ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 768/2016

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tecuci, reclamanta SC A. SA Berheci a solicitat în contradictoriu cu pârâții SC B. SA, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Galați și Guvernul României, obligarea M.A.D.R.P. să sesizeze Guvernul României, în temeiul art. 14 din Legea nr. 381/2002, cu privire la starea de calamitate a culturilor din anul 2008 din județul Galați, obligarea Guvernului României să declare prin hotărâre starea de calamitate a culturilor din județul Galați pentru a stabili nivelul despăgubirilor și să fie obligate pârâtele, în solidar, în baza hotărârii de Guvern, să o despăgubească cu suma de 16.049,58 RON actualizată până la momentul plății efective, precum și a majorărilor de întârziere conform Legii nr. 381/2002.

Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 197 din 17 iunie 2011, a respins ca rămase fără obiect excepțiile invocate de pârâtele Guvernul României, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Direcția pentru Agricultură Galați și a admis acțiunea, obligând Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale București să sesizeze Guvernul României cu privire la starea de calamitate a culturilor pentru anul 2008, în Județul Galați și pe Guvernul României să declare, prin hotărâre, starea de calamitate a culturilor pentru anul 2008, în județul Galați.

Împotriva acestei soluții au formulat recursuri Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Direcția pentru Agricultură Galați, Guvernul României și SC B. SA

Prin Decizia nr. 2968/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-au admis recursurile declarate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Galați, Guvernul României și SC B. SA - Sucursala Galați, casându-se Sentința nr. 197/2011 a Curții de Apel Galați cu trimiterea cauzei aceleiași instanțe pentru rejudecare și Judecătoriei Tecuci pentru competenta soluționare a capătului de cerere privind obligarea SC B. SA la despăgubiri, conform contractului de asigurare.

Prin Sentința nr. 70 din 20 martie 2013, Curtea de Apel Galați a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA, a respins ca nefondate excepțiile invocate de pârâtele M.A.D.R. și Guvernul României, a respins acțiunea față de pârâta SC B. SA București - prin Sucursala Galați pentru lipsa calității procesuale pasive, a respins ca nefondată acțiunea față de pârâta Direcția pentru Agricultura Dezvoltare Rurală Galați, a obligat pârâtul Ministerul Agriculturii Dezvoltării Rurale la întocmirea documentației necesare în vederea adoptării unei Hotărâri de Guvern prin care să se constate starea calamitate provocată de seceta din anul 2008 în privința suprafeței 64,42 ha cultivate cu floarea soarelui aparținând reclamantei, a obligat Guvernul României să declare prin hotărâre stare de calamitate, a obligat pârâții Guvernul României și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în solidar, să-i plătească reclamantei suma de 16.049,58 RON cu titlu de despăgubiri civile actualizată de la data introducerii acțiunii, 27.10.2010 și până la achitarea integrală a debitului.

Împotriva sentinței menționate au declarat recurs Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Guvernul României, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin Decizia nr. 3464 din 25 septembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, s-au admis recursurile declarate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și de Guvernul României împotriva Sentinței nr. 70 din 20 martie 2013 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

A fost modificată sentința atacată în sensul că s-a înlăturat obligarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale la întocmirea documentației necesare în vederea adoptării unei hotărâri de Guvern prin care să se constate starea de calamitate provocată de seceta din anul 2008 în privința suprafeței de 62,42 ha cultivate cu floarea soarelui aparținând reclamantei și a Guvernului României să declare prin hotărâre starea de calamitate.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de control judiciar a reținut, din coroborarea tuturor probatoriilor administrate, că a fost dezlegată irevocabil problema de drept referitoare la nereținerea de către instanța de fond a excepției tardivității cererii de completare a acțiunii principale, prin efectul soluției instanței de casare.

De asemenea, s-a reținut că sunt nefondate și criticile referitoare la nereținerea excepției tardivității acțiunii, a neparcurgerii plângerii prealabile și a lipsei calității procesuale pasive a Guvernului României, în condițiile în care, în situația refuzului nejustificat nu este obligatorie procedura prealabilă.

În raport de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 381/2002 s-a avut în vedere că există identitate între calitatea de pârât a Guvernului și titularul obligației din raportul juridic generat de reglementarea specială.

Luându-se act de data procesului-verbal din 9.09.2010, de data formulării acțiunii, de dispozițiile art. 11 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, s-a considerat că, în mod corect instanța de fond a respins excepția tardivității acțiunii.

