ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 405/2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 405/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin

acțiunea înregistrată la 20 aprilie 2010 și precizată la 9 noiembrie 2010

reclamanta SC E. SRL Mireșul Mare, Județul Maramureș a solicitat ca, în

contradictoriu cu pârâții Guvernul României, M.A.D.R. și D.A.D.R. Maramureș, să

se dispună:

- recunoașterea dreptului său la despăgubiri

pentru daunele produse culturilor de grâu de primăvară și cartofi de toamnă în

anul agricol 2009, ca urmare a calamităților naturale, în conformitate cu

prevederile Legii nr. 381/2002 privind acordarea despăgubirilor în caz de

calamități naturale în agricultură;

- obligarea pârâtului M.A.D.R. să sesizeze

Guvernul României cu privire la starea de calamitate naturală a culturilor de

grâu de primăvară și de cartofi de toamnă în județul Maramureș în anul 2009 și

să îndeplinească toate formalitățile legale în vederea acordării despăgubirilor;

- obligarea pârâtului Guvernul României să

adopte o hotărâre de guvern prin care să declare starea de calamitate naturală

a culturilor de grâu de primăvară și de cartofi de toamnă în județul Maramureș

în anul 2009, precum și să stabilească condițiile și limitele despăgubirilor;

- anularea adresei nr. 912/30 martie 2010

emisă de pârâta D.A.D.R. Maramureș, urmare cererii de despăgubire formulată de

reclamantă, adresă cuprinzând refuzul nejustificat de soluționare a cererii acesteia

de acordare a despăgubirilor pentru calamitățile naturale suferite în

agricultură în cursul anului 2009;

- obligarea pârâtei D.A.D.R. Maramureș la

plata efectivă a despăgubirilor cuvenite reclamantei cu titlul de prejudiciu

produs prin fenomene naturale, în cuantum de 237.390 lei;

- obligarea pârâtului M.A.D.R. să aprobe

sumele necesare reprezentând prejudiciul cauzat reclamantei prin calamități

naturale în cuantum de 237.390 lei și să aloce aceste sume pârâtei D.A.D.R.

Maramureș în vederea plății efective.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că,

datorită fenomenului de secetă în perioadele 24 martie 2009 - 29 aprilie 2009,

5 mai 2009 - 25 mai 2009, 28 mai 2009 - 19 iunie 2009, lunile iulie și

septembrie 2009 a înregistrat pierderi la culturile de grâu de primăvară și de

cartofi de toamnă, stare de fapt care a condus la absența fondurilor necesare

pentru începerea unui nou ciclu de producție și de întreținere a culturilor de

toamnă.

Pentru daunele produse culturilor în anul

2009, reclamanta a susținut că are dreptul să beneficieze de despăgubiri în

conformitate cu prevederile Legii nr. 381/2002, drept care a fost vătămat prin

refuzul nejustificat al pârâților de a emite un act administrativ de aprobare

și de dispunere a plății pentru repararea prejudiciului constatat prin procesul

- verbal de constatare și evaluare a pagubelor din 25 mai 2009.

Reclamanta a învederat că, potrivit dispozițiilor

art. 13, art. 14 și art. 18 din Legea nr. 381/2002, M.A.D.R. îi revine

obligația aprobării sumelor necesare pentru despăgubirea producătorilor

agricoli și transmiterii acestora D.A.D.R., iar pârâtei D.A.D.R. Maramureș îi

revine obligația respectării sumelor și repartizării lor pe producători

agricoli.

Conform acelorași prevederi legale, s-a

arătat că pârâtul Guvernul României, odată sesizat de către M.A.D.R., în

funcție de calamitățile naturale, precum și de mărimea zonelor afectate,

trebuia să declare starea de calamitate naturală prin hotărâre de guvern.

