ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 695/2021

Ședința publică din data de 9 februarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 18.04.2017 reclamantul S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE-DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 769/19.12.2016 emisa de Ministerul Finanțelor Publice, ANAF, Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Bucuresti solicitând anularea Deciziei nr. 769/9.12.2016, exonerarea de plata obligațiilor fiscale, a penalităților de întârziere si a dobânzilor aferente acestora, obligarea intimatei la plata chetuielilor de judecată.

Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 2233 din data de 11 mai 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE-DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, ca nefondată.

Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe în termenul legal a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6,7 și 8 C. proc. civ.

Recurenta a solicitat solicitând admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței de fond, în sensul admiterii contestației, așa cum a fost formulată.

În cadrul motivelor de recurs, recurenta a susținut că singura motivare a instanței este aceea că partea nu și-a motivat contestația. Consideră ca fiind nelegală această sentință, în primul rând, în considerarea faptului că intimata nu a depus întâmpinare, prin urmare a achiesat la contestație.

În al doilea rând, susține că problemele puse în discuție erau probleme tehnice, respectiv prescripția dreptului la emiterea unor noi obligații fiscale și autoritatea de lucru judecat.

În aceste conditii, susține că sentința instanței de fond este nemotivată iar simplele argumente referitoare la respigerea excepției prescripției și a autorității de lucru judecat sunt insuficiente, fiind evident că sentința a încălcat legea referitor la termenele stricte care reglementează autoritatea de lucru judecat și prescripția.

Apărările formulate în cauză

Intimatul - pârât Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București nu au depus întâmpinare la recursul promovat de recurenta - reclamantă, deși acesta i-a fost comunicat în termenul legal.

Procedura de soluționare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispozițiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 09.02.2021, în ședință publică, cu citarea părților, când, luând act de solicitarea recurentei- reclamante de judecare în lipsă, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. declarat dezbaterile închise și a reținut dosarul spre soluționare pe fondul recursului ce face obiectul pricinii dedusă judecății.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin acțiunea în contencios administrativ adresată instanței recurenta - reclamantă S.C. A. S.R.L. a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 769/19.12.2016 emisă de Ministerul Finanțelor Publice, solicitând anularea acesteia, exonerarea de plata obligațiilor fiscale, a penalităților de întârziere și a dobânzilor aferente acestora, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Prima instanță, reținând că acțiunea a fost motivată sumar în două fraze, a constatat legalitatea deciziei atacate, respingând acțiunea formulată de recurenta - reclamantă, ca nefondată.

Înalta Curte apreciază că soluția primei instanțe este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente, raportat la actele ce compun dosarul.

Trecând la analizarea criticilor formulate de recurenta - reclamantă, constată Înalta Curte că aceasta a invocat motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. (hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei) invocat de recurenta-reclamantă este nefondat.

Înalta Curte reține că raportat la dispozițiile art. 425 C. proc. civ. și în acord cu dispozițiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului sarcina ca, în soluționarea unei cereri,să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanța care a pronunțat hotărârea atacată, a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluția de respingere a acțiunii, ca nefonată, astfel că Înalta Curte apreciază că respectiva hotărâre respectă dispozițiile art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ.. Așadar, prima instanță a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere de judecătorul de primă jurisdicție.

Analizând hotărârea atacată prin raportare la susținerile recurentei - reclamante din cadrul contestației, constată instanța de control judiciar că, în mod corect a reținut judecătorul fondului că acțiunea a fost sumar motivată, reclamanta invocând, ca și motivele de nelegalitate a Deciziei nr. 768/2016, prescripția și autoritatea de lucru judecat, analizate de instanță în cadrul considerentelor hotărârii.

În condițiile în care în cadrul contestației, reclamanta s-a limitat a susține doar " nu vedem cum la această dată organul fiscal a emis o nouă deciziei pentru aceeași sumă și a dat răspuns unei contestații care anterior fusese soluționată în mod irevocabil de instanță cu depășirea termenului de prescripție de 5 ani prevăzut de C. proc. civ., nesocotind autoritatea de lucru judecat", nici motivarea instanței nu putea fi amplă, judecătorul fiind ținut să se pronunțe în limitele învestirii sale, astfel cum impun dispozițiile art. 22 alin. (6) C. proc. civ.

