ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2177/2011

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC R-A.F.

SA a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale constatarea refuzului nejustificat de a soluționa cererea sa întemeiată pe dispozițiile art. 3, art. 13 și art. 14 din Legea nr. 381/2002 în sensul de a certifica documentația, a aproba sumele necesare pentru despăgubirea datorată conform legii și de a transmite aprobarea sumelor către Direcțiile Generale pentru Agricultură și Industrie Alimentară Județene; sesizarea Guvernului României pentru emiterea hotărârii prevăzută de art. 14 din Legea nr. 381/2002; obligarea pârâtului la repararea pagubei cauzate prin acest refuz, prin obligarea acestuia Ia plata sumei de 2.276.227,61 RON ce i s-ar fi cuvenit cu titlu de despăgubiri în temeiul Legii nr. 381/2002.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că este o societate care face parte din categoria producătorilor agricoli, fiind unul dintre principalii producători din regiunea geografică Moldova, culturile sale fiind grav afectate de lipsa precipitațiilor și a căldurii ridicate, astfel că, această zonă și producătorii din această regiune trebuie să beneficieze de dispozițiile Legii nr. 381/2002. A mai arătat reclamanta că fenomenul de secetă excesivă și persistentă care a calamitat culturile agricole a fost confirmat de Centrul Meteorologic Regional Moldova prin Adresa din 17 august 2009. S-a mai precizat că fenomenul de secetă a avut ca efect pierderi calitative și cantitative de recoltă pe arii extinse în sensul art. 1 din Legea nr. 381/2002, producătorii agricoli afectați fiind îndreptățiți, în temeiul art. 5 din aceeași lege, la acordarea de despăgubiri.

În vederea acordării de către stat a despăgubirilor la care se considerau îndreptățiți pentru culturile agricole, în prealabil asigurate, reclamanta a urmat procedura prevăzută de lege, respectiv, a înștiințat, în temeiul art. 19 lit. c) din Legea nr. 381/2002, secretariatul Consiliilor Comunale în a căror raza teritorială se aflau culturile agricole afectate de secetă. În baza înștiințărilor și în temeiul art. 9 din Legea nr. 381/2002 au fost convocate comisiile constituite potrivit legii, în vederea constatării pagubelor produse culturilor agricole de seceta excesivă. A mai susținut reclamanta că pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de art. 13 și art. 14 din Legea nr. 381/2002 nici după ce la data de 15 septembrie 2009 SC R-A.F.

a solicitat acestuia să se conformeze legii, iar Adresa nr. X din 30 septembrie 2009 emisă de pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale a apreciat reclamanta nu reprezintă rezolvarea cererii, fiind în fapt un refuz nejustificat, de a o rezolva.

La data de 17 noiembrie 2009, pârâtul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prematurității capătului de cerere privind obligarea pârâtului la repararea pagubei cauzate prin refuzul Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, prin obligarea acestuia la plata sumei de 2.276.227,61 RON ce i s-ar fi cuvenit cu titlu de despăgubiri în temeiul Legii nr. 381/2002; respingerea pretențiilor formulate la capetele de cerere vizând: constatarea refuzului nejustificat de a soluționa cererea reclamantei întemeiată pe dispozițiile art. 3, art. 13 și art. 14 din Legea nr. 381/2002 în sensul de a certifica documentația, a aproba sumele necesare pentru despăgubirea datorată conform legii și de a transmite aprobarea sumelor către Direcțiile Generale pentru Agricultură și Industrie Alimentară Județene și obligarea pârâtului la repararea pagubei cauzate prin acest refuz, prin obligarea acestuia la plata sumei de 2.276.227,61 RON ce i s-ar fi cuvenit cu titlu de despăgubiri în temeiul Legii nr. 381/2002 ca fiind formulate împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; respingerea capătului privind obligarea pârâtului la repararea pagubei cauzate prin acest refuz, prin obligarea acestuia la plata sumei de 2.276.227,61 RON ce i s-ar fi cuvenit cu titlu de despăgubiri în temeiul Legii nr. 381/2002 ca inadmisibil,

iar pe fond respingerea acțiunii ca inadmisibilă pentru nerespectarea procedurii administrative prealabile instituită de Legea nr. 381/2002. Prin Sentința nr. 554 din 29 ianuarie 2010 Curtea de Apel București a respins excepțiile de inadmisibilitate, lipsei calității procesuale pasive și a prematurității în ceea ce privește capătul de cerere prin care reclamanta a solicitat a se constata refuzul nejustificat al pârâtului Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale de a soluționa cererea întemeiată pe dispozițiile art. 3, art. 13 și art. 14 din Legea nr. 381/2002 în sensul de a certifica documentația, a aproba sumele necesare pentru despăgubirea datorată conform legii și de a transmite aprobarea sumelor către Direcțiile Generale pentru Agricultură și Industrie Alimentară Județene și de a sesiza Guvernul României pentru emiterea hotărârii prevăzută de art. 14 din Legea nr. 381/2002; a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC R-A.F.

