ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2862/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2862/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

și procedura derulată în primul ciclu procesual

Reclamanta SC A.B. SA a chemat în judecată

M.A.P.D.R., solicitând instanței ca, în contradictoriu cu pârâtul, să constate refuzul

nejustificat al acestuia de a-i soluționa cererea întemeiată pe dispozițiile

art. 3, 13 și 14 din Legea nr. 381/2002, respectiv:

a) de a verifica documentația,

a aproba sumele necesare pentru despăgubirea datorată conform legii și de a

transmite aprobarea sumelor către direcțiile județene pentru agricultură și industrie

alimentară;

b) de a sesiza

Guvernul României pentru emiterea hotărârii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 381/2002.

Reclamanta a mai

solicitat obligarea pârâtului la repararea pagubei cauzate respectiv la plata sumei

de 3.152.665,96 lei ce i s-ar fi cuvenit cu titlu de despăgubiri în temeiul

Legii nr. 381/2002, dacă pârâtul îndeplinit obligația de sesizare a Guvernului.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că în anul 2008-2009 a cultivat o suprafață de 9.802,82 ha cu

grâu și rapiță și că din cauza secetei excesive, o suprafață de 6.695 ha din

totalul suprafeței cultivate a fost calamitată, așa cum rezultă din procesul -

verbal din 7 iulie 2009.

Deși M.A.P.D.R. avea

obligația prevăzută de art. 13 și 14 din Legea nr. 381/2002, acesta nu a sesizat

Guvernul pentru a emite o hotărâre.

Pârâtul M.A.D.R. a

formulat întâmpinare la data de 11 ianuarie 2010 și a invocat excepțiile

prematurității formulării acțiunii lipsei calității procesuale pasive și

inadmisibilității.

Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința

civilă nr. 486 din 26 ianuarie 2010 a respins aceste excepții formulate de

pârât precum și acțiunea formulată de reclamantă.

Recursul declarat de SC

A.B. SA împotriva acestei sentințe a fost admis de Înalta Curte de Casație și

Justiție prin Decizia nr. 3763 din 22 septembrie 2010, fiind casată sentința

recurată și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

pronunțată în fond după casare

Prin sentința civilă nr.

1249 din 21 februarie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității

acțiunii, prematurității, lipsei calității procesuale pasive și lipsei de

obiect, formulate de pârât, și a admis acțiunea formulată de reclamantă. A

obligat pârâtul la aprobarea sumelor necesare pentru despăgubiri, acordate

conform Legii nr. 381/2002 și de a trimite aprobarea către direcțiile agricole

județene și de a sesiza Guvernul României pentru emiterea hotărârii prevăzute

de art. 14 din Legea nr. 381/2002. Totodată, a respins capătul de cerere de

despăgubiri.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a reținut următoarele:

- Reclamanta a

parcurs procedura prevăzută la art. 9 și 10 din Legea nr. 381/2002 în

vederea acordării de despăgubiri, astfel că excepția inadmisibilității este neîntemeiată.

- Cât privește

excepția prematurității acțiunii, instanța a apreciat-o ca fiind neîntemeiată,

întrucât pârâtul nu a făcut nici o dovadă, iar legea nu a prevăzut nici un

termen în raport cu care să se aprecieze că acțiunea ar fi prematur formulată.

- Nici excepția

lipsei calității procesuale pasive nu poate fi primită, întrucât pârâtul are

calitate procesuală pasivă în ceea ce privește obligațiile de verificare documentației,

de aprobare a sumelor și de a sesiza Guvernul în vederea declarării stării de

calamitate naturală, independent de emiterea de către Guvern hotărârii.

Pe fondul cauzei,

curtea de apel a reținut refuzul nejustificat al pârâtului M.A.P.D.R. de a

proceda la analiza documentației transmise de D.A.D.R. Vaslui a ceea ce

privește despăgubirile solicitate de reclamantă și de a proceda la verificarea și

centralizarea acestora.

Conchizând, instanța

a reținut că din actele emise de M.A.P.D.R. și din documentația depusă, nu a

existat nici un motiv justificat pentru care M.A.P.D.R. nu a procedat la

aprobarea sumelor necesare pentru despăgubire, la comunicarea lor către

direcțiile județene și la sesizarea Guvernului pentru declararea stării de calamitate.

