ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 828/2014

Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 12 decembrie 2008 pe rolul Tribunalului București, reclamanta M.I.D. a contestat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, reprezentat prin C.N.A.D.N.R., hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 11 august 2008 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, solicitând stabilirea despăgubirii reale pentru terenul expropriat și obligarea pârâtei la plata despăgubirii pentru diferența de teren de 4.542 mp, ce nu mai poate fi utilizată, neavând ieșire la drumul public. Prin sentința civilă nr. 820 din 17 mai 2010, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis în parte contestația, a anulat în parte hotărârea din 11 august 2008, în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate contestatoarei, fiind obligată pârâta la plata sumei de 131.241 lei reprezentând valoarea reală a terenului expropriat.

A fost respinsă contestația în ce privește solicitarea referitoare la plata contravalorii prejudiciului pretins de contestatoare pentru diferența de 4.542 mp teren. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, prin procesul verbal din 12 mai 2008, emis de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 Consiliul Local Snagov și hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 11 august 2008, reclamantei i s-au acordat despăgubiri în cuantum de 88.068,56 lei pentru lotul de teren proprietatea acesteia, aflat pe raza comunei Snagov, supus procedurii de expropriere. Prin raportul de expertiză efectuat în cauză s-a stabilit că lotul de teren în suprafață de 1.934 mp supus exproprierii are o valoare reală de 131.241 lei (31.060 euro), valoare care este superioară celei acordate reclamantei cu titlu de despăgubire, astfel că pretenția acesteia este justificată.

Cât privește chestiunea acordării de despăgubiri și pentru terenul rămas în proprietatea reclamantei după expropriere, în suprafață de 4.542 mp, tribunalul a apreciat că cererea reclamantei nu este justificată, rezultând din cuprinsul raportului de expertiză efectuat în cauză că, după executarea lucrării în vederea căreia terenul a fost expropriat, se vor crea drumuri de acces la proprietățile riverane, astfel că lotul de teren avut în vedere va beneficia de cale de acces. Referitor la susținerea în sensul că pârâta ar trebui să plătească reclamantei o chirie pentru o eventuală lipsă de folosință a terenului, Tribunalul a apreciat că este nefondată, neexistând indicii și probe în acest sens.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul. Prin Decizia nr. 75 din 16 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a respins apelul pârâtului, acesta fiind obligat la plata sumei de 2500 lei cheltuieli de judecată către intimata reclamantă. În motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut următoarele considerente: Motivele de apel se referă la modul în care a fost determinat de instanța de fond, pe baza raportului de expertiză dispus în cauză, cuantumul despăgubirilor de care reclamanta ar trebui să beneficieze pentru suprafața de teren expropriată.

Expertiza contabilă efectuată în prima instanță a concluzionat că valoarea suprafeței de teren expropriate este de 131.241 lei, stabilită pe baza metodei de comparație a vânzărilor, analizându-se vânzările sau ofertele cu loturi de teren comparabile, la data întocmirii expertizei, iulie 2009. A fost reținută o valoare de 16,06 euro/mp. Susținerea apelantului în sensul că trebuie avute în vedere prețurile din contractele de vânzare-cumpărare încheiate nu a fost reținută. În cazul unei relații contractuale concrete, prețul este stabilit și în raport de diferite aspecte de ordin personal, de anumite împrejurări particulare legate de persoana contractanților sau de situația imobilului. Astfel de aspecte particulare nu pot fi luate în considerare în cazul unei exproprieri când imobilul expropriat este stabilit obiectiv, iar voința proprietarului nu are vreo influență în efectuarea exproprierii.