SA, a obligat pârâtul să procedeze la aprobarea sumelor necesare pentru despăgubirea acordată, potrivit Legii nr. 381/2002 și să transmită aprobarea către Direcțiile Generale pentru Agricultură și Industrie Alimentară Județene; a obligat pârâtul să sesizeze Guvernul României pentru emiterea hotărârii de declarare a stării de calamitate naturală și a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului la repararea pagubei, ca prematur formulat.

Cu privire la excepția de inadmisibilitate invocată de pârât prin întâmpinare, s-a reținut că reclamanta a depus la dosarul cauzei înscrisuri din care rezultă fără echivoc parcurgerea tuturor etapelor procedurii, împrejurare care de altfel nu a fost contestată nici de pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, în corespondența purtată și nici de Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Vaslui, care a comunicat, prin Adresa din 03 august 2009 către Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale - Biroul de aplicare a Legii nr. 381/2002 situația centralizatoare parțială a documentelor privind constatarea pagubelor produse de calamitățile naturale în conformitate cu Legea nr. 381/2002, întocmită pe baza proceselor-verbale de constatare și evaluare a pagubelor de la sfârșitul ciclului de producție, unde apare și societatea reclamantă.

Referitor la excepția de prematuritate a capătului de cerere prin care reclamanta a solicitat a se constata refuzul nejustificat al pârâtului Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale de a soluționa cererea întemeiată pe dispozițiile art. 3, art. 13 și art. 14 din Legea nr. 381/2002 în sensul de a certifica documentația, a aproba sumele necesare pentru despăgubirea datorată conform legii și de a transmite aprobarea sumelor către Direcțiile Generale pentru Agricultură și Industrie Alimentară Județene și de a sesiza Guvernul României pentru emiterea hotărârii prevăzută de art. 14 din Legea nr. 381/2002, Curtea a apreciat-o ca fiind neîntemeiată, întrucât, în cadrul procedurii de acordare a despăgubirilor prevăzută de art. 9 - 14 din lege, după verificarea documentațiilor de constatare a calamităților, Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor avea obligația de a aproba sumele necesare pentru despăgubirea producătorilor agricoli, individualizate pe județe, să le transmită direcțiilor generale pentru agricultură și industrie alimentară județene și a municipiului București, precum și direcțiilor sanitare, veterinare județene și a municipiului București și de a sesiza Guvernul, care, în funcție de calamitățile naturale, precum și de mărimea zonelor afectate, urma să declare starea de calamitate naturală prin hotărâre.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive, s-a apreciat că este neîntemeiată, întrucât, pârâtul are calitate procesuală pasivă, în ceea ce privește obligațiile de verificare a documentației, de aprobare a sumelor și de a sesiza Guvernul în vederea declarării stării de calamitate naturală, independent de emiterea de către Guvernul României a hotărârii, neavând nicio relevanță faptul că reclamanta nu a chemat în judecată și Guvernul României.

Pe fondul cauzei, instanța a constatat refuzul nejustificat al pârâtului Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale de a proceda la analiza documentației transmisă de Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Vaslui, în ceea ce privește despăgubirile solicitate de reclamantă și de a proceda la aprobarea acestora, în condițiile în care Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Vaslui a procedat la verificarea și centralizarea acestora, iar pârâtul potrivit actelor depuse la dosarul cauzei, nu a contestat legalitatea documentelor depuse în procedura prevăzută de Legea nr. 381/2002.

Pe de altă parte, în contextul în care pârâtul nu a reținut neregularități la întocmirea documentației de către Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Vaslui, Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale nu a procedat nici până la data soluționării cauzei la sesizarea Guvernului României în vederea declarării stării de calamitate naturală, deși au trecut un an și cinci luni. A concluzionat Curtea că din actele emise de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și documentația depusă, nu a existat niciun motiv justificat pentru care Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale nu a procedat la aprobarea sumelor necesare pentru despăgubire, la comunicarea lor către direcțiile județene și de a sesiza Guvernul în vederea declarării în județul Vaslui a stării de calamitate naturală.

