ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3213/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3213/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

de fond.

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ

și fiscal, sub nr. 565/45 din 24 august 2010, reclamanta SC A. Movileni SA a

chemat în judecată Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Agenția de

Plăți și Intervenție pentru Agricultură, pentru a se constata dreptul său de a

beneficia de despăgubiri în valoare de 944.000 lei, conform Legii nr. 381/2002,

provocate de seceta prelungită în anul 2009, cu obligarea pârâtelor de a aproba

și plăti sumele necesare acordării acestora și a transmite Ministerului

Finanțelor Publice cererea de deschidere a creditelor bugetare, împreună cu

situația centralizatoare a calamităților pe județe, precum și a alimenta

conturile Direcțiilor pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală cu aceste sume. A

solicitat, totodată, și cheltuieli de judecată.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că, în calitatea sa de producător agricol, a

cultivat și comercializat o gamă largă de produse agricole, însă în anul 2009

zona Moldovei a fost afectată de pierderi majore, cauzate de fenomene naturale

- respectiv seceta prelungită, ce s-a constituit ca o calamitate naturală în

sensul art. 1 din Legea nr. 381/2002, astfel cum rezultă și din procesele-verbale

de constatare și evaluare a pagubelor, potrivit cărora s-a realizat o producție

de aprox. 30% din cea prognozată, deși a fost respectată tehnologia culturilor

respective, acestea fiind și asigurate la SC A.R.A.V.I.G. SA.

A mai arătat că

înștiințarea privind afectarea culturilor de secetă a fost depusă la consiliul

comunal, în condițiile art. 20 din Legea nr. 381/2002, iar procesele-verbale de

constatare au fost trimise D.A.D.R. Iași, care le-a centralizat și trimis la M.A.D.R. cu adresa nr. 4312 din 25 august 2009, însă pârâtul M.A.D.R. nu și-a îndeplinit

obligația de aprobare a sumelor necesare acordării despăgubirilor.

Reclamanta a precizat

că la data de 26 ianuarie 2010 a mai formulat o cerere de chemare în judecată

pentru aceleași despăgubiri, în dosarul nr. 63/45/2010 al Curții de Apel Iași,

cerere respinsă pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 7

din Legea contenciosului administrativ, astfel că la data de 28 mai 2010 a

procedat la notificarea pârâtei M.A.P.D.R., în sensul celor solicitate prin

prezenta acțiune, iar la data de 28 mai 2010 a notificat Guvernul României

pentru a emite o hotărâre de declarare a calamității naturale. Întrucât

Guvernul României i-a răspuns prin adresa nr. 15/A/4379/CA din 23 iunie 2010,

în sensul existenței unui proiect de hotărâre pentru aprobarea Normelor

Metodologice privind modul de acordare a ajutorului de stat pentru plata

primelor de asigurare, conform căruia producătorii agricoli urmează a primi

despăgubiri din partea societății de asigurare.

Pârâtul Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale prin întâmpinarea formulată a invocat

următoarele excepții: prescripția dreptului la acțiune, de inadmisibilitate și

de prematuritate a acțiunii.

Pârâta A.P.I.A.

București prin întâmpinare a invocat excepția lipsei calității sale procesuale

pasive, motivat de faptul că nu deține vreo atribuție legală în domeniul

gestionării schemei prevăzute de Legea nr. 381/2002 privind acordarea

despăgubirilor pentru calamități naturale în agricultură, competențele revenind

Direcției generale pentru agricultură și industria alimentară județene,

M.A.D.R. și Guvernului României.

Curtea de Apel Iași,

secția de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 266/CA din 8

noiembrie 2010 a admis excepțiile privind prematuritatea acțiunii și lipsa

calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Agriculturii, Pădurilor și

Dezvoltarea Rurale (M.A.D.R.) și Agenția de Plăți și Intervenție pentru

Agricultură București (A.P.I.A.) și a respins acțiunea reclamantei SC A. Movileni

SA în contradictoriu cu acești pârâți.

Pentru a hotărî

astfel prima instanță a reținut că petitul acțiunii în prezenta cauză, care

constă în demersul reclamantei având ca scop determinarea pârâților M.A.P.D.R.

și A.P.I.A. de a proceda la aprobarea sumelor reprezentând despăgubiri cauzate

de calamitățile naturale înregistrate în anul agricol 2009, este prematur

formulat.

Competența legală de

aprobare și „acordare” a despăgubirilor vizate prin acțiune, conform art. 4 din

O.G. nr. 4/2010 invocată de reclamantă, excede competenței pârâtului

M.A.P.D.R., acesta îndeplinindu-și obligația ce-i revenea, de a centraliza

situațiile primite de la direcțiile agricole județene și a le înainta

Secretariatului General al Guvernului României cu adresa nr. 125128 din 30

septembrie 2009, cu scopul analizei și acordării de „despăgubiri cu precizarea

sumei estimate la nivel de țară” .

