ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 522/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 103/CA din data de 3

mai 2010, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, a

respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. D.I. S.R.L. în contradictoriu cu

pârâții Guvernul României și Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării

Rurale, pentru lipsa plângerii prealabile.

În motivarea acestei

hotărâri, instanța de fond a reținut că, prin cererea de chemare în judecată,

reclamanta a solicitat să i se constate dreptul său de a beneficia de despăgubiri,

în conformitate cu Legea nr. 381/2002, pentru prejudiciile materiale suferite

în urma secetei excesive din anul agricol 2008/2009 la culturile de toamnă, de

grâu, rapiță, triticale și orz, să fie obligat pârâtul Ministerul Agriculturii,

Pădurilor și Dezvoltări Rurale să sesizeze Guvernul României cu privire la

starea de calamitate naturală și să îndeplinească toate celelalte obligații

administrative prevăzute de lege și de Ordinul nr. 419/2002, în vederea

acordării efective a despăgubirilor, și să înainteze proiectul de hotărâre

Guvernului, în termen de 5 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, sub

sancțiunea de daune de 5.000 RON pe zi întârziere, să fie obligat pârâtul

Guvernul României să adopte o hotărâre de declarare a stării de calamitate, sub

sancțiunea de daune, să fie obligat pârâtul Ministerul Agriculturii să

verifice, să aprobe și să transmită direcțiilor agricole sumele necesare pentru

acordarea de despăgubiri pentru pagubele suferite ca urmare a secetei excesive

din anul agricol 2008/2009, pârâții să fie obligați să îi achite suma de

332.119,46 RON reprezentând despăgubiri, să se stabilească un termen de plată

cât mai scurt și rezonabil pentru plata despăgubirilor, iar pârâții să fie

obligați la daune în cuantum de 5.000 RON pentru fiecare zi de întârziere peste

termenul stabilit de instanță, cu cheltuieli de judecată.

Prima instanță a

apreciat că depunerea înștiințării prevăzute de Legea nr. 381/2002 nu dă

naștere unui raport juridic direct și nemijlocit între producătorul agricol și

autoritățile administrative centrale decidente, care să susțină afirmația că

prezenta speță s-ar referi la refuzul autorității publice de a soluționa în

termenul legal o cerere, situație în care se impune respingerea acțiunii, ca

fiind adresată instanței de contencios administrativ înainte de parcurgere a

procedurii administrative prealabile prevăzute de dispozițiile art. 7 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004.

Împotriva acestei

sentințe a formulat recurs reclamanta S.C. D.I. S.R.L., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii

de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanta

S.C. D.I. S.R.L. a arătat în esență următoarele:

- Societatea

reclamantă a îndeplinit procedura impusă de dispozițiile art. 10 din Normele

metodologice de aplicare a Legii nr. 381/2001, procedură ce impune respectarea

unor termene de avizare a pârâților cu privire la starea de calamitate.

În acest fel

consideră recurenta, în speță nu se impune a se face aplicarea dispozițiilor

art. 7 din Legea nr. 554/2004 ci ne aflăm în situația refuzului pârâților de a

emite un act administrativ.

Se arată de recurentă

că în mod greșit s-a admis excepția cu privire la toate capetele de cerere din

acțiune, fiind invocată doar de către Guvernul României cu privire la capătul 3

de cerere.

- Instanța de fond a

interpretat în mod greșit dispozițiile Legii nr. 381/2001, considerând că

cererea este inadmisibilă și pentru că drepturile prevăzute de Legea nr.

381/2001 pot să fie refuzate dacă nu există finanțare din partea pârâtului

Guvernul României.

S-a mai arătat că

termenele impuse de Legea nr. 381/2001 sunt termene ce trebuie să fie

respectate de producătorii agricoli în momentul în care sunt afectați de

calamitate însă pentru pârâți legea nu mai prevede niciun termen, acesta însă

trebuie să fie cât mai scurt pentru a le asigura continuitatea ciclului

agricol.

Pârâtul Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale - a formulat întâmpinare și a solicitat

respingerea recursului ca nefondat. Consideră pârâta-intimată că procedura

administrativă reglementată de Legea nr. 381/2002 nu poate fi confundată cu

procedura prealabilă prevăzută de legea contenciosului administrativ.

