ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 54/2015

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția instanței de fond Prin cererea înregistrată la Judecătoria Tecuci și ulterior pe rolul Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca urmare a declinării soluționării cauzei prin Sentința nr. 2769/2010, reclamantul B.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții SC A.A. SA, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Galați și Guvernul României, obligarea M.A.D.R.

să sesizeze Guvernul României, în temeiul art. 14 din Legea nr. 381/2002, cu privire la starea de calamitate a culturilor din anul 2008 din județul Galați; obligarea Guvernul României să declare, prin hotărâre, starea de calamitate a culturilor din Județul Galați, pentru a stabili nivelul despăgubirilor și să fie obligate toate pârâtele, în solidar, în baza hotărârii de guvern, să o despăgubească cu suma de 10.676,20 RON, actualizată până la momentul plății efective, precum și a majorărilor de întârziere conform Legii nr. 381/2001. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în anul agricol 2008 a încheiat o poliță de asigurare cu pârâta SC A.A. SA, prin care și-a asigurat producția de floarea soarelui și, deși cultura asigurată a fost afectată de seceta excesivă complexă, nu a primit de la aceasta niciun fel de despăgubire.

Prin întâmpinare, pârâtul Guvernul României a invocat excepția tardivității acțiunii, având în vedere termenele stabilite de Legea nr. 381/2002 și de Legea nr. 554/2004, excepția lipsei plângerii administrative prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, excepția lipsei calității sale procesuale pasive cu privire la capetele 1 și 3 din cerere, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată. Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a arătat că acțiunea este lipsită de obiect, actul normativ care a stat la baza pretenției deduse judecății fiind abrogat expres prin Legea nr. 281/2010, acțiunea fiind și inadmisibilă. Reclamantul a formulat cerere completatoare, prin care a indicat ca temei juridic distinct, dispozițiile art. 998 și 999 C. civ.

pentru capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la plata prejudiciului cauzat pentru neîndeplinirea în termen a obligațiilor ce le reveneau ca urmare a contractului de asigurare încheiat. Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a arătat că Legea nr. 381/2001 este structurată în două mari etape, reclamantul aflându-se în eroare, în sensul că face confuzii între cele două etape succesive prevăzute de lege. Pârâtul Guvernul României a invocat excepția tardivității completării cererii de chemare în judecată. Prin Sentința nr. 192 din 16 iunie 2011, Curtea de Apel Galați a respins excepțiile invocate de pârâtele Guvernul României, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Direcția pentru Agricultură Galați; a admis acțiunea, cu consecința obligării pârâtei M.A.D.R.

la efectuarea procedurii necesare în vederea adoptării hotărârii de guvern ce constată starea de calamitate în județul Galați pe suprafețele asigurate de reclamant. Totodată, a obligat pârâtul Guvernul României să adopte hotărârea ce constată starea de calamitate, iar pârâtele SC A.A. SA, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Galați și Guvernul României au fost obligate, în solidar, la plata sumei de 10.676,20 RON reprezentând pierderile suportate de reclamant, cu majorări de întârziere și actualizate până la momentul plății. Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs M.A.D.R., D.A.D.R., Guvernul României și SC A.A.

SA, iar prin Decizia nr. 3753 din 26 septembrie 2012 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile, a casat sentința recurată cu trimiterea cauzei către aceeași instanță pentru rejudecare și către Judecătoria Tecuci, pentru competenta soluționare a capătului de cerere privind obligarea SC A.A. SA la despăgubiri conform contractului de asigurare, reținând că, în rejudecare, se impune să se verifice existența/inexistența refuzului nejustificat ca temei al răspunderii administrative patrimoniale a autorităților publice pentru eventuala pagubă suferită de reclamant.

Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, în fond după casare, prin Sentința nr. 157 din 27 iunie 2013, a respins, ca nefondate, excepțiile invocate de pârâta Guvernul României privind tardivitatea introducerii acțiunii, tardivitatea modificării acesteia, netimbrarea acțiunii, lipsa plângerii administrative prealabile și lipsa calității procesuale pasive a Guvernului României, raportat la capetele 1 și 3 ale cererii de chemare în judecată. De asemenea, a respins, ca nefondate, excepțiile invocate de pârâta M.A.D.R. privind: tardivitatea acțiunii, inadmisibilitatea capătului 2 de cerere, lipsa de obiect a primului capăt de cerere, prematuritatea celui de-al doilea capăt de cerere.

Prin aceeași sentință, a admis, în parte, acțiunea precizată de reclamant și, în consecință, a obligat pârâtele Guvernul României, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Galați, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 5.000 RON cu titlu de despăgubiri. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Cu privire la excepțiile invocate, prima instanță a apreciat că sunt nefondate în raport cu precizările obiectului și temeiului acțiunii formulate de către reclamant. Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că obiectul acțiunii constă în despăgubiri pentru neefectuarea de către pârâtele Guvernul României, M.A.D.R.

și D.A.D.R. a demersurilor necesare în vederea "legiferării" stării de calamitate ce a afectat culturile agricole ale reclamantului, lipsindu-l astfel de un ajutor financiar consistent care ar fi acoperit parte din daunele suferite în cursul anului agricol 2008. Din înscrisurile existente la dosar rezultă că, în timp ce reclamantul a inițiat procedura prevăzută de Legea nr. 381/2002 în vigoare în 2008, pârâtele nu și-au îndeplinit obligațiile ce le incumbau în virtutea legii menționate, lege care între timp a fost abrogată.

Prima instanță a reținut, față de actele întocmite la nivel local pentru constatarea întinderii pagubei suferite de reclamant (Procesul-verbal de constatare și evaluare a pagubelor la culturile agricole nr. X1/2008, depus de către reclamant la Direcția Agricolă Galați sub nr. X2 din 5 septembrie 2008; Procesul-verbal definitiv de constatare a gradului de afectare din 6 octombrie 2008, conform căruia întreaga suprafață cultivată cu floarea soarelui a fost afectată în proporție de 63,3%) cert că dacă pârâtele ar fi dat curs solicitării reclamantului, declararea prin hotărâre de guvern a stării de calamitate ar fi condus la calcularea despăgubirilor după un algoritm legal.

În lipsa unui atare act, judecătorul fondului a apreciat că se impune să estimeze un nivel rezonabil pentru prejudiciul încercat de reclamant, neputând primi solicitarea acestuia de a fi despăgubit cu suma totală de 10.676,20 RON actualizată până la momentul plății efective, sumă egală, potrivit susținerilor reclamantului, cu valoarea sumei asigurate. Prin urmare, nu ne aflăm în prezența unei răspunderi civile delictuale, ci a unei răspunderi de drept administrativ, un astfel de raport juridic fiind generat de refuzul pârâtelor de a da curs solicitărilor reclamantului întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 381/2002. Așa fiind, întrucât reclamantul se judecă în paralel și cu societatea de asigurare (Dosar nr. 4373/324/2010), prima instanță a apreciat că suma de 5.000 RON este una rezonabilă pentru sancționarea pârâtelor din prezenta cauză.

Cum, în speță, nu mai sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 381/2002, pârâtele nu mai pot fi obligate la îndeplinirea operațiunilor administrative în temeiul respectivului normativ, ci doar la despăgubiri pentru refuzul nejustificat derivând din "tergiversarea finalizării procedurii" reglementate de Legea nr. 381/2002 înainte de abrogarea acesteia. 2. Calea de atac exercitată Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond au declarat recurs reclamantul B.I., Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Guvernul României. În motivarea recursului formulat, reclamantul B.I. a susținut netemeinicia și nelegalitatea sentinței atacate în ceea ce privește soluția de admitere în parte a acțiunii și implicit obligarea pârâților la plata în solidar a sumei de 5.000 RON cu titlu de despăgubiri.