În consecință, și despăgubirea trebuie determinată pornind de la elemente ce oferă o mai mare certitudine în privința valorii reale, de la o analiză a valorilor de tranzacționare pe piața imobiliară. Contractele de vânzare-cumpărare nu pot fi singurul reper, putând fi apreciate ca probe ce oferă anumite informații despre valorile cu care se vând terenurile în mod obișnuit. În cauză, prețurile din contractele depuse de apelant nu se coroborează cu valoarea stabilită prin expertiză, astfel că nu pot fi avea o relevanță hotărâtoare. A mai reținut instanța de apel că despăgubirea a fost determinată la data întocmirii raportului de expertiză, iulie 2009, potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Cum părțile implicate nu s-au înțeles asupra despăgubirii, iar proprietarul a contestat valoarea acordată de expropriator, ajungându-se în fața instanței, este evident că acest text trebuie interpretat în sensul că este vorba de data efectuării expertizei în cursul procesului. În caz contrar, s-ar ajunge ca timpul trecut de la efectuarea expertizei în cadrul procedurii administrative să fie în defavoarea proprietarului. De altfel, expertiza efectuată în apel a stabilit o despăgubire (147.700 lei) apropriată de cea stabilită de expertiza dispusă în fond, dar, cum nu se poate crea apelantului o situație mai grea în propria cale de atac, Curtea nu a ținut cont de această valoare. În temeiul art. 274 C.pr.civ., Curtea a obligat apelantul la plata către intimată a sumei de 2.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat și onorariu de expertiză.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul. Prin Decizia civilă nr. 4412 din 14 iunie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul, a casat decizia recurată și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță apel, din considerente rezultând că motivul casării a constat în necesitatea administrării de probatorii pertinente, una din cele mai importante fiind expertiza, pentru stabilirea prețului de piață real cu care se vând imobilele, arătând totodată că este vorba de prețul de tranzacționare al acestora. În rejudecare, prin Decizia nr. 183/A din 5 septembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de pârât, a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a respins în tot contestația formulată de reclamantă și a obligat pe intimata reclamantă să plătească apelantului pârât suma de 2.600 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

În motivarea soluției sale, Curtea a reținut următoarele considerente: Având în vedere caracterul obligatoriu al deciziei de casare, în privința problemelor de drept tranșate cât și în privința necesității administrări unor probe, Curtea s-a conformat celor statuate prin decizia de casare, procedând la administrarea probei cu expertiză tehnică pentru evaluarea terenului supus exproprierii, prin raportare la prețurile de tranzacționare, așa cum rezultă din contracte de vânzare cumpărare încheiate în perioada de referință și având ca obiect imobile similare, situate în aceeași zonă. Luând în considerare și solicitările părților și poziția procesuală exprimată, Curtea a stabilit ca evaluarea terenului, în raport de prețurile de tranzacționare, să se realizeze atât la momentul evaluării terenului la instanța de fond cât și la momentul evaluării în instanța de apel.

Pentru efectuarea lucrării de specialitate, Curtea a depus diligențe din oficiu pentru obținerea cât mai multor contracte de vânzare cumpărare perfectate în cele două momente de referință, solicitând astfel de relații de la O.C.P.I. Ilfov și de la D.I.T.L., din cadrul Primăriei Snagov. Pe baza relațiilor furnizate de cele două instituții, comisia de experți a întocmit raportul de expertiză, din concluziile căruia rezultă că la data de 18 mai 2009 (momentul evaluării la prima instanță) lotul de teren supus exproprierii avea o valoare de circulație de 135.700 lei, iar la data de 05 noiembrie 2012, suprafața respectivă de teren avea o valoarea de 67.300 lei. Pentru stabilirea acestor valori, experții au analizat toate contractele de vânzare cumpărare depuse la dosar, în urma relațiilor obținute de la O.C.P.I.

Ilfov și de la D.I.T.L., din cadrul Primăriei Snagov, cu luarea în considerare a circumstanțelor specifice ale pieței imobiliare în această perioadă și cu aplicarea corecțiilor necesare, impuse de situația particulară a terenului. Sub aspectul situației de fapt, comisia de experți a evidențiat, prin raportul de expertiză, faptul că, terenul reclamantei este traversat oblic de Autostrada A3 București Ploiești, iar după dezmembrare și expropriere, autostrada împarte proprietatea inițială a reclamantei în trei loturi distincte, din care două sunt situate adiacent (stânga/dreapta) limitei autostrăzii, fiind amplasate o bună parte din ele în zona de protecție de 50 m a autostrăzii, măsurați din axul drumului, cu precizarea că unul din aceste loturi, în suprafață de 4.542 mp, este închis, nedispunând de nici un acces legal constituit la drumul public.

