ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 50/2017

Tribunalul Bacău - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin încheierea din 28 februarie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 6.158/180/2016, a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarea chestiune de drept: "Dispozițiile art. 3.1.1. lit. c) din Norma de metrologie legală NML 021-05 «Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinemometre) », aprobată prin Ordinul directorului general al Biroului Român de Metrologie Legală nr. 301 din 23 noiembrie 2005, cu modificările și completările ulterioare (Norma de metrologie legală NML 021-05), trebuie interpretate în sensul că se aplică la momentul constatării contravenției, în urma măsurării vitezei de către operatorul radar, respectiv de către instanța de judecată, în cursul soluționării plângerii contravenționale, ori se aplică doar la momentul verificării și omologării aparatului radar de către serviciul de metrologie legală ?" II. Expunerea succintă a procesului. Obiectul învestirii instanței care a solicitat pronunțarea unei hotărâri prealabile. Stadiul procesual în care se află pricina

Prin procesul-verbal de constatare a contravenției încheiat de intimatul I.P.J. Bacău, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1.050 lei și s-a luat măsura tehnico-administrativă a reținerii permisului de conducere, în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 90 de zile, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 49 alin. (1), raportat la art. 102 alin. (3) lit. e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002).

S-a reținut că, în ziua de 29.04.2016, ora 16,00, petentul a condus autoturismul, în localitate, cu viteza de 101 km/h, stabilită de aparatul radar Trucam-004136. S-a menționat în procesul-verbal că, în localitate, viteza maximă este semnalizată prin indicatoare de 50 km/h.

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău, petentul a solicitat anularea procesului-verbal de constatare contravenției încheiat de intimat și obligarea acestuia la restituirea permisului de conducere reținut abuziv, în lipsa unei decizii de suspendare a dreptului civil de a conduce pe drumurile publice. În subsidiar, petentul a solicitat înlocuirea sancțiunilor aplicate cu sancțiunea "avertisment".

În motivarea plângerii, petentul susține că au fost încălcate prevederile Normei de metrologie legală NML 021-05, respectiv că fapta nu ar fi fost constatată cu mijloace tehnice certificate și omologate metrologic, deoarece cinemometrul cu care s-a constatat fapta nu a fost pus în funcțiune de personal certificat, nu era însoțit de un certificat care atestă omologarea de Biroul Român de Metrologie Legală, nu a fost marcat și sigilat și nu era însoțit de buletin de verificare, nu i s-a făcut autotestarea la pornire, aparatul radar nu are un registru în care să se menționeze marjele de eroare pe care acesta le înregistrează la momentul punerii în funcțiune, iar agentul nu este calificat să desfășoare activități cu echipamentul video menționat în procesul-verbal. Totodată, se susține de către petent că aparatul radar cu care s-a înregistrat contravenția are o marjă de eroare de +/-2 km/h, situație în care viteza de 101 km/h scade sub limita de 100 km/h și că indicatorul de intrare în localitate nu se vedea bine, fiind mascat de un copac.

Prin Sentința nr. 5.203 din 16.08.2016, Judecătoria Bacău a respins plângerea formulată de petent, ca neîntemeiată, reținând - în ce privește susținerea potrivit căreia aparatul radar ar avea o eroare tolerată de "cel puțin 4%", respectiv "+/-2 km/h" - că Norma de metrologie legală NML 021-05 prevede că aparatele pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinemometre) stabilesc erorile maxime tolerate pentru măsurarea vitezei (...) - în regim de deplasare, pentru măsurarea vitezei autovehiculelor aflate în trafic, eroarea maximă tolerată este de ± km/h, pentru viteze până la 100 km/h și ±4 % din valoarea măsurată, pentru viteze egale sau mai mari decât 100 hm/h. Or, aceste erori sunt cerințe minimale prevăzute pentru atestarea legalității determinărilor făcute cu un cinemometru. Utilizarea termenului de eroare tolerată presupune că legiuitorul a înțeles să accepte ca valide măsurătorile care se încadrează în limitele stabilite.

