Decizia nr. 1370/2013 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Procedura derulată de prima instanță Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SA a chemat în judecată pe pârâții SC A.Ț.A. SA, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Galați și Guvernul României solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună: - obligarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale să sesizeze Guvernul României, în temeiul art. 14 din Legea nr. 381/2002 cu privire la starea de calamitate a culturilor din anii 2008 și 2009 din județul Galați; - obligarea Guvernului României să adopte o hotărâre prin care să declare starea de calamitate a culturilor din județul Galați; - obligarea pârâților, în solidar, să o despăgubească cu suma de 556.139,63 lei, actualizată până la momentul plății efective, și să îi plătească majorări de întârziere. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat faptul că, pentru anii agricoli 2008 și 2009, a încheiat două polițe de asigurare cu pârâta SC A.Ț.A. SA pentru producția de rapiță și grâu. Prin procesele-verbale încheiate de pârâte s-a constatat faptul că toate culturile pe care le-a asigurat au fost afectate de seceta excesivă pentru o suprafață medie de 77,34% la rapiță și, respectiv, 67,07% la cultura de grâu. Pârâta Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Galați a transmis situația suprafețelor afectate de secetă și a solicitat declararea stării de calamitate naturală a fenomenului secetă în județul Galați, pentru culturile din anii 2008-2009. Cu toate că au fost efectuate numeroase demersuri, pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale nu a îndeplinit procedura necesară pentru adoptarea unei hotărâri de Guvern prin care să se declare zona calamitată în județul Galați, act administrativ necesar pentru încasarea sumelor ce se cuvin conform polițelor de asigurare încheiate de societate. Pârâții au formulat întâmpinări în cauză. a) Pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a invocat: - excepția necompetenței materiale a tribunalului, întrucât principalele capete de acțiune vizează instituții publice centrale; - excepția inadmisibilității acțiunii, ca urmare a neîndeplinirii procedurii administrative prealabile și a lipsei dreptului subiectiv; - excepția tardivității dreptului la acțiune pentru nerespectarea termenului de 6 luni, reglementat de art. 11 din Legea nr. 554/2004, modificată. b) Pârâta SC A.Ț.A. SA a invocat excepția prematurității acțiunii, ca urmare a nerespectării prevederilor art. 720 1 C. proc. civ. c) Pârâtul Guvernul României a invocat: - excepția necompetenței materiale a tribunalului, întrucât este vorba despre un act administrativ ce trebuie emis de o autoritate publică centrală; - excepția tardivității dreptului la acțiune pentru nerespectarea termenului, reglementat de art. 11 din Legea nr. 554/2004, modificată, și de Legea nr. 381/2002. - excepția lipsei calității procesuale pasive cu privire la capetele 1 și 3 din acțiunea introductivă de instanță; - excepția inadmisibilității acțiunii, ca urmare a neîndeplinirii procedurii administrative prealabile. Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii reclamantei, deoarece, începând cu anul 2010, Legea nr. 381/2002 nu mai poate fi aplicată, ca urmare a faptului că încalcă legislația comunitară prin reglementarea unei proceduri având ca finalitate acordarea ajutorului de stat.

Hotărârea Tribunalului Galați Tribunalul Galați, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 285 din 20 ianuarie 2011, a admis excepția de necompetență materială și a declinat cauza în favoarea Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, cu motivarea că pârâtele sunt autorități publice centrale și sunt incidente prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, precum și cele ale art. 3 pct. 1 C. proc. civ.

