ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 636/2010

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC O. SA Craiova la data de 4 decembrie 2007 a formulat cererea de chemare în judecată a pârâților Guvernul României, Direcția pentru Agricultura și Dezvoltare Dolj, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: 1) Anularea în parte a H.G. nr. 636 din 20 iunie 2007 privind declararea stării de calamitate naturală în agricultură pentru culturile însămânțate în toamna anului 2001 și primăvara anului 2007 și pentru stabilirea cuantumului maxim al sumei ce poate fi acordată ca despăgubire, respectiv art. 2 din actul normativ sus menționat. 2) Obligarea pârâtei D.A.D.R. Dolj să plătească reclamantei cu titlu de despăgubiri suma de 248.351 lei reprezentând diferența de despăgubiri neacordată în condițiile legii.

3) Obligarea pârâților în solidar la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că este producător agricol în sensul art. 16 din Legea nr. 381/2002 privind acordarea despăgubirilor în caz de calamități naturale în agricultură. În această calitate, în toamna anului 2006 - primăvara anului 2007 a înființat culturi agricole, respectiv 4230 ha grâu și 1557 ha rapiță, culturi care au fost calamitate natural de seceta excesivă și persistentă în timp, gradul de dăunare fiind de 67,30% la grâu și 34,60% la rapiță, cheltuielile efective până la data producerii fenomenului fiind de 1134,76 lei/ha grâu și 1119 lei/ha rapiță.

În temeiul dispozițiilor Legii nr. 381/2002 era îndreptățită la despăgubiri, iar conform dispozițiilor art. 8 alin. (1) lit. a) din legea sus citată „nivelul maxim al despăgubirii este de 70% din cheltuielile efectuate până la data producerii fenomenului". Reclamanta a susținut că prin „cheltuieli efectuate" legiuitorul a vizat cheltuielile efective ale fiecărui producător agricol, făcute cu respectarea tehnologiilor specifice fiecărei culturi raportat la gradul de productivitate scontat. În urma demersurilor efectuate, D.A.D.R. Dolj a acordat reclamantei despăgubiri în sumă de 1.687.848 lei pentru grâu și 61.355 lei pentru rapiță, dar calculul despăgubirilor s-a făcut eronat, respectiv nu s-au luat în considerare cheltuielile efective - așa cum statuează textul de lege - ci cheltuielile maxime stabilite unilateral prin art. 2 din H.G.

nr. 636/2007, respectiv 1071,42 lei/ha grâu și 1000 lei /ha rapiță. Prin luarea în considerare a altor cheltuieli decât cele efective - așa cum impune legea - SC O. SA a fost prejudiciată cu suma de 248.351 lei. Acest prejudiciu s-a creat datorită aplicării art. 2 din H.G. nr. 636/2007 care este nelegal în parte, respectiv în măsura în care stabilește cheltuielile efective, prin indicarea sumelor fixe din alin. (1) cu privire la care în alin. (2) se precizează că reprezintă „70% din cheltuielile efectuate", fapt eronat, ele neputînd reprezenta decât „70% din cheltuielile stabilite de guvern". Astfel, prin art. 2 din H.G.

nr. 636/2007 sunt încălcate dispozițiile exprese ale art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 381/2002, care stabilește clar și precis nivelul maxim al despăgubirilor, fără a abilita în vreun fel Guvernul să modifice acest nivel: cheltuielile efectuate la care trebuie raportată cota de 70% sunt „cheltuielile efectuate de fiecare producător agricol" nicidecum cele stabilite de Guvern. S-a precizat că prin adresa nr. 327 din 25 octombrie 2007 a solicitat pârâtei D.A.D.R. Dolj plata diferenței de 248.351 lei iar prin adresa nr. 116 din 31 octombrie 2007 a solicitat pârâtului Guvernul României anularea (revocarea) în parte a H.G. nr. 636/2007, dar nu a primit răspuns. În drept acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ raportat la dispozițiile Legii nr. 381/2002.