Cum Legea nr. 381/2002 a fost abrogată prin Legea nr. 281/2010, s-a constatat că în mod eronat instanța de fond a admis acțiunea cu privire obligația M.A.D.R. la întocmirea documentației necesare adoptării unei hotărâri de Guvern prin care să se constate starea de calamitate provocată de seceta din anul 2008 în privința suprafeței aparținând reclamantei, impunându-se admiterea recursurilor și modificarea sentinței recurate în acest sens.

A apreciat însă instanța de control judiciar că, în mod corect instanța de fond a reținut culpa autorităților în privința pagubei pretinse, dispunând obligarea acestora, în subsidiar, la plata sumei de 16.049,58 RON cu titlu de despăgubiri, actualizată.

S-a considerat, pe baza probatoriului administrat, că modul de a acționa al pârâților denotă exces de putere, în raport de obligațiile/competențele care le incumbau potrivit dispozițiilor art. 9 - 14 din Legea nr. 381/2002 și a prevederilor Normei metodologice de aplicare a acestei legi.

În consecință, a reținut Înalta Curte că cererea reclamantei care a fost formulată înainte de abrogarea Legii nr. 381/2002, trebuia soluționată de autorități potrivit competențelor în cadrul procedurii instituită de dispozițiile legale menționate anterior, fără a tergiversa nejustificat finalizarea procedurii.

II. Contestația în anulare exercitată în cauză

Împotriva Deciziei nr. 3464 din 25 septembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a formulat contestație în anulare pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, întemeiată pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor căii de atac exercitate, contestatorul a arătat că instanța de recurs s-a substituit legislativului, în condițiile în care Legea nr. 381/2002 a condiționat acordarea despăgubirilor de două etape, una privind emiterea hotărârii de guvern, iar a doua privind încasarea despăgubirilor.

S-a apreciat că instanța de control judiciar avea obligația, în condițiile existenței unui recurs devolutiv, de a cerceta toate aspectele de fond ale cauzei, implicit ținând cont de principiul separației puterilor în stat.

A arătat contestatorul că instanța de recurs nu a verificat situația expusă judecății, cererea de chemare în judecată fiind prematur formulată, plata despăgubirilor ajutorului de stat făcându-se după declararea stării de calamitate prin hotărâre de guvern.

S-a solicitat admiterea contestației în anulare și în rejudecarea recursurilor, modificarea hotărârii atacate, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

A cerut contestatorul să aibă în vedere instanța de control judiciar că începând cu anul 2010, Legea nr. 381/2002 este lipsită de efecte juridice, deoarece prin Regulamentul nr. 1857/2006 de aplicare a art. 87 și 88 din Tratat și de modificare a R(CE) 70/2001 și a Liniilor directoare comunitare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol și forestier, se impune obligativitatea reconsiderării ajutoarelor de stat în concordanță cu normele comunitare arătate, astfel că pretenția reclamantei de a obliga MADR și Guvernul României să acorde o sumă ce reprezintă despăgubiri - ajutor de stat este inadmisibilă.

Apărările intimaților

În cauză nu s-a formulat întâmpinare în condițiile art. 320 alin. (2) C. proc. civ., însă la termenul din data de 16 martie 2016 intimata A. SA Berheci a depus la dosar concluzii scrise prin care a solicitat respingerea contestației, în principal, ca tardiv formulat sau ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată.

III. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare.

Cererea de suspendare formulată de lichidatorul judiciar C. SPRL nu poate fi primită, în condițiile în care aceasta nu se referă la prezenta cauză, ci are în vedere toate acțiunile aflate pe rolul secției de contencios administrativ și fiscal în care este parte B. SA.

În cauză, prin comunicarea aflată la dosar, intimata a fost citată prin lichidatorul judiciar C. SPRL care nu a formulat nicio cerere în acest sens, neputându-se invoca o încălcare a dreptului la apărare.

În altă ordine de idei, astfel cum s-a arătat la pct. I.1. din prezenta hotărâre, cu privire la intimata B. SA, a fost disjuns capătul de cerere referitor la acordarea de despăgubiri conform contractului de asigurare.

Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ., excepția tardivității, invocată în cauză, constată că aceasta este neîntemeiată, motiv pentru care o va o va respinge.

