ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 828/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 828/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei de față

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 12

decembrie 2008 pe rolul Tribunalului București, reclamanta M.I.D. a contestat,

în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, reprezentat prin C.N.A.D.N.R.,

hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 11 august 2008 emisă de Comisia

pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, solicitând stabilirea despăgubirii reale

pentru terenul expropriat și obligarea pârâtei la plata despăgubirii pentru

diferența de teren de 4.542 mp, ce nu mai poate fi utilizată, neavând ieșire la

drumul public.

Prin

sentința civilă nr. 820 din 17 mai 2010, Tribunalul București, secția a III-a

civilă, a admis în parte contestația, a anulat în parte hotărârea din 11 august

2008, în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate contestatoarei,

fiind obligată pârâta la plata sumei de 131.241 lei reprezentând valoarea reală

a terenului expropriat. A fost respinsă contestația în ce privește solicitarea

referitoare la plata contravalorii prejudiciului pretins de contestatoare

pentru diferența de 4.542 mp teren.

Pentru

a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, prin procesul verbal din 12

mai 2008, emis de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 Consiliul Local

Snagov și hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 11 august 2008,

reclamantei i s-au acordat despăgubiri în cuantum de 88.068,56 lei pentru lotul

de teren proprietatea acesteia, aflat pe raza comunei Snagov, supus procedurii

de expropriere.

Prin

raportul de expertiză efectuat în cauză s-a stabilit că lotul de teren în

suprafață de 1.934 mp supus exproprierii are o valoare reală de 131.241 lei

(31.060 euro), valoare care este superioară celei acordate reclamantei cu titlu

de despăgubire, astfel că pretenția acesteia este justificată.

Cât

privește chestiunea acordării de despăgubiri și pentru terenul rămas în

proprietatea reclamantei după expropriere, în suprafață de 4.542 mp, tribunalul

a apreciat că cererea reclamantei nu este justificată, rezultând din cuprinsul

raportului de expertiză efectuat în cauză că, după executarea lucrării în

vederea căreia terenul a fost expropriat, se vor crea drumuri de acces la

proprietățile riverane, astfel că lotul de teren avut în vedere va beneficia de

cale de acces.

Referitor

la susținerea în sensul că pârâta ar trebui să plătească reclamantei o chirie

pentru o eventuală lipsă de folosință a terenului, Tribunalul a apreciat că

este nefondată, neexistând indicii și probe în acest sens.

Împotriva acestei sentințe

a declarat apel pârâtul.

Prin Decizia nr. 75

din 16 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru

cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a respins apelul

pârâtului, acesta fiind obligat la plata sumei de 2500 lei cheltuieli de

judecată către intimata reclamantă.

În

motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut următoarele considerente:

Motivele de apel se

referă la modul în care a fost determinat de instanța de fond, pe baza

raportului de expertiză dispus în cauză, cuantumul despăgubirilor de care reclamanta

ar trebui să beneficieze pentru suprafața de teren expropriată.

Expertiza contabilă

efectuată în prima instanță a concluzionat că valoarea suprafeței de teren

expropriate este de 131.241 lei, stabilită pe baza metodei de comparație a

vânzărilor, analizându-se vânzările sau ofertele cu loturi de teren

comparabile, la data întocmirii expertizei, iulie 2009. A fost reținută o

valoare de 16,06 euro/mp.

Susținerea

apelantului în sensul că trebuie avute în vedere prețurile din contractele de

vânzare-cumpărare încheiate nu a fost reținută. În cazul unei relații

contractuale concrete, prețul este stabilit și în raport de diferite aspecte de

ordin personal, de anumite împrejurări particulare legate de persoana

contractanților sau de situația imobilului. Astfel de aspecte particulare nu

pot fi luate în considerare în cazul unei exproprieri când imobilul expropriat

este stabilit obiectiv, iar voința proprietarului nu are vreo influență în

efectuarea exproprierii. În consecință, și despăgubirea trebuie determinată

pornind de la elemente ce oferă o mai mare certitudine în privința valorii

reale, de la o analiză a valorilor de tranzacționare pe piața imobiliară.