Susține recurentul-reclamant că se impunea obligarea pârâților la plata sumei de 10.676,20 RON reprezentând daunele materiale care sunt egale cu valoarea despăgubirii care i s-ar fi cuvenit dacă pârâtele își îndeplineau obligația legală. Recurentul-reclamant menționează că se impunea acordarea despăgubirilor în suma solicitată, de 10.676,20 RON, aceasta fiind înscrisă în cuprinsul Procesului-verbal de constatare și evaluare a pagubelor la culturile agricole nr. X1/2008, cât și X2 din 6 octombrie 2008, încheiate de autoritățile pârâte, unde se menționa că aceste sume vor fi virate în contul reclamantului, nefiind contestate. Valoarea prejudiciului este chiar valoarea pierderii încercate datorită fenomenelor meteorologice cu caracter de calamitate, astfel că suma solicitată nu putea fi cenzurată de instanța de judecată fără o motivare pertinentă, care, de altfel, lipsește în cauză.

De asemenea, se susține că limitarea prejudiciului la suma de 5.000 RON de către instanța de fond, motivat de faptul că există și un litigiu al reclamantului cu asigurătorul SC A.A. pentru același prejudiciu, nu este de natură să justifice legalitatea soluției, întrucât asigurătorul a fost introdus în proces pentru a se demonstra îndeplinirea obligației de a asigura culturile pentru a beneficia de dispozițiile legii speciale, dar întrucât paguba s-a produs urmare a unui fenomen meteorologic exclus de la riscurile asigurate, este evident că asigurătorul va refuza achitarea prejudiciului încercat de reclamant prin conduita culpabilă a pârâtelor.

Recurenții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (în continuare M.A.D.R.) și Guvernul României, în esență, au adus critici comune sentinței recurate: - în mod greșit instanța de fond a respins excepția tardivității formulării modificării cererii de chemare în judecată, în raport de dispozițiile art. 132 și art. 134 C. proc. civ., întrucât aceasta nu a fost formulată la prima zi de înfățișare; - recurentele susțin și greșita soluționare a excepției tardivității dreptului la acțiune în raport de procedura instituită de Legea nr. 381/2002 și Normele metodologice de aplicare a acesteia, cât și de dispozițiile art. 11 din Legea nr. 554/2004, reiterând argumentele expuse în susținerea acestei excepții.

Recurentul M.A.D.R., invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. (1865), a formulat și alte critici în privința sentinței atacate: - Instanța de fond în rejudecare, fără o motivare în care să analizeze și apărările sale, a respins excepția invocată, respectiv lipsa procedurii prealabile, fiind încălcate dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ.; De asemenea, și celelalte excepții invocate prin întâmpinare, se susține că au fost respinse în mod netemeinic și nelegal. - În ceea ce privește fondul cauzei, recurentul susține că sentința este netemeinică și nelegală, deoarece nu s-a avut în vedere că M.A.D.R.

și-a îndeplinit obligația de a sesiza Guvernul României pentru emiterea hotărârii de guvern prevăzute de art. 14 din Legea nr. 381/2002, întrucât din actele aflate la dosarul cauzei, respectiv Adresa din 30 septembrie 2009, rezultă că s-a procedat la sesizarea acestei autorități publice conform Legii nr. 381/2002, astfel că nu se poate reține refuzul său nejustificat, cum eronat a reținut instanța de fond. În acest sens, se invocă și practica judiciară a instanței de specialitate a Înaltei Curți, respectiv Decizia nr. 2177 din 12 aprilie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. - În ceea ce privește plata sumelor, instanța de fond nu a ținut seama că aceasta se putea face după declararea stării de calamitate naturală prin hotărâre de guvern, conform art. 17 din Legea nr. 381/2002.

