ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4788/2014

Decizia nr. 4788/2014

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 536/2012 din 9 noiembrie 2012, Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL Galați, în contradictoriu cu pârâtele SC B. SA București, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală și Guvernul României; a obligat pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale la efectuarea procedurii necesare în vederea adoptării Hotărârii de Guvern ce constată starea de calamitate provocate de seceta excesivă persistentă în timp în anul agricol 2008 - 2009, în jud. Galați, în ceea ce privește suprafețele aparținând reclamantei, de 438 ha; a obligat Guvernul României să adopte hotărârea ce constată starea de calamitate; a obligat Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Guvernul României în solidar la plata sumei de 506.486,16 lei reprezentând prejudiciul suportat de reclamantă, actualizată la data plății efective; a respins excepțiile invocate de pârâții Guvernul României, MADR și Direcția pentru Agricultură Galați, ca nefondat; a disjuns capătul de cerere privind obligarea SC B. SA la plata despăgubirilor și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Galați, secția a II-a civilă.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că în data de 15 decembrie 2008, reclamanta a încheiat polița de asigurare nr. x cu pârâta SC B. SA prin care și-a asigurat culturile agricole aflate în proprietatea sa. Polița de asigurare a fost încheiată pentru perioada 18 decembrie 2008 până la data de 25 iulie 2009.

În polița de asigurare din 15 decembrie 2008 încheiată între reclamantă și SC B. SA a fost înscrisă la suma asigurată suma de 803.000 lei, reprezentând asigurarea culturilor agricole de triticale în suprafață de 500 ha, iar prin suplimentul de asigurare din 26 iunie 2009 s-a stabilit că suprafața asigurată este de 438 ha.

După semnarea contractului de asigurare, în lunile martie - mai 2009, cultura asigurată de către reclamantă a fost distrusă în proporție de 80% de către o secetă excesivă persistentă în timp, peste limita de rezistență a plantelor.

Situația ce reclamă plata despăgubirilor a fost stabilită în urma înștiințării din 11 iunie 2009, emisă de către reclamantă, prin procesul-verbal de constatare și evaluare a pagubelor din 12 iunie 2009, de către comisia constituită în conformitate cu prevederile legale.

Din conținutul acestui proces-verbal rezultă că, datorită secetei excesive persistente în timp, suprafața de 438 ha triticale a fost afectată în proporție de 80%, nu au putut fi luate măsuri de producătorul agricol pentru reducerea sau limitarea pagubelor, paguba definitivă urmând a fi stabilită cu prilejul recoltării (înscrisuri dosar).

Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Galați a procedat la centralizarea documentelor de constatare a daunelor și a consecințelor, în vederea stabilirii sumelor necesare despăgubirilor și le-a raportat la MADR, în conformitate cu art. 10, 11, 12 din Legea nr. 381/2002, aspect care rezultă din situația centralizatoare înregistrată din 14 iulie 2009 (dosar). În această situație centralizatoare, reclamanta se regăsește la poziția nr. x, cu suprafața de 438 ha triticale și grad de afectare 80%, fiind indicată valoarea pierderii, de 562.742 lei.

Această modalitate de a acționa exclude culpa acestei pârâtei, întrucât obligațiile ce îi reveneau au fost îndeplinite conform metodologiei legale.

La rândul său, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și-a îndeplinit parțial obligațiile prevăzute de lege, întrucât a întocmit doar o Informare cu privire la efectele fenomenului de secetă și acordarea de despăgubiri producătorilor agricoli în baza Legii nr. 381/2002, înregistrată în 25 septembrie 2009 și înaintată Guvernului României pentru a fi introdusă pe agenda de lucru (dosar).

Din analiza acestor înscrisuri, Curtea a reținut împrejurarea că reclamanta a respectat obligațiile ce îi reveneau conform Legii nr. 381/2002, aspect recunoscut de pârâți și care decurge chiar din întocmirea și înaintarea documentației de către D. către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, la polul opus situându-se atitudinea pârâților Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Guvernul României, care au tergiversat în mod nejustificat finalizarea procedurii.

Analizând dispozițiile Legii nr. 381/2002, care reglementează etapele ce trebuie parcurse pentru primirea despăgubirii de la stat, Curtea a reținut că pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Guvernul României nu au putut face dovada îndeplinirii obligațiilor legale ce le reveneau conform dispozițiilor legale sus-menționate, încercarea de a minimaliza rolurile lor în acest procedeu complex de acordare a despăgubirilor cuvenite pentru pierderile cauzate de calamități prin folosirea sintagmei "Guvernul României nu are decât competența ca, la sesizarea M., să adopte o hotărâre de declarare a stării de calamitate naturală pentru o anumită zonă și pentru anumite culturi" nu trebuie privită de către instanță decât ca pe o încercare de a reduce răspunderea pentru prejudiciile cauzate reclamantei, fiind evident că, deși legea specială prevede o procedură extrem de dificilă (acte ce trebuie întocmite în termene extrem de scurte, 48 ore, trei zile, etc.) care a fost respectată de către reclamantă, în lipsa hotărârii de guvern, toată această procedură este inutilă, agricultorul neputând încasa nicio despăgubire.

Pe de altă parte, Curtea a apreciat că în cauză este evident că societatea a înregistrat un prejudiciu cert, constând în valoarea despăgubirii ce trebuia încasată ca urmare a poliției de asigurare, există fapta ilicită a pârâților, care și-au încălcat obligațiile legale prevăzute expres de Legea nr. 381/2002, respectiv finalizarea procedurii de acordare a despăgubirilor, există legătura de cauzalitate între prejudiciul încercat și fapta ilicită - întrucât este evident că singurul motiv pentru care nu s-au încasat drepturile bănești cuvenite îl reprezintă neîndeplinirea culpabilă a obligațiilor legale ce le reveneau pârâților, este îndeplinită și ultima condiție, respectiv acționarea cu intenție (sau neglijență) a pârâților în sensul nefinalizării procedurii speciale prevăzute de Legea nr. 381/2002 tocmai pentru a împiedica obținerea despăgubirii ce se cuvenea.