Contractele de vânzare-cumpărare nu pot fi singurul reper, putând fi apreciate

ca probe ce oferă anumite informații despre valorile cu care se vând terenurile

în mod obișnuit. În cauză, prețurile din contractele depuse de apelant nu se

coroborează cu valoarea stabilită prin expertiză, astfel că nu pot fi avea o

relevanță hotărâtoare.

A mai reținut

instanța de apel că despăgubirea a fost determinată la data întocmirii

raportului de expertiză, iulie 2009, potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Cum părțile implicate nu s-au înțeles asupra despăgubirii, iar proprietarul a

contestat valoarea acordată de expropriator, ajungându-se în fața instanței,

este evident că acest text trebuie interpretat în sensul că este vorba de data

efectuării expertizei în cursul procesului. În caz contrar, s-ar ajunge ca

timpul trecut de la efectuarea expertizei în cadrul procedurii administrative

să fie în defavoarea proprietarului.

De altfel, expertiza

efectuată în apel a stabilit o despăgubire (147.700 lei) apropriată de cea

stabilită de expertiza dispusă în fond, dar, cum nu se poate crea apelantului o

situație mai grea în propria cale de atac, Curtea nu a ținut cont de această

valoare.

În temeiul art. 274

C.pr.civ., Curtea a obligat

apelantul la plata către

intimată a sumei de 2.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând

onorariu de avocat și onorariu de expertiză.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâtul.

Prin Decizia civilă nr.

4412 din 14 iunie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul, a

casat decizia recurată și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași

instanță apel, din considerente rezultând că motivul casării a constat în

necesitatea administrării de probatorii pertinente, una din cele mai importante

fiind expertiza, pentru stabilirea prețului de piață real cu care se vând

imobilele, arătând totodată că este vorba de prețul de tranzacționare al

acestora.

În rejudecare, prin Decizia

nr. 183/A din 5 septembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a III a

civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de

pârât, a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a respins în tot contestația

formulată de reclamantă și a obligat pe intimata reclamantă să plătească

apelantului pârât suma de 2.600 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

În motivarea soluției

sale, Curtea a reținut următoarele considerente:

Având în vedere

caracterul obligatoriu al deciziei de casare, în privința problemelor de drept

tranșate cât și în privința necesității administrări unor probe, Curtea s-a

conformat celor statuate prin decizia de casare, procedând la administrarea

probei cu expertiză tehnică pentru evaluarea terenului supus exproprierii, prin

raportare la prețurile de tranzacționare, așa cum rezultă din contracte de

vânzare cumpărare încheiate în perioada de referință și având ca obiect imobile

similare, situate în aceeași zonă. Luând în considerare și solicitările

părților și poziția procesuală exprimată, Curtea a stabilit ca evaluarea

terenului, în raport de prețurile de tranzacționare, să se realizeze atât la

momentul evaluării terenului la instanța de fond cât și la momentul evaluării

în instanța de apel.

Pentru efectuarea

lucrării de specialitate, Curtea a depus diligențe din oficiu pentru obținerea

cât mai multor contracte de vânzare cumpărare perfectate în cele două momente

de referință, solicitând astfel de relații de la O.C.P.I. Ilfov și de la D.I.T.L.,

din cadrul Primăriei Snagov.

Pe baza relațiilor

furnizate de cele două instituții, comisia de experți a întocmit raportul de

expertiză, din concluziile căruia rezultă că la data de 18 mai 2009 (momentul

evaluării la prima instanță) lotul de teren supus exproprierii avea o valoare

de circulație de 135.700 lei, iar la data de 05 noiembrie 2012, suprafața

respectivă de teren avea o valoarea de 67.300 lei. Pentru stabilirea acestor

valori, experții au analizat toate contractele de vânzare cumpărare depuse la

dosar, în urma relațiilor obținute de la O.C.P.I. Ilfov și de la D.I.T.L., din

cadrul Primăriei Snagov, cu luarea în considerare a circumstanțelor specifice

ale pieței imobiliare în această perioadă și cu aplicarea corecțiilor necesare,

impuse de situația particulară a terenului.

