ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2862/2012

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii și procedura derulată în primul ciclu procesual Reclamanta SC A.B. SA a chemat în judecată M.A.P.D.R., solicitând instanței ca, în contradictoriu cu pârâtul, să constate refuzul nejustificat al acestuia de a-i soluționa cererea întemeiată pe dispozițiile art. 3, 13 și 14 din Legea nr. 381/2002, respectiv: a) de a verifica documentația, a aproba sumele necesare pentru despăgubirea datorată conform legii și de a transmite aprobarea sumelor către direcțiile județene pentru agricultură și industrie alimentară; b) de a sesiza Guvernul României pentru emiterea hotărârii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 381/2002.

Reclamanta a mai solicitat obligarea pârâtului la repararea pagubei cauzate respectiv la plata sumei de 3.152.665,96 lei ce i s-ar fi cuvenit cu titlu de despăgubiri în temeiul Legii nr. 381/2002, dacă pârâtul îndeplinit obligația de sesizare a Guvernului. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în anul 2008-2009 a cultivat o suprafață de 9.802,82 ha cu grâu și rapiță și că din cauza secetei excesive, o suprafață de 6.695 ha din totalul suprafeței cultivate a fost calamitată, așa cum rezultă din procesul - verbal din 7 iulie 2009. Deși M.A.P.D.R. avea obligația prevăzută de art. 13 și 14 din Legea nr. 381/2002, acesta nu a sesizat Guvernul pentru a emite o hotărâre. Pârâtul M.A.D.R. a formulat întâmpinare la data de 11 ianuarie 2010 și a invocat excepțiile prematurității formulării acțiunii lipsei calității procesuale pasive și inadmisibilității.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 486 din 26 ianuarie 2010 a respins aceste excepții formulate de pârât precum și acțiunea formulată de reclamantă. Recursul declarat de SC A.B. SA împotriva acestei sentințe a fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 3763 din 22 septembrie 2010, fiind casată sentința recurată și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță. 2. Sentința pronunțată în fond după casare Prin sentința civilă nr. 1249 din 21 februarie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității acțiunii, prematurității, lipsei calității procesuale pasive și lipsei de obiect, formulate de pârât, și a admis acțiunea formulată de reclamantă.

A obligat pârâtul la aprobarea sumelor necesare pentru despăgubiri, acordate conform Legii nr. 381/2002 și de a trimite aprobarea către direcțiile agricole județene și de a sesiza Guvernul României pentru emiterea hotărârii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 381/2002. Totodată, a respins capătul de cerere de despăgubiri. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele: - Reclamanta a parcurs procedura prevăzută la art. 9 și 10 din Legea nr. 381/2002 în vederea acordării de despăgubiri, astfel că excepția inadmisibilității este neîntemeiată. - Cât privește excepția prematurității acțiunii, instanța a apreciat-o ca fiind neîntemeiată, întrucât pârâtul nu a făcut nici o dovadă, iar legea nu a prevăzut nici un termen în raport cu care să se aprecieze că acțiunea ar fi prematur formulată.

- Nici excepția lipsei calității procesuale pasive nu poate fi primită, întrucât pârâtul are calitate procesuală pasivă în ceea ce privește obligațiile de verificare documentației, de aprobare a sumelor și de a sesiza Guvernul în vederea declarării stării de calamitate naturală, independent de emiterea de către Guvern hotărârii. Pe fondul cauzei, curtea de apel a reținut refuzul nejustificat al pârâtului M.A.P.D.R. de a proceda la analiza documentației transmise de D.A.D.R. Vaslui a ceea ce privește despăgubirile solicitate de reclamantă și de a proceda la verificarea și centralizarea acestora. Conchizând, instanța a reținut că din actele emise de M.A.P.D.R. și din documentația depusă, nu a existat nici un motiv justificat pentru care M.A.P.D.R.