Hotărârea Curții de Apel Galați Reclamanta a depus cerere completatoare a acțiunii introductive de instanță, în care a solicitat obligarea pârâtelor, în solidar, la repararea prejudiciului cauzat prin atitudinea culpabilă de a nu finaliza procedura legală de acordare a despăgubirilor cuvenite în urma producerii fenomenelor naturale ce au determinat distrugerea culturilor asigurate. În drept, reclamanta a indicat ca temei juridic prevederile art. 998 și art. 999 C. civ. (a se vedea filele 26-27 dosar CAB). Pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Guvernul României au depus completări la întâmpinările formulate în cauză. Astfel, pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a solicitat respingerea acțiunii completate, cu motivarea că reclamanta nu face dovada parcurgerii procedurii reglementate de Legea nr. 381/2002 și de Ordinul M.A.D.R. nr. 419/2002. Pârâtul Guvernul României a invocat: - excepția tardivității completării cererii de chemare în judecată, în raport de prevederile art. 132 alin. (1) C. proc. civ.; - excepția lipsei calității procesuale pasive, deoarece constatarea și evaluarea pagubelor produse de calamitățile naturale, formularea unei sesizări pentru adoptarea unei hotărâri de Guvern și plata efectivă a despăgubirilor sunt operațiuni administrative care, potrivit legii, nu sunt efectuate de către Guvernul României; - excepția inadmisibilității cererii completatoare, în raport de temeiul juridic invocat, respectiv art. 998-999 C. civ. Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 366 din 17 noiembrie 2011, a respins ca nefondate excepțiile invocate în cauză, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA și a obligat pârâtele, în solidar, să plătească către reclamantă suma de 556.139,63 lei, actualizată până la momentul plății efective. Pentru a pronunța o asemenea soluție, prima instanță a reținut următoarele: În anul agricol 2008 - 2009, reclamanta a încheiat două polițe de asigurare cu pârâta SC A.Ț.A. SA prin care a înțeles să asigure producția de rapiță și grâu pentru riscurile standard. Totodată, reclamanta a intenționat să beneficieze de prevederile Legii nr. 381/2002 privind asigurările producătorilor agricoli în caz de calamități. Prin procesele verbale de constatare și evaluare a culturilor agricole nr. 166 din 08 iulie 2009, nr. 167 din 10 iulie 2009 și nr. 176 den 04 august 2009, semnate și avizate de toate organele competente, inclusiv de asigurător, culturile asigurate de reclamantă au fost afectate de secetă excesivă complexă pentru o suprafață medie de 77,34 % la rapiță, 58,7% și, respectiv, 67,07% pentru cultura de grâu. Prin adresa nr. 2374 din 31 august 2009, Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Galați a transmis situația suprafețelor afectate de seceta excesivă persistentă în timp pe culturi asigurate și a solicitat, față de această situație, declararea în județul Galați a stării de calamitate naturală a fenomenului secetă pentru culturile înființate în anul agricol 2008 - 2009. Reclamanta a chemat în judecată pe pârâtele SC A.T.A. SA, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Galați și Guvernul României, pentru ca prin hotărârea pe care o va pronunța instanța să dispună obligarea în solidar a acestora la acoperirea prejudiciului cauzat de nerespectarea obligațiilor legale ce le incumbau acestor autorități ca urmare a procedurii fenomenului de secetă persistentă. Inițial, temeiul juridic al acțiunii a fost stabilit în cadrul Legii speciale nr. 381/2002 dar, întrucât pe parcursul soluționării cauzei, această lege a fost abrogată, reclamanta a formulat cerere completatoare a cererii de chemare în judecată, în sensul că a indicat ca temei juridic distinct dispozițiile art. 998 și 999 C. civ. pentru capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la plata prejudiciului cauzat prin neîndeplinirea în termen a obligațiilor punctuale ce le reveneau ca urmare a contractului de asigurare încheiat de reclamantă. Instanța de fond a arătat faptul că reclamanta și-a limitat cererea de chemare în judecată doar la capătul de cerere privind obligarea pârâtelor, în solidar, la plata prejudiciului cauzat datorită atitudinii lor culpabile de a nu finaliza procedura specială, prevăzută de Legea nr. 381/2002; ca atare, valoarea prejudiciului este tocmai valoarea despăgubirii ce urmează să fie încasată de către reclamantă ca efect al contractului de asigurare încheiat. De asemenea, instanța de primă jurisdicție a apreciat că nu se mai impune analizarea tuturor excepțiilor invocate de pârâți în cauză, întrucât, prin modificarea temeiului juridic al acțiunii, acestea au rămas fără obiect. Totodată, curtea de apel a respins: - excepția inadmisibilității acțiunii, formulată de pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, deoarece reclamanta a modificat temeiul juridic al acțiunii și a invocat prevederile art. 998-999 C. civ.; - excepția tardivității completării acțiunii, formulată de pârâtul Guvernul României, întrucât cererea completatoare a fost depusă înainte de prima zi de înfățișare, cu respectarea dispozițiilor art. 132 C. proc. civ. Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut faptul că, în speța de față, sunt îndeplinite cumulativ cele 4 condiții, prevăzute de art. 998-999 C. civ., pentru antrenarea răspunderii civile delictuale: societatea a înregistrat un prejudiciu cert, constând în valoarea despăgubirii ce trebuia încasată ca urmare a poliției de asigurare, există fapta ilicită a pârâtelor care și-au încălcat obligațiile legale prevăzute expres de Legea nr. 381/2002, respectiv finalizarea procedurii de acordare a despăgubirilor, există legătură de cauzalitate între prejudiciul încercat și fapta ilicită - întrucât este evident că singurul motiv pentru care nu s-au încasat drepturile bănești cuvenite îl reprezenta neîndeplinirea culpabilă a obligațiilor legale ce le reveneau pârâtelor și, în fine, este îndeplinită și ultima condiție, respectiv nefinalizarea procedurii speciale prevăzute de Legea nr. 381/2002, cu consecința împiedicării obținerii despăgubirii cuvenite. În același timp, curtea de apel a apreciat că pârâtele nu au probat faptul că și-au îndeplinit obligațiile ce le incumbau, în baza art. 9-12 din Legea nr. 381/2002, și au încercat să înlăture răspunderea ce le revenea pentru prejudiciul cauzat reclamantei.

Recursul declarat de pârâtul Guvernul României În recursul său, pârâtul Guvernul României a solicitat modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantei SC A. SA 4.1. În primul motiv de recurs, încadrat în drept în dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurentul arată că hotărârea judecătorească cuprinde motive contradictorii. În opinia recurentului, în mod eronat prima instanță a aplicat atât prevederile Legii nr. 381/2002, cât și pe cele ale art. 998-999 C. civ., pentru ca, în final, să admită acțiunea, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004, modificată, și să oblige pârâții la plata de despăgubiri pentru prejudiciile suferite de reclamantă în urma calamitării culturilor agricole. După cum rezultă din dispozițiile art. 14 din Legea nr. 381/2002, declararea stării de calamitate naturală revine în competența Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Guvernului României, iar cererea reclamantei de a fi despăgubită pentru prejudiciile materiale înregistrate în urma secetei excesive din anul agricol 2008-2009 are, în mod evident, un caracter subsecvent efectuării operațiunilor administrative prevăzute de lege și emiterii, în final, a actului administrativ aflat în discuție. 4.2. În cel de-al doilea motiv de recurs, încadrat în drept în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul arată că hotărârea judecătorească a fost dată cu aplicarea greșită a legii. În dezvoltarea acestui motiv de recurs, au fost formulate următoarele critici de nelegalitate cu privire la sentința atacată: 1.2.1. Prima instanță a respins în mod neîntemeiat excepția tardivității cererii completatoare la acțiunea introductivă de instanță, fără a ține seama de faptul că, în raport de dispozițiile art. 132 alin. (1) C. proc. civ., în speța de față, prima zi de înfățișare a fost la data de 26 mai 2011, iar reclamanta a depus cererea analizată la data de 16 iunie 2011. 1.2.2. Prima instanță trebuia să pună în dezbaterea părților și să admită excepția tardivității introducerii acțiunii, întrucât aceasta a fost depusă cu depășirea termenului de 1 an, prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004, modificată. În concret, procesele-verbale de constatare și evaluare a pagubelor la culturile agricole au fost încheiate la datele de 08 iulie 2010, 10 iulie 2010 și 04 august 2010 (când s-a produs fenomenul de secetă pretins vătămător), iar acțiunea în contencios administrativ a fost introdusă la instanță la data de 02 septembrie 2010. 1.2.3. Prima instanță trebuia să pună în dezbaterea părților și să admită excepția lipsei plângerii administrative prealabile cu Guvernul României. 1.2.4. Prima instanță trebuia să pună în dezbaterea părților și să admită excepția lipsei calității procesuale pasive a Guvernului României pe capătul de cerere privind acordarea de despăgubiri, deoarece nu sunt întrunite condițiile angajării răspunderii administrativ-patrimoniale a acestei autorități publice centrale. 1.2.

