ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 405/2015

Procedura în fața primei instanțe 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată la 20 aprilie 2010 și precizată la 9 noiembrie 2010 reclamanta SC E. SRL Mireșul Mare, Județul Maramureș a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, M.A.D.R. și D.A.D.R. Maramureș, să se dispună: - recunoașterea dreptului său la despăgubiri pentru daunele produse culturilor de grâu de primăvară și cartofi de toamnă în anul agricol 2009, ca urmare a calamităților naturale, în conformitate cu prevederile Legii nr. 381/2002 privind acordarea despăgubirilor în caz de calamități naturale în agricultură; - obligarea pârâtului M.A.D.R. să sesizeze Guvernul României cu privire la starea de calamitate naturală a culturilor de grâu de primăvară și de cartofi de toamnă în județul Maramureș în anul 2009 și să îndeplinească toate formalitățile legale în vederea acordării despăgubirilor; - obligarea pârâtului Guvernul României să adopte o hotărâre de guvern prin care să declare starea de calamitate naturală a culturilor de grâu de primăvară și de cartofi de toamnă în județul Maramureș în anul 2009, precum și să stabilească condițiile și limitele despăgubirilor; - anularea adresei nr. 912/30 martie 2010 emisă de pârâta D.A.D.R. Maramureș, urmare cererii de despăgubire formulată de reclamantă, adresă cuprinzând refuzul nejustificat de soluționare a cererii acesteia de acordare a despăgubirilor pentru calamitățile naturale suferite în agricultură în cursul anului 2009; - obligarea pârâtei D.A.D.R. Maramureș la plata efectivă a despăgubirilor cuvenite reclamantei cu titlul de prejudiciu produs prin fenomene naturale, în cuantum de 237.390 lei; - obligarea pârâtului M.A.D.R. să aprobe sumele necesare reprezentând prejudiciul cauzat reclamantei prin calamități naturale în cuantum de 237.390 lei și să aloce aceste sume pârâtei D.A.D.R. Maramureș în vederea plății efective. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, datorită fenomenului de secetă în perioadele 24 martie 2009 - 29 aprilie 2009, 5 mai 2009 - 25 mai 2009, 28 mai 2009 - 19 iunie 2009, lunile iulie și septembrie 2009 a înregistrat pierderi la culturile de grâu de primăvară și de cartofi de toamnă, stare de fapt care a condus la absența fondurilor necesare pentru începerea unui nou ciclu de producție și de întreținere a culturilor de toamnă. Pentru daunele produse culturilor în anul 2009, reclamanta a susținut că are dreptul să beneficieze de despăgubiri în conformitate cu prevederile Legii nr. 381/2002, drept care a fost vătămat prin refuzul nejustificat al pârâților de a emite un act administrativ de aprobare și de dispunere a plății pentru repararea prejudiciului constatat prin procesul - verbal de constatare și evaluare a pagubelor din 25 mai 2009. Reclamanta a învederat că, potrivit dispozițiilor art. 13, art. 14 și art. 18 din Legea nr. 381/2002, M.A.D.R. îi revine obligația aprobării sumelor necesare pentru despăgubirea producătorilor agricoli și transmiterii acestora D.A.D.R., iar pârâtei D.A.D.R. Maramureș îi revine obligația respectării sumelor și repartizării lor pe producători agricoli. Conform acelorași prevederi legale, s-a arătat că pârâtul Guvernul României, odată sesizat de către M.A.D.R., în funcție de calamitățile naturale, precum și de mărimea zonelor afectate, trebuia să declare starea de calamitate naturală prin hotărâre de guvern. 1.

