ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2630/2015

Decizia nr. 2630/2015

Asupra recursurilor de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3928 din 10 decembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a dispus următoarele:

- respingerea ca nefondată a excepției formulării acțiunii invocată de pârâtul Guvernul României;

- admiterea în parte a acțiunii formulate de reclamanta SC A. SA și a cererii de intervenție accesorie formulată de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale;

- obligarea pârâtului Guvernul României ca, în raport cu criteriile legale statuate în art. 14 din Legea nr. 381/2002, să analizeze și să dispună motivat cu privire la declararea sau nu a stării de calamitate naturală în agricultură pentru anul agricol 2008-2009;

- respingerea restului pretențiilor ca neîntemeiate.

Împotriva sentinței civile nr. 3928 din 10 decembrie 2013, au declarat recurs, în condițiile prevăzute de art. 483 C. proc. civ., republicat și art. 20 din Legea nr. 554/2004 pârâtul Guvernul României și intervenientul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

2.1. Motivele de casare

Recursul declarat de pârâtul Guvernul României s-a întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, iar recursul declarat de intervenientul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale s-a întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 C. proc. civ., republicat.

2.2. Principalele argumente invocate

2.2.1. Recursul declarat de pârâtul Guvernul României

Recurentul-pârât a invocat următoarele motive de nelegalitate a hotărârii atacate, solicitând casarea acesteia și respingerea acțiunii formulate de intimata-reclamantă:

2.2.1.1. Hotărârea de respingere a excepției de procedură privind neîndeplinirea procedurii prealabile cu Guvernul României a fost dată cu încălcarea/aplicarea greșită a dispozițiilor imperative ale art. 7 din Legea nr. 554/2004, coroborate cu cele ale art. 193 C. proc. civ., deoarece instanța de fond avea obligația de a se raporta la pretenția principală din acțiune, și anume obligarea autorităților pârâte la emiterea unui act administrativ și de a verifica dacă era îndeplinită procedura administrativă prealabilă, ca o condiție de exercitare a acțiunii în contencios administrativ.

Potrivit dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 554/2004, s-a arătat că intimata-reclamantă avea obligația de a depune la dosarul cauzei copia plângerii prealabile privind actul administrativ contestat, având înscrisă data introducerii și numărul de înregistrare la autoritatea pârâtă.

2.2.1.2. Hotărârea de respingere a excepției tardivității acțiunii a fost dată cu încălcarea/aplicarea greșită a dispozițiilor imperative ale art. 11 din Legea nr. 554/2004, coroborate cu cele ale art. 185 C. proc. civ., deoarece judecătorul fondului trebuia să determine corect data nașterii dreptului intimatei-reclamante la despăgubirea prevăzută de Legea nr. 381/2002, observând că aceasta coincide cu data constatării și evaluării pagubelor, conform procedurii prevăzute de Legea nr. 381/2002, respectiv cu data depunerii proceselor-verbale de constatare la D.A.D.R. Vaslui și Galați după perioada 01 aprilie-20 iunie 2009, în care se pretinde că s-a produs calamitarea culturilor agricole.

În opinia recurentului-pârât, această excepție a fost greșit respinsă în considerarea drepturilor recunoscute intimatei-reclamante anterior datei la care a fost introdusă prezenta acțiune - 22 august 2013, întrucât existența mai multor cereri pentru efectuarea operațiunilor administrative necesare reparării prejudiciului nu era de natură să înlăture incidența excepției prescripției dreptului la acțiune și deci nu exista nici un temei legal pentru a se aprecia că acțiunea a fost formulată în termen.

2.2.1.3. Hotărârea dată pe fondul cauzei încalcă principiul disponibilității, întrucât instanța de fond a schimbat obiectul acțiunii, interpretând cererea de obligare la îndeplinirea obligațiilor legale în vederea emiterii hotărârii de Guvern de declarare a stării de calamitate naturală a culturilor agricole ca fiind un refuz nejustificat de soluționare a cererii, deși nu a existat în cauză un refuz nejustificat al Guvernului, în sensul prevăzut de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. i), cu referire la lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Sub acest aspect, s-a arătat că adresa nr. 68047 din 28 iunie 2012 a M.A.D.R. a fost eronat calificată ca fiind o sesizare, deși din cuprinsul acesteia reiese că este numai o informare, care nu produce efecte juridice pentru elaborarea, avizarea și adoptarea unui act normativ, neavând forma unui proiect de hotărâre a Guvernului pentru declararea stării de calamitate naturală în agricultură, în înțelesul dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 381/2002.

