ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 54/2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 54/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria

Tecuci și ulterior pe rolul Curții de Apel Galați, secția contencios

administrativ și fiscal, ca urmare a declinării soluționării cauzei prin

Sentința nr. 2769/2010, reclamantul B.I. a solicitat, în contradictoriu cu

pârâții SC A.A. SA, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Direcția

pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Galați și Guvernul României, obligarea

M.A.D.R. să sesizeze Guvernul României, în temeiul art. 14 din Legea nr.

381/2002, cu privire la starea de calamitate a culturilor din anul 2008 din

județul Galați; obligarea Guvernul României să declare, prin hotărâre, starea

de calamitate a culturilor din Județul Galați, pentru a stabili nivelul

despăgubirilor și să fie obligate toate pârâtele, în solidar, în baza hotărârii

de guvern, să o despăgubească cu suma de 10.676,20 RON, actualizată până la

momentul plății efective, precum și a majorărilor de întârziere conform Legii

nr. 381/2001.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că în anul agricol 2008 a încheiat o poliță de asigurare

cu pârâta SC A.A. SA, prin care și-a asigurat producția de floarea soarelui și,

deși cultura asigurată a fost afectată de seceta excesivă complexă, nu a primit

de la aceasta niciun fel de despăgubire.

Prin întâmpinare,

pârâtul Guvernul României a invocat excepția tardivității acțiunii, având în

vedere termenele stabilite de Legea nr. 381/2002 și de Legea nr. 554/2004,

excepția lipsei plângerii administrative prealabile prevăzute de art. 7 din

Legea nr. 554/2004, excepția lipsei calității sale procesuale pasive cu privire

la capetele 1 și 3 din cerere, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii, ca

neîntemeiată.

Prin întâmpinare,

pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a arătat că acțiunea este

lipsită de obiect, actul normativ care a stat la baza pretenției deduse

judecății fiind abrogat expres prin Legea nr. 281/2010, acțiunea fiind și

inadmisibilă.

Reclamantul a

formulat cerere completatoare, prin care a indicat ca temei juridic distinct,

dispozițiile art. 998 și 999 C. civ. pentru capătul de cerere privind obligarea

pârâtelor la plata prejudiciului cauzat pentru neîndeplinirea în termen a

obligațiilor ce le reveneau ca urmare a contractului de asigurare încheiat.

Prin întâmpinare,

pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a arătat că Legea nr.

381/2001 este structurată în două mari etape, reclamantul aflându-se în eroare,

în sensul că face confuzii între cele două etape succesive prevăzute de lege.

Pârâtul Guvernul

României a invocat excepția tardivității completării cererii de chemare în

judecată.

Prin Sentința nr. 192

din 16 iunie 2011, Curtea de Apel Galați a respins excepțiile invocate de

pârâtele Guvernul României, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și

Direcția pentru Agricultură Galați; a admis acțiunea, cu consecința obligării

pârâtei M.A.D.R. la efectuarea procedurii necesare în vederea adoptării

hotărârii de guvern ce constată starea de calamitate în județul Galați pe

suprafețele asigurate de reclamant.

Totodată, a obligat

pârâtul Guvernul României să adopte hotărârea ce constată starea de calamitate,

iar pârâtele SC A.A. SA, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale,

Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Galați și Guvernul României au

fost obligate, în solidar, la plata sumei de 10.676,20 RON reprezentând

pierderile suportate de reclamant, cu majorări de întârziere și actualizate

până la momentul plății.

Împotriva acestei

hotărâri au formulat recurs M.A.D.R., D.A.D.R., Guvernul României și SC A.A.

SA, iar prin Decizia nr. 3753 din 26 septembrie 2012 Înalta Curte de Casație și

Justiție a admis recursurile, a casat sentința recurată cu trimiterea cauzei

către aceeași instanță pentru rejudecare și către Judecătoria Tecuci, pentru

competenta soluționare a capătului de cerere privind obligarea SC A.A. SA la

despăgubiri conform contractului de asigurare, reținând că, în rejudecare, se

impune să se verifice existența/inexistența refuzului nejustificat ca temei al

răspunderii administrative patrimoniale a autorităților publice pentru

eventuala pagubă suferită de reclamant.