1.2. Soluția din primul ciclu procesual

Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința civilă nr. 269 din 28

aprilie 2011, prin care a dispus:

- respingerea excepției tardivității

completării de acțiune, invocată de pârâtul Guvernul României;

- respingerea excepțiilor lipsei calității

procesuale pasive invocate de M.A.D.R. și de D.A.D.R. Maramureș;

- respingerea excepției inadmisibilității

invocată de M.A.D.R.;

- admiterea excepției lipsei plângerii

prealabile invocată de Guvernul României și de M.A.D.R. și urmare admiterii

acestei excepții, au fost respinse capetele de cerere referitoare la

recunoașterea dreptului reclamantei la despăgubiri, la obligarea Ministerului

la sesizarea Guvernului cu privire la starea de calamitate, la obligarea

Guvernului la adoptarea unei hotărâri, cu privire la starea de calamitate și la

obligarea Ministerului la aprobarea sumelor necesare, reprezentând prejudiciul

cauzat reclamantei în sumă de 237.390 lei;

- admiterea excepției prematurității cu

privire la capătul de cerere privind obligarea D.A.D.R. Maramureș la plata efectivă

a drepturilor reprezentând 237.390 lei;

- respingerea acțiunii formulate de

reclamantă.

Prin Decizia nr. 1539 din 22 martie 2012

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, a fost admis recursul declarat de reclamanta SC E. SRL

Mireșul Mare, a fost casată sentința nr. 269 din 28 aprilie 2011 și s-a dispus trimiterea

cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a hotărî astfel, instanța de control

judiciar a constatat că în mod greșit s-a reținut în hotărârea atacată că nu a

fost îndeplinită procedura prealabilă, deoarece nu se poate aprecia că toate

demersurile efectuate de reclamantă conform Legii nr. 381/2002 și Normelor

metodologice de aplicare a legii nu ar fi suficiente pentru a considera că

autoritățile pârâte au fost sesizate, anterior instanței de judecată, cu

cererea de recunoaștere a dreptului privind despăgubirile prevăzute de Legea nr.

381/2002.

Constatând că recurenta - reclamantă a

îndeplinit procedura administrativă prevăzută de dispozițiile Legii nr. 381/2002

privind acordarea despăgubirilor în caz de calamități naturale în agricultură

și de cap. II „Constatarea și evaluarea pagubelor produse de calamități

naturale” din Normele metodologice de aplicare a acestei legi, aprobate prin

Ordinul M.A.A.P. nr. 419/2002, Înalta Curte a casat hotărârea atacată,

dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

În fond după casare, Curtea de Apel Cluj, secția

a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința

civilă nr. 356 din 6 iunie 2013, prin care a admis acțiunea formulată de

reclamantă și în consecință:

- a recunoscut dreptul reclamantei la

despăgubiri pentru daune produse culturilor de grâu de primăvară și de cartofi

de toamnă în anul agricol 2009, ca urmare a calamităților naturale;

- a obligat M.A.D.R. să sesizeze Guvernul

României cu starea de calamitate naturală la aceste culturi în anul 2009 și să

îndeplinească formalitățile legale în vederea acordării despăgubirilor;

- a obligat Guvernul României să adopte o

hotărâre de guvern prin care să constate starea de calamitate a acestor culturi

și să stabilească limitele și condițiile despăgubirilor;

- a anulat adresa din 30 martie 2010 a D.A.D.

Maramureș;

- a obligat pârâtul M.A.D.R. să aprobe sumele

necesare reprezentând prejudiciul cauzat reclamantei în cuantum de 237.390 lei,

să aloce aceste sume D.A.D. Maramureș, obligând direcția la plata efectivă;

- a obligat pârâții la plata cheltuielilor de

judecată în sumă de 6.581,96 lei către reclamantă.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a avut

în vedere că reclamanta este producător agricol și în această calitate a efectuat

culturi de grâu, cartofi și porumb în cursul anului 2009, recoltă care a fost

compromisă datorită secetei persistentă în perioada de vegetație a culturilor.

Documentația întocmită de reclamantă privind

calamitățile naturale înregistrate în anul 2009 la culturile agricole deținute

a fost verificată de D.A.D.R. Maramureș, constatându-se că sunt întrunite

cerințele Legii nr. 381/2002 și cu adresa din 30 martie 2010 s-a comunicat că

pentru acordarea despăgubirilor se poate formula cerere la M.A.D.R. sau la

instanța de judecată.

Pe baza înscrisurilor depuse la dosar și a

concluziilor raportului de expertiză de specialitate s-a reținut existența

stării de calamitate a culturilor de grâu de primăvară și de cartofi de toamnă

provocată de seceta prelungită în perioada aprilie - septembrie 2009, precum și

faptul că reclamanta a avut o cultură de grâu de primăvară pe 50 de ha și de

cartofi pe 20 de ha, provocându-se o pagubă de 93,71% la grâu și 100% la

cartofi, fapt constatat și în procesele - verbale de constatare și de evaluare a

pagubelor pentru ambele culturi, vizate de D.A.D.R. Maramureș.