2.2.1.4. Hotărârea de admitere a acțiunii a fost dată fără a se verifica dacă intimata-reclamantă a dovedit îndeplinirea tuturor procedurilor, în termenele și în condițiile prevăzute imperativ prin Legea nr. 381/2002 și prin Normele metodologice de aplicare a legii aprobate prin Ordinul nr. 419/2002 emis de ministrul agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale.

Față de prevederile acestor acte normative, s-a susținut că, pentru a se pretinde recunoașterea stării de calamitate și respectiv, dreptul la despăgubiri, nu este suficientă simpla susținere că s-a manifestat fenomenul de secetă, ci trebuia să se dovedească și faptul că terenul respectiv nu a fost amenajat pentru irigații sau cel puțin dovada faptului că nu există posibilitatea amenajării la irigat, prin racordarea producătorului agricol la sistemul de irigare preexistent, ceea ce constituie o altă condiție de admisibilitate a acțiunii, a cărei îndeplinire nu a fost dovedită în speță.

În aceste condiții, s-a arătat că intimata-reclamantă nu se poate prevala de propria lipsă de diligență, asumându-și riscul înființării culturilor în sistem neirigat sau neprocedând, ulterior înființării, conform tehnologiei, la irigarea culturilor agricole și în consecință, nu poate invoca propria culpă pentru a obține, pe cale judecătorească, recunoașterea unui drept al său.

Cum în sensul celor solicitate de intimata-reclamantă nu s-a reținut starea de calamitate naturală (de secetă) de către organismele de specialitate, abilitate de legea specială aplicabilă speței, recurentul-pârât a susținut că nici instanța de judecată nu avea posibilitatea legală de a caracteriza, încadra și reține ca existentă această stare și să oblige autoritățile chemate în judecată la sesizarea și respectiv la emiterea unei acțiuni și la acordarea de despăgubiri, substituindu-se astfel executivului.

2.2.2. Recursul declarat de intervenientul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

Recurentul-intervenient a solicitat casarea hotărârii atacate și pe fond, respingerea ca neîntemeiată a acțiunii formulate de intimata-reclamantă, în principal, pentru următoarele argumente:

2.2.2.1. Hotărârea de obligare a Guvernului la reanalizarea situației este neîntemeiată față de Memorandumul nr. 248948 din 25 octombrie 2012 prin care Comitetul Interministerial a propus Guvernului să nu declare starea de calamitate naturală pe suprafețele vizate întrucât nu s-a putut stabili valoarea concretă a despăgubirilor și cum acest Memorandum a fost deja aprobat de Guvern, rezultă că autoritatea în sarcina căreia a fost stabilită competența de a decide cu privire la emiterea hotărârii întemeiate pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 381/2002 a înțeles să achieseze punctului de vedere al Comitetului Interministerial, în sensul că nu este oportună emiterea hotărârii de declarare a stării de calamitate.

Cât timp dreptul afectat de modalități nu s-a realizat, deoarece nici anterior, nici ulterior formulării pretențiilor de către intimata - reclamantă, nu s-a declarat stare de calamitate prin hotărâre de Guvern și nici nu s-a făcut dovada respectării termenelor procedurale, a procentelor de calamitate, a constatării definitive, s-a susținut că nu este întrunită în cauză nici condiția existenței dreptului subiectiv civil.

2.2.2.2. Sentința de obligare la emiterea unei hotărâri de Guvern și la acordarea despăgubirilor a fost pronunțată cu încălcarea principiului constituțional al priorității dreptului comunitar, întrucât din anul 2010 sunt direct aplicabile normelor comunitare cuprinse în Regulamentul nr. 1857/2006 de aplicare a art. 87 și art. 88 din T.F.U.E. și de modificare a Regulamentului (CE) 70/2001 și în Liniile directoare comunitare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol și forestier, astfel că Legea nr. 381/2002, deși nu a fost încă abrogată, nu mai produce efecte juridice, fiind incompatibilă cu regulile comunitare și judecătorul național avea obligația să înlăture aplicarea ei.

