ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5203/2022

Circumstanțele cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 29.11.2017, reclamantul A. a solicitat anularea deciziei nr. x din data de 06.10.2017 emisă de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București. Tribunalul București, secția a-II-a de contencios administrativ și fiscal a soluționat cauza în primă instanță și a pronunțat sentința civilă nr. 4517 din 28.06.2018, în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.

Hotărârea curții de apel Prin decizia civilă nr. 221 din 30 mai 2019 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 4517/28.06.2018 pronunțate de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017, în contradictoriul cu intimatul-pârât Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, ca nefondat, cheltuielile procesuale avansate de către stat rămânând în sarcina acestuia.

Recursul exercitat în cauză Împotriva deciziei a declarat recurs A., solicitând casarea tuturor hotărârilor pronunțate în cauză . Deși a fost legal citat, intimatul Ministerul Finanțelor - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București nu a depus întâmpinare și nu a formulat apărări în cauză.

Procedura derulată în recurs Prin încheierea din data de 9 decembrie 2021, constatând lipsa nejustificată a părților legal citate, acestea neformulând cerere de judecare în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. Înalta Curte a dispus suspendarea judecății recursului promovat. Pe baza referatului întocmit de grefierul de ședință la data de 6.09.2022, în temeiul art. 420 C. proc. civ. instanța a fixat termen în vederea verificării incidenței dispozițiilor art. 416 din același cod.

Considerentele și soluția instanței de recurs asupra excepției perimării recursului Examinând cu prioritate, astfel cum impun dispozițiile art. 248 Cod procedruă civilă, excepția perimării prezentei căi de atac, Înalta Curte reține incidența în cauză a dispozițiilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora "orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții timp de 6 luni". De asemenea, potrivit art. 417 C. proc. civ. "perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes." Încheierea de ședință din data de 9 decembrie 2021 reprezintă ultimul act de procedură efectuat în cauză, iar de la această dată începe să curgă termenul de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ., termen care s-a împlinit la data de 9 mai 2022. Înalta Curte reține și faptul că, în cauză, după comunicarea încheierii de suspendare, nu a fost formulată de către părți, înăuntrul termenului de perimare, nicio cerere de redeschidere a procesului potrivit art. 415 pct. 2 C. proc. civ. și nu s-a mai îndeplinit niciun act de procedură. De asemenea, nu subzistă vreunul dintre cazurile în care actul de procedură trebuia înfăptuit din oficiu de către instanța de judecată și nici vreun motiv de suspendare a cursului perimării, dintre cele prevăzute de art. 418 C. proc. civ. În consecință, față de lipsa de diligență a părților, care a condus la rămânerea cauzei în nelucrare pentru o perioadă mai mare de 6 luni, Înalta Curte constată intervenită sancțiunea perimării recursului, potrivit dispozițiilor art. 420 alin. (1) C. proc. civ.