În arate situație, s-a constatat că

reclamanta are dreptul să beneficieze de despăgubiri pentru daunele produse

culturilor în anul 2009, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 19 din

Legea nr. 381/2002, motiv pentru care s-a dispus obligarea Guvernului României

să adopte o hotărâre de guvern prin care să constate starea de calamitate a culturilor

și să stabilească limitele și condițiile despăgubirilor, precum și obligarea pârâtului

M.A.D.R. să aprobe sumele necesare reprezentând prejudiciul în cuantum de

237.390 lei.

Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs

pârâții Guvernul României și M.A.D.R., solicitând modificarea hotărârii atacate,

în sensul respingerii ca neîntemeiate a acțiunii formulate de reclamanta SC E.

SRL.

3.1. Recursul declarat de pârâtul Guvernul

României s-a întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C.

proc. civ., în baza cărora au fost invocate următoarele argumente:

3.1.1. Instanța de fond a aplicat în mod

greșit Legea nr. 381/2002 care a fost abrogată în mod expres prin art. 1, alin.

(1) lit. b) din Legea nr. 281/2010 pentru abrogarea unor reglementări din

domeniul ajutorului de stat în agricultură și pentru completarea O.G. nr. 14/2010

privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate

producătorilor agricoli, începând cu anul 2010.

3.1.2. Instanța de fond a obligat în mod eronat

Guvernul la emiterea unei H.G. de declarare a stării de calamitate, fără a avea

în vedere dreptul de apreciere recunoscut Guvernului de dispozițiile art. 14

din Legea nr. 381/2002, care prevăd expres că această autoritate, în funcție de

calamitățile naturale, precum și de mărimea zonelor afectate, declară stare de

calamitate; în acest sens, s-a precizat că, pentru a-și exercita dreptul de

apreciere recunoscut de legea specială cu privire la necesitatea emiterii unei

H.G. de declarare a stării de calamitate, acesta trebuie să fie sesizat de

autoritatea competentă cu un proiect de hotărâre care, potrivit dispozițiilor art.

5 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 561/2009, se inițiază, se elaborează,

se adoptă și se aplică în conformitate cu dispozițiile legale și

constituționale referitoare la elaborarea actelor normative.

3.1.3. Instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile

art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, deoarece nu a existat un refuz

nejustificat al Guvernului de a răspunde și de a soluționa o cerere a intimatei

- reclamante, în condițiile în care acestei autorități nu i s-a adresat în

prealabil nicio cerere de acordare de despăgubiri sau de emitere a unei H.G.

pentru declararea stării de calamitate; astfel, prima instanță avea obligația

de a se raporta la pretenția principală din acțiune și de a verifica dacă erau

îndeplinite condițiile de exercitare a acțiunii în contencios administrativ,

dat fiind că, prin faptul adresării intimatei - reclamante către alte autorități

locale și centrale (Primăria Mireșu Mare, D.A.D.R. Maramureș, M.A.D.R.) nu se

poate naște un raport obligațional direct și nemijlocit între producătorul

agricol și autoritatea administrativă centrală decidentă în sensul art. 14 din

Legea nr. 381/2002.

3.1.4. Instanța de fond a permis eludarea

dispozițiilor legale imperative referitoare la termenele de prescripție și de

decădere pentru formularea acțiunii de obligare a autorității administrative de

a soluționa cererea cu privire la un drept recunoscut de lege, întrucât a

recunoscut dreptul intimatei - reclamante la acordarea de despăgubiri după

stingerea dreptului la acțiune în sens material, respectiv după împlinirea

termenului prevăzut de art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, care se

calculează de la data constatării și evaluării pagubelor produse culturilor de

cartofi de toamnă și de grâu de primăvară prin procesele - verbale din 25 mai

2009.