Experții au mai precizat faptul că accesul pe autostradă este posibil doar prin noduri rutiere special amenajate, situate la distanțe relativ mari de proprietatea reclamantei. Propunerea comisiei de experți, pornind de la această situație, este de a expropria și această porțiune de teren, pe care au evaluat-o, după aceleași criterii și în aceeași manieră, la cele două momente de referință la suma de 318.700 lei și respectiv 158.100 lei. La termenul de judecată la care s-a depus raportul de expertiză, O.C.P.I. Ilfov a mai comunicat instanței un set de contracte de vânzare cumpărare, ceea ce a determinat necesitatea suplimentării expertizei, pentru că respectiva comisie de experți să aibă posibilitatea concretă să răspundă obiectivelor fixate de instanță și în raport de aceste contracte.

Așa cum rezultă din suplimentul la raportul de expertiză, comisia de experți a concluzionat, în urma examinării punctuale a fiecărui contract, că nu se modifică valorile estimate prin raportul de expertiză inițial.

În privința dispozițiilor legale aplicabile, Curtea a reținut incidența prevederilor art. 9 alin. (2) din Legea nr. 198/2004, potrivit cărora, contestația formulată de expropriat împotriva cuantumului reparației consemnate de entitatea care realizează exproprierea se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, în privința stabilirii despăgubirii, cu precizarea că transferul imobilelor din proprietatea privată în proprietatea publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale și în administrarea expropriatorului operează de drept la data plății despăgubirilor pentru expropriere sau, după caz, la data consemnării acestora, în condițiile legii (art. 15). Față de criticile formulate în apel, pentru a răspunde acestora, Curtea s-a raportat la prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite, iar la calcularea cuantumului reparației, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.

Având în vedere că suntem în ipoteza unei exproprieri parțiale, trebuie avute în vedere și dispozițiile alin. (4) al acestui articol,care permite experților să diminueze cuantumul daunelor în cazul în care partea de imobil rămasă neexpropriată ar dobândi un spor de valoare ca urmare a lucrărilor se utilitate publică ce se vor realiza.

Având în vedere cele statuate de prin decizia de casare referitor la modalitatea de evaluare a terenului expropriat, și anume prin raportare la prețurile de tranzacționare nu și cele ce rezultă din ofertele de vânzare, exigență respectată în totalitate de către experți, precum și concluziile raportului de expertiză, în sensul că nu se poate cuantifica un spor de valoare rezultat din executarea Autostrăzii A3 (în condițiile în care terenul reclamatei a fost și rămâne teren extravilan, agricol, iar cel de-al doilea lot rămas după expropriere are acces la un drum de exploatare), Curtea a reținut că trebuie luată în considerare valoarea terenului, așa cum a fost stabilită de comisia de experți la momentul efectuării raportului în faza de apel.

Față de stadiul procesual al cauzei, Curtea consideră că această variantă este de natură să respecte cel mai fidel prescripțiile legale, în sensul că evaluarea imobilului expropriat se realizează prin raportare la prețurile cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză. Făcând aplicarea dispozițiilor art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 (care conține o consacrare a principiului non reformatio in pejus,) în sensul că despăgubirea acordată de către instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât solicitată de către expropriat, Curtea a constatat că valoarea terenului expropriat la data întocmirii raportului de expertiză este de 67.300 lei, valoare care este inferioară cuantumului despăgubirii oferite de expropriator de 88.068,56 lei.

Față de concluziile raportului de expertiză, relativ la identificarea prejudiciului suferit de reclamantă ca urmare a procedurii de expropriere și mai ales la modalitățile de reparare a acestuia, în condițiile în care prejudiciul este parte componentă a despăgubirii, Curtea a considerat relevant să se refere și dispozițiile art. 24 din Legea nr. 33/1994, cu precădere prevederile alin. (4), prin care legiuitorul recunoaște organului judiciar competența de a aprecia, în raport de situația reală, dacă exproprierea parțială a terenului este posibilă, iar în caz contrar, legiuitorul conferă instanței de judecată prerogativa de a dispune exproprierea întregii suprafețe de teren. Din examinarea acestui text de lege reiese că această prerogativă este recunoscută organului judiciar, în ipoteza în care expropriatorul cere exproprierea doar a unei părți de teren sau din construcție, iar proprietarul cere instanței exproprierea totală.