Astfel, prima instanță a reținut că, potrivit pct. 5.1 din Norma de metrologie legală NML 021-05, atestarea legalității unui cinemometru se realizează numai după demonstrarea conformității acestuia cu cerințele metrologice și tehnice indicate în tabelul 1, pentru fiecare modalitate de control aplicabilă pentru introducerea pe piață și punerea în funcțiune, respectiv pentru utilizare. Metrologia legală, ca activitate reglementată prin Ordonanța Guvernului nr. 20/1992 privind activitatea de metrologie, aprobată cu modificări prin Legea nr. 11/1994, cu modificările și completările ulterioare, asigură exactitatea și uniformitatea măsurărilor efectuate în domenii de interes public, conferind astfel credibilitate rezultatelor obținute.

Prin urmare, buletinul de verificare metrologică, eliberat pentru un cinemometru, conferă măsurătorilor efectuate cu acesta prezumția de veridicitate; astfel, legea stabilește împrejurarea că determinările realizate cu un cinemometru verificat metrologic exprimă realitatea. Așa fiind, eroarea maxim tolerată nu poate fi avută în vedere ulterior admiterii la verificarea metrologică. Dacă s-ar proceda altfel, s-ar ajunge în situația incertitudinii tuturor determinărilor de interes public supuse cerințelor de metrologie legală, deoarece toate mijloacele de măsurare științifică au o anumită eroare tolerată.

În consecință, nu poate fi primită susținerea petentului că autovehiculul cu care circula ar fi avut o viteză mai mică de 101 km/h, cu înscrisurile depuse de intimat fiind dovedit că viteza autovehiculului condus de petent este cea înscrisă în procesul-verbal, atestată de aparatul radar ce are verificare metrologică valabilă, așa cum rezultă din buletinul de verificare depus la dosar, fiind utilizat de un agent care deține atestat în acest sens.

Împotriva hotărârii primei instanțe, petentul a formulat apel, solicitând schimbarea sentinței atacate, în sensul admiterii plângerii și anulării procesului-verbal de constatare a contravenției atacat.

În expunerea motivelor de apel s-a arătat că în mod greșit a reținut instanța de fond că marjele de eroare sunt avute în vedere doar la omologarea și verificarea metrologică și că toate aparatele de măsurare au o marjă de eroare tolerată pe care legiuitorul a acceptat-o; dispozițiile Normei de metrologie legală NML 021-05 nu fac referire la luarea în considerare a marjei de toleranță doar în cadrul omologării și verificării metrologice a aparatelor radar, astfel că instanța de judecată nu poate extinde sau restrânge aceste dispoziții la situații neprevăzute în normă, care, de altfel, are o reglementare generală; deoarece prin dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002, ale Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul de aplicare) și ale Normei de metrologie legală NML 021-05 nu se stabilește autoritatea competentă care să aplice eroarea maximă admisă, apelantul apreciază că această obligație revine agentului constatator, în momentul constatării contravenției și încheierii procesului-verbal, iar în caz contrar instanței învestite cu soluționarea plângerii contravenționale; omologarea și verificarea metrologică a aparatului radar, confirmată de buletinul metrologic, nu conduc la măsurarea absolută și nici la includerea în viteza măsurată a marjei de eroare pentru a o reține o măsurare precisă. III. Dispozițiile normative supuse interpretării

