ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 453/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 453/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința nr. 67/CA din 15 martie 2010 a
Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost
admisă excepția inadmisibilității capătului de cerere privind constatarea
refuzului nejustificat al pârâtului Ministerul Agriculturii, Pădurilor și
Dezvoltării Rurale de a verifica documentația, a aproba sumele necesare pentru
despăgubire, de a transmite aprobarea sumelor către direcțiile generale pentru
agricultură și industrie alimentară județene și de a sesiza Guvernul României
pentru emiterea hotărârii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 381/2002. A fost
admisă excepția inadmisibilității capătului de cerere privind obligarea
Guvernului României să emită o hotărâre de declarare a stării de calamitate. În
consecință prima instanță a respins, ca inadmisibile, capetele de cerere
privind constatarea refuzului nejustificat al pârâtului Ministerul
Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale de a verifica documentația, a
aproba sumele necesare pentru despăgubire, de a transmite aprobarea sumelor
către direcțiile generale pentru agricultură și industrie alimentară județene
și de a sesiza Guvernul României pentru emiterea hotărârii prevăzute de art. 14
din Legea nr. 381/2002, precum și pe cel privind obligarea Guvernului României
să emită o hotărâre de declarare a stării de calamitate, formulate de
reclamanta S.C. "A." S.R.L. Vaslui.
A fost de asemenea
admisă excepția prematurității capătului de cerere privind obligarea pârâților
Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și a Guvernului
României la plata sumei de 1.287.909,33 RON cu titlu de despăgubiri,
respingându-se ca prematur acest capătul de cerere.
Pentru a pronunța
această hotărâre, prima instanță a apreciat că petitul vizând constatarea
refuzului nejustificat al pârâtului Ministerul Agriculturii, Pădurilor și
Dezvoltării Rurale de a verifica documentația, a aproba sumele necesare pentru
despăgubire, de a transmite aprobarea sumelor către direcțiile generale pentru
agricultură și industrie alimentară județene și de a sesiza Guvernul României
pentru emiterea hotărârii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 381/2002 este unul
în constatare, astfel încât, în raport cu prevederea art. 111 C. proc. civ.,
reclamanta nu este îndreptățită să introducă o astfel de cerere deoarece are
posibilitatea de a solicita realizarea dreptului.
Referitor la excepția
inadmisibilității capătului de cerere privind obligarea Guvernului României să
emită o hotărâre de declarare a stării de calamitate, prima instanță a reținut
că litigiul de față se supune regulilor generale aplicabile în contenciosul
administrativ, reguli consacrate prin Legea nr. 554/2004, iar procedura
prealabilă administrativă prevăzută de actul normativ este reglementată ca o
condiție de exercitare a dreptului la acțiune, a cărei neîndeplinire în
termenul de 30 de zile sau, după caz, de 6 luni, se sancționează cu respingerea
acțiunii.
Judecătorul fondului
a apreciat că și excepția prematurității capătului de cerere privind obligarea
pârâților Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și a
Guvernului României la plata sumei de 98.799 RON cu titlu de despăgubiri se
impune a fi admisă, având în vedere că Guvernul României nu a emis hotărâre
prin care să declare stare de calamitate naturală, iar adoptarea unei asemenea
hotărâri este o condiție esențială fără de care nu se poate face plata
despăgubirilor prevăzute de Legea nr. 381/2002.
Împotriva acestei
sentințe a declarat recurs S.C. "A." S.R.L. Vaslui, criticând-o ca
nelegală și netemeinică, întrucât a fost dată cu greșita aplicarea a legii,
respectiv a prevederilor art. 2, 13 și 14 din Legea nr. 381/2002.
Greșit acțiunea a
fost respinsă ca fiind inadmisibilă, în final fără să analizeze probele
administrate și preluând doar din întâmplare argumentele invocate de pârât.
De asemenea, se
critică hotărârea judecătorească că ar fi încălcat dreptul părții cu privire la
disponibilitate depășindu-și astfel competența.
Recursul este
nefondat și va fi respins.
Examinând motivele de
recurs, actele dosarului și în raport de dispozițiile art. 304
1
C.
proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:
Referitor la
parcurgerea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004,
recurentul-reclamant era obligat de lege să facă dovada îndeplinirii acestei condiții,
în raport de cererea privind obligarea Guvernului de a emite o hotărâre de
declarare a stării de calamitate.
În speță, faptul că
recurenta s-a adresat Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării
Rurale cu o scrisoare, nu valorează plângere prealabilă în raport de Guvernul
României cu care aceasta se judecă.
Capetele din acțiune
A și B nu vizează legalitatea unui act administrativ al Guvernului și nici
refuzul nejustificat al acestei autorități conform art. 1 din Legea nr.
554/2004, astfel încât Guvernul nu are calitate procesuală pasivă pe aceste
capete din acțiune.
Referitor la plata
despăgubirilor acordate conform Legii nr. 381/2001, Guvernul are doar
competența de a sesiza autoritățile în drept pentru a fi adoptată o hotărâre de
declarare a stării de calamitate naturală pentru zone și culturi afectate, și
nu de a emite el o astfel de hotărâre.
Declararea stării de
calamitate naturală revine conform art. 14 din Legea nr. 381/2002, Ministerului
Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, deci constatarea dreptului
recurentei de a beneficia de despăgubiri are caracter subsecvent în raport de
emiterea actului în discuție.
Pentru ca cererea de
față să fie admisibilă trebuia ca recurenta-reclamantă să îndeplinească toate
procedurile în termenele expres prevăzute de lege, ceea ce nu s-a întâmplat și
este motivul pentru care instanța fondului s-a pronunțat asupra
admisibilității.
Depunerea
înștiințării prevăzută de Legea nr. 381/2002 nu dă naștere la un raport juridic
direct între producător și autoritățile administrative care decid, astfel încât
corect Curtea de Apel a reținut ca inadmisibil capătul de cerere privind
obligarea Guvernului să emită o hotărâre de declarare a stării de calamitate.
Admiterea
prematurității capătului de cerere privind obligarea Ministerului Agriculturii,
Pădurilor și Dezvoltării Rurale și a Guvernului României la plata sumei de
1.287.909,33 RON cu titlu de despăgubiri, este justificată față de faptul că,
Guvernul României nu a emis o hotărâre care să declare această stare de
calamitate, condiție față de care nu pot fi acordate despăgubiri.
Față de toate aceste
considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că sentința atacată
este legală și temeinică, motiv pentru care recursul declarat de S.C.
"A." S.R.L. Vaslui se va respinge, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de S.C. "A." S.R.L. Vaslui împotriva Sentinței nr. 67/CA din
15 martie 2010 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și
fiscal, ca nefondat,
Irevocabilă.
Pronunțată, în
ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2011.