ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 362/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei, Soluția primei instanțe Reclamanta SC I.G.Z. SRL, județul Vaslui a chemat în judecată Guvernul României și Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale pentru a se constata dreptul său de a beneficia de despăgubiri conform Legii nr. 381/2002, a fi obligat pârâtul Ministerul Agriculturii să sesizeze Guvernul României cu privire la starea de calamitate naturală și să îndeplinească toate celelalte obligații administrative prevăzute de lege și de Ordinul nr. 419/2002, în vederea acordării efective a despăgubirilor, sub sancțiunea de daune în sumă de 5000 lei pe zi întârziere.

S-a mai solicitat ca pe calea hotărârii ce se va pronunța să fie obligat pârâtul Guvernul României să adopte hotărârea de declarare a stării de calamitate, iar pârâtul Ministerul Agriculturii să fie obligat să verifice, să aprobe și să transmită direcțiilor agricole sumele necesare pentru acordarea de despăgubiri pentru pagubele suferite ca urmare a secetei excesive din anul agricol 2008-2009, cu obligarea pârâților la achitarea sumei de 288.675,91 lei reprezentând despăgubiri, și la daune în sumă de 5000 lei pe zi de întârziere peste termenul de executare ce va fi stabilit de instanță. Prin întâmpinarea formulată, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a invocat excepția inadmisibilității cererii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, excepția lipsei calității sale procesuale pasive și excepția prematurității introducerii acțiunii, iar în subsidiar a solicitat respingerea acesteia ca nefondată.

La rândul său, pârâtul Guvernul României a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția lipsei plângerii administrative prealabile. Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 49/CA din 5 martie 2010 a admis excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile sesizării instanței și pe cale de consecință a respins acțiunea reclamantei pe acest temei. Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că neparcurgerea procedurii prealabile, în contenciosul administrativ, constituie un fine de neprimire a acțiunii, reclamantul fiind obligat ca pentru cererile nereglementate în mod expres de Legea nr. 381/2002, să urmeze procedura prealabilă prevăzută de lege.

Neprocedând astfel instanța a dispus respingerea acțiunii pe acest temei și în consecință a reținut că cercetarea celorlalte excepții cât și a fondului litigiului au devenit de prisos. 2. Motivele de recurs înfățișate de recurenta-reclamantă Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC I.G.Z. SRL, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Recurenta a susținut, în esență, următoarele critici și motive de modificare a hotărârii primei instanțe, în sensul admiterii acțiunii sale: - în mod neîntemeiat a admis prima instanță excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile, impusă de art. 7 din Legea nr. 554/2004, cu ignorarea prevederilor Legii nr. 381/2001; - în condițiile în care societatea recurentă a îndeplinit procedura impusă de dispozițiile art. 10 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 381/2001, în realitate este vorba despre un refuz nejustificat al autorităților pârâte de a soluționa cererea reclamantei și de a emite actul administrativ arătat, astfel că nu se mai pune problema necesității parcurgerii procedurii prealabile; - instanța de judecată a interpretat în mod greșit actul dedus judecății ca și prevederile Legii nr. 381/2001, apreciind pentru motive contradictorii că cererea de față este inadmisibilă.

Intimații Guvernul României și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale au formulat în cauză întâmpinări prin care au solicitat, în esență, respingerea recursului declarat și menținerea sentinței primei instanțe, apreciată ca fiind legală, temeinică și corespunzător motivată. 3. Soluția și considerentele instanței de recurs Recursul nu este fondat. Examinând cauza prin prisma prevederilor legale incidente și a criticilor recurentei-reclamante, dar și raportat la apărările și susținerile intimaților-pârâți din perspectiva obiectului acțiunii de față, Înalta Curte reține că nu subzistă în cauză nici un motiv de nelegalitate de natură a atrage fie casarea fie modificarea sentinței atacate.