În consecință, instanța de fond a apreciat că se impune admiterea acțiunii și obligarea M.A.D.R. la sesizarea Guvernului României, în temeiul art. 14 din Legea nr. 381/2002, cu privire la starea de calamitate a culturilor din anul agricol 2008 - 2009 din județul Galați, obligarea Guvernului României să declare, prin hotărâre, starea de calamitate a culturilor din Județul Galați și obligarea pârâților în solidar la plata prejudiciului cauzat de atitudinea lor culpabilă de a nu finaliza procedura specială prevăzută de Legea nr. 381/2002 în vederea acoperii pagubelor înregistrate de societatea reclamantă ca urmare a producerii fenomenului de seceta persistentă.

În ceea ce privește excepțiile invocate, s-au constatat următoarele:

În ce privește procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, aceasta a putut fi apreciată ca fiind congruentă cu procedura specială prevăzută de cap. III din Legea nr. 381/2002, procedură pe care reclamanta a îndeplinit-o.

Pârâții au calitate procesuală pasivă în cauză, având în vedere atribuțiile fiecăruia dintre ai stabilite prin Legea nr. 381/2002 și Ordinul nr. 419/2002, astfel încât nici această excepție nu poate primită.

Totodată, având în vedere că, după parcurgerea tuturor formalităților prevăzute de lege, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a întocmit o informare cu privire la efectele fenomenului de secetă și acordarea de despăgubiri producătorilor agricoli în baza Legii nr. 381/2002, pe care a înaintat-o Guvernului României pentru a fi introdusă pe agenda de lucru în vederea adoptării hotărârii de guvern, informare ce a ieșit din această instituție la data de 30 septembrie 2009, precum și faptul că acțiunea a fost înregistrată inițial pe rolul secției a II-a civilă din cadrul Tribunalului Galați din 2 august 2010, fiind disjuns ulterior capătul de cerere pentru care competența de soluționare aparținea secției de contencios administrativ și fiscal, Curtea a apreciat că acțiunea a fost introdusă în termen de 1 an, potrivit art. 11 din Legea nr. 554/2004, astfel încât și excepția tardivității acțiunii a fost respinsă ca nefondată.

În ceea ce privește pretențiile reclamantei împotriva SC B. SA, având în vedere raporturile contractuale dintre cele două părți, s-a disjuns capătul de cerere privind obligarea SC B. SA la plata despăgubirilor și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Galați, secția a II-a civilă.

Împotriva Sentinței civile nr. 536 din data de 9 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs în termen legal pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Direcția pentru Agricultură Galați și Guvernul României, prin care s-a solicitat, de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, admiterea căii extraordinare de atac formulate, cu consecința modificării hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantei SC A. SRL ca neîntemeiată, de către Guvernul României, admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate în principal în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca tardiv formulată și în subsidiar în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca neîntemeiată, și de către Direcția pentru Agricultură Galați, admiterea căii extraordinare de atac, cu consecința casării hotărârii recurate și a trimiterii cauzei spre rejudecare la aceiași instanță.

Recurentul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a învederat, prin cererea de recurs, următoarele:

Relativ la respingerea excepției tardivității dreptului la acțiune, s-a precizat că reclamanta a depus cererea la Direcția pentru Agricultură Galați la data de 12 iunie 2009, că termenele se calculează prin raportare la data depunerii la autoritatea teritorială competentă a documentației în vederea încasării despăgubirilor, și că reclamanta a introdus acțiunea în justiție la data de 30 noiembrie 2011, nefiind astfel respectate prevederile art. 11 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Prin sentința atacată instanța de fond a reținut că cererea de chemare în judecată a fost introdusă la data de 2 august 2010, însă data reținută de aceasta vizează un alt dosar aflat pe rolul Tribunalului Galați în care acțiunea reclamantei a fost anulată ca netimbrată, ceea ce reprezintă culpa exclusivă a reclamantei care nu a înțeles să-și valorifice dreptul în termen legal, introducând în anul 2011 o nouă cerere de chemare în judecată, cu depășirea chiar și a termenului de 1 an prevăzut pentru motive temeinice.

Totodată instanța de fond a reținut ca termen legal termenul de un an, termen de decădere conform prevederilor legale, fără a arăta dovada făcută de reclamantă cu privire la existența motivului temeinic care a împiedicat-o să introducă acțiunea în termen legal, astfel că se constată, în cauză, că a intervenit prescripția dreptului material la acțiune, motiv pentru care recurenta a apreciat ca netemeinică și nelegală sentința instanței în ceea ce privește soluționarea acestei excepții.

În fapt, s-a arătat, în lipsa dovezilor privind existența motivului temeinic care a împiedicat-o a introduce acțiunea în termen legal, instanța de fond trebuia să se raporteze la termenul legal de 6 luni, termen de prescripție, stabilit de Legea nr. 554/2004.

În pronunțare, instanța de fond a ignorat faptul că Legea nr. 381/2002 este structurată în două mari etape, respectiv etapa care reglementează procedura de emitere a hotărârii de guvern pentru recunoașterea stării de calamitate și etapa acordării efective a despăgubirilor pentru calamitățile suferite și care presupune existența hotărârii de guvern, reieșind în mod neechivoc, din interpretarea logico-sistematică a legii, că legiuitorul condiționează repartizarea pe județe a sumelor, acordarea despăgubirilor de existența titlului legal, adică a hotărârii de guvern despre care se face vorbire în art. 13 - 24 din lege, cât și de existența dovezii îndeplinirii procedurii prealabile reglementate de lege, cele două fiind în strânsă interdependență.