Sub aspectul

situației de fapt, comisia de experți a evidențiat, prin raportul de expertiză,

faptul că, terenul reclamantei este traversat oblic de Autostrada A3 București

Ploiești, iar după dezmembrare și expropriere, autostrada împarte proprietatea

inițială a reclamantei în trei loturi distincte, din care două sunt situate

adiacent (stânga/dreapta) limitei autostrăzii, fiind amplasate o bună parte din

ele în zona de protecție de 50 m a autostrăzii, măsurați din axul drumului, cu

precizarea că unul din aceste loturi, în suprafață de 4.542 mp, este închis,

nedispunând de nici un acces legal constituit la drumul public. Experții au mai

precizat faptul că accesul pe autostradă este posibil doar prin noduri rutiere

special amenajate, situate la distanțe relativ mari de proprietatea

reclamantei. Propunerea comisiei de experți, pornind de la această situație,

este de a expropria și această porțiune de teren, pe care au evaluat-o, după

aceleași criterii și în aceeași manieră, la cele două momente de referință la

suma de 318.700 lei și respectiv 158.100 lei.

La termenul de

judecată la care s-a depus raportul de expertiză, O.C.P.I. Ilfov a mai

comunicat instanței un set de contracte de vânzare cumpărare, ceea ce a

determinat necesitatea suplimentării expertizei, pentru că respectiva comisie

de experți să aibă posibilitatea concretă să răspundă obiectivelor fixate de

instanță și în raport de aceste contracte. Așa cum rezultă din suplimentul la

raportul de expertiză, comisia de experți a concluzionat, în urma examinării

punctuale a fiecărui contract, că nu se modifică valorile estimate prin

raportul de expertiză inițial.

În privința

dispozițiilor legale aplicabile, Curtea a reținut incidența prevederilor art. 9

alin. (2) din Legea nr. 198/2004, potrivit cărora, contestația formulată de

expropriat împotriva cuantumului reparației consemnate de entitatea care

realizează exproprierea se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea

nr. 33/1994, în privința stabilirii despăgubirii, cu precizarea că transferul

imobilelor din proprietatea privată în proprietatea publică a statului sau a

unităților administrativ-teritoriale și în administrarea expropriatorului

operează de drept la data plății despăgubirilor pentru expropriere sau, după

caz, la data consemnării acestora, în condițiile legii (art. 15).

Față de criticile

formulate în apel, pentru a răspunde acestora, Curtea s-a raportat la

prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora despăgubirea se

compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat

proprietarului sau altor persoane îndreptățite, iar la calcularea cuantumului

reparației, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se

vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea

administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și

de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite,

luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia. Având în vedere că

suntem în ipoteza unei exproprieri parțiale, trebuie avute în vedere și

dispozițiile alin. (4) al acestui articol,care permite experților să diminueze

cuantumul daunelor în cazul în care partea de imobil rămasă neexpropriată ar

dobândi un spor de valoare ca urmare a lucrărilor se utilitate publică ce se

vor realiza.

Având în vedere cele

statuate de prin decizia de casare referitor la modalitatea de evaluare a

terenului expropriat, și anume prin raportare la prețurile de tranzacționare nu

și cele ce rezultă din ofertele de vânzare, exigență respectată în totalitate

de către experți, precum și concluziile raportului de expertiză, în sensul că

nu se poate cuantifica un spor de valoare rezultat din executarea Autostrăzii

A3 (în condițiile în care terenul reclamatei a fost și rămâne teren extravilan,

agricol, iar cel de-al doilea lot rămas după expropriere are acces la un drum

de exploatare), Curtea a reținut că trebuie luată în considerare valoarea

terenului, așa cum a fost stabilită de comisia de experți la momentul

efectuării raportului în faza de apel. Față de stadiul procesual al cauzei,

Curtea consideră că această variantă este de natură să respecte cel mai fidel

prescripțiile legale, în sensul că evaluarea imobilului expropriat se

realizează prin raportare la prețurile cu care se vând în mod obișnuit

imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data

întocmirii raportului de expertiză.

