ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1370/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1370/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

de prima instanță

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Tribunalului Galați, secția de contencios administrativ și

fiscal, reclamanta SC A. SA a chemat în judecată pe pârâții SC A.Ț.A. SA, Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare

Rurală Galați și Guvernul României solicitând instanței ca prin hotărârea ce o

va pronunța în cauză să dispună:

-

obligarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale să sesizeze Guvernul

României, în temeiul art. 14 din Legea nr. 381/2002 cu privire la starea de

calamitate a culturilor din anii 2008 și 2009 din județul Galați;

-

obligarea Guvernului României să adopte o hotărâre prin care să declare starea

de calamitate a culturilor din județul Galați;

-

obligarea pârâților, în solidar, să o despăgubească cu suma de 556.139,63 lei,

actualizată până la momentul plății efective, și să îi plătească majorări de

întârziere.

În

motivarea acțiunii, reclamanta a arătat faptul că, pentru anii agricoli 2008 și

2009, a încheiat două polițe de asigurare cu pârâta SC A.Ț.A. SA pentru

producția de rapiță și grâu.

Prin

procesele-verbale încheiate de pârâte s-a constatat faptul că toate culturile

pe care le-a asigurat au fost afectate de seceta excesivă pentru o suprafață

medie de 77,34% la rapiță și, respectiv, 67,07% la cultura de grâu.

Pârâta

Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Galați a transmis situația

suprafețelor afectate de secetă și a solicitat declararea stării de calamitate

naturală a fenomenului secetă în județul Galați, pentru culturile din anii

2008-2009.

Cu

toate că au fost efectuate numeroase demersuri, pârâtul Ministerul Agriculturii

și Dezvoltării Rurale nu a îndeplinit procedura necesară pentru adoptarea unei

hotărâri de Guvern prin care să se declare zona calamitată în județul Galați,

act administrativ necesar pentru încasarea sumelor ce se cuvin conform

polițelor de asigurare încheiate de societate.

Pârâții

au formulat întâmpinări în cauză.

a)

Pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a invocat:

-

excepția necompetenței materiale a tribunalului, întrucât principalele capete

de acțiune vizează instituții publice centrale;

-

excepția inadmisibilității acțiunii, ca urmare a neîndeplinirii procedurii

administrative prealabile și a lipsei dreptului subiectiv;

-

excepția tardivității dreptului la acțiune pentru nerespectarea termenului de 6

luni, reglementat de art. 11 din Legea nr. 554/2004, modificată.

b)

Pârâta SC A.Ț.A. SA a invocat excepția prematurității acțiunii, ca urmare a

nerespectării prevederilor art. 720

1

C. proc. civ.

c)

Pârâtul Guvernul României a invocat:

-

excepția necompetenței materiale a tribunalului, întrucât este vorba despre un

act administrativ ce trebuie emis de o autoritate publică centrală;

-

excepția tardivității dreptului la acțiune pentru nerespectarea termenului,

reglementat de art. 11 din Legea nr. 554/2004, modificată, și de Legea nr. 381/2002.

-

excepția lipsei calității procesuale pasive cu privire la capetele 1 și 3 din

acțiunea introductivă de instanță;

-

excepția inadmisibilității acțiunii, ca urmare a neîndeplinirii procedurii

administrative prealabile.

Pe

fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii reclamantei, deoarece,

începând cu anul 2010, Legea nr. 381/2002 nu mai poate fi aplicată, ca urmare a

faptului că încalcă legislația comunitară prin reglementarea unei proceduri

având ca finalitate acordarea ajutorului de stat.

2.

Hotărârea Tribunalului Galați

Tribunalul

Galați, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și

fiscal, prin sentința nr. 285 din 20 ianuarie 2011, a admis excepția de

necompetență materială și a declinat cauza în favoarea Curții de Apel Galați, secția

de contencios administrativ și fiscal, cu motivarea că pârâtele sunt autorități

publice centrale și sunt incidente prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

modificată, precum și cele ale art. 3 pct. 1 C. proc. civ.

3.

