ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3249/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3249/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Tecuci sub nr. 5556/324/2010, astfel cum a fost disjunsă din cauza

ce a format obiectul Dosarului nr. 4375/324 din 1 septembrie 2010, reclamanta

SC ”A.B.” SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii

și Dezvoltării Rurale (MADR), Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală

Galați (DADR Galați) și Guvernul României, pronunțarea unei hotărâri judecătorești

prin care să se dispună:

(i) obligarea

pârâtului MADR la sesizarea Guvernului României, în temeiul art. 14 din Legea

nr. 381/2002, cu privire la starea de calamitate a culturilor din anul agricol

2009 din județul Galați;

(ii) obligarea

pârâtului Guvernul României să declare, prin hotărâre, starea de calamitate a

culturilor din județul Galați, pentru a stabili nivelul despăgubirilor;

(iii) obligarea

pârâților, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 27.759,46 RON cu

titlu de despăgubiri, actualizată până la momentul plății efectuate, precum și

a majorărilor de întârziere conform Legii nr. 381/2008.

Prin Sentința civilă

nr. 2796/2010 pronunțată de Judecătoria Tecuci s-a dispus declinarea

competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Galați, secția

de contencios administrativ și fiscal, unde cauza a fost înregistrată sub nr.

1595/44/2012.

instanțe

Prin Sentința civilă

nr. 196 din 17 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția de

contencios administrativ și fiscal s-a dispus: respingerea excepțiilor invocate

de pârâții Guvernul României, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și

Direcția pentru Agricultură Galați, admiterea acțiunii formulate de reclamanta

SC ”A.B.” SA, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii și

Dezvoltării Rurale, Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Galați,

Guvernul României și SC A.T.A. SA, obligarea pârâtului Ministerul Agriculturii

și Dezvoltării Rurale să sesizeze Guvernul României cu privire la starea de

calamitate a culturilor pentru anul 2009, în județul Galați, obligarea

pârâtului Guvernul României să declare, prin hotărâre, starea de calamitate a

culturilor pentru anul 2009, în județul Galați, și obligarea pârâților SC

”A.A.” SA, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Direcția pentru

Agricultură și Dezvoltare Rurală Galați și Guvernul României, în solidar, la

plata sumei de 27.759,46 RON cu titlu de despăgubiri, actualizate la data

plății.

exercitată în cauză

Împotriva Sentinței

civile nr. 196 din 17 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția

contencios administrativ și fiscal au declarat recurs pârâții Guvernul

României, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Direcția pentru

Agricultură și Dezvoltare Rurală Galați și SC A.T.A. SA, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Prin Decizia nr. 2932

din 13 iunie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal s-a dispus; anularea recursului declarat de

pârâta Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Galați, ca netimbrat,

admiterea recursurilor declarate de pârâții Guvernul României, Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale și SC A.T.A. SA, casarea Sentinței civile

nr. 196 din 17 iunie 2011 și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași

instanță.

Pentru a dispune în

acest sens, Înalta Curte a reținut în considerentele decisive ale hotărârii

următoarele:

Pârâta SC A.T.A. SA,

chemată în judecată la Judecătoria Tecuci, nu a mai fost citată în proces, după

declinarea acțiunii în despăgubiri în favoarea Curții de Apel Galați,

încălcându-se astfel prevederile art. 86 C. proc. civ.

Din actele dosarului

Curții de Apel Galați rezultă că la termenul de judecată din 17 martie 2011

este introdusă în proces SC ”A.” SA București, deși întâmpinarea depusă de

această societate privește un alt dosar al Judecătoriei Tecuci nr.

4371/324/2010, înregistrat prin declinare de competență sub nr. 1596/44/2010.

Se impune rejudecarea

cauzei în contradictoriu cu societatea de asigurări chemată în judecată, SC

A.T.A. SA, urmând ca instanța să analizeze și să se pronunțe și asupra

excepției invocate de această pârâtă.

Sunt fondate și

criticile formulate de pârâții Guvernul României și Ministerul Agriculturii și

Dezvoltării Rurale.

Astfel, instanța de

fond, pe considerentul că Legea nr. 381/2002, invocată ca temei legal în

acțiunea inițială, a fost abrogată, nu a mai analizat excepțiile invocate de

pârâți, respingându-le în mod nejustificat.

Instanța de fond era

datoare să stabilească dacă în raport de împrejurarea că se punea în discuție

starea de calamitate a unei culturi intervenită în anul 2009, mai erau

aplicabile prevederile Legii nr. 381/2002 privind acordarea despăgubirilor în

caz de calamitate naturală în agricultură, act normativ abrogat cu începere de

la 2 ianuarie 2010, prin Legea nr. 281/2010.

Instanța de fond,

deși face trimitere la îndeplinirea cerințelor răspunderii civile delictuale,

invocă și prevederile Legii nr. 381/2002, fără a analiza în ce măsură s-a făcut

dovada parcurgerii tuturor procedurilor în termenele și condițiile prevăzute de

acest act normativ.