Făcând aplicarea

dispozițiilor art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 (care conține o

consacrare a principiului non reformatio in pejus,) în sensul că despăgubirea

acordată de către instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de

expropriator și nici mai mare decât solicitată de către expropriat, Curtea a

constatat că valoarea terenului expropriat la data întocmirii raportului de

expertiză este de 67.300 lei, valoare care este inferioară cuantumului

despăgubirii oferite de expropriator de 88.068,56 lei.

Față de concluziile

raportului de expertiză, relativ la identificarea prejudiciului suferit de

reclamantă ca urmare a procedurii de expropriere și mai ales la modalitățile de

reparare a acestuia, în condițiile în care prejudiciul este parte componentă a

despăgubirii, Curtea a considerat relevant să se refere și dispozițiile art. 24

din Legea nr. 33/1994, cu precădere prevederile alin. (4), prin care

legiuitorul recunoaște organului judiciar competența de a aprecia, în raport de

situația reală, dacă exproprierea parțială a terenului este posibilă, iar în

caz contrar, legiuitorul conferă instanței de judecată prerogativa de a dispune

exproprierea întregii suprafețe de teren. Din examinarea acestui text de lege

reiese că această prerogativă este recunoscută organului judiciar, în ipoteza

în care expropriatorul cere exproprierea doar a unei părți de teren sau din

construcție, iar proprietarul cere instanței exproprierea totală. Curtea a subliniat

faptul că dreptul de apreciere al instanței intervine numai în situația în care

proprietarul solicită exproprierea integrală a imobilului.

Făcând aplicarea în

cauză a acestor dispoziții legale, Curtea a constatat că, așa cum rezultă din

petitul cererii de chemare în judecată, reclamanta a cerut recalcularea

despăgubirii oferite de instituția expropriatoare, formulând și unul doilea

capăt de cerere, având ca obiect obligația de plata a despăgubirii, constând în

contravaloarea restului de suprafață de 4.542 mp, care devine inutilizabilă în

urma exproprierii, din moment ce nu mai are ieșire la drumul public.

Având în vedere că

reclamanta nu a solicitat exproprierea întregii suprafețe de teren, Curtea a

constatat că nu poate eficiență propunerii comisiei de experți, în sensul

exproprierii integrale a terenului, nefiind îndeplinite cumulativ cerințele

legale anterior prezentate.

În privința cererii

reclamantei de acordare a unei despăgubiri, egale cu valoarea lotului de teren

închis, care nu are acces la drumul public, Curtea a constatat că o astfel de

solicitare este lipsită de suport legal, în condițiile în care soluția la care

s-a oprit legiuitorul într-o astfel de situație este cea a exproprierii totale,

care se poate dispune motivat de către instanța de judecată, în raport de

circumstanțele particulare ale cauzei și dacă partea îndreptățită a formulat o

solicitare în acest sens.

A acorda părții

expropriate contravaloarea unei porțiuni de teren, pe care continuă să o

dețină, atât în fapt cât și în drept, cu același titlu, are valențele „unei

duble reparații” și este contrar spiritului Legii nr. 33/1994 și implicit al

legii speciale, incidente în cauză (Legea nr. 198/2004), care statuează în

sensul că despăgubirea, constând în contravaloarea terenului, constituie o reparație

pentru pierderea dreptului real asupra terenului expropriat. Așa cum rezultă

din raportul de expertiză efectuat în cauză, comisia a stabilit prejudiciul

cauzat porțiunii de teren neexpropriate calculând contravaloarea acestui lot de

teren, corelativ cu propunerea exproprierii totale, propunere căreia nu i se

poate da curs, pentru motivele anterior expuse.