Curtea de Apel

Galați, secția contencios administrativ și fiscal, în fond după casare, prin

Sentința nr. 157 din 27 iunie 2013, a respins, ca nefondate, excepțiile

invocate de pârâta Guvernul României privind tardivitatea introducerii

acțiunii, tardivitatea modificării acesteia, netimbrarea acțiunii, lipsa

plângerii administrative prealabile și lipsa calității procesuale pasive a

Guvernului României, raportat la capetele 1 și 3 ale cererii de chemare în

judecată.

De asemenea, a

respins, ca nefondate, excepțiile invocate de pârâta M.A.D.R. privind:

tardivitatea acțiunii, inadmisibilitatea capătului 2 de cerere, lipsa de obiect

a primului capăt de cerere, prematuritatea celui de-al doilea capăt de cerere.

Prin aceeași

sentință, a admis, în parte, acțiunea precizată de reclamant și, în consecință,

a obligat pârâtele Guvernul României, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării

Rurale și Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Galați, în solidar,

la plata către reclamant a sumei de 5.000 RON cu titlu de despăgubiri.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Cu privire la

excepțiile invocate, prima instanță a apreciat că sunt nefondate în raport cu

precizările obiectului și temeiului acțiunii formulate de către reclamant.

Pe fondul cauzei,

prima instanță a reținut că obiectul acțiunii constă în despăgubiri pentru

neefectuarea de către pârâtele Guvernul României, M.A.D.R. și D.A.D.R. a

demersurilor necesare în vederea "legiferării" stării de calamitate

ce a afectat culturile agricole ale reclamantului, lipsindu-l astfel de un

ajutor financiar consistent care ar fi acoperit parte din daunele suferite în

cursul anului agricol 2008.

Din înscrisurile

existente la dosar rezultă că, în timp ce reclamantul a inițiat procedura

prevăzută de Legea nr. 381/2002 în vigoare în 2008, pârâtele nu și-au

îndeplinit obligațiile ce le incumbau în virtutea legii menționate, lege care

între timp a fost abrogată.

Prima instanță a

reținut, față de actele întocmite la nivel local pentru constatarea întinderii

pagubei suferite de reclamant (Procesul-verbal de constatare și evaluare a

pagubelor la culturile agricole nr. X1/2008, depus de către reclamant la

Direcția Agricolă Galați sub nr. X2 din 5 septembrie 2008; Procesul-verbal

definitiv de constatare a gradului de afectare din 6 octombrie 2008, conform

căruia întreaga suprafață cultivată cu floarea soarelui a fost afectată în

proporție de 63,3%) cert că dacă pârâtele ar fi dat curs solicitării

reclamantului, declararea prin hotărâre de guvern a stării de calamitate ar fi

condus la calcularea despăgubirilor după un algoritm legal.

În lipsa unui atare

act, judecătorul fondului a apreciat că se impune să estimeze un nivel

rezonabil pentru prejudiciul încercat de reclamant, neputând primi solicitarea

acestuia de a fi despăgubit cu suma totală de 10.676,20 RON actualizată până la

momentul plății efective, sumă egală, potrivit susținerilor reclamantului, cu valoarea

sumei asigurate.

Prin urmare, nu ne

aflăm în prezența unei răspunderi civile delictuale, ci a unei răspunderi de

drept administrativ, un astfel de raport juridic fiind generat de refuzul

pârâtelor de a da curs solicitărilor reclamantului întemeiate pe dispozițiile

Legii nr. 381/2002.

Așa fiind, întrucât

reclamantul se judecă în paralel și cu societatea de asigurare (Dosar nr.

4373/324/2010), prima instanță a apreciat că suma de 5.000 RON este una

rezonabilă pentru sancționarea pârâtelor din prezenta cauză.

Cum, în speță, nu mai

sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 381/2002, pârâtele nu mai pot fi

obligate la îndeplinirea operațiunilor administrative în temeiul respectivului

normativ, ci doar la despăgubiri pentru refuzul nejustificat derivând din

"tergiversarea finalizării procedurii" reglementate de Legea nr.

381/2002 înainte de abrogarea acesteia.

exercitată

Împotriva sentinței

pronunțate de instanța de fond au declarat recurs reclamantul B.I., Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Guvernul României.

