ÎCCJ, decizie (scj.ro #84850)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #84850) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Cerere

de acordare de despăgubiri pentru pagubele suferite în agricultură

formulată anterior emiterii hotărârii de Guvern de declarare a

stării de calamitate naturală. Prematuritate.

Legea

nr. 381/2002, art. 14

Cuprins pe materii: Drept administrativ

Indice alfabetic: Agricultură

Calamitate naturală

Despăgubiri

Hotărâre de Guvern

Prematuritate

Secetă

Potrivit dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 381/2002

privind acordarea despăgubirilor în caz de  calamități naturale

în agricultură, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

are obligația de a sesiza Guvernul care, în funcție de

calamitățile  naturale, precum și de  mărimea zonei

afectate, declară starea de calamitate naturală prin hotărâre.

Adoptarea acestei hotărâri  reprezintă o condiție  esențială

pentru  acordarea  despăgubirilor  prevăzute de  Legea nr. 381/2002.

Este prematură astfel  cererea de  acordare a

despăgubirilor, în  condițiile în care nu a fost emisă

hotărârea de Guvern privind declararea stării de calamitate, conform

dispozițiilor art.17 din lege și nu s-au stabilit  fondurile din care

urmează a fi efectuată plata.

Decizia

nr. 3439 din 14 iunie 2011

Notă: Legea nr.

381/2002 privind acordarea despăgubirilor în caz de calamități

naturale în agricultură a fost abrogată de Legea nr. 281/2010,

publicată în M.Of. 888 din 30.12.2010

Prin

sentința nr.259/CA din 8 noiembrie 2010, Curtea de Apel Iași –

Secția de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea

formulată de reclamanta S.C. EA S.R.L. în contradictoriu cu pârâții Agenția

de Plăți și Intervenție pentru Agricultură și

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin care solicita

să se constate dreptul său de a beneficia de despăgubiri, în

conformitate cu prevederile Legii nr.381/2002, și să fie

obligați pârâții să aprobe sumele necesare acordării de

despăgubiri pentru pagubele suferite în urma secetei din anul 2009,

să transmită Ministerului Finanțelor Publice ce­rerea de

deschidere a creditelor bugetare, împreună cu situația

centralizatoare, să alimenteze conturile direcțiilor județene

pentru agricul­tură și dezvoltare rurală, precum și să

i se achite reclamantei despăgubirile cuve­nite ca urmare a pierderilor

suferite în urma secetei excesive. Prin aceeași sentință a fost

admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a

pârâtei Agenția de Plăți și Intervenție pentru

Agricultură.

Pentru

a pronunța această sentință, instanța de fond a

reținut, în esență, următoarele:

Reclamanta

este înregistrată ca societate comercială cu răspundere

limitată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă

Tribunalul București, a însămânțat cu grâu cca. 300 ha, situate în localitatea E, județul Iași, iar la data de 20 mai 2009 a sesizat autoritățile locale în legătură cu calamitarea acestei culturi

și, urmare acestei sesi­zări, a fost încheiat un proces verbal de

constatare și evaluare a pagu­belor, ce a fost semnat de producătorul

agricol, Primarul comunei E, Centrul Agricol E, Direcția Generală a

Finanțelor Publice și asigurătorul S.C. „F. Asigurări” -

Sucursala Iași, care a emis anterior polița de asigurare a culturilor

agricole nr.0054394 din 12.12.2008.

Întemeindu-se

pe aceste constatări, reclamanta a sesizat Guvernul României și

respectiv Ministerul Agriculturii, solicitând să se adopte o

hotărâre, prin care să se declare, pentru anul agricol 2008 - 2009,

starea de calamitate în județul Iași, și respectiv să se

aprobe sumele necesare pen­tru despăgubirea producătorilor agricoli,

individualizate pe județe și să se transmită Ministerului

Finanțelor Publice cererea de deschidere a credi­telor bugetare împreuna

cu situația centralizatoare a documentelor.