Instanța de fond avea

obligația de a analiza și de a se pronunța motivat asupra tuturor excepțiilor

de procedură invocate de cele două autorități publice centrale.

Neprocedând în acest

mod, instanța a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică, impunându-se

casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

instanțe, după rejudecarea cauzei

Prin Sentința civilă

nr. 51 din 25 februarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția de

contencios administrativ și fiscal s-a dispus:

- admiterea acțiunii

formulate de reclamanta SC ”A.B.” SA, în contradictoriu cu pârâții Guvernul

României și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale;

- obligarea pârâtului

MADR la efectuarea procedurii necesare în vederea adoptării hotărârii de Guvern

ce constată starea de calamitate provocată de seceta excesivă persistentă în

timp în 2009, în județul Galați, în ceea ce privește suprafața aparținând

reclamantei, de 41 ha cultivate cu grâu;

- obligarea pârâtului

Guvernului României să declare, prin hotărâre, starea de calamitate;

- obligarea pârâților

MADR și Guvernul României în solidar la plata sumei de 27.759,46 RON cu titlu

de despăgubiri, sumă actualizată la data plății efective;

- respingerea

excepțiilor invocate de pârâții Guvernul României și MADR, ca nefondate;

- respingerea

acțiunii, în contradictoriu cu pârâta DADR Galați, ca nefondată;

- admiterea excepției

calității procesuale pasive a pârâtei SC A.T.A. SA și, în consecință,

respingerea acțiunii reclamantei, în contradictoriu cu această pârâtă, pentru

lipsa calității procesuale pasive;

- obligarea

reclamantei la plata către pârâta SC A.T.A. SA a sumei de 2.768 RON reprezentând

cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî în

acest sens, prima instanță a reținut în considerentele relevante ale hotărârii

următoarele:

În ceea ce privește

procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, în speță sunt

aplicabile dispozițiile Legii nr. 381/2002, act normativ care prevede o

procedură specială ce trebuie urmată și care exclude de la aplicare Legea nr.

554/2004, ce reprezintă dreptul comun, potrivit principiului specialia

generalibus derogant.

De altfel, fiind

vorba de un refuz al autorității, apreciat ca fiind nejustificat de către

reclamantă, procedura prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 nu era necesar

a fi îndeplinită. Obligatorie era îndeplinirea procedurii speciale prevăzute de

Legea nr. 381/2002, în vederea recunoașterii dreptului subiectiv la despăgubiri

în caz de calamitate naturală în agricultură.

Excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâților Guvernul României și MADR nu poate fi

primită, având în vedere atribuțiile fiecăruia dintre aceștia stabilite prin

Legea nr. 381/2002 și Ordinul nr. 419/2012.

Nu se poate reține că

data de la care încep să curgă termenele de 6 luni de prescripție, respectiv de

1 an de decădere, prevăzute de art. 11 din Legea nr. 554/2004, este vara anului

2009, data producerii evenimentului asigurat. Față de data procesului-verbal de

conciliere, semnat inclusiv de reprezentantul DADR Galați, din 9 septembrie

2010, se apreciază că acțiunea a fost introdusă în termen, astfel încât și

excepția tardivității acțiunii este nefondată.

Pârâta SC A.T.A. SA

nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, motivat de faptul că

relațiile dintre cele două părți sunt de natură civilă, izvorâte dintr-un

contract de asigurare, ele formând obiectul Dosarului nr. 4375/324/2010 al

Judecătoriei Tecuci. Acesta este și motivul pentru care acest dosar a fost

suspendat de Judecătoria Tecuci până la soluționarea acțiunii în contencios

administrativ în contradictoriu cu pârâții Guvernul României MADR și DADR

Galați.

Nu poate fi primită

apărarea pârâților, în sensul că acțiunea se impune a fi respinsă, pe motiv că

pe parcursul procedurii a dispărut temeiul juridic al acțiunii, respectiv Legea

nr. 381/2002, care a fost abrogată.

Starea de calamitate

în legătură cu care reclamanta a solicitat constatarea prin hotărâre a

Guvernului României s-a produs sub imperiul Legii nr. 381/2002, care stabilea

condițiile în care un fenomen natural dobândește caracter de calamitate

naturală.

La momentul sesizării

instanței, Legea nr. 381/2002 era în vigoare, reclamanta întemeindu-și

pretențiile pe acest act normativ, astfel că este aplicabil principiul tempus

regit actum.

Pe fondul cauzei, din

înscrisurile depuse la dosar rezultă că, în data de 11 decembrie 2008,

reclamanta a încheiat o poliță de asigurare cu pârâta SC A.T.A. SA, prin care

și-a asigurat culturile aflate în proprietatea sa.

Prin Înștiințarea nr.

4303 din 11 iunie 2009, transmisă de reclamantă către Consiliul Local al

comunei Ghidigeni, se face informarea că, din cauza secetei excesive,

persistente în timp, s-au produs pagube la culturile de grâu.