Referitor la capătul

de cerere privind obligarea pârâtului la repararea pagubei, instanța a reținut că

acesta este prematur formulat, întrucât nu a fost declarată de către Guvern

starea de calamitate.

declarate în cauză

Împotriva acestei

sentințe, considerată nelegală și netemeinică au declarat recurs reclamanta SC

A.B. SA și pârâtul M.A.P.D.R.

3.1. Recurenta -

reclamantă și-a încadrat motivele de recurs în prevederile art. 304 pct. 6,7 și

9 C. proc. civ., solicitând modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii

așa cum a fost formulată, constatării refuzului nejustificat al pârâtului de

a-și îndeplini obligațiile prevăzute în art. 3, 13 și 14 din Legea nr. 381/2002

și obligării pârâtului la plata daunelor în sumă de 3.152.665,96 lei, în

conformitate cu dispozițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004.

După o expunere

rezumativă a istoricului cauzei, recurenta - reclamantă a formulat următoarele critici

la adresa sentinței curții de apel:

- instanța a dat ceea

ce nu s-a cerut, printr-o hotărâre care cuprinde motive contradictorii, pentru

că, deși a constatat corect refuzul nejustificat al pârâtului de a-și îndeplini

obligațiile legale, a stabilit în sarcina acestuia obligații pe care reclamanta

nu le-a cerut, în contradicție vădită cu argumentele reținute în considerente

(motiv încadrat în prevederile art. 304 pct. 6 și 7 C. proc. civ.);

- instanța a

interpretat și aplicat greșit prevederile art. 8 din Legea nr. 554/2004, pentru

că, deși a reținut refuzul nejustificat de îndeplinire a obligațiilor prevăzute

în art. 3, 13 și 14 din Legea nr. 381/2002, instanța a refuzat să sancționeze

conduita culpabilă a pârâtului, respingând fără temei cererea de obligare la

plata daunelor solicitate, al căror cuantum, așa cum a fost indicat de reclamantă,

nu a fost contestat de pârât (motiv de recurs încadrat în prevederile art. 304

pt. 7 și 9 C. proc. civ.).

Recurenta -

reclamantă a arătat că instanța fondului a condiționat în mod greșit plata

daunelor de emitere a unei hotărâri de guvern, pentru că temeiul pretențiilor

sale era art. 8 din Legea nr. 554/2004, care sancționează refuzul nejustificat

de rezolvare a unei cereri.

3.2.Recursul

pârâtului a fost întemeiat în drept pe prevederile art. 304 pct. 9 și 304

1

C. proc. civ., tinzând la modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca

neîntemeiată.

O primă critică a

constat în aceea că instanța de fond a ignorat structurarea procedurii reglementate

prin Legea nr. 381/2002 în două mari etape: procedura emiterii hotărârii de

guvern pentru recunoașterea stării de calamitate și acordarea efectivă a despăgubirilor

pentru calamitățile suferite, rezultând fără echivoc că legiuitorul a

condiționat repartizarea sumelor pe județe și acordarea despăgubirilor de existența

titlului legal, adică a hotărârii de guvern menționate în art. 13-24 din Lege.

Pornind de la această confuzie, potrivit susținerilor recurentului - pârât, instanța

a admis cererea de aprobare și repartizare a sumelor, cu toate că aceste etape

ale procedurii ar fi presupus adoptarea, în prealabil, a hotărârii de guvern.

Recurentul

critică sentința atacată și sub aspectul motivării acesteia, susținând că au

fost ignorate dispozițiile legale în vigoare la data pronunțării, dispoziții potrivit

cărora despăgubirile în caz de calamități naturale constituie ajutor de stat

iar acordarea acestora este reglementată de prevederile O.G. nr. 14/2010,

aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 74/2010, lege adoptată

conform Regulamentului nr. 1857/2006 de aprobare a art. 87 și 88 din Tratat și

de modificare a nr. R/(CE)/70/2001 și a Liniilor directoare comunitare privind ajutoarele

de stat în sectorul agricol.

În

ceea ce privește modul de soluționare al capătului de cerere privind obligarea

M.A.D.R. de a sesiza Guvernul pentru emiterea hotărârii prevăzute de art. 14

din Legea nr. 381/2002, recurentul susține soluționarea greșită a acestuia,

întrucât din probatoriul administrat în cauză rezultă că, prin adresa din 30

septembrie 2009, s-a efectuat această sesizare.