Urmare

acestor cereri, Guvernul României face cunoscut petentei, prin adresa

nr.15.A/4379/CA din 23 iunie 2010, că, în prezent, în cadrul Ministerului

Agriculturii, este în curs de avizare proiectul de hotărâre pentru

aprobarea Normelor metodologice privind modul de acordare a ajutorului de stat

pentru plata primelor de asigurare, astfel încât pentru riscurile asigurate

producătorii să primească despăgubiri din partea

societăților de asigurare, în timp ce Ministerul Agriculturii, prin

adresa nr.152504 din 31 mai 2010, face cunoscut celei în cauză că

și-a îndeplinit obligațiile ce-i reveneau prin Legea nr.381/2002

și că nu intră în competența sa "elaborarea de

hotărâri".

Apreciind

că soluția ce s-a dat plângerilor formulate a fost

nesatisfăcătoare, reclamanta a sesizat, la data de 16 februarie 2010,

Curtea de Apel Iași, prin acțiunea înregistrata sub nr.124/45/2010,

solicitând ca Guvernul României și respectiv Ministe­rul Agriculturii

să fie obligați sa adopte hotărârea de declarare a stării

de calamitate naturala, să aprobe și să transmită D.A.D.R.

Iași sumele ne­cesare pentru acordarea de despăgubiri pentru pagubele

suferite în urma se­cetei excesive din anul agricol 2008 - 2009 și să

i se plătească în mod efec­tiv aceste despăgubiri.

Prin

sentința nr.93-C.A. din 19 aprilie 2010, Curtea de Apel Iași a anulat

acțiunea reclamantei ca netimbrată, hotărâre ce a rămas

definiti­vă și irevocabilă prin nerecurare.

După

mai bine de 6 luni de la data introducerii acțiunii ce a fă­cut

obiectul dosarului nr.124/45/2010, reclamanta a promovat acțiunea de

față, întemeiată tot pe dispozițiile Legii nr.381/2002,

și având ca obiect constatarea dreptului său de a beneficia de

despăgubiri pentru daunele pro­vocate de seceta din anul agricol 2009

și plata efectivă a acestora.

De

asemenea, se arată în considerentele sentinței atacate, se

constată că pârâta Agenția de Plăți și

Intervenție pentru Agricultură nu are atribuțiuni în ceea ce

privește procedura de constatare și evaluare a pagubelor produse de

calamitățile naturale și nici în operațiunile de acordare

efectivă a acestor despăgubiri, astfel cum au fost ele reglementate

prin Legea nr. 381/2002, drept pentru care se consideră că pârâta nu

are a răspunde de modul în care a fost soluționată cererea

reclamantei și, pe cale de consecință, nici calitate

procesuală pasivă în prezenta cauza, excepția invocată de

pârâtă fiind, deci, întemeiată.

În ceea

ce privește acțiunea intentată pârâtului Ministerul Agriculturii,

instanța de fond constată că, pe lângă faptul că

aceasta a fost formulată la peste șase luni de la data introducerii

unei alte acțiuni, având un obiect identic și îndreptată

împotriva acelorași autorități publice, cu neobservarea ter­menului

stabilit de art. 11 alin. l din Legea nr.554/2004, în condițiile în care

procedura legală, prevăzută de Legea nr.381/2002, a fost

inițiată prin înștiințarea înregistrată sub nr.2302

din 20 mai 2009 și procesul verbal de constatare și evaluare a

pagubelor culturilor agricole, incluse în centralizarea făcută la

nivelul D.A.D.R. Iași, ce a fost transmi­să Ministerului Agriculturii

prin adresa nr. 4312 din 25 august 2009, ea este și prematură,

dacă se are în vedere că până în prezent nu s-a finalizat

propunerea făcută de Ministerul Agriculturii prin actul nr.120401 din

25.09.2009, adresat Guvernului României, aflat la fila 72 din dosarul

nr.l24/45/2010.

