ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5457/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC E.C. SRL Bârlad a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale (reorganizat, la data pronunțării prezentei decizii, ca Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în baza art. 7 din O.U.G.

nr. 115/2009) și Guvernul României, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța: să constate dreptul său de a beneficia de despăgubiri în conformitate cu Legea nr. 381/2002; să îl oblige pe pârâtul Ministerul Agriculturii să sesizeze Guvernul României cu privire la starea de calamitate naturală și să îndeplinească toate celelalte obligații administrative prevăzute de lege și de ordinul nr. 419/2002, în vederea acordării efective a despăgubirilor, sub sancțiunea de daune, în sumă de 5.000 RON pe zi întârziere; să îl oblige pe pârâtul Guvernul României să adopte hotărârea de declarare a stării de calamitate, sub sancțiunea de daune; să îl oblige pe pârâtul Ministerul Agriculturii să verifice, să aprobe și să transmită direcțiilor agricole sumele necesare pentru acordarea de despăgubiri pentru pagubele suferite ca urmare a secetei excesive din anul agricol 2008-2009; să fie obligați pârâții să achite suma de 646.273,99 RON reprezentând despăgubiri; să stabilească un termen de plată cât mai scurt și rezonabil pentru plata despăgubirilor; să îi oblige pe pârâți la daune în sumă de 5.000 RON pentru fiecare zi de întârziere peste termenul stabilit de instanță, cu cheltuieli de judecată.

Pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin întâmpinare, a invocat excepția inadmisibilității cererii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, excepția lipsei calității sale procesuale pasive pentru o parte din cererile formulate de reclamant și excepția inadmisibilității introducerii acțiunii mai înainte de a se fi adoptat hotărârea prevăzută de Legea nr. 381/2002, solicitând respingerea acțiunii, în ceea ce-l privește, pe motiv că, prin adresa din 30 septembrie 2009, a sesizat Guvernul cu privire la starea de calamitate intervenită, solicitându-i să o includă pe agenda de lucru.

Pârâtul Guvernul României, prin întâmpinare, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive pentru o parte din cererile formulate de reclamant, excepția lipsei plângerii administrative prealabile, solicitând respingerea acțiunii pe motiv că nu s-au întrunit condițiile legale care să permită acordarea de despăgubiri, în condițiile în care proiectele hotărârilor de Guvern trebuie să fie supuse unui proces de avizare, în cadrul unor termene și proceduri obligatorii, care, însumate, depășesc termenul solicitat de reclamantă. 2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 57/CA din 08 martie 2010, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile sesizării instanței și, în consecință, a respins acțiunea reclamantei.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut următoarele: Reclamanta a înființat în anul agricol 2008-2009 culturi de grâu și rapiță, iar, în cursul lunii iulie 2009, a înștiințat Primăria Comunei Băcani, Primăria Comunei Bogdănești și Primăria Comunei Costești, în ale căror teritorii se aflau terenurile afectate, în legătură cu pagubele suferite ca urmare a secetei excesive și persistente. Urmare acestor înștiințări, primăriile au convocat autoritățile publice cu atribuțiuni în domeniu, precum și societatea de asigurări, pentru a se proceda la evaluarea pagubelor produse de secetă, constatările făcute fiind consemnate în procesele-verbale de constatare și evaluare a pagubelor la culturile agricole încheiate în cursul lunii iulie 2009. La finalul perioadei de recoltare, au fost încheiate noi procese-verbale de constatare, ocazie cu care s-a făcut și o evaluare a pagubelor produse culturilor de rapiță și grâu.

Pe baza documentației primite, Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Vaslui a întocmit o situație centralizatoare, ce a fost vizată de Instituția Prefectului, documentație ce a fost înaintată Ministerului Agriculturii. Ministerul Agriculturii, la rândul său, a întocmit o informare cu privire la efectele fenomenului de secetă, pe care a înaintat-o Secretariatului General al Guvernului cu adresa din 30 septembrie 2009, propunând „declararea stării de calamitate, pe baza informațiilor privind aria de răspândire a fenomenelor naturale furnizate de Administrația Națională de Meteorologie și stabilirea nivelului despăgubirilor, gradual, în funcție de procentul de afectare a culturilor”, estimându-se un efort bugetar de 810.000.000 RON.

Întrucât, până la începutul lunii noiembrie 2009, nu s-a plătit nicio sumă cu titlu de despăgubiri, reclamanta a introdus prezenta acțiune, în temeiul Legii nr. 381/2002 și a Legii nr. 554/2004, considerând că în mod nejustificat nu s-a dat eficiență actului prin care autoritățile competente au fost încunoștințate despre cazul de calamitate naturală sesizat și pierderile produse culturilor agricole înființate. În temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Curtea de apel s-a pronunțat cu prioritate asupra excepției lipsei procedurii plângerii administrative prealabile, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, excepție invocată de pârâți.