Pretențiile intimatei, considerate întemeiate de curtea de apel, prin raportare la dispozițiile Legii nr. 381/2002, nu mai puteau fi primite, în condițiile în care acest act normativ nu mai corespunde legislației comunitare în domeniul ajutoarelor de stat și nu se mai poate aplica începând cu anul 2010. 1.2.

Instanța de fond ar fi trebuit să respingă acțiunea ca neîntemeiată și în ipoteza în care ar fi apreciat că sunt aplicabile prevederile Legii nr. 381/2002, întrucât reclamanta nu a probat respectarea procedurii reglementate de acest act normativ. 5. Recursul declarat de pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale În recursul său, pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a solicitat modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantei SC A. SA În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., recurentul a arătat faptul că, în cauza de față, instanța de fond nu a avut în vedere faptul că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile și a condițiilor instituite de Legea nr. 381/2002 și de Ordinul M.A.D.R. nr. 419/2002 pentru a putea beneficia de despăgubirile solicitate prin cererea de chemare în judecată. 6. Recursul declarat de pârâta Direcția pentru Agricultură Galați În recursul său, pârâta Direcția pentru Agricultură Galați a solicitat casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, pentru motivele reglementate de art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ. În dezvoltarea căii de atac, recurenta a precizat următoarele: 6.1. în speță, nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale: niciuna dintre pârâte nu a acționat și nici nu putea să acționeze printr-un fapt juridic la care să se raporteze reclamanta, întrucât acestea sunt persoane juridice care pot doar încheia acte juridice, prin organele de conducere, și nu fapte (comisive sau omisive) care să fie cauzatoare de prejudicii pentru reclamantă. Ca atare, obiectul de analiză al instanței sesizate nu poate să se axeze pe temeiuri de drept ce reglementează efectele faptelor juridice, când există norme speciale edictate prin Legea nr. 381/2002 și Legea nr. 554/2004. 6.2. Instanța de fond nu a analizat apărările formulate de parte în întâmpinarea depusă la dosarul cauzei. În concret, recurenta a apreciat că este greșită concluzia curții de apel în privința sa: partea nu avut o atitudine culpabilă, aspect reținut și de instanță care a menționat faptul că aceasta a transmis situația suprafețelor afectate de secetă excesivă pe culturile asigurate de reclamantă și a solicitat declararea stării de calamitate pentru culturile înființate în anul 2008-2009. 6.3. Prima instanță nu a explicitat modul cum a stabilit temeinicia sumei de 556.139,63 lei, solicitată de reclamantă. Pe acest aspect, recurenta a arătat faptul că, într-adevăr, în procesele-verbale de constatare și evaluare a pagubelor la culturile agricole depuse de reclamantă se află un calcul tabelar denumit „cheltuieli efectuate până la producerea daunei”, însă, o parte din aceste cheltuieli au fost subvenționate de către stat și ar fi trebuit să fie scăzute din pierderea suferită de producătorul agricol ca urmare a calamității naturale care a afectat culturile.

Recursul declarat de pârâta SC A.Ț.A. SA În recursul său, pârâta SC A.Ț.A. SA a solicitat casarea sentinței atacate și respingerea acțiunii reclamantei formulată în contradictoriu cu aceasta. În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., recurenta a formulat următoarele critici de nelegalitate cu privire la sentința atacată: 7.1. Prima instanță trebuia să pună în dezbaterea părților excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, reglementată de art. 720 1 C. proc. civ. La acest punct, recurenta arată că instanța a respins excepția aflată în discuție, fără a motiva soluția adoptată, încălcând prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. 7.2. Instanța de fond nu a analizat apărările formulate de parte în întâmpinarea depusă la dosarul cauzei. 7.3. Hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 998-999 C. civ. Recurenta susține că raportul juridic pe care îl are cu reclamanta este de natură contractuală, motiv pentru care acțiunea dedusă judecății nu poate avea ca temei dreptul comun al răspunderii civile delictuale. 1. Apărările formulate de intimata SC A. SA Intimata a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursurilor și menținerea sentinței ca temeinică și legală. În motivare, în esență, intimata a făcut o prezentare a situației factuale existentă în speță, a răspuns la excepțiile invocate în cauză și a susținut faptul că recurentele nu pot invoca propria culpă pentru a refuza acoperirea prejudiciului pe care l-au cauzat prin atitudinea lor (a se vedea filele 49-61 dosar). I. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenți și a apărărilor cuprinse în întâmpinare, dar și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt fondate în limitele și pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. 1. Argumentele de fapt și de drept relevante Intimata-reclamantă a investit instanța de contencios administrativ cu acțiunea având ca obiect: - obligarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale să sesizeze Guvernul României, în temeiul art. 14 din Legea nr. 381/2002 cu privire la starea de calamitate a culturilor din anii 2008 și 2009 din județul Galați; - obligarea Guvernului României să adopte o hotărâre prin care să declare starea de calamitate a culturilor din județul Galați; - obligarea pârâților, în solidar, să o despăgubească cu suma de 556.139,63 lei, actualizată până la momentul plății efective, și să îi plătească majorări de întârziere. Ulterior, intimata-reclamantă a „completat” obiectul acțiunii cu capătul de cerere privind obligarea pârâtelor, în solidar, la repararea prejudiciului cauzat prin atitudinea culpabilă de a nu finaliza procedura legală de acordare a despăgubirilor cuvenite în urma producerii fenomenelor naturale ce au determinat distrugerea culturilor asigurate. În drept, reclamanta a indicat ca temei juridic prevederile art. 998 și art. 999 C. civ. Prima instanță, pe baza argumentelor prezentate la pct. I.3, a respins ca nefondate excepțiile invocate în cauză, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA și a obligat pârâtele, în solidar, să plătească către reclamantă suma de 556.139,63 lei, actualizată până la momentul plății efective. Detaliind problemele de drept deduse judecății și răspunzând la motivele de recurs anterior prezentate, Înalta Curte constată următoarele: 1.1. Cererea de chemare în judecată nu are un obiect precis determinat, motiv pentru care judecătorul fondului trebuia să exercite rol activ, în sensul de a pune în discuție această împrejurare și de a cere lămuriri suplimentare părții reclamante. Mai precis, intimata-reclamantă trebuia să precizeze obiectul acțiunii, și să indice temeiului juridic concret al fiecărui capăt de cerere dedus judecății. În plus, partea trebuia să aducă clarificări suplimentare pe situația de fapt, în raport de conținutul actelor existente la dosar. Apoi, în funcție de temeiul de drept al fiecărui capăt de cerere, instanța avea obligația să verifice dacă este competentă material să îl soluționeze. 1.2. Înalta Curte apreciază că sentința contestată este criticabilă, din perspectiva art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în privința modului în care a fost motivată soluția de admitere a acțiunii, în raport de apărările formulate de către pârâte în întâmpinările depuse la dosar. În dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, conform jurisprudenței instanței de la Strasbourg, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuși, în mod real, problemele esențiale care i-au fost supuse și nu doar să reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare. În același timp, dreptul la un proces echitabil include, printre altele, dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu are ca scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective, dreptul aflat în discuție nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real „ascultate”, adică în mod corect examinate de către instanța sesizată (cauza Albina împotriva României, cauza Gheorghe împotriva României). Cu alte cuvinte, art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, al argumentelor și al elementelor probatorii ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența. Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătorești înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raționamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată. În speța de față, examinând considerentele sentinței, instanța de control judiciar apreciază că, într-adevăr, hotărârea recurată nu îndeplinește cerințele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât motivarea soluției este contradictorie. Astfel, după cum s-a prezentat la pct. I.3, curtea de apel nu a analizat excepțiile invocate în cauză de către pârâte, cu motivarea că reclamanta și-a restrâns acțiunea doar la capătul de cerere privind obligarea pârâtelor, în solidar, la plata prejudiciului cauzat datorită atitudinii lor culpabile de a nu finaliza procedura specială, prevăzută de Legea nr. 381/2002; ca atare, valoarea prejudiciului este tocmai valoarea despăgubirii ce urmează să fie încasată de către reclamantă ca efect al contractului de asigurare încheiat. Așadar, pe de o parte, instanța de primă jurisdicție a apreciat că nu se mai impune analizarea tuturor excepțiilor invocate de pârâți în cauză, întrucât, prin modificarea temeiului juridic al acțiunii, acestea au rămas fără obiect. Pe de altă parte, instanța a reținut faptul că „reclamanta a respectat toate obligațiile care îi reveneau, conform Legii nr. 381/2002, la polul opus situându-se atitudinea pârâtelor care au tergiversat în mod nejustificat finalizarea procedurii”. Mai mult decât atât, curtea de apel a concluzionat în sensul că „pârâtele din prezenta cauză nu au putut face nicio dovadă a îndeplinirii măcar în parte a obligațiilor legale ce le reveneau, conform dispozițiilor legale”, respectiv art. 9-14 din Legea nr. 381/2002. Prin urmare, prima instanță nu a lămurit în mod corespunzător situația de drept și de fapt existentă în speța dedusă judecății. 1.3. Înalta Curte apreciază că instanța de fond nu a administrat un probatoriu suficient, pe baza căruia să dea o soluție legală pe excepțiile invocate în cauză și pe fondul cererii reclamantei. În concret, reclamanta trebuia să aducă înscrisuri în combaterea excepțiilor invocate în întâmpinările pârâtelor și pentru a demonstra realitatea sumei pretinse cu titlu de despăgubire, precum și raporturile juridice existente între părți. Înalta Curte apreciază că în această cale extraordinară de atac nu puteau fi aplicabile prevederile art. 305 C. proc. civ., întrucât prima instanță nu a evocat fondul cauzei, motiv pentru care sentința atacată se impune a fi casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare. Cu alte cuvinte, neaplicabilitatea art. 305 C. proc. civ. este determinată de faptul că instanța de control judiciar a dat curs dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., în sensul că a analizat cauza sub toate aspectele. Soluția casării cu trimitere are o justificare nu doar teoretică, ci și practică: ea este impusă de faptul că altminteri s-ar încălca efectiv dreptul părților la cele două grade de jurisdicție. Este firesc ca instanța de trimitere să administreze toate probele impuse de o completă cercetare a fondului cauzei. În temeiul art. 312 alin. (5) teza I C. proc. civ., în cazul în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, instanța de recurs, după casare, trimite cauza spre rejudecare instanței care a pronunțat hotărârea casată. Cercetarea fondului cauzei, în sensul textului legal anterior citat, presupune existența tuturor elementelor de rezolvare a fondului litigiului. Altfel spus, dacă s-ar aplica o altă soluție procedurală, ar însemna ca instanța de recurs să verifice pentru prima oară fondul dreptului, iar părțile să mai aibă la dispoziție doar cele două căi extraordinare de atac de retractare - contestația în anulare și revizuirea, care pot fi exercitate numai pentru motive limitativ prevăzute de Codul de procedură civilă. În caz de casare, instanța care rejudecă fondul trebuie să se limiteze numai la rezolvarea problemei care a determinat casarea. În concret, instanța de trimitere trebuie să solicite recurentului-reclamant să precizeze cererea de chemare în judecare, în sensul anterior arătat și să depună la dosar actele mai sus indicate. În altă ordine de idei, Înalta Curte consideră că este incident în speță și art. 304 pct. 5 C. proc. civ., care stabilește, prin raportare la art. 312 alin. (3) C. proc. civ., un caz de casare a hotărârii, atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Acest ultim text legal constituie dreptul comun în materia nulității actelor de procedură. De aceea, se poate susține că motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. include toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, cu excepția celor prevăzute la pct. 1-4, precum și nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs. În speță, a fost încălcat principiul rolului activ al judecătorului, reglementat de art. 129 alin. (5) C. proc. civ. În temeiul art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. Ca atare, instanța de trimitere trebuie să respecte problema de drept soluționată și să lămurească starea de fapt, prin administrarea probelor necesare. În speța de față, instanța de trimitere urmează să suplimenteze probatoriul în sensul anterior indicat și să analizeze toate excepțiile invocate în întâmpinări de către pârâte. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru toate considerentele anterior expuse, Înalta Curte apreciază că sunt fondate motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5 și 7 C. proc. civ. și, în consecință, în baza art. 312 alin. (5) teza I și art. 313 C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.