Soluția din primul ciclu procesual Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința civilă nr. 269 din 28 aprilie 2011, prin care a dispus: - respingerea excepției tardivității completării de acțiune, invocată de pârâtul Guvernul României; - respingerea excepțiilor lipsei calității procesuale pasive invocate de M.A.D.R. și de D.A.D.R. Maramureș; - respingerea excepției inadmisibilității invocată de M.A.D.R.; - admiterea excepției lipsei plângerii prealabile invocată de Guvernul României și de M.A.D.R. și urmare admiterii acestei excepții, au fost respinse capetele de cerere referitoare la recunoașterea dreptului reclamantei la despăgubiri, la obligarea Ministerului la sesizarea Guvernului cu privire la starea de calamitate, la obligarea Guvernului la adoptarea unei hotărâri, cu privire la starea de calamitate și la obligarea Ministerului la aprobarea sumelor necesare, reprezentând prejudiciul cauzat reclamantei în sumă de 237.390 lei; - admiterea excepției prematurității cu privire la capătul de cerere privind obligarea D.A.D.R. Maramureș la plata efectivă a drepturilor reprezentând 237.390 lei; - respingerea acțiunii formulate de reclamantă. Prin Decizia nr. 1539 din 22 martie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost admis recursul declarat de reclamanta SC E. SRL Mireșul Mare, a fost casată sentința nr. 269 din 28 aprilie 2011 și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. Pentru a hotărî astfel, instanța de control judiciar a constatat că în mod greșit s-a reținut în hotărârea atacată că nu a fost îndeplinită procedura prealabilă, deoarece nu se poate aprecia că toate demersurile efectuate de reclamantă conform Legii nr. 381/2002 și Normelor metodologice de aplicare a legii nu ar fi suficiente pentru a considera că autoritățile pârâte au fost sesizate, anterior instanței de judecată, cu cererea de recunoaștere a dreptului privind despăgubirile prevăzute de Legea nr. 381/2002. Constatând că recurenta - reclamantă a îndeplinit procedura administrativă prevăzută de dispozițiile Legii nr. 381/2002 privind acordarea despăgubirilor în caz de calamități naturale în agricultură și de cap. II „Constatarea și evaluarea pagubelor produse de calamități naturale” din Normele metodologice de aplicare a acestei legi, aprobate prin Ordinul M.A.A.P. nr. 419/2002, Înalta Curte a casat hotărârea atacată, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. 2. Soluția instanței de fond În fond după casare, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința civilă nr. 356 din 6 iunie 2013, prin care a admis acțiunea formulată de reclamantă și în consecință: - a recunoscut dreptul reclamantei la despăgubiri pentru daune produse culturilor de grâu de primăvară și de cartofi de toamnă în anul agricol 2009, ca urmare a calamităților naturale; - a obligat M.A.D.R. să sesizeze Guvernul României cu starea de calamitate naturală la aceste culturi în anul 2009 și să îndeplinească formalitățile legale în vederea acordării despăgubirilor; - a obligat Guvernul României să adopte o hotărâre de guvern prin care să constate starea de calamitate a acestor culturi și să stabilească limitele și condițiile despăgubirilor; - a anulat adresa din 30 martie 2010 a D.A.D. Maramureș; - a obligat pârâtul M.A.D.R. să aprobe sumele necesare reprezentând prejudiciul cauzat reclamantei în cuantum de 237.390 lei, să aloce aceste sume D.A.D. Maramureș, obligând direcția la plata efectivă; - a obligat pârâții la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 6.581,96 lei către reclamantă. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a avut în vedere că reclamanta este producător agricol și în această calitate a efectuat culturi de grâu, cartofi și porumb în cursul anului 2009, recoltă care a fost compromisă datorită secetei persistentă în perioada de vegetație a culturilor. Documentația întocmită de reclamantă privind calamitățile naturale înregistrate în anul 2009 la culturile agricole deținute a fost verificată de D.A.D.R. Maramureș, constatându-se că sunt întrunite cerințele Legii nr. 381/2002 și cu adresa din 30 martie 2010 s-a comunicat că pentru acordarea despăgubirilor se poate formula cerere la M.A.D.R. sau la instanța de judecată. Pe baza înscrisurilor depuse la dosar și a concluziilor raportului de expertiză de specialitate s-a reținut existența stării de calamitate a culturilor de grâu de primăvară și de cartofi de toamnă provocată de seceta prelungită în perioada aprilie - septembrie 2009, precum și faptul că reclamanta a avut o cultură de grâu de primăvară pe 50 de ha și de cartofi pe 20 de ha, provocându-se o pagubă de 93,71% la grâu și 100% la cartofi, fapt constatat și în procesele - verbale de constatare și de evaluare a pagubelor pentru ambele culturi, vizate de D.A.D.R. Maramureș. În arate situație, s-a constatat că reclamanta are dreptul să beneficieze de despăgubiri pentru daunele produse culturilor în anul 2009, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 19 din Legea nr. 381/2002, motiv pentru care s-a dispus obligarea Guvernului României să adopte o hotărâre de guvern prin care să constate starea de calamitate a culturilor și să stabilească limitele și condițiile despăgubirilor, precum și obligarea pârâtului M.A.D.R. să aprobe sumele necesare reprezentând prejudiciul în cuantum de 237.390 lei.

Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs pârâții Guvernul României și M.A.D.R., solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii ca neîntemeiate a acțiunii formulate de reclamanta SC E. SRL. 3.1. Recursul declarat de pârâtul Guvernul României s-a întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., în baza cărora au fost invocate următoarele argumente: 3.1.1. Instanța de fond a aplicat în mod greșit Legea nr. 381/2002 care a fost abrogată în mod expres prin art. 1, alin. (1) lit. b) din Legea nr. 281/2010 pentru abrogarea unor reglementări din domeniul ajutorului de stat în agricultură și pentru completarea O.G. nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010. 3.1.2. Instanța de fond a obligat în mod eronat Guvernul la emiterea unei H.G. de declarare a stării de calamitate, fără a avea în vedere dreptul de apreciere recunoscut Guvernului de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 381/2002, care prevăd expres că această autoritate, în funcție de calamitățile naturale, precum și de mărimea zonelor afectate, declară stare de calamitate; în acest sens, s-a precizat că, pentru a-și exercita dreptul de apreciere recunoscut de legea specială cu privire la necesitatea emiterii unei H.G. de declarare a stării de calamitate, acesta trebuie să fie sesizat de autoritatea competentă cu un proiect de hotărâre care, potrivit dispozițiilor art. 5 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 561/2009, se inițiază, se elaborează, se adoptă și se aplică în conformitate cu dispozițiile legale și constituționale referitoare la elaborarea actelor normative. 3.1.3. Instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, deoarece nu a existat un refuz nejustificat al Guvernului de a răspunde și de a soluționa o cerere a intimatei - reclamante, în condițiile în care acestei autorități nu i s-a adresat în prealabil nicio cerere de acordare de despăgubiri sau de emitere a unei H.G. pentru declararea stării de calamitate; astfel, prima instanță avea obligația de a se raporta la pretenția principală din acțiune și de a verifica dacă erau îndeplinite condițiile de exercitare a acțiunii în contencios administrativ, dat fiind că, prin faptul adresării intimatei - reclamante către alte autorități locale și centrale (Primăria Mireșu Mare, D.A.D.R. Maramureș, M.A.D.R.) nu se poate naște un raport obligațional direct și nemijlocit între producătorul agricol și autoritatea administrativă centrală decidentă în sensul art. 14 din Legea nr. 381/2002. 3.1.

Instanța de fond a permis eludarea dispozițiilor legale imperative referitoare la termenele de prescripție și de decădere pentru formularea acțiunii de obligare a autorității administrative de a soluționa cererea cu privire la un drept recunoscut de lege, întrucât a recunoscut dreptul intimatei - reclamante la acordarea de despăgubiri după stingerea dreptului la acțiune în sens material, respectiv după împlinirea termenului prevăzut de art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, care se calculează de la data constatării și evaluării pagubelor produse culturilor de cartofi de toamnă și de grâu de primăvară prin procesele - verbale din 25 mai 2009. 3.1.