Examinând acțiunea reclamantei din această perspectivă, Curtea a reținut că, prin faptul depunerii înștiințării prevăzute de art. 19 lit. c) din Legea nr. 381/2002, nu se naște un raport juridic direct între producătorii agricoli, persoane fizice sau juridice, și autoritățile implicate în procedura de constatare și acordare de despăgubiri, respectiv comisia formată pe plan local, direcția generală județeană pentru agricultură, Ministerul Agriculturii și, în final, Guvernul României, chemat să declare starea de calamitate prin hotărâre și să stabilească valoarea despăgubirilor ce urmează a fi acordate producătorilor agricoli și condițiile de acordare a acestor despăgubiri.

Simplul fapt al înștiințării cu privire la pierderile produse culturilor agricole de calamitățile naturale nu dă naștere, în mod automat și de deplin drept, la o obligație pentru autoritățile administrative chemate în judecată de a plăti, în mod individual, direct și nemijlocit, fiecărui producător agricol în parte, suma estimată ca fiind cuvenită, întrucât o atare obligație directă nu este recunoscută prin Legea nr. 381/2002, iar pe de altă parte pentru că, în procesul decizional, Guvernul este condiționat de parcurgerea procedurilor prevăzute de Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 561/2009 și de existența resurselor financiare presupuse de aplicarea Legii privind acordarea despăgubirilor în caz de calamități naturale în agricultură, în cadrul și în limita bugetului de stat aprobat de Parlament.

În atare context, cererea de a fi obligat Ministerul Agriculturii să sesizeze Guvernul României cu privire la starea de calamitate naturală și, respectiv, cererea de a fi obligat Guvernul României să adopte hotărârea de declarare a stării de calamitate naturală, în termen de 5 zile de la comunicarea documentației de către Ministerul Agriculturii, excede în mod vădit limitelor și procedurilor consacrate prin Legea nr. 381/2002, tratarea lor trebuind să se facă prin prisma procedurilor de drept comun aplicabile în contenciosul administrativ, printre care se regăsește și cea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Dacă s-ar fi urmat această procedură, cu siguranță că nu s-ar mai fi solicitat ca pârâtul Ministerul Agriculturii să fie obligat să sesizeze Guvernul României cu privire la starea de calamitate naturală, din moment ce în cauză s-a dovedit că această obligație a fost îndeplinită de pârât cu mult timp înainte de data introducerii acțiunii, iar dorința legitimă de a primi despăgubiri nu poate justifica suprimarea etapelor procedurale și anularea regulilor pe baza cărora se acordă despăgubiri în caz de calamități naturale în agricultură. De altfel, în cauză, Guvernul României nici nu a afirmat că refuză să dea finalitate actului de sesizare al Ministerului Agriculturii, ci doar a susținut că, pentru luarea măsurilor propuse, are nevoie de avizele necesare și de resurse bugetare, care să permită plata despăgubirilor, proceduri ce nu pot fi încadrate în termenele solicitate de reclamantă, fără a exista și o bază legală pentru o atare cerere.

A reținut instanța că neparcurgerea procedurii prealabile, în contenciosul administrativ, constituie un fine de neprimire a acțiunii și că, prin faptul depunerii înștiințării prevăzute de Legea nr. 381/2002, nu se naște un raport obligațional direct și nemijlocit între producătorul agricol și autoritățile administrative centrale decidente, care să susțină afirmația că ne aflăm în fața unui refuz de a soluționa în termenul legal o cerere, reclamantul fiind obligat ca, pentru cererile nereglementate în mod expres de Legea nr. 381/2002, să urmeze procedura prealabilă. 3. Cererea de recurs Împotriva sentinței civile nr. 57/CA din 08 martie 2010 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta SC E.C.

SRL Bârlad, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, și invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Printr-o primă critică, recurenta-reclamantă susține că instanța de fond în mod greșit a admis excepția inadmisibilitatii acțiunii, pentru lipsa procedurii prealabile, considerând că procedura îndeplinită de societatea nu reprezintă o plângere prealabilă în sensul art. 7 din Legea nr. 554/2004, ci doar o procedură impusă de Legea nr. 381/2001. Susține recurenta-reclamantă că a îndeplinit procedura impusă de art. 10 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 381/2001, care prevede respectarea unor termene de avizare cu privire la starea de calamitate, procedură care, susține recurenta, echivalează cu procedura prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Față de procedura îndeplinită, recurenta-reclamantă susține că se află în situația unui refuz nejustificat din partea pârâților, astfel că nu mai este necesar a fi îndeplinită procedura prealabilă impusă de Legea nr. 554/2004.

Sub aspectul procedurii administrative, recurenta-reclamantă susține că a depus în probațiune procesele-verbale de constatare a pagubelor, documentația depusă la Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Vaslui, conform dispozițiilor Legii nr. 381/2002, sesizările adresate Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Vaslui și Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, precum și nota de fundamentare elaborată de minister din 30 septembrie 2009 și înregistrată la Secretariatul General al Guvernului în 30 septembrie 2009. Mai arată recurenta că pârâtul Guvernul României a invocat excepția inadmisibilității acțiunii numai cu privire la capătul 3 din cererea de chemare și că instanța, în mod greșit, a admis excepția cu privire la toate capetele de cerere din acțiune.

Printr-o altă critică din recurs, recurenta-reclamantă susține că instanța de fond a omis să se pronunța asupra situației refuzului nejustificat invocat prin acțiune, astfel că nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra acestei susțineri. Printr-o a treia critică din recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susține că instanța de fond a interpretat în mod greșit dispozițiile Legii nr. 381/2001, existând posibilitatea ca instanța să fi refuzat dreptul la despăgubiri pentru că nu există finanțare din partea pârâtului, motiv pentru care motivele invocate de către instanță sunt contradictorii, neexistand nicio prevedere legală din care să rezulte această împrejurare.

4. Hotărârea instanței de recurs Analizând cauza, prin prisma motivelor de recurs, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente: Din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, rezultă că instanța de fond a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanta SC E.C. SRL Bârlad pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, reținând, în esență, că „cererea de a fi obligat Ministerul Agriculturii să sesizeze Guvernul României cu privire la starea de calamitate naturală și respectiv cererea de a fi obligat Guvernul României să adopte hotărârea de declarare a stării de calamitate naturală excede în mod vădit limitelor și procedurilor consacrate prin Legea nr. 381/2002, iar analiza cererilor respective trebuie să fie făcută prin prisma procedurilor de drept comun aplicabile în contenciosul administrativ, printre care se regăsește și cea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004”.

Este adevărat că, potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia”. Potrivit probatoriului administrat, Înalta Curte constată că reclamanta SC E.C.

SRL Bârlad a îndeplinit procedura administrativă prevăzută de dispozițiile Legii nr. 381/2002 privind acordarea despăgubirilor în caz de calamități naturale în agricultură și de Capitolul II – „Constatarea și evaluarea pagubelor produse de calamități naturale” din Normele metodologice de aplicare a acestei legi, aprobate prin Ordinul Ministrului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor nr. 419/2002, dovadă în acest sens fiind înștiințările, procesele-verbale de constatare și evaluare a pagubelor la culturile agricole, procesele-verbale de recoltare, polițele de asigurare. Totodată, Înalta Curte reține că recurenta-reclamantă SC E.C.

SRL Bârlad s-a adresat Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale cu plângere prealabilă în sensul dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, prin adresa din 21 octombrie 2009, precizând că și-a îndeplinit toate obligațiile ce îi revin în cadrul procedurii administrative reglementate Capitolul II – „Constatarea și evaluarea pagubelor produse de calamități naturale” din Normele metodologice de aplicare a acestei legi, aprobate prin Ordinul Ministrului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor nr. 419/2002 și solicitând să fie sesizat Guvernul României cu privire la starea de calamitate în vederea emiterii hotărârii de Guvern pentru declararea stării de calamitate naturală în agricultură pentru culturile de grâu și rapiță afectate de secetă excesivă și persistentă în timp în primăvara-vara anului 2009. Având în vedere faptul că pârâții nu au dat curs solicitării ce le-a fost adresată de SC E.C.

SRL Bârlad prin adresa menționată, recurenta-reclamantă s-a adresat instanței competente, în condițiile Legii nr. 554/2004, invocând refuzul nejustificat de soluționare a cererii. În jurisprudența secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că procedura prealabilă este impusă de lege numai în cazul acțiunilor în anularea unui act administrativ, nu și în cazul celor întemeiate pe tăcerea autorității publice de rezolvare a cererii (Înalta Curte de Casație și Justiție, sectia contentencios administrativ și fiscal, decizia nr. 3940 din 14 noiembrie 2006), cum este cazul în speța de față, având în vedere „tăcerea” administrației cu privire la cererea reclamantei de adoptare de către Guvern a hotărârii de declarare a stării de calamitate.

Pe cale de consecință, se reține că instanța de fond în mod greșit a apreciat că reclamanta SC E.C. SRL Bârlad nu a îndeplinit procedura prealabilă impusă de dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004. Pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că sunt întemeiate criticile din recurs, care se circumscriu motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., referitoare la greșita respingere de către instanța de fond a acțiunii prin admiterea excepției inadmisibilității, urmând ca, în temeiul art. 20 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1), (2) și (5) C. proc. civ., să admită recursul, să caseze hotărârea recurată și să trimită cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de SC E.C. SRL Bârlad împotriva sentinței civile nr. 57/CA din 08 martie 2010 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 decembrie 2010.