Prin urmare, chiar și în ipoteza existenței temeiului legal necesar pentru a putea pretinde acordarea despăgubirilor, este obligatoriu să se facă atât dovada îndeplinirii procedurii prealabile, cât și a condițiilor instituite de Legea nr. 381/2002 și a Ordinului nr. 419/2002 pentru încasarea efectivă a acestora, în caz contrar cererea de obligare la sesizarea Guvernului României în vederea emiterii hotărârii de guvern fiind lipsită de finalitate.

Or, instanța de fond nu numai că a ignorat acest aspect, ci și condiția de "areal extins" impusă de legiuitor pentru etapa care vizează sesizarea Guvernului (etapa întâi). Pornind de la această confuzie, instanța de fond a admis o cerere prematură, în condițiile în care plata se face după declararea stării de calamitate naturală prin hotărâre de guvern.

Pe de altă parte, recurentul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a criticat sentința atacată pe motiv că aceasta este nemotivată, arătându-se că instanța de fond nu numai că nu a arătat care au fost considerentele care au stat la baza înlăturării apărărilor pârâtului recurent ci a reținut, fără a și justifica, că reclamanta "și-a îndeplinit toate obligațiile prevăzute de dispozițiile Legii nr. 381/2002".

Au fost considerate neîntemeiate reținerile primei instanțe în sensul că Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale nu și-a îndeplinit obligațiile legale, în realitate Guvernul României fiind sesizat cu "efectele fenomenului de secetă și acordarea de despăgubiri cu precizarea sumei estimate la nivel de țară", solicitându-se totodată introducerea pe agenda de lucru a Guvernului. În concret, după cum reiese din chiar sesizarea din 30 septembrie 2009 înregistrată la Secretariatul General al Guvernului în 30 septembrie 2009, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a stabilit numărul județelor afectate, a stabilit sumele, a solicitat cu precădere declararea stării de calamitate și asigurarea resurselor bugetare și, nu în ultimul rând, includerea în agenda de lucru a Guvernului.

Prin urmare, a admite că Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale poate aproba și repartiza sumele individualizate pe județe în condițiile în care statul, reprezentat de Guvern și Ministerul Finanțelor, nu au emis/alocat, prima, hotărârea de guvern, iar secunda sumele cu această destinație, înseamnă a admite că ministerul recurent putea deroga de la normele juridice care reglementează finanțele publice, cu precădere a celor reglementate de Legea nr. 500/2002, ceea ce vădit este inadmisibil, angajarea și ordonanțarea la plată (ce constituie operațiuni financiare necesare aprobării sumelor individualizate și repartizate pe județe la care instanța a obligat nelegal ministerul) putând a fi făcută în limita bugetului alocat, potrivit destinației acestuia.

De asemenea, s-a relevat că reclamanta nu a dovedit și nu dovedește că a respectat procedura instituită de Legea nr. 381/2002, și că atâta timp cât dreptul afectat de modalități nu s-a realizat, deoarece nici anterior, nici ulterior formulării pretențiilor de către reclamantă nu s-a declarat stare de calamitate prin hotărâre de guvern, și nici nu se face dovada respectării termenelor procedurale, a procentelor de calamitate, a constatării definitive, etc, este vădit că nu este întrunită cerința existenței dreptului subiectiv civil de care este ținută orice acțiune.

A arătat recurentul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, totodată, că pentru a putea pretinde recunoașterea dreptului de încasare a despăgubirilor, trebuia ca reclamanta să dovedească și că terenul nu a fost amenajat la irigat ori că nu există posibilitatea amenajării la irigat, prin racordarea producătorului agricol la sistemul de irigare preexistent (art. 2 din Legea nr. 381/2002 și normele metodologice de aplicare), această dovadă fiind o altă condiție de admisibilitate a acțiunii, care nu se face în litigiu și de care instanța de fond nu a ținut cont, limitându-se la a reține că reclamanta și-a îndeplinit obligațiile legale.

Referitor la statuările instanței de fond privind angajarea răspunderii civile delictuale recurentul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a susținut că nu sunt îndeplinite, în cauză, condițiile cumulativ prevăzute de lege (fapta ilicită a ministerului, culpa sau vinovăția autorului faptei, un prejudiciu cauzat altuia, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul cauzat). În sarcina Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nu se poate reține vreo culpă extracontractuală sau vreo faptă ilicită și cu atât mai puțin producerea unui prejudiciu reclamantei, ci mai mult M.A.D.R. a făcut dovada contrară în sensul că a depus toate diligențele necesare, legale, pentru emiterea unei hotărâri de guvern.

Recurenta-pârâtă Direcția pentru Agricultură Galați a considerat, prin motivele cererii de recurs, prin raportare la limitele obligațiilor legale instituite în sarcina acestei instituții de actele normative invocate ca temei de drept al acțiunii introductive de instanță, respectiv Legea nr. 381/2002 și Ordinul M.A.D.R. nr. 419/2002, precum și actele normative succesive acestora, că soluția primei instanțe este criticabilă pentru nelegalitate și interpretare greșită a legii (motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

S-a arătat că prin Legea nr. 281/2010 publicată în M. Of. al României nr. 888/30.12.2010 sunt stabilite două prevederi esențiale pentru rezolvarea în drept a cauzei, una în sensul că la data intrării în vigoare a acestei legi se abrogă Legea nr. 381/2002 privind acordarea despăgubirilor în caz de calamități naturale în agricultură, publicată în M. Of. al României nr. 442/24.06.2002, cu modificările ulterioare (art. I alin. (1), și cealaltă în sensul că măsurile adoptate în baza actelor normative prevăzute la alin. (1), aflate în derulare la data intrării în vigoare a acestei legi, se finalizează conform dispozițiilor în vigoare la data inițierii acestora, dacă respectivele măsuri au fost aplicate anterior datei de 1 ianuarie 2010 și produc efecte și după această dată.

