ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2177/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2177/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC

R-A.F. SA a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii,

Pădurilor și Dezvoltării Rurale constatarea refuzului nejustificat de a

soluționa cererea sa întemeiată pe dispozițiile art. 3, art. 13 și art. 14 din

Legea nr. 381/2002 în sensul de a certifica documentația, a aproba sumele

necesare pentru despăgubirea datorată conform legii și de a transmite aprobarea

sumelor către Direcțiile Generale pentru Agricultură și Industrie Alimentară

Județene; sesizarea Guvernului României pentru emiterea hotărârii prevăzută de

art. 14 din Legea nr. 381/2002; obligarea pârâtului la repararea pagubei

cauzate prin acest refuz, prin obligarea acestuia Ia plata sumei de

2.276.227,61 RON ce i s-ar fi cuvenit cu titlu de despăgubiri în temeiul Legii

nr. 381/2002.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că este o societate care face parte din categoria

producătorilor agricoli, fiind unul dintre principalii producători din regiunea

geografică Moldova, culturile sale fiind grav afectate de lipsa precipitațiilor

și a căldurii ridicate, astfel că, această zonă și producătorii din această

regiune trebuie să beneficieze de dispozițiile Legii nr. 381/2002.

A mai arătat

reclamanta că fenomenul de secetă excesivă și persistentă care a calamitat

culturile agricole a fost confirmat de Centrul Meteorologic Regional Moldova

prin Adresa din 17 august 2009.

S-a mai precizat că

fenomenul de secetă a avut ca efect pierderi calitative și cantitative de

recoltă pe arii extinse în sensul art. 1 din Legea nr. 381/2002, producătorii

agricoli afectați fiind îndreptățiți, în temeiul art. 5 din aceeași lege, la

acordarea de despăgubiri.

În vederea acordării

de către stat a despăgubirilor la care se considerau îndreptățiți pentru

culturile agricole, în prealabil asigurate, reclamanta a urmat procedura

prevăzută de lege, respectiv, a înștiințat, în temeiul art. 19 lit. c) din

Legea nr. 381/2002, secretariatul Consiliilor Comunale în a căror raza

teritorială se aflau culturile agricole afectate de secetă. În baza

înștiințărilor și în temeiul art. 9 din Legea nr. 381/2002 au fost convocate

comisiile constituite potrivit legii, în vederea constatării pagubelor produse

culturilor agricole de seceta excesivă.

A mai susținut

reclamanta că pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale

nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de art. 13 și art. 14 din Legea nr.

381/2002 nici după ce la data de 15 septembrie 2009 SC R-A.F. a solicitat

acestuia să se conformeze legii, iar Adresa nr. X din 30 septembrie 2009 emisă

de pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale a apreciat

reclamanta nu reprezintă rezolvarea cererii, fiind în fapt un refuz

nejustificat, de a o rezolva.

La data de 17

noiembrie 2009, pârâtul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția

prematurității capătului de cerere privind obligarea pârâtului la repararea

pagubei cauzate prin refuzul Ministerului Agriculturii, Pădurilor și

Dezvoltării Rurale, prin obligarea acestuia la plata sumei de 2.276.227,61 RON

ce i s-ar fi cuvenit cu titlu de despăgubiri în temeiul Legii nr. 381/2002;

