ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5192/2021

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin sentința civilă nr. 6641/07.11.2017 Tribunalul București, secția a II-a CAF a respins acțiunea precizată, formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtele Directia Generala Regionala Finanțelor Publice București-Serviciul Soluționare Contestații I și Administrația Sector 2 a Finanțelor Publice, ca neîntemeiată. Prin decizia nr. 7145/14.12.2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal a fost respins recursul formulat de recurentul reclamant A. în contradictoriu cu cele 2 intimate-pârâte. Împotriva acestei sentințe și a deciziei prin care a fost menținută soluția, recurentul-reclamant a formulat cerere de revizuire, solicitând anularea acestora, întrucât atât sentința civilă nr. 6641/07.11.2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a - contencios administrativ și fiscal, cât și decizia civilă nr. 7145/14.12.2018, pronunțată de secția a II-a - contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016 încalcă autoritatea de lucru judecat a următoarelor hotărâri: - decizia civilă nr. 5119/05.10.2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2016, prin care a fost respins recursul împotriva sentinței civile nr. 4196/28.06.2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal; - decizia civilă nr. 5291/11.10.2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2016, prin care a fost respins recursul împotriva sentinței civile nr. 2221/06.04.2017, pronunțată de Tribunalul București; - sentința civilă nr. 9780/25.09.2017 pronunțată de Judecătoria sectorului 2 București în dosarul nr. x/2017, rămasă definitivă prin neapelare.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 689 din 17 iunie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins revizuirea formulată de revizuentul-reclamant A., împotriva deciziei civile nr. 7145 din data de 14.12.2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a în dosarul nr. x/2016 și a sentinței civile nr. 6641 din data de 07.11.2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimatele-pârâte Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București și Administrația Sector 2 a Finanțelor Publice, ca nefondată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs revizuentul criticând-o pentru următoarele motive de nelegalitate: - decizia recurată încalcă autoritatea de lucru judecat, fiind incident motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., întrucât instanța a făcut o greșită aplicare a prevederilor legale referitoare la lucrul judecat prin omisiunea de a sesiza contrazicerile dintre hotărârile judecătorești prin prisma considerentelor decizorii ale acestora, care se reflectă în soluția din dispozitiv; In condițiile in care mai multe instanțe au recunoscut dreptul legal ca intimata să-i comunice revizuentului actele fiscale la domiciliul legal și actual din Germania, în virtutea principiului autorității de lucru judecat, o instanță nu poate să constate ulterior valabilitatea unui act care a fost comunicat în disprețul dreptului recunoscut anterior. Instanța avea obligația de a analiza lucrul judecat din perspectiva finalității urmărite, în sensul că actul administrativ nelegal comunicat nu-și produce efecte, Nu poate fi reținuta nici motivarea că hotărârile judecătorești în raport de care a invocat contradictorialitatea au fost pronunțate în cauze care aveau alt obiect, cât timp scopul final urmărit era de a constata lipsa de efecte a unor acte fiscale, toate comunicate greșit, la o altă adresă decât domiciliul legal. - din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., s-a arătat că instanța a încălcat regulile de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, justificat de faptul că a făcut distincția intre cele două funcții ale autorității de lucru judecat, respectiv de excepție procedurală și de prezumție și a nesocotit principii ale procesului civil, precum principiul securității juridice; - este incident și motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., raportat la motivarea confuză a deciziei recurate, instanța de fond neîndeplinind obligația prevăzută de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în sensul că motivarea confuză, nelegală, fără arătarea argumentelor comparative, care nu răspunde tuturor criticilor și apărărilor echivalează cu o nemotivare ce atrage nulitatea si casarea hotărârii; - din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., s-a arătat că instanța face o greșită interpretare și aplicare a normelor de procedura fiscale referitoare la comunicarea actelor administrativ fiscale și la efectele nelegalei comunicări. Pentru aceste motive s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și admiterea cererii de revizuire.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinare intimata - pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Sector 2 a Finanțelor Publice a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea soluției primei instanțe ca fiind legală și temeinică.

Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de revizuent este nefondat, pentru următoarele considerente: Argumente de fapt și de drept relevante Recurentul - reclamant a formulat cerere de revizuire a sentinței civile nr. 6641/07.11.2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a - contencios administrativ și fiscal, cât și a deciziei civile nr. 7145/14.12.2018, pronunțată de secția a II-a - contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016, întemeiată pe cazul prevăzut la dispozițiile art. 509 pct. 8 din C. proc. civ. S-a arătat că prin hotărârile atacate este încălcată autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 5119/05.10.2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2016, prin care a fost respins recursul împotriva sentinței civile nr. 4196/28.06.2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal; a deciziei civile nr. 5291/11.10.2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2016, prin care a fost respins recursul împotriva sentinței civile nr. 2221/06.04.2017, pronunțată de Tribunalul București și a sentinței civile nr. 9780/25.09.2017 pronunțată de Judecătoria sectorului 2 București în dosarul nr. x/2017, rămasă definitivă prin neapelare. In esență, autoritatea de lucru judecat vizează împrejurarea că prin hotărârile menționate s-a stabilit că actele administrativ fiscale nu i-au fost legal comunicate, astfel că nu produc niciun efect asupra sa, contrar celor stabilite de ultima instanță a cărei hotărâre a fost atacată cu cererea de revizuire. Analizând motivele de casare ale sentinței din perspectiva criticilor întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., reține Înalta Curte că cerința motivării adecvate a unei hotărâri judecătorești nu trebuie confundată cu obligația de a răspunde tuturor argumentelor prezentate de părți în vederea susținerii temeiurilor de fapt și de drept pe care se întemeiază solicitările părților litigante, fiind suficient ca aceste argumente să fie tratate grupat, în analiza aspectelor relevante care fundamentează poziția procesuală a părților. O hotărâre motivată corespunzător, astfel încât să fie posibilă exercitarea controlului judiciar asupra sa și să ofere toate garanțiile unui proces echitabil, cu respectarea prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituția României și ale art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nu poate fi atinsă de un viciu de nelegalitate rezultat din lipsa unui răspuns la fiecare argument cuprins în cererile părților, cât timp raționamentul logico-juridic s-a format cu luarea în considerare a acestor argumente, chiar și în condițiile în care nu s-a referit expres la fiecare dintre ele. În privința lipsei motivelor pe care se întemeiază sentința recurată, este evident că o astfel de critică are un caracter neîntemeiat, hotărârea primei instanțe fiind amplu motivată, răspunzând chestiunilor de fapt și de drept care au fost supuse judecății în fața sa. Prin urmare, Înalta Curte reține caracterul nefondat al recursurilor formulate de pârâți, în privința criticilor întemeiate pe motivul de casare reglementat de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că sub imperiul acestei norme de drept, se pot include mai multe neregularități de ordin procedural, începând de la nesemnarea cererii de chemare în judecată, nelegala citare a uneia dintre părți, nesemnarea cererii reconvenționale, nesocotirea principiilor publicității, oralității, contradictorialității etc. În cadrul motivelor de recurs circumscrise acestui caz de casare, recurentul cricitică în fapt soluția dată de instanță asupra netemeiniciei motivelor cererii de revizuire, iar nu propiu zis încălcarea de către prima instanță a vreunei norme procedurale care atrage nulitatea prevăzută de art. 174 alin. (1) și (2) și art. 175 din C. proc. civ. In egală măsură, Inalta Curte observă că, în mod formal, este ivocat și motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., întrucât nu se solicită a se constata că prin decizia civilă nr. 689 din 17 iunie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal se incalcă autoritatea de lucru judecat a altei hotărâri, ci se critică soluția adoptată de prima instanță in ceea ce privește motivul de revizuire supus judecății, aspecte care se încadrează în punctul 8 al art. 488 din C. proc. civ. Analizând astfel, cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că instituirea acestei ipoteze legale, în care se poate anula o hotărâre a instanței, vine să protejeze autoritatea de lucru judecat a unei alte hotărâri judecătorești, din nevoia de ordine și stabilitate juridică. Autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări: prima corespunde unui efect negativ, de natură să oprească o a doua judecată și presupune tripla identitate de părți, obiect și cauză; cea de-a doua operează când efectul hotărârii se manifestă pozitiv și relevă modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a mai fi contrazisă. În acest caz, chestiunile deja dezlegate se impun într-un al doilea proces care are legătură cu litigiul anterior și, în cazul efectului pozitiv, instanța nu mai trebuie să identifice cele trei elemente comune, ci doar dezlegarea dată unei situații juridice. In raport de cele mai sus expuse, constată Înalta Curte că nu se poate vorbi despre o identitate de părți, obiect și cauză, fiind vorba despre acte fiscale distincte, respectiv, decizia referitoare la obligații accesorii, decizia prin care s-a respins contestația administrativă ca tardivă, titlul executoriu și somația, chiar dacă sunt emise în cadrul aceluiași raport de drept fiscal. Din perspectiva presupusei încălcării efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, deși nu s-ar impune întrunirea triplei identități, în raport de prevederile art. 430 alin. (2) din C. proc. civ., observă Înalta Curte că nu ne aflăm nici în ipoteza existenței unor dezlegări date asupra unor puncte litigioase ale procesului care să se opună cu putere de lucru judecat, față de a doua hotărâre. Înalta Curte atrage însă atenția asupra unei alte condiții de admisibilitate consacrată jurisprudențial, respectiv aceea ca excepția autorității de lucru judecat să nu fi fost invocată și soluționată prin hotărârea atacată, această împrejurare rezultând din interpretarea textului prin raportare la regulile care guvernează autoritatea de lucru judecat, o hotărâre definitivă neputând fi cenzurată sub aspectul legalității și temeiniciei soluției date cu privire la excepția autorității de lucru judecat, această soluție beneficiind la rândul său de autoritate de lucru judecat. In acest sens, astfel cum a observat și prima instanță, se constată că prin decizia nr. 7145/14.12.2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal instanța s-a pronunțat asupra excepției autorității de lucru judecat raportat la soluțiile dispuse în dosarele nr. x/2016, nr. y/2016, nr. z/2016 și nr. w/2015, din considerentele deciziei observându-se că instanța a dat relevanță puterii de lucru judecat (dosarul nr. x/2016). Înalta Curte are în vedere rolul revizuirii, reglementată ca o cale extraordinară de atac, și care nu a fost concepută pentru a deschide părții nemulțumite o nouă cale de control judiciar cu privire la legalitatea soluției pronunțate în primul proces, permițând astfel reanalizarea unei excepții soluționate definitiv. In aceste condiții, în raport de scopul concret urmărit, astfel cum se configurează din criticile prezentate în cererea de revizuire, respectiv înlăturarea aprecierilor instanței de recurs potrivit cărora contestatorul nu obține niciun beneficiu urmare a reținerii puterii de lucru judecat sub aspectul valabilității actului administrativ, Înalta Curte constată că demersul revizuentului nu se încadrează în cazul prevăzut de art. 509 pct. 8 din C. proc. civ.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 sau 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.