ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 734/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 51/CA

din 8 martie 2010 Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și

fiscal, a dispus următoarele:

- a respins ca

neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta SC M. SRL Huși, județul Vaslui,

în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale,

având ca obiect constatarea refuzului nejustificat al pârâtului de a soluționa

cererea întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 381/2002;

- a respins ca

prematură cererea reclamantei de a obliga pârâtul să verifice documentația

întocmită, să aprobe sumele necesare pentru despăgubire și să transmită

situația aprobării sumelor către Direcția Generală pentru Agricultură și

Dezvoltare Rurală Vaslui;

- a respins ca fără

obiect cererea reclamantei de a se obliga pârâtul la repararea pagubei pretins

cauzate, prin obligarea acestuia la plata sumei de 101.100 lei, reprezentând

suma pretins cuvenită cu titlu de despăgubiri, conform Legii nr. 381/2002,

pretins a fi considerată a fi acordată de la buget, în situația în care pârâtul

i-ar fi îndeplinit obligația de sesizare a pârâtului Guvernul României;

- a admis excepția

neîndeplinirii procedurii prealabile, anterior cererii de introducere în cauză,

în calitate de copârât, a Guvernului României și a respins ca inadmisibilă

acțiunea reclamantei, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs reclamanta SC M. SRL, solicitând totodată repunerea

în termenul de recurs.

În motivarea cererii

de repunere în termen, întemeiată pe dispozițiile art. 92

1

alin. (1)

C. proc. civ., recurenta a arătat că la sediul societății reclamante se află

permanent o persoană, astfel că nu se punea problema ca un act de importanță

cum este o hotărâre judecătorească să nu fie primit dacă agentul procedural, respectiv

postașul, și-ar fi făcut datoria.

Recurenta-reclamantă

critică modul de îndeplinire a procedurii de comunicare a hotărârii atacate și

arată că a fost nevoită să formuleze în scris cerere de înmânare a sentinței, cerere

în urma căreia, prin adresa nr. 3495/A din 18 iunie 2010, i s-a comunicat că

procedura de comunicare a fost îndeplinită prin afișare, deși sentința nu a parvenit

societății în niciun fel.

Analizând cu

prioritate regularitatea învestirii sale cu recursul de față, Înalta Curte

constată că recurenta-reclamantă nu a exercitat în termen calea de atac, iar

cererea de repunere în termenul de exercitare a căii de atac este neîntemeiată,

pentru considerentele în continuare arătate.

Potrivit art. 103 C.

proc. civ., neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui act

de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea

dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o

împrejurarea mai presus de voința ei.

În acest din urmă

caz, actul de procedură se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea

împiedicării, în același termen arătându-se și motivele împiedicării.

În sensul acestor

dispoziții legale, împrejurarea mai presus de voința părții de natură a justifica

repunerea în termenul de recurs trebuie să fie una obiectivă, asimilabilă

forței majore, care nu putea fi prevăzută și nici depășită de recurent.

Totodată, pentru a apăra împotriva decăderii, este necesar, indiscutabil, ca

această împrejurare să fi survenit și să se fi manifestat pe parcursul

termenului de recurs.

În consecință, cum

împrejurările invocate de recurenta-reclamantă nu pot fi asociate celor

prevăzute de art. 103 alin. (1) C. proc. civ., pentru a justifica repunerea în

termenul de recurs, Înalta Curte va respinge cererea formulată în acest sens ca

fiind neîntemeiată.

Înalta Curte,

verificând data la care a fost formulat recursul, constată că acesta a fost

declarat peste termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ. și de art. 20 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Potrivit art. 301 C.

proc. civ. „

Termenul de recurs este de 15 zile de la

comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel”.

De

asemenea, conform art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „Hotărârea

pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile

de la comunicare”.

Din analiza actelor

și lucrărilor dosarului rezultă fără putință de tăgadă că sentința atacată a

fost comunicată la data de 19 martie 2010, iar recursul a fost înregistrat la

data de 5 iulie 2010, depășindu-se, așadar, termenul legal de 15 zile prevăzut

de textele legale sus citate.

Cum în cauză,

recurenta nu a dovedit că a fost împiedicată în exercitarea în termen a căii de

atac printr-o împrejurare mai presus de voința ei, se va constata că recursul

este tardiv formulat și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va

respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de repunere în

termen.

Respinge

recursul declarat de SC M. SRL Vaslui împotriva sentinței nr. 51/CA din 8

martie 2010 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal,

ca tardiv declarat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 9 februarie 2011.