Hotărârea Curții de Apel Galați

Reclamanta

a depus cerere completatoare a acțiunii introductive de instanță, în care a

solicitat obligarea pârâtelor, în solidar, la repararea prejudiciului cauzat

prin atitudinea culpabilă de a nu finaliza procedura legală de acordare a

despăgubirilor cuvenite în urma producerii fenomenelor naturale ce au

determinat distrugerea culturilor asigurate.

În

drept, reclamanta a indicat ca temei juridic prevederile art. 998 și art. 999

C. civ. (a se vedea filele 26-27 dosar CAB).

Pârâții

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Guvernul României au depus

completări la întâmpinările formulate în cauză.

Astfel,

pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a solicitat respingerea

acțiunii completate, cu motivarea că reclamanta nu face dovada parcurgerii

procedurii reglementate de Legea nr. 381/2002 și de Ordinul M.A.D.R. nr. 419/2002.

Pârâtul

Guvernul României a invocat:

-

excepția tardivității completării cererii de chemare în judecată, în raport de

prevederile art. 132 alin. (1) C. proc. civ.;

-

excepția lipsei calității procesuale pasive, deoarece constatarea și evaluarea

pagubelor produse de calamitățile naturale, formularea unei sesizări pentru

adoptarea unei hotărâri de Guvern și plata efectivă a despăgubirilor sunt

operațiuni administrative care, potrivit legii, nu sunt efectuate de către Guvernul

României;

-

excepția inadmisibilității cererii completatoare, în raport de temeiul juridic

invocat, respectiv art. 998-999 C. civ.

Curtea

de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr.

366 din 17 noiembrie 2011, a respins ca nefondate excepțiile invocate în cauză,

a admis acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA și a obligat pârâtele, în

solidar, să plătească către reclamantă suma de 556.139,63 lei, actualizată până

la momentul plății efective.

Pentru

a pronunța o asemenea soluție, prima instanță a reținut următoarele:

În

anul agricol 2008 - 2009, reclamanta a încheiat două polițe de asigurare cu

pârâta SC A.Ț.A. SA prin care a înțeles să asigure producția de rapiță și grâu

pentru riscurile standard. Totodată, reclamanta a intenționat să beneficieze de

prevederile Legii nr. 381/2002 privind asigurările producătorilor agricoli în

caz de calamități.

Prin

procesele verbale de constatare și evaluare a culturilor agricole nr. 166 din 08

iulie 2009, nr. 167 din 10 iulie 2009 și nr. 176 den 04 august 2009, semnate și

avizate de toate organele competente, inclusiv de asigurător, culturile

asigurate de reclamantă au fost afectate de secetă excesivă complexă pentru o

suprafață medie de 77,34 % la rapiță, 58,7% și, respectiv, 67,07% pentru

cultura de grâu.

Prin

adresa nr. 2374 din 31 august 2009, Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare

Rurală Galați a transmis situația suprafețelor afectate de seceta excesivă

persistentă în timp pe culturi asigurate și a solicitat, față de această

situație, declararea în județul Galați a stării de calamitate naturală a

fenomenului secetă pentru culturile înființate în anul agricol 2008 - 2009.

Reclamanta

a chemat în judecată pe pârâtele SC A.T.A. SA, Ministerul Agriculturii și

Dezvoltării Rurale, Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Galați și

Guvernul României, pentru ca prin hotărârea pe care o va pronunța instanța să

dispună obligarea în solidar a acestora la acoperirea prejudiciului cauzat de

nerespectarea obligațiilor legale ce le incumbau acestor autorități ca urmare a

procedurii fenomenului de secetă persistentă.

Inițial,

temeiul juridic al acțiunii a fost stabilit în cadrul Legii speciale nr. 381/2002

dar, întrucât pe parcursul soluționării cauzei, această lege a fost abrogată,

reclamanta a formulat cerere completatoare a cererii de chemare în judecată, în

sensul că a indicat ca temei juridic distinct dispozițiile art. 998 și 999 C.

civ. pentru capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la plata

prejudiciului cauzat prin neîndeplinirea în termen a obligațiilor punctuale ce

le reveneau ca urmare a contractului de asigurare încheiat de reclamantă.