Împotriva menționatei

decizii a declarat recurs în termen legal, reclamanta M.I.D., pentru motivele

de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea

motivelor de recurs, recurenta a formulat următoarele critici:

Instanța de apel a

stabilit în mod greșit data în raport de care se stabilește contravaloarea

despăgubirilor pentru terenul expropriat.

Astfel, arată că este

greșit considerentul instanței de apel în sensul că trebuia luată în

considerare valoarea terenului la momentul realizării expertizei în fața

apelului, ca fiind momentul cel nai apropriat de pronunțarea hotărârii

definitive, iar nu cel de la data expertizei la fond.

Recurenta susține că

soluția pronunțată trebuie să fie în concordanță atât cu legislația din

România, cât și cu legislația europeană, respectiv art. 1 alin. (1) din Primul

Protocol la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, instanța urmând a ține

seama de dispozițiile art. 20 din Constituția României.

Prin soluția

pronunțată, instanța de apel a încălcat și dispozițiile art. 44 alin. (3) din

Constituția României care prevăd, în caz de expropriere, acordarea unei drepte

și prealabile despăgubiri. În speță, această cerință nu este satisfăcută, în

condițiile în care valoarea reală a terenului este stabilită la un moment

ulterior celui în care hotărârile de expropriere și de stabilire a

despăgubirilor au fost emise.

Susține că în speță

s-a realizat o expropriere de fapt, susținută în cadrul jurisprudenței C.E.D.O.,

sens în care invocă hotărârea pronunțată în cauza Burghelea împotriva României.

Despăgubirea acordată

proprietarului ar trebui să fie stabilită la un moment cât mai apropriat de cel

al pierderii dreptului de proprietate, iar nu cel al pronunțării hotărârii

judecătorești. Această soluție se impune cu atât mai mult cu cât valoarea

bunului expropriat se depreciază, proprietarul bunului nemaifiind obligat să

suporte scăderea prețurilor terenurilor.

Recurenta critică și

soluția de respingere a solicitării de acordare a despăgubirilor pentru

suprafața de teren rămasă neexpropriată, arătând că a fost încălcat dreptul de

acces la justiție, reglementat de art. 6 din C.E.D.O.

Solicită admiterea recursului,

modificarea deciziei recurate, în sensul respingerii apelului pârâtului, cu

consecința menținerii hotărârii instanței de fond.

Analizând recursul

formulat, în raport de criticile menționate, încadrate de recurentă în motivul

de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte

apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Recurenta a susținut

încălcarea art. 26 din Legea nr. 33/1994 deoarece expertiza pe care instanța de

apel și-a fundamentat soluția nu s-ar fi raportat la criteriul prevăzut de

acest text de lege în ceea ce privește stabilirea cuantumului despăgubirilor,

respectiv prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în

unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.

Legea prevede care

sunt criteriile în raport cu care instanțele au a stabili cuantumul

despăgubirii în caz de expropriere.

Anume,

dispozițiile art. 26 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 33/1994 prevăd că „despăgubirea se compune din valoarea

reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane

îndreptățite iar la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și

instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele

de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii

raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după

caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate

de aceștia”.

Contrar celor

susținute de recurentă, instanța de apel a stabilit cuantumul despăgubirilor pe

baza unui raport de expertiză efectuat în faza procesuală a apelului, cu

respectarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, experții

ținând seama de prețul cu care s-au vândut, în mod obișnuit, terenurile de

același fel, situate în aceeași unitate administrativ-teritorială, la trei

momente, respectiv la data întocmirii raportului de expertiză la fond (18 mai 2009),

cât și la momentul definitivării raportului în faza apelului, respectiv noiembrie

2012.

