ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 453/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 67/CA din 15 martie 2010 a

Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost

admisă excepția inadmisibilității capătului de cerere privind constatarea

refuzului nejustificat al pârâtului Ministerul Agriculturii, Pădurilor și

Dezvoltării Rurale de a verifica documentația, a aproba sumele necesare pentru

despăgubire, de a transmite aprobarea sumelor către direcțiile generale pentru

agricultură și industrie alimentară județene și de a sesiza Guvernul României

pentru emiterea hotărârii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 381/2002. A fost

admisă excepția inadmisibilității capătului de cerere privind obligarea

Guvernului României să emită o hotărâre de declarare a stării de calamitate. În

consecință prima instanță a respins, ca inadmisibile, capetele de cerere

privind constatarea refuzului nejustificat al pârâtului Ministerul

Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale de a verifica documentația, a

aproba sumele necesare pentru despăgubire, de a transmite aprobarea sumelor

către direcțiile generale pentru agricultură și industrie alimentară județene

și de a sesiza Guvernul României pentru emiterea hotărârii prevăzute de art. 14

din Legea nr. 381/2002, precum și pe cel privind obligarea Guvernului României

să emită o hotărâre de declarare a stării de calamitate, formulate de

reclamanta S.C. "A." S.R.L. Vaslui.

A fost de asemenea

admisă excepția prematurității capătului de cerere privind obligarea pârâților

Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și a Guvernului

României la plata sumei de 1.287.909,33 RON cu titlu de despăgubiri,

respingându-se ca prematur acest capătul de cerere.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a apreciat că petitul vizând constatarea

refuzului nejustificat al pârâtului Ministerul Agriculturii, Pădurilor și

Dezvoltării Rurale de a verifica documentația, a aproba sumele necesare pentru

despăgubire, de a transmite aprobarea sumelor către direcțiile generale pentru

agricultură și industrie alimentară județene și de a sesiza Guvernul României

pentru emiterea hotărârii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 381/2002 este unul

în constatare, astfel încât, în raport cu prevederea art. 111 C. proc. civ.,

reclamanta nu este îndreptățită să introducă o astfel de cerere deoarece are

posibilitatea de a solicita realizarea dreptului.

Referitor la excepția

inadmisibilității capătului de cerere privind obligarea Guvernului României să

emită o hotărâre de declarare a stării de calamitate, prima instanță a reținut

că litigiul de față se supune regulilor generale aplicabile în contenciosul

administrativ, reguli consacrate prin Legea nr. 554/2004, iar procedura

prealabilă administrativă prevăzută de actul normativ este reglementată ca o

condiție de exercitare a dreptului la acțiune, a cărei neîndeplinire în

termenul de 30 de zile sau, după caz, de 6 luni, se sancționează cu respingerea

acțiunii.

Judecătorul fondului

a apreciat că și excepția prematurității capătului de cerere privind obligarea

pârâților Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și a

Guvernului României la plata sumei de 98.799 RON cu titlu de despăgubiri se

impune a fi admisă, având în vedere că Guvernul României nu a emis hotărâre

prin care să declare stare de calamitate naturală, iar adoptarea unei asemenea

hotărâri este o condiție esențială fără de care nu se poate face plata

despăgubirilor prevăzute de Legea nr. 381/2002.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs S.C. "A." S.R.L. Vaslui, criticând-o ca

nelegală și netemeinică, întrucât a fost dată cu greșita aplicarea a legii,

respectiv a prevederilor art. 2, 13 și 14 din Legea nr. 381/2002.

Greșit acțiunea a

fost respinsă ca fiind inadmisibilă, în final fără să analizeze probele

administrate și preluând doar din întâmplare argumentele invocate de pârât.

De asemenea, se

critică hotărârea judecătorească că ar fi încălcat dreptul părții cu privire la

disponibilitate depășindu-și astfel competența.

Recursul este

nefondat și va fi respins.

Examinând motivele de

recurs, actele dosarului și în raport de dispozițiile art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Referitor la

parcurgerea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004,

recurentul-reclamant era obligat de lege să facă dovada îndeplinirii acestei condiții,

în raport de cererea privind obligarea Guvernului de a emite o hotărâre de

declarare a stării de calamitate.

În speță, faptul că

recurenta s-a adresat Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării

Rurale cu o scrisoare, nu valorează plângere prealabilă în raport de Guvernul

României cu care aceasta se judecă.

Capetele din acțiune

A și B nu vizează legalitatea unui act administrativ al Guvernului și nici

refuzul nejustificat al acestei autorități conform art. 1 din Legea nr.

554/2004, astfel încât Guvernul nu are calitate procesuală pasivă pe aceste

capete din acțiune.

Referitor la plata

despăgubirilor acordate conform Legii nr. 381/2001, Guvernul are doar

competența de a sesiza autoritățile în drept pentru a fi adoptată o hotărâre de

declarare a stării de calamitate naturală pentru zone și culturi afectate, și

nu de a emite el o astfel de hotărâre.

Declararea stării de

calamitate naturală revine conform art. 14 din Legea nr. 381/2002, Ministerului

Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, deci constatarea dreptului

recurentei de a beneficia de despăgubiri are caracter subsecvent în raport de

emiterea actului în discuție.

Pentru ca cererea de

față să fie admisibilă trebuia ca recurenta-reclamantă să îndeplinească toate

procedurile în termenele expres prevăzute de lege, ceea ce nu s-a întâmplat și

este motivul pentru care instanța fondului s-a pronunțat asupra

admisibilității.

Depunerea

înștiințării prevăzută de Legea nr. 381/2002 nu dă naștere la un raport juridic

direct între producător și autoritățile administrative care decid, astfel încât

corect Curtea de Apel a reținut ca inadmisibil capătul de cerere privind

obligarea Guvernului să emită o hotărâre de declarare a stării de calamitate.

Admiterea

prematurității capătului de cerere privind obligarea Ministerului Agriculturii,

Pădurilor și Dezvoltării Rurale și a Guvernului României la plata sumei de

1.287.909,33 RON cu titlu de despăgubiri, este justificată față de faptul că,

Guvernul României nu a emis o hotărâre care să declare această stare de

calamitate, condiție față de care nu pot fi acordate despăgubiri.

Față de toate aceste

considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că sentința atacată

este legală și temeinică, motiv pentru care recursul declarat de S.C.

"A." S.R.L. Vaslui se va respinge, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de S.C. "A." S.R.L. Vaslui împotriva Sentinței nr. 67/CA din

15 martie 2010 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat,

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2011.