3.1.5. Instanța de fond a admis acțiunea fără

a verifica temeinicia pretențiilor intimatei - reclamante, respectiv fără a verifica

îndeplinirea condițiilor prevăzute de Legea nr. 381/2002 și de Normele

metodologice aprobate prin Ordinul nr. 419/2002; în acest sens, s-a învederat

că instanța de fond s-a limitat să considere că intimata - reclamantă a urmat

toată procedura impusă de prevederile Legii nr. 381/2002 și este îndreptățită

la despăgubirile solicitate, făcând abstracție de faptul că la dosarul cauzei

nu au fost depuse înscrisuri privind declararea și înregistrarea terenurilor

agricole, devizul - cadru al culturilor, dovada depunerii proceselor - verbale

la D.A.D.R. Maramureș, procesele - verbale de constatare definitivă a pagubelor

la ambele culturi și dovada imposibilității irigării terenului.

3.2. Recursul declarat de pârâtul M.A.D.R. s-a

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5, pct. 9 și art. 304

1

C.

proc. civ., în baza cărora au fost invocate următoarele argumente:

3.2.1. Instanța de fond nu a expus motivele

de fapt și de drept pentru care a admis acțiunea și a respins apărările formulate

de autoritățile pârâte, considerând neîntemeiat că raportul de expertiză

întocmit în cauză corespunde realității, deși acesta nu răspunde obiecțiunilor

aduse și nu conține toate documentele justificative care să ateste cheltuielile

efectuate, respectiv sumele solicitate cu titlul de despăgubiri și care sunt

condițiile imperative prevăzute de Legea nr. 381/2002 și de Ordinul M.A.D.R. nr.

419/2002 privind acordarea despăgubirilor.

Recurenta a considerat că instanța de fond a făcut

confuzii între cele două etape succesive prevăzute de Legea nr. 381/2002 și nu

a avut în vedere că producătorul agricol nu a depus înștiințarea în termenul

imperativ de 48 de ore de la data producerii fenomenului și nici documentația

prevăzută de lege la direcția județeană în termen de 5 zile.

3.2.2. Instanța de fond a aplicat greșit

legea, deoarece și în ipoteza existenței temeiului legal necesar pentru a se

pretinde acordarea despăgubirilor, este obligatoriu să se facă atât dovada

îndeplinirii procedurii prealabile, cât și a condițiilor instituite prin Legea

nr. 381/2002.

Ca atare, intimata - reclamantă nu avea

dreptul la acordarea despăgubirilor, cât timp nu a fost emisă H.G., hotărâre

care să declare starea de calamitate naturală în județele și pentru culturile

afectate pe areal extins, iar instanța de fond nu putea dispune obligarea M.A.D.R.

să aprobe sumele necesare reprezentând prejudiciul cauzat intimatei -

reclamante, fără să adauge la lege și fără să verifice dacă au fost îndeplinite

obligațiile stabilite prin Legea nr. 381/2002.

3.2.3. Instanța de fond nu a exercitat rol

activ în condițiile prevăzute de art. 129 alin. (5) C. proc. civ.,

pronunțându-se în baza unui act normativ care nu mai era în vigoare și anume,

Legea nr. 381/2002 care a fost abrogată prin Legea nr. 281/2010, publicată în M.

Of. al României, Partea I, nr. 888 din 30 decembrie 2010; potrivit

dispozițiilor Legii nr. 24/2000, abrogarea este un eveniment care intervine în

cursul aplicării unui act normativ și are ca efect încetarea definitivă a

efectelor acestuia în viitor.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra

recursurilor

Examinând actele și lucrările dosarului, în

raport și cu dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ.,

Înalta Curte va admite recursurile declarate în cauză pentru următoarele considerente:

1.1. Criticile formulate sub aspect

procedural în ambele recursuri sunt nefondate, constatându-se că hotărârea

atacată cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea

instanței și pentru care s-au înlăturat cererile părților, fiind pronunțată cu

respectarea cadrului procesual prevăzut în materia contenciosului administrativ

de Legea nr. 554/2004 și cu aplicarea normelor de drept substanțial în vigoare

la data nașterii raportului dedus judecății.

Motivul de recurs privind nerespectarea

cerințelor impuse de prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. pentru

motivarea hotărârii judecătorești este nefondat, constatându-se că prima

instanță a prezentat argumentele de fapt și de drept pentru soluția pronunțată,

cu dezvoltarea raționamentului juridic avut în vedere pentru admiterea acțiunii

și pentru înlăturarea tuturor cererilor și apărărilor invocate de autoritățile

administrative chemate în judecată.