respingerea pretențiilor formulate la capetele de cerere vizând: constatarea

refuzului nejustificat de a soluționa cererea reclamantei întemeiată pe

dispozițiile art. 3, art. 13 și art. 14 din Legea nr. 381/2002 în sensul de a

certifica documentația, a aproba sumele necesare pentru despăgubirea datorată

conform legii și de a transmite aprobarea sumelor către Direcțiile Generale

pentru Agricultură și Industrie Alimentară Județene și obligarea pârâtului la

repararea pagubei cauzate prin acest refuz, prin obligarea acestuia la plata

sumei de 2.276.227,61 RON ce i s-ar fi cuvenit cu titlu de despăgubiri în

temeiul Legii nr. 381/2002 ca fiind formulate împotriva unei persoane fără

calitate procesuală pasivă; respingerea capătului privind obligarea pârâtului

la repararea pagubei cauzate prin acest refuz, prin obligarea acestuia la plata

sumei de 2.276.227,61 RON ce i s-ar fi cuvenit cu titlu de despăgubiri în

temeiul Legii nr. 381/2002 ca inadmisibil, iar pe fond respingerea acțiunii ca

inadmisibilă pentru nerespectarea procedurii administrative prealabile

instituită de Legea nr. 381/2002.

Prin Sentința nr. 554

din 29 ianuarie 2010 Curtea de Apel București a respins excepțiile de

inadmisibilitate, lipsei calității procesuale pasive și a prematurității în

ceea ce privește capătul de cerere prin care reclamanta a solicitat a se

constata refuzul nejustificat al pârâtului Ministerul Agriculturii, Pădurilor

și Dezvoltării Rurale de a soluționa cererea întemeiată pe dispozițiile art. 3,

art. 13 și art. 14 din Legea nr. 381/2002 în sensul de a certifica

documentația, a aproba sumele necesare pentru despăgubirea datorată conform

legii și de a transmite aprobarea sumelor către Direcțiile Generale pentru

Agricultură și Industrie Alimentară Județene și de a sesiza Guvernul României

pentru emiterea hotărârii prevăzută de art. 14 din Legea nr. 381/2002; a admis

în parte acțiunea formulată de reclamanta SC R-A.F. SA, a obligat pârâtul să

procedeze la aprobarea sumelor necesare pentru despăgubirea acordată, potrivit

Legii nr. 381/2002 și să transmită aprobarea către Direcțiile Generale pentru

Agricultură și Industrie Alimentară Județene; a obligat pârâtul să sesizeze

Guvernul României pentru emiterea hotărârii de declarare a stării de calamitate

naturală și a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului la

repararea pagubei, ca prematur formulat.

Cu privire la excepția

de inadmisibilitate invocată de pârât prin întâmpinare, s-a reținut că

reclamanta a depus la dosarul cauzei înscrisuri din care rezultă fără echivoc

parcurgerea tuturor etapelor procedurii, împrejurare care de altfel nu a fost

contestată nici de pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării

Rurale, în corespondența purtată și nici de Direcția pentru Agricultură și

Dezvoltare Rurală Vaslui, care a comunicat, prin Adresa din 03 august 2009

către Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale - Biroul de

aplicare a Legii nr. 381/2002 situația centralizatoare parțială a documentelor

privind constatarea pagubelor produse de calamitățile naturale în conformitate

cu Legea nr. 381/2002, întocmită pe baza proceselor-verbale de constatare și

evaluare a pagubelor de la sfârșitul ciclului de producție, unde apare și

societatea reclamantă.

Referitor la excepția

de prematuritate a capătului de cerere prin care reclamanta a solicitat a se

constata refuzul nejustificat al pârâtului Ministerul Agriculturii, Pădurilor

și Dezvoltării Rurale de a soluționa cererea întemeiată pe dispozițiile art. 3,

art. 13 și art. 14 din Legea nr. 381/2002 în sensul de a certifica

documentația, a aproba sumele necesare pentru despăgubirea datorată conform

legii și de a transmite aprobarea sumelor către Direcțiile Generale pentru

Agricultură și Industrie Alimentară Județene și de a sesiza Guvernul României

pentru emiterea hotărârii prevăzută de art. 14 din Legea nr. 381/2002, Curtea a

apreciat-o ca fiind neîntemeiată, întrucât, în cadrul procedurii de acordare a

despăgubirilor prevăzută de art. 9 - 14 din lege, după verificarea

documentațiilor de constatare a calamităților, Ministerul Agriculturii,

Alimentației și Pădurilor avea obligația de a aproba sumele necesare pentru

despăgubirea producătorilor agricoli, individualizate pe județe, să le

transmită direcțiilor generale pentru agricultură și industrie alimentară

județene și a municipiului București, precum și direcțiilor sanitare,

veterinare județene și a municipiului București și de a sesiza Guvernul, care,

în funcție de calamitățile naturale, precum și de mărimea zonelor afectate,

urma să declare starea de calamitate naturală prin hotărâre.

