guvernul României și Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Galați, și declinarea competenței de soluționare a acesteia în favoarea Curții de Apel Galați. În primul ciclu procesual, finalizat prin pronunțarea Sentinței civile nr. 196 din 17 iunie 2011 a Curții de Apel Galați, în Dosarul nr. 1595/44/2010, nu a figurat în proces și nici nu a fost citată la niciun termen de judecată SC A.T.A. SA. Cu toate acestea, în dispozitivul sentinței figurează menționată admiterea acțiunii formulate de reclamanta SC ”A.B.” SA, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, MADR, DADR Galați și SC A.T.A. SA. Prin Decizia civilă nr. 2932 din 13 iunie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal au fost admise recursurile declarate de pârâții Guvernul României, MADR și SC A.T.A. SA împotriva Sentinței civile nr. 196 din 17 iunie 2011 a Curții de Apel Galați, a fost casată această sentință și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Relativ la cadrul procesual, instanța de control judiciar a apreciat că „se impune rejudecarea cauzei în contradictoriu cu societatea de asigurări chemată în judecată, SC A.T.A. SA, urmând ca instanța să analizeze și să se pronunțe și asupra excepției invocate de aceasta”. Se impune precizarea că, prin cererea sa de recurs, SC A.T.A. SA a menționat faptul că, nefiind parte în Dosarul nr. 5556/324/2011 al Judecătoriei Tecuci, în care s-a dispus declinarea competenței la Curtea de Apel Galați, nu a fost citată de Curtea de Apel Galați în Dosarul nr. 1595/44/2010 (constituit urmare a declinării competenței), însă din cuprinsul Sentinței civile nr. 196 din 17 iunie 2011 se poate interpreta că SC A.T.A. SA a fost obligată la plata sumei de 27.759,46 RON cu titlu de despăgubiri, în solidar cu ceilalți pârâți. Procedând la rejudecarea cauzei, înregistrate sub nr. 1595/44/2010*, Curtea de Apel Galați a menționat în conceptul de citare și a dispus citarea, în calitate de pârâtă, și a SC A.T.A. SA. În vederea asistării/reprezentării în fața Curții de Apel Galați, pârâta SC A.T.A. SA a încheiat Contractul de asistență juridică nr. 83094 din 24 septembrie 2010, fiind depusă la dosarul cauzei împuternicirea avocațială emisă în baza acestuia. Reclamanta SC ”A.B.” SA a învederat instanței, la termenele de judecată din 27 septembrie 2012 și 3 decembrie 2012, faptul că pârâta SC A.T.A. SA a fost citată eronat, că se impune scoaterea acesteia din citativ și disjungerea cauzei față de SC A.T.A. SA, competența aparținând Judecătoriei Tecuci. La rândul ei, pârâta SC A.T.A. SA a susținut atât verbal, cât și prin concluziile scrise, la termenul de judecată din 14 ianuarie 2013, că nu are calitate procesuală în litigiul de contencios administrativ, ci în Dosarul nr. 4375/324/2010 aflat pe rolul Judecătoriei Tecuci, în care judecata cauzei a fost suspendată în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ. până la soluționarea acestei acțiuni în contencios administrativ. Chestiunea supusă discuției instanței, legată de citarea SC A.T.A. SA, în calitate de pârâtă, în faza rejudecării pricinii, a fost soluționată de prima instanță la data de 25 februarie 2013, prin Sentința civilă nr. 51/2013, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a SC A.T.A. SA și respingerii acțiunii reclamantei, în contradictoriu cu această pârâtă, pentru lipsa calității procesuale pasive. Rejudecarea cauzei în circumstanțele expuse a generat însă cheltuieli de judecată în valoare de 2.768 RON pe care SC A.T.A. SA le-a suportat și la plata cărora prima instanță a dispus obligarea reclamantei SC ”A.B.” SA, în temeiul art. 274 C. proc. civ. Dispunând în acest sens, prima instanță a interpretat și aplicat eronat, în situația particulară supusă judecății, prevederile art. 274 C. proc. civ., în sensul că nu a ținut seama de principiile care stau la baza acordării cheltuielilor de judecată în sistemul legislației noastre procesuale și de poziția părților în proces, care nu pot fi obligate decât la plata cheltuielilor de judecată pe care le-au determinat. Cum niciunul dintre elementele aflate la dispoziția instanței nu conturează culpa procesuală a reclamantei SC ”A.B.” SA în declanșarea și întreținerea activității procesuale generate de soluționarea acțiunii în contencios administrativ, în contradictoriu și cu pârâta SC A.T.A. SA, în mod eronat prima instanță a instituit în sarcina reclamantei obligația de plată a sumei de 2.768 RON reprezentând cheltuieli de judecată, către pârâta SC A.T.A. SA. În consecință, Înalta Curte reține ca fiind întemeiate criticile recurentei-reclamante SC ”A.B.” SA, urmând să dispună admiterea recursului declarat de aceasta. 