Așadar, a susținut recurenta pârâtă că la data de 2 ianuarie 2011 Legea nr. 281/2010 a intrat în vigoare, cu consecința abrogării Legii nr. 381/2002 începând cu aceeași dată, și că dacă în anul 2009 nu a fost adoptată o hotărâre de guvern pentru a reglementa situația litigioasă nu puteau fi inițiate măsuri (inclusiv cele de plată, deoarece nu era stabilit nivelul despăgubirilor pe zone afectate și pe categorii de culturi) și nici nu puteau continua după abrogarea Legii nr. 381/2002.

Recurenta-pârâtă a precizat că creanța pretinsă de reclamantă nu are nici măcar caracter determinabil, în condițiile în care nu exista o hotărâre de guvern care să-i confere un astfel de caracter, și că admisibilitatea pretențiilor pentru suma de 506.486,16 lei era condiționată de determinarea caracterului cert, lichid și exigibil al creanței, ce nu era posibil în lipsa actului normativ în temeiul căruia dreptul de creanță să se poate naște.

Pe cale de consecință, s-a concluzionat că nu se putea dispune nici obligarea la plată a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale care deschide creditele bugetare în funcție de actul normativ incident (care nu exista în anul 2009), că din moment ce ministerul nu avea fundamentul legal pentru a crea sursa din care să alimenteze contul special al Direcției pentru Agricultură Galați nici recurenta pârâtă nu poate fi obligată la plata unei creanțe a cărei existență este incertă și depinde de adoptarea hotărârii de guvern, și că respingerea ca nefondate a excepțiilor pe care recurenta le-a ridicat prin întâmpinarea depusă în fața primei instanțe denotă faptul că nu s-a ținut cont de nici unul dintre aspectele expuse.

Guvernul României a criticat soluția instanței de fond în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ. și art. 304

1

din același act normativ, potrivit cărora recursul declarat împotriva unei hotărâri ce nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute la art. 304, și a solicitat instanței de control judiciar examinarea cauzei în principal sub următoarele aspecte:

Un prim motiv de recurs (prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.) se referă la nesocotirea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., apreciindu-se că prin necomunicarea încheierii de amânare a pronunțării din data de 5 noiembrie 2012, în care se presupune că au fost consemnate susținerile părților și dezbaterile asupra fondului și care face parte integrantă din hotărârea atacată, potrivit mențiunilor din practicaua Sentinței civile nr. 536 din 9 noiembrie 2012, a fost încălcat dreptul la apărare al recurentului, principiul egalității armelor, a contradictorialității și a procesului echitabil.

A mai arătat recurentul Guvernul României că în lipsa încheierii de amânare a pronunțării din data de 5 noiembrie 2012 în care au fost consemnate "dezbaterile în fond și concluziile părților" nu i-au fost cunoscute integral motivele hotărârii, și a fost astfel înlăturată posibilitatea exercitării controlului judiciar, cu consecința vătămării drepturilor și intereselor procesuale ale Guvernului României.

O altă critică invocată de Guvernul României rezidă în aceea că instanța de fond în mod greșit a respins excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, invocată de aceeași parte înaintea primei instanțe, cu încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 7 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu cele ale art. 109 C. proc. civ. (motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

A susținut Guvernul României că principala pretenție dedusă judecății o reprezintă, în litigiu, conform cererii de chemare în judecată, obligarea autorităților pârâte la emiterea unui act administrativ, raportat la dispozițiile art. 14 din Legea nr. 381/2002, astfel că în soluționarea excepției procesuale invocate de guvern privind inadmisibilitatea cererii prima instanță avea obligația de a se raporta la pretenția principală a societății reclamante și de a verifica dacă erau îndeplinite condițiile de exercitare a acțiunii în contencios administrativ prevăzute de Legea nr. 554/2004.

Cum neparcurgerea procedurii prealabile în contenciosul administrativ constituie un fine de neprimire a acțiunii și cum prin faptul depunerii înștiințării prevăzute de Legea nr. 381/2002 nu se naște un raport obligațional direct și nemijlocit între producătorul agricol și autoritățile administrative centrale decidente, partea reclamantă fiind obligată ca pentru cererile nereglementate în mod expres de Legea nr. 381/2002 să urmeze procedura prealabilă evocată, instanța de fond în mod netemeinic și nelegal a procedat la admiterea acțiunii, fără a verifica îndeplinirea procedurii prealabile cu Guvernul României, față de care se pretinde îndeplinirea obligației legale de a emite o hotărâre pentru declararea stării de calamitate.

A apreciat Guvernul României că în mod greșit prima instanță a reținut că este vorba de un refuz, considerat ca nejustificat de către reclamantă, în condițiile în care, pe de o parte, reclamanta nu a făcut dovada că a solicitat, anterior, autorității pârâte (Guvernul României) soluționarea unei cereri referitoare la un drept al său, față de care autoritatea pârâtă să își fi exprimat refuzul, potrivit art. 2 alin. (1) lit. i), și, pe de altă parte, este recunoscut că dreptul la acțiune în contenciosul administrativ, în sens material, se naște după ce autoritatea emitentă răspunde la reclamația administrativă sau după expirarea termenului legal de soluționare a cererii.