În ceea ce privește

excepția lipsei calității procesuale pasive, s-a apreciat că este neîntemeiată,

întrucât, pârâtul are calitate procesuală pasivă, în ceea ce privește

obligațiile de verificare a documentației, de aprobare a sumelor și de a sesiza

Guvernul în vederea declarării stării de calamitate naturală, independent de

emiterea de către Guvernul României a hotărârii, neavând nicio relevanță faptul

că reclamanta nu a chemat în judecată și Guvernul României.

Pe fondul cauzei,

instanța a constatat refuzul nejustificat al pârâtului Ministerul Agriculturii,

Pădurilor și Dezvoltării Rurale de a proceda la analiza documentației transmisă

de Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Vaslui, în ceea ce privește

despăgubirile solicitate de reclamantă și de a proceda la aprobarea acestora,

în condițiile în care Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Vaslui a

procedat la verificarea și centralizarea acestora, iar pârâtul potrivit actelor

depuse la dosarul cauzei, nu a contestat legalitatea documentelor depuse în

procedura prevăzută de Legea nr. 381/2002.

Pe de altă parte, în

contextul în care pârâtul nu a reținut neregularități la întocmirea

documentației de către Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Vaslui,

Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale nu a procedat nici

până la data soluționării cauzei la sesizarea Guvernului României în vederea

declarării stării de calamitate naturală, deși au trecut un an și cinci luni.

A concluzionat Curtea

că din actele emise de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale

și documentația depusă, nu a existat niciun motiv justificat pentru care

Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale nu a procedat la

aprobarea sumelor necesare pentru despăgubire, la comunicarea lor către

direcțiile județene și de a sesiza Guvernul în vederea declarării în județul

Vaslui a stării de calamitate naturală.

În ceea ce privește

capătul de cerere privind obligarea pârâtului la repararea pagubei, Curtea l-a

apreciat ca fiind prematur formulat, întrucât plata despăgubirilor se face după

declararea stării de calamitate naturală, prin Hotărâre de Guvern, urmare a

finalizării procedurii prevăzute de art. 9 - 15 din Legea nr. 381/2002.

Împotriva sentinței

pronunțată de Curtea de Apel București au declarat recurs SC R-A.F. SA și

Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.

În motivarea

recursului formulat de recurenta-reclamantă SC R-A.F. SA a criticat sentința

atacată ca fiind nelegală și netemeinică, susținând în esență că:

- instanța de fond,

deși a constatat în mod corect refuzul nejustificat al pârâtului de a-și

îndeplini obligațiile legale, în dispozitivul sentinței l-a obligat pe pârât la

ceva ce nu a fost solicitat - respectiv la aprobarea sumelor necesare pentru

despăgubirea acordată potrivit Legii nr. 381/2002 și de a transmite aprobarea

către Direcțiile Generale pentru Agricultură și Industrie Alimentară Județene

precum și la sesizarea Guvernului României, ceea ce este în contradicție cu

considerentele sentinței atacate;

- există contradicție

între considerente și dispozitiv și în ceea ce privește cel de-al doilea capăt

de cerere privind obligarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării

Rurale la plata daunelor provocate de refuz, iar neacordarea acestora de către

instanța de fond reprezintă în fapt o încălcare a dispozițiilor art. 8 din Legea

nr. 554/2004.

În drept au fost

invocate dispozițiile art. 304 pct. 6, pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ.