În motivarea

recursului formulat, reclamantul B.I. a susținut netemeinicia și nelegalitatea

sentinței atacate în ceea ce privește soluția de admitere în parte a acțiunii

și implicit obligarea pârâților la plata în solidar a sumei de 5.000 RON cu

titlu de despăgubiri.

Susține

recurentul-reclamant că se impunea obligarea pârâților la plata sumei de

10.676,20 RON reprezentând daunele materiale care sunt egale cu valoarea

despăgubirii care i s-ar fi cuvenit dacă pârâtele își îndeplineau obligația

legală.

Recurentul-reclamant

menționează că se impunea acordarea despăgubirilor în suma solicitată, de

10.676,20 RON, aceasta fiind înscrisă în cuprinsul Procesului-verbal de

constatare și evaluare a pagubelor la culturile agricole nr. X1/2008, cât și X2

din 6 octombrie 2008, încheiate de autoritățile pârâte, unde se menționa că

aceste sume vor fi virate în contul reclamantului, nefiind contestate.

Valoarea

prejudiciului este chiar valoarea pierderii încercate datorită fenomenelor

meteorologice cu caracter de calamitate, astfel că suma solicitată nu putea fi

cenzurată de instanța de judecată fără o motivare pertinentă, care, de altfel,

lipsește în cauză.

De asemenea, se

susține că limitarea prejudiciului la suma de 5.000 RON de către instanța de

fond, motivat de faptul că există și un litigiu al reclamantului cu

asigurătorul SC A.A. pentru același prejudiciu, nu este de natură să justifice

legalitatea soluției, întrucât asigurătorul a fost introdus în proces pentru a

se demonstra îndeplinirea obligației de a asigura culturile pentru a beneficia

de dispozițiile legii speciale, dar întrucât paguba s-a produs urmare a unui

fenomen meteorologic exclus de la riscurile asigurate, este evident că

asigurătorul va refuza achitarea prejudiciului încercat de reclamant prin

conduita culpabilă a pârâtelor.

Recurenții Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale (în continuare M.A.D.R.) și Guvernul

României, în esență, au adus critici comune sentinței recurate:

- în mod greșit

instanța de fond a respins excepția tardivității formulării modificării cererii

de chemare în judecată, în raport de dispozițiile art. 132 și art. 134 C. proc.

civ., întrucât aceasta nu a fost formulată la prima zi de înfățișare;

- recurentele susțin

și greșita soluționare a excepției tardivității dreptului la acțiune în raport

de procedura instituită de Legea nr. 381/2002 și Normele metodologice de

aplicare a acesteia, cât și de dispozițiile art. 11 din Legea nr. 554/2004,

reiterând argumentele expuse în susținerea acestei excepții.

Recurentul M.A.D.R.,

invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. (1865), a formulat și

alte critici în privința sentinței atacate:

- Instanța de fond în

rejudecare, fără o motivare în care să analizeze și apărările sale, a respins

excepția invocată, respectiv lipsa procedurii prealabile, fiind încălcate

dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ.;

De asemenea, și

celelalte excepții invocate prin întâmpinare, se susține că au fost respinse în

mod netemeinic și nelegal.

- În ceea ce privește

fondul cauzei, recurentul susține că sentința este netemeinică și nelegală,

deoarece nu s-a avut în vedere că M.A.D.R. și-a îndeplinit obligația de a

sesiza Guvernul României pentru emiterea hotărârii de guvern prevăzute de art.

14 din Legea nr. 381/2002, întrucât din actele aflate la dosarul cauzei,

respectiv Adresa din 30 septembrie 2009, rezultă că s-a procedat la sesizarea

acestei autorități publice conform Legii nr. 381/2002, astfel că nu se poate

reține refuzul său nejustificat, cum eronat a reținut instanța de fond.

În acest sens, se

invocă și practica judiciară a instanței de specialitate a Înaltei Curți,

respectiv Decizia nr. 2177 din 12 aprilie 2011 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție.

- În ceea ce privește

plata sumelor, instanța de fond nu a ținut seama că aceasta se putea face după

declararea stării de calamitate naturală prin hotărâre de guvern, conform art.