Potrivit art. 319 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., "împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă".

În speță, hotărârea atacată cu contestație în anulare a fost pronunțată în data de 25 septembrie 2014, iar prezenta cale de atac a fost formulată la data de 18 septembrie 2015 (data poștei).

Decizia recurată nu este una susceptibilă de executare silită, norma procedurală reglementând ca, în cazul hotărârilor nesusceptibile de executare silită, contestația în anulare să fie exercitată în termenul de 15 zile de la data când partea a cunoscut efectiv existența și conținutul hotărârii, dar pentru a nu se perpetua starea de incertitudine asupra finalizării procesului, s-a prevăzut și un termen maxim de un an de la data hotărârii irevocabile, termen care nu poate fi depășit chiar dacă, în anumite situații concrete, cele 15 zile de la data luării la cunoștință s-ar împlini ulterior.

În raport de dispozițiile legale expuse, nu prezintă relevanță prezența contestatorului la dezbateri, în mod greșit fiind invocat termenul de 15 zile de la data pronunțării hotărârii din recurs.

De asemenea, nu prezintă relevanță nici invocarea unei executări benevole din partea contestatorului, întrucât executarea sumei stabilită prin sentință, iar nu prin decizia din recurs, nu echivalează cu momentul la care s-a cunoscut efectiv conținutul hotărârii.

Examinând însă cauza din perspectiva admisibilității, în raport cu dispozițiile legale ce reglementează contestația în anulare, reține că această cale de atac de retractare, nedevolutivă, poate fi exercitată în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 317 și art. 318 C. proc. civ.

În conformitate cu dispozițiile art. 318 C. proc. civ.: Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Semnificația conceputului de "greșeală materială" a fost dezvoltată doctrinar și jurisprudențial prin opoziție cu greșeala de judecată, subliniindu-se că vizează greșeli evidente în legătură cu aspectele formale ale judecății, în principal cu caracter procedural, ori confundarea unor elemente sau date materiale importante ale cauzei.

Esențial este, în cadrul acestui motiv de contestație în anulare, că nu se realizează o nouă judecată a faptelor prin reaprecierea probatoriului administrat, cum solicită autorul cererii.

În cadrul contestației în anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire la drepturile subiective deduse judecății, ci se verifică incidența vreunuia dintre motivele prevăzute de normele menționate anterior.

Dispozițiile legale menționate au caracter imperativ, astfel că nerespectarea lor, prin formularea unor motive care nu se încadrează normelor enunțate, obligă la respingerea contestației ca inadmisibilă.

În cauză, deși formal, contestatorul și-a fundamentat cererea pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ., aspectele învederate nu pot fi circumscrise niciunuia dintre motivele expres și limitativ prevăzute de acest text de lege.

Conturând motivele căii de atac, contestatorul a susținut, în esență, că aceasta ar consta în încălcarea principiului separației puterilor în stat, în condițiile în care, în aprecierea părții, instanța de recurs s-a substituit legislativului ignorând împrejurarea că Legea nr. 381/2002 condiționa acordarea despăgubirilor de existența unei hotărâri de guvern care să recunoască starea de calamitate.

Mai mult, consideră contestatorul că și instanța de fond a fost părtinitoare neobservând cele două etape obligatorii prevăzute de lege.

Astfel, din conținutul contestației în anulare, rezultă că se tinde, în realitate, la o nouă apreciere cu privire la fondul cauzei, care, în actuala fază procesuală, ar aduce atingere principiului "res judicata", a cărui respectare impune ca exercitarea unei asemenea căi de atac să nu presupună o nouă judecare a cauzei.

Înalta Curte are în vedere și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care, în mod constant, reamintește faptul că nici o parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv și irevocabil, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei (cauza Mitrea vs. România, 26105/03 Hotărârea din 29 iulie 2008).

În ceea ce privește ipoteza prevăzută de art. 318 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., aceasta are în vedere numai omisiunea de a examina unul din motivele de casare invocate în termen de către recurent, iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate de parte, care oricât de larg ar fi dezvoltate sunt întotdeauna subsumate motivului de casare pe care îl sprijină.

În consecință, pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția tardivității.

Admite excepția inadmisibilității și respinge contestația în anulare formulată de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale împotriva Deciziei nr. 3464 din 25 septembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 martie 2016.

Procesat de GGC - GV