Norma de metrologie legală NML 021-05: "3. Cerințe metrologice și tehnice 3.1. Cerințe metrologice 3.1.1. Erori maxime tolerate pentru măsurarea vitezei: a) pentru măsurarea vitezei, simulată în condiții de laborator, eroarea maximă tolerată este de: - ±1 km/h pentru viteze până la 100 km/h; - ±1% din valoarea măsurată pentru viteze egale sau mai mari de 100 km/h; b) pentru măsurarea vitezei, în condiții normale de trafic, pentru cinemometrele care funcționează numai în regim staționar, eroarea maximă tolerată este de: - ±3 km/h pentru viteze până la 100 km/h; - ±3% din valoarea măsurată pentru viteze egale sau mai mari de 100 km/h; c) pentru măsurarea vitezei, în condiții normale de trafic, pentru cinemometrele care funcționează atât în regim staționar, cât și în regim de deplasare, eroarea maximă tolerată este de: - în regim staționar, pentru măsurarea vitezei autovehiculelor aflate în trafic, eroarea maximă tolerată este cea prevăzută la lit. b); - în regim de deplasare, pentru măsurarea vitezei proprii de deplasare a autovehiculului de patrulare, eroarea maximă tolerată este cea prevăzută la lit. b); - în regim de deplasare, pentru măsurarea vitezei autovehiculelor aflate în trafic, eroarea maximă tolerată este de: -- ±4 km/h pentru viteze până la 100 km/h; -- ±4% din valoarea măsurată pentru viteze egale sau mai mari de 100 km/h. (...)" IV. Punctul de vedere al părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Apelantul a opinat că marjele de toleranță prevăzute de Norma de metrologie legală NML 021-05 se aplică pentru măsurarea vitezei, nu pentru etalonarea/omologarea/verificarea aparaturii, invocând ca precedent european un aviz de contravenție emis de organul constatator din Franța, în care, la o viteză înregistrată cu aparatul radar de 110 km/h, agentul constatator a dedus marja de eroare, luând în calcul la aplicarea sancțiunii viteza de 104 km/h.

Intimatul a susținut că nu este competent completul de judecată să sesizeze Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. V. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea A. Cu privire la admisibilitatea sesizării

Instanța de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, reținând următoarele: este învestită cu soluționarea cauzei în ultimă instanță; soluționarea pe fond a cauzei depinde de lămurirea modului de interpretare a dispozițiilor normative ce constituie obiectul sesizării; chestiunea de drept este nouă și asupra ei Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o altă hotărâre; problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și nici a unei alte sesizări, în condițiile art. 519 din Codul de procedură civilă. B. Cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării

În cuprinsul încheierii de sesizare s-a arătat că jurisprudența cu privire la chestiunea de drept în discuție este, deja, divergentă, fiind prezentate două orientări: - într-o primă interpretare, instanțele au reținut că, în cazul vitezei măsurate cu ajutorul unui mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, eroarea maximă tolerată prevăzută de norma de metrologie legală se aplică de agentul constatator la momentul constatării contravenției și încheierii procesului- verbal, iar în caz de neconformare de instanța învestită cu soluționarea plângerii contravenționale (Tribunalul Alba, Decizia nr. 28A/2016; Tribunalul Bihor, Decizia nr. 375/2015); - într-o a doua interpretare, instanțele au reținut că norma se interpretează în sensul că viteza afișată de cinemometrul/aparatul radar utilizat reprezintă viteza exactă cu care a circulat autovehiculul surprins în trafic, în condițiile în care dispozitivul a fost declarat "admis", conform buletinului de verificare metrologică emis de Biroul Român de Metrologie Legală (Tribunalul Buzău, Decizia nr. 811/2015; Tribunalul Galați, Decizia nr. 288/2015).

În opinia completului sesizat cu soluționarea apelului, cea de-a doua interpretare este corectă.

Verificarea cerințelor cuprinse în Norma de metrologie legală NML 021-05 (printre care se numără și erorile tolerate, conform pct. 3.1.1) se realizează numai cu ocazia evaluărilor în vederea acordării aprobărilor de model și cu ocazia verificărilor metrologice la care sunt supuse periodic cinemometrele.

În cadrul acestor evaluări se determină erorile de măsurare ale cinemometrelor și se verifică încadrarea lor în limitele erorilor tolerate impuse. Mai mult decât atât, cerințele precizate anterior nu se aplică în funcționarea propriu-zisă a cinemometrelor, astfel încât, dacă un cinemometru, în condiții normale de utilizare, afișează o viteză de 100 km/h, aceasta înseamnă că autovehiculul are această viteză nemaifăcându-se alte "ajustări" ale valorii afișate de cinemometru, operatorul nefăcând decât să constate valoarea măsurată și afișată de cinemometru.