A susținut recurentul Guvernul României, de asemenea, că soluția primei instanțe asupra excepției tardivității a fost dată cu încălcarea/aplicarea greșită a dispozițiilor imperative ale art. 11 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu cele ale art. 103 C. proc. civ. (motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

Problema în litigiu, s-a arătat, este momentul de la care încep să curgă termenele de prescripție și de decădere, stabilite imperativ de legiuitor, înăuntrul cărora se poate cere instanțelor specializate de contencios administrativ obligarea autorităților administrative de a-i rezolva societății reclamante cererea referitoare la un drept recunoscut de lege.

Prin urmare, în analiza excepției tardivității acțiunii, judecătorul fondului trebuia să determine corect data nașterii dreptului societății reclamante la despăgubirea prevăzută de Legea nr. 381/2002, observând că aceasta coincide cu data depunerii și înregistrării cererii la Direcția pentru Agricultură Galați. Or, instanța de judecată a respins în mod nejustificat și eronat excepția tardivității, fără a stabili data nașterii dreptului societății reclamante la despăgubiri pentru calamități, în raport de care urma a se face aplicarea dispozițiilor privind termenul de introducere a acțiunii în contencios administrativ.

A considerat recurentul Guvernul României că procesul-verbal de constatare și evaluare a pagubelor din 12 iunie 2009 a fost depus de către reclamantă la Direcția pentru Agricultură Galați din 12 iunie 2009, aceasta fiind, în mod evident, data de la care reclamanta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei și eventuala vătămare în drepturi pe care o invocă în prezenta acțiune. De aceea, acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantă este tardiv introdusă, cu depășirea termenului de un an prevăzut imperativ de lege.

S-a arătat că deși instanța de fond a apreciat că acțiunea a fost înregistrată sub nr. x/2010 pe rolul Tribunalului Galați la data de 2 august 2010, în realitate cererea precizatoare prin care s-a solicitat emiterea hotărârii guvernului de declarare a stării de calamitate a fost formulată la termenul de judecată din 11 noiembrie 2010, fără să fi fost justificat, în cauză, vreun caz de suspendare sau întrerupere a cursului prescripției, ceea ce face ca cererea reclamantei pentru emiterea actului și acordarea de despăgubiri să fie formulată cu mult peste termenul prevăzut de dispozițiile art. 11 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, după stingerea dreptului la acțiune în sens material.

Guvernul României a considerat, și în ceea ce privește fondul cererii, că soluția instanței de fond a fost dată cu încălcarea/aplicarea greșită a legii (motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

Sub un prim aspect, s-a învederat că Legea nr. 381/2002 ale cărei prevederi speciale sunt invocate atât în susținerea cererii cât și în motivarea instanței a fost abrogată expres prin art. I alin. (1) lit. b) din Legea nr. 281/2010 pentru abrogarea unor reglementări din domeniul ajutorului de stat în agricultură și pentru completarea Ordonanței Guvernului nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010, publicată în M. Of. al României nr. 888/30.12.2010.

S-a apreciat că în mod eronat instanța de fond, cu încălcarea/aplicarea greșită a legii, s-a considerat competentă a interveni, întrucât oportunitatea unui act este o dimensiune a legalității sale și decizia de a declara sau nu starea de calamitate trebuie să aparțină instituțiilor/autorităților publice prevăzute de lege și trebuie să aibă la bază considerente obiective, respectiv cele prevăzute de lege.

Pentru a-și exercita dreptul de apreciere recunoscut de legea specială (art. 14 din Legea nr. 381/2002) cu privire la necesitatea emiterii unei hotărâri de guvern de declarare a stării de calamitate, acesta trebuie să fie sesizat de autoritatea competentă cu un proiect de hotărâre care, potrivit dispozițiilor art. 5 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 561/2009, se inițiază, se elaborează, se adoptă și se aplică în conformitate cu Constituția României, republicată, cu dispozițiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 90/2001, cu modificările și completările ulterioare, ale H.G. nr. 1361/2006 privind conținutul instrumentului de prezentare și motivare a proiectelor de acte normative supuse aprobării Guvernului, cu principiile ordinii de drept, precum și cu prevederile acestui regulament.

Informarea cu privire la efectele fenomenului de secetă și acordarea de despăgubiri producătorilor agricoli în baza Legii nr. 381/2002, întocmită de MADR și înaintată Guvernului României la data de 30 septembrie 2009 pentru a fi introdusă pe agenda de lucru în vederea adoptării hotărârii de guvern, nu a avut caracterul unei sesizări, care să îmbrace forma unui proiect de act normativ - în înțelesul art. 14 din Legea nr. 381/2002 - și care să producă efecte juridice, în caz favorabil, în sensul emiterii unei hotărâri de guvern.

În aceste condiții, în mod eronat prima instanță, obligând Guvernul României la emiterea unei hotărâri, pe de o parte, nu a ținut cont de dreptul de apreciere recunoscut Guvernului de legea specială (Legea nr. 381/2002 care la art. 14 prevede expres că Guvernul, în funcție de calamitățile naturale, precum și de mărimea zonelor afectate, declară stare de calamitate ...). Pe de altă parte, obligând direct Guvernul României la emiterea hotărârii, instanța nu a ținut cont de procedura, de asemenea stabilită de lege, care se impune a fi respectată de pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, anterior emiterii hotărârii de guvern.

A mai susținut Guvernul României că instanța a admis acțiunea fără a verifica temeinicia pretențiilor reclamantei, respectiv fără a verifica îndeplinirea condițiilor prevăzute de Legea nr. 381/2002, fiind astfel incident motivul de modificare a hotărârii recurate, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În mod evident, pentru a fi admisibilă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, era necesar ca aceasta să facă dovada îndeplinirii tuturor procedurilor, în termenele și condițiile stabilite imperativ de legea specială aplicabilă speței, și totodată să facă dovada că fenomenele naturale nominalizate s-au produs pe areale extinse.

