ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 769/2016

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2/2012 din 05 iulie 2012, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Biroul Electoral Central solicitând anularea în întregime a deciziei nr. 214 din 15 iunie 2012 emisă de pârât prin care s-a dispus anularea parțială a alegerilor pentru consiliul local și primarul municipiului Mangalia și repetarea scrutinului, precum și a tuturor actelor și procedurilor subsecvente generate de această decizie. La termenul din 05 septembrie 2012, reclamantul a depus la dosarul cauzei cerere precizatoare a acțiunii prin care a arătat că înțelege să se judece cu pârâta Autoritatea Electorală Permanentă, considerând că această autoritate a preluat atribuțiile Biroului Electoral Central, după ce acesta și-a încetat activitate conform art. 15 pct. 6 din Legea nr. 35/2008. Prin sentința civilă nr. 985 din 13 martie 2013, Curtea de Apel București a admis excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâta Autoritatea Electorală Permanentă și a respins acțiunea, astfel cum a fost precizată, constatând existența autorității de lucru judecat. Sentința a fost casată prin decizia nr. 7470 din 28 noiembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. Cauza a fost înregistrată spre rejudecare sub nr. x/2/2012* din 16 ianuarie 2014.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 1271 din 16 aprilie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii; s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Electorală Permanentă; s-a respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Partidul B., Partidul C. - Organizația Constanța și D., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Hotărârea instanței de recurs Prin decizia nr. 3160 din 9 septembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, s-a respins recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 1271 din 16 aprilie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. S-a admis recursul declarat de D. împotriva aceleași sentințe. A fost modificată în parte sentința atacată, în sensul că s-a respins acțiunea ca inadmisibilă. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate. În esență, s-a reținut că, din interpretarea dispozițiilor art. 37 alin. (1) lit. h) și alin. (2) din Legea nr. 67/2004, precum și din interpretarea coroborată a dispozițiilor Legii nr. 67/2004, precum și ale Legii nr. 35/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 67/2004, rezultă că hotărârea pronunțată de Biroul Electoral Central în soluționarea cererilor de anulare a alegerilor dintr-o circumscripție electorală în cazul unei fraude electorale, nu este supusă niciunei căi de atac.

Contestația în anulare exercitată în cauză Împotriva deciziei nr. 3160 din 9 septembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, recurentul-reclamant a formulat contestație în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ., solicitând anularea deciziei contestate și acordarea uni termen în vederea rejudecării recursului Contestatorul a arătat că decizia instanței de recurs s-a fundamentat pe o greșeală materială, în condițiile omiterii îndeplinirii unor acte de procedură. A susținut contestatorul că instanța a omis a comunica recursul formulat de recurentul-pârât D., precum și întâmpinarea formulată de acesta la propriul recurs, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 6 din C.E.D.O.

Apărările intimaților Intimata Autoritatea Electorală Permanentă a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității contestației, iar intimatul D. prin întâmpinarea formulată a invocat atât excepția tardivității recursului, cât și excepția inadmisibilității acestuia. II. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare Examinând cu prioritate excepția tardivității contestației în anulare, potrivit art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru motivele următoare. 1. Argumentele de fapt și de drept relevante Potrivit art. 319 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., „împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă”. În speță, hotărârea atacată cu contestație în anulare a fost pronunțată în data de 9 septembrie 2014, iar respectiva cale de atac a fost formulată la data de 23 septembrie 2015. Norma procedurală a reglementat ca, în cazul hotărârilor nesusceptibile de executare silită, contestația în anulare să fie exercitată în termenul de 15 zile de la data când partea a cunoscut efectiv existența și conținutul hotărârii, dar pentru a nu se perpetua starea de incertitudine asupra finalizării procesului, s-a prevăzut și un termen maxim de un an de la data hotărârii irevocabile, termen care nu poate fi depășit chiar dacă, în anumite situații concrete, cele 15 zile de la data luării la cunoștință s-ar împlini ulterior. Astfel, indiferent de momentul la care a cunoscut efectiv hotărârea contestată, calea extraordinară de atac a contestației în anulare poate fi exercitată împotriva unei astfel de hotărâri numai în intervalul de 1 an de la data rămânerii ei irevocabile. Pe de altă parte, Înalta Curte observă că motivele invocate în cuprinsul contestației în anulare nu vizează considerentele hotărârii, ci necomunicarea recursului și a întâmpinării formulate de partea potrivnică, astfel că nu se poate reține, ca moment al începerii curgerii termenului de declarare a contestației în anulare, data de 10 septembrie 2015, dată la care contestatorul a solicitat comunicarea deciziei. Instituirea unor termene de decădere pentru efectuarea diferitelor acte de procedură face parte dintre limitările admise de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în exercitarea dreptului de acces la justiție, consacrat în art. 6 parag. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, iar contestatorul nu a invocat existența unei împrejurări mai presus de voința sa, în accepțiunea art. 103 alin. (1) teza finală C. proc. civ., care să îl fi împiedicat să exercite contestația în anulare în termenul legal. 2. Temeiul legal al soluției adoptate Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge contestația în anulare ca tardiv formulată, aplicând sancțiunea juridică a decăderii, reglementată în art. 103 alin. (1) C. proc. civ., împrejurare ce face de prisos examinarea excepției inadmisibilității și a motivelor căii de atac, conform art. 137 alin. (1) din același cod.