Curtea a subliniat faptul că dreptul de apreciere al instanței intervine numai în situația în care proprietarul solicită exproprierea integrală a imobilului. Făcând aplicarea în cauză a acestor dispoziții legale, Curtea a constatat că, așa cum rezultă din petitul cererii de chemare în judecată, reclamanta a cerut recalcularea despăgubirii oferite de instituția expropriatoare, formulând și unul doilea capăt de cerere, având ca obiect obligația de plata a despăgubirii, constând în contravaloarea restului de suprafață de 4.542 mp, care devine inutilizabilă în urma exproprierii, din moment ce nu mai are ieșire la drumul public. Având în vedere că reclamanta nu a solicitat exproprierea întregii suprafețe de teren, Curtea a constatat că nu poate eficiență propunerii comisiei de experți, în sensul exproprierii integrale a terenului, nefiind îndeplinite cumulativ cerințele legale anterior prezentate.

În privința cererii reclamantei de acordare a unei despăgubiri, egale cu valoarea lotului de teren închis, care nu are acces la drumul public, Curtea a constatat că o astfel de solicitare este lipsită de suport legal, în condițiile în care soluția la care s-a oprit legiuitorul într-o astfel de situație este cea a exproprierii totale, care se poate dispune motivat de către instanța de judecată, în raport de circumstanțele particulare ale cauzei și dacă partea îndreptățită a formulat o solicitare în acest sens. A acorda părții expropriate contravaloarea unei porțiuni de teren, pe care continuă să o dețină, atât în fapt cât și în drept, cu același titlu, are valențele „unei duble reparații” și este contrar spiritului Legii nr. 33/1994 și implicit al legii speciale, incidente în cauză (Legea nr. 198/2004), care statuează în sensul că despăgubirea, constând în contravaloarea terenului, constituie o reparație pentru pierderea dreptului real asupra terenului expropriat.

Așa cum rezultă din raportul de expertiză efectuat în cauză, comisia a stabilit prejudiciul cauzat porțiunii de teren neexpropriate calculând contravaloarea acestui lot de teren, corelativ cu propunerea exproprierii totale, propunere căreia nu i se poate da curs, pentru motivele anterior expuse. Împotriva menționatei decizii a declarat recurs în termen legal, reclamanta M.I.D., pentru motivele de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a formulat următoarele critici: Instanța de apel a stabilit în mod greșit data în raport de care se stabilește contravaloarea despăgubirilor pentru terenul expropriat. Astfel, arată că este greșit considerentul instanței de apel în sensul că trebuia luată în considerare valoarea terenului la momentul realizării expertizei în fața apelului, ca fiind momentul cel nai apropriat de pronunțarea hotărârii definitive, iar nu cel de la data expertizei la fond.

Recurenta susține că soluția pronunțată trebuie să fie în concordanță atât cu legislația din România, cât și cu legislația europeană, respectiv art. 1 alin. (1) din Primul Protocol la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, instanța urmând a ține seama de dispozițiile art. 20 din Constituția României. Prin soluția pronunțată, instanța de apel a încălcat și dispozițiile art. 44 alin. (3) din Constituția României care prevăd, în caz de expropriere, acordarea unei drepte și prealabile despăgubiri. În speță, această cerință nu este satisfăcută, în condițiile în care valoarea reală a terenului este stabilită la un moment ulterior celui în care hotărârile de expropriere și de stabilire a despăgubirilor au fost emise.

Susține că în speță s-a realizat o expropriere de fapt, susținută în cadrul jurisprudenței C.E.D.O., sens în care invocă hotărârea pronunțată în cauza Burghelea împotriva României. Despăgubirea acordată proprietarului ar trebui să fie stabilită la un moment cât mai apropriat de cel al pierderii dreptului de proprietate, iar nu cel al pronunțării hotărârii judecătorești. Această soluție se impune cu atât mai mult cu cât valoarea bunului expropriat se depreciază, proprietarul bunului nemaifiind obligat să suporte scăderea prețurilor terenurilor. Recurenta critică și soluția de respingere a solicitării de acordare a despăgubirilor pentru suprafața de teren rămasă neexpropriată, arătând că a fost încălcat dreptul de acces la justiție, reglementat de art. 6 din C.E.D.O.

Solicită admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, în sensul respingerii apelului pârâtului, cu consecința menținerii hotărârii instanței de fond. Analizând recursul formulat, în raport de criticile menționate, încadrate de recurentă în motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: Recurenta a susținut încălcarea art. 26 din Legea nr. 33/1994 deoarece expertiza pe care instanța de apel și-a fundamentat soluția nu s-ar fi raportat la criteriul prevăzut de acest text de lege în ceea ce privește stabilirea cuantumului despăgubirilor, respectiv prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.

