Decizia nr. 2289/2015 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — revizuire împotriva sentinței nr. 192/2011 a Curții de Apel Galați

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată la Judecătoria Tecuci și ulterior pe rolul Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca urmare a declinării soluționării cauzei prin Sentința nr. 2769/2010, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții SC B. SA, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Galați și Guvernul României, obligarea M.A.D.R. să sesizeze Guvernul României, în temeiul art. 14 din Legea nr. 381/2002, cu privire la starea de calamitate a culturilor din anul 2008 din județul Galați; obligarea Guvernul României să declare, prin hotărâre, starea de calamitate a culturilor din Județul Galați, pentru a stabili nivelul despăgubirilor și să fie obligate toate pârâtele, în solidar, în baza hotărârii de guvern, să o despăgubească cu suma de 10.676,20 lei, actualizată până la momentul plății efective, precum și a majorărilor de întârziere conform Legii nr. 381/2001.

Prin Sentința nr. 192 din 16 iunie 2011, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul A., a obligat pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale la efectuarea procedurii necesare în vederea adoptării Hotărârii de Guvern ce constată starea de calamitate în județul Galați pe suprafețele asigurate de reclamant, a obligat Guvernul României să adopte hotărârea ce constată starea de calamitate, a obligat pârâtele SC B. SA, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Galați și Guvernul României în solidar la plata sumei de 10676,20 lei reprezentând pierderi suportate de reclamant cu majorări de întârziere și actualizate până la momentul plății și a respins ca nefondate excepțiile invocate de pârâtele Guvernul României, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Direcția pentru Agricultură Galați.

Prin Decizia nr. 3753 din 26 septembrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursurile declarate de SC B. SA Sucursala Galați, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Galați și Guvernul României împotriva Sentinței nr. 192 din 16 iunie 2011 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe și Judecătoriei Tecuci, pentru competentă soluționare a capătului de cerere privind obligarea SC B. SA la despăgubiri conform contractului de asigurare.

În rejudecare, prin Sentința nr. 157 din 27 iunie 2013, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondate, excepțiile invocate de pârâta Guvernul României privind tardivitatea introducerii acțiunii invocate de pârâta Guvernul României privind tardivitatea introducerii acțiunii, tardivitatea modificării acesteia, netimbrarea acțiunii, lipsa plângerii administrative prealabile și lipsa calității procesuale pasive a Guvernului României, raportat la capetele 1 și 3 ale cererii de chemare în judecată; a respins, ca nefondate, excepțiile invocate de pârâta MADR privind: tardivitatea acțiunii, inadmisibilitatea capătului 2 de cerere, lipsa de obiect a primului capăt de cerere, prematuritatea celui de-al doilea capăt de cerere; a admis, în parte, acțiunea precizată la data de 7 aprilie 2010 formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Galați, Guvernul României, SC B. SA București și SC B. SA - Sucursala Galați și, în consecință, a obligat pârâtele Guvernul României, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Galați în solidar la plata către reclamant a sumei de 5.000 lei cu titlu de despăgubiri.