De altfel, însăși

reclamanta, care nu a înțeles să-și îndrepte prezenta acțiune și împotriva

Guvernului României, recunoaște că a „notificat" Guvernul în scopul

emiterii hotărârii în acest sens, dar că o astfel de hotărâre nu a fost

adoptată până la data pronunțării sentinței de față, întrucât administrația

centrală intenționează a schimba procedura de acordare a ajutorului de stat

pentru plata primelor de asigurare, în concordanță cu normele europene și

resursele bugetare de care dispune în prezent.

Ca atare, atât timp

cât Guvernul României nu a adoptat actul prevăzut expres, care să stabilească

zona de calamitate și suma efectivă alocată pentru plata despăgubirilor, nu

există temei legal pentru obligarea pârâtului M.A.P.D.R. de a individualiza și

„aprobă” plata unor astfel de sume, ori a face demersuri către M.F.P. cu scopul

alocării fondurilor necesare plății lor, astfel de proceduri putând fi urmate

doar pe baza hotărârii administrației centrale competente - Guvernul României -

ce va determina și întinderea despăgubirilor, corelat cu disponibilitățile

financiare bugetare.

Așa fiind, Curtea a

constatat ca fiind inutilă analiza celorlalte excepții invocate de pârâtul

M.A.D.R.

Totodată, prima

instanță a admis și excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de

pârâta A.P.I.A. București, motivat de faptul că dispozițiile legale în vigoare

nu cuprind vreo atribuție în privința derulării procedurii de stabilire și

plată a daunelor rezultate din constatarea unor calamități naturale care să

afecteze culturile agricole, conform O.G. nr. 4/2010 privind măsuri financiare

pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli începând

cu anul 2010.

exercitată.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamanta, considerând-o netemeinică și nelegală.

În motivarea căii de

atac, se aduc, în esență, următoarele critici sentinței recurate:

- în mod greșit

instanța de fond a admis excepția prematurității acțiunii pe considerentul că

atât timp cât nu s-a emis o hotărâre de guvern care să declare starea de

calamitate în funcție de documentația primită de la toate direcțiile agricole

din țară, M.A.D.R. nu poate da curs solicitării de a efectua plata sumelor cu

titlu de despăgubiri.

În acest sens se

menționează că M.A.D.R., în temeiul art. 8 din Ordinul nr. 419/2002 avea

obligația de a elabora proiectul de hotărâre de Guvern prin care să se declare

starea de calamitate pentru anul agricol 2009 în zonele afectate, respectiv în

județul Iași, însă această autoritate publică nu și-a îndeplinit această

obligație, astfel că nici nu poate invoca propria turpitudine prin invocarea excepției

prematurității acțiunii.

Se apreciază că

urmare a îndeplinirii tuturor procedurilor prevăzute de lege pentru obținerea

despăgubirilor, conform art. 18 alin. (2) din Ordinul nr. 419/2002, M.A.D.R.

trebuia să efectueze plata despăgubirilor, chiar dacă nu a fost notificat

Guvernul pentru emiterea hotărârii pentru declararea stării de calamitate

naturală.

- în mod greșit prima

instanță a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a A.P.I.A.

București, întrucât aceasta nu a fost chemată în judecată, nefiind parte în

cauza dedusă judecății.

Pe de altă parte, se

apreciază că A.P.I.A. București trebuie să stea în judecată deoarece, conform

art. 2 alin. (2) și art. 8 alin. (2) din O.G. nr. 14/2002 (corect O.G. nr. 14/2010),

instituția responsabilă cu implementarea formelor de ajutor de stat este M.A.D.R.

prin A.P.I.A. – centrele județene ale acesteia.

Agenția de Plăți și

Intervenție pentru Agricultură a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea

recursului ca nefondat, apreciind ca legală și temeinică sentința recurată,

combătând criticile formulate de recurenta-reclamantă. Se arată, în esență, că A.P.I.A.

nu are atribuții și nu gestionează procedura de implementare a Legii nr. 381/2002,

iar dispozițiile O.G. nr. 14/2010 privind măsurile financiare pentru

reglementarea ajutoarelor de stat acordate pentru producătorii agricoli nu sunt

aplicabile speței de față.

Ministerul

Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltarea Rurale a formulat concluzii scrise prin

care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind ca legală

sentința recurată sub aspectul soluției asupra excepției lipsei calității

procesuale pasive a M.A.D.R. și a prematurității acțiunii.

de recurs.

Criticile privind

greșita soluționare a excepției prematurității acțiunii sunt nefondate.