Recurentul

a criticat soluția instanței de fond și în ceea ce privește regularitatea procedurii

administrative prevăzute de legea specială, arătând și explicând detaliat că în

cauză nu au fost respectate dispozițiile art. 19 și 20 din Legea nr. 381/2002,

coroborate cu art. 10 din Ordinul nr. 419/2002 pentru a beneficia de

despăgubiri, astfel că instanța a reținut în mod nejustificat îndeplinirea

acesteia.

formulate și procedura derulată în recurs

Prin întâmpinarea

depusă la dosar, recurenta - reclamantă a solicitat respingerea recursului

pârâtului ca neîntemeiat arătând că, urmare a condițiilor nefavorabile din anul

agricol 2008 - 2008, în care au fost compromise culturile din județele Vaslui

și Galați, au fost demarate procedurile instituite prin Legea nr. 381/2002 și

Ordinul nr. 419/2002, în succesiunea lor. Demersul judiciar a fost determinat

de refuzul M.A.D.R. de a-și îndeplini obligațiile impuse prin art. 13 și 14 din

Lege, astfel că niciuna dintre criticile formulate de acesta, cărora li s-a

răspuns pe larg în întâmpinare, nu este fondată.

În

temeiul art. 305 C. proc. civ., în recurs a fost administrată proba cu

înscrisuri, în cadrul căreia recurentul - pârât a depus la dosar, în copie,

adresa M.A.D.R. din 30 septembrie 2009 transmisă Guvernului României, cu

privire la informarea privind efectele fenomenului de secetă și acordarea de

despăgubiri producătorilor agricoli în baza Legii nr. 381/2002, iar recurenta -

reclamantă a depus, în copie, adresele din 30 septembrie 2009 și din 25 martie

2009 emise de M.A.P.D.R. și transmise Guvernului României, cu privire la

efectele fenomenului de secetă și acordarea de despăgubiri producătorilor

agricoli în baza Legii nr. 381/2002.

De

asemenea, a depus și comunicate de presă date de M.A.D.R., privind despăgubirea

producătorilor agricoli afectați de căderile de zăpadă din perioada

ianuarie-februarie 2012.

II. Considerentele

Înaltei Curți de Casație și justiție asupra recursurilor

Examinând cauza prin

prisma motivelor formulate de ambii recurenți și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursurile nu sunt fondate.

și de drept relevante

Recurenta

- reclamantă a supus controlului instanței de contencios administrativ refuzul,

considerat nejustificat, al pârâtului M.A.D.R. de a de a soluționa cererea sa,

întemeiată pe dispozițiile art. 3, art. 13 și art. 14 din Legea nr. 381/2002,

în sensul de a aproba sumele necesare pentru despăgubirea datorată conform legii,

de a transmite aprobarea sumelor către D.G.A.I.A.J. și de a sesiza Guvernul pentru

emiterea hotărârii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 381/2002 și obligarea

pârâtului la plata sumei de 3.152.665,96 lei reprezentând suma ce i s-ar fi

cuvenit cu titlu de despăgubiri în temeiul Legii nr. 381/2002 și ar fi fost

acordată de la buget dacă pârâtul și-ar fi îndeplinit obligația de sesizare a

Guvernului.

Temeiul

de drept invocat de intimata-reclamantă în susținerea cererii de chemare în judecată

constă în prevederile Legii nr. 381/2002 privind acordarea despăgubirilor în

caz de calamități naturale și prevederile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ,

respectiv dispozițiile art. 2 alin. (2) și art. 8 din lege.

Analizând legalitatea

sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta reflectă

interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legii - cadru în materia contenciosului

administrativ, (Legea nr. 554/2004), și ale legii speciale în aplicarea căreia

a luat naștere și căreia îi este supus raportul juridic dedus judecății (Legea

nr. 381/2002), la baza factuală rezultată din probele administrate.

De asemenea, sentința

cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței,

expuse clar și logic, îndeplinind cerințele art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ.

Procedura de

constatare și evaluare a pagubelor produse de calamitățile naturale,

reglementată în capitolul art. 3, art. 9 - 15, din Legea nr. 381/2002, cuprinde

mai multe etape, legea prevăzând distinct, pentru fiecare dintre aceste etape,

operațiunile administrative ce trebuie efectuate și entitățile cu atribuții în

acest sens.