Dacă cinemometrul se află în perioada de valabilitate metrologică, iar apelantul nu a invocat motive tehnice obiective, care să ridice un dubiu cu privire la caracteristicile tehnice ale aparatului, subzistă prezumția de bună funcționare.

Așadar, marja de eroare este avută în vedere la validarea metrologică a aparatului, iar nu la determinarea vitezei într-un caz concret și la încadrarea juridică a faptei, astfel că agentul constatator nu are temei juridic de a interveni în valoarea înregistrată și nici instanța de judecată.

Erorile tolerate, pe care apelantul le invocă, nu reprezintă valori care să fie deduse din viteza pe care aparatul o măsoară, ci reprezintă limite maxime pe care le poate avea eroarea de măsurare a unui aparat pentru ca el să poată fi omologat și, ulterior, aprobat în vederea utilizării, erori în limitele cărora trebuie să se situeze determinările efectuate cu ocazia verificărilor, sub acțiunea unor factori de influență extremi (temperatură, umiditate, tensiune de alimentare, radiație electromagnetică, impulsuri de interferență, descărcări electrostatice, vibrații sinusoidale, șocuri mecanice), menționați în cap. 3.1 din Norma de metrologie legală NML 021-05, unde se menționează explicit că "după efectuarea acestor încercări, cinemometrul trebuie să îndeplinească cerințele specificate la paragraful 3.1.1".

Așadar, erorile cuprinse la pct. 3.1.1 din Norma de metrologie legală NML 021-05 reprezintă cerințe metrologice pe care aparatul radar trebuie să le respecte cu ocazia verificărilor, iar dacă, în urma tuturor încercărilor la care acesta este supus, măsurătorile sunt în limitele admise, aparatul este aprobat și poate fi utilizat, fără a se aplica vreo eroare, căci în exploatarea sa obișnuită nu este supus unor influențe atât de puternice precum cele impuse în cadrul verificărilor metrologice.

Concluzionează instanța de trimitere că interpretarea contrară nu poate fi acceptată, pentru că textele de lege care reglementează contravențiile săvârșite prin depășirea vitezei vorbesc de constatarea acestor contravenții cu ajutorul mijloacelor tehnice omologate și verificate metrologic, care, în momentul eliberării buletinului de verificare metrologică, beneficiază de o prezumție de bună funcționare, pe de o parte; pe de altă parte, niciun text de lege nu permite instanței de judecată să reîncadreze contravenția în urma aplicării marjei de eroare într-o contravenție mai ușoară, pentru situațiile când rezultă săvârșirea indubitabilă a unei contravenții. VI. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție nu au fost identificate decizii relevante pentru dezlegarea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării, această categorie de litigii nefiind de competența instanței supreme.

La solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanțele de judecată au comunicat hotărâri și/sau puncte de vedere referitoare la problema de drept supusă dezlegării, din analiza cărora rezultă că există, deja, o bogată jurisprudență cu privire la aceasta.

Astfel: A. Într-o orientare covârșitor majoritară, dispozițiile art. 3.1.1 lit. c) din Norma de metrologie legală NML 021-05 se aplică doar la momentul verificării și omologării aparatului radar de către Serviciul de metrologie legală; așadar, marja de eroare este avută în vedere la validarea metrologică a aparatului, iar nu la determinarea vitezei într-un caz concret.