Pârâta D.A.D.R. Dolj a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii. În motivarea întâmpinării pârâta a arătat că a calculat corect cheltuielile potrivit art. 2 din H.G. nr. 636/2007, iar la obiecțiunile formulate de reclamanta M.A.P.D.R. - D.G.I.P.S.P. trimise D.A.D.R. Dolj, a comunicat modul de calcul al despăgubirilor acordate producătorilor agricoli în temeiul H.G. nr. 636/2006 respectiv art. 2 alin. (2), astfel: în situația în care cheltuielile efectuate de producătorii agricoli, până la producerea dunei, sunt mai mari de 1071,4 lei/ha, se va acorda ca despăgubire, suma maximă de 750,0 lei/ha, (sumă care reprezintă 70% din cheltuieli de 1071,4 lei). În situația în care cheltuielile efectuate de producătorii agricoli, până la producerea daunei, sunt mai mici de 1071,4 lei/ha, se va acorda ca despăgubire, 70% din valoarea cheltuielilor efectuate.

Reclamanta și-a întemeiat în drept acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 381/2002 modificată, art. 8 alin. (1) făcând o interpretare greșită a legii în sensul că nivelul maxim de despăgubiri este de 70% din cheltuielile efective efectuate de fiecare producător agricol și nu 70% din cheltuielile stabilite prin H.G. nr. 636/2007, respectiv 1071,42 lei la grâu și 857,14 lei la rapiță, solicitând anularea în parte a H.G. nr. 636/2007 respectiv art. 2. Prin sentința civilă nr. 180 din data de 15 mai 2009, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea, a respins cererea de intervenție accesorie, a anulat în parte H.G. nr. 636 din 20 iunie 2007, a obligat pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale prin D.A.D.R.

Dolj să plătească reclamantei suma de 138.340 lei cu titlu de despăgubiri, de asemenea a obligat pârâții la plata sumei de 10004,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată către reclamant . Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în esență următoarele: Nu poate fi reținută excepția inadmisibilității acțiunii reclamantei ca urmare a neparcurgerii de către aceasta a procedurii reglementate de Legea nr. 381/2002 și Normele metodologice de aplicare a acestei legi aprobate prin Ordinul nr. 419/2002 deoarece în cauză este demonstrat prin adresa nr. 153 din 17 septembrie 2007 a SC O. SA înregistrată la D.A.D.R. Dolj sub nr. 8339 din 17 septembrie 2007 (fila 10) că documentația privind despăgubirile cuvenite pentru calamități naturale la culturile de grâu și rapiță a fost înaintată D.A.D.R.

Dolj cu adresa nr. 2691 din 11 mai 2007 iar în contul reclamantei s-au vărsat o sumă de bani reprezentând despăgubiri, suma considerată însă de reclamantă ca fiind insuficientă. De asemenea, prin adresa nr. 8506 din 24 septembrie 2007 (fila 11) pârâta D.A.D.R. Dolj confirmă faptul că s-a făcut verificarea documentației depusă de reclamantă privind despăgubirile cuvenite, s-au respectat prevederile Legii nr. 381/2002, Normelor metodologice de aplicare a acestei legi și H.G. nr. 636/2007 și implicit confirmă faptul că plata despăgubirilor către reclamantă s-a făcut.

Respectarea prevederilor Legii nr. 381/2002, Normelor metodologice de aplicare a acestei legi de către reclamantă rezultă și din procesele verbale de constatare și evaluare a pagubelor la culturile agricole - constatare definitivă - atașate ca anexe la raportul de expertiză întocmit în cauză (filele 163 - 170). Din cel mai sus arătate rezultă că obiectul litigiului poartă asupra nivelului despăgubirilor acordate reclamantei iar nu cu privire la îndreptățirea acesteia la acordarea despăgubirilor, fapt ce a fost recunoscut prin plata acestora, astfel că excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale prin completarea la întâmpinarea formulată în cauză este neîntemeiată.

Referitor la fondul cauzei se reține ca potrivit art. 8 lit. a) din Legea nr. 381/2002 privind acordarea despăgubirilor în caz de calamități naturale în agricultură despăgubirile se acordă producătorilor agricoli pentru culturile agricole și plantațiile afectate de calamitățile naturale, numai pentru daune ce depășesc 30% din producție, nivelul maxim al despăgubirilor fiind de 70% din cheltuielile efectuate până la data producerii fenomenului. Potrivit art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 636/2007 sumele maxime ce se acordă ca despăgubire pe unitatea de suprafață sunt: a) grâu, secară, triticale - 750 lei/ha c) rapiță - 600 lei/ha În alin. (2) al aceluiași articol se arată că nivelul maxim al despăgubirilor prevăzute la alin. (1) reprezintă 70% din cheltuielile efectuate până la data producerii fenomenului.