În temeiul art. 13 și

14 din Lege, după verificarea documentațiilor de constatare a calamităților, M.A.A.P.

aproba sumele necesare pentru despăgubirea producătorilor agricoli,

individualizate pe județe, care se transmit direcțiilor generale pentru

agricultura si industrie alimentara județene si a municipiului București,

precum si direcțiilor sanitare veterinare județene si a municipiului București.

M.A.A.P. sesizează Guvernul, care, in funcție de calamitățile naturale, precum

si de mărimea zonelor afectate, declara starea de calamitate naturala prin hotărâre.

Este real că,

potrivit art. 18, așa cum a fost modificat prin O.G. nr. 7/2004, inclus în cap.

4 („Drepturile și obligațiile producătorilor agricoli”), cei care au

înregistrat pagube prin fenomenele naturale și bolile cu efect de calamitare a

producției agricole urmează a primi despăgubirile numai cu condiția declarării zonei

calamitate, prin hotărâre a Guvernului. În structura legii, aprobarea sumelor

preconizate a fi necesare și repartizarea lor pe județe constituie însă o etapă

anterioară, fiind inclusă în procedura de constatare și evaluare a pagubelor produse,

ce face obiectul de reglementare al cap. 3.

De aceea, având în

vedere că, potrivit înscrisurilor depuse la dosar, direcția județeană pentru

agricultură și dezvoltare rurală a centralizat actele de constatare a pagubelor

și a înaintat documentația către Minister, conform art. 12 din Legea nr. 381/2002,

instanța de control judiciar împărtășește concluzia la care a ajuns judecătorul

fondului, în sensul existenței refuzului nejustificat al recurentului - pârât

de a-și îndeplini atribuțiile prevăzute în art. 13 și 14 din aceeași lege.

Adresa din 30

septembrie 2009, invocată de recurentul - pârât drept probă a îndeplinirii

obligațiilor sale, nu poate avea această valoare juridică, întrucât s-a

înaintat numai o informare privind efectele fenomenului de secetă și acordarea

de despăgubiri în baza Legii nr. 381/2002, iar nu un proiect de hotărâre

inițiat conform procedurilor instituite prin Regulamentul privind procedurile,

la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea documentelor

de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum și a altor

documente, în vederea adoptării/aprobării, aprobat prin H.G. nr. 561/2009.

Nici susținerea privind

lipsirea de efecte juridice a Legii nr. 381/2002, ca urmare a intrării în

vigoare a O.G. nr. 14/2010, nu poate fi reținută, pentru că, pe de o parte,

conduita vătămătoare a autorității publice se examinează în raport cu cadrul normativ

în vigoare la data formulării cererii al cărei refuz de rezolvare a fost dedus

judecății, iar, pe de altă parte, compatibilitatea măsurilor administrative cu reglementările

privind acordarea ajutorului de stat poate fi asigurată prin îndeplinirea

demersurilor corespunzătoare, în conformitate cu Liniile directoare comunitare

privind ajutoarele de stat în sectorul agricol și forestier 2007 - 2013 și ale

Regulamentului nr. 1857/2006.

Înalta Curte constată,

de asemenea, că recursul reclamantei este nefondat, pentru că, în lipsa unei H.G.,

privind declararea stării de calamitate în zona în care s-au aflat culturile

reclamantei, nu se poate reține existența unui prejudiciu cert, care să aibă

drept cauză conduita pârâtului și să fie reparat conform art. 8 alin. (1) și 18

alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Înlăturarea vătămării

produse reclamantului, în cadrul procesual existent în cauză, a fost asigurată

prin obligațiile impuse Ministerului, de a efectua demersurile prevăzute în art.

13 și 14 din Legea nr. 381/2002, declararea în concret a stării de calamitate

intrând în conținutul dreptului de apreciere al Guvernului.

soluției adoptate în recurs

Având în vedere toate

considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge recursurile ca nefondate, nefiind identificate motive de

reformare a sentinței, conform art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art.

304 pct. 6, 7 și 9 ori art. 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate

de SC A.B. SA Vaslui și de M.A.P.D.R. împotriva sentinței civile nr. 1249 din

21 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 iunie 2012.