ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4815/2011

Asupra contestației în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Obiectul cauzei și hotărârea primei instanțe. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, sub nr. 611/45/2010, reclamanta SC P.C. SRL a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, în nume propriu și prin reprezentant A.P.I.A.

solicitând: să constate dreptul de a beneficia în conformitate cu Legea nr. 381/2002 de despăgubiri în valoare de 1.019.322 RON provocate de seceta prelungită, conform documentelor comunicate pârâtelor; să oblige pârâtele să aprobe sumele necesare pentru acordarea de despăgubiri pentru pagubele suferite în urma secetei excesive din anul agricol 2009, să transmită Ministerului Finanțelor Publice cererea de deschidere a creditelor bugetare împreună cu situația centralizatoare a calamităților pe județe, precum și să alimenteze conturile Direcțiilor pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală; să oblige pârâtele să achite despăgubiri în cuantum de 1.019.322 RON ce i se cuvin ca urmare a pierderilor suferite în urma secetei excesive prelungite în timp; A solicitat, totodată obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că are calitatea de producător agricol și în cursul anului 2009 datorită secetei excesive și persistente i-a fost afectată foarte grav producția agricolă. A mai arătat reclamantă, că deși îndeplinește toate cerințele prevăzute de Legea nr. 381/2002 și a îndeplinit toate formalitățile, pârâtul a refuzat să îi acorde despăgubirile ce i se cuvin. Pârâta A.P.I.A. a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei instituții. Pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării a depus, de asemenea, întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată. Totodată, prin întâmpinare a invocat excepțiile inadmisibilității acțiunii, a prematurității și a tardivității dreptului la acțiune.

Având în vedere faptul că A.P.I.A. nu a fost chemată în judecată în nume propriu, ci în calitate de reprezentantă a Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, instanța a recalificat excepția lipsei calității procesuale pasive ca fiind o excepție a lipsei calității de reprezentant. Prin precizările depuse la dosar la ultimul termen de judecată, pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale a invocat excepția inadmisibilității pentru motivul că Legea nr. 381/2002, care a reprezentat temeiul de drept al acțiunii formulate, a fost abrogată expres prin Legea nr. 381/2010. Prin sentința nr. 38 din 26 ianuarie 2011 Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității capătului de cerere având ca obiect constatarea dreptului reclamantei de a beneficia de despăgubiri conform Legii nr. 381/2002.

A respins excepția inadmisibilității în ceea ce privește celelalte capete de cerere. A respins excepția tardivității introducerii acțiunii. A respins excepția prematurității introducerii acțiunii și a admis excepția lipsei calității de reprezentantă a A.P.I.A. A anulat cererea formulată de reclamanta SC P.C. SRL în contradictoriu cu Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale prin A.P.I.A. și a respins acțiunea formulată de reclamanta SC P.C. SRL în contradictoriu cu Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale. Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele considerente: În ceea ce privește excepția inadmisibilității, instanța a apreciat că este întemeiată doar în ceea ce privește primul capăt al acțiunii, respectiv constatarea dreptului de a beneficia de despăgubiri potrivit Legii nr. 381/2002.

Potrivit dispozițiilor art. 111 C. proc. civ., acțiunea în constatare este inadmisibilă în situația în care partea poate cere realizarea dreptului. Ori în cauză, Curtea a constatat că reclamanta, prin capătul 3 de cerere, a solicitat realizarea dreptului, respectiv obligarea pârâtului la plata de despăgubiri. Instanța nu a reținut celelalte aspecte invocate în sprijinul excepției de inadmisibilitate care au vizat restul capetelor de cerere. A apreciat Curtea că abrogarea expresă a Legii nr. 381/2002 prin Legea nr. 281/2010 nu poate conduce la inadmisibilitatea acțiunii ci cel mult se poate vorbi de lipsa temeiului juridic. În ceea ce privește excepția tardivității introducerii acțiunii, Curtea a reținut că aceasta nu este întemeiată.

A avut în vedere faptul că acțiunea a fost fundamentată pe nesoluționarea în termenul legal a unei solicitări, iar raportat la cererea adresată la data de 30 aprilie 2010 termenul prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004 a fost respectat. Instanța a respins și excepția prematurității formulării capătului al treilea al acțiunii, cel vizând obligarea pârâtei la plata de despăgubiri potrivit dispozițiilor Legii nr. 381/2002, motivat de faptul că existența sau nu a hotărârii de guvern prin care să se constate calamitarea culturilor aparținând reclamantei are relevanță doar în planul temeiniciei acțiunii formulate iar nu asupra prematurității. Curtea a admis excepția lipsei calității de reprezentant a A.P.I.A.

pentru Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, reținând că potrivit dispozițiilor Legii nr. 1/2004, această instituție nu are calitatea de reprezentantă a ministerului în justiție. Pe fond, instanța a apreciat acțiunea ca fiind neîntemeiată, având în vedere, în primul rând, faptul că, prin Legea nr. 281/2010 ce a intrat în vigoare la data de 2 ianuarie 2011 a fost abrogată Legea nr. 381/2002 și în consecință nu mai există temei pentru a obliga autoritatea publică pârâtă să realizeze demersurile indicate în acțiune și să achite sumele de bani solicitate.