17 din Legea nr. 381/2002.

- În ceea ce privește

reținerile instanței cu privire la angajarea răspunderii civile delictuale, se

susține că niciuna din condițiile cumulative prevăzute de legiuitor pentru

acest caz nu a fost întrunită în cauză, astfel încât să poată fi reținută culpa

M.A.D.R. care, de altfel, și-a îndeplinit toate obligațiile care îi reveneau

potrivit Legii nr. 381/2002.

Recurentul Guvernul

României, în motivarea căii de atac, a adus, în esență, și alte critici

sentinței recurate, astfel:

- În mod greșit

instanța de fond a respins excepția lipsei calității sale procesuale pasive,

fiind reiterate argumentele expuse și în cadrul judecării pe fond a cauzei;

- În ceea ce privește

soluția pe fondul cauzei, se susține că aceasta este nefondată, întrucât

instanța de fond trebuia să respingă acțiunea ca neîntemeiată, nefiind probat

faptul că Guvernul României ar fi avut o conduită care să poată fi interpretată

ca fiind un "refuz nejustificat" prin raportare la procedura

stabilită de Legea nr. 381/2002.

Pentru ca

"sesizarea" Guvernului de către M.A.D.R. să aibă efecte în înțelesul

Legii nr. 381/2002 (în sensul adoptării unei hotărâri de guvern de declarare a

stării de calamitate), ea trebuie să îmbrace forma unui proiect de hotărâre în

sensul dispozițiilor privind normele de tehnică legislativă.

Însă, în mod evident,

Adresa M.A.D.R. nr. X3/2009, este o informare care nu produce efecte juridice în

sensul emiterii unei hotărâri.

Informarea nr.

X3/2009 transmisă de M.A.D.R. și înregistrară la Registratura Generală a

Guvernului sub nr. X4 din 30 septembrie 2009 a fost restituită în original,

potrivit procedurii reglementate de Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 561/2009

către M.A.D.R. prin Adresa din 12 octombrie 2009, urmând a fi analizată de

către minister oportunitatea prezentării unei noi informări cu același obiect,

aceasta în condițiile schimbării configurației Guvernului României.

Ulterior, M.A.D.R. nu

a revenit cu o nouă informare privind fenomenul de secetă și acordarea de

despăgubiri în baza Legii nr. 381/2002, astfel încât obligarea Guvernului la a

analiza informarea și documentația transmisă nu putea fi adusă la îndeplinire,

aceasta fiind restituită în original către M.A.D.R.

Sub un alt aspect, se

mai învederează că în mod eronat instanța de fond a calificat Adresa M.A.D.R.

nr. X3 din 30 septembrie 2009 ca fiind o sesizare în sensul textului art. 14

din Legea nr. 381/2002.

Este evident că pentru

a-și exercita dreptul de apreciere recunoscut de legea specială (art. 14 din

Legea nr. 381/2002) cu privire la necesitatea emiterii unei hotărâri de guvern

de declarare a stării de calamitate, Guvernul României trebuia să fie sesizat

de inițiator (în speță M.A.D.R.) cu un proiect de hotărâre, și nu cu o

informare care nu produce efecte juridice și nu poate constitui temei juridic

pentru elaborarea unui act administrativ - hotărâre de guvern, această

informare având caracter pur administrativ, interinstituțional.

Prin urmare, se arată

că soluția instanței de fond de obligare a Guvernului de a plăti sumele de

bani, cu titlu de despăgubiri civile cauzate de o presupusă conduită culpabilă

a acestei autorități publice, apare ca fiind neîntemeiată.

- Instanța de fond

trebuia să respingă acțiunea ca neîntemeiată, întrucât, începând cu anul 2010,

a fost abrogată Legea nr. 381/2002 prin Legea nr. 281/2010, astfel că nu mai

există temei legal pentru emiterea unei hotărâri de guvern.

- În altă ordine, se

mai arată că instanța de fond ar fi trebuit să respingă acțiunea ca

neîntemeiată și în ipoteza în care s-ar fi apreciat că prevederile Legii nr.

381/2002 ar fi putut fi aplicate și în prezenta cauză.

