ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4815/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4815/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra contestației în

anulare de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

hotărârea primei instanțe.

Prin cererea înregistrată

pe rolul Curții de Apel Iași, sub nr. 611/45/2010, reclamanta SC P.C. SRL a chemat

în judecată pe pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale,

în nume propriu și prin reprezentant A.P.I.A. solicitând: să constate dreptul de

a beneficia în conformitate cu Legea nr. 381/2002 de despăgubiri în valoare de 1.019.322

RON provocate de seceta prelungită, conform documentelor comunicate pârâtelor; să

oblige pârâtele să aprobe sumele necesare pentru acordarea de despăgubiri pentru

pagubele suferite în urma secetei excesive din anul agricol 2009, să transmită Ministerului

Finanțelor Publice cererea de deschidere a creditelor bugetare împreună cu situația

centralizatoare a calamităților pe județe, precum și să alimenteze conturile Direcțiilor

pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală; să oblige pârâtele să achite despăgubiri

în cuantum de 1.019.322 RON ce i se cuvin ca urmare a pierderilor suferite în urma

secetei excesive prelungite în timp;

A solicitat, totodată

obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că are calitatea de producător agricol și în cursul anului 2009

datorită secetei excesive și persistente i-a fost afectată foarte grav producția

agricolă.

A mai arătat reclamantă,

că deși îndeplinește toate cerințele prevăzute de Legea nr. 381/2002 și a îndeplinit

toate formalitățile, pârâtul a refuzat să îi acorde despăgubirile ce i se cuvin.

Pârâta A.P.I.A. a depus

la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive

a acestei instituții.

Pârâtul Ministerul Agriculturii

și Dezvoltării a depus, de asemenea, întâmpinare prin care a solicitat respingerea

acțiunii ca fiind neîntemeiată.

Totodată, prin întâmpinare

a invocat excepțiile inadmisibilității acțiunii, a prematurității și a tardivității

dreptului la acțiune.

Având în vedere faptul

că A.P.I.A. nu a fost chemată în judecată în nume propriu, ci în calitate de reprezentantă

a Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, instanța a recalificat

excepția lipsei calității procesuale pasive ca fiind o excepție a lipsei calității

de reprezentant.

Prin precizările depuse

la dosar la ultimul termen de judecată, pârâtul Ministerul Agriculturii,

Pădurilor și Dezvoltării Rurale a invocat excepția inadmisibilității pentru motivul

că Legea nr. 381/2002, care a reprezentat temeiul de drept al acțiunii formulate,

a fost abrogată expres prin Legea nr. 381/2010.

Prin sentința nr. 38 din

26 ianuarie 2011 Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal,

a admis excepția inadmisibilității capătului de cerere având ca obiect constatarea

dreptului reclamantei de a beneficia de despăgubiri conform Legii nr. 381/2002.

A respins excepția inadmisibilității

în ceea ce privește celelalte capete de cerere.

A respins excepția tardivității

introducerii acțiunii.

A respins excepția prematurității

introducerii acțiunii și a admis excepția lipsei calității de reprezentantă a A.P.I.A.

A anulat cererea formulată

de reclamanta SC P.C. SRL în contradictoriu cu Ministerul Agriculturii, Pădurilor

și Dezvoltării Rurale prin A.P.I.A. și a respins acțiunea formulată de reclamanta

SC P.C. SRL în contradictoriu cu Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării

Rurale.

Pentru a hotărî astfel

prima instanță a reținut următoarele considerente:

În ceea ce privește excepția

inadmisibilității, instanța a apreciat că este întemeiată doar în ceea ce privește

primul capăt al acțiunii, respectiv constatarea dreptului de a beneficia de despăgubiri

potrivit Legii nr. 381/2002.

Potrivit dispozițiilor

art. 111 C. proc. civ., acțiunea în constatare este inadmisibilă în situația în

care partea poate cere realizarea dreptului. Ori în cauză, Curtea a constatat că

reclamanta, prin capătul 3 de cerere, a solicitat realizarea dreptului, respectiv

obligarea pârâtului la plata de despăgubiri.

Instanța nu a reținut

celelalte aspecte invocate în sprijinul excepției de inadmisibilitate care au vizat

restul capetelor de cerere.

A apreciat Curtea că abrogarea

expresă a Legii nr. 381/2002 prin Legea nr. 281/2010 nu poate conduce la inadmisibilitatea

acțiunii ci cel mult se poate vorbi de lipsa temeiului juridic.

În ceea ce privește excepția

tardivității introducerii acțiunii, Curtea a reținut că aceasta nu este întemeiată.

A avut în vedere faptul

că acțiunea a fost fundamentată pe nesoluționarea în termenul legal a unei solicitări,

iar raportat la cererea adresată la data de 30 aprilie 2010 termenul prevăzut de

art. 11 din Legea nr. 554/2004 a fost respectat.

Instanța a respins și

excepția prematurității formulării capătului al treilea al acțiunii, cel vizând

obligarea pârâtei la plata de despăgubiri potrivit dispozițiilor Legii nr. 381/2002,

motivat de faptul că existența sau nu a hotărârii de guvern prin care să se constate

calamitarea culturilor aparținând reclamantei are relevanță doar în planul temeiniciei

acțiunii formulate iar nu asupra prematurității.