nu a procedat la aprobarea sumelor necesare pentru despăgubire, la comunicarea lor către direcțiile județene și la sesizarea Guvernului pentru declararea stării de calamitate. Referitor la capătul de cerere privind obligarea pârâtului la repararea pagubei, instanța a reținut că acesta este prematur formulat, întrucât nu a fost declarată de către Guvern starea de calamitate. 3. Recursurile declarate în cauză Împotriva acestei sentințe, considerată nelegală și netemeinică au declarat recurs reclamanta SC A.B. SA și pârâtul M.A.P.D.R. 3.1. Recurenta - reclamantă și-a încadrat motivele de recurs în prevederile art. 304 pct. 6,7 și 9 C. proc.

civ., solicitând modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată, constatării refuzului nejustificat al pârâtului de a-și îndeplini obligațiile prevăzute în art. 3, 13 și 14 din Legea nr. 381/2002 și obligării pârâtului la plata daunelor în sumă de 3.152.665,96 lei, în conformitate cu dispozițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004. După o expunere rezumativă a istoricului cauzei, recurenta - reclamantă a formulat următoarele critici la adresa sentinței curții de apel: - instanța a dat ceea ce nu s-a cerut, printr-o hotărâre care cuprinde motive contradictorii, pentru că, deși a constatat corect refuzul nejustificat al pârâtului de a-și îndeplini obligațiile legale, a stabilit în sarcina acestuia obligații pe care reclamanta nu le-a cerut, în contradicție vădită cu argumentele reținute în considerente (motiv încadrat în prevederile art. 304 pct. 6 și 7 C. proc.

civ.); - instanța a interpretat și aplicat greșit prevederile art. 8 din Legea nr. 554/2004, pentru că, deși a reținut refuzul nejustificat de îndeplinire a obligațiilor prevăzute în art. 3, 13 și 14 din Legea nr. 381/2002, instanța a refuzat să sancționeze conduita culpabilă a pârâtului, respingând fără temei cererea de obligare la plata daunelor solicitate, al căror cuantum, așa cum a fost indicat de reclamantă, nu a fost contestat de pârât (motiv de recurs încadrat în prevederile art. 304 pt. 7 și 9 C. proc. civ.). Recurenta - reclamantă a arătat că instanța fondului a condiționat în mod greșit plata daunelor de emitere a unei hotărâri de guvern, pentru că temeiul pretențiilor sale era art. 8 din Legea nr. 554/2004, care sancționează refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri.

3.2.Recursul pârâtului a fost întemeiat în drept pe prevederile art. 304 pct. 9 și 304 1 C. proc. civ., tinzând la modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată. O primă critică a constat în aceea că instanța de fond a ignorat structurarea procedurii reglementate prin Legea nr. 381/2002 în două mari etape: procedura emiterii hotărârii de guvern pentru recunoașterea stării de calamitate și acordarea efectivă a despăgubirilor pentru calamitățile suferite, rezultând fără echivoc că legiuitorul a condiționat repartizarea sumelor pe județe și acordarea despăgubirilor de existența titlului legal, adică a hotărârii de guvern menționate în art. 13-24 din Lege. Pornind de la această confuzie, potrivit susținerilor recurentului - pârât, instanța a admis cererea de aprobare și repartizare a sumelor, cu toate că aceste etape ale procedurii ar fi presupus adoptarea, în prealabil, a hotărârii de guvern.

Recurentul critică sentința atacată și sub aspectul motivării acesteia, susținând că au fost ignorate dispozițiile legale în vigoare la data pronunțării, dispoziții potrivit cărora despăgubirile în caz de calamități naturale constituie ajutor de stat iar acordarea acestora este reglementată de prevederile O.G. nr. 14/2010, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 74/2010, lege adoptată conform Regulamentului nr. 1857/2006 de aprobare a art. 87 și 88 din Tratat și de modificare a nr. R/(CE)/70/2001 și a Liniilor directoare comunitare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol. În ceea ce privește modul de soluționare al capătului de cerere privind obligarea M.A.D.R. de a sesiza Guvernul pentru emiterea hotărârii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 381/2002, recurentul susține soluționarea greșită a acestuia, întrucât din probatoriul administrat în cauză rezultă că, prin adresa din 30 septembrie 2009, s-a efectuat această sesizare.