Prin întâmpinarea formulată, intimata SC A. SA a invocat nulitatea recursurilor, considerând că motivele de casare invocate vizează încălcarea unor norme de procedură care nu pot fi încadrate în cazurile prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 C. proc. civ., republicat, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.

4.1. Cu privire la examinarea recursurilor în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile prevăzute de art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost întocmit în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 21 ianuarie 2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din 18 martie 2015, completul filtru a constatat, față de conținutul raportului întocmit în cauză, că motivele de casare invocate de recurenți se pot încadra în cele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 C. proc. civ. și că ambele recursuri îndeplinesc condițiile de admisibilitate, declarând recursurile ca fiind admisibile în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, și a fixat termen pentru judecata pe fond a recursurilor.

4.2. Cu privire la fondul recursurilor

4.2.1. Recursul declarat de pârâtul Guvernul României va fi respins ca nefondat, constatându-se că nu pot fi reținute motivele de nelegalitate invocate în baza prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat.

4.2.1.1. Motivul de casare prin care a fost criticată soluția de respingere a excepției privind inadmisibilitatea acțiunii invocată în baza dispozițiilor art. 7, 8 și 12 din Legea nr. 554/2004 pentru neîndeplinirea procedurii administrative prealabile va fi respins ca inadmisibil și lipsit de obiect în raport cu dispozițiile art. 247 alin. (2), art. 478 alin. (2) și art. 494 C. proc. civ., republicat, constatându-se că această excepție nu este absolută, nefiind invocată încălcarea unor norme de ordine publică și nici nu a constituit obiectul judecății la prima instanță, care nu a fost sesizată să se pronunțe asupra excepției de procedură invocată direct în calea de atac a recursului.

Excepția inadmisibilității acțiunii invocată de Guvernul României la instanța de fond a avut un alt obiect și un alt temei juridic decât cea expusă în primul motiv de casare, susținându-se că nu au fost îndeplinite condițiile de admisibilitate a acțiunii față de abrogarea Legii nr. 381/2002, în baza căreia a fost formulată cererea de chemare în judecată, iar prin hotărârea pronunțată în cauză a fost corect respinsă această excepție, fără a se formula recurs sub acest aspect.

Independent de toate aceste considerente de ordin procedural, se constată că intimata-reclamantă a sesizat instanța de contencios administrativ cu respectarea dispozițiilor art. 7, 8 și 12 din Legea nr. 554/2004 și în privința recurentului-pârât Guvernul României, depunând la dosarul de fond copia plângerii prealabile adresate acestei autorități la data de 22 ianuarie 2013 și înregistrată sub nr. x/2013.

4.2.1.2. Motivul de casare prin care a fost criticată soluția de respingere a excepției privind tardivitatea acțiunii invocată în baza dispozițiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 va fi respins ca nefondat, constatându-se că instanța de fond a aplicat corect aceste dispoziții legale, reținând că termenul de formulare a acțiunii a fost respectat de către intimata-reclamantă.

Din actele dosarului rezultă că acțiunea în justiție s-a înregistrat la data de 22 august 2013, anterior împlinirii termenului de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, care a fost corect calculat de prima instanță, în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată, de la data de 08 martie 2013, când prin adresa nr. 15B/180, Guvernul României a comunicat intimatei-reclamante răspunsul la plângerea prealabilă.

Fără a indica în mod concret o altă dată pentru începerea termenului de sesizare a instanței de contencios administrativ, recurentul-pârât a susținut neîntemeiat că excepția tardivității acțiunii trebuia analizată și soluționată prin raportare la data constatării și evaluării pagubelor, conform procedurii prevăzute de Legea nr. 381/2002, respectiv data depunerii proceselor-verbale de constatare la D.A.D.R. Vaslui și Galați, deși toate acestea au fost deduse judecății în litigiile soluționate în mod irevocabil anterior formulării prezentei cereri pentru neîndeplinirea unei alte obligații legale stabilite prin Legea nr. 381/2002.