Instanța

de fond a arătat faptul că reclamanta și-a limitat cererea de chemare în

judecată doar la capătul de cerere privind obligarea pârâtelor, în solidar, la

plata prejudiciului cauzat datorită atitudinii lor culpabile de a nu finaliza

procedura specială, prevăzută de Legea nr. 381/2002; ca atare, valoarea

prejudiciului este tocmai valoarea despăgubirii ce urmează să fie încasată de

către reclamantă ca efect al contractului de asigurare încheiat.

De

asemenea, instanța de primă jurisdicție a apreciat că nu se mai impune

analizarea tuturor excepțiilor invocate de pârâți în cauză, întrucât, prin

modificarea temeiului juridic al acțiunii, acestea au rămas fără obiect.

Totodată,

curtea de apel a respins:

-

excepția inadmisibilității acțiunii, formulată de pârâtul Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale, deoarece reclamanta a modificat temeiul

juridic al acțiunii și a invocat prevederile art. 998-999 C. civ.;

-

excepția tardivității completării acțiunii, formulată de pârâtul Guvernul

României, întrucât cererea completatoare a fost depusă înainte de prima zi de

înfățișare, cu respectarea dispozițiilor art. 132 C. proc. civ.

Pe

fondul cauzei, prima instanță a reținut faptul că, în speța de față, sunt

îndeplinite cumulativ cele 4 condiții, prevăzute de art. 998-999 C. civ.,

pentru antrenarea răspunderii civile delictuale: societatea a înregistrat un

prejudiciu cert, constând în valoarea despăgubirii ce trebuia încasată ca

urmare a poliției de asigurare, există fapta ilicită a pârâtelor care și-au

încălcat obligațiile legale prevăzute expres de Legea nr. 381/2002, respectiv

finalizarea procedurii de acordare a despăgubirilor, există legătură de cauzalitate

între prejudiciul încercat și fapta ilicită - întrucât este evident că singurul

motiv pentru care nu s-au încasat drepturile bănești cuvenite îl reprezenta

neîndeplinirea culpabilă a obligațiilor legale ce le reveneau pârâtelor și, în

fine, este îndeplinită și ultima condiție, respectiv nefinalizarea procedurii

speciale prevăzute de Legea nr. 381/2002, cu consecința împiedicării obținerii

despăgubirii cuvenite.

În

același timp, curtea de apel a apreciat că pârâtele nu au probat faptul că

și-au îndeplinit obligațiile ce le incumbau, în baza art. 9-12 din Legea nr. 381/2002,

și au încercat să înlăture răspunderea ce le revenea pentru prejudiciul cauzat

reclamantei.

4.

Recursul declarat de pârâtul Guvernul României

În

recursul său, pârâtul Guvernul României a solicitat modificarea sentinței

atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantei SC A. SA

4.1.

În primul motiv de recurs, încadrat în drept în dispozițiile art. 304 pct. 7 C.

proc. civ., recurentul arată că hotărârea judecătorească cuprinde motive

contradictorii.

În

opinia recurentului, în mod eronat prima instanță a aplicat atât prevederile

Legii nr. 381/2002, cât și pe cele ale art. 998-999 C. civ., pentru ca, în

final, să admită acțiunea, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004, modificată,

și să oblige pârâții la plata de despăgubiri pentru prejudiciile suferite de

reclamantă în urma calamitării culturilor agricole.

După

cum rezultă din dispozițiile art. 14 din Legea nr. 381/2002, declararea stării

de calamitate naturală revine în competența Ministerului Agriculturii și

Dezvoltării Rurale și Guvernului României, iar cererea reclamantei de a fi

despăgubită pentru prejudiciile materiale înregistrate în urma secetei excesive

din anul agricol 2008-2009 are, în mod evident, un caracter subsecvent

efectuării operațiunilor administrative prevăzute de lege și emiterii, în

final, a actului administrativ aflat în discuție.

4.2.

