ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 362/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

primei instanțe

Reclamanta SC I.G.Z. SRL, județul

Vaslui a chemat în judecată Guvernul României și Ministerul Agriculturii,

Pădurilor și Dezvoltării Rurale pentru a se constata dreptul său de a beneficia

de despăgubiri conform Legii nr. 381/2002, a fi obligat pârâtul Ministerul

Agriculturii să sesizeze Guvernul României cu privire la starea de calamitate

naturală și să îndeplinească toate celelalte obligații administrative prevăzute

de lege și de Ordinul nr. 419/2002, în vederea acordării efective a

despăgubirilor, sub sancțiunea de daune în sumă de 5000 lei pe zi întârziere.

S-a mai solicitat ca pe calea hotărârii

ce se va pronunța să fie obligat pârâtul Guvernul României să adopte hotărârea de

declarare a stării de calamitate, iar pârâtul Ministerul Agriculturii să fie obligat

să verifice, să aprobe și să transmită direcțiilor agricole sumele necesare pentru

acordarea de despăgubiri pentru pagubele suferite ca urmare a secetei excesive

din anul agricol 2008-2009, cu obligarea pârâților la achitarea sumei de 288.675,91

lei reprezentând despăgubiri, și la daune în sumă de 5000 lei pe zi de întârziere

peste termenul de executare ce va fi stabilit de instanță.

Prin întâmpinarea formulată,

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a invocat excepția

inadmisibilității cererii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, excepția

lipsei calității sale procesuale pasive și excepția prematurității introducerii

acțiunii, iar în subsidiar a solicitat respingerea acesteia ca nefondată.

La rândul său, pârâtul Guvernul

României a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția lipsei

plângerii administrative prealabile.

Curtea de Apel Iași, secția de contencios

administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 49/CA din 5 martie 2010 a admis excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile sesizării

instanței și pe cale de consecință a respins acțiunea reclamantei pe acest

temei.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța a reținut că neparcurgerea procedurii prealabile, în contenciosul administrativ,

constituie un fine de neprimire a acțiunii, reclamantul fiind obligat ca pentru

cererile nereglementate în mod expres de Legea nr. 381/2002, să urmeze procedura

prealabilă prevăzută de lege. Neprocedând astfel instanța a dispus respingerea acțiunii

pe acest temei și în consecință a reținut că cercetarea celorlalte excepții cât

și a fondului litigiului au devenit de prisos.

recurenta-reclamantă

Împotriva acestei sentințe a declarat

recurs reclamanta SC I.G.Z. SRL, criticând sentința pentru nelegalitate și

netemeinicie, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 și 9

C. proc. civ.

Recurenta a susținut, în esență,

următoarele critici și motive de modificare a hotărârii primei instanțe, în

sensul admiterii acțiunii sale:

- în mod neîntemeiat a admis prima

instanță excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile,

impusă de art. 7 din Legea nr. 554/2004, cu ignorarea prevederilor Legii nr.

381/2001;

- în condițiile în care societatea

recurentă a îndeplinit procedura impusă de dispozițiile art. 10 din Normele

metodologice de aplicare a Legii nr. 381/2001, în realitate este vorba despre un

refuz nejustificat al autorităților pârâte de a soluționa cererea reclamantei și

de a emite actul administrativ arătat, astfel că nu se mai pune problema

necesității parcurgerii procedurii prealabile;

- instanța de judecată a interpretat

în mod greșit actul dedus judecății ca și prevederile Legii nr. 381/2001,

apreciind pentru motive contradictorii că cererea de față este inadmisibilă.

Intimații Guvernul României și

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale au formulat în cauză întâmpinări

prin care au solicitat, în esență, respingerea recursului declarat și menținerea

sentinței primei instanțe, apreciată ca fiind legală, temeinică și corespunzător

motivată.

instanței de recurs

Recursul nu este fondat.

Examinând cauza prin prisma

prevederilor legale incidente și a criticilor recurentei-reclamante, dar și raportat

la apărările și susținerile intimaților-pârâți din perspectiva obiectului acțiunii

de față, Înalta Curte reține că nu subzistă în cauză nici un motiv de nelegalitate

de natură a atrage fie casarea fie modificarea sentinței atacate.