Ministerul

Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale în motivarea recursului a

precizat că instanța de fond a ignorat dispozițiile Ordinului nr. 419/2002 și

ale Legii nr. 381/2002 în sensul că deși a reținut faptul că reclamanta nu

poate solicita repararea pagubelor respectiv acordarea despăgubirilor pretinse

deoarece este o cerere prematură nefiind încă emisă Hotărârea de Guvern privind

declararea stării de calamitate naturală, a obligat pârâtul Ministerul

Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale să procedeze la aprobarea sumelor

necesare pentru despăgubirea acordată potrivit Legii nr. 381/2002 și de a

trimite aprobarea către Direcțiile Generale pentru Agricultură și Industrie

Alimentară Județene și totodată să sesizeze Guvernul României pentru emiterea

hotărârii, deși a respins ca prematură cererea privind acordarea

despăgubirilor.

Apreciază recurentul

că și modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a

Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale este greșit având în vedere

capetele de cerere în raport de care a fost aceasta invocată - respectiv cele

prin care s-a solicitat verificarea documentației, aprobarea și plata sumelor

pretins cuvenite în temeiul Legii nr. 381/2002 atribuții care aparțin

direcțiilor județene de profil conform dispozițiilor art. 15 și 18 din Ordinul

nr. 419/2002.

Recurentul critică

sentința atacată și sub aspectul motivării acesteia susținând că au fost

ignorate dispozițiile legale în vigoare la data pronunțării acesteia dispoziții

potrivit cărora despăgubirile în caz de calamități naturale constituie ajutor

de stat iar acordarea acestora este reglementată de prevederile O.G. nr.

14/2010 aprobate cu modificări și completări prin Legea nr. 74/2010, lege

adoptată conform Regulamentului nr. 1857/2006 de aprobare a art. 87 și 88 din

Tratat și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 70/2001 și a Liniilor

directoare comunitare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol.

În ceea ce privește

modul de soluționare al capătului de cerere privind obligarea Ministerului

Agriculturii și Dezvoltării Rurale de a sesiza Guvernul pentru emiterea

hotărârii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 381/2002, recurentul susține

soluționarea greșită a acestuia, întrucât din probatoriul administrat în cauză

rezultă că, prin Adresa nr. Y din 30 septembrie 2009 s-a efectuat această

sesizare.

Recurentul a criticat

soluția instanței de fond și în ceea ce privește îndeplinirea procedurii

administrative prealabile prevăzută de legea specială, arătând că în cauză nu

au fost respectate dispozițiile art. 19 și 20 din Legea nr. 381/2002,

coroborate cu art. 10 din Ordinul nr. 419/2002 pentru a beneficia de

despăgubiri, instanța reținând în mod nejustificat îndeplinirea acesteia.

În drept au fost

invocate dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9, art. 304

1

C. proc.

civ., Legea nr. 381/2002, Ordinul nr. 419/2002 și Legea nr. 554/2004.

Verificând cauza în

funcție de motivarea recursurilor și având în vedere dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ. Înalta Curte reține următoarele:

În fapt reclamata SC

R-A.F. SA s-a adresat instanței solicitând a se constata refuzul nejustificat

al pârâtului Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale de a

soluționa cererea sa, întemeiată pe dispozițiile art. 3, art. 13 și art. 14 din

Legea nr. 381/2002, în sensul de a aproba sumele necesare pentru despăgubirea

datorată conform legii și de a transmite aprobarea sumelor către Direcțiile

Generale pentru Agricultură și Industrie Alimentară Județene, de a sesiza

Guvernul pentru emiterea hotărârii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 381/2002

și obligarea pârâtului la plata sumei de 2.276.221,61 RON reprezentând suma ce

i s-ar fi cuvenit cu titlu de despăgubiri în temeiul Legii nr. 381/2002 și ar

fi fost acordată de la buget dacă pârâtul și-ar fi îndeplinit obligația de

sesizare a Guvernului.