În conformitate cu

metodologia prevăzută de Legea nr. 381/2002 și Ordinul nr. 419/2002 s-a

întocmit procesul-verbal inițial de constatare și evaluare a pagubelor agricole

nr. 4371 din 12 iunie 2009, înregistrat la DADR sub nr. 1547 din 12 iunie 2009.

Ulterior, a fost

întocmită de DADR Galați situația centralizatoare a proceselor-verbale de

constatare a pagubelor provocate de secetă conform Legii nr. 381/2002, la

nivelul județului Galați, înregistrată de DADR Galați sub nr. 1635 din 18 iunie

2009 și transmisă prin fax la MADR, în aceeași zi cu centralizatorul.

Prin Procesul-verbal

de recoltare încheiat la 2 august 2009, producătorul agricol a raportat un grad

de dăunare final de 68,75%.

La data de 3 august

2009 s-a încheiat procesul-verbal de constatare definitivă a pagubelor, de

comisia de constatare a calamităților, semnat de membrii acesteia și de

reprezentantul producătorului agricol.

Ulterior, a fost

întocmit procesul final de constatare și evaluare a pagubelor la culturile

agricole nr. 185 din 3 august 2009, cu constatarea gradului de dăunare de

68,75%, conform înregistrărilor producției obținute din jurnalul de recoltare

ținut de producătorul agricol.

Direcția pentru

Agricultură și Dezvoltare Rurală Galați a procedat la centralizarea

documentelor de constatare a daunelor și a consecințelor în vederea stabilirii

sumelor necesare despăgubirilor și le-a raportat la MADR în conformitate cu

art. 10, 11 și 12 din Legea nr. 381/2002.

Această modalitate de

a acționa exclude culpa pârâtei DADR Galați, întrucât obligațiile ce îi

reveneau au fost îndeplinite conform metodologiei legale.

Dacă reclamanta a

respectat obligațiile care îi reveneau conform Legii nr. 381/2002, aspect

recunoscut de pârâtă și care decurge chiar din întocmirea și înaintarea

documentației de către DADR către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării

Rurale, la polul opus se află atitudinea pârâților Ministerul Agriculturii și

Dezvoltării Rurale și Guvernul României, care au tergiversat în mod

nejustificat finalizarea procedurii.

În cauză este evident

că societatea reclamantă a înregistrat un prejudiciu cert, constând în valoarea

despăgubirii ce trebuie încasată ca urmare a poliței de asigurare. Există fapta

ilicită a pârâților, care și-au încălcat obligațiile legale prevăzute expres de

Legea nr. 381/2002, respectiv finalizarea procedurii de acordare a

despăgubirilor. Legătura de cauzalitate între prejudiciul încercat și fapta

ilicită există, întrucât este evident că singurul motiv pentru care s-au

încasat drepturile bănești cuvenite îl reprezintă neîndeplinirea culpabilă a

obligațiilor legale ce le reveneau pârâților. Este îndeplinită și ultima

condiție respectiv acționarea cu intenție (sau neglijență) a pârâților, în

sensul nefinalizării procedurii speciale prevăzute de Legea nr. 381/2002 tocmai

pentru a împiedica obținerea despăgubirilor cuvenite.

În concluzie, prima

instanță a apreciat că acțiunea promovată de reclamantă este întemeiată față de

pârâții MADR și Guvernul României și a dispus admiterea acesteia, în sensul

celor solicitate față de acești pârâți.

Față de soluția de

respingere a acțiunii reclamantei, în contradictoriu cu pârâta SC A.T.A. SA,

pentru lipsa calității procesuale pasive, s-a apreciat că se impune obligarea

reclamantei la plata sumei de 2.768 RON reprezentând cheltuieli de judecată

către pârâta SC A.T.A. SA, în conformitate cu prevederile art. 274 C. proc.

civ.

exercitată în cauză, în al doilea ciclu procesual

Împotriva Sentinței

civile nr. 51 din 25 februarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția

contencios administrativ și fiscal au declarat recurs, în termen legal,

reclamanta SC ”A.B.” SA și pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării

Rurale și Guvernul României.

5.1. Reclamanta SC

”A.B.” SA a susținut că hotărârea primei instanțe este parțial nelegală și

netemeinică, în ceea ce privește obligarea acesteia la plata cheltuielilor de

judecată către pârâta SC A.T.A. SA, pentru următoarele considerente:

Încă de la primul

termen de judecată, cu ocazia rejudecării cauzei, reclamanta a învederat primei

instanțe că trebuie admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a

pârâtei SC A.T.A. SA, excepție invocată de această pârâtă în rejudecare, pe

motiv că raportul juridic dintre reclamantă și asigurător se încadrează în

sfera raporturilor civile, împrejurare de natură să atragă competența materială

a Judecătoriei Tecuci.

În mod complet abuziv

instanța a refuzat punerea în discuție a acestei excepției până la ultimul

termen de judecată, generând cheltuielile de transport și de asistență juridică

ale acestei pârâte, în cuantum de 2.768 RON.