Cum din cuprinsul considerentelor hotărârii se desprind cu ușurință argumentele în baza cărora instanța a înlăturat criticile recurentei - reclamante referitoare la prescripția fiscală și autoritatea de lucru judecat, fiind clare rațiunile avute în vedere de instanță, nu se poate reține că sentința instanței de fond este nemotivată.

În sensul dispozițiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., precum și a art. 6 § 1 din CEDO, motivele de fapt și de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care au condus instanța la adoptarea soluției din dispozitiv.

În concluzie, având în vedere toate aspectele antereferite și practica consolidată a instanței supreme în sensul că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conținut, nu de volum, Înalta Curte apreciază că instanța nu este obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor/apărărilor părților ori fiecărei nuanțe date de părți textelor pe care acestea și-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, cerință pe care o îndeplinește sentința recurată, faptul că soluția pronunțată nu este în concordanță cu opinia recurentei, nu poate atrage casarea hotărârii în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Ca atare, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu poate fi reținut.

Nici motivul de casarea prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 Cod procedură, ce vizează încălcarea autorității de lucru judecat, nu este întemeiat.

Autoritatea de lucru judecat a fost invocată de reclamantă în cadrul contestației, ca și motiv de nelegalitate al Deciziei nr. 769/2016, prin raportare la cele statuate anterior de o instanță de judecată prin sentința civilă nr. 4090/19.06.2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ce a căpătat caracter irevocabil în data de 28.11.2013, prin Decizia nr. 7465 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, respingându-se recursurilor promovate de Agenția Națională de Administrare Fiscală și Administrația Finanțelor Publice Sector 6 București prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București.

Înalta Curte, analizând sentința civilă anterior menționată, constată că, în mod corect judecătorul de primă jurisdicție a reținut că nu există autoritate de lucru judecat privind suma de 1.638.676 RON, în condițiile în care în considerentele acestei hotărâri instanța a menționat că " va dispune anularea punctului 2 al Deciziei 149/19.04.2011", (prin care se respinsese contestația reclamantei pentru suma de 1.638.676 RON, ca nemotivată) "urmând ca ANAF să soluționeze contestația administrativă sub acest aspect".

Se constată, așadar, că, prin soluția de anulare a punctului 2 al Deciziei ANAF nr. 149/19.04.2011, dispunsă prin sentința civilă anterior menționată, recurenta - reclamantă nu a fost exonerată de plata sumei de 1.638.676 RON, instanța neanalizând pe fond aceste obligații fiscale, ci, doar a statuat că organul fiscal a reținut greșit ca fiind nemotivată contestația societății împotriva acestora, stabilind în sarcina ANAF să soluționeze și contestația privind această sumă, ceea ce a și făcut, de altfel, organul fiscal prin Decizia nr. 769/19.12.2016.

Ca atare, nu se poate reține că, prin emiterea Deciziei nr. 769/19.12.2016, s-a încălcat autoritatea de lucru judecat, dimpotrivă, organul fiscal a procedat la executarea unei hotărâri judecătorești ce a stabilit în sarcina autorității soluționarea contestației societății reclamante ce viza obligațiile fiscale în sumă de 1.638.676 RON fixate prin Decizia de impunere nr. x/10/24.01.2011 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/24.01.2011, greșit apreciată inițial de organul fiscal, ca fiind nemotivată.

Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că nici motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. nu poate fi primit.

Nici motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este incident în cauză, instanța de control judiciar reținând că motivarea superficială a contestației, fără o justificare legală bine argumentată nu este suficientă și nici concludentă pentru a răsturna prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură orice act administrativ.

De altfel, constată instanța de control judiciar că nici în cadrul motivelor de recurs, recurenta-reclamanta nu a combătut raționamentul judecătorului de primă jurisdicție, ci s-a limitat a susține doar că nu sunt suficiente argumentele acestuia și că sentința a încălcat legea, fără a reda norma legală pretinsă a fi fost încălcată.

Si cea de-a doua critică a recurentei - reclamante din cadrul contestației, alături de autoritatea de lucru judecat, a fost judicios respinsă de către instanța de primă jurisdicție, reținând că nu a intervenit prescripția fiscală pentru verificarea sumei reprezentată de accesorii în cuantum de 1.638,676 RON, acestea putând fi calculate într-un termen de 5 ani de la data ultimului act de stabilire a creanței fiscale.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, argumentele invocate de recurenta - reclamantă în cadrul motivelor de recurs nefiind apte să conducă la reformarea acesteia.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6,7 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 2233 din 11.05.2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 februarie 2021.