Temeiul de drept

invocat de intimata-reclamantă și susținerea cererii de chemare în judecată

sunt prevederile Legii nr. 381/2002 privind acordarea despăgubirilor în caz de

calamități naturale cât și prevederile Legii nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ, respectiv dispozițiile art. 2 alin. (2) și art. 8 din lege.

Verificând legalitate

și temeinicia hotărârii atacate, instanța de control judiciar constată că în

mod greșit instanța de fond a apreciat că Adresa cu nr. X din 30 septembrie

2009 emisă de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale

reprezintă un refuz nejustificat de soluționare a cererii formulate de

reclamantă în temeiul dispozițiilor art. 3, art. 13 și art. 14 din Legea nr.

381/2002, respectiv de a verifica documentația, de a aproba sumele necesare

pentru despăgubirea cuvenită, de a transmite aprobarea sumelor de către

Direcțiile Generale pentru Agricultură și Industrie Alimentară Județene și de a

sesiza Guvernul României pentru emiterea hotărârii.

În fapt, astfel cum

rezultă din analizarea răspunsului emis de către pârâtul Ministerul

Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale sub nr. X rezultă că acesta și-a

îndeplinit obligațiile legale menționate în dispozițiile Legii nr. 381/2002

respectiv de a centraliza datele privind suprafețele afectate de secetă la

culturile însămânțate în toamna anului 2008 și primăvara anului la nivelul

întregii țări (inclusiv județul Vaslui), a estimat suma necesară pentru

acordarea despăgubirilor și a sesizat Guvernul conform Adresei nr. Y din 30

septembrie 2009 în vederea adoptării hotărârii de Guvern privind declararea

stării de calamitate.

Astfel fiind, se

reține că din materialul probator administrat în cauză cât și a înscrisurilor

depuse cu ocazia recursului, respectiv situația de nivel de țară privind

suprafețele de culturi afectate cât și măsurile propuse Guvernului menționate

în Adresa din 25 septembrie 2009 privind declararea stării de calamitate pe

baza informațiilor privind aria de răspândire a fenomenelor naturale furnizate

de Administrația Națională de Meteorologie, stabilirea nivelului despăgubirilor

conform Legii nr. 381/2002 și a Normelor de aplicare a acesteia cu implicarea

organelor abilitate de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării

Rurale, Ministerului Finanțelor Publice, a Ministerului Administrației și

Internelor în verificarea modului de întocmire a documentației necesare și

asigurarea fondurilor necesare despăgubirii producătorilor agricoli din fondul

de rezervă al Guvernului, recurentul-pârât și-a îndeplinit toate obligațiile

legale prevăzute de dispozițiile Legii nr. 381/2002.

În consecință, nu se

poate reține că Adresa cu nr. X din 30 septembrie 2009 a recurentului-pârât

reprezentând răspunsul acestuia la solicitarea reclamantului ar reprezenta un

refuz nejustificat de soluționare a cererii, astfel cum este acesta definit de

dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și

completările ulterioare „exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de

a nu rezolva cererea”.

Dimpotrivă, astfel

cum s-a arătat anterior și cum s-a dovedit de către recurentul-pârât, acesta

și-a îndeplinit obligațiile legale iar faptul că ulterior, nu a fost emisă o

hotărâre de Guvern privind declararea stării de calamitate nu poate fi reținut

ca fiind datorat culpei acestuia.

Astfel fiind, Înalta

Curte având în vedere toate considerentele de fapt și de drept anterior expuse,

în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ. constată că

recursul formulat de recurenta-reclamantă este nefondat, urmând a fi respins,

recursul recurentului-pârât Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării

Rurale va fi admis, iar sentința instanței de fond va fi modificată în sensul

că se va respinge în tot acțiunea reclamantei, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de SC R-A.F. SA împotriva Sentinței nr. 554 din 29 ianuarie 2010 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Admite recursul

declarat de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale împotriva

aceleiași sentințe.

Modifică sentința

atacată în sensul că respinge în tot acțiunea reclamantei ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 12 aprilie 2011.