ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 404/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 4

noiembrie 2009, reclamanta SC B.P.M. SRL

Vaslui a solicitat ca în contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii,

Pădurilor și Dezvoltării Rurale și Guvernul României să se constate dreptul său

de a beneficia de despăgubiri în conformitate cu dispozițiile Legii nr.

381/2002, să fie obligat pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și

Dezvoltării Rurale să sesizeze Guvernul României cu privire la starea de

calamitate naturală și să îndeplinească toate celelalte obligații

administrative prevăzute de lege și de Ordinul nr. 419/2002 în vederea acordării

efective a despăgubirilor, sub sancțiunea de daune în sumă de 5000 lei pe zi de

întârziere și să fie obligat pârâtul Guvernul României să adopte hotărârea de declarare

a stării de calamitate, sub sancțiunea de daune.

Reclamanta a

mai solicitat obligarea pârâtului Ministerul Agriculturii, Pădurilor și

Dezvoltării Rurale să verifice, să aprobe și să transmită direcțiilor agricole sumele

necesare pentru acordarea de despăgubiri pentru pagubele suferite ca urmare a

secetei excesive din anul agricol 2008 – 2009 și să fie obligați ambii pârâți

să achite suma de 146.667,76 lei, reprezentând despăgubiri, într-un termen cât

mai scurt și rezonabil, precum și daune în sumă de 5.000 lei pentru fiecare zi

de întârziere peste termenul stabilit de instanță.

Pârâții au

invocat prin întâmpinare excepția inadmisibilității acțiunii pentru

neîndeplinirea procedurii prealabile și au solicitat respingerea acțiunii

formulate de reclamantă.

Curtea de Apel

Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința nr.

59/CA din 8 martie 2010, prin care a admis excepția invocată de pârâți și a

respins acțiunea reclamantei ca inadmisibilă, cu motivarea că nu a fost îndeplinită

în cauză procedura administrativă prealabilă prevăzută cu caracter imperativ de

dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Împotriva

acestei sentințe, a declarat recurs reclamanta, solicitând modificarea

hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii, astfel cum a fost formulată.

În primul

motiv de recurs s-a susținut că în mod greșit instanța de fond a admis excepția

inadmisibilității acțiunii, deși în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 7

din Legea nr. 554/2004 față de refuzul nejustificat al pârâților de a emite

actele administrative solicitate.

Prin cel de-al

doilea motiv de recurs s-a invocat omisiunea instanței de fond de a se pronunța

asupra acestei apărări invocate în combaterea excepției de inadmisibilitate a

acțiunii, apărare prin care s-a susținut că parcurgerea procedurii

administrative nu este obligatorie în situația unui refuz al autorității administrative

de a emite un act sau de a-și îndeplini o obligație legală.

Ultimul motiv

de recurs s-a întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. și se

referă la interpretarea dată de instanța de fond actului administrativ dedus

judecății.

Sub acest

aspect, recurenta a arătat că instanța de fond nu a avut în vedere că au fost

respectate termenele impuse prin Legea nr. 381/2001 pentru acordarea de

despăgubiri producătorilor agricoli și a reținut în hotărârea pronunțată

considerente contradictorii cu privire la fondul cauzei.

Analizând

actele și lucrările dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art.

304/1 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat

pentru următoarele considerente:

Instanța de

fond a soluționat corect excepția inadmisibilității acțiunii invocată în cauză

pentru neîndeplinirea procedurii prealabile administrative, reținând că această

procedură a fost reglementată cu caracter imperativ prin dispozițiile art. 7

din Legea nr. 554/2004, ca o condiție de admisibilitate a acțiunii în

contencios administrativ.

De altfel,

chiar la data sesizării instanței de contencios administrativ, reclamantul este

obligat să facă dovada îndeplinirii procedurii administrative prealabile și,

potrivit dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 554/2004, va depune la dosarul

cauzei copia cererii, certificată prin numărul și data înregistrării la

autoritatea publică.

De asemenea,

această obligație este prevăzută expres și de dispozițiile art. 109 alin. (2) C.

proc. civ., conform cărora, în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea

instanței competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri

prealabile, în condițiile stabilite de acea lege, urmând ca dovada îndeplinirii

procedurii prealabile să fie anexată la cererea de chemare în judecată.

Criticile

aduse hotărârii atacate în primele două motive de recurs se dovedesc a fi

nefondate, întrucât instanța de fond a analizat apărările invocate de recurentă

în combaterea excepției de inadmisibilitate a acțiunii și a respins întemeiat susținerile

în acest sens, reținând că, față de obiectul acțiunii, trebuia îndeplinită

procedura prealabilă administrativă.

Astfel, s-a

avut în vedere că, prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat obligarea

autorităților intimate să efectueze anumite operațiuni administrative și să

întocmească actele administrative necesare pentru acordarea despăgubirilor

cuvenite producătorilor agricoli conform Legii nr. 381/2002.

Față de

obiectul acțiunii și de natura pretențiilor deduse judecății, instanța de fond

a constatat corect incidența dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004 ,

întrucât acestea nu reglementează o excepție de la obligația îndeplinirii procedurii

administrative prealabile în ipoteza formulării acțiunii pentru refuzul

nejustificat al autorității publice de a rezolva o cerere referitoare la un

drept sau la un interes legitim.

Ultimul motiv

de recurs invocat în baza dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ. este de

asemenea nefondat, constatându-se că instanța de fond a interpretat corect

actul juridic dedus judecății și hotărârea pronunțată nu cuprinde considerente

contradictorii ori străine de natura pricinii.

Recurenta a

invocat neîntemeiat dispozițiile Legii nr. 381/2002, deoarece acestea se referă

la fondul pricinii și nu prevăd derogări de la procedura contenciosului

administrativ, astfel că nu prezintă relevanță în soluționarea excepției de

procedură privind inadmisibilitatea acțiunii pentru lipsa plângerii

administrative.

Prevederile Legii

nr. 381/2002 nu înlătură aplicarea dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004

și nu constituie temei pentru exceptarea acțiunii recurentei – reclamante de la

obligația îndeplinirii procedurii administrative prealabile .

Față de

considerentele expuse, constatând că nu există motive de casare sau de

modificare a hotărârii atacate, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C.

proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va

respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC B.P.M. SRL

Vaslui, împotriva sentinței nr. 59/CA din 8

martie 2010 a Curții

de Apel Iași, secția contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26

ianuarie 2011.