Pentru a putea

pretinde recunoașterea stării de calamitate și respectiv, dreptul la

despăgubiri, nu este suficientă simpla susținere că s-a manifestat fenomenul de

secetă, ci partea reclamantă trebuie să facă și dovada că terenul respectiv nu

a fost amenajat pentru irigații (condiție impusă de art. 2 din lege, cât și de

Normele metodologice) sau cel puțin dovada că nu există posibilitatea

amenajării la irigat prin racordarea producătorului agricol la sistemul de

irigare preexistent. Acest aspect constituie o altă condiție de admisibilitate

a acțiunii, a cărei îndeplinire nu a fost dovedită în speță.

Ambele

recurente-pârâte au invocat și jurisprudență în sensul criticilor formulate.

Ulterior, recurentul

M.A.D.R. a depus la dosarul cauzei concluzii scrise, reiterând argumentele din

cererea de recurs.

Intimata-pârâtă

Societatea de Asigurare-Reasigurare A.A. SA a depus la dosar întâmpinare prin

care a solicitat respingerea recursului formulat de reclamantul B.I., în ceea

ce o privește, susținând că asigurarea intervenea pentru riscurile de grindină,

ploaie torențială, furtună/vijelie și nu pentru riscul de secetă excesivă,

persistentă în timp.

de recurs

Înalta Curte,

analizând recursurile formulate de M.A.D.R. și Guvernul României, apreciază că

sunt nefondate, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în

continuare, ținând seama și de dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr.

554/2004, modificată și completată.

Din considerentele

Deciziei de casare nr. 3753 din 26 septembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, rezultă că a fost dezlegată irevocabil problema de drept

referitoare la nereținerea de către instanța de fond a excepției tardivității

cererii de completare a acțiunii principale, statuându-se că în mod judicios,

în raport cu prevederile art. 132 și art. 134 C. proc. civ. aceasta nu a fost

formulată tardiv.

Prin urmare, în

raport și de dispozițiile art. 315 alin. (l) C. proc. civ., soluția instanței

de fond sub acest aspect este corectă, iar criticile formulate nu mai pot fi

reluate în cadrul actualului recurs.

Criticile referitoare

la nereținerea excepției tardivității acțiunii, a neparcurgerii plângerii

prealabile și a lipsei calității procesuale pasive a Guvernului României sunt

nefondate.

Din considerentele

aceleiași Decizii nr. 3753/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție rezultă

că a fost trimisă cauza pentru rejudecare în ceea ce privește

existența/inexistența refuzului nejustificat ca temei al răspunderii

administrative patrimoniale a autorităților publice pentru eventuala pagubă

suferită de reclamant.

Instanța de fond în

rejudecarea cauzei, a reținut că modalitatea în care a fost analizată/rezolvată

cererea reclamantei întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 381/2002 de către

M.A.D.R. și Guvern, prin prisma atribuțiilor acestora, conform Legii nr.

381/2002, reprezintă un refuz nejustificat în sensul art. 2 alin. (l) lit. i)

din Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 2 alin.

(2) din Legea nr. 554/2004 este asimilat actului administrativ și refuzul

nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim.

Conform art. 7 alin.

(5) din Legea nr. 554/2004, nu este obligatorie plângerea prealabilă în cazul

acțiunilor care privesc cererile care au ca temei refuzul nejustificat.

În consecință, nu se

impunea îndeplinirea procedurii prealabile.

În altă ordine, este

necontestat de părți că Legea nr. 381/2002 a prevăzut o procedură specială în

ceea ce privește acordarea de despăgubiri producătorilor agricoli, în care sunt

antrenate ca autorități publice atât M.A.D.R., cât și Guvernul României.

Conform art. 14 din

acest act normativ, Guvernul este sesizat de ministerul pârât care, în funcție

de calamitățile naturale, precum și de mărimea zonelor afectate, declară starea

de calamitate prin hotărâre.

Prin urmare, în

raport de aceste dispoziții legale rezultă că există identitate între calitatea

de pârât a Guvernului și titularul obligației din raportul juridic generat de

reglementarea specială.

Astfel, este

nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive.

Referitor la soluția

privind respingerea excepției tardivității acțiunii, se reține că soluția este

corectă.