- În ceea ce privește reținerile instanței cu privire la angajarea răspunderii civile delictuale, se susține că niciuna din condițiile cumulative prevăzute de legiuitor pentru acest caz nu a fost întrunită în cauză, astfel încât să poată fi reținută culpa M.A.D.R. care, de altfel, și-a îndeplinit toate obligațiile care îi reveneau potrivit Legii nr. 381/2002.

Recurentul Guvernul României, în motivarea căii de atac, a adus, în esență, și alte critici sentinței recurate, astfel: - În mod greșit instanța de fond a respins excepția lipsei calității sale procesuale pasive, fiind reiterate argumentele expuse și în cadrul judecării pe fond a cauzei; - În ceea ce privește soluția pe fondul cauzei, se susține că aceasta este nefondată, întrucât instanța de fond trebuia să respingă acțiunea ca neîntemeiată, nefiind probat faptul că Guvernul României ar fi avut o conduită care să poată fi interpretată ca fiind un "refuz nejustificat" prin raportare la procedura stabilită de Legea nr. 381/2002. Pentru ca "sesizarea" Guvernului de către M.A.D.R. să aibă efecte în înțelesul Legii nr. 381/2002 (în sensul adoptării unei hotărâri de guvern de declarare a stării de calamitate), ea trebuie să îmbrace forma unui proiect de hotărâre în sensul dispozițiilor privind normele de tehnică legislativă.

Însă, în mod evident, Adresa M.A.D.R. nr. X3/2009, este o informare care nu produce efecte juridice în sensul emiterii unei hotărâri. Informarea nr. X3/2009 transmisă de M.A.D.R. și înregistrară la Registratura Generală a Guvernului sub nr. X4 din 30 septembrie 2009 a fost restituită în original, potrivit procedurii reglementate de Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 561/2009 către M.A.D.R. prin Adresa din 12 octombrie 2009, urmând a fi analizată de către minister oportunitatea prezentării unei noi informări cu același obiect, aceasta în condițiile schimbării configurației Guvernului României. Ulterior, M.A.D.R. nu a revenit cu o nouă informare privind fenomenul de secetă și acordarea de despăgubiri în baza Legii nr. 381/2002, astfel încât obligarea Guvernului la a analiza informarea și documentația transmisă nu putea fi adusă la îndeplinire, aceasta fiind restituită în original către M.A.D.R.

Sub un alt aspect, se mai învederează că în mod eronat instanța de fond a calificat Adresa M.A.D.R. nr. X3 din 30 septembrie 2009 ca fiind o sesizare în sensul textului art. 14 din Legea nr. 381/2002. Este evident că pentru a-și exercita dreptul de apreciere recunoscut de legea specială (art. 14 din Legea nr. 381/2002) cu privire la necesitatea emiterii unei hotărâri de guvern de declarare a stării de calamitate, Guvernul României trebuia să fie sesizat de inițiator (în speță M.A.D.R.) cu un proiect de hotărâre, și nu cu o informare care nu produce efecte juridice și nu poate constitui temei juridic pentru elaborarea unui act administrativ - hotărâre de guvern, această informare având caracter pur administrativ, interinstituțional.

Prin urmare, se arată că soluția instanței de fond de obligare a Guvernului de a plăti sumele de bani, cu titlu de despăgubiri civile cauzate de o presupusă conduită culpabilă a acestei autorități publice, apare ca fiind neîntemeiată. - Instanța de fond trebuia să respingă acțiunea ca neîntemeiată, întrucât, începând cu anul 2010, a fost abrogată Legea nr. 381/2002 prin Legea nr. 281/2010, astfel că nu mai există temei legal pentru emiterea unei hotărâri de guvern. - În altă ordine, se mai arată că instanța de fond ar fi trebuit să respingă acțiunea ca neîntemeiată și în ipoteza în care s-ar fi apreciat că prevederile Legii nr. 381/2002 ar fi putut fi aplicate și în prezenta cauză.