Ca

atare, reține prima instanță, atâta timp cât Guvernul României

nu a adoptat actul prevăzut la art.17 din Legea nr.381/2002, prin care

să se stabilească zonele calamitate, culturile afectate, pentru care

urmează să se acorde des­păgubiri, și suma ce urmează

a fi alocată pentru plata despăgubirilor, nu există temei legal

pentru a se obliga Ministerul Agriculturii să fa­că demersuri

suplimentare, pe lângă Guvernul României și respectiv pe lângă

Ministerul Finanțelor Publice, pentru, a se aloca fondurile nece­sare

(estimate prin informarea din 25.09.2009 la suma de 810 milioane lei) și a

se îndeplini formalitățile de repartizare a acestora pe

direcțiile județene pentru agricultură și dezvoltare

rurală.

Totodată,

constată instanța de fond, între producătorul agricol și or­ganul

central al administrației de stat, implicat în distribuirea

despăgubirilor, respectiv Ministerul Agriculturii, nu s-a născut nici

un raport juridic direct, decurgând din faptul întocmirii

înștiințării și a procesului verbal de constatare și

evaluare a pagubelor, și nu există temei legal nici pentru a se obliga

acest minister să transmită Ministerului Finanțelor Pu­blice

"cererea de deschidere a creditelor bugetare", astfel cum

solicită reclamanta, atâta timp cât Guvernul nu a aprobat hotărârea

la care se referă art.17 din Legea nr.381/2002 și nu s-a stabilit din

ce fondu­ri urmează a se face plata, în condițiile în care Ministerul

Finanțelor Publice nu are drept de decizie în ceea ce privește

veniturile și chel­tuielile statului, ci doar rol de monitorizare a

execuției bugetului de stat, conform art.55 din Legea nr.500/2002, dreptul

de dispoziție asupra fondului de rezervă bugetară, conform

art.30 din același act norma­tiv menționat, revenind exclusiv

Guvernului.

De

altfel, se arată în considerentele sentinței atacate, pentru a

pretinde recunoașterea dreptului de încasare a despăgubirilor,

reclamanta ar fi trebuit să mai dovedească că terenurile pe care

a înființat culturile de grâu erau sau nu amenajate la irigat, ori că

nu exista posibilitatea amenajării la irigat, că

înștiințarea s-a depus în cel mult 48 de ore de la data producerii

evenimentului, dar mai ales că, în conformitate cu prevederile art.12

alin.2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.381/2002, aprobate prin

Ordinul nr.419/2002 al ministrului agriculturii, a făcut o constatare

definitivă a pagubelor la sfârșitul ciclului de producție, cu

încadrarea în prevederile art.8 alin.1 lit. a) din Legea nr.381/2002 și

ale art.7 din norme metodologice.

Concluzionează

instanța de fond că, întrucât reclamanta nu dovedește că

și-a îndeplinit aceste obligații, iar cererea de a i se achita, în mod

necondiționat, despăgubiri nu poate fi nici măcar cercetată

în principiu, atâta timp cât procedura adminis­trativă nu s-a finalizat

prin emiterea actului administrativ de autoritate menționat de art.17 din

Legea nr.381/2002, se impune respingerea acțiunii formulate de

reclamantă în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și

Dezvoltării Rurale.

Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică

și nelegală, a declarat recurs reclamanta.

În motivarea recursului formulat, recurenta-reclamantă  a

susținut în esență că, în mod greșit instanța de

fond a respins  acțiunea pe motiv că nu a fost  emisă

hotărârea de  Guvern prin care să declare stare de  calamitate,

întrucât  inexistența  acestei  hotărâri nu o  exonerează pe

pârâtă de răspundere, având în vedere faptul că  potrivit

Ordinului nr. 419/2002 avea obligația de a elabora proiectul

hotărârii de Guvern, obligație pe care  aceasta nu a îndeplinit-o.