Din analiza dispozițiilor art. 2 alin. (1) și (2) din H.G. nr. 636/2007 rezultă în mod evident că prin acestea se plafonează în contradicție cu dispozițiile art. 8 lit. a) din Legea nr. 381/2002, act normativ cu forță superioară în aplicarea căruia a fost adoptat, cheltuielile efectuate de producătorii agricoli, rezultând printr-un calcul simplu că acestea nu pot fi în nici o situație mai mari de 1071,42 lei/ha în cazul culturilor de grâu și de 875,14 lei/ha în cazul culturilor de rapiță. Aceste cheltuieli nu corespund nici devizelor cadru ale culturii invocate în cauză de către pârâte și despre care se precizează că au fost elaborate de Institutul de Economie Agrară și însușite de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale care prevăd pentru anul agricol 2006 -2007 cheltuieli medii de 1081,14 lei/ha la cultura de grâu și 867,68 lei/ha la cultura de rapiță.

Aceste culturi au fost înființate, reprezentantul D.A.D.R. Dolj, reprezentantul D.G.F.P.C.S. Dolj, inspectorul societății de asigurări se reține că diferența între despăgubirile primite de reclamantă și cele la care aceasta era îndreptățită este de 138.340 lei (120.318 lei la cultura de grâu și 18.022 lei la cultura de rapiță) determinate de expert prin raportul de expertiză efectuat în cauză.

Nu au fost reținute ca întemeiate criticile formulate de reclamantă în sensul că în mod nejustificat expertul a avut în vedere la calcularea despăgubirilor și elementul franciză, deoarece acesta trebuie scăzut din despăgubirile totale acordate reprezentând partea de 30% reglementată legal pentru care nu se plătesc despăgubiri [art. 8 lit. a) din Legea nr. 381/2002 privind acordarea despăgubirilor în caz de calamități naturale, arată că se acordă producătorilor agricoli despăgubiri pentru culturile agricole și plantațiile afectate de calamitățile naturale, numai pentru daune ce depășesc 30% din producție]. Astfel, se garantează și aplicarea legii în mod egal subiecților de drept la care aceasta se referă, fiind injust ca unui producător agricol ce a suferit daune de 30% să nu i se acorde nici o despăgubire iar unui alt producător agricol ce a suferit daune mai mari de 30% să i se acorde despăgubirea în raport de gradul integral de dăunare.

De asemenea, va fi respins ca neîntemeiat capătul de cerere prin care reclamanta solicită prin precizarea la acțiune anularea actelor administrative emise de pârâții M.A.D.R. și D.A.D.R. în soluționarea contestațiilor formulate de reclamantă reținându-se că în cauză nu s-a făcut dovada existenței unor asemenea acte, dimpotrivă prin acțiunea introductivă arătându-se de către reclamantă că la plângerile sale formulate în procedura prealabilă nu s-a răspuns, fapt necontestat în speță de către pârâte. În consecință, potrivit art. 18 din Legea contenciosului administrativ se va admite în parte acțiunea formulată de reclamantă așa cum a fost precizată, potrivit considerentelor mai sus arătate. La plata diferenței de despăgubiri cuvenite reclamantei au fost obligați pârâții D.A.D.R.

Dolj, autoritatea care face efectiv plata despăgubirilor și pârâtul M.A.D.R. care asigură fondurile necesare efectuării plății potrivit art. 5 din H.G. nr. 636/2007. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au formulat recurs pârâții D.A.D.R. Dolj, Guvernul României și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. În motivarea recursului său pârâta D.A.D.R. Dolj a arătat, în esență, că instanța de fond a apreciat greșit cheltuielile efectuate de reclamantă ca fiind recunoscute prin semnarea proceselor verbale de constatare și evaluare a pagubelor la culturile agricole. Instanța de fond a mai arătat pârâta, a ignorat Ordinul nr. 419/2002 al Ministrului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor pentru aplicarea normelor metodologice ale Legii nr. 381/2007.

Potrivit art. 7 pct. 8 și 9 din Norme, documentele din dosarul de despăgubiri trebuie să ateste cheltuielile ce se înscriu în devizul cadru al culturii, devizele cadru și tehnologiile specifice pentru fiecare cultură agricolă sunt cele elaborate de Institutul de Economie Agrară, însușite de M.A.A.P., rațiunea legiuitorului fiind de a stabili o practică unitară pentru toți producătorii agricoli în scopul de a evita calcule infinite și discriminări privind despăgubirile acordate. În motivarea recursului său, pârâtul Guvernul României a arătat , în esență, următoarele: Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 381/2002, pentru culturile agricole și plantațiile afectate de calamități naturale, se stabilește nivelul maxim al despăgubirii ca fiind de 70% din cheltuielile efectuate până la data producerii fenomenului.