S-a relevat, în plus, că pentru a putea pretinde recunoașterea stării de calamitate și, respectiv, dreptul la despăgubiri, nu era suficientă simpla susținere că s-a manifestat fenomenul de secetă, ci partea reclamantă trebuia să facă și dovada faptului că terenul respectiv nu a fost amenajat pentru irigații sau cel puțin dovada faptului că nu exista posibilitatea amenajării la irigat, prin racordarea producătorului agricol la sistemul de irigare preexistent.

Apreciind asupra înscrisurilor depuse de către reclamantă în susținerea cererii și făcând abstracție de susținerile pârâților privind necesitatea îndeplinirii condițiilor speciale prevăzute de Legea nr. 381/2002, instanța s-a limitat la a considera că prin încheierea poliței de asigurare din 15 decembrie 2008, a înștiințării din 11 iunie 2009 și a procesului-verbal de constatare și evaluare a pagubelor din 12 iunie 2009, reclamanta în mod corect se consideră îndreptățită să beneficieze de despăgubiri, deși la dosarul pricinii nu au fost depuse înscrisuri privind declararea și înregistrarea terenurilor agricole, devizul-cadru al culturilor, procesul-verbal de constatare definitivă a pagubelor și nici dovada imposibilității irigării terenului.

Recurentul pârât Guvernul României a considerat că în mod eronat judecătorul fondului s-a raportat la dispozițiile prevăzute de dreptul comun (art. 998 - 999 C. civ. vechi), fără a lua în considerare că răspunderea autorităților administrației de stat pentru pagubele cauzate prin actele lor ilegale, ca formă a răspunderii patrimoniale, are caractere specifice și trăsături proprii, urmând a fi analizată și stabilită exclusiv prin raportare la normele speciale ale dreptului administrativ, ca ramură a dreptului public, având o altă natură juridică, astfel că pretențiile reclamantei întemeiate pe dreptul comun în materia răspunderii nu pot fi primite pe această cale.

În subsidiar, în eventualitatea menținerii soluției instanței de fond de obligare a Guvernului României la emiterea hotărârii, s-a considerat că se impune acordarea unui termen rezonabil necesar pentru inițierea proiectelor de acte normative, în vederea adoptării/aprobării de către guvern, în condițiile în care, pentru a fi supus spre aprobare executivului, proiectul unui act administrativ trebuie inițiat de organele de specialitate care potrivit legii au posibilitatea de a iniția acte normative, în speță MADR, acesta urmând a parcurge ulterior etapele prevăzute de Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, și de Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 561/2009.

Prin concluziile scrise formulate în cauză Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a solicitat admiterea recursurilor declarate de către minister, de către Direcția pentru Agricultură Galați și de către Guvernul României, având în vedere și următoarele aspecte:

Instanța de judecată nu se poate substitui legiuitorului dispunând obligarea Guvernului României să adopte hotărârea prin care să se constate starea de calamitate așa cum se prevedea în dispozițiile Legii nr. 381/2002, lege abrogată explicit la data de 2 ianuarie 2010 odată cu apariția 281/2010, cu atât mai mult cu cât cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul instanței de judecată abia la data de 30 noiembrie 2011.

Față de acest aspect, primul motiv de recurs invocat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale este acela referitor la faptul că instanța de fond avea obligația de a verifica, înainte de orice, admisibilitatea cererii de chemare în judecată raportată la prescripție, întrucât acțiunea nu a fost introdusă nici chiar în termenul de un an de la data la care reclamantul a cunoscut așa zisa pagubă, termen de decădere conform prevederilor legale (Legea nr. 554/2004), și de a dispune, în consecință, respingerea acțiunii ca tardiv formulată.

În situația în care instanța de control judiciar va trece peste aspectele învederate, recurentul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a solicitat admiterea celorlalte motive de recurs invocate și respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată.

Intimata reclamantă SC A. SRL Galați a solicitat, prin concluziile scrise, pe cale de excepție, constatarea nulității recursurilor declarate de Guvernul României, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și de Direcția pentru Agricultură Galați împotriva Sentinței civile nr. 536 din data de 9 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Galați în Dosarul nr. x/121/2012, și, pe fondul cauzei, respingerea recursurilor ca nefondate.

S-a susținut, în primul rând, chiar dacă în motivarea recursurilor se indică ca temei de drept art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., că așa zisele critici formulate în scris nu se încadrează în punctele invocate și nici nu pot fi încadrate în oricare din cele 9 puncte prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Astfel, nu se arată ce anume dispoziții legale au fost încălcate sau interpretate greșit de către prima instanță și nici în ce mod ar fi schimbat aceasta natura sau înțelesul vădit neîndoielnic al actului dedus judecății. Criticile formulate destul de haotic nu se pot circumscrie decât eventual unei solicitări de reinterpretare a probatoriului, ceea ce nu mai constituie motiv de recurs în accepțiunea legii. Mai mult, deși se invocă pct. 8 și 9, în final se solicită de către recurenta Direcția pentru Agricultură Galați casarea cu trimitere spre rejudecare, ceea ce nu este posibil, invocarea acestor puncte neputând conduce decât la modificarea hotărârii recurate.

În dezvoltarea criticilor formulate, pe care nu le-au structurat, subsumat motivelor de nelegalitate invocate, recurentele, după o prezentare detaliată a situației de fapt și a evoluției litigiului, au reiterat apărările formulate prin întâmpinare și au arătat în esență că în mod greșit instanța de fond a admis cererea reclamantei, soluția fiind dată cu încălcarea dispozițiilor legale, fără a verifica temeinicia pretențiilor reclamantei și fără a verifica temeinicia susținerilor reclamantei și îndeplinirea de către aceasta a tuturor procedurilor stabilite de lege în sarcina producătorului agricol pentru a putea beneficia de despăgubiri.