Atât timp cât

acțiunea reclamantei referitoare la această pârâtă a fost disjunsă și trimisă

la Judecătoria Tecuci, iar reclamanta și-a explicat poziția față de această

situație de la primul termen din rejudecare (fiind practic în ipoteza prevăzută

de art. 275 din C. proc. civ.), reclamanta nu poate fi considerată culpabilă

pentru producerea acestor cheltuieli, astfel că sub acest aspect soluția

instanței este criticabilă.

În concluzie, pentru

motivele expuse, recurenta SC ”A.B.” SA a solicitat admiterea recursului,

modificarea în parte a Sentinței civile nr. 51/2013, numai în ceea ce privește

cheltuielile de judecată solicitate de SC A.T.A. SA și, în rejudecare,

respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, ca nefondată.

5.2. Recurentul

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a susținut că hotărârea primei

instanțe este nelegală, pentru următoarele motive:

(i) Relativ la

respingerea excepției tardivității dreptului la acțiune

Reclamanta a introdus

cererea de chemare în judecată, așa cum rezultă de pe portalul Tribunalului

Galați, la data de 30 noiembrie 2011.

Potrivit Legii nr.

381/2002 și Normelor metodologice de aplicare a acesteia, cererile (actele de

constatare) se depun la direcțiile agricole județene (art. 9 - 12 din Legea nr.

381/2002, art. 9 și 14 din Ordinul nr. 19/2002).

Reclamanta a depus

cererea la Direcția Agricolă Județeană Galați la data de 12 iunie 2009, ce

constituie și data de referință de la care se calculează termenele procedurale.

Reclamanta a introdus

acțiunea la data de 30 noiembrie 2011, peste termenul de 6 luni prevăzut de

art. 11 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

În măsura în care nu

se face dovada existentei motivului temeinic pentru care acțiunea nu a fost

introdusă în termenul legal, se impune a se constata că, în cauză, a intervenit

prescripția dreptului material la acțiune.

În ceea ce privește

modul de calcul al termenului, se observă că acesta începe să curgă de la data

la care termenul de 30 de zile pentru soluționarea cererii depuse la Direcția

Agricolă Județeană Galați a expirat. Cum cererea a fost depusă la 12 iunie

2009, termenul de 30 de zile până la care autoritatea era îndrituită să

răspundă a expirat la data de 12 iulie 2009, de la care începe să curgă

termenul legal de 6 luni în cadrul căruia putea și trebuia să promoveze

acțiunea și care, calculat conform art. 101 C. proc. civ., se împlinea la data

de 12 ianuarie 2010.

Mai mult, acțiunea nu

a fost introdusă nici în termenul de 1 an, atunci când există motive temeinice,

termen de decădere conform prevederilor legale.

Prin sentința

recurată, prima instanță reține ca dată de la care începe să curgă termenul de

prescripție data de 9 septembrie 2010, când s-a semnat procesul-verbal de

conciliere. Chiar și în această situație, cererea de chemare în judecată

introdusă la data de 30 noiembrie 2011 a fost formulată peste termenul de 6

luni (cel târziu la data de 9 martie 2011) și chiar peste termenul de 1 an

pentru motive temeinice (cel târziu la data de 9 septembrie 2011), astfel încât

prima instanță în mod eronat a respins excepția tardivității, ca nefondată.

(ii) Instanța nu și-a

motivat soluția pronunță încălcând astfel dispozițiile art. 261 C. proc. civ.

Deși pârâtul MADR a

făcut dovada contrară a neregularității și nelegalității actelor depuse în

susținerea cererii, prin chiar actele administrative prezentate de reclamantă,

prima instanță, nu numai că nu arată care au fost considerentele care au stat

la baza înlăturării acestor apărări, ci reține, fără însă a motiva reținerea,

că reclamanta „și-a îndeplinit toate obligațiile prevăzute de dispozițiile

Legii nr. 381/2002” .

Întrucât nu s-a

răspuns apărărilor formulate, se constată că hotărârea, sub acest aspect, este

lovită de nulitate.

(iii) Prima instanță

a soluționat greșit capătul de cerere privind obligarea MADR de a sesiza

Guvernul României pentru emiterea hotărârii de Guvern prevăzută de art. 14 din

Legea nr. 381/2002.

Astfel, din actele

aflate la dosarul cauzei rezultă că MADR și-a îndeplinit obligația impusă de

legiuitor, sesizând Guvernul României prin Adresa nr. 125128 din 30 septembrie

2009, cu privire la „efectele fenomenului de secetă și acordarea de despăgubiri

cu precizarea sumei estimate la nivel de țară, conform Legii nr. 381/2002,

solicitând, totodată, să fie introdusă pe agenda de lucru a Guvernului”.

