ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3439/2011

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 259/CA

din 8 noiembrie 2010, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ

și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC E.R.A.S. SRL

Voluntari, în contradictoriu cu pârâții Agenția de Plăți și Intervenție pentru

Agricultură și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin care

solicita să se constate dreptul său de a beneficia de despăgubiri, în

conformitate cu prevederile Legii nr. 381/2002, și să fie obligați pârâții să

aprobe sumele necesare acordării de despăgubiri pentru pagubele suferite în

urma secetei din anul 2009, să transmită Ministerului Finanțelor Publice ce­rerea

de deschidere a creditelor bugetare, împreună cu situația centralizatoare, să

alimenteze conturile direcțiilor județene pentru agricul­tură și dezvoltare

rurală, precum și să i se achite reclamantei despăgubirile cuve­nite ca urmare

a pierderilor suferite în urma secetei excesive. Prin aceeași sentință a fost

admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Agenția de Plăți

și Intervenție pentru Agricultură.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Reclamanta este

înregistrată ca societate comercială cu răspundere limitată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, a însămânțat cu grâu cca. 300 ha, situate în localitatea Erbiceni, județul Iași, iar la data de 20 mai 2009 a sesizat autoritățile locale în legătură cu calamitarea acestei culturi și, urmare acestei sesi­zări,

a fost încheiat un proces verbal de constatare și evaluare a pagu­belor, ce a

fost semnat de producătorul agricol, Primarul comunei Erbiceni, Centrul Agricol

Erbiceni, Direcția Generală a Finanțelor Publice și asigurătorul SC „F.A.T.A.

Asigurări”, sucursala Iași, care a emis anterior polița de asigurare a

culturilor agricole nr. 0054394 din 12 decembrie 2008.

Întemeindu-se pe

aceste constatări, reclamanta a sesizat Guvernul României și respectiv

Ministerul Agriculturii, solicitând să se adopte o hotărâre, prin care să se

declare, pentru anul agricol 2008 - 2009, starea de calamitate în județul Iași,

și respectiv să se aprobe sumele necesare pen­tru despăgubirea producătorilor

agricoli, individualizate pe județe și să se transmită Ministerului Finanțelor

Publice cererea de deschidere a credi­telor bugetare împreuna cu situația

centralizatoare a documentelor.

Urmare acestor

cereri, Guvernul României face cunoscut petentei, prin adresa nr. 15.A/4379/CA

din 23 iunie 2010, că, în prezent, în cadrul Ministerului Agriculturii, este în

curs de avizare proiectul de hotărâre pentru aprobarea Normelor metodologice

privind modul de acordare a ajutorului de stat pentru plata primelor de

asigurare, astfel încât pentru riscurile asigurate producătorii să primească

despăgubiri din partea societăților de asigurare, în timp ce Ministerul

Agriculturii, prin adresa nr. 152504 din 31 mai 2010, face cunoscut celei în

cauză că și-a îndeplinit obligațiile ce-i reveneau prin Legea nr. 381/2002 și

că nu intră în competența sa "elaborarea de hotărâri".

Apreciind că soluția

ce s-a dat plângerilor formulate a fost nesatisfăcătoare, reclamanta a sesizat,

la data de 16 februarie 2010, Curtea de Apel Iași, prin acțiunea înregistrata

sub nr. 124/45/2010, solicitând ca Guvernul României și respectiv Ministe­rul

Agriculturii să fie obligați sa adopte hotărârea de declarare a stării de

calamitate naturala, să aprobe și să transmită D.A.D.R. Iași sumele ne­cesare

pentru acordarea de despăgubiri pentru pagubele suferite în urma se­cetei

excesive din anul agricol 2008 - 2009 și să i se plătească în mod efec­tiv

aceste despăgubiri.

Prin sentința nr. 93-C.A.

din 19 aprilie 2010, Curtea de Apel Iași a anulat acțiunea reclamantei ca

netimbrată, hotărâre ce a rămas definiti­vă și irevocabilă prin nerecurare.

După mai bine de 6 luni

de la data introducerii acțiunii ce a fă­cut obiectul dosarului nr. 124/45/2010,

reclamanta a promovat acțiunea de față, întemeiată tot pe dispozițiile Legii

nr. 381/2002, și având ca obiect constatarea dreptului său de a beneficia de

despăgubiri pentru daunele pro­vocate de seceta din anul agricol 2009 și plata

efectivă a acestora.