După cum

se constată, acțiunea reclamantei a fost formulată în temeiul Legii nr. 381/2002

privind acordarea despăgubirilor în caz de calamități naturale în agricultură

(în prezent abrogată prin Legea nr. 281/2010, publicată în M.Of. al României,

Partea I nr. 888 din 30 decembrie 2010, pentru aprobarea unor reglementări în

domeniul ajutorului de stat în agricultură și pentru completarea O.G. nr. 14/2010

privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor

agricoli, începând cu anul 2010).

Potrivit art. 1 alin.

(2) din Legea nr. 281/2010, „măsurile adoptate în baza actelor normative

prevăzute la alin. (1), aflate în derulare la data intrării în vigoare a

prezentei legi, se finalizează conform dispozițiilor în vigoare la data

inițierii acestora, dacă respectivele măsuri au fost aplicate anterior datei de

1 ianuarie 2010 și produc efecte și după această dată”.

Printre actele

normative prevăzute la alin. (1) se numără și Legea nr. 381/2002 menționată.

Întrucât reclamantul

a solicitat despăgubiri în caz de calamitate naturală în agricultură pentru

anul 2009, demarând procedura în vederea obținerii acestora în temeiul Legii

nr. 381/2002, în raport de dispozițiile legale menționate, rezultă că incidente

în cauză sunt dispozițiile Legii nr. 381/2002.

Potrivit art. 17 din

Legea nr. 381/2002, „persoanele fizice și juridice beneficiază de prevederile

prezentei legi dacă au fost afectate de fenomene naturale și bolile prevăzute

la art. 2 și se află în zona calamitată, declarată prin hotărâre a Guvernului

și au culturile, plantațiile, animalele, pădurile, familiile de albine și

peștii, asigurate prin societăți de asigurare”.

Rezultă din cuprinsul

acestor dispoziții că acordarea despăgubirilor conform Legii nr. 381/2002 este

condiționată de declararea stării de calamitate prin hotărâre a Guvernului.

În cauză, necontestat

este faptul că nu a fost emisă o astfel de hotărâre.

Este adevărat că

M.A.D.R., potrivit art. 14 din legea menționată „sesizează Guvernul, care, în

funcție de calamitățile naturale, precum și de mărimea zonelor afectate,

declară starea de calamitate naturală prin hotărâre”, însă obiectul acțiunii îl

constituie constatarea, aprobarea și plata sumei de 944.000 lei reprezentând

despăgubiri pentru pagubele suferite în urma secetei din anul agricol 2009 și

nu îndeplinirea obligației de sesizare a Guvernului.

De altfel, M.A.D.R.

prin adresa nr. 125128 din 30 septembrie 2009, înregistrată la Secretariatul general al Guvernului României și-a îndeplinit obligația de sesizare.

Față de cele

reținute, în lipsa unei hotărâri de Guvern prin care să fie declarată starea de

calamitate naturală, demersul recurentei-reclamante la instanța de contencios

administrativ este prematur, astfel că în mod corect a fost admisă excepția

prematurității acțiunii și respinsă acțiunea acesteia.

Critica privind

greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a A.P.I.A.

este nefondată.

Avându-se în vedere

dispozițiile Legii nr. 1/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea A.P.I.A.,

cu modificările și completările ulterioare, cât și cele ale Legii nr. 381/2002,

precum și ale Ordinului nr. 419/2002 prin care au fost aprobate Normele

metodologice de aplicare a Legii nr. 381/2002, dar și susținerile

recurentei-reclamante din cererea de chemare în judecată și din cererea de

recurs, Înalta Curte apreciază că în mod corect a fost soluționată excepția

lipsei calității procesuale pasive întrucât A.P.I.A. nu poate fi subiect pasiv

în raportul juridic dedus judecății, neavând nicio atribuție și negestionând în

vreun fel procedura de acordare a despăgubirilor conform Legii nr. 381/2002.

Mai mult, astfel cum

s-a reținut anterior, temeiul juridic al demersului reclamantei îl constituie

dispozițiile Legii nr. 381/2002.

Dispozițiile O.G. nr.

14/2010 ce a intrat în vigoare la 2 februarie 2010 (și nu O.G. nr. 14/2002, cum

greșit s-a menționat în cererea de recurs) privind măsuri financiare pentru

reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu

anul 2010, nu sunt aplicabile cauzei deduse judecății, întrucât acest act

normativ se referă la ajutoarele de stat în sectorul agricol și nu la

despăgubirile solicitate în cauza de față pentru anul 2009, în caz de

calamitate naturală în agricultură.

În consecință, față

de toate considerentele expuse, Înalta Curte apreciază criticile ca fiind

nefondate, astfel că, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu

modificările și completările ulterioare, art. 312 alin. (1), teza a II-a C.

proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC

A. Movileni SA împotriva sentinței civile nr. 266/CA din 18 noiembrie 2010 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 2 iunie 2011.