Curtea a admis excepția

lipsei calității de reprezentant a A.P.I.A. pentru Ministerul Agriculturii,

Pădurilor și Dezvoltării Rurale, reținând că potrivit dispozițiilor Legii nr. 1/2004,

această instituție nu are calitatea de reprezentantă a ministerului în justiție.

Pe fond, instanța a apreciat

acțiunea ca fiind neîntemeiată, având în vedere, în primul rând, faptul că, prin

Legea nr. 281/2010 ce a intrat în vigoare la data de 2 ianuarie 2011 a fost abrogată

Legea nr. 381/2002 și în consecință nu mai există temei pentru a obliga autoritatea

publică pârâtă să realizeze demersurile indicate în acțiune și să achite sumele

de bani solicitate.

Un alt considerent avut

în vedere pentru respingerea cererii privind obligarea pârâtului la plata despăgubirilor

prevăzute de Legea nr. 381/2002 l-a constituit faptul că producătorii agricoli,

persoane fizice sau juridice, care au înregistrat pagube produse de fenomene naturale

pot primi despăgubiri aferente calamităților naturale de la bugetul de stat numai

după efectuarea procedurii speciale prevăzute de Legea nr. 381/2002. Or, în prezenta

cauză, Curtea a constatat că Guvernul României nu a emis o hotărâre prin care să

declare starea de calamitate naturală.

cauză.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs reclamanta SC P.C. SRL Iași, susținând că hotărârea atacată este

nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:

- în mod greșit s-a admis

excepția inadmisibilității capătului de cerere privind constatarea dreptului său

de a beneficia de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat de seceta excesivă prelungită,

acest capăt de cerere având ca obiect, de fapt, recunoașterea dreptului pretins,

ca urmare a îndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de Legea nr. 381/2002;

- în mod greșit instanța

de fond a respins acțiunea pentru considerentul că Legea nr. 281/2010 a abrogat

Legea nr. 381/2010. Cererea de chemare în judecată a fost formulată anterior datei

de 2 ianuarie 2011, iar legea civilă nu retroactivează. Așadar, Legea nr. 281/2010

urmează să se aplice doar pentru situațiile ulterioare intrării acesteia în vigoare,

nu și pentru prezenta cauză. Chiar și în situația în care s-ar considera că efectele

Legii nr. 281/2010 s-ar aplica și prezentei cauze, dispozițiile acesteia sunt contrare

dispozițiilor Regulamentului nr. 1857/2006 al Comisiei Europene. Potrivit art. 11

din regulamentul menționat, producătorii agricoli ce au suferit pierderi cauzate

de fenomene meteorologice nefavorabile urmează a primi despăgubiri, acestea urmând

a fi plătite direct fermierului în cauză, iar „ajutoarele trebuie plătite în termen

de 4 ani de la efectuarea cheltuielilor sau de la pierdere”.

- în mod greșit a considerat

instanța că inexistența unei hotărâri de guvern de declarare a stării de calamitate

naturală conform art. 14 din Legea nr. 381/2002 exonerează pe pârâtă de răspundere,

de vreme ce în baza dispozițiilor art. 8 din Ordinul nr. 419/2009 aceasta avea obligația

de a elabora proiectul de hotărâre de guvern prin care să se declare stare de calamitate

pentru anul agricol 2009 în zonele afectate, respectiv în județul Iași. Pârâtul

Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale a invocat propria culpă

prin invocarea excepției prematurității acțiunii, întrucât hotărârea de guvern de

declarare a stării de calamitate nu poate fi emisă de Guvern în lipsa unui proiect

de hotărâre de guvern;

- în mod greșit instanța

de fond a admis excepția lipsei calității de reprezentant a A.P.I.A. Conform dispozițiilor

art. 2 alin. (2) și alin. (8) din O.G. nr. 14/2002 instituția responsabilă cu implementarea

formelor de ajutor de stat este Ministerul Agriculturii, Pădurilor și

Dezvoltării Rurale prin A.P.I.A., respectiv centrele județene ale acesteia. Prin

urmare pârâta urmează să stea în judecată întrucât dispozițiile legale îi conferă

atribuții în implementarea formelor ajutoarelor de stat ce urmează a se acorda ca

urmare a calamităților naturale.

Analizând actele și lucrările

dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, ce se încadrează, din

punct de vedere procedural, în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta

Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Cu privire la primul motiv

de recurs, în mod corect instanța de fond a respins primul capăt de cerere al acțiunii

ca inadmisibil, citând dispozițiile art. 111 C. proc. civ., potrivit cărora acțiunea

în constatare este inadmisibilă în situația în care partea poate cere realizarea

dreptului; ori, în cauză, reclamanta, prin capătul 3 de cerere a solicitat realizarea

dreptului, respectiv obligarea pârâtului la despăgubiri.