De asemenea, se arată

în considerentele sentinței atacate, se constată că pârâta Agenția de Plăți și

Intervenție pentru Agricultură nu are atribuțiuni în ceea ce privește procedura

de constatare și evaluare a pagubelor produse de calamitățile naturale și nici

în operațiunile de acordare efectivă a acestor despăgubiri, astfel cum au fost

ele reglementate prin Legea nr. 381/2002, drept pentru care se consideră că

pârâta nu are a răspunde de modul în care a fost soluționată cererea

reclamantei și, pe cale de consecință, nici calitate procesuală pasivă în

prezenta cauza, excepția invocată de pârâtă fiind, deci, întemeiată.

În ceea ce privește

acțiunea intentată pârâtului Ministerul Agriculturii, instanța de fond constată

că, pe lângă faptul că aceasta a fost formulată la peste șase luni de la data

introducerii unei alte acțiuni, având un obiect identic și îndreptată împotriva

acelorași autorități publice, cu neobservarea ter­menului stabilit de art. 11

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care procedura legală,

prevăzută de Legea nr. 381/2002, a fost inițiată prin înștiințarea înregistrată

sub nr. 2302 din 20 mai 2009 și procesul verbal de constatare și evaluare a

pagubelor culturilor agricole, incluse în centralizarea făcută la nivelul

D.A.D.R. Iași, ce a fost transmi­să Ministerului Agriculturii prin adresa nr.

4312 din 25 august 2009, ea este și prematură, dacă se are în vedere că până în

prezent nu s-a finalizat propunerea făcută de Ministerul Agriculturii prin

actul nr. 120401 din 25 septembrie 2009, adresat Guvernului României, aflat la

fila 72 din dosarul nr. 124/45/2010.

Ca atare, reține

prima instanță, atâta timp cât Guvernul României nu a adoptat actul prevăzut la

art. 17 din Legea nr. 381/2002, prin care să se stabilească zonele calamitate,

culturile afectate, pentru care urmează să se acorde des­păgubiri, și suma ce

urmează a fi alocată pentru plata despăgubirilor, nu există temei legal pentru

a se obliga Ministerul Agriculturii să fa­că demersuri suplimentare, pe lângă

Guvernul României și respectiv pe lângă Ministerul Finanțelor Publice, pentru,

a se aloca fondurile nece­sare (estimate prin informarea din 25 septembrie 2009

la suma de 810 milioane lei) și a se îndeplini formalitățile de repartizare a

acestora pe direcțiile județene pentru agricultură și dezvoltare rurală.

Totodată, constată

instanța de fond, între producătorul agricol și or­ganul central al

administrației de stat, implicat în distribuirea despăgubirilor, respectiv

Ministerul Agriculturii, nu s-a născut nici un raport juridic direct, decurgând

din faptul întocmirii înștiințării și a procesului verbal de constatare și

evaluare a pagubelor, și nu există temei legal nici pentru a se obliga acest

minister să transmită Ministerului Finanțelor Pu­blice "cererea de

deschidere a creditelor bugetare", astfel cum solicită reclamanta, atâta

timp cât Guvernul nu a aprobat hotărârea la care se referă art. 17 din Legea

nr. 381/2002 și nu s-a stabilit din ce fondu­ri urmează a se face plata, în

condițiile în care Ministerul Finanțelor Publice nu are drept de decizie în

ceea ce privește veniturile și chel­tuielile statului, ci doar rol de

monitorizare a execuției bugetului de stat, conform art. 55 din Legea nr. 500/2002,

dreptul de dispoziție asupra fondului de rezervă bugetară, conform art. 30 din

același act norma­tiv menționat, revenind exclusiv Guvernului.

De altfel, se arată

în considerentele sentinței atacate, pentru a pretinde recunoașterea dreptului

de încasare a despăgubirilor, reclamanta ar fi trebuit să mai dovedească că

terenurile pe care a înființat culturile de grâu erau sau nu amenajate la

irigat, ori că nu exista posibilitatea amenajării la irigat, că înștiințarea

s-a depus în cel mult 48 de ore de la data producerii evenimentului, dar mai

ales că, în conformitate cu prevederile art. 12 alin. (2) din Normele metodologice

de aplicare a Legii nr.381/2002, aprobate prin Ordinul nr. 419/2002 al

ministrului agriculturii, a făcut o constatare definitivă a pagubelor la

sfârșitul ciclului de producție, cu încadrarea în prevederile art. 8 alin. (1)

lit. a) din Legea nr. 381/2002 și ale art. 7 din norme metodologice.