Această orientare a fost îmbrățișată de către următoarele instanțe: a) prin exprimarea opiniei, ca urmare a consultării magistraților din cadrul instanței: - Curțile de Apel Craiova, Galați și Iași (cu mențiunea că această categorie de instanțe nu judecă litigii din sfera celor în care sunt aplicabile dispozițiile normative supuse interpretării); - Tribunalele Alba, Sibiu, Dolj, Bacău, Maramureș, Bistrița-Năsăud și Sălaj; - Judecătoriile Slatina și Sfântu Gheorghe. b) prin pronunțarea de hotărâri judecătorești: - Tribunalele Iași 1 , Galați 2 , Vrancea 3 , Hunedoara 4 , Sibiu 5 , Alba 6 , Suceava 7 , Botoșani 8 , Prahova 9 , Dâmbovița 10 , Buzău 11 , Gorj 12 , Mehedinți 13 , Covasna 14 , Harghita 15 , Olt 16 , Satu Mare 17 , Argeș 18 și Constanța 19 ; - Judecătoriile Strehaia 20 , Drobeta Turnu-Severin 21 , Slatina 22 , Bacău 23 , Onești 24 , Buhuși 25 , Brașov 26 , Făgăraș 27 , Moinești 28 , Târgu Secuiesc 29 și Huși 30 . 1 Secția civilă, de contencios administrativ și fiscal - deciziile nr. 1.727 din 2 noiembrie 2016, nr. 8 din 11 ianuarie 2017, nr. 184 din 2 februarie 2017 și nr. 998 din 26 mai 2016. 2 Secția de contencios administrativ și fiscal - deciziile nr. 415 din 1.07.2015, nr. 870 din 24 octombrie 2016, nr. 36 din 6 ianuarie 2017, nr. 493 din 3 iunie 2016, nr. 151 din 26 februarie 2016 și nr. 322 din 12 iunie 2015. 3 Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal - deciziile nr. 878 din 10 noiembrie 2015, nr. 628 din 15 septembrie 2015, nr. 421 din 19 mai 2015 și nr. 45 din 19 ianuarie 2016. 4 Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal - deciziile nr. 74 din 17 ianuarie 2017 și nr. 1.697 din 13 decembrie 2016. 5 Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal - deciziile nr. 555 din 15 mai 2015, nr. 802 din 25 iunie 2015 și nr. 83 din 14 februarie 2014. 6 Secția a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal și de insolvență - deciziile nr. 1.339 din 10 noiembrie 2016, nr. 9 din 16 ianuarie 2014 și nr. 178 din 12 martie 2015. 7 Secția de contencios administrativ și fiscal - Decizia nr. 69 din 18 ianuarie 2017. 8 Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal - deciziile nr. 1.993 din 24 octombrie 2016, nr. 391 din data de 11 martie 2016 și nr. 2.169 din 16 noiembrie 2016. 9 Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal - deciziile nr. 940 din 13 aprilie 2016, nr. 430 din 17 februarie 2016 și nr. 1.234 din 12 iunie 2013. 10 Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal - Decizia nr. 668 din 15 iunie 2016. 11 Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal - o orientare jurisprudențială: deciziile nr. 402 din 7 martie 2017 și nr. 522 din 19 aprilie 2016. 12 Secția contencios administrativ și fiscal - deciziile nr. 1.374 din 27 mai 2015 și nr. 2.440 din 29 noiembrie 2016. 13 Secția a II a civilă, de contencios administrativ și fiscal - deciziile nr. 798 din 24 noiembrie 2015 și nr. 2 din 13 ianuarie 2015. 14 Secția civilă - Decizia nr. 768 din 29 noiembrie 2016. 15 Secția civilă - deciziile nr. 1.006 din 2 decembrie 2015 și nr. 576 din 21 octombrie 2014. 16 Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal - deciziile nr. 868 din 15 decembrie 2016 și nr. 770 din 3 decembrie 2016. 17 Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal - deciziile nr. 85 din 21 martie 2014 și nr. 763 din 19 decembrie 2016. 18 Secția civilă - Decizia nr. 828 din 25 septembrie 2014. 19 Secția de contencios administrativ și fiscal - deciziile nr. 2.431 din 10 noiembrie 2016, nr. 335 din 16 februarie 2016 și nr. 368 din 11 iunie 2014. 20 Sentința nr. 807 din 3 septembrie 2015. 21 Sentința nr. 1.722 din 25 aprilie 2013. 22 Sentința nr. 8.639 din 12 octombrie 2016. 23 Sentințele nr. 3.550 din 27 mai 2016, nr. 3.551 din 27 mai 2016, nr. 1.964 din 23 martie 2017, nr. 1.419 din 3 martie 2017 și nr. 927 din 14 februarie 2017 (orientarea majoritară). 24 Sentințele nr. 154 din 16 ianuarie 2015, nr. 2.364 din 16 octombrie 2015 și nr. 2.211 din 27 septembrie 2013 (orientarea majoritară). 25 Sentința nr. 789 din 17 octombrie 2016. 26 Sentința nr. 263 din 13 ianuarie 2010. 27 Sentințele nr. 734 din 10 aprilie 2014 și nr. 528 din 21 aprilie 2015. 28 Sentința nr. 3 din 10 ianuarie 2017. 29 Sentința nr. 669 din 8 iulie 2016. 30 Sentința nr. 891 din 3 decembrie 2013. B. O orientare minoritară, potrivit căreia textul normativ analizat se aplică atât la momentul efectuării verificării metrologice, cât și la momentul constatării contravenției.