Textul legii se referă la nivelul maxim al despăgubirilor - 70%, deci la sume care reprezintă procent din cheltuielile efectuate până la data producerii fenomenului până la limita de 70% inclusiv. Despăgubirile urmează a se acorda diferențiat pe culturi, având în vedere devizele cadru și tehnologiile specifice pentru fiecare cultură agricolă elaborate de Institutul de Economie Agrară, precum și nivelul mediu al cheltuielilor efectuate până la data producerii fenomenelor naturale, în condițiile în care prevederile legale stabilesc un nivel al despăgubirilor de până la 70% din cheltuielile efectuate.

Legea nr. 381/2002 stabilește acordarea despăgubirilor numai pentru daune ce depășesc 30% din producție, cu precizarea că nivelul maxim al despăgubirilor este de 70% din cheltuielile efectuate până la data producerii fenomenului; deci textul de lege se referă la nivelul maxim ai despăgubirilor -70%>, adică la sume ce reprezintă procent din cheltuielile efectuate până la limita de 70% inclusiv. Or, dispozițiile art. 2 din H.G. nr. 636/2007 (astfel cum au fost completate prin pct. 2 al articolului unic la H.G. nr. 1202/2007) prin care sunt indicate culturile calamitate și sumele maxime ce se acordă ca despăgubire pe unitate de suprafață (cu precizarea că nivelul maxim al despăgubirilor reprezintă 70% din cheltuielile efectuate până la data producerii fenomenului) respectă prevederile Legii nr. 381/2002 dat fiind că dauna totală de 100%, este daună ce depășește 30%> iar sumele maxime acordate diferențiat pe culturi sunt până la limita de 70% prevăzută de lege.

Față de dispozițiile legale mai sus arătate, este evident că solicitarea reclamantei excede voinței legiuitorului care a avut în vedere procentul de 70%> ca limită maximă, suma acordată putând fi 70% din cheltuieli sau un procent mai mic și nu ca unică variantă. Sumele maxime ce se acordă ca despăgubiri pe unitatea de suprafață, aprobate prin H.G. nr. 636/2007, cu modificările și completările ulterioare, reprezintă 70% din cheltuielile efectuate până la data producerii fenomenului, conform devizului cadru elaborat de Institutul de Economie Agrară, însușite de M.A.D.R. - în acest sens dispozițiile art. 7 alin. (8) și (9) din Ordinul nr. 419/2002 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 381/2002.

Întrucât nivelul maxim al despăgubirilor ca de altfel și procedura de constatare a stării de calamitate și respectiv de acordare a despăgubirilor sunt deci stabilite de legiuitor și preluate ca atare în H.G. nr. 636/2007 cu modificările și completările ulterioare, considerăm că instanța de judecată nu se putea substitui organismelor de specialitate, abilitate de lege și să oblige pârâții în sensul celor solicitate de reclamantă prin prezenta cerere, respectiv să anuleze parțial H.G. nr. 636/2007 și să dispună obligarea la plata despăgubirilor.

În acest sens s-a făcut vorbire despre practica instanțelor de judecată, într-o cauză similară, respectiv Sentința civilă nr. 738 din 3 noiembrie 2006, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 11820/54/2006, prin care a fost respinsă acțiunea introductivă; sentința a fost menținută prin Decizia nr. 1296 din 01 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal. În motivarea recursului său, pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a arătat, în esență, următoarele: Legea nr. 381/2002 și Ordinul nr. 419/2002 reglementează modalitatea de constituire a sumei destinate despăgubirii producătorilor agricoli, de constatare și evaluare a pagubelor produse de calamitățile naturale și modalitatea de acordare a despăgubirilor.