Recurentele au prezentat amplu situația de fapt, reproducând și comentând exhaustiv prevederile Legii nr. 381/2002 și au reiterat apărările prezentate în întâmpinările depuse la instanța de fond, însă nu au formulat expres nicio critică la dresa hotărârii de fond, care să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., indicând doar în finalul motivelor în drept dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Or, simpla reluare a situației de fapt și prezentarea din nou a argumentelor expuse în întâmpinări nu răspund exigențelor cerute de art. 302 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., modul de redactare a cererilor de recurs neîngăduind determinarea limitelor sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Motivele de recurs, s-a precizat, trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanței de prim control judiciar, și trebuie să vizeze critica hotărârii judecătorești recurate, iar nu doar reiterarea susținerilor părților de la judecata în fond, astfel că nulitatea recursurilor intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire ci și în cazul motivării necorespunzătoare care de asemenea nu constituie o motivare în sens procedural.

Pe fondul cauzei, intimata SC A. SRL Galați a solicitat respingerea recursului declarat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale ca nefondat, apreciind că excepția tardivității dreptului la acțiune a fost soluționată în mod corect de către instanța de fond, în condițiile în care cererea de chemare în judecată a fost introdusă inițial la Tribunalul Galați fiind înregistrată în 2 august 2010, disjungându-se ulterior capătul de cerere pentru care competența de soluționare aparținea secției de contencios administrativ și fiscal, iar în cauză reclamanta a îndeplinit procedura specială prevăzută de Capitolul III din Legea nr. 381/2002.

S-a susținut, de către intimată, că instanța de fond și-a motivat sentința pronunțată în conformitate cu prevederile art. 261 C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat susținerile părților.

În conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului obligația de motivare a hotărârilor nu presupune existența unor răspunsuri detaliate la fiecare problemă ridicată, fiind suficient să fie examinate în mod real problemele esențiale care au fost supuse spre judecată instanței, și să se regăsească în considerentele hotărârii argumentele care au stat la baza pronunțării acesteia. Rezultă în mod clar, din analiza hotărârii recurate, că aceasta îndeplinește toate cerințele prevăzute de legiuitor.

Arătările Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale în sensul că instanța de fond a reținut faptul că ministerul în discuție nu și-a îndeplinit obligațiile legale nu sunt întemeiate, curtea de apel statuând că Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și-a îndeplinit parțial obligațiile prevăzute de lege, întrucât a întocmit doar o informare cu privire la efectele fenomenului de secetă și acordarea de despăgubiri producătorilor agricoli în baza Legii nr. 381/2002, înregistrată în 25 septembrie 2009 și înaintată Guvernului României pentru a fi introdusă pe agenda de lucru.

Intimata-reclamantă a menționat că nu sunt întemeiate nici susținerile Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale referitoare la faptul că nu sunt îndeplinite niciuna dintre condițiile cumulative prevăzute de lege pentru antrenarea răspunderii civile, în realitate fiind îndeplinite, în litigiu, condițiile prejudiciului, a faptei ilicite, a raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și a vinovăției autorului faptei ilicite și prejudiciabile.

Esența răspunderii civile delictuale, s-a relevat, constă în existența unui prejudiciu, în proces fiind vorba de suma de 505.468,16 lei, cauzată prin încălcarea drepturilor subiective sau a unor interese legitime ale unei persoane, născându-se astfel obligația de reparare în sarcina persoanei responsabile, respectiv Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Faptele ilicite ale pârâtului Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale sunt explicite și demonstrate prin înscrisuri, acestea fiind săvârșite cu vinovăție, iar prejudiciul este cert, sigur, existent, putându-se constata fără echivoc.

A susținut intimata reclamantă că prin atragerea răspunderii civile a pârâtului Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a urmărit în principal repararea prejudiciului produs societății dar în același timp a avut ca scop determinarea unui anumit comportament din partea celui care a produs fapta prejudiciabilă. Vinovăția pârâtului Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, s-a arătat, este de deplin dovedită, în condițiile în care există cele două elemente strâns unite între ele, respectiv factorul intelectiv care se referă la reprezentarea totală sau parțială a conținutului, a semnificației și a obiectivelor însușite, contrare valorilor, prin înfăptuirea a ceea ce e de înfăptuit, la care se adaugă proiectarea mentală a desfășurării cauzal normative a acestei înfăptuiri, și factorul volitiv.

În ceea ce privește recursul declarat de Direcția pentru Agricultură Galați, a susținut intimata reclamantă că rezultă clar lipsa de interes a pârâtei în exercitarea acestei căi de atac, întrucât recurenta pârâtă nu îndeplinește condiția de parte căzută în pretenții, instanța de fond obligând doar pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Guvernul României la plata în solidar a sumei de 505.468,16 lei reprezentând prejudiciul suportat de reclamantă, actualizată la data plății.

Pentru aceste considerente, constatând caracterul absolut și peremptoriu al excepției invocate, s-a solicitat de către reclamanta intimată admiterea excepției și respingerea cererii de recurs formulată de recurenta pârâtă Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Galați ca lipsită de interes.

Intimata reclamantă SC A. SRL Galați a solicitat respingerea ca nefondat și a recursului declarat de pârâtul Guvernul României, apreciindu-se că prima instanță nu a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., întrucât acesta a avut posibilitatea să participe la judecată, să-și prezinte argumentele și să-și formuleze apărările, conform principiilor fundamentale procesuale ale contradictorialității și dreptului la apărare.