(iv) Referitor la

plata sumelor, prima instanță nu a avut în vedere că este obligatoriu să se

facă dovada îndeplinirii procedurii prealabile, dar și a condițiilor instituite

de Legea nr. 381/2002 și Ordinul nr. 419/2002, pentru încasarea efectivă a

acestora. Prima instanță a ignorat și condiția de „areal extins” impusă de

legiuitor pentru etapa care vizează sesizarea Guvernului.

Prin urmare, instanța

admite o cerere prematură, plata făcându-se după declararea stării de

calamitate naturală prin hotărâre de Guvern.

(v) Prima instanță nu

a avut în vedere o altă condiție de admisibilitate a acțiunii, pentru a

pretinde recunoașterea dreptului de încasare a despăgubirilor aceea de a dovedi

și că terenul nu a fost amenajat la irigat ori nu există posibilitatea

amenajării la irigat, prin racordarea producătorului agricol la sistemul de

irigare preexistent (art. 2 din Legea nr. 381/2002 și Normele metodologice de

aplicare).

(vi) În ceea ce

privește reținerile instanței cu privire la angajarea răspunderii civile

delictuale, în cauză nu sunt îndeplinite toate condițiile cumulative prevăzute

de lege, în sarcina pârâtului MADR neputându-se reține vreo culpă

extracontractuală sau vreo faptă ilicită și, cu atât mai puțin, producerea

vreunui prejudiciu reclamantei. Mai mult, MADR face dovada contrară, în sensul

că a depus toate diligențele necesare, legale pentru emiterea unei hotărâri de

Guvern, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 381/2002.

În concluzie, pentru

motivele expuse, recurentul MADR a solicitat, în temeiul art. 304 pct. 7 și 9

coroborat cu art. 304

1

C. proc. civ., admiterea recursului,

modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

5.3. Recurentul

Guvernul României a arătat că hotărârea primei instanțe este nelegală, pentru

următoarele motive:

(i) Prima instanță nu

a analizat excepția tardivității formulării modificării cererii de chemare în

judecată invocată de Guvernul României prin întâmpinarea depusă în dosarul

Curții de Apel Galați nr. 1595/44/2010, la termenul din 12 mai 2011;

(ii) Prima instanță

trebuia să admită excepția tardivității introducerii acțiuni cu privire la

solicitarea de obligarea a Guvernului la emiterea unei hotărâri cu un anumit

conținut.

Reclamanta a

solicitat inițial emiterea unui act administrativ, o hotărâre de Guvern, pentru

declararea stării de calamitate naturală (secetă) în județul Galați pentru anul

2009 și acordarea sumelor pretinse cu titlu de despăgubiri.

Ca urmare a abrogării

Legii nr. 381/2002, act normativ care constituie temeiul legal al acțiunii,

dreptul reclamantei de a sesiza instanța de contencios administrativ cu privire

la emiterea unei hotărâri de Guvern trebuia exercitat în condițiile și termenele

prevăzute de Legea nr. 554/2004.

Față de dispozițiile

Legii nr. 554/2004, raportat și la data la care reclamanta a înțeles să

învestească instanța de contencios administrativ - 10 decembrie 2010 - este

tardivă solicitarea de a fi emisă o hotărâre de Guvern pentru declararea stării

de calamitate naturală (secetă) care a afectat culturile agricole din județul

Galați în vara anului 2009. Se impune precizarea că fenomenele s-au produs la

data de 1 mai 2009 - 12 iunie 2009, iar Procesul-verbal nr. 185 de constatare

și evaluare a pagubelor la culturile agricole anexat de reclamantă cererii sale

de chemare în judecată, s-a încheiat la data de 3 august 2009.

Întrucât termenul de

1 an instituit de art. 11 din Legea nr. 554/2004 este considerat un termen de

decădere, depășirea lui are ca efect stingerea dreptului la acțiune în sens

material, nefiind incidente dispozițiile art. 19 din Decretul nr. 167/1958.

Prin urmare,

reclamanta nu mai putea solicita la data învestirii instanței cu prezenta

cerere de chemare în judecată anularea unui act administrativ sau, după caz,

emiterea unui asemenea act.

(iii) Prima instanță

trebuia să admită, raportat la capătul 2 cerere, prin care se solicită

obligarea pârâtului Guvernul României să adopte hotărârea de declarare a stării

de calamitate, excepția lipsei procedurii administrative prealabile, în

conformitate cu prevederile art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr.

554/2004.

(iv) Cu privire la

capătul de cerere prin care se solicită acordarea unor despăgubiri, indiferent

de temeiul legal al acestei solicitări (Legea nr. 381/2002 sau art. 998 - 999

C. civ.), prima instanță trebuia să admită excepția lipsei calității procesuale

pasive a pârâtului Guvernului României.

În speță nu se poate

reține o atitudine culpabilă a Guvernului care să impună obligarea și a acestei

autorități publice la plata unor daune.

(v) Pe fondul cauzei,

acțiunea promovată de reclamantă trebuia respinsă ca neîntemeiată, în special

pentru faptul că a fost pronunțată în lipsa unui temei legal.