Instanța de fond a admis acțiunea fără a verifica temeinicia pretențiilor intimatei - reclamante, respectiv fără a verifica îndeplinirea condițiilor prevăzute de Legea nr. 381/2002 și de Normele metodologice aprobate prin Ordinul nr. 419/2002; în acest sens, s-a învederat că instanța de fond s-a limitat să considere că intimata - reclamantă a urmat toată procedura impusă de prevederile Legii nr. 381/2002 și este îndreptățită la despăgubirile solicitate, făcând abstracție de faptul că la dosarul cauzei nu au fost depuse înscrisuri privind declararea și înregistrarea terenurilor agricole, devizul - cadru al culturilor, dovada depunerii proceselor - verbale la D.A.D.R. Maramureș, procesele - verbale de constatare definitivă a pagubelor la ambele culturi și dovada imposibilității irigării terenului. 3.2. Recursul declarat de pârâtul M.A.D.R. s-a întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5, pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., în baza cărora au fost invocate următoarele argumente: 3.2.1. Instanța de fond nu a expus motivele de fapt și de drept pentru care a admis acțiunea și a respins apărările formulate de autoritățile pârâte, considerând neîntemeiat că raportul de expertiză întocmit în cauză corespunde realității, deși acesta nu răspunde obiecțiunilor aduse și nu conține toate documentele justificative care să ateste cheltuielile efectuate, respectiv sumele solicitate cu titlul de despăgubiri și care sunt condițiile imperative prevăzute de Legea nr. 381/2002 și de Ordinul M.A.D.R. nr. 419/2002 privind acordarea despăgubirilor. Recurenta a considerat că instanța de fond a făcut confuzii între cele două etape succesive prevăzute de Legea nr. 381/2002 și nu a avut în vedere că producătorul agricol nu a depus înștiințarea în termenul imperativ de 48 de ore de la data producerii fenomenului și nici documentația prevăzută de lege la direcția județeană în termen de 5 zile. 3.2.2. Instanța de fond a aplicat greșit legea, deoarece și în ipoteza existenței temeiului legal necesar pentru a se pretinde acordarea despăgubirilor, este obligatoriu să se facă atât dovada îndeplinirii procedurii prealabile, cât și a condițiilor instituite prin Legea nr. 381/2002. Ca atare, intimata - reclamantă nu avea dreptul la acordarea despăgubirilor, cât timp nu a fost emisă H.G., hotărâre care să declare starea de calamitate naturală în județele și pentru culturile afectate pe areal extins, iar instanța de fond nu putea dispune obligarea M.A.D.R. să aprobe sumele necesare reprezentând prejudiciul cauzat intimatei - reclamante, fără să adauge la lege și fără să verifice dacă au fost îndeplinite obligațiile stabilite prin Legea nr. 381/2002. 3.2.3. Instanța de fond nu a exercitat rol activ în condițiile prevăzute de art. 129 alin. (5) C. proc. civ., pronunțându-se în baza unui act normativ care nu mai era în vigoare și anume, Legea nr. 381/2002 care a fost abrogată prin Legea nr. 281/2010, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 888 din 30 decembrie 2010; potrivit dispozițiilor Legii nr. 24/2000, abrogarea este un eveniment care intervine în cursul aplicării unui act normativ și are ca efect încetarea definitivă a efectelor acestuia în viitor. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Examinând actele și lucrările dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate în cauză pentru următoarele considerente: 1. Aspecte de fapt și de drept relevante 1.1. Criticile formulate sub aspect procedural în ambele recursuri sunt nefondate, constatându-se că hotărârea atacată cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și pentru care s-au înlăturat cererile părților, fiind pronunțată cu respectarea cadrului procesual prevăzut în materia contenciosului administrativ de Legea nr. 554/2004 și cu aplicarea normelor de drept substanțial în vigoare la data nașterii raportului dedus judecății. Motivul de recurs privind nerespectarea cerințelor impuse de prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. pentru motivarea hotărârii judecătorești este nefondat, constatându-se că prima instanță a prezentat argumentele de fapt și de drept pentru soluția pronunțată, cu dezvoltarea raționamentului juridic avut în vedere pentru admiterea acțiunii