ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1539/2012

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 269 din 28 aprilie 2011,

Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal,

a respins acțiunea formulată, completată și precizată de reclamanta S.C.

"E." S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii și

Dezvoltării Rurale, Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Maramureș

și Guvernul României, prin care solicita recunoașterea dreptului la despăgubiri

pentru daunele produse culturilor în anul 2009, obligarea M.A.D.R. să sesizeze

Guvernul României cu privire la starea de calamitate naturală a culturilor grâu

de primăvară și cartofi de toamnă în jud. Maramureș în anul 2009 și să

îndeplinească formalitățile necesare în vederea acordării despăgubirilor,

obligarea pârâtului Guvernul României să adopte o hotărâre prin care să declare

starea de calamitate naturală a acestor culturi precum și să stabilească

condițiile și limitele despăgubirilor, anularea Adresei nr. 912 din 30 martie

2010 emisă de pârâta M.A.D.R., precum și obligarea acestei pârâte la plata

despăgubirilor cuvenite, în sumă de 237.390 RON, și la aprobarea și alocarea

sumelor necesare pârâtei D.A.D.R. Maramureș, în vederea plății efective.

Prin aceeași

sentință, au fost respinse excepțiile tardivității completării de acțiune,

lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Agriculturii și Dezvoltării

Rurale și Direcției de Agricultură și Dezvoltare Rurală Maramureș și

inadmisibilității acțiunii.

Prima instanță a

admis excepția lipsei plângerii prealabile și a respins, în consecință,

capetele de cerere referitoare la recunoașterea dreptului reclamantei la

despăgubiri, obligarea ministerului la sesizarea Guvernului cu privire la

starea de calamitate, obligarea Guvernului la adoptarea unei hotărâri, cu

privire la starea de calamitate și obligarea Ministerului la aprobarea sumelor

necesare, reprezentând prejudiciul cauzat reclamantei, în sumă de 237.390 RON.

Totodată, a admis

excepția prematurității cu privire la capătul de cerere privind obligarea

Direcției de Agricultură și Dezvoltare Rurală Maramureș la plata efectivă a

drepturilor, reprezentând 237.390 RON.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Reclamanta are

calitatea de producător agricol și în această calitate a efectuat culturi de

grâu, cartofi și porumb în cursul anului 2009, recoltă care a fost compromisă

datorită secetei persistente în perioada perioadei de vegetație a culturilor.

Reclamanta a depus la Direcția de Agricultură și Dezvoltare Rurală Maramureș

documentația privind calamitățile naturale înregistrate în anul 2009 la

culturile agricole deținute în conformitate cu prevederile Legii nr. 381/2002.

Prin Adresa nr. 912

din 30 martie 2010 a Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală

Maramureș i s-a comunicat societății reclamante că documentația a fost

verificată și corespunde cu prevederile Legii nr. 381/2002, precum și faptul că

pentru acordarea despăgubirilor se poate adresa Ministerului Agriculturii și

Dezvoltării Rurale sau instanței de judecată.

Acest lucru a fost

comunicat reclamantei și prin Adresa nr. 4954 din 20 decembrie 2010,

specificând faptul că documentația este conformă cu cerințele legii și că s-a

înaintat informarea prevăzută de art. 11 din Legea nr. 381/2002 Ministerului

Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Acțiunea a fost

formulată de reclamantă la data de 21 aprilie 2010 și completarea de acțiune a

fost formulată la data de 9 noiembrie 2010. La această dată a fost extinsă

acțiunea și contra Guvernului României.

Este real că

reclamanta nu a uzat de prevederile art. 132 alin. (1) C. proc. civ., respectiv

a arătat Tribunalului Maramureș unde a fost introdusă inițial acțiunea că

există o altă acțiune având ca obiect obligarea Guvernului la emiterea unei

hotărâri pentru recunoașterea stării de calamitate, iar pentru termenul din 9

noiembrie 2011 s-a depus la dosar completarea și extinderea de acțiune.

Această prevedere

procedurală potrivit cu care doar la primul termen de judecată se poate acorda

un termen pentru întregirea sau completarea acțiunii, nu poate fi invocată de

pârâtul Guvernul României pentru care primul termen de judecată este în data de

18 ianuarie 2011 conform art. 134 C. proc. civ., ci doar de către celelalte

părți. Prin urmare, excepția tardivității completării și extinderii acțiunii

este neîntemeiată.

Nici excepția lipsei

calității procesuale pasive invocate de Ministerul Agriculturii și de Direcția

de Agricultură și Dezvoltare Rurală Maramureș, nu este întemeiată pentru că

acești pârâți au calitate procesuală fiind autoritățile publice în contradictoriu

cu care se dorește realizarea drepturilor specificate în acțiune.

De asemenea, excepția

inadmisibilității invocate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale nu

este întemeiată deoarece este evident că reclamantei i-au fost încălcate

drepturile și interesele sale prin faptul că cererea sa nu a fost finalizată în

sensul acordării despăgubirilor.

Este, însă,

întemeiată excepția plângerii prealabile invocată de Guvernul României și

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale Maramureș, pentru că reclamanta a

depus cererea însoțită de documentația aferentă pentru acordarea despăgubirilor

doar la Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Maramureș, care a

trimis Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale doar informarea

prevăzută de art. 11 din Legea nr. 381/2002.

Prin urmare, cele

două autorități chemate în judecată nu au avut cunoștință de pretențiile

reclamantei, respectiv de faptul că această societate este direct interesată

pentru obținerea despăgubirilor ca urmare a calamității culturilor însămânțate,

precum și de cuantumul acestor despăgubiri.

Potrivit art. 7 din

Legea nr. 554/2004 acțiunea în contencios administrativ trebuie precedată de

plângerea prealabilă adresată autorității competente. Acest articol se

coroborează cu art. 109 alin. (2) C. proc. civ., ceea ce face ca acțiunea

reclamantei, respectiv capetele de cerere referitoare la recunoașterea

dreptului la despăgubiri, obligarea Ministerului la sesizarea Guvernului cu

privire la starea de calamitate, obligarea Guvernului la adoptarea unei

hotărâri cu privire la starea de calamitate și obligarea Ministerului la

aprobarea sumelor necesare reprezentând prejudiciul cauzat reclamantei în sumă

de 237.390 RON, să fie inadmisibile.

Chiar dacă reclamanta

a considerat că sesizarea Direcției pentru Agricultură Maramureș prin depunerea

documentației este suficientă, ea nu a dus la transmiterea acestei documentații

la Ministerul Agriculturii și mai apoi la Guvernul României, ci doar a unei

informări cu privire la starea de calamitate existentă în jud. Maramureș, care

nu îmbracă și chestiunile particulare invocate de reclamantă și care au fost

exprimate doar prin cererea de chemare în judecată. Astfel, cei doi pârâți au

cunoscut pretențiile reclamantei doar cu ocazia comunicării cererii de chemare

în judecată, situație ce contravine prevederilor art. 8 din Legea nr. 554/2004.

Respingând aceste

capete de cerere, ca urmare a admiterii excepției lipsei plângerii prealabile,

capătul de cerere privind obligarea Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare

Rurală Maramureș la plata efectivă a drepturilor reprezentând suma de 237.390

RON, este evident prematur pentru că în lipsa declarării stării de calamitate

și a aprobării sumelor necesare plății despăgubirilor această pârâtă nu poate

să efectueze reclamantei plata despăgubirilor reprezentând prejudiciul cauzat

din starea de calamitate existentă în anul 2009 jud. Maramureș.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs reclamanta, susținând că în mod greșit a considerat

prima instanță că nu a fost îndeplinită procedura prealabilă.

Examinând sentința

atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile aduse de

recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele

ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este

fondat, după cum se va arăta în continuare.

Din expunerea

rezumativă a lucrărilor dosarului, rezultă că prima instanță a respins acțiunea

formulată de reclamantă pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute

de art. 7 din Legea nr. 554/2004, reținând, în esență, că sesizarea de către

reclamantă a Direcției pentru Agricultură Maramureș, prin depunerea

documentației prevăzute de Legea nr. 381/2002 nu este suficientă, întrucât nu a

dus la transmiterea acestei documentații la Ministerul Agriculturii și mai apoi

la Guvernul României, ci doar a unei informări cu privire la starea de

calamitate existentă în jud. Maramureș.

Într-adevăr, potrivit

art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "înainte de a se adresa instanței

de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată

într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ

individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității

ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data

comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia".

Potrivit

probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte constată că

recurenta-reclamantă a îndeplinit procedura administrativă prevăzută de

dispozițiile Legii nr. 381/2002 privind acordarea despăgubirilor în caz de

calamități naturale în agricultură și de Capitolul II - "Constatarea și

evaluarea pagubelor produse de calamități naturale" din Normele

metodologice de aplicare a acestei legi, aprobate prin Ordinul ministrului agriculturii,

alimentației și pădurilor nr. 419/2002, dovadă în acest sens fiind întreaga

documentație ce a stat la baza solicitării de plată a despăgubirilor, depusă de

către reclamantă la dosarul de fond.

Mai mult, Adresele

nr. 125211 din 23 octombrie 2009 și nr. 4954 din 20 decembrie 2010 emise de

Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și Direcția de

Agricultură și Dezvoltare Rurală Maramureș confirmă că documentația întocmită

de recurenta-reclamantă "este conformă cu cerințele Legii nr. 381/2002 și

cu prevederile normelor de aplicare a acestei legi".

Având în vedere

faptul că autoritățile pârâte nu au dat curs solicitării ce le-a fost adresată,

reclamanta s-a adresat instanței de judecată, în condițiile Legii nr. 554/2004,

invocând refuzul nejustificat de soluționare a cererii.

În jurisprudența

secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și

Justiție s-a reținut că procedura prealabilă este impusă de lege numai în cazul

acțiunilor în anularea unui act administrativ, nu și în cazul celor întemeiate

pe tăcerea autorității publice de rezolvare a cererii (Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3940 din

14 noiembrie 2006, publicată în Înalta Curte de Casație și Justiție,

jurisprudența secției de contencios administrativ și fiscal pe anul 2006,

semestrul II, Ed. H., București, 2007), cum este cazul în speța de față, având

în vedere "tăcerea" administrației cu privire la cererea reclamantei

de adoptare de către Guvern a hotărârii de declarare a stării de calamitate.

Se reține, deci, că

atâta timp cât acțiunea a fost întemeiată pe refuzul nejustificat al pârâților

de finalizare a procedurii administrative pentru acordarea despăgubirilor ca

urmare a stării de calamitate naturală în agricultură, iar reclamanta a tăcut

dovada îndeplinirii procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 381/2002

și de Normele metodologice pentru aplicarea acesteia, aprobate prin Ordinul

ministrului agriculturii, alimentației și pădurilor nr. 419/2002, nu era

necesară îndeplinirea și a procedurii prealabile impuse de art. 7 din Legea nr.

554/2004.

În mod greșit,

așadar, a reținut prima instanță că, în cauză, nu a fost îndeplinită procedura

prealabilă, deoarece nu se poate aprecia că toate demersurile efectuate de

reclamantă conform Legii nr. 381/2002 și Normelor metodologice de aplicare a

legii nu ar fi suficiente pentru a considera că autoritățile pârâte au fost

sesizate, anterior instanței de judecată, cu cererea de recunoaștere a dreptului

privind despăgubirile prevăzute de Legea nr. 381/2002.

La pronunțarea

prezentei decizii, a fost avută în vedere jurisprudența anterioară a Înaltei

Curți (Deciziile nr. 473/2009, nr. 1331/2009, nr. 5457/2010, nr. 522/2011 și

nr. 2183/2011).

Pentru considerentele

arătate, urmează a fi admis recursul, casată sentința atacată și trimisă cauza

la aceeași instanță, spre rejudecare, pentru analiza în fond a cauzei, în

raport cu susținerile și apărările părților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanta S.C. "E." S.R.L. împotriva Sentinței nr. 269

din 28 aprilie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 martie 2012.

Procesat de GGC - CL