ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 453/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 67/CA din 15 martie 2010 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția inadmisibilității capătului de cerere privind constatarea refuzului nejustificat al pârâtului Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale de a verifica documentația, a aproba sumele necesare pentru despăgubire, de a transmite aprobarea sumelor către direcțiile generale pentru agricultură și industrie alimentară județene și de a sesiza Guvernul României pentru emiterea hotărârii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 381/2002. A fost admisă excepția inadmisibilității capătului de cerere privind obligarea Guvernului României să emită o hotărâre de declarare a stării de calamitate.

În consecință prima instanță a respins, ca inadmisibile, capetele de cerere privind constatarea refuzului nejustificat al pârâtului Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale de a verifica documentația, a aproba sumele necesare pentru despăgubire, de a transmite aprobarea sumelor către direcțiile generale pentru agricultură și industrie alimentară județene și de a sesiza Guvernul României pentru emiterea hotărârii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 381/2002, precum și pe cel privind obligarea Guvernului României să emită o hotărâre de declarare a stării de calamitate, formulate de reclamanta S.C. "A." S.R.L. Vaslui. A fost de asemenea admisă excepția prematurității capătului de cerere privind obligarea pârâților Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și a Guvernului României la plata sumei de 1.287.909,33 RON cu titlu de despăgubiri, respingându-se ca prematur acest capătul de cerere.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a apreciat că petitul vizând constatarea refuzului nejustificat al pârâtului Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale de a verifica documentația, a aproba sumele necesare pentru despăgubire, de a transmite aprobarea sumelor către direcțiile generale pentru agricultură și industrie alimentară județene și de a sesiza Guvernul României pentru emiterea hotărârii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 381/2002 este unul în constatare, astfel încât, în raport cu prevederea art. 111 C. proc. civ., reclamanta nu este îndreptățită să introducă o astfel de cerere deoarece are posibilitatea de a solicita realizarea dreptului.

Referitor la excepția inadmisibilității capătului de cerere privind obligarea Guvernului României să emită o hotărâre de declarare a stării de calamitate, prima instanță a reținut că litigiul de față se supune regulilor generale aplicabile în contenciosul administrativ, reguli consacrate prin Legea nr. 554/2004, iar procedura prealabilă administrativă prevăzută de actul normativ este reglementată ca o condiție de exercitare a dreptului la acțiune, a cărei neîndeplinire în termenul de 30 de zile sau, după caz, de 6 luni, se sancționează cu respingerea acțiunii.

Judecătorul fondului a apreciat că și excepția prematurității capătului de cerere privind obligarea pârâților Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și a Guvernului României la plata sumei de 98.799 RON cu titlu de despăgubiri se impune a fi admisă, având în vedere că Guvernul României nu a emis hotărâre prin care să declare stare de calamitate naturală, iar adoptarea unei asemenea hotărâri este o condiție esențială fără de care nu se poate face plata despăgubirilor prevăzute de Legea nr. 381/2002. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs S.C. "A." S.R.L. Vaslui, criticând-o ca nelegală și netemeinică, întrucât a fost dată cu greșita aplicarea a legii, respectiv a prevederilor art. 2, 13 și 14 din Legea nr. 381/2002.

Greșit acțiunea a fost respinsă ca fiind inadmisibilă, în final fără să analizeze probele administrate și preluând doar din întâmplare argumentele invocate de pârât. De asemenea, se critică hotărârea judecătorească că ar fi încălcat dreptul părții cu privire la disponibilitate depășindu-și astfel competența. Recursul este nefondat și va fi respins. Examinând motivele de recurs, actele dosarului și în raport de dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele: Referitor la parcurgerea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, recurentul-reclamant era obligat de lege să facă dovada îndeplinirii acestei condiții, în raport de cererea privind obligarea Guvernului de a emite o hotărâre de declarare a stării de calamitate.

În speță, faptul că recurenta s-a adresat Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale cu o scrisoare, nu valorează plângere prealabilă în raport de Guvernul României cu care aceasta se judecă. Capetele din acțiune A și B nu vizează legalitatea unui act administrativ al Guvernului și nici refuzul nejustificat al acestei autorități conform art. 1 din Legea nr. 554/2004, astfel încât Guvernul nu are calitate procesuală pasivă pe aceste capete din acțiune. Referitor la plata despăgubirilor acordate conform Legii nr. 381/2001, Guvernul are doar competența de a sesiza autoritățile în drept pentru a fi adoptată o hotărâre de declarare a stării de calamitate naturală pentru zone și culturi afectate, și nu de a emite el o astfel de hotărâre.

Declararea stării de calamitate naturală revine conform art. 14 din Legea nr. 381/2002, Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, deci constatarea dreptului recurentei de a beneficia de despăgubiri are caracter subsecvent în raport de emiterea actului în discuție. Pentru ca cererea de față să fie admisibilă trebuia ca recurenta-reclamantă să îndeplinească toate procedurile în termenele expres prevăzute de lege, ceea ce nu s-a întâmplat și este motivul pentru care instanța fondului s-a pronunțat asupra admisibilității. Depunerea înștiințării prevăzută de Legea nr. 381/2002 nu dă naștere la un raport juridic direct între producător și autoritățile administrative care decid, astfel încât corect Curtea de Apel a reținut ca inadmisibil capătul de cerere privind obligarea Guvernului să emită o hotărâre de declarare a stării de calamitate.

Admiterea prematurității capătului de cerere privind obligarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și a Guvernului României la plata sumei de 1.287.909,33 RON cu titlu de despăgubiri, este justificată față de faptul că, Guvernul României nu a emis o hotărâre care să declare această stare de calamitate, condiție față de care nu pot fi acordate despăgubiri. Față de toate aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că sentința atacată este legală și temeinică, motiv pentru care recursul declarat de S.C. "A." S.R.L. Vaslui se va respinge, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de S.C. "A." S.R.L. Vaslui împotriva Sentinței nr. 67/CA din 15 martie 2010 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat, Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2011.