Necontestat este

faptul că începând cu anul 2008, reclamantul a demarat procedura de constatare

și evaluare a pagubelor pentru culturile agricole afectate de calamitățile

naturale, în temeiul Legii nr. 381/2002, dovadă în acest sens fiind

Procesul-verbal de constatare și evaluare din 6 octombrie 2008, în cuprinsul

căruia valoarea despăgubirilor cuvenite a fost evaluată la 10.676,20 RON.

Acest proces-verbal a

fost semnat și însușit de asigurător, de M.F.P. - Administrația Financiară

Munteni, Primăria Comunei Ghidigeni, D.G.A.A. Galați - Centrul Agricol

Ghidigeni, județul Galați.

De asemenea, din

Procesul-verbal de constatare și evaluare a pagubelor agricole din 3 august

2009, menționat de reclamant și necontestat de părți, rezultă că a fost

cunoscută starea de calamitate a culturilor aparținând reclamantului.

Astfel, este evident

că demersurile reclamantului în ceea ce privește autoritățile implicate în

soluționarea cererii sale au fost exercitate în mod continuu, neputându-se

reține o pasivitate a acestuia care să poată fi sancționată în raport cu

dispozițiile legale aplicabile, referitoare la termenele de introducere a

acțiunii, reglementate de art. 11 din Legea nr. 554/2004, în lipsa unor

dispoziții speciale în acest sens.

În altă ordine, în

considerentele Deciziei nr. 3753 din 26 septembrie 2012 a Înaltei Curți, s-a

reținut că în primul ciclu procesual, instanța de fond a admis acțiunea

reclamantei, fără a avea temei legal, din moment ce Legea nr. 381/2002 fusese

abrogată.

Cum Legea nr.

381/2002 a fost abrogată prin Legea nr. 281/2010, este evident că nu mai există

temei legal pentru a se dispune obligarea M.A.D.R. la întocmirea documentației

necesare în vederea adoptării unei hotărâri a guvernului pentru constatarea

stării de calamitate și a Guvernului României să adopte o asemenea hotărâre în

cauză.

Instanța de fond,

ținând seama de dezlegările instanței de recurs, în mod corect a apreciat că se

impune obligarea pârâtelor la plata despăgubirilor.

În mod corect instanța

de fond a reținut culpa acestor autorități implicate în procedura prevăzută de

Legea nr. 381/2002, în privința pagubei pretinse.

Legea nr. 381/2002 și

Norma metodologică de aplicare a acesteia au prevăzut o procedură de constatare

și evaluare a pagubelor produse de calamități naturale.

Potrivit art. 13 și

14 din Legea nr. 381/2002, atât M.A.D.R. cât și Guvernului României le incumbau

obligații în derularea și finalizarea acestei proceduri.

Necontestată este

susținerea M.A.D.R. în sensul că prin Adresa nr. X3 din 30 septembrie 2009, a

sesizat Guvernul României, în temeiul art. 14 din Legea nr. 381/2002, pentru a

emite o hotărâre cu privire la declararea stării de calamitate.

Însă, pârâtul

Guvernul României a restituit documentația transmisă de M.A.D.R. prin Adresa

din 12 octombrie 2009, motivat de faptul că urmează a fi analizată de către

minister oportunitatea prezentării unei noi informări cu același obiect, în

condițiile schimbării configurației Guvernului.

Or, în condițiile în

care M.A.D.R. aprecia că sesizarea sa îndeplinește cerințele legale, se impunea

adoptarea unei conduite active și în concordanță cu dispozițiile legale care le

avea la dispoziție față de atitudinea manifestată a Guvernului României de a-i

restitui sesizarea, pe care însă nu a dovedit-o.

De ademenea, Guvernul

României, în spiritul unei conduite corecte care să satisfacă cerințele

dreptului la o bună administrare, cât și în spiritul respectării dispozițiilor

Legii nr. 381/2002, se impunea să solicite completarea documentației transmise,

cu actualizarea semnăturii ministrului desemnat.

Prin urmare, modul de

a acționa al acestor autorități publice denotă exces de putere, în raport de

obligațiile/competențele care le incumbau potrivit dispozițiilor art. 9 - 14

din Legea nr. 381/2002 și a prevederilor Normei metodologice de aplicare a

acestei legi.