Pentru a putea pretinde recunoașterea stării de calamitate și respectiv, dreptul la despăgubiri, nu este suficientă simpla susținere că s-a manifestat fenomenul de secetă, ci partea reclamantă trebuie să facă și dovada că terenul respectiv nu a fost amenajat pentru irigații (condiție impusă de art. 2 din lege, cât și de Normele metodologice) sau cel puțin dovada că nu există posibilitatea amenajării la irigat prin racordarea producătorului agricol la sistemul de irigare preexistent. Acest aspect constituie o altă condiție de admisibilitate a acțiunii, a cărei îndeplinire nu a fost dovedită în speță. Ambele recurente-pârâte au invocat și jurisprudență în sensul criticilor formulate. Ulterior, recurentul M.A.D.R.

a depus la dosarul cauzei concluzii scrise, reiterând argumentele din cererea de recurs. Intimata-pârâtă Societatea de Asigurare-Reasigurare A.A. SA a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de reclamantul B.I., în ceea ce o privește, susținând că asigurarea intervenea pentru riscurile de grindină, ploaie torențială, furtună/vijelie și nu pentru riscul de secetă excesivă, persistentă în timp. 3. Soluția instanței de recurs Înalta Curte, analizând recursurile formulate de M.A.D.R. și Guvernul României, apreciază că sunt nefondate, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare, ținând seama și de dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată.

Din considerentele Deciziei de casare nr. 3753 din 26 septembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, rezultă că a fost dezlegată irevocabil problema de drept referitoare la nereținerea de către instanța de fond a excepției tardivității cererii de completare a acțiunii principale, statuându-se că în mod judicios, în raport cu prevederile art. 132 și art. 134 C. proc. civ. aceasta nu a fost formulată tardiv. Prin urmare, în raport și de dispozițiile art. 315 alin. (l) C. proc. civ., soluția instanței de fond sub acest aspect este corectă, iar criticile formulate nu mai pot fi reluate în cadrul actualului recurs. Criticile referitoare la nereținerea excepției tardivității acțiunii, a neparcurgerii plângerii prealabile și a lipsei calității procesuale pasive a Guvernului României sunt nefondate.

Din considerentele aceleiași Decizii nr. 3753/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție rezultă că a fost trimisă cauza pentru rejudecare în ceea ce privește existența/inexistența refuzului nejustificat ca temei al răspunderii administrative patrimoniale a autorităților publice pentru eventuala pagubă suferită de reclamant. Instanța de fond în rejudecarea cauzei, a reținut că modalitatea în care a fost analizată/rezolvată cererea reclamantei întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 381/2002 de către M.A.D.R. și Guvern, prin prisma atribuțiilor acestora, conform Legii nr. 381/2002, reprezintă un refuz nejustificat în sensul art. 2 alin. (l) lit. i) din Legea nr. 554/2004. Potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este asimilat actului administrativ și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim.

Conform art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, nu este obligatorie plângerea prealabilă în cazul acțiunilor care privesc cererile care au ca temei refuzul nejustificat. În consecință, nu se impunea îndeplinirea procedurii prealabile. În altă ordine, este necontestat de părți că Legea nr. 381/2002 a prevăzut o procedură specială în ceea ce privește acordarea de despăgubiri producătorilor agricoli, în care sunt antrenate ca autorități publice atât M.A.D.R., cât și Guvernul României. Conform art. 14 din acest act normativ, Guvernul este sesizat de ministerul pârât care, în funcție de calamitățile naturale, precum și de mărimea zonelor afectate, declară starea de calamitate prin hotărâre. Prin urmare, în raport de aceste dispoziții legale rezultă că există identitate între calitatea de pârât a Guvernului și titularul obligației din raportul juridic generat de reglementarea specială.