În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtului la repararea pagubei, Curtea l-a apreciat ca fiind prematur formulat, întrucât plata despăgubirilor se face după declararea stării de calamitate naturală, prin Hotărâre de Guvern, urmare a finalizării procedurii prevăzute de art. 9 - 15 din Legea nr. 381/2002. Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel București au declarat recurs SC R-A.F. SA și Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale. În motivarea recursului formulat de recurenta-reclamantă SC R-A.F.

SA a criticat sentința atacată ca fiind nelegală și netemeinică, susținând în esență că: - instanța de fond, deși a constatat în mod corect refuzul nejustificat al pârâtului de a-și îndeplini obligațiile legale, în dispozitivul sentinței l-a obligat pe pârât la ceva ce nu a fost solicitat - respectiv la aprobarea sumelor necesare pentru despăgubirea acordată potrivit Legii nr. 381/2002 și de a transmite aprobarea către Direcțiile Generale pentru Agricultură și Industrie Alimentară Județene precum și la sesizarea Guvernului României, ceea ce este în contradicție cu considerentele sentinței atacate; - există contradicție între considerente și dispozitiv și în ceea ce privește cel de-al doilea capăt de cerere privind obligarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale la plata daunelor provocate de refuz, iar neacordarea acestora de către instanța de fond reprezintă în fapt o încălcare a dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 554/2004.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 6, pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ. Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale în motivarea recursului a precizat că instanța de fond a ignorat dispozițiile Ordinului nr. 419/2002 și ale Legii nr. 381/2002 în sensul că deși a reținut faptul că reclamanta nu poate solicita repararea pagubelor respectiv acordarea despăgubirilor pretinse deoarece este o cerere prematură nefiind încă emisă Hotărârea de Guvern privind declararea stării de calamitate naturală, a obligat pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale să procedeze la aprobarea sumelor necesare pentru despăgubirea acordată potrivit Legii nr. 381/2002 și de a trimite aprobarea către Direcțiile Generale pentru Agricultură și Industrie Alimentară Județene și totodată să sesizeze Guvernul României pentru emiterea hotărârii, deși a respins ca prematură cererea privind acordarea despăgubirilor.

Apreciază recurentul că și modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale este greșit având în vedere capetele de cerere în raport de care a fost aceasta invocată - respectiv cele prin care s-a solicitat verificarea documentației, aprobarea și plata sumelor pretins cuvenite în temeiul Legii nr. 381/2002 atribuții care aparțin direcțiilor județene de profil conform dispozițiilor art. 15 și 18 din Ordinul nr. 419/2002. Recurentul critică sentința atacată și sub aspectul motivării acesteia susținând că au fost ignorate dispozițiile legale în vigoare la data pronunțării acesteia dispoziții potrivit cărora despăgubirile în caz de calamități naturale constituie ajutor de stat iar acordarea acestora este reglementată de prevederile O.G.

nr. 14/2010 aprobate cu modificări și completări prin Legea nr. 74/2010, lege adoptată conform Regulamentului nr. 1857/2006 de aprobare a art. 87 și 88 din Tratat și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 70/2001 și a Liniilor directoare comunitare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol. În ceea ce privește modul de soluționare al capătului de cerere privind obligarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale de a sesiza Guvernul pentru emiterea hotărârii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 381/2002, recurentul susține soluționarea greșită a acestuia, întrucât din probatoriul administrat în cauză rezultă că, prin Adresa nr. Y din 30 septembrie 2009 s-a efectuat această sesizare.

Recurentul a criticat soluția instanței de fond și în ceea ce privește îndeplinirea procedurii administrative prealabile prevăzută de legea specială, arătând că în cauză nu au fost respectate dispozițiile art. 19 și 20 din Legea nr. 381/2002, coroborate cu art. 10 din Ordinul nr. 419/2002 pentru a beneficia de despăgubiri, instanța reținând în mod nejustificat îndeplinirea acesteia. În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9, art. 304 1 C. proc. civ., Legea nr. 381/2002, Ordinul nr. 419/2002 și Legea nr. 554/2004. Verificând cauza în funcție de motivarea recursurilor și având în vedere dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. Înalta Curte reține următoarele: În fapt reclamata SC R-A.F.