Cât timp legiuitorul

a reglementat criterii de evaluare a despăgubirilor ce pot fi acordate

persoanelor expropriate, iar curtea de apel a aplicat si respectat aceste

criterii, stabilind o despăgubire proporțională, ca urmare a măsurii

exproprierii suportată de recurenta-reclamantă, hotărârea astfel pronunțată

satisface, în opinia instanței de recurs, exigențele art. 1 din Primul Protocol

adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului si ale legislației

interne și nu poate reprezenta o încălcare a normelor naționale sau

convenționale.

Critica recurentei cu

privire la momentul stabilirii despăgubirii, respectiv cel al efectuării

raportului de expertiză în faza procesuală a apelului este nefondată și nu

poate fi primită.

Astfel, afirmațiile

recurentei conform cărora momentul de la care ar fi trebuit calculată acordarea

despăgubirii este cel al efectuării expertizei în faza fondului nu au susținere

în dispozițiile legale aplicabile în cauză, urmând a fi înlăturate, întrucât

acest moment este stabilit în mod imperativ de lege, sens în care art. 26 alin.

(2) din Legea nr. 33/1994 dispune: „La calcularea despăgubirilor, experții,

precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit,

imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială, la data

întocmirii raportului de expertiză (…) „

Textul de lege

prevede cu claritate și fără posibilitate de interpretare care este momentul în

raport cu care experții au a calcula și instanțele de judecată au a stabili cuantumul

despăgubirii, anume momentul „

întocmirii raportului de expertiză”.

Acest text de lege,

în aplicarea principiului ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus,

nu permite interpretului să stabilească un alt moment în raport cu care să se

calculeze valoarea despăgubirilor pentru terenurile expropriate.

Respectând

indicațiile din decizia de casare, instanța de apel a dispus efectuarea unei

noi expertize, cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 26 alin. (2) din

Legea nr. 33/1994, astfel că, față de dispozițiile legale menționate, acesta

este momentul în raport de care instanța avea a stabili cuantumul

despăgubirilor.

Așa fiind, cum

reclamanta a înțeles să-și asume demersul judiciar prin intermediul căruia a

înțeles să conteste cuantumul despăgubirii stabilite de expropriator, aceasta

trebuie să-și asume și momentul în raport de care urma să se stabilească

judiciar despăgubirea, neputând solicita, contrar normei de drept, calcularea

despăgubirii la un alt moment, sub motivul existenței unor fluctuații ale

prețurilor de tranzacționare a terenurilor similare celui expropriat pe piața

imobiliară.

În ce

privește critica privind acordarea despăgubirilor pentru suprafața de teren

neexpropriată, aceasta a fost invocată direct în faza procesuală a recursului.

Conform art.

299 alin. (1) C. proc. civ., obiectul recursului îl reprezintă hotărârea

pronunțată în etapa procesuală a apelului, fiind o cale de atac „subsecventă”,

în sensul că nu poate fi exercitată „omisso medio”. Această regulă, potrivit

căreia recursul nu poate fi exercitat, „omisso medio”, se aplică nu numai în

situația în care partea nemulțumită de soluție adoptată în prima instanță nu a

declarat apel, ci și în situația în care decizia a fost recurată, dar în faza

apelului nu au fost invocate criticile de nelegalitate, ele fiind invocate

direct în faza procesuală a recursului.

Considerentele

de fapt și de drept pentru care prima instanță a respins cererea reclamantei de

acordare a despăgubirilor pentru suprafața de teren neexpropriată nu au fost contestate

de reclamantă, prin exercitarea apelului, astfel că invocarea acestora direct

în recurs nu mai pot face obiect al analizei instanței de control judiciar,

fiind formulate omisso medio.

Pentru aceste

argumente, Înalta Curte apreciază că motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct.

9 C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză, astfel încât, în temeiul art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamanta M.I.D. împotriva Deciziei civile nr. 183/A din

5 septembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 martie 2014.