În cel de-al doilea motiv de recurs, încadrat în drept în dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ., recurentul arată că hotărârea judecătorească a fost dată

cu aplicarea greșită a legii.

În

dezvoltarea acestui motiv de recurs, au fost formulate următoarele critici de

nelegalitate cu privire la sentința atacată:

1.2.1.

Prima instanță a respins în mod neîntemeiat excepția tardivității cererii

completatoare la acțiunea introductivă de instanță, fără a ține seama de faptul

că, în raport de dispozițiile art. 132 alin. (1) C. proc. civ., în speța de

față, prima zi de înfățișare a fost la data de 26 mai 2011, iar reclamanta a

depus cererea analizată la data de 16 iunie 2011.

1.2.2.

Prima instanță trebuia să pună în dezbaterea părților și să admită excepția

tardivității introducerii acțiunii, întrucât aceasta a fost depusă cu depășirea

termenului de 1 an, prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004, modificată. În

concret, procesele-verbale de constatare și evaluare a pagubelor la culturile

agricole au fost încheiate la datele de 08 iulie 2010, 10 iulie 2010 și 04

august 2010 (când s-a produs fenomenul de secetă pretins vătămător), iar acțiunea

în contencios administrativ a fost introdusă la instanță la data de 02

septembrie 2010.

1.2.3.

Prima instanță trebuia să pună în dezbaterea părților și să admită excepția

lipsei plângerii administrative prealabile cu Guvernul României.

1.2.4.

Prima instanță trebuia să pună în dezbaterea părților și să admită excepția

lipsei calității procesuale pasive a Guvernului României pe capătul de cerere

privind acordarea de despăgubiri, deoarece nu sunt întrunite condițiile

angajării răspunderii administrativ-patrimoniale a acestei autorități publice

centrale.

1.2.5.

Pretențiile intimatei, considerate întemeiate de curtea de apel, prin raportare

la dispozițiile Legii nr. 381/2002, nu mai puteau fi primite, în condițiile în

care acest act normativ nu mai corespunde legislației comunitare în domeniul

ajutoarelor de stat și nu se mai poate aplica începând cu anul 2010.

1.2.6.

Instanța de fond ar fi trebuit să respingă acțiunea ca neîntemeiată și în

ipoteza în care ar fi apreciat că sunt aplicabile prevederile Legii nr. 381/2002,

întrucât reclamanta nu a probat respectarea procedurii reglementate de acest

act normativ.

5.

Recursul declarat de pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

În

recursul său, pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a solicitat

modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantei SC A.

SA

În

motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 304 pct. 9 și art.

304

1

C. proc. civ., recurentul a arătat faptul că, în cauza de față,

instanța de fond nu a avut în vedere faptul că reclamanta nu a făcut dovada

îndeplinirii procedurii prealabile și a condițiilor instituite de Legea nr. 381/2002

și de Ordinul M.A.D.R. nr. 419/2002 pentru a putea beneficia de despăgubirile

solicitate prin cererea de chemare în judecată.

6.

Recursul declarat de pârâta Direcția pentru Agricultură Galați

În

recursul său, pârâta Direcția pentru Agricultură Galați a solicitat casarea

sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță,

pentru motivele reglementate de art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ.

În

dezvoltarea căii de atac, recurenta a precizat următoarele:

6.1.

în speță, nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale: niciuna

dintre pârâte nu a acționat și nici nu putea să acționeze printr-un fapt

juridic la care să se raporteze reclamanta, întrucât acestea sunt persoane

juridice care pot doar încheia acte juridice, prin organele de conducere, și nu

fapte (comisive sau omisive) care să fie cauzatoare de prejudicii pentru

reclamantă.

Ca

atare, obiectul de analiză al instanței sesizate nu poate să se axeze pe

temeiuri de drept ce reglementează efectele faptelor juridice, când există

norme speciale edictate prin Legea nr. 381/2002 și Legea nr. 554/2004.

6.2.

Instanța de fond nu a analizat apărările formulate de parte în întâmpinarea

depusă la dosarul cauzei.