4.2.1.3. Motivul de casare prin care s-a invocat aplicarea greșită a legii, prin schimbarea obiectului acțiunii și prin constatarea unui refuz nejustificat al Guvernului României de a soluționa informarea trimisă pe cale administrativă de către M.A.D.R. sub nr. 68047 din 26 iunie 2012 și nu sub forma unui proiect de hotărâre de Guvern, în sensul normelor de tehnică legislativă prevăzute în H.G. nr. 561/2009, va fi respins ca nefondat.

Instanța de fond nu a schimbat obiectul acțiunii și, respectând limitele sesizării sale în baza dispozițiilor art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, s-a pronunțat asupra primului capăt de cerere, prin care s-a solicitat să se constate refuzul nejustificat al Guvernului României de a soluționa cererea intimatei-reclamante, întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 381/2002 privind acordarea despăgubirilor în caz de calamități naturale în agricultură, în sensul emiterii unei hotărâri de Guvern pentru declararea stării de calamitate naturală în agricultură pentru anul agricol 2008-2009, ca urmare a fenomenului de secetă excesivă și persistentă, produs în perioada primăvară-vară 2009, în județele Vaslui și Galați.

În consecință, constatarea refuzului nejustificat al Guvernului României de a soluționa cererea intimatei-reclamante întemeiată pe prevederile art. 14 din Legea nr. 381/2002 corespunde atât obiectului cererii de chemare în judecată, cât și soluțiilor pe care le poate pronunța instanța de contencios administrativ, în conformitate cu dispozițiile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Instanța de fond a constatat, de asemenea, în mod corect că sunt întrunite cerințele prevăzute de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. i) și lit. n) din Legea nr. 554/2004 pentru a se reține existența unui refuz nejustificat al Guvernului României de a soluționa printr-o decizie motivată cererea formulată de intimata-reclamantă în baza prevederilor art. 14 din Legea nr. 381/2002 pentru emiterea unei hotărâri de Guvern de declarare a stării de calamitate naturală în agricultură pentru anul agricol 2008-2009, ca urmare a fenomenelor meteorologice nefavorabile (seceta excesivă și persistentă) produse în perioada primăvară-vară 2009, în județele Vaslui și Galați.

Existența acestui refuz nejustificat a fost corect constatată față de adresa nr. 15B/180 din 08 martie 2013 prin care Guvernul României a comunicat intimatei-reclamante că solicitarea sa înregistrată sub nr. 274/2013 a fost transmisă pentru analiză la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, deși această autoritate îndeplinise la acea dată obligația stabilită prin sentința civilă nr. 1249 din 21 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, irevocabilă prin decizia nr. 2862 din 07 iunie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, de a aproba sumele necesare pentru despăgubiri, acordate conform Legii nr. 381/2002 și de a trimite aprobarea către direcțiile agricole județene și de a sesiza Guvernul României pentru emiterea hotărârii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 381/2002.

Această concluzie se impune cu evidență față de conținutul notei nr. 69010 din 11 septembrie 2012 întocmită de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale privind promovarea unui proiect de hotărâre de Guvern în scopul punerii în executare a sentinței civile nr. 1249 din 21 februarie 2011, din care rezultă că a înaintat Guvernului României cu adresa nr. 125128 din 30 septembrie 2009 informarea nr. 120401 din 25 septembrie 2009 privind efectele fenomenului de secetă și acordarea de despăgubiri producătorilor agricoli în baza Legii nr. 381/2002, care a inclus și suprafețele afectate de secetă în anul agricol 2008-2009, defalcat pe culturi și grade de afectare, precum și sumele solicitate pentru despăgubire în anul 2009, aferente SC A. SA, pentru județele Vaslui și Galați.