SA s-a adresat instanței solicitând a se constata refuzul nejustificat al pârâtului Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale de a soluționa cererea sa, întemeiată pe dispozițiile art. 3, art. 13 și art. 14 din Legea nr. 381/2002, în sensul de a aproba sumele necesare pentru despăgubirea datorată conform legii și de a transmite aprobarea sumelor către Direcțiile Generale pentru Agricultură și Industrie Alimentară Județene, de a sesiza Guvernul pentru emiterea hotărârii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 381/2002 și obligarea pârâtului la plata sumei de 2.276.221,61 RON reprezentând suma ce i s-ar fi cuvenit cu titlu de despăgubiri în temeiul Legii nr. 381/2002 și ar fi fost acordată de la buget dacă pârâtul și-ar fi îndeplinit obligația de sesizare a Guvernului.

Temeiul de drept invocat de intimata-reclamantă și susținerea cererii de chemare în judecată sunt prevederile Legii nr. 381/2002 privind acordarea despăgubirilor în caz de calamități naturale cât și prevederile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, respectiv dispozițiile art. 2 alin. (2) și art. 8 din lege.

Verificând legalitate și temeinicia hotărârii atacate, instanța de control judiciar constată că în mod greșit instanța de fond a apreciat că Adresa cu nr. X din 30 septembrie 2009 emisă de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale reprezintă un refuz nejustificat de soluționare a cererii formulate de reclamantă în temeiul dispozițiilor art. 3, art. 13 și art. 14 din Legea nr. 381/2002, respectiv de a verifica documentația, de a aproba sumele necesare pentru despăgubirea cuvenită, de a transmite aprobarea sumelor de către Direcțiile Generale pentru Agricultură și Industrie Alimentară Județene și de a sesiza Guvernul României pentru emiterea hotărârii.

În fapt, astfel cum rezultă din analizarea răspunsului emis de către pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale sub nr. X rezultă că acesta și-a îndeplinit obligațiile legale menționate în dispozițiile Legii nr. 381/2002 respectiv de a centraliza datele privind suprafețele afectate de secetă la culturile însămânțate în toamna anului 2008 și primăvara anului la nivelul întregii țări (inclusiv județul Vaslui), a estimat suma necesară pentru acordarea despăgubirilor și a sesizat Guvernul conform Adresei nr. Y din 30 septembrie 2009 în vederea adoptării hotărârii de Guvern privind declararea stării de calamitate.

Astfel fiind, se reține că din materialul probator administrat în cauză cât și a înscrisurilor depuse cu ocazia recursului, respectiv situația de nivel de țară privind suprafețele de culturi afectate cât și măsurile propuse Guvernului menționate în Adresa din 25 septembrie 2009 privind declararea stării de calamitate pe baza informațiilor privind aria de răspândire a fenomenelor naturale furnizate de Administrația Națională de Meteorologie, stabilirea nivelului despăgubirilor conform Legii nr. 381/2002 și a Normelor de aplicare a acesteia cu implicarea organelor abilitate de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, Ministerului Finanțelor Publice, a Ministerului Administrației și Internelor în verificarea modului de întocmire a documentației necesare și asigurarea fondurilor necesare despăgubirii producătorilor agricoli din fondul de rezervă al Guvernului, recurentul-pârât și-a îndeplinit toate obligațiile legale prevăzute de dispozițiile Legii nr. 381/2002.

În consecință, nu se poate reține că Adresa cu nr. X din 30 septembrie 2009 a recurentului-pârât reprezentând răspunsul acestuia la solicitarea reclamantului ar reprezenta un refuz nejustificat de soluționare a cererii, astfel cum este acesta definit de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare „exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea”. Dimpotrivă, astfel cum s-a arătat anterior și cum s-a dovedit de către recurentul-pârât, acesta și-a îndeplinit obligațiile legale iar faptul că ulterior, nu a fost emisă o hotărâre de Guvern privind declararea stării de calamitate nu poate fi reținut ca fiind datorat culpei acestuia.

Astfel fiind, Înalta Curte având în vedere toate considerentele de fapt și de drept anterior expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ. constată că recursul formulat de recurenta-reclamantă este nefondat, urmând a fi respins, recursul recurentului-pârât Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale va fi admis, iar sentința instanței de fond va fi modificată în sensul că se va respinge în tot acțiunea reclamantei, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC R-A.F. SA împotriva Sentinței nr. 554 din 29 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Admite recursul declarat de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale împotriva aceleiași sentințe. Modifică sentința atacată în sensul că respinge în tot acțiunea reclamantei ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 aprilie 2011.