În

concret, recurenta a apreciat că este greșită concluzia curții de apel în

privința sa: partea nu avut o atitudine culpabilă, aspect reținut și de

instanță care a menționat faptul că aceasta a transmis situația suprafețelor

afectate de secetă excesivă pe culturile asigurate de reclamantă și a solicitat

declararea stării de calamitate pentru culturile înființate în anul 2008-2009.

6.3.

Prima instanță nu a explicitat modul cum a stabilit temeinicia sumei de

556.139,63 lei, solicitată de reclamantă.

Pe

acest aspect, recurenta a arătat faptul că, într-adevăr, în procesele-verbale

de constatare și evaluare a pagubelor la culturile agricole depuse de

reclamantă se află un calcul tabelar denumit „cheltuieli efectuate până la

producerea daunei”, însă, o parte din aceste cheltuieli au fost subvenționate

de către stat și ar fi trebuit să fie scăzute din pierderea suferită de

producătorul agricol ca urmare a calamității naturale care a afectat culturile.

7.

Recursul declarat de pârâta SC A.Ț.A. SA

În

recursul său, pârâta SC A.Ț.A. SA a solicitat casarea sentinței atacate și

respingerea acțiunii reclamantei formulată în contradictoriu cu aceasta.

În

motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., recurenta a formulat următoarele critici de nelegalitate cu

privire la sentința atacată:

7.1.

Prima instanță trebuia să pună în dezbaterea părților excepția neîndeplinirii

procedurii prealabile, reglementată de art. 720

1

C. proc. civ.

La

acest punct, recurenta arată că instanța a respins excepția aflată în discuție,

fără a motiva soluția adoptată, încălcând prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5

C. proc. civ.

7.2.

Instanța de fond nu a analizat apărările formulate de parte în întâmpinarea

depusă la dosarul cauzei.

7.3.

Hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a

dispozițiilor art. 998-999 C. civ.

Recurenta

susține că raportul juridic pe care îl are cu reclamanta este de natură

contractuală, motiv pentru care acțiunea dedusă judecății nu poate avea ca

temei dreptul comun al răspunderii civile delictuale.

1.

Apărările formulate de intimata SC A. SA

Intimata

a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursurilor și

menținerea sentinței ca temeinică și legală.

În

motivare, în esență, intimata a făcut o prezentare a situației factuale

existentă în speță, a răspuns la excepțiile invocate în cauză și a susținut

faptul că recurentele nu pot invoca propria culpă pentru a refuza acoperirea

prejudiciului pe care l-au cauzat prin atitudinea lor (a se vedea filele 49-61

dosar).

I.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând

sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenți și a apărărilor

cuprinse în întâmpinare, dar și din oficiu, în baza art. 304

1

C.

proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt

fondate în limitele și pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

1.

Argumentele de fapt și de drept relevante

Intimata-reclamantă

a investit instanța de contencios administrativ cu acțiunea având ca obiect:

-

obligarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale să sesizeze Guvernul

României, în temeiul art. 14 din Legea nr. 381/2002 cu privire la starea de

calamitate a culturilor din anii 2008 și 2009 din județul Galați;

-

obligarea Guvernului României să adopte o hotărâre prin care să declare starea

de calamitate a culturilor din județul Galați;

-

obligarea pârâților, în solidar, să o despăgubească cu suma de 556.139,63 lei,

actualizată până la momentul plății efective, și să îi plătească majorări de

întârziere.

Ulterior,

intimata-reclamantă a „completat” obiectul acțiunii cu capătul de cerere

privind obligarea pârâtelor, în solidar, la repararea prejudiciului cauzat prin

atitudinea culpabilă de a nu finaliza procedura legală de acordare a

despăgubirilor cuvenite în urma producerii fenomenelor naturale ce au

determinat distrugerea culturilor asigurate.

În

drept, reclamanta a indicat ca temei juridic prevederile art. 998 și art. 999

C. civ.

Prima

instanță, pe baza argumentelor prezentate la pct. I.3, a respins ca nefondate

excepțiile invocate în cauză, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA

și a obligat pârâtele, în solidar, să plătească către reclamantă suma de

556.139,63 lei, actualizată până la momentul plății efective.