Recurentul a criticat soluția instanței de fond și în ceea ce privește regularitatea procedurii administrative prevăzute de legea specială, arătând și explicând detaliat că în cauză nu au fost respectate dispozițiile art. 19 și 20 din Legea nr. 381/2002, coroborate cu art. 10 din Ordinul nr. 419/2002 pentru a beneficia de despăgubiri, astfel că instanța a reținut în mod nejustificat îndeplinirea acesteia. 4. Apărările formulate și procedura derulată în recurs Prin întâmpinarea depusă la dosar, recurenta - reclamantă a solicitat respingerea recursului pârâtului ca neîntemeiat arătând că, urmare a condițiilor nefavorabile din anul agricol 2008 - 2008, în care au fost compromise culturile din județele Vaslui și Galați, au fost demarate procedurile instituite prin Legea nr. 381/2002 și Ordinul nr. 419/2002, în succesiunea lor.

Demersul judiciar a fost determinat de refuzul M.A.D.R. de a-și îndeplini obligațiile impuse prin art. 13 și 14 din Lege, astfel că niciuna dintre criticile formulate de acesta, cărora li s-a răspuns pe larg în întâmpinare, nu este fondată. În temeiul art. 305 C. proc. civ., în recurs a fost administrată proba cu înscrisuri, în cadrul căreia recurentul - pârât a depus la dosar, în copie, adresa M.A.D.R. din 30 septembrie 2009 transmisă Guvernului României, cu privire la informarea privind efectele fenomenului de secetă și acordarea de despăgubiri producătorilor agricoli în baza Legii nr. 381/2002, iar recurenta - reclamantă a depus, în copie, adresele din 30 septembrie 2009 și din 25 martie 2009 emise de M.A.P.D.R.

și transmise Guvernului României, cu privire la efectele fenomenului de secetă și acordarea de despăgubiri producătorilor agricoli în baza Legii nr. 381/2002. De asemenea, a depus și comunicate de presă date de M.A.D.R., privind despăgubirea producătorilor agricoli afectați de căderile de zăpadă din perioada ianuarie-februarie 2012. II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și justiție asupra recursurilor Examinând cauza prin prisma motivelor formulate de ambii recurenți și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursurile nu sunt fondate. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Recurenta - reclamantă a supus controlului instanței de contencios administrativ refuzul, considerat nejustificat, al pârâtului M.A.D.R.

de a de a soluționa cererea sa, întemeiată pe dispozițiile art. 3, art. 13 și art. 14 din Legea nr. 381/2002, în sensul de a aproba sumele necesare pentru despăgubirea datorată conform legii, de a transmite aprobarea sumelor către D.G.A.I.A.J. și de a sesiza Guvernul pentru emiterea hotărârii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 381/2002 și obligarea pârâtului la plata sumei de 3.152.665,96 lei reprezentând suma ce i s-ar fi cuvenit cu titlu de despăgubiri în temeiul Legii nr. 381/2002 și ar fi fost acordată de la buget dacă pârâtul și-ar fi îndeplinit obligația de sesizare a Guvernului. Temeiul de drept invocat de intimata-reclamantă în susținerea cererii de chemare în judecată constă în prevederile Legii nr. 381/2002 privind acordarea despăgubirilor în caz de calamități naturale și prevederile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, respectiv dispozițiile art. 2 alin. (2) și art. 8 din lege.

Analizând legalitatea sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legii - cadru în materia contenciosului administrativ, (Legea nr. 554/2004), și ale legii speciale în aplicarea căreia a luat naștere și căreia îi este supus raportul juridic dedus judecății (Legea nr. 381/2002), la baza factuală rezultată din probele administrate. De asemenea, sentința cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, expuse clar și logic, îndeplinind cerințele art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Procedura de constatare și evaluare a pagubelor produse de calamitățile naturale, reglementată în capitolul art. 3, art. 9 - 15, din Legea nr. 381/2002, cuprinde mai multe etape, legea prevăzând distinct, pentru fiecare dintre aceste etape, operațiunile administrative ce trebuie efectuate și entitățile cu atribuții în acest sens.