Motivul de recurs privind greșita admitere a acțiunii

formulate de intimata - reclamantă cu nerespectarea dispozițiilor Legii nr. 554/2004

care prevăd obligația procedurii administrative prealabile și un termen de

prescripție a dreptului material la acțiune este nefondată prin raportare la

considerentele deciziei de casare pronunțate în primul ciclu procesual și la

dispozițiile art. 315 C. proc. civ., conform cărora, hotărârile instanței de

recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării

unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

Astfel, se reține că, prin Decizia nr. 1539

din 22 martie 2012 pronunțată în primul ciclu procesual, Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis

recursul declarat de reclamanta SC E. SRL, a casat sentința atacată și a trimis

cauza spre rejudecare la aceeași instanță, constatând că recurenta - reclamantă

a îndeplinit procedura administrativă prevăzută de dispozițiile Legii nr. 381/2002

privind acordarea despăgubirilor în caz de calamități naturale în agricultură

și de cap. II - „Constatarea și evaluarea pagubelor produse de calamități

naturale” din Normele metodologice de aplicare a acestei legi, aprobate prin

Ordinul M.A.A.P. nr. 419/2002, dovadă în acest sens fiind întreaga documentației

care a stat la baza solicitării de plată a despăgubirilor, depusă la dosarul de

fond.

Analizând efectiv procedura urmată de

recurenta - reclamantă prealabil formulării acțiunii în justiție și din

perspectiva obligațiilor impuse de Legea nr. 381/2002, instanța de control

judiciar a constatat că au fost greșit admise excepțiile privind lipsa

procedurii prealabile și privind prematuritatea acțiunii, reținând că și

adresele din 23 octombrie 2009 și din 20 decembrie 2010 emise de M.A.P.D.R. și D.A.D.R.

Maramureș atestă că documentația întocmită de recurenta - reclamantă este

conformă cerințelor Legii nr. 381/2002 și normelor de aplicare a acestei legi.

În consecință, în fond după casare, litigiul

a fost corect soluționat pe fondul pricinii fără a se mai impune examinarea

acestor excepții de procedură soluționate irevocabil.

Motivul de recurs privind greșita aplicare a Legii

nr. 381/2002 care a fost abrogată prin Legea nr. 281/2010 este nefondat,

întrucât acțiunea în justiție a avut ca obiect refuzul autorităților

administrative de pârâte de acordare a despăgubirilor pentru calamitățile

naturale produse în agricultură în cursul anului 2009, refuz apreciat de către

reclamantă ca fiind nejustificat.

Raportul juridic dedus judecății s-a

constituit și și-a produs integral efectele sub imperiul Legii nr. 381/2002,

act normativ care era în vigoare la data sesizării instanței - 20 aprilie 2010,

fiind abrogat ulterior, la data de 2 ianuarie 2011, când a intrat în vigoare

Legea nr. 281/2010 pentru abrogarea unor reglementări în domeniul ajutorului de

stat în agricultură și pentru completarea O.G. nr. 14/2010 privind măsuri

financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor

agricoli, începând cu anul 2010, publicată în M. Of., Partea I, nr. 888 din 30

decembrie 2010.

În atare situație, instanța de fond a aplicat

corect principiul tempus regit actum, reținând incidența prevederilor Legii nr.

381/2002 sub imperiul căreia a luat naștere și și-a produs efectele raportul

juridic dedus judecății, astfel că s-a invocat neîntemeiat în ambele recursuri

nelegalitatea hotărârii atacate pentru că s-a întemeiat pe un act normativ

abrogat la data pronunțării.

1.2. Criticile formulate de ambii recurenți

pe fondul pricinii sunt întemeiate, constatându-se că este incident motivul de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv când hotărârea pronunțată

este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită

a legii.

Acțiunea formulată de intimata - reclamantă a

avut ca temei juridic Legea nr. 381/2002 și Normele metodologice de aplicare a acestei

legi aprobate prin Ordinul M.A.P.D.R. nr. 419/2002, care reglementează

modalitatea de constituire a sumei destinate despăgubirii producătorilor

agricoli, de constatare și evaluare a pagubelor produse de calamitățile

naturale și modalitatea de acordare a despăgubirilor, precum și termenele în

care se vor desfășura toate aceste proceduri.

Conform acestei reglementări, sunt

considerate calamități naturale pierderile cantitative și calitative

de recolte, mortalitatea și/sau sacrificarea de necesitate a animalelor,

produse printr-o manifestare distructivă a unor fenomene naturale și a

bolilor, pe areale întinse; printre fenomenele naturale care generează

calamități naturale în agricultură este seceta excesivă, persistentă în

timp, care afectează culturile neirigate.