Detaliind

problemele de drept deduse judecății și răspunzând la motivele de recurs

anterior prezentate, Înalta Curte constată următoarele:

1.1.

Cererea de chemare în judecată nu are un obiect precis determinat, motiv pentru

care judecătorul fondului trebuia să exercite rol activ, în sensul de a pune în

discuție această împrejurare și de a cere lămuriri suplimentare părții

reclamante.

Mai

precis, intimata-reclamantă trebuia să precizeze obiectul acțiunii, și să

indice temeiului juridic concret al fiecărui capăt de cerere dedus judecății.

În

plus, partea trebuia să aducă clarificări suplimentare pe situația de fapt, în

raport de conținutul actelor existente la dosar.

Apoi,

în funcție de temeiul de drept al fiecărui capăt de cerere, instanța avea

obligația să verifice dacă este competentă material să îl soluționeze.

1.2.

Înalta Curte apreciază că sentința contestată este criticabilă, din perspectiva

art. 304

pct. 7 C. proc. civ., în privința modului în care a fost

motivată soluția de admitere a acțiunii, în raport de apărările formulate de

către pârâte în întâmpinările depuse la dosar.

În

dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de

legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un

proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel,

conform jurisprudenței instanței de la Strasbourg, noțiunea de proces echitabil

presupune ca o instanță internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa,

să fi examinat totuși, în mod real, problemele esențiale care i-au fost supuse

și nu doar să reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare.

În

același timp, dreptul la un proces echitabil include, printre altele, dreptul

părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru

cauza lor.

Întrucât

Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu are ca scop garantarea unor drepturi

teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective, dreptul aflat în

discuție nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în

mod real „ascultate”, adică în mod corect examinate de către instanța sesizată

(cauza Albina împotriva României, cauza Gheorghe împotriva României).

Cu

alte cuvinte, art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului

implică, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda la un examen

efectiv al mijloacelor, al argumentelor și al elementelor probatorii ale

părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.

Înalta

Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătorești înseamnă, în sensul strict

al termenului, precizarea în scris a raționamentului care îl determină pe

judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

În

speța de față, examinând considerentele sentinței, instanța de control judiciar

apreciază că, într-adevăr, hotărârea recurată nu îndeplinește cerințele impuse

de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât motivarea soluției este

contradictorie.

Astfel,

după cum s-a prezentat la pct. I.3, curtea de apel nu a analizat excepțiile

invocate în cauză de către pârâte, cu motivarea că reclamanta și-a restrâns

acțiunea doar la capătul de cerere privind obligarea pârâtelor, în solidar, la

plata prejudiciului cauzat datorită atitudinii lor culpabile de a nu finaliza

procedura specială, prevăzută de Legea nr. 381/2002; ca atare, valoarea

prejudiciului este tocmai valoarea despăgubirii ce urmează să fie încasată de

către reclamantă ca efect al contractului de asigurare încheiat.

Așadar,

pe de o parte, instanța de primă jurisdicție a apreciat că nu se mai impune

analizarea tuturor excepțiilor invocate de pârâți în cauză, întrucât, prin

modificarea temeiului juridic al acțiunii, acestea au rămas fără obiect.

Pe

de altă parte, instanța a reținut faptul că „reclamanta a respectat toate

obligațiile care îi reveneau, conform Legii nr. 381/2002, la polul opus

situându-se atitudinea pârâtelor care au tergiversat în mod nejustificat

finalizarea procedurii”.

Mai

mult decât atât, curtea de apel a concluzionat în sensul că „pârâtele din

prezenta cauză nu au putut face nicio dovadă a îndeplinirii măcar în parte a

obligațiilor legale ce le reveneau, conform dispozițiilor legale”, respectiv art.

9-14 din Legea nr. 381/2002.

Prin

urmare, prima instanță nu a lămurit în mod corespunzător situația de drept și

de fapt existentă în speța dedusă judecății.