și pentru înlăturarea tuturor cererilor și apărărilor invocate de autoritățile administrative chemate în judecată. Motivul de recurs privind greșita admitere a acțiunii formulate de intimata - reclamantă cu nerespectarea dispozițiilor Legii nr. 554/2004 care prevăd obligația procedurii administrative prealabile și un termen de prescripție a dreptului material la acțiune este nefondată prin raportare la considerentele deciziei de casare pronunțate în primul ciclu procesual și la dispozițiile art. 315 C. proc. civ., conform cărora, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. Astfel, se reține că, prin Decizia nr. 1539 din 22 martie 2012 pronunțată în primul ciclu procesual, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de reclamanta SC E. SRL, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, constatând că recurenta - reclamantă a îndeplinit procedura administrativă prevăzută de dispozițiile Legii nr. 381/2002 privind acordarea despăgubirilor în caz de calamități naturale în agricultură și de cap. II - „Constatarea și evaluarea pagubelor produse de calamități naturale” din Normele metodologice de aplicare a acestei legi, aprobate prin Ordinul M.A.A.P. nr. 419/2002, dovadă în acest sens fiind întreaga documentației care a stat la baza solicitării de plată a despăgubirilor, depusă la dosarul de fond. Analizând efectiv procedura urmată de recurenta - reclamantă prealabil formulării acțiunii în justiție și din perspectiva obligațiilor impuse de Legea nr. 381/2002, instanța de control judiciar a constatat că au fost greșit admise excepțiile privind lipsa procedurii prealabile și privind prematuritatea acțiunii, reținând că și adresele din 23 octombrie 2009 și din 20 decembrie 2010 emise de M.A.P.D.R. și D.A.D.R. Maramureș atestă că documentația întocmită de recurenta - reclamantă este conformă cerințelor Legii nr. 381/2002 și normelor de aplicare a acestei legi. În consecință, în fond după casare, litigiul a fost corect soluționat pe fondul pricinii fără a se mai impune examinarea acestor excepții de procedură soluționate irevocabil. Motivul de recurs privind greșita aplicare a Legii nr. 381/2002 care a fost abrogată prin Legea nr. 281/2010 este nefondat, întrucât acțiunea în justiție a avut ca obiect refuzul autorităților administrative de pârâte de acordare a despăgubirilor pentru calamitățile naturale produse în agricultură în cursul anului 2009, refuz apreciat de către reclamantă ca fiind nejustificat. Raportul juridic dedus judecății s-a constituit și și-a produs integral efectele sub imperiul Legii nr. 381/2002, act normativ care era în vigoare la data sesizării instanței - 20 aprilie 2010, fiind abrogat ulterior, la data de 2 ianuarie 2011, când a intrat în vigoare Legea nr. 281/2010 pentru abrogarea unor reglementări în domeniul ajutorului de stat în agricultură și pentru completarea O.G. nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010, publicată în M. Of., Partea I, nr. 888 din 30 decembrie 2010. În atare situație, instanța de fond a aplicat corect principiul tempus regit actum, reținând incidența prevederilor Legii nr. 381/2002 sub imperiul căreia a luat naștere și și-a produs efectele raportul juridic dedus judecății, astfel că s-a invocat neîntemeiat în ambele recursuri nelegalitatea hotărârii atacate pentru că s-a întemeiat pe un act normativ abrogat la data pronunțării. 1.2. Criticile formulate de ambii recurenți pe fondul pricinii sunt întemeiate, constatându-se că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Acțiunea formulată de intimata - reclamantă a avut ca temei juridic Legea nr. 381/2002 și Normele metodologice de aplicare a acestei legi aprobate prin Ordinul M.A.P.D.R. nr. 419/2002, care reglementează modalitatea de constituire a sumei destinate despăgubirii producătorilor agricoli, de constatare și evaluare a pagubelor produse de calamitățile naturale și modalitatea de acordare a despăgubirilor, precum și termenele în care se vor desfășura toate aceste proceduri. Conform acestei reglementări, sunt considerate calamități naturale pierderile cantitative și calitative de recolte, mortalitatea și/sau sacrificarea de necesitate a animalelor, produse printr-o manifestare distructivă a unor fenomene naturale și