De asemenea, este nefondat

motivul de recurs potrivit căruia instanța de fond nu a aplicat Legea nr. 381/2002

(ci o lege ulterioară acesteia), motivul respingerii acțiunii fiind tocmai împrejurarea

că reclamanta nu a făcut dovada respectării procedurilor speciale instituite de

Legea nr. 381/2002, în termenele și condițiile stabilite de această lege, iar Guvernul

României nu a emis hotărârea de declarare stării de calamitate naturală prevăzută

de aceeași lege.

Referitor la al treilea

motiv de recurs în mod corect instanța de fond a făcut aplicarea art. 14 din Legea

nr. 381/2002, reținând că Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării

Rurale are obligația de a sesiza Guvernul, care, în funcție de calamitățile naturale,

precum și de mărimea zonei afectate, declară starea de calamitate naturală prin

hotărâre. Adoptarea unei asemenea hotărâri reprezintă o condiție esențială pentru

acordarea despăgubirilor prevăzute de Legea nr. 381/2002, iar instanța nu se poate

substitui acestei autorități, constatând ea însăși starea de calamitate.

Cu privire la al patrulea

motiv de recurs, deși reclamanta susține că a parcurs procedura administrativă prevăzută

de Legea nr. 381/2002, Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale

fiind în culpă că nu a sesizat Guvernul pentru declararea stării de calamitate,

această procedură nu a fost parcursă în forma și termenele prevăzute de lege.

Potrivit art. 19 și art.

20 din Legea nr. 381/2002 și dispozițiile art. 10 din Ordinul nr. 419/2002, pentru

a putea beneficia de despăgubiri, printre altele, producătorul agricol afectat are

obligația, în prealabil de a depune o înștiințare, în scris, cel mai târziu în 48

ore de la data producerii evenimentului, în cazul vătămării culturilor agricole,

la primăria pe raza teritorială unde s-au produs fenomenele, conform modelului prezentat

în anexa nr. I la Ordinul 419/2002. cu respectarea metodologiei de lucru reglementata

de Legea nr. 381/2002, prezentând, cu bună-credință și în conformitate cu realitatea

din teren, nivelul estimativ al pagubelor înregistrate.

Reclamanta nu a îndeplinit

aceasta obligație prealabilă prevăzută în mod imperativ de lege.

Astfel, potrivit înscrisurilor

aflate la dosarul cauzei, rezultă că aceasta a transmis înștiințarea la Primării,

insa nu în forma cerută de lege [art. 19 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 381/2002

coroborat cu art. 10 din Ordinul 419/2002] pentru a putea verifica daca a fost respectat

termenul imperativ de 48 ore prevăzut de lege, deci cu încălcarea dispozițiilor

legale menționate, ceea ce echivalează cu neîndeplinirea procedurii prealabile obligatorii,

motiv pentru care cererea este inadmisibilă.

Împrejurarea că nu s-a

respectat termenul imperativ de 48 de ore rezultă în mod neechivoc din chiar înștiințările

depuse la Primarii care arata fără putință de tăgadă ca „în perioada lunilor martie-aprilie-mai

și iulie-august 2009; martie-aprilie-mai și iunie 2009; iunie, iulie, august 2008

(...)” s-a produs fenomenul de secetă.

Cum dispozițiile legale

arătate prevăd imperativ ca inștiințarea se depune cel mai târziu în 48 ore de la

data producerii fenomenului și cum nu s-a consemnat data și ora producerii fenomenului,

ci perioada, martie-aprilie-mai și iulie august 2009; martie-aprilie-mai și iunie

2009; iunie, iulie, august 2008, se constată că această condiție de admisibilitate

nu este îndeplinită. Mai mult, raportând data producerii la data sesizării, înștiințarea

apare ca fiind și tardivă. Astfel, reclamanta avea dreptul și obligația să depună

înștiințarea cel târziu în 48 ore de la declanșare, or aceasta a sesizat fenomenul

cu mult peste termenul legal, în raport cu luna martie pentru anul 2009 și, respectiv

cu luna iunie pentru anul 2008.

2.

O altă condiție de admisibilitate

este aceea ca producătorul agricol să depună documentația întocmită potrivit Legii

nr. 381/2002 în termen de 5 zile la D.A.D.R. județene.

Or, față de conținutul

proceselor-verbale, rezulta ca actele au fost întocmite la data de 18 mai 2009 și

depuse la D.A.D.R. abia la data de 25 noiembrie 2009 cu mult peste termenul legal

prevăzut de legiuitor.

În fine, în mod corect

a fost admisă de către instanța de fond excepția lipsei calității procesuale pasive

a A.P.I.A., deoarece potrivit Legii nr. 1/2004 privind înființarea, organizarea

și funcționarea A.P.I.A., această instituție nu are atribuții în domeniul gestionării

schemei prevăzute de Legea nr. 381/2002 privind acordarea despăgubirilor în caz

de calamități naturale în agricultură.

Pentru considerentele

menționate, Înalta Curte constată că hotărârea atacată este legală și temeinică,

iar în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de SC P.C. SRL Iași împotriva sentinței nr. 38 din 26 ianuarie 2011 a Curții de

Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 octombrie 2011.