1.3.

Înalta Curte apreciază că instanța de fond nu a administrat un probatoriu suficient,

pe baza căruia să dea o soluție legală pe excepțiile invocate în cauză și pe

fondul cererii reclamantei.

În

concret, reclamanta trebuia să aducă înscrisuri în combaterea excepțiilor

invocate în întâmpinările pârâtelor și pentru a demonstra realitatea sumei

pretinse cu titlu de despăgubire, precum și raporturile juridice existente

între părți.

Înalta

Curte apreciază că în această cale extraordinară de atac nu puteau fi

aplicabile prevederile art. 305 C. proc. civ., întrucât prima instanță nu a

evocat fondul cauzei, motiv pentru care sentința atacată se impune a fi casată

cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

Cu

alte cuvinte, neaplicabilitatea art. 305 C. proc. civ. este determinată de

faptul că instanța de control judiciar a dat curs dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., în sensul că a analizat cauza sub toate aspectele.

Soluția

casării cu trimitere are o justificare nu doar teoretică, ci și practică: ea

este impusă de faptul că altminteri s-ar încălca efectiv dreptul părților la

cele două grade de jurisdicție.

Este

firesc ca instanța de trimitere să administreze toate probele impuse de o

completă cercetare a fondului cauzei.

În

temeiul art. 312 alin. (5) teza I C. proc. civ., în cazul în care instanța a

cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea

fondului, instanța de recurs, după casare, trimite cauza spre rejudecare

instanței care a pronunțat hotărârea casată.

Cercetarea

fondului cauzei, în sensul textului legal anterior citat, presupune existența

tuturor elementelor de rezolvare a fondului litigiului.

Altfel

spus, dacă s-ar aplica o altă soluție procedurală, ar însemna ca instanța de

recurs să verifice pentru prima oară fondul dreptului, iar părțile să mai aibă

la dispoziție doar cele două căi extraordinare de atac de retractare -

contestația în anulare și revizuirea, care pot fi exercitate numai pentru

motive limitativ prevăzute de Codul de procedură civilă.

În

caz de casare, instanța care rejudecă fondul trebuie să se limiteze numai la

rezolvarea problemei care a determinat casarea.

În

concret, instanța de trimitere trebuie să solicite recurentului-reclamant să

precizeze cererea de chemare în judecare, în sensul anterior arătat și să

depună la dosar actele mai sus indicate.

În

altă ordine de idei, Înalta Curte consideră că este incident în speță și art. 304

pct. 5 C. proc. civ., care stabilește, prin raportare la art. 312 alin. (3) C.

proc. civ., un caz de casare a hotărârii, atunci când, prin hotărârea dată,

instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art.

105 alin. (2) C. proc. civ.

Acest

ultim text legal constituie dreptul comun în materia nulității actelor de

procedură. De aceea, se poate susține că motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C.

proc. civ. include toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea

nulității, cu excepția celor prevăzute la pct. 1-4, precum și nesocotirea unor

principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de

recurs.

În

speță, a fost încălcat principiul rolului activ al judecătorului, reglementat

de art. 129 alin. (5) C. proc. civ.

În

temeiul art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile

instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra

necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii

fondului.

Ca

atare, instanța de trimitere trebuie să respecte problema de drept soluționată

și să lămurească starea de fapt, prin administrarea probelor necesare.

În

speța de față, instanța de trimitere urmează să suplimenteze probatoriul în

sensul anterior indicat și să analizeze toate excepțiile invocate în

întâmpinări de către pârâte.

2.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru

toate considerentele anterior expuse, Înalta Curte apreciază că sunt fondate

motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5 și 7 C. proc. civ. și, în

consecință, în baza art. 312 alin. (5) teza I și art. 313 C. proc. civ., va

admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare

aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de SC A.T.A. SA, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale,

Direcția pentru Agricultură Galați și Guvernul României împotriva sentinței nr.

366 din 17 noiembrie 2011 a Curții de Apel Galați, secția de contencios

administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 22 februarie 2013.