2. Asupra recursurilor declarate de pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Guvernul României Reclamanta SC ”A.B.” SA a supus cenzurii instanței de contencios administrativ refuzul de acordare a despăgubirilor pentru calamitățile produse în agricultură în cursul anului 2009, în condițiile și în limitele de competență instituite de Legea nr. 381/2002 în sarcina autorităților pârâte. La solicitarea reclamantei de acordare a despăgubirilor nu a existat o comunicare expresă a poziției autorităților publice, astfel că nu poate fi vorba de un refuz nejustificat de soluționare a cererii în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, care să fie analizat în corelație cu noțiunea de „exces de putere”, pentru a stabili dacă actul administrativ se înscrie în limitele dreptului de apreciere acordat de legiuitor autorității publice. Așadar, acțiunea în contencios administrativ supusă judecății are ca obiect refuzul de soluționare a cererii, act administrativ asimilat, definit de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 ca fiind faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la primirea cererii, dacă prin lege nu se prevede altfel. Cum reglementarea specială reprezentată de Legea nr. 381/2002 nu instituie un termen pentru îndeplinirea de către MADR a obligației de a sesiza Guvernul României și, respectiv, de către Guvern, a obligației de a emite o hotărâre de Guvern, în analiza excepției tardivității acțiunii în contencios administrativ se va avea în vedere ipoteza prevăzută de art. 11 alin. (1) lit. c) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 potrivit cu care, termenul pentru sesizarea instanței de contencios administrativ este de 6 luni și începe să curgă de la data expirării termenului legal de soluționare a cererii, respectiv a termenului de 30 de zile de la înregistrarea sesizării reclamantei la Direcția Agricolă Galați, care a fost 12 iunie 2009. Termenul de 6 luni, calificat de art. 11 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 ca fiind unul de prescripție, reprezintă regula în materie, astfel încât de acest termen beneficiază toate subiectele de drept, fără nicio condiționare sau limitare. În schimb, termenul maxim de introducere a acțiunii, de 1 an, este calificat ca termen de decădere și apare ca o excepție, fiind necesară invocarea unor motive temeinice pentru a justifica depășirea celor 6 luni pentru sesizarea instanței de contencios administrativ. În speța supusă judecății reclamanta nu a invocat existența unor motive temeinice și nici nu a furnizat instanței explicații ori date care să justifice introducerea acțiunii cu depășirea termenului legal de 6 luni. Cât privește momentul de la care începe să curgă termenul de 6 luni, în speța supusă judecății acesta este reprezentat de data de 12 iulie 2009, când au expirat cele 30 de zile de la data sesizării adresate Direcției Agricole Galați (12 iunie 2009) de către reclamanta SC ”A.B.” SA. Termenul de sesizare a instanței de contencios administrativ nu putea fi cel de maxim 1 an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Lege, atât timp cât reclamanta nu a invocat și nu a dovedit existența unor motive temeinice pentru depășirea termenului de 6 luni, și nici nu putea fi calculat de la data încheierii procesului-verbal de conciliere, cum în mod eronat a reținut prima instanță. Aceasta deoarece, pricina supusă judecății nu vizează un contract administrativ pentru a fi incidentă ipoteza prevăzută de art. 11 alin. (1) lit. e) din Lege, iar procesul-verbal de conciliere la care se face referire a fost încheiat la data de 9 septembrie 2010, ulterior sesizării instanței de contencios administrativ (1 septembrie 2010). În plus, procedura de conciliere a vizat exclusiv pretențiile reclamantei față de SC A.T.A. SA și DADR Galați, față de care s-a și realizat convocarea la conciliere, nu și refuzul de aducere la îndeplinire de către Guvernul României și MADR a obligațiilor instituite în sarcina acestora de Legea nr. 381/2002. Cum sesizarea instanței de contencios administrativ a avut loc la data de 1 septembrie 2010, acțiunea în contencios administrativ este tardiv introdusă potrivit art. 11 alin. (1) lit. c) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, astfel că soluția primei instanțe, în sensul respingerii excepției tardivității, se bazează pe interpretarea eronată atât a probei cu înscrisuri administrată în cauză, cât și a prevederilor legale aplicabile. Prin urmare, Înalta Curte constată că sunt întemeiate criticile formulate în această privință de recurenții-pârâți MADR și Guvernul României, iar statuările cuprinse în prezenta decizie fac inutilă examinarea celorlalte motive de recurs invocate în cauză. În concluzie, pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte va dispune, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3), art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., admiterea recursurilor declarate de reclamanta SC ”A.B.” SA și de pârâții MADR și Guvernul României modificarea în parte a Sentinței civile nr. 51 din 25 februarie 2013 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, în sensul respingerii acțiunii reclamantei SC ”A.B.” SA, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, MADR și DADR Galați, ca tardiv formulată și respingerii cererii pârâtei SC A.T.A. SA de acordare a cheltuielilor de judecată. Va fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței recurate.