Astfel, starea de

calamitate invocată de reclamantă s-a produs în vara anului 2009 însă, începând

cu anul 2010, Legea nr. 381/2002 nu se mai putea aplica, întrucât nu

corespundea legislației comunitare în demersul ajutoarelor de stat.

Mai mult, în ceea ce

privește obligarea Guvernului la plata unor despăgubiri, trebuie avut în vedere

faptul că reclamanta și-a modificat temeiul juridic al cererii de chemare în

judecată (în sensul indicării prevederilor art. 998 și art. 999 C. civ.), cu

nerespectarea prevederilor art. 132 C. proc. civ., astfel încât prima instanță,

potrivit art. 129 C. proc. civ., era obligată să se pronunțe numai în limitele

în care a fost învestită și nu își putea, astfel, motiva soluția prin raportare

la dispozițiile de drept comun privind răspunderea civilă delictuală.

În concluzie, pentru

motivele prezentate, recurentul Guvernul României a solicitat admiterea

recursului, în temeiul art. 304 pct. 6, 7 și 9 și art. 304

1

C. proc.

civ.

formulate în cauză și procedura derulată în recurs

Intimata-pârâtă SC

A.T.A. SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului

declarat de reclamanta SC ”A.B.” SA, ca nefondat, și obligarea acesteia la

plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta-reclamantă

SC ”A.B.” SA a formulat concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea

recursurilor formulate de recurenții-pârâți Ministerul Agriculturii și

Dezvoltării Rurale și Guvernul României, admiterea propriului recurs și

modificarea în parte a Sentinței civile nr. 51 din 25 februarie 2013 pronunțate

de Curtea de Apel Galați, numai în privința dispoziției de obligare la plata

cheltuielilor de judecată către SC A.T.A. SA.

În recurs s-a

administrat proba cu înscrisuri noi, potrivit art. 305 C. proc. civ.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursurilor declarate în cauză

Examinând sentința

recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările

dosarului și de dispozițiile legale aplicabile Înalta Curte constată

următoarele:

declarat de reclamanta SC ”A.B.” SA

Cu titlu preliminar,

Înalta Curte notează faptul că reclamanta înțelege să conteste modalitatea în

care prima instanță a interpretat și aplicat dispozițiile art. 274 C. proc.

civ. în soluționarea cererii pârâtei SC A.T.A. SA de acordare a cheltuielilor

de judecată.

În sistemul

legislației noastre procesuale rolul cheltuielilor de judecată este de a

acționa ca veritabile sancțiuni procedurale. Într-adevăr, potrivit legii,

cheltuielile de judecată vor fi suportate în final de către partea din vina

căreia s-a promovat acțiunea, adică tocmai de partea care a pierdut procesul.

Principiul enunțat

este consacrat, în mod expres, în art. 274 C. proc. civ.

Cheltuielile de

judecată nu pot fi limitate însă numai la finalitatea de a constitui o

sancțiune procedurală. Ele au și rolul de a despăgubi partea care a câștigat

procesul și care nu este vinovată de declanșarea activității judiciare.

În aplicarea

principiilor enunțate la situația particulară supusă judecății, Înalta Curte

reține, din analiza actelor și lucrărilor dosarului, că nu există niciun

element care să contureze ideea de culpă a reclamantei SC ”A.B.” SA în

derularea activității judiciare care a generat cheltuielile judiciare în

valoare de 2.768 RON suportate de către pârâta SC A.T.A. SA.

Astfel, originea

litigiului în contencios administrativ este reprezentată de disjungerea

acțiunii formulate de reclamanta SC ”A.B.” SA, în contradictoriu cu pârâții

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Guvernul României și Direcția

pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Galați, și declinarea competenței de

soluționare a acesteia în favoarea Curții de Apel Galați.

În primul ciclu

procesual, finalizat prin pronunțarea Sentinței civile nr. 196 din 17 iunie

2011 a Curții de Apel Galați, în Dosarul nr. 1595/44/2010, nu a figurat în

proces și nici nu a fost citată la niciun termen de judecată SC A.T.A. SA. Cu

toate acestea, în dispozitivul sentinței figurează menționată admiterea

acțiunii formulate de reclamanta SC ”A.B.” SA, în contradictoriu cu pârâții

Guvernul României, MADR, DADR Galați și SC A.T.A. SA.

Prin Decizia civilă

nr. 2932 din 13 iunie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția de contencios administrativ și fiscal au fost admise recursurile

declarate de pârâții Guvernul României, MADR și SC A.T.A. SA împotriva

Sentinței civile nr. 196 din 17 iunie 2011 a Curții de Apel Galați, a fost

casată această sentință și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Relativ la cadrul

procesual, instanța de control judiciar a apreciat că „se impune rejudecarea

cauzei în contradictoriu cu societatea de asigurări chemată în judecată, SC

A.T.A. SA, urmând ca instanța să analizeze și să se pronunțe și asupra

excepției invocate de aceasta”.