Încadrarea în categoria de calamitate

naturală a zonelor care au suferit datorită unor fenomene meteorologice

violente, se realizează de M.A.D.R. și se aprobă prin H.G.

Pentru a se promova o H.G. prin care să se

declare stare de calamitate este însă necesar ca, potrivit dispozițiilor art.

2 din Legea nr. 381/2002, fenomenele naturale distructive să se producă pe areale

extinse.

De asemenea, se reține că, elaborarea

proiectelor de hotărâri pentru declararea stării de calamitate în agricultură se

realizează în baza informațiilor primite de la A.N.M. privind aria de

răspândire și intensitatea fenomenelor naturale care au provocat

calamitarea culturilor și a informațiilor primite de la direcțiile

pentru agricultură și dezvoltare rurală județene, din care trebuie să

reiasă concludența manifestării fenomenului de secetă cu referire la

zonele geografice și culturile agricole în discuție.

În consecință, înștiințarea de

către producătorul agricol și constatarea pierderilor produse culturilor

agricole de calamitățile naturale nu determină direct și nemijlocit

obligația autorităților administrative chemate în judecată de a plăti

sumele estimate ca fiind cuvenite, dat fiind că Legea nr. 38/2002 nu prevede o

asemenea obligație, iar în procesul decizional Guvernul României este

condiționat de parcurgerea procedurilor prevăzute Regulamentul aprobat prin

H.G. nr. 561/2009 privind procedurile pentru elaborarea, avizarea și

prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte

normative, precum și a altor documente, în vederea adoptării/aprobării,

dar și de existența resurselor financiare presupuse de aplicarea

legii privind acordarea despăgubirilor în caz de calamități naturale în

agricultură, în cadrul și în limita bugetului de stat aprobat de

Parlamentul României.

Cum pentru culturile agricole ale intimatei -

reclamante afectate de fenomenul de secetă în anul 2009 nu s-a constatat starea

de calamitate naturală de către organismele de specialitate, abilitate de legea

specială aplicabilă în cauză, instanța de fond a admis în mod greșit

acțiunea, considerând neîntemeiat că autoritățile administrative

aveau obligația legală de a emite actul solicitat și de a acorda

despăgubiri pentru prejudiciul pretins a fi fost suportat de producătorul

agricol.

Din reglementarea care a fost deja indicată rezultă

că legiuitorul a recunoscut Guvernului României un drept de apreciere în

emiterea hotărârii de declarare a stării de calamitate și în

condițiile în care nu s-a susținut și nici nu s-a dovedit că

acest drept ar fi fost exercitat în mod discreționar în cazul dedus

judecății, nu există temei pentru admiterea cererii de chemare în judecată

formulată de intimata - reclamantă.

Refuzul Guvernului României de a emite

hotărârea de declarare a stării de calamitate nu reprezintă un exces de putere,

în sensul definit de art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, ca fiind

exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea

limitelor prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și

libertăților cetățenilor, iar instanța de judecată nu se poate

substitui în atribuțiile autorității administrative competentă să

aprecieze și să decidă oportunitatea adoptării actului solicitat prin

acțiune.

În consecință, controlul de legalitate

exercitat pe calea contenciosului administrativ nu vizează și

oportunitatea actului administrativ, pentru care autoritatea emitentă are drept

de apreciere, cu excepția cazului de exces de putere, care însă nu a

existat în prezenta cauză.

Pentru considerentele care au fost expuse,

Înalta Curte va admite ambele recursuri și pentru motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va modifica hotărârea instanței

de fond, în sensul că, va respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de

intimata - reclamantă

2.Soluția instanței de recurs și temeiul

juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C.

proc. civ. din 1865 și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite

recursurile, va modifica hotărârea atacată, în sensul că, va respinge ca

neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta SC E. SRL prin Lichidator

Judiciar C.I.T. Sprl.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de M.A.D.R. și

de Guvernul României împotriva sentinței civile nr. 356 din 6 iunie 2013 a

Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată în sensul că

respinge acțiunea formulată de reclamanta SC E. SRL prin Lichidator Judiciar C.I.T.

Sprl, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4

februarie 2015.