Un alt considerent avut în vedere pentru respingerea cererii privind obligarea pârâtului la plata despăgubirilor prevăzute de Legea nr. 381/2002 l-a constituit faptul că producătorii agricoli, persoane fizice sau juridice, care au înregistrat pagube produse de fenomene naturale pot primi despăgubiri aferente calamităților naturale de la bugetul de stat numai după efectuarea procedurii speciale prevăzute de Legea nr. 381/2002. Or, în prezenta cauză, Curtea a constatat că Guvernul României nu a emis o hotărâre prin care să declare starea de calamitate naturală. 2. Recursul declarat în cauză. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC P.C.

SRL Iași, susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive: - în mod greșit s-a admis excepția inadmisibilității capătului de cerere privind constatarea dreptului său de a beneficia de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat de seceta excesivă prelungită, acest capăt de cerere având ca obiect, de fapt, recunoașterea dreptului pretins, ca urmare a îndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de Legea nr. 381/2002; - în mod greșit instanța de fond a respins acțiunea pentru considerentul că Legea nr. 281/2010 a abrogat Legea nr. 381/2010. Cererea de chemare în judecată a fost formulată anterior datei de 2 ianuarie 2011, iar legea civilă nu retroactivează. Așadar, Legea nr. 281/2010 urmează să se aplice doar pentru situațiile ulterioare intrării acesteia în vigoare, nu și pentru prezenta cauză.

Chiar și în situația în care s-ar considera că efectele Legii nr. 281/2010 s-ar aplica și prezentei cauze, dispozițiile acesteia sunt contrare dispozițiilor Regulamentului nr. 1857/2006 al Comisiei Europene. Potrivit art. 11 din regulamentul menționat, producătorii agricoli ce au suferit pierderi cauzate de fenomene meteorologice nefavorabile urmează a primi despăgubiri, acestea urmând a fi plătite direct fermierului în cauză, iar „ajutoarele trebuie plătite în termen de 4 ani de la efectuarea cheltuielilor sau de la pierdere”. - în mod greșit a considerat instanța că inexistența unei hotărâri de guvern de declarare a stării de calamitate naturală conform art. 14 din Legea nr. 381/2002 exonerează pe pârâtă de răspundere, de vreme ce în baza dispozițiilor art. 8 din Ordinul nr. 419/2009 aceasta avea obligația de a elabora proiectul de hotărâre de guvern prin care să se declare stare de calamitate pentru anul agricol 2009 în zonele afectate, respectiv în județul Iași.

Pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale a invocat propria culpă prin invocarea excepției prematurității acțiunii, întrucât hotărârea de guvern de declarare a stării de calamitate nu poate fi emisă de Guvern în lipsa unui proiect de hotărâre de guvern; - în mod greșit instanța de fond a admis excepția lipsei calității de reprezentant a A.P.I.A. Conform dispozițiilor art. 2 alin. (2) și alin. (8) din O.G. nr. 14/2002 instituția responsabilă cu implementarea formelor de ajutor de stat este Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale prin A.P.I.A., respectiv centrele județene ale acesteia. Prin urmare pârâta urmează să stea în judecată întrucât dispozițiile legale îi conferă atribuții în implementarea formelor ajutoarelor de stat ce urmează a se acorda ca urmare a calamităților naturale.

Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, ce se încadrează, din punct de vedere procedural, în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Cu privire la primul motiv de recurs, în mod corect instanța de fond a respins primul capăt de cerere al acțiunii ca inadmisibil, citând dispozițiile art. 111 C. proc. civ., potrivit cărora acțiunea în constatare este inadmisibilă în situația în care partea poate cere realizarea dreptului; ori, în cauză, reclamanta, prin capătul 3 de cerere a solicitat realizarea dreptului, respectiv obligarea pârâtului la despăgubiri.