Instanța de fond a apreciat că

excepția inadmisibilității acțiunii justificată de lipsa procedurii prealabile,

este întemeiată, raportat la obiectul cererii de față, respectiv cererea de

obligare a Ministerului Agriculturii la sesizarea Guvernului României cu

privire la starea de calamitate naturală ca și de obligare a Guvernului

României la adoptarea hotărârii de declarare a stării de calamitate naturală în

termen de 5 zile de la comunicarea documentației de către Ministerul

Agriculturii.

Înalta Curte reține astfel că este

corectă interpretarea judecătorului fondului în sensul că în cauză nu se poate reține

existența unui refuz nejustificat de soluționare în termenul legal a unei cereri,

în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, republicată. Așa

fiind nu pot fi primite nici criticile recurentei-reclamante vizând greșita interpretare

de către prima instanță a prevederilor Legii nr. 381/2002, în condițiile în

care obiectul acțiunii mai sus arătat excede evident limitelor și procedurilor consacrate

prin acest act normativ, după cum cu temei s-a susținut și de către intimate.

Potrivit art. 14 din Legea nr.

381/2002, declararea stării de calamitate naturală revine în competența

Guvernului, care, la sesizarea Ministerului Agriculturii, Alimentației și

Pădurilor declară starea de calamitate naturală prin hotărâre, astfel că cererea

reclamantei-recurente în sensul constatării dreptului său de a beneficia de despăgubiri

pentru prejudiciile materiale înregistrate, în sumă de 288.675 lei, urmare a

secetei excesive din anul agricol 2008-2009, are în mod evident un caracter subsecvent

cererii de obligare a autorităților intimate la efectuarea operațiunilor administrative

sus arătate și la emiterea actului administrativ indicat.

Așa fiind, raportat la obiectul

principal al acțiunii, ca și la cadrul legal impus de actul normativ sus

menționat, prima instanță în mod corect a stabilit că în cauză sunt incidente prevederile

de drept comun, cuprinse în Legea nr. 554/2004, republicată, a contenciosului

administrativ, incluzând procedura prealabilă reglementată de art. 7.

Înalta Curte în mod constant, în jurisprudența

sa a reținut caracterul obligatoriu al procedurii prealabile instituită în

materia contenciosului administrativ, ca modalitate simplă și rapidă prin care

persoana vătămată într-un drept al său sau de o autoritate publică are

posibilitatea de a obține recunoașterea dreptului pretins sau a interesului său

legitim, direct de la organul emitent.

În acest sens s-a statuat de altfel

și în deciziile Curții Constituționale pronunțate în această materie.

Cum reclamanta-recurentă nu a

dovedit că a urmat procedura prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004,

republicată, față de nici una din autoritățile pârâte, mai cu seamă că a și

susținut că o astfel de procedură nici nu se impunea a fi realizată, în mod

temeinic prima instanță, în temeiul textului sus arătat, cu referire la art.

109 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a reținut inadmisibilitatea acțiunii de

față.

Înalta Curte reține că neîntemeiate

sunt și criticile recurentei vizând greșita admitere a excepției de inadmisibilitate

relativ la acțiunea în integralitate ei, pe motiv că pârâtul Guvernul României

ar fi invocat această excepție numai cu referire la capătul 3 de cerere, în condițiile

în care intimatul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a invocat aceeași

excepție fără a distinge după modul în care reclamanta-recurentă a înțeles

să-și redacteze petitele acțiunii.

Așa fiind, Înalta Curte, în acord cu

cele reținute de prima instanță apreciază că excepția invocată operează ca fine

de neprimire a acțiunii, în integralitatea sa.

În fine, nici pretinsul refuz al

intimatelor-pârâte de a răspunde cererii reclamantei recurente depusă la DADR

Vaslui nu subzistă în condițiile în care, după cum s-a arătat deja, chiar

recurenta a menționat că nu a adresat vreo cerere niciuneia din părțile în contradictoriu

cu care și-a formulat cererea, care să se circumscrie obiectului acțiunii așa

încât, câtă vreme intimatele nu au fost învestite cu o astfel de cerere,

evident că nu le poate fi opus refuzul nejustificat de soluționare pentru a fi întemeiată

susținerea recurentei potrivit cu care parcurgerea procedurii prealabile nu ar

fi necesară.

Față de toate cele mai sus arătate,

în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge ca nefondat

recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC I.G.Z. SRL

împotriva sentinței civile nr. 49/CA din 5 martie 2010 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 25 ianuarie 2011.