Înalta Curte

analizând cererea de recurs, normele legale incidente în cauză și în conformitate

cu prevederile art. 304

1

C. proc. civ. constată că este întemeiată

pentru următoarele considerente:

Reclamanta prin

acțiunea sa a solicitat să i se constate dreptul său de a beneficia de

despăgubiri, în conformitate cu Legea nr. 381/2002, pentru prejudiciile

materiale suferite în urma secetei excesive din anul agricol 2008/2009 la

culturile de toamnă, de grâu, rapiță, triticale și orz, să fie obligat pârâtul

Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltări Rurale să sesizeze Guvernul

României cu privire la starea de calamitate naturală și să îndeplinească toate

celelalte obligații administrative prevăzute de lege și de Ordinul nr.

419/2002, în vederea acordării efective a despăgubirilor, și să înainteze

proiectul de hotărâre Guvernului, în termen de 5 zile de la rămânerea

definitivă a hotărârii, sub sancțiunea de daune de 5.000 RON pe zi întârziere,

să fie obligat pârâtul Guvernul României să adopte o hotărâre de declarare a

stării de calamitate, sub sancțiunea de daune, să fie obligat pârâtul Ministerul

Agriculturii să verifice, să aprobe și să transmită direcțiilor agricole sumele

necesare pentru acordarea de despăgubiri pentru pagubele suferite ca urmare a

secetei excesive din anul agricol 2008/2009, pârâții să fie obligați să îi

achite suma de 332.119,46 RON reprezentând despăgubiri, să se stabilească un

termen de plată cât mai scurt și rezonabil pentru plata despăgubirilor, iar

pârâții să fie obligați la daune în cuantum de 5.000 RON pentru fiecare zi de

întârziere peste termenul stabilit de instanță, cu cheltuieli de judecată.

Din petitul acțiunii

reclamantei rezultă că se solicită obligarea autorităților-pârâte la

îndeplinirea operațiunilor administrative pentru plata despăgubirilor prevăzute

de Legea nr. 381/2002.

Înalta Curte reține

că Legea nr. 381/2002 prin prevederile sale impune parcurgerea unor proceduri

și operațiuni administrative punctuale deopotrivă din partea autorităților cât

și a producătorilor agricoli persoane fizice sau juridice pentru obținerea

despăgubirilor pentru calamități naturale în agricultură. Astfel, Capitolul II

- vizează Constituirea sumei destinate producătorilor agricoli, Capitolul III -

Constatarea și evaluarea pagubelor produse de calamitățile naturale, Capitolul

IV - Drepturile și obligațiile producătorilor agricoli.

Aceste operațiuni au

fost realizate în parte de către autoritățile implicate și de către reclamantă.

Înalta Curte

apreciază că aceste operațiuni reprezintă în sine procedura administrativă

obligatorie de urmat pentru valorificarea dreptului de despăgubire pentru

pagubele rezultate din calamități naturale în agricultură prevăzut de lege.

În acest sens, nu

este aplicabilă procedura prealabilă prevăzut de art. 7 din Legea nr. 554/2004

deoarece nu se poate aprecia că toate demersurile efectuate de reclamantă conform

Legii nr. 381/2002 și Normelor metodologice de aplicare a legii nu sunt

suficiente pentru a considera că autoritatea a fost sesizată anterior instanței

de judecată cu cererea reclamantei de recunoaștere a dreptului privind

despăgubirile prevăzute de Legea nr. 381/2002.

Instanța de fond va

stabili dacă reclamanta a făcut dovada îndeplinirii tuturor procedurilor, în

termenele și condițiile stabilite imperativ de Legea nr. 381/2002 și a Normelor

metodologice de aplicare a acesteia.

Față de această

împrejurare, Înalta Curte constată că instanța de fond a făcut o greșită

aplicare a prevederilor art. 7 din Legea nr. 554/2004 la speța de față și în

conformitate cu art. 312 alin. (5) C. proc. civ. va admite recursul, va casa

sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare în fond aceleiași

instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de către recurenta-reclamantă S.C. D.I. S.R.L. împotriva sentinței

civile nr. 103/CA din 3 mai 2010 a Curții de Apel Iași, secția contencios

administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 februarie 2011.