Astfel, este nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive. Referitor la soluția privind respingerea excepției tardivității acțiunii, se reține că soluția este corectă. Necontestat este faptul că începând cu anul 2008, reclamantul a demarat procedura de constatare și evaluare a pagubelor pentru culturile agricole afectate de calamitățile naturale, în temeiul Legii nr. 381/2002, dovadă în acest sens fiind Procesul-verbal de constatare și evaluare din 6 octombrie 2008, în cuprinsul căruia valoarea despăgubirilor cuvenite a fost evaluată la 10.676,20 RON. Acest proces-verbal a fost semnat și însușit de asigurător, de M.F.P. - Administrația Financiară Munteni, Primăria Comunei Ghidigeni, D.G.A.A.

Galați - Centrul Agricol Ghidigeni, județul Galați. De asemenea, din Procesul-verbal de constatare și evaluare a pagubelor agricole din 3 august 2009, menționat de reclamant și necontestat de părți, rezultă că a fost cunoscută starea de calamitate a culturilor aparținând reclamantului. Astfel, este evident că demersurile reclamantului în ceea ce privește autoritățile implicate în soluționarea cererii sale au fost exercitate în mod continuu, neputându-se reține o pasivitate a acestuia care să poată fi sancționată în raport cu dispozițiile legale aplicabile, referitoare la termenele de introducere a acțiunii, reglementate de art. 11 din Legea nr. 554/2004, în lipsa unor dispoziții speciale în acest sens.

În altă ordine, în considerentele Deciziei nr. 3753 din 26 septembrie 2012 a Înaltei Curți, s-a reținut că în primul ciclu procesual, instanța de fond a admis acțiunea reclamantei, fără a avea temei legal, din moment ce Legea nr. 381/2002 fusese abrogată. Cum Legea nr. 381/2002 a fost abrogată prin Legea nr. 281/2010, este evident că nu mai există temei legal pentru a se dispune obligarea M.A.D.R. la întocmirea documentației necesare în vederea adoptării unei hotărâri a guvernului pentru constatarea stării de calamitate și a Guvernului României să adopte o asemenea hotărâre în cauză. Instanța de fond, ținând seama de dezlegările instanței de recurs, în mod corect a apreciat că se impune obligarea pârâtelor la plata despăgubirilor.

În mod corect instanța de fond a reținut culpa acestor autorități implicate în procedura prevăzută de Legea nr. 381/2002, în privința pagubei pretinse. Legea nr. 381/2002 și Norma metodologică de aplicare a acesteia au prevăzut o procedură de constatare și evaluare a pagubelor produse de calamități naturale. Potrivit art. 13 și 14 din Legea nr. 381/2002, atât M.A.D.R. cât și Guvernului României le incumbau obligații în derularea și finalizarea acestei proceduri. Necontestată este susținerea M.A.D.R. în sensul că prin Adresa nr. X3 din 30 septembrie 2009, a sesizat Guvernul României, în temeiul art. 14 din Legea nr. 381/2002, pentru a emite o hotărâre cu privire la declararea stării de calamitate.

Însă, pârâtul Guvernul României a restituit documentația transmisă de M.A.D.R. prin Adresa din 12 octombrie 2009, motivat de faptul că urmează a fi analizată de către minister oportunitatea prezentării unei noi informări cu același obiect, în condițiile schimbării configurației Guvernului. Or, în condițiile în care M.A.D.R. aprecia că sesizarea sa îndeplinește cerințele legale, se impunea adoptarea unei conduite active și în concordanță cu dispozițiile legale care le avea la dispoziție față de atitudinea manifestată a Guvernului României de a-i restitui sesizarea, pe care însă nu a dovedit-o. De ademenea, Guvernul României, în spiritul unei conduite corecte care să satisfacă cerințele dreptului la o bună administrare, cât și în spiritul respectării dispozițiilor Legii nr. 381/2002, se impunea să solicite completarea documentației transmise, cu actualizarea semnăturii ministrului desemnat.