În consecință,

cererea reclamantei, care a fost formulată înainte de abrogarea Legii nr.

381/2002, trebuia soluționată de autoritățile publice potrivit competențelor în

cadrul procedurii instituite de dispozițiile legale menționate anterior, fără a

tergiversa nejustificat finalizarea procedurii.

Astfel, conduita

acestora, în raport de probatoriul administrat în cauză, conduce la concluzia

că sunt întrunite condițiile cerute de Legea nr. 554/2004, art. 2 alin. (l)

lit. i) cu raportare la art. 2 alin. (l) lit. n) pentru existența refuzului

nejustificat.

În consecință, se

impune respingerea recursurilor formulate de M.A.D.R. și Guvernul României ca

nefondate.

În ceea ce privește

recursul formulat de reclamantul B.I., instanța de recurs apreciază că acesta

este fondat urmând a fi admis pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Rezultă din

înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv Procesul-verbal definitiv de

constatare a gradului de afectare din 6 octombrie 2008, că au fost stabilite

despăgubirile ce se vor acorda pentru suprafața afectată, fiind menționată în

cuprinsul acestuia suma de 10.676,20 RON, care va fi virată

recurentului-reclamant într-un cont deschid la B. Tecuci.

Acest proces-verbal a

fost semnat și însușit de asigurător, de M.F.P. - Administrația Financiară

Munteni, Primăria Comunei Ghidigeni, D.G.A.A. Galați - Centrul Agricol

Ghidigeni, județul Galați.

Astfel, suma de

10.676,20 RON, solicită de reclamant, nu a constituit obiect al vreunor critici

ale autorităților pârâte implicate în procedura prevăzută de Legea nr.

381/2002.

Mai mult, M.A.D.R. a

verificat și înaintat documentația reclamantului de constatare a calamităților,

fără a o infirma sub acest aspect.

De altfel, în cadrul

procedurii, nici Guvernul nu a contestat sau amendat în vreun fel documentele

înaintate, cu referire la sumele înscrise în procesele-verbale de constatare și

stabilire a despăgubirilor.

Prin urmare, instanța

de fond, în mod greșit a admis în parte acțiunea reclamantului, obligând

autoritățile pârâte la plata sumei de 5.000 RON cu titlu de despăgubiri, deși

cuantumul acestora, necontestat, astfel cum s-a reținut anterior, este de

10.676,20 RON.

Față de toate

considerentele expuse, se impune admiterea acțiunii reclamantului și obligarea

autorităților pârâte, în solidar, la plata sumei de 10.676,20 RON, cu titlu de

despăgubiri, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

În fine, practica

judiciară la care s-a făcut referire nu reprezintă o jurisprudență unitară și

constantă în ceea ce privește problema de drept ivită și în prezenta cauză,

pentru a fi avută în vedere din perspectiva mecanismului de practică judiciară

unitară.

De altfel, în sensul

soluției pronunțate în cauza de față, se impune a fi menționată jurisprudența

constantă a Înaltei Curți, secția contencios administrativ și fiscal, respectiv

Decizia nr. 3464/2014.

În concluzie, în

temeiul art. 312 alin. (1) teza I, teza a II-a, art. 20 alin. (3) din Legea nr.

554/2004, modificată și completată, Înalta Curte va respinge recursurile

formulate de M.A.D.R. și Guvernul României și va admite recursul formulat de

reclamantul B.I., va modifica sentința atacată în sensul că va obliga Guvernul

României, M.A.D.R. și Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Galați,

în solidar, la plata către reclamant a sumei de 10.676,20 RON, cu titlu de

despăgubiri.

Se vor menține

celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Guvernul României

împotriva Sentinței nr. 157 din 27 iunie 2013 a Curții de Apel Galați, secția

contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Admite recursul

declarat de B.I. împotriva Sentinței nr. 157 din 27 iunie 2013 a Curții de Apel

Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacată în sensul că obligă Guvernul României, Ministerul Agriculturii și

Dezvoltării Rurale și Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Galați,

în solidar, la plata către reclamant a sumei de 10.676,20 RON, cu titlu de

despăgubiri.

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 15 ianuarie 2015.

Procesat

de GGC - AZ