Se impune precizarea

că, prin cererea sa de recurs, SC A.T.A. SA a menționat faptul că, nefiind

parte în Dosarul nr. 5556/324/2011 al Judecătoriei Tecuci, în care s-a dispus

declinarea competenței la Curtea de Apel Galați, nu a fost citată de Curtea de

Apel Galați în Dosarul nr. 1595/44/2010 (constituit urmare a declinării

competenței), însă din cuprinsul Sentinței civile nr. 196 din 17 iunie 2011 se

poate interpreta că SC A.T.A. SA a fost obligată la plata sumei de 27.759,46

RON cu titlu de despăgubiri, în solidar cu ceilalți pârâți.

Procedând la

rejudecarea cauzei, înregistrate sub nr. 1595/44/2010*, Curtea de Apel Galați a

menționat în conceptul de citare și a dispus citarea, în calitate de pârâtă, și

a SC A.T.A. SA.

În vederea

asistării/reprezentării în fața Curții de Apel Galați, pârâta SC A.T.A. SA a

încheiat Contractul de asistență juridică nr. 83094 din 24 septembrie 2010,

fiind depusă la dosarul cauzei împuternicirea avocațială emisă în baza

acestuia.

Reclamanta SC ”A.B.”

SA a învederat instanței, la termenele de judecată din 27 septembrie 2012 și 3

decembrie 2012, faptul că pârâta SC A.T.A. SA a fost citată eronat, că se

impune scoaterea acesteia din citativ și disjungerea cauzei față de SC A.T.A.

SA, competența aparținând Judecătoriei Tecuci.

La rândul ei, pârâta

SC A.T.A. SA a susținut atât verbal, cât și prin concluziile scrise, la

termenul de judecată din 14 ianuarie 2013, că nu are calitate procesuală în

litigiul de contencios administrativ, ci în Dosarul nr. 4375/324/2010 aflat pe

rolul Judecătoriei Tecuci, în care judecata cauzei a fost suspendată în temeiul

art. 244 pct. 1 C. proc. civ. până la soluționarea acestei acțiuni în

contencios administrativ.

Chestiunea supusă

discuției instanței, legată de citarea SC A.T.A. SA, în calitate de pârâtă, în

faza rejudecării pricinii, a fost soluționată de prima instanță la data de 25

februarie 2013, prin Sentința civilă nr. 51/2013, în sensul admiterii excepției

lipsei calității procesuale pasive a SC A.T.A. SA și respingerii acțiunii

reclamantei, în contradictoriu cu această pârâtă, pentru lipsa calității procesuale

pasive.

Rejudecarea cauzei în

circumstanțele expuse a generat însă cheltuieli de judecată în valoare de 2.768

RON pe care SC A.T.A. SA le-a suportat și la plata cărora prima instanță a

dispus obligarea reclamantei SC ”A.B.” SA, în temeiul art. 274 C. proc. civ.

Dispunând în acest

sens, prima instanță a interpretat și aplicat eronat, în situația particulară

supusă judecății, prevederile art. 274 C. proc. civ., în sensul că nu a ținut

seama de principiile care stau la baza acordării cheltuielilor de judecată în

sistemul legislației noastre procesuale și de poziția părților în proces, care

nu pot fi obligate decât la plata cheltuielilor de judecată pe care le-au

determinat.

Cum niciunul dintre

elementele aflate la dispoziția instanței nu conturează culpa procesuală a

reclamantei SC ”A.B.” SA în declanșarea și întreținerea activității procesuale

generate de soluționarea acțiunii în contencios administrativ, în

contradictoriu și cu pârâta SC A.T.A. SA, în mod eronat prima instanță a

instituit în sarcina reclamantei obligația de plată a sumei de 2.768 RON

reprezentând cheltuieli de judecată, către pârâta SC A.T.A. SA.

În consecință, Înalta

Curte reține ca fiind întemeiate criticile recurentei-reclamante SC ”A.B.” SA,

urmând să dispună admiterea recursului declarat de aceasta.

recursurilor declarate de pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

și Guvernul României

Reclamanta SC ”A.B.”

SA a supus cenzurii instanței de contencios administrativ refuzul de acordare a

despăgubirilor pentru calamitățile produse în agricultură în cursul anului

2009, în condițiile și în limitele de competență instituite de Legea nr.

381/2002 în sarcina autorităților pârâte.

La solicitarea

reclamantei de acordare a despăgubirilor nu a existat o comunicare expresă a poziției

autorităților publice, astfel că nu poate fi vorba de un refuz nejustificat de

soluționare a cererii în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004, care să fie analizat în corelație cu

noțiunea de „exces de putere”, pentru a stabili dacă actul administrativ se

înscrie în limitele dreptului de apreciere acordat de legiuitor autorității

publice.

Așadar, acțiunea în

contencios administrativ supusă judecății are ca obiect refuzul de soluționare

a cererii, act administrativ asimilat, definit de art. 2 alin. (1) lit. h) din

Legea nr. 554/2004 ca fiind faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de

30 de zile de la primirea cererii, dacă prin lege nu se prevede altfel.