Legea prevede care sunt criteriile în raport cu care instanțele au a stabili cuantumul despăgubirii în caz de expropriere. Anume, dispozițiile art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994 prevăd că „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite iar la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia”.

Contrar celor susținute de recurentă, instanța de apel a stabilit cuantumul despăgubirilor pe baza unui raport de expertiză efectuat în faza procesuală a apelului, cu respectarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, experții ținând seama de prețul cu care s-au vândut, în mod obișnuit, terenurile de același fel, situate în aceeași unitate administrativ-teritorială, la trei momente, respectiv la data întocmirii raportului de expertiză la fond (18 mai 2009), cât și la momentul definitivării raportului în faza apelului, respectiv noiembrie 2012. Cât timp legiuitorul a reglementat criterii de evaluare a despăgubirilor ce pot fi acordate persoanelor expropriate, iar curtea de apel a aplicat si respectat aceste criterii, stabilind o despăgubire proporțională, ca urmare a măsurii exproprierii suportată de recurenta-reclamantă, hotărârea astfel pronunțată satisface, în opinia instanței de recurs, exigențele art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului si ale legislației interne și nu poate reprezenta o încălcare a normelor naționale sau convenționale.

Critica recurentei cu privire la momentul stabilirii despăgubirii, respectiv cel al efectuării raportului de expertiză în faza procesuală a apelului este nefondată și nu poate fi primită.

Astfel, afirmațiile recurentei conform cărora momentul de la care ar fi trebuit calculată acordarea despăgubirii este cel al efectuării expertizei în faza fondului nu au susținere în dispozițiile legale aplicabile în cauză, urmând a fi înlăturate, întrucât acest moment este stabilit în mod imperativ de lege, sens în care art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 dispune: „La calcularea despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză (…) „ Textul de lege prevede cu claritate și fără posibilitate de interpretare care este momentul în raport cu care experții au a calcula și instanțele de judecată au a stabili cuantumul despăgubirii, anume momentul „ întocmirii raportului de expertiză”.

Acest text de lege, în aplicarea principiului ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus, nu permite interpretului să stabilească un alt moment în raport cu care să se calculeze valoarea despăgubirilor pentru terenurile expropriate. Respectând indicațiile din decizia de casare, instanța de apel a dispus efectuarea unei noi expertize, cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, astfel că, față de dispozițiile legale menționate, acesta este momentul în raport de care instanța avea a stabili cuantumul despăgubirilor.

Așa fiind, cum reclamanta a înțeles să-și asume demersul judiciar prin intermediul căruia a înțeles să conteste cuantumul despăgubirii stabilite de expropriator, aceasta trebuie să-și asume și momentul în raport de care urma să se stabilească judiciar despăgubirea, neputând solicita, contrar normei de drept, calcularea despăgubirii la un alt moment, sub motivul existenței unor fluctuații ale prețurilor de tranzacționare a terenurilor similare celui expropriat pe piața imobiliară. În ce privește critica privind acordarea despăgubirilor pentru suprafața de teren neexpropriată, aceasta a fost invocată direct în faza procesuală a recursului. Conform art. 299 alin. (1) C. proc. civ., obiectul recursului îl reprezintă hotărârea pronunțată în etapa procesuală a apelului, fiind o cale de atac „subsecventă”, în sensul că nu poate fi exercitată „omisso medio”.

Această regulă, potrivit căreia recursul nu poate fi exercitat, „omisso medio”, se aplică nu numai în situația în care partea nemulțumită de soluție adoptată în prima instanță nu a declarat apel, ci și în situația în care decizia a fost recurată, dar în faza apelului nu au fost invocate criticile de nelegalitate, ele fiind invocate direct în faza procesuală a recursului. Considerentele de fapt și de drept pentru care prima instanță a respins cererea reclamantei de acordare a despăgubirilor pentru suprafața de teren neexpropriată nu au fost contestate de reclamantă, prin exercitarea apelului, astfel că invocarea acestora direct în recurs nu mai pot face obiect al analizei instanței de control judiciar, fiind formulate omisso medio.

Pentru aceste argumente, Înalta Curte apreciază că motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză, astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta M.I.D. împotriva Deciziei civile nr. 183/A din 5 septembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 martie 2014.