ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 734/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 51/CA din 8 martie 2010 Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a dispus următoarele: - a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta SC M. SRL Huși, județul Vaslui, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, având ca obiect constatarea refuzului nejustificat al pârâtului de a soluționa cererea întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 381/2002; - a respins ca prematură cererea reclamantei de a obliga pârâtul să verifice documentația întocmită, să aprobe sumele necesare pentru despăgubire și să transmită situația aprobării sumelor către Direcția Generală pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Vaslui; - a respins ca fără obiect cererea reclamantei de a se obliga pârâtul la repararea pagubei pretins cauzate, prin obligarea acestuia la plata sumei de 101.100 lei, reprezentând suma pretins cuvenită cu titlu de despăgubiri, conform Legii nr. 381/2002, pretins a fi considerată a fi acordată de la buget, în situația în care pârâtul i-ar fi îndeplinit obligația de sesizare a pârâtului Guvernul României; - a admis excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, anterior cererii de introducere în cauză, în calitate de copârât, a Guvernului României și a respins ca inadmisibilă acțiunea reclamantei,

în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC M. SRL, solicitând totodată repunerea în termenul de recurs. În motivarea cererii de repunere în termen, întemeiată pe dispozițiile art. 92 1 alin. (1) C. proc. civ., recurenta a arătat că la sediul societății reclamante se află permanent o persoană, astfel că nu se punea problema ca un act de importanță cum este o hotărâre judecătorească să nu fie primit dacă agentul procedural, respectiv postașul, și-ar fi făcut datoria. Recurenta-reclamantă critică modul de îndeplinire a procedurii de comunicare a hotărârii atacate și arată că a fost nevoită să formuleze în scris cerere de înmânare a sentinței, cerere în urma căreia, prin adresa nr. 3495/A din 18 iunie 2010, i s-a comunicat că procedura de comunicare a fost îndeplinită prin afișare, deși sentința nu a parvenit societății în niciun fel.

Analizând cu prioritate regularitatea învestirii sale cu recursul de față, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu a exercitat în termen calea de atac, iar cererea de repunere în termenul de exercitare a căii de atac este neîntemeiată, pentru considerentele în continuare arătate. Potrivit art. 103 C. proc. civ., neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurarea mai presus de voința ei. În acest din urmă caz, actul de procedură se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării, în același termen arătându-se și motivele împiedicării.

În sensul acestor dispoziții legale, împrejurarea mai presus de voința părții de natură a justifica repunerea în termenul de recurs trebuie să fie una obiectivă, asimilabilă forței majore, care nu putea fi prevăzută și nici depășită de recurent. Totodată, pentru a apăra împotriva decăderii, este necesar, indiscutabil, ca această împrejurare să fi survenit și să se fi manifestat pe parcursul termenului de recurs. În consecință, cum împrejurările invocate de recurenta-reclamantă nu pot fi asociate celor prevăzute de art. 103 alin. (1) C. proc. civ., pentru a justifica repunerea în termenul de recurs, Înalta Curte va respinge cererea formulată în acest sens ca fiind neîntemeiată. Înalta Curte, verificând data la care a fost formulat recursul, constată că acesta a fost declarat peste termenul prevăzut de art. 301 C. proc.

civ. și de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ. Potrivit art. 301 C. proc. civ. „ Termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel”. De asemenea, conform art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „Hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare”. Din analiza actelor și lucrărilor dosarului rezultă fără putință de tăgadă că sentința atacată a fost comunicată la data de 19 martie 2010, iar recursul a fost înregistrat la data de 5 iulie 2010, depășindu-se, așadar, termenul legal de 15 zile prevăzut de textele legale sus citate. Cum în cauză, recurenta nu a dovedit că a fost împiedicată în exercitarea în termen a căii de atac printr-o împrejurare mai presus de voința ei, se va constata că recursul este tardiv formulat și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., se va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de repunere în termen. Respinge recursul declarat de SC M. SRL Vaslui împotriva sentinței nr. 51/CA din 8 martie 2010 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca tardiv declarat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 februarie 2011.