Prin urmare, modul de a acționa al acestor autorități publice denotă exces de putere, în raport de obligațiile/competențele care le incumbau potrivit dispozițiilor art. 9 - 14 din Legea nr. 381/2002 și a prevederilor Normei metodologice de aplicare a acestei legi. În consecință, cererea reclamantei, care a fost formulată înainte de abrogarea Legii nr. 381/2002, trebuia soluționată de autoritățile publice potrivit competențelor în cadrul procedurii instituite de dispozițiile legale menționate anterior, fără a tergiversa nejustificat finalizarea procedurii. Astfel, conduita acestora, în raport de probatoriul administrat în cauză, conduce la concluzia că sunt întrunite condițiile cerute de Legea nr. 554/2004, art. 2 alin. (l) lit. i) cu raportare la art. 2 alin. (l) lit. n) pentru existența refuzului nejustificat.

În consecință, se impune respingerea recursurilor formulate de M.A.D.R. și Guvernul României ca nefondate. În ceea ce privește recursul formulat de reclamantul B.I., instanța de recurs apreciază că acesta este fondat urmând a fi admis pentru considerentele ce urmează a fi expuse. Rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv Procesul-verbal definitiv de constatare a gradului de afectare din 6 octombrie 2008, că au fost stabilite despăgubirile ce se vor acorda pentru suprafața afectată, fiind menționată în cuprinsul acestuia suma de 10.676,20 RON, care va fi virată recurentului-reclamant într-un cont deschid la B. Tecuci. Acest proces-verbal a fost semnat și însușit de asigurător, de M.F.P.

- Administrația Financiară Munteni, Primăria Comunei Ghidigeni, D.G.A.A. Galați - Centrul Agricol Ghidigeni, județul Galați. Astfel, suma de 10.676,20 RON, solicită de reclamant, nu a constituit obiect al vreunor critici ale autorităților pârâte implicate în procedura prevăzută de Legea nr. 381/2002. Mai mult, M.A.D.R. a verificat și înaintat documentația reclamantului de constatare a calamităților, fără a o infirma sub acest aspect. De altfel, în cadrul procedurii, nici Guvernul nu a contestat sau amendat în vreun fel documentele înaintate, cu referire la sumele înscrise în procesele-verbale de constatare și stabilire a despăgubirilor. Prin urmare, instanța de fond, în mod greșit a admis în parte acțiunea reclamantului, obligând autoritățile pârâte la plata sumei de 5.000 RON cu titlu de despăgubiri, deși cuantumul acestora, necontestat, astfel cum s-a reținut anterior, este de 10.676,20 RON.

Față de toate considerentele expuse, se impune admiterea acțiunii reclamantului și obligarea autorităților pârâte, în solidar, la plata sumei de 10.676,20 RON, cu titlu de despăgubiri, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate. În fine, practica judiciară la care s-a făcut referire nu reprezintă o jurisprudență unitară și constantă în ceea ce privește problema de drept ivită și în prezenta cauză, pentru a fi avută în vedere din perspectiva mecanismului de practică judiciară unitară. De altfel, în sensul soluției pronunțate în cauza de față, se impune a fi menționată jurisprudența constantă a Înaltei Curți, secția contencios administrativ și fiscal, respectiv Decizia nr. 3464/2014.

În concluzie, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I, teza a II-a, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, Înalta Curte va respinge recursurile formulate de M.A.D.R. și Guvernul României și va admite recursul formulat de reclamantul B.I., va modifica sentința atacată în sensul că va obliga Guvernul României, M.A.D.R. și Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Galați, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 10.676,20 RON, cu titlu de despăgubiri. Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Guvernul României împotriva Sentinței nr. 157 din 27 iunie 2013 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Admite recursul declarat de B.I. împotriva Sentinței nr. 157 din 27 iunie 2013 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că obligă Guvernul României, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Galați, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 10.676,20 RON, cu titlu de despăgubiri. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 ianuarie 2015. Procesat de GGC - AZ