S-a învederat că la dosarul instanței de fond se află încheierea din data de 5 noiembrie 2012 în care s-au consemnat în totalitate susținerile părților, simpla susținere a recurentului în sensul că nu i-a fost comunicată încheierea de dezbateri neputând determina instanța de control judiciar să constate nulitatea sentinței recurate, întrucât sancțiunea nulității se aplică numai în situația neîntocmirii încheierii de dezbateri.

Referitor la respectarea principiului disponibilității ce guvernează procesul civil, intimata reclamantă a precizat că dispozițiile legale în materie, respectiv art. 129 alineat final C. proc. civ., au fost aplicate în mod corect de către instanța de fond, reclamanta fixându-și cadrul procesual și limitele cererii de chemare în judecată.

Întrucât pe parcursul soluționării litigiului, Legea nr. 381/2002, care a constituit temeiul juridic al acțiunii inițiale, a fost abrogată, reclamanta a formulat acțiune completatoare, în sensul că a înțeles să cheme în judecată Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Galați și Guvernul României, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța instanța să dispună obligarea M.A.D.R. la sesizarea Guvernului României cu privire la starea de calamitate a culturilor din județul Galați, obligarea Guvernului României să declare starea de calamitate a culturilor din județul Galați pentru a stabili nivelul despăgubirilor, obligarea în solidar a pârâților la acoperirea prejudiciului cauzat de nerespectarea obligațiilor legale ce le incumbau acestor autorități, ca urmare a producerii fenomenului de secetă persistentă.

Temeiul juridic, s-a arătat, a fost stabilit în cadrul legii speciale, Legea nr. 381/2002, întrucât aceasta era în vigoare la momentul producerii fenomenului natural ce impunea obligația pârâților Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Guvernul României la declararea stării de calamitate, dar și în considerarea dispozițiilor art. 998 - 999 C. civ. vechi pentru capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la plata prejudiciului cauzat prin neîndeplinirea în termen a obligațiilor punctuale ce le reveneau potrivit metodologiei stabilite prin Legea nr. 381/2002 și Ordinul nr. 419/2002.

S-a susținut că despre toate aceste aspecte recurentele au avut cunoștință, fiind reprezentate în instanță de persoane de specialitate din cadrul instituțiilor, fiind astfel evident că instanța de judecată a respectat principiul disponibilității și a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, ce cuprinde motivele de fapt și drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat susținerile pârâților.

I. Examinând cu prioritate excepția nulității recursurile declarate de Guvernul României, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și de Direcția pentru Agricultură Galați împotriva Sentinței civile nr. 536 din data de 9 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Galați în Dosarul nr. x/121/2012, invocată de intimata reclamantă SC A. SRL, se reține că aceasta este neîntemeiată urmând așadar a fi respinsă, întrucât, pe de o parte, cererile de recurs întrunesc cerințele prevăzute de art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ. din anul 1865 (cu alte cuvinte cuprind, în manieră suficientă, dezvoltarea motivelor de nelegalitate indicate expres, anume a celor prevăzute de art. 304 pct. 5 și 9 din cod), și, pe de altă parte, sunt aplicabile în cauză dispozițiile art. 304

1

din același C. proc. civ., care prevăd că recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare indicate de art. 304, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele.

II. Cât privește recursurile declarate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, de Direcția pentru Agricultură Galați și de Guvernul României împotriva Sentinței civile nr. 536 din data de 9 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, se constată că acestea sunt fondate și că se impune prin urmare admiterea acestora, cu consecința casării sentinței atacate și a trimiterii cauzei spre rejudecare la aceiași instanță, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Pentru termenul de judecată din data de 11 noiembrie 2010 fixat în Dosarul nr. x/121/2010 al Tribunalului Galați, secția comercială reclamanta SC A. SRL Galați a depus o cerere completatoare la acțiunea inițială (prin care reclamanta a chemat în judecată în calitate de pârâtă pe SC B. SA solicitând obligarea acesteia la plata sumei asigurate în valoare de 505.468,16 lei, la plata dobânzilor legale calculate în raport de rata scontului B.N.R., precum și a unor daune morale) chemând în judecată și pe pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală a județului Galați și Guvernul României și solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale să fie obligat să sesizeze Guvernul României, în temeiul art. 14 din Legea nr. 381/2002, cu privire la starea de calamitate a culturilor din anul 2008 și 2009 din județul Galați, Guvernul României să fie obligat să declare prin hotărâre starea de calamitate a culturilor din județul Galați pentru a stabili nivelul despăgubirilor la care reclamanta este îndreptățită, și, în fine, toate pârâtele să fie obligate în solidar, în baza hotărârii de guvern, la plata unei despăgubiri în favoarea reclamantei, în cuantum de 506.486,16 lei, actualizată până la momentul plății efective, aferentă contractului de asigurare din data de 15 decembrie 2008, precum și la plata majorărilor de întârziere, în condițiile Legii nr. 381/2002.

Prin Sentința civilă nr. 564 din data de 14 decembrie 2011 pronunțată în Dosarul nr. x/121/2011* al Tribunalului Galați, secția de contencios administrativ, a fost declinată competența de soluționare a capătului de cerere privind obligarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și a Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Galați la emiterea unui act prin care să se constate că zona a fost calamitată în favoarea Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, dosarul înregistrându-se la această ultimă instanță sub nr. x/121/2011, la data de 17 ianuarie 2012.

Se observă, în litigiu, că prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ la data de 24 aprilie 2012 sub nr. xxx SC A. SRL Galați a chemat în judecată pârâții SC B. SA, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Galați și Guvernul României, solicitându-se ca prin sentința ce se va pronunț