Cum reglementarea

specială reprezentată de Legea nr. 381/2002 nu instituie un termen pentru

îndeplinirea de către MADR a obligației de a sesiza Guvernul României și,

respectiv, de către Guvern, a obligației de a emite o hotărâre de Guvern, în

analiza excepției tardivității acțiunii în contencios administrativ se va avea

în vedere ipoteza prevăzută de art. 11 alin. (1) lit. c) teza a II-a din Legea

nr. 554/2004 potrivit cu care, termenul pentru sesizarea instanței de

contencios administrativ este de 6 luni și începe să curgă de la data expirării

termenului legal de soluționare a cererii, respectiv a termenului de 30 de zile

de la înregistrarea sesizării reclamantei la Direcția Agricolă Galați, care a

fost 12 iunie 2009.

Termenul de 6 luni,

calificat de art. 11 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 ca fiind unul de

prescripție, reprezintă regula în materie, astfel încât de acest termen

beneficiază toate subiectele de drept, fără nicio condiționare sau limitare.

În schimb, termenul

maxim de introducere a acțiunii, de 1 an, este calificat ca termen de decădere

și apare ca o excepție, fiind necesară invocarea unor motive temeinice pentru a

justifica depășirea celor 6 luni pentru sesizarea instanței de contencios

administrativ.

În speța supusă

judecății reclamanta nu a invocat existența unor motive temeinice și nici nu a

furnizat instanței explicații ori date care să justifice introducerea acțiunii

cu depășirea termenului legal de 6 luni.

Cât privește momentul

de la care începe să curgă termenul de 6 luni, în speța supusă judecății acesta

este reprezentat de data de 12 iulie 2009, când au expirat cele 30 de zile de

la data sesizării adresate Direcției Agricole Galați (12 iunie 2009) de către

reclamanta SC ”A.B.” SA.

Termenul de sesizare

a instanței de contencios administrativ nu putea fi cel de maxim 1 an prevăzut

de art. 11 alin. (2) din Lege, atât timp cât reclamanta nu a invocat și nu a

dovedit existența unor motive temeinice pentru depășirea termenului de 6 luni,

și nici nu putea fi calculat de la data încheierii procesului-verbal de

conciliere, cum în mod eronat a reținut prima instanță. Aceasta deoarece,

pricina supusă judecății nu vizează un contract administrativ pentru a fi

incidentă ipoteza prevăzută de art. 11 alin. (1) lit. e) din Lege, iar

procesul-verbal de conciliere la care se face referire a fost încheiat la data

de 9 septembrie 2010, ulterior sesizării instanței de contencios administrativ

(1 septembrie 2010).

În plus, procedura de

conciliere a vizat exclusiv pretențiile reclamantei față de SC A.T.A. SA și

DADR Galați, față de care s-a și realizat convocarea la conciliere, nu și

refuzul de aducere la îndeplinire de către Guvernul României și MADR a

obligațiilor instituite în sarcina acestora de Legea nr. 381/2002.

Cum sesizarea

instanței de contencios administrativ a avut loc la data de 1 septembrie 2010,

acțiunea în contencios administrativ este tardiv introdusă potrivit art. 11

alin. (1) lit. c) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, astfel că soluția primei

instanțe, în sensul respingerii excepției tardivității, se bazează pe

interpretarea eronată atât a probei cu înscrisuri administrată în cauză, cât și

a prevederilor legale aplicabile.

Prin urmare, Înalta

Curte constată că sunt întemeiate criticile formulate în această privință de

recurenții-pârâți MADR și Guvernul României, iar statuările cuprinse în

prezenta decizie fac inutilă examinarea celorlalte motive de recurs invocate în

cauză.

În concluzie, pentru

toate considerentele expuse, Înalta Curte va dispune, în temeiul art. 312 alin.

(1) - (3), art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., admiterea

recursurilor declarate de reclamanta SC ”A.B.” SA și de pârâții MADR și

Guvernul României modificarea în parte a Sentinței civile nr. 51 din 25

februarie 2013 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și

fiscal, în sensul respingerii acțiunii reclamantei SC ”A.B.” SA, în

contradictoriu cu pârâții Guvernul României, MADR și DADR Galați, ca tardiv

formulată și respingerii cererii pârâtei SC A.T.A. SA de acordare a

cheltuielilor de judecată.

Va fi menținute

celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Guvernul

României împotriva Sentinței civile nr. 51 din 25 februarie 2013 a Curții de

Apel Galați, secția Contencios Administrativ și Fiscal.

Modifică în parte

sentința recurată, în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanta SC

A.B. SA, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare

Rurală Galați, ca tardiv formulată.

Admite recursul

declarat de reclamanta SC A.B. SA împotriva aceleiași sentințe.

Modifică în parte

sentința recurată, în sensul că respinge cererea pârâtei SC A.T.A. SA de

acordare a cheltuielilor de judecată.

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței recurate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 septembrie 2014.

Procesat de GGC - LM