Consideră recurenta că nu există nici un motiv

pentru  care să nu acorde  despăgubirile  solicitate, având  în

vedere faptul că  și-a îndeplinit  toate obligațiile

prevăzute de art. 19 din Legea nr. 381/2002.

Totodată, recurenta a criticat  sentința atacată

și în ceea ce  privește  admiterea excepției  lipsei

calității  procesuale pasive a APIA București susținând

faptul că  și-a întemeiat cererea  și pe  dispozițiile

O.U.G. nr. 14/2002, iar în  conformitate  cu dispozițiile art. 2 alin.2

și 8 alin.2 instituția  responsabilă  cu  implementarea formelor

de ajutor de stat este MADR prin APIA – respectiv centrele județene ale

acestora.

Intimații Ministerul Agriculturii și Dezvoltării

Rurale   și Agenția de Plăți și Intervenție

pentru Agricultură  au formulat  întâmpinări prin care  au

solicitat  respingerea  recursului  formulat  și  menținerea ca legală

și  temeinică  a hotărârii pronunțate de către

instanța  de fond.

Analizând sentința atacată, în raport de  criticile

formulate, de dispozițiile legal incidente în cauză cât și în

temeiul art. 304

1

Cod procedură civilă, Înalta Curte

constată că  recursul formulat  în cauză este nefondat.

Astfel, în ceea ce privește  criticile recurentei cu

privire la respingerea  acțiunii  de către  instanța de fond pe

motiv  că nu  s-a emis  hotărârea de Guvern prin care să se

declare  starea de calamitate, instanța de control judiciar constată

că  acestea nu  pot fi  reținute, având în vedere  dispozițiile

Legii nr. 381/2002 cât și ale Ordinului nr. 419/2002 privind  normele

metodologice  de aplicare a legii.

Potrivit  dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 381/2002

privind  acordarea  despăgubirilor în caz de  calamități

naturale în agricultură, MADR are obligația de  a sesiza  Guvernul

care, în funcție de  calamitățile  naturale, precum și de

mărimea zonei afectate, declară  starea de  calamitate naturală

prin hotărâre. Adoptarea acestei  hotărâri  reprezintă  o

condiție  esențială pentru  acordarea  despăgubirilor

prevăzute d  Legea nr. 381/2002.

Din  perspectiva acestor dispoziții  legale, se

constată că   în mod corect instanța de fond a apreciat  ca

fiind  prematură  cererea de  acordare a  despăgubirilor, în

condițiile în care nu a fost  emisă  hotărârea de Guvern

privind  declararea stării de  calamitate, conform  dispozițiilor

art. 17 din lege și nu  s-au  stabilit  fondurile din  care urmează a

fi efectuată plata.

Cu privire la criticile  recurentei privitoare la  admiterea

excepției  lipsei  calității  procesuale pasive a pârâtei

Agenția de Plăți și Intervenție pentru

Agricultură, se constată că și acestea  sunt nefondate

întrucât  APIA  nu are atribuții  privind procedura de  constatare   a

pagubelor produse   de calamități naturale și nici  în procedura

de acordare a despăgubirilor  solicitate  în temeiul Legii nr. 381/2002.

Nu pot fi  reținute  nici  susținerile

recurentei-reclamante  referitoare la incidența în cauză a

dispozițiilor OG nr. 14/2010 privind  măsuri  financiare  pentru

reglementarea  ajutoarelor  de stat acordate producătorilor  agricoli,

începând cu  anul  2010, întrucât prevederile respective nu vizează

acordarea  despăgubirilor  solicitate prin acțiunea  formulată

de  aceasta.

Astfel fiind, Înalta Curte  a constatat că  hotărârea

instanței de  fond este  temeinică, astfel încât a respins  recursul

formulat ca nefondat.