De asemenea, este nefondat motivul de recurs potrivit căruia instanța de fond nu a aplicat Legea nr. 381/2002 (ci o lege ulterioară acesteia), motivul respingerii acțiunii fiind tocmai împrejurarea că reclamanta nu a făcut dovada respectării procedurilor speciale instituite de Legea nr. 381/2002, în termenele și condițiile stabilite de această lege, iar Guvernul României nu a emis hotărârea de declarare stării de calamitate naturală prevăzută de aceeași lege. Referitor la al treilea motiv de recurs în mod corect instanța de fond a făcut aplicarea art. 14 din Legea nr. 381/2002, reținând că Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale are obligația de a sesiza Guvernul, care, în funcție de calamitățile naturale, precum și de mărimea zonei afectate, declară starea de calamitate naturală prin hotărâre.

Adoptarea unei asemenea hotărâri reprezintă o condiție esențială pentru acordarea despăgubirilor prevăzute de Legea nr. 381/2002, iar instanța nu se poate substitui acestei autorități, constatând ea însăși starea de calamitate. Cu privire la al patrulea motiv de recurs, deși reclamanta susține că a parcurs procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 381/2002, Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale fiind în culpă că nu a sesizat Guvernul pentru declararea stării de calamitate, această procedură nu a fost parcursă în forma și termenele prevăzute de lege.

Potrivit art. 19 și art. 20 din Legea nr. 381/2002 și dispozițiile art. 10 din Ordinul nr. 419/2002, pentru a putea beneficia de despăgubiri, printre altele, producătorul agricol afectat are obligația, în prealabil de a depune o înștiințare, în scris, cel mai târziu în 48 ore de la data producerii evenimentului, în cazul vătămării culturilor agricole, la primăria pe raza teritorială unde s-au produs fenomenele, conform modelului prezentat în anexa nr. I la Ordinul 419/2002. cu respectarea metodologiei de lucru reglementata de Legea nr. 381/2002, prezentând, cu bună-credință și în conformitate cu realitatea din teren, nivelul estimativ al pagubelor înregistrate. Reclamanta nu a îndeplinit aceasta obligație prealabilă prevăzută în mod imperativ de lege.

Astfel, potrivit înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, rezultă că aceasta a transmis înștiințarea la Primării, insa nu în forma cerută de lege [art. 19 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 381/2002 coroborat cu art. 10 din Ordinul 419/2002] pentru a putea verifica daca a fost respectat termenul imperativ de 48 ore prevăzut de lege, deci cu încălcarea dispozițiilor legale menționate, ceea ce echivalează cu neîndeplinirea procedurii prealabile obligatorii, motiv pentru care cererea este inadmisibilă. Împrejurarea că nu s-a respectat termenul imperativ de 48 de ore rezultă în mod neechivoc din chiar înștiințările depuse la Primarii care arata fără putință de tăgadă ca „în perioada lunilor martie-aprilie-mai și iulie-august 2009; martie-aprilie-mai și iunie 2009; iunie, iulie, august 2008 (...)” s-a produs fenomenul de secetă.

Cum dispozițiile legale arătate prevăd imperativ ca inștiințarea se depune cel mai târziu în 48 ore de la data producerii fenomenului și cum nu s-a consemnat data și ora producerii fenomenului, ci perioada, martie-aprilie-mai și iulie august 2009; martie-aprilie-mai și iunie 2009; iunie, iulie, august 2008, se constată că această condiție de admisibilitate nu este îndeplinită. Mai mult, raportând data producerii la data sesizării, înștiințarea apare ca fiind și tardivă. Astfel, reclamanta avea dreptul și obligația să depună înștiințarea cel târziu în 48 ore de la declanșare, or aceasta a sesizat fenomenul cu mult peste termenul legal, în raport cu luna martie pentru anul 2009 și, respectiv cu luna iunie pentru anul 2008. 2. O altă condiție de admisibilitate este aceea ca producătorul agricol să depună documentația întocmită potrivit Legii nr. 381/2002 în termen de 5 zile la D.A.D.R.

județene. Or, față de conținutul proceselor-verbale, rezulta ca actele au fost întocmite la data de 18 mai 2009 și depuse la D.A.D.R. abia la data de 25 noiembrie 2009 cu mult peste termenul legal prevăzut de legiuitor. În fine, în mod corect a fost admisă de către instanța de fond excepția lipsei calității procesuale pasive a A.P.I.A., deoarece potrivit Legii nr. 1/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea A.P.I.A., această instituție nu are atribuții în domeniul gestionării schemei prevăzute de Legea nr. 381/2002 privind acordarea despăgubirilor în caz de calamități naturale în agricultură. Pentru considerentele menționate, Înalta Curte constată că hotărârea atacată este legală și temeinică, iar în baza art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC P.C. SRL Iași împotriva sentinței nr. 38 din 26 ianuarie 2011 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 octombrie 2011.