Concluzionează

instanța de fond că, întrucât reclamanta nu dovedește că și-a îndeplinit aceste

obligații, iar cererea de a i se achita, în mod necondiționat, despăgubiri nu

poate fi nici măcar cercetată în principiu, atâta timp cât procedura adminis­trativă

nu s-a finalizat prin emiterea actului administrativ de autoritate menționat de

art. 17 din Legea nr. 381/2002, se impune respingerea acțiunii formulate de

reclamantă în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării

Rurale.

Împotriva

acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs

reclamanta.

În

motivarea recursului formulat, recurenta-reclamantă a susținut în esență că, în

mod greșit instanța de fond a respins acțiunea pe motiv că nu a fost emisă

hotărârea de Guvern prin care să declare stare de calamitate, întrucât inexistența

acestei hotărâri nu o exonerează pe pârâtă de răspundere, având în vedere

faptul că potrivit Ordinului nr. 419/2002 avea obligația de a elabora proiectul

hotărârii de Guvern, obligație pe care aceasta nu a îndeplinit-o.

Consideră

recurenta că nu există nici un motiv pentru care să nu acorde despăgubirile solicitate,

având în vedere faptul că și-a îndeplinit toate obligațiile prevăzute de art. 19

din Legea nr. 381/2002.

Totodată,

recurenta a criticat sentința atacată și în ceea ce privește admiterea

excepției lipsei calității procesuale pasive a A.P.I.A. București susținând

faptul că și-a întemeiat cererea și pe dispozițiile O.U.G. nr. 14/2002, iar în conformitate

cu dispozițiile art. 2 alin. (2) și art. 8 alin. (2) instituția responsabilă cu

implementarea formelor de ajutor de stat este M.A.D.R. prin A.P.I.A. –

respectiv centrele județene ale acestora.

Intimații

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Agenția de Plăți și

Intervenție pentru Agricultură au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea

recursului formulat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii pronunțate

de către instanța de fond.

Analizând

sentința atacată, în raport de criticile formulate, de dispozițiile legal

incidente în cauză cât și în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat.

Astfel,

în ceea ce privește criticile recurentei cu privire la respingerea acțiunii de

către instanța de fond pe motiv că nu s-a emis hotărârea de Guvern prin care să

se declare starea de calamitate, instanța de control judiciar constată că acestea

nu pot fi reținute, având în vedere dispozițiile Legii nr. 381/2002 cât și ale

Ordinului nr. 419/2002 privind normele metodologice de aplicare a legii.

Potrivit

dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 381/2002 privind acordarea despăgubirilor

în caz de calamități naturale în agricultură, M.A.D.R. are obligația de a

sesiza Guvernul care, în funcție de calamitățile naturale, precum și de mărimea

zonei afectate, declară starea de calamitate naturală prin hotărâre. Adoptarea

acestei hotărâri reprezintă o condiție esențială pentru acordarea despăgubirilor

prevăzute d Legea nr. 381/2002.

Din perspectiva

acestor dispoziții legale, se constată că în mod corect instanța de fond a

apreciat ca fiind prematură cererea de acordare a despăgubirilor, în condițiile

în care nu a fost emisă hotărârea de Guvern privind declararea stării de calamitate,

conform dispozițiilor art. 17 din lege și nu s-au stabilit fondurile din care

urmează a fi efectuată plata.

Cu

privire la criticile recurentei privitoare la admiterea excepției lipsei calității

procesuale pasive a pârâtei Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură,

se constată că și acestea sunt nefondate întrucât A.P.I.A. nu are atribuții privind

procedura de constatare a pagubelor produse de calamități naturale și nici în

procedura de acordare a despăgubirilor solicitate în temeiul Legii nr. 381/2002.

Nu pot

fi reținute nici susținerile recurentei-reclamante referitoare la incidența în

cauză a dispozițiilor O.G. nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea

ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010, întrucât

prevederile respective nu vizează acordarea despăgubirilor solicitate prin

acțiunea formulată de aceasta.

Astfel

fiind, Înalta Curte constată că hotărârea instanței de fond este temeinică

urmând a fi menținută și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., coroborat cu dispozițiile art. 20 din Lega nr. 554/2004, va respinge recursul

formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta SC E.R.A.S. SRL împotriva sentinței nr. 259/CA din 8 noiembrie 2010 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 14 iunie 2011.