Această orientare a fost susținută de către următoarele instanțe: a) prin exprimarea opiniei, ca urmare a consultării magistraților din cadrul instanței: Tribunalul Bacău. b) prin pronunțarea de hotărâri judecătorești: - Tribunalul Buzău 31 ; 31 Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal - o orientare jurisprudențială: deciziile nr. 309 din 26 februarie 2016, nr. 361 din 28 februarie 2017 și nr. 196 din 7 februarie 2017. - Judecătoria Balș 32 . 32 Sentința nr. 1.256 din 5 iunie 2014. C. O orientare izolată, concretizată într-o singură hotărâre, pronunțată de Tribunalul Bihor 33 , potrivit căreia dispozițiile normative în discuție se aplică în cursul soluționării plângerii contravenționale, cu consecința înlăturării sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce. 33 Secția a III-a contencios administrativ și fiscal - Decizia nr. 2.947 din 19 decembrie 2016. D. O altă orientare izolată, potrivit căreia textul normativ în discuție se aplică la momentul constatării contravenției, susținută de Judecătoriile Rupea și Caracal, prin exprimarea opiniei, și de Judecătoria Corabia, prin pronunțarea unei hotărâri 34 . 34 Sentința nr. 161 din 16 februarie 2015, rămasă definitivă prin neapelare. VII. Jurisprudența Curții Constituționale

Actul din care fac parte dispozițiile normative supuse interpretării nu intră în categoria actelor supuse controlului de constituționalitate, prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, cu modificările și completările ulterioare. VIII. Răspunsul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

Prin Adresa nr. 1.003/C/1641/III-5 din 25 aprilie 2017, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil se analizează, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire "Interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 109 alin. (2) raportat la art. 102 alin. (3) lit. e), art. 108 alin. (1) lit. a) pct. 4, lit. b) pct. 2, lit. c) pct. 3, lit. d) pct. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, în referire la aplicarea în soluționarea plângerilor contravenționale a prevederilor pct. 3.1.1 lit. c) din Norma de metrologie legală NML 021-05, anexă la Ordinul nr. 301/2005 al Biroului de Metrologie Legală, modificat și completat". IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (7) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite, cumulativ, condițiile prevăzute de art. 519 din același cod, pentru declanșarea mecanismului privind pronunțarea unei hotărâri prealabile. X. Înalta Curte de Casație și Justiție

Examinând sesizarea, raportul întocmit de judecătorul- raportor și chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită, constată următoarele:

Înainte de cercetarea în fond a problemei de drept supuse dezbaterii, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept trebuie să analizeze dacă sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

Din cuprinsul prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, care reglementează procedura sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, doctrina și jurisprudența instanței supreme au identificat următoarele condiții de admisibilitate, care se impun a fi întrunite în mod cumulativ: - existența unei chestiuni de drept; problema pusă în discuție trebuie să fie una veritabilă, susceptibilă să dea naștere unor interpretări diferite; - chestiunea de drept să fie ridicată în cursul judecății în fața unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță; - chestiunea de drept să fie esențială, în sensul că de lămurirea ei depinde soluționarea pe fond a cauzei; - chestiunea de drept să fie nouă; - chestiunea de drept să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, iar Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat deja asupra problemei de drept printr-o hotărâre obligatorie pentru toate instanțele (intră în această categorie hotărârile pronunțate într-un recurs în interesul legii și hotărârile preliminare).