În temeiul art. 13 și 14 din Lege, după verificarea documentațiilor de constatare a calamităților, M.A.A.P. aproba sumele necesare pentru despăgubirea producătorilor agricoli, individualizate pe județe, care se transmit direcțiilor generale pentru agricultura si industrie alimentara județene si a municipiului București, precum si direcțiilor sanitare veterinare județene si a municipiului București. M.A.A.P. sesizează Guvernul, care, in funcție de calamitățile naturale, precum si de mărimea zonelor afectate, declara starea de calamitate naturala prin hotărâre. Este real că, potrivit art. 18, așa cum a fost modificat prin O.G. nr. 7/2004, inclus în cap. 4 („Drepturile și obligațiile producătorilor agricoli”), cei care au înregistrat pagube prin fenomenele naturale și bolile cu efect de calamitare a producției agricole urmează a primi despăgubirile numai cu condiția declarării zonei calamitate, prin hotărâre a Guvernului.

În structura legii, aprobarea sumelor preconizate a fi necesare și repartizarea lor pe județe constituie însă o etapă anterioară, fiind inclusă în procedura de constatare și evaluare a pagubelor produse, ce face obiectul de reglementare al cap. 3. De aceea, având în vedere că, potrivit înscrisurilor depuse la dosar, direcția județeană pentru agricultură și dezvoltare rurală a centralizat actele de constatare a pagubelor și a înaintat documentația către Minister, conform art. 12 din Legea nr. 381/2002, instanța de control judiciar împărtășește concluzia la care a ajuns judecătorul fondului, în sensul existenței refuzului nejustificat al recurentului - pârât de a-și îndeplini atribuțiile prevăzute în art. 13 și 14 din aceeași lege.

Adresa din 30 septembrie 2009, invocată de recurentul - pârât drept probă a îndeplinirii obligațiilor sale, nu poate avea această valoare juridică, întrucât s-a înaintat numai o informare privind efectele fenomenului de secetă și acordarea de despăgubiri în baza Legii nr. 381/2002, iar nu un proiect de hotărâre inițiat conform procedurilor instituite prin Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea documentelor de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum și a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, aprobat prin H.G. nr. 561/2009. Nici susținerea privind lipsirea de efecte juridice a Legii nr. 381/2002, ca urmare a intrării în vigoare a O.G.

nr. 14/2010, nu poate fi reținută, pentru că, pe de o parte, conduita vătămătoare a autorității publice se examinează în raport cu cadrul normativ în vigoare la data formulării cererii al cărei refuz de rezolvare a fost dedus judecății, iar, pe de altă parte, compatibilitatea măsurilor administrative cu reglementările privind acordarea ajutorului de stat poate fi asigurată prin îndeplinirea demersurilor corespunzătoare, în conformitate cu Liniile directoare comunitare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol și forestier 2007 - 2013 și ale Regulamentului nr. 1857/2006. Înalta Curte constată, de asemenea, că recursul reclamantei este nefondat, pentru că, în lipsa unei H.G., privind declararea stării de calamitate în zona în care s-au aflat culturile reclamantei, nu se poate reține existența unui prejudiciu cert, care să aibă drept cauză conduita pârâtului și să fie reparat conform art. 8 alin. (1) și 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Înlăturarea vătămării produse reclamantului, în cadrul procesual existent în cauză, a fost asigurată prin obligațiile impuse Ministerului, de a efectua demersurile prevăzute în art. 13 și 14 din Legea nr. 381/2002, declararea în concret a stării de calamitate intrând în conținutul dreptului de apreciere al Guvernului. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate, nefiind identificate motive de reformare a sentinței, conform art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 pct. 6, 7 și 9 ori art. 304 1 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de SC A.B. SA Vaslui și de M.A.P.D.R. împotriva sentinței civile nr. 1249 din 21 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 iunie 2012.