Instanța de fond a apreciat că excepția inadmisibilității acțiunii justificată de lipsa procedurii prealabile, este întemeiată, raportat la obiectul cererii de față, respectiv cererea de obligare a Ministerului Agriculturii la sesizarea Guvernului României cu privire la starea de calamitate naturală ca și de obligare a Guvernului României la adoptarea hotărârii de declarare a stării de calamitate naturală în termen de 5 zile de la comunicarea documentației de către Ministerul Agriculturii. Înalta Curte reține astfel că este corectă interpretarea judecătorului fondului în sensul că în cauză nu se poate reține existența unui refuz nejustificat de soluționare în termenul legal a unei cereri, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, republicată.

Așa fiind nu pot fi primite nici criticile recurentei-reclamante vizând greșita interpretare de către prima instanță a prevederilor Legii nr. 381/2002, în condițiile în care obiectul acțiunii mai sus arătat excede evident limitelor și procedurilor consacrate prin acest act normativ, după cum cu temei s-a susținut și de către intimate.

Potrivit art. 14 din Legea nr. 381/2002, declararea stării de calamitate naturală revine în competența Guvernului, care, la sesizarea Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor declară starea de calamitate naturală prin hotărâre, astfel că cererea reclamantei-recurente în sensul constatării dreptului său de a beneficia de despăgubiri pentru prejudiciile materiale înregistrate, în sumă de 288.675 lei, urmare a secetei excesive din anul agricol 2008-2009, are în mod evident un caracter subsecvent cererii de obligare a autorităților intimate la efectuarea operațiunilor administrative sus arătate și la emiterea actului administrativ indicat.

Așa fiind, raportat la obiectul principal al acțiunii, ca și la cadrul legal impus de actul normativ sus menționat, prima instanță în mod corect a stabilit că în cauză sunt incidente prevederile de drept comun, cuprinse în Legea nr. 554/2004, republicată, a contenciosului administrativ, incluzând procedura prealabilă reglementată de art. 7. Înalta Curte în mod constant, în jurisprudența sa a reținut caracterul obligatoriu al procedurii prealabile instituită în materia contenciosului administrativ, ca modalitate simplă și rapidă prin care persoana vătămată într-un drept al său sau de o autoritate publică are posibilitatea de a obține recunoașterea dreptului pretins sau a interesului său legitim, direct de la organul emitent.

În acest sens s-a statuat de altfel și în deciziile Curții Constituționale pronunțate în această materie. Cum reclamanta-recurentă nu a dovedit că a urmat procedura prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, republicată, față de nici una din autoritățile pârâte, mai cu seamă că a și susținut că o astfel de procedură nici nu se impunea a fi realizată, în mod temeinic prima instanță, în temeiul textului sus arătat, cu referire la art. 109 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a reținut inadmisibilitatea acțiunii de față.

Înalta Curte reține că neîntemeiate sunt și criticile recurentei vizând greșita admitere a excepției de inadmisibilitate relativ la acțiunea în integralitate ei, pe motiv că pârâtul Guvernul României ar fi invocat această excepție numai cu referire la capătul 3 de cerere, în condițiile în care intimatul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a invocat aceeași excepție fără a distinge după modul în care reclamanta-recurentă a înțeles să-și redacteze petitele acțiunii. Așa fiind, Înalta Curte, în acord cu cele reținute de prima instanță apreciază că excepția invocată operează ca fine de neprimire a acțiunii, în integralitatea sa.

În fine, nici pretinsul refuz al intimatelor-pârâte de a răspunde cererii reclamantei recurente depusă la DADR Vaslui nu subzistă în condițiile în care, după cum s-a arătat deja, chiar recurenta a menționat că nu a adresat vreo cerere niciuneia din părțile în contradictoriu cu care și-a formulat cererea, care să se circumscrie obiectului acțiunii așa încât, câtă vreme intimatele nu au fost învestite cu o astfel de cerere, evident că nu le poate fi opus refuzul nejustificat de soluționare pentru a fi întemeiată susținerea recurentei potrivit cu care parcurgerea procedurii prealabile nu ar fi necesară. Față de toate cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge ca nefondat recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC I.G.Z. SRL împotriva sentinței civile nr. 49/CA din 5 martie 2010 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2011.