Cu privire la prima cerință - existența unei cauze în curs de judecată - se constată, din actele dosarului, că, în prezent, cauza se află în curs de judecată în faza procesuală a apelului, la Tribunalul Bacău - Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, nefiind pronunțată până la acest moment o hotărâre definitivă.

Litigiul principal are ca obiect plângerea contravențională prin care s-a solicitat anularea unui proces-verbal de constatare a unei contravenții la regimul circulației pe drumurile publice, urmând a se verifica legalitatea acestui act administrativ, în raport cu criticile formulate de titularul acțiunii, acesta făcând referire la împrejurarea că fapta nu ar fi fost constatată cu mijloace tehnice certificate și omologate metrologic, întrucât cinemometrul cu care s-a făcut înregistrarea nu a fost pus în funcțiune de personal certificat și nu era însoțit de un certificat care atestă omologarea la Biroul Român de Metrologie Legală, nu a fost marcat și sigilat, nu era însoțit de buletin de verificare și nu i s-a făcut autotestarea la pornire, că aparatul radar nu are un registru în care să se menționeze marjele de eroare pe care acesta le înregistrează la momentul punerii în funcțiune, iar agentul constatator nu este calificat să desfășoare activități cu echipamentul video menționat în procesul-verbal. Prin urmare, tribunalul care a înaintat sesizarea judecă pricina în ultimă instanță, astfel că se constată îndeplinită și cea de-a doua cerință de admisibilitate - cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să o soluționeze în ultimă instanță.

Condiția de admisibilitate referitoare la caracterul esențial al chestiunii de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei pendinte, în care se ridică, este îndeplinită deoarece, prin raportare la obiectul cauzei, soluția pe fond depinde de interpretarea dispozițiilor articolului 3.1.1 lit. c) din Norma de metrologie legală nr. 021-05, pentru a se putea stabili dacă momentul la care se aplică marja de eroare a aparatului radar determină reținerea unei alte viteze decât cea pentru care s-a încheiat procesul-verbal contestat, ceea ce ar putea conduce la anularea acestuia.

Nu este, însă, îndeplinită cerința noutății chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării.

Analiza conținutului art. 519 din Codul de procedură civilă relevă că noutatea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării reprezintă o condiție distinctă de aceea a nepronunțării anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra respectivei chestiuni de drept ori de cea a inexistenței unui recurs în interesul legii aflat în curs de soluționare cu privire la acea chestiune de drept.

Așa cum Înalta Curte de Casație și Justiție a decis în jurisprudența sa anterioară (Decizia nr. 1 din 17 februarie 2014 35 , Decizia nr. 3 din 14 aprilie 2014 36 , Decizia nr. 4 din 14 aprilie 2014 37 , Decizia nr. 6 din 23 iunie 2014 38 , Decizia nr. 13 din 8 iunie 2015 39 și Decizia nr. 14 din 8 iunie 2015 40 ), în lipsa unei definiții a "noutății" chestiunii de drept și a unor criterii de determinare a acesteia în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, rămâne atributul Înaltei Curți de Casație și Justiție, sesizată cu pronunțarea unei hotărâri prealabile, să hotărască dacă problema de drept a cărei dezlegare se solicită este nouă. 35 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 9 aprilie 2014. 36 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16 iunie 2014. 37 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16 iunie 2014. 38 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 22 septembrie 2014. 39 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 13 iulie 2015. 40 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 736 din 1 octombrie 2015.