M.A.P.D.R. , ca organ de specialitate al administrației publice centrale cu atribuții și competențe în domeniu, are obligația de a întocmi proiectul de hotărâre pentru declararea stării de calamitate naturală și de a-l supune spre aprobare Guvernului. Dispozițiile art. 8 alin. (1) si (2) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 381/2002 prevăd că Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale elaborează proiecte de hotărâri pentru declararea stării de calamitate în agricultură, în baza informațiilor primite de la Administrația Națională de Meteorologie, privind aria de răspândire și intensitatea fenomenelor naturale care au provocat calamitarea culturilor și a informațiilor primite de la D.A.D.R.

județene. În anul 2007 a fost adoptată H.G. nr. 636/2007 prin care s-a declarat stare de calamitate naturală pentru culturile de grâu, secară, triticale, orz, orzoaica, rapiță, porumb boabe și floarea soarelui, modificată și completată prin H.G. nr. 1202/2007. Această măsură a fost dispusă în raport de importanța culturilor agricole, necesare hranei populației și animalelor, în funcție de întinderea fenomenului de secetă pe areal extins și a fondurilor limitate alocate la nivel de țară in vederea despăgubirii (530.000 mii).

Proiectul actului normativ a fost inițiat de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, fiind avizat de Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Ministerul Economiei și Finanțelor și, sub aspectul legalității, de către Ministerul Justiției și a fost avizat favorabil de Consiliul Legislativ, hotărârea fiind emisă în temeiul art. 108 din Constituție, al art. 14 din Legea nr. 381/2002, astfel încât cauzele de nulitate urmează a fi cercetate prin raportare la aceste dispoziții, respectiv dacă hotărârea vine sau nu în contradicției cu dispozițiile legale arătate. Considerăm că dispozițiile hotărârii sunt legale, reclamanta nefăcând dovada existenței uneia dintre cauzele care atrag nulitatea actului.

Instanța de fond a reținut că „prin art. 2 alin. (1) și (2) din H.G. nr. 636/2007 se creează o plafonare contrată Legii nr. 381/2002 a cheltuielilor efectuate de producătorii agricoli cu culturile lor...". Pentru a reține în acest sens, instanța a plecat însă de la ideea greșită că, la acordarea despăgubirilor pentru calamități, se iau în calcul sumele trecute în procesele-verbale de către producătorii agricoli. Ori, este evident că acest aspect nu corespunde realității, legiuitorul neputând lăsa la libera apreciere a persoanelor îndreptățite la despăgubire (producătorii agricoli) valoarea sumelor ce urmează a fi încasate de către aceștia cu titlu de despăgubire. În realitate, aceste sume se cenzurează de către D.A.D.R.

și M.A.P.D.R., ele fiind stabilite de către Institutul de Economie Agrară prin devizele-cadru și tehnologiile specifice pentru fiecare cultură agricolă. Analizând actele dosarului, motivele de recurs invocate de recurentă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte reține incidența în speță a motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9, întrucât hotărârea atacată este dată cu aplicarea greșită a legii, având în vedere considerentele în continuare arătate. Legea nr. 381 din 13 iunie 2002 reglementează acordarea despăgubirilor în caz de calamități naturale în agricultură, stabilind prin art. 8 alin (1) lit. a) că pentru culturile agricole și plantațiile afectate acestea se acordă numai pentru daune ce depășesc 30% din producție, nivelul maxim al despăgubirii fiind de 70% din cheltuielile efectuate până la data producerii fenomenului.

Prin H.G. nr. 636/2007 a fost declarată stare de calamitate naturală în zonele în care anumite culturi au fost afectate de seceta excesivă din iarna 2006 – 2007 și primăvara anului 2007. Acest act normativ a stabilit, prin art. 2 alin. (1), culturile agricole afectate pentru care se acordă despăgubiri și sumele maxime ce se acordă cu acest titlu pe unitatea de suprafață, precizându-se prin alin. (2) că nivelul maxim astfel stabilit reprezintă 70% din cheltuielile efectuate până la data producerii fenomenului și se acordă numai pentru daune ce depășesc 30% din producție. Același act normativ prevede, prin art. 3, că procedura de calcul și de acordare a despăgubirilor aferente calamităților naturale, astfel declarate, este prevăzută de Legea nr. 381/2002, cu modificările ulterioare, precum și Ordinul M.A.A.P.

nr. 419/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a acestei legi. Hotărârea de Guvern nr. 637/2007 a fost modificată și completată prin H.G. nr. 1202/2007 numai în ceea ce privește culturile și zonele ce se declară calamitate, stabilindu-se sumele maxime ce se acordă pe unitatea de suprafață și pentru culturile de porumb boabe și floarea-soarelui, precum și prin H.G. nr. 1571/ 2007, sub aspectul fondurilor necesare acordării despăgubirilor. În sensul dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 381/2002, preluate ca atare și prin art. 2 din H.G. nr. 646/2007 modificată și completată prin H