Astfel, pe baza datelor comunicate de Direcțiile pentru Agricultură Județene Vaslui și Galați, referitoare la suprafețele afectate de secetă în anul agricol 2008-2009, defalcat pe culturi și grade de afectare, precum și sumele solicitate pentru despăgubire în anul 2009, s-a reținut cu privire la SC A. SA următoarea situație:

- culturi afectate - grâu și rapiță, la nivelul județului Vaslui, respectiv orz, grâu, rapiță și floarea soarelui, la nivelul județului Galați;

- suprafețe afectate - 4.377,86 ha la nivelul județului Vaslui, dintre care asigurate 4.377,86 ha, respectiv 2.842,01 ha la nivelul județului Galați, dintre care asigurate 2.842,01 ha;

- efort bugetar estimat pentru acordare despăgubiri - 3.506.176,32 RON, pe baza devizelor cadru, potrivit art. 7 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 381/2002, reprezentând nivelul maxim al despăgubirii care se poate acorda, respectiv 70% din cheltuielile efectuate până la data producerii fenomenului, în conformitate cu prevederile art. 8 din Legea nr. 381/2002.

Îndeplinirea de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a măsurilor legale pentru executarea sentinței civile nr. 1249 din 21 februarie 2011 a fost constatată cu autoritatea de lucru judecat în litigiul soluționat irevocabil în baza prevederilor art. 24 din Legea nr. 554/2004 prin sentința civilă nr. 5762 din 15 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, și în considerarea situației expuse anterior, a fost respinsă ca fiind lipsită de obiect cererea intimatei-reclamante de sancționare și de obligare la despăgubiri a acestei autorități administrative pentru nerespectarea termenului legal de 30 de zile pentru executarea sentinței civile nr. 1249 din 21 februarie 2011.

În consecință, susținerea Guvernului României că documentația transmisă de M.A.D.R. a fost greșit asimilată de prima instanță cu sesizarea pentru un proiect de act normativ, în sensul prevederilor art. 14 din Legea nr. 381/2002, este nefondată și nici nu poate fi opusă intimatei-reclamante, întrucât vizează raporturile juridice dintre autoritățile administrative cu atribuții în procedura prevăzută de H.G. nr. 561/2009 pentru elaborarea, avizarea și adoptarea unui act normativ.

Fără a se substitui în atribuțiile altei autorități publice și fără a nega că, potrivit dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 381/2002, Guvernul României dispune de un drept de apreciere în emiterea hotărârii de declararea stării de calamitate naturală, în funcție de calamitățile naturale și de mărimea zonelor afectate, judecătorul fondului a constatat corect că, în cazul intimatei-reclamante, acest drept a fost exercitat cu exces de putere, pentru că nu a fost emis un act administrativ motivat în fapt și în drept, pentru a se verifica dacă au fost respectate cerințele impuse de lege și deci limitele în care se poate exercita puterea discreționară a autorității publice, iar trimiterea cererii spre analiză la ministerul care executase deja obligațiile stabilite prin sentința civilă nr. 1249 din 21 februarie 2011 în baza Legii nr. 381/2002 nu poate fi asimilată unei decizii administrative.

Într-adevăr, puterea discreționară se exercită în oportunitate, lăsând autorității publice posibilitatea de a alege mai multe decizii, măsuri sau soluții, conforme din punct de vedere al legalității, dar în prezenta cauză nu s-a comunicat intimatei-reclamante soluția motivată cu privire la cererea sa, pentru a se verifica dacă aceasta nu este rezultatul unei erori manifeste de apreciere.

4.2.1.4. Motivul de casare prin care s-a criticat greșita admitere a acțiunii fără a se fi verificat temeinicia pretențiilor intimatei-reclamante sub aspectul îndeplinirii condițiilor prevăzute de Legea nr. 381/2002, va fi respins ca nefondat, întrucât nu se referă la obiectul prezentei cauze, reținându-se că această etapă din procedura prevăzută de Legea nr. 381/2002 a fost supusă controlului judiciar în Dosarul nr. x/2/2010/a1 al Curții de Apel București, soluționat irevocabil prin sentința civilă nr. 1249 din 21 februarie 2011 a acestei instanțe.

În acest prim litigiu, s-a constatat cu putere de lucru judecat că intimata-reclamantă a respectat termenele și condițiile impuse prin procedura prevăzută de Legea nr. 381/2002 și din acest motiv, se consideră că sunt lipsite de relevanță față de obiectul prezentei cauze și concluziile Memorandumului nr. 248948 din 25 octombrie 2012 întocmit de Comitetul interministerial constituit prin Decizia primului-ministru nr. 476/2012, cu modificările și completările aduse prin Decizia primului-ministru nr. 488/2012, cu atât mai mult cu cât Memorandumul este un act intern al Guvernului, care cuprinde propuneri pentru rezolvarea într-o anumită problematică și care nu se publică în Monitorul Oficial al României, potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (2) și (3) din H.G. nr. 561/2009.