Prin Decizia nr. 54 din 15 ianuarie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a respins recursurile declarate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Guvernul României împotriva Sentinței nr. 157 din 27 iunie 2013 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate; a admis recursul declarat de A. împotriva aceleiași sentințe, a modificat sentința atacată în sensul că a obligat Guvernul României, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Galați, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 10.676,20 lei, cu titlu de despăgubiri și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate. În ceea ce privește recursurile declarate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Guvernul României, instanța de control judiciar le-a respins ca nefondate, constatând din probatoriul administrat în cauză, că sunt întrunite condițiile cerute de art. 2 alin. (1) lit. i) cu raportare la art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 privind existența refuzului nejustificat. În ceea ce privește recursul declarat de reclamantul A., instanța de recurs a reținut că, în mod greșit, instanța de fond a admis în parte acțiunea acestuia, obligând autoritățile pârâte la plata sumei de 5.000 lei cu titlu de despăgubiri, deși cuantumul acestora este de 10.676,20 lei, necontestat, după cum rezultă din cuprinsul procesului-verbal definitiv de constatare a gradului de afectare nr. 1 din 6 octombrie 2008 depus la dosarul cauzei, proces-verbal ce a fost semnat și însușit de asigurător, de M.F.P. - Administrația Financiară Munteni, Primăria Comunei Ghidigeni, D.G.A.A. Galați - Centrul Agricol Ghidigeni, județul Galați. II. Cererea de revizuire Împotriva Deciziei civile nr. 54 din 15 ianuarie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - secția contencios administrativ și fiscal a formulat cerere de revizuire, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. În motivarea cererii de revizuire, revizuentul indică generic dispozițiile art. 322 alin. (1), 2 și 3, fără însă a menționa și dezvolta în consecință vreunul dintre motivele prevăzute limitativ de art. 322 pct. 1 - 10 C. proc. civ. În cuprinsul cererii de revizuire, revizuentul M.A.D.R. reiterează susținerile din cadrul cererii de recurs, arătând că instanța de recurs s-a substituit legislativului, ignorând dispozițiile Legii nr. 381/2002. Se mai susține că instanța de recurs, în baza temeiului devolutiv al acestei căi de atac, nu analizat toate aspectele de fond ale cauzei, limitându-se la considerentele reținute de instanța de fond. În continuarea cererii de revizuire, revizuentul dezvoltă argumente ce țin de fondul litigiului dedus judecății, invocând practică judiciară în acest sens. Intimatul A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii de revizuire din două perspective și anume: neevocarea fondului de către instanța de recurs prin Decizia nr. 54/201/2015 și neîncadrarea cererii de revizuire în niciunul dintre motivele prevăzute la art. 322 pct. 1 - 10 C. proc. civ. Soluția Înaltei Curți asupra cererii de revizuire Analizând cererea de revizuire formulată, în limitele dispozițiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ., în raport de susținerile părților și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte o va respinge pentru următoarele considerente: În ceea ce privește îndeplinirea condiției prevăzută de art. 322 alin. (1) C. proc. civ., referitoare la evocarea fondului de către hotărârea pronunțată în recurs, Înalta Curte constată că această cerință este îndeplinită prin prisma faptului că, în ceea ce privește recursul declarat de reclamantul A., instanța de recurs a procedat la o reevaluare a situației de fapt și a probelor administrate în cauză, în raport de care a admis recursul și a modificat în parte sentința primei instanțe, acordând reclamantului A. suma de 10.676,20 lei solicitată prin acțiunea introductivă de instanță. Din perspectiva încadrării susținerilor revizuentului dezvoltate în cererea de revizuire, într-unul dintre motivele de revizuire prevăzute de art. 322 pct. 1 - 10 C. proc. civ., Înalta Curte constată că această condiție nu este îndeplinită. Așadar, textul legal invocat de către revizuentă prevede 10 situații în care o hotărâre judecătorească poate fi retractată, cu condiția îndeplinirii exigențelor procedurale. Astfel cum s-a arătat în doctrină (a se vedea în acest sens M. Tăbârcă. Gh. Buta - Codul de procedură civilă comentat și adnotat cu legislație, jurisprudență și doctrină. Editura Universul Juridic. București. 2007. pag. 939 și urm.) și în jurisprudență (a se vedea în acest sens C.S.J. Completul de 7 judecători, Decizia nr. 41/1993; C.S.J. S. Cont. Adm., Decizia nr. 211/1998 apud M. Tăbârcă. Gh. Buta - op.cit. pag. 939) "fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea este admisibilă numai în cazurile limitativ prevăzute de lege. Fiind deci, o cale de retractare a unei hotărâri definitive, revizuirea nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, fiind inadmisibilă repunerea în discuție a unor probleme de fond, a unor fapte sau împrejurări care au fost discutate de instanță cu ocazia rezolvării litigiului în fond." În speță, revizuentul nu și-a încadrat calea de atac în niciunul dintre motivele de revizuire prevăzute de legiuitor. Pe de altă parte, după cum vom demonstra în continuare, criticile revizuentului referitoare la pronunțarea Deciziei nr. 54 din 15 ianuarie 2015 cu încălcarea principiului separației puterilor în stat nu constituie motive de revizuire potrivit legii, astfel că este inadmisibilă formularea unei cereri de revizuire pentru alte motive decât cele prevăzute strict și limitativ de art. 322 alin. (1) pct. 1 - 10 C. proc. civ. Astfel, revizuentul își exprimă nemulțumirea față de faptul că "instanța de recurs (...) a ignorat cu desăvârșire dispozițiile legale în vigoare la data pronunțării care lasă fără conținut dispozițiile Legii nr. 381/2002", "instanța de recurs s-a substituit legislativului, ignorând faptul că Legea nr. 381/2002 era structurată în două mari etape", "instanța de recurs avea obligația de a cerceta toate aspectele de fond ale cauzei, însă s-a limitat la cele reținute de instanța de fond', "instanța de recurs nu a verificat situația expusă judecății, astfel încât chiar și în ipoteza existenței temeiului legal necesar pentru a putea pretinde acordarea despăgubirilor - ajutor de stat, era obligatoriu să se facă dovada îndeplinirii procedurii prealabile, cât și a condițiilor instituite de Legea nr. 381/2002 și Ordinul nr. 419/2002 pentru încasarea efectivă a despăgubirilor." Or, este evident că toate criticile evocate de Minister în cererea sa de revizuire vizează exclusiv fondul cauzei și urmăresc în realitate rejudecarea cererilor de recurs, reformarea deciziei atacate cu o cale de atac de retractare și reanalizarea în fond a cauzei, ceea ce este inadmisibil. Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că, în cauză nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale cererii de revizuire, astfel încât, în temeiul dispozițiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ., o va respinge ca atare.