Noutatea unei chestiuni de drept poate fi generată nu numai de o reglementare nou-intrată în vigoare, ci și de una veche, cu condiția, însă, ca instanța să fie chemată să se pronunțe asupra respectivei probleme de drept pentru prima dată.

Din această perspectivă, condiția noutății unei chestiuni de drept trebuie examinată în raport cu scopul legiferării acestei instituții procesuale a hotărârii prealabile ca mecanism proactiv de unificare a practicii, anume acela de a preîntâmpina apariția unei practici neunitare (control a priori), spre deosebire de mecanismul reactiv al recursului în interesul legii, care are menirea de a înlătura o practică neunitară deja intervenită în rândul instanțelor judecătorești (control a posteriori).

În doctrină s-a exprimat opinia potrivit căreia sesizarea instanței supreme ar fi justificată, sub aspectul îndeplinirii elementului de noutate, atunci când problema de drept nu a mai fost analizată în lucrările de specialitate juridică - în interpretarea unui act normativ mai vechi - ori decurge dintr-un act normativ intrat în vigoare recent sau relativ recent prin raportare la momentul sesizării. De asemenea, problema de drept poate fi considerată nouă prin faptul că nu a mai fost dedusă judecății anterior.

Caracterul de noutate se pierde, pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanțelor, în urma unei interpretări adecvate, concretizată într-o practică judiciară consacrată, iar opiniile jurisprudențiale izolate sau cele pur subiective nu pot constitui temei declanșator al mecanismului pronunțării unei hotărâri prealabile.

Examenul jurisprudențial efectuat arată că există o practică judiciară majoritară consistentă, relevată în perioada 2010-2017, în legătură cu chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită, în sensul interpretării că dispozițiile art. 3.1.1 lit. c) din Norma de metrologie legală NML 021-05 se aplică doar la momentul verificării și omologării aparatului radar de către Serviciul de Metrologie Legală.

Soluțiile contrare acestei practici au un caracter izolat, fiind identificate doar la anumite completuri din cadrul Tribunalului Buzău (practica fiind în continuare divergentă la această instanță, în pofida faptului că există o soluție de unificare a jurisprudenței în această chestiune, afișată pe portalul instanțelor de judecată, ce datează din data de 22.01.2010 http://portal.just.ro/114/Lists/Jurisprudenta/), la Judecătoria Balș (o sentință rămasă definitivă prin neapelare), la Tribunalul Bihor (o decizie), precum și la Judecătoria Corabia (o sentință rămasă definitivă prin neapelare), aceste instanțe judecătorești interpretând norma supusă dezlegării în cauză în sensul că marja de eroare a cinemometrului poate fi calculată și la momentul constatării contravenției ori la momentul soluționării plângerii.

Prin urmare, existența deja a unei practici neunitare relevă nu numai că se poate apela la mecanismul recursului în interesul legii, ci și că nu mai poate fi sesizată instanța supremă pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, întrucât scopul preîntâmpinării practicii neunitare nu mai poate fi atins, chestiunea de drept care a generat-o nemaifiind, prin urmare, una nouă, ci una care a creat deja divergență în jurisprudență.

Din această perspectivă, în cazul analizat, cerința noutății chestiunii de drept nu este îndeplinită, pentru că, din studierea jurisprudenței puse la dispoziție de instanțele naționale, rezultă că au fost pronunțate în această materie hotărâri definitive/irevocabile, practica judiciară fiind orientată majoritar către același gen de soluție.

Aceste hotărâri judecătorești, aflate la dosar, consacră, pentru aceleași rațiuni de interpretare a legii, soluția exprimată în sensul că eroarea tolerată a aparatelor radar prezintă relevanță doar pentru verificarea metrologică, iar după această verificare, eroarea nu se mai ia în calcul la fiecare viteză înregistrată, fiind deja inclusă în cinemometru.

Pentru considerentele arătate, constatând că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, în temeiul art. 521 alin. (1) din același cod,