Aceeași concluzie se impune și, în consecință, vor fi respinse de asemenea ca lipsite de relevanță și susținerile recurentului-pârât privind neîndeplinirea condițiilor impuse de Legea nr. 381/2002 cu privire la concludența manifestării fenomenului de secetă cu referire la zonele geografice și culturile agricole în discuție și la lipsa amenajărilor pentru irigații pe terenurile afectate de secetă, reținându-se totodată că acestea nu corespund nici celor constatate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale sau de Comitetul interministerial în Memorandumul nr. 248948 din 25 octombrie 2012, fiind invocate direct în recurs, cu încălcarea dispozițiilor art. 478 alin. (2) și art. 494 C. proc. civ., republicat.

4.2.2. Recursul declarat de intervenientul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale va fi respins ca nefondat, constatându-se că nu pot fi reținute motivele de nelegalitate invocate în baza prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 C. proc. civ., republicat.

4.2.2.1. Motivul de casare prin care a fost criticată soluția de admitere a acțiunii față de Memorandumul nr. 248.984 din 25 octombrie 2012 întocmit de Comitetul interministerial și aprobat de Guvernul României în ședința din data de 30 octombrie 2012 va fi respins ca nefondat, reținându-se că, față de regimul juridic al Memorandumului, reglementat în art. 10 din H.G. nr. 561/2009, ca act intern al Guvernului, acesta nu poate fi asimilat unui act administrativ de autoritate cu privire la cererea înregistrată la Guvernul României de către intimata-reclamantă sub nr. 274 din 22 ianuarie 2013 și nu produce efecte juridice decât între autoritățile publice prevăzute de lege cu atribuții pentru elaborarea, avizarea și aprobarea proiectului de act normativ în executarea Legii nr. 381/2002.

4.2.2.2. Motivul de casare prin care a fost criticată aplicarea Legii nr. 381/2002, care, în opinia recurentului-intervenient, nu mai produce efecte juridice, începând cu anul 2010, față de legislația comunitară cuprinsă în Regulamentul nr. 1857/2006 de aplicare a art. 87 și art. 88 din T.F.U.E. și în Liniile directoare comunitare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol și forestier, va fi respins de asemenea ca nefondat, reținându-se că, legea aplicabilă raporturilor juridice stabilite pentru acordarea despăgubirilor solicitate de intimata-reclamantă în baza Legii nr. 381/2002 a fost stabilită cu autoritate de lucru judecat prin sentința civilă nr. 1249 din 21 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, irevocabilă prin decizia nr. 2862 din 07 iunie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

În considerentele acestei decizii, instanța de control judiciar a reținut că îndreptățirea intimatei-reclamante la acordarea despăgubirilor se analizează în raport cu cadrul legal în vigoare la data formulării cererii, iar pe de altă parte, compatibilitatea măsurilor administrative cu reglementările privind acordarea ajutorului de stat poate fi asigurată prin îndeplinirea demersurilor corespunzătoare, în conformitate cu Liniile directoare comunitare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol și forestier 2007-2013 și ale Regulamentului nr. 1857/2006.

În consecință, judecătorul fondului nu numai că nu a încălcat principiul constituțional al priorității dreptului comunitar, dar nici nu a fost sesizat să se pronunțe asupra aplicării în timp a Legii nr. 381/2002, care a constituit temeiul juridic al litigiilor anterioare soluționate în mod irevocabil cu privire la etapele prealabile din procedura de acordare a despăgubirilor prevăzută de Legea nr. 381/2002.

4.3. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

Pentru considerentele care au fost expuse, constatând că nu pot fi reținute motivele de casare care au fost invocate de către recurenți, în baza dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursurile declarate în cauză ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de Guvernul României și de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale împotriva sentinței civile nr. 3928 din 10 decembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 iunie 2015.