a bolilor, pe areale întinse; printre fenomenele naturale care generează calamități naturale în agricultură este seceta excesivă, persistentă în timp, care afectează culturile neirigate. Încadrarea în categoria de calamitate naturală a zonelor care au suferit datorită unor fenomene meteorologice violente, se realizează de M.A.D.R. și se aprobă prin H.G. Pentru a se promova o H.G. prin care să se declare stare de calamitate este însă necesar ca, potrivit dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 381/2002, fenomenele naturale distructive să se producă pe areale extinse. De asemenea, se reține că, elaborarea proiectelor de hotărâri pentru declararea stării de calamitate în agricultură se realizează în baza informațiilor primite de la A.N.M. privind aria de răspândire și intensitatea fenomenelor naturale care au provocat calamitarea culturilor și a informațiilor primite de la direcțiile pentru agricultură și dezvoltare rurală județene, din care trebuie să reiasă concludența manifestării fenomenului de secetă cu referire la zonele geografice și culturile agricole în discuție. În consecință, înștiințarea de către producătorul agricol și constatarea pierderilor produse culturilor agricole de calamitățile naturale nu determină direct și nemijlocit obligația autorităților administrative chemate în judecată de a plăti sumele estimate ca fiind cuvenite, dat fiind că Legea nr. 38/2002 nu prevede o asemenea obligație, iar în procesul decizional Guvernul României este condiționat de parcurgerea procedurilor prevăzute Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 561/2009 privind procedurile pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum și a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, dar și de existența resurselor financiare presupuse de aplicarea legii privind acordarea despăgubirilor în caz de calamități naturale în agricultură, în cadrul și în limita bugetului de stat aprobat de Parlamentul României. Cum pentru culturile agricole ale intimatei - reclamante afectate de fenomenul de secetă în anul 2009 nu s-a constatat starea de calamitate naturală de către organismele de specialitate, abilitate de legea specială aplicabilă în cauză, instanța de fond a admis în mod greșit acțiunea, considerând neîntemeiat că autoritățile administrative aveau obligația legală de a emite actul solicitat și de a acorda despăgubiri pentru prejudiciul pretins a fi fost suportat de producătorul agricol. Din reglementarea care a fost deja indicată rezultă că legiuitorul a recunoscut Guvernului României un drept de apreciere în emiterea hotărârii de declarare a stării de calamitate și în condițiile în care nu s-a susținut și nici nu s-a dovedit că acest drept ar fi fost exercitat în mod discreționar în cazul dedus judecății, nu există temei pentru admiterea cererii de chemare în judecată formulată de intimata - reclamantă. Refuzul Guvernului României de a emite hotărârea de declarare a stării de calamitate nu reprezintă un exces de putere, în sensul definit de art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, ca fiind exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor, iar instanța de judecată nu se poate substitui în atribuțiile autorității administrative competentă să aprecieze și să decidă oportunitatea adoptării actului solicitat prin acțiune. În consecință, controlul de legalitate exercitat pe calea contenciosului administrativ nu vizează și oportunitatea actului administrativ, pentru care autoritatea emitentă are drept de apreciere, cu excepția cazului de exces de putere, care însă nu a existat în prezenta cauză. Pentru considerentele care au fost expuse, Înalta Curte va admite ambele recursuri și pentru motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va modifica hotărârea instanței de fond, în sensul că, va respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de intimata - reclamantă 2.Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia În baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. din 1865 și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursurile, va modifica hotărârea atacată, în sensul că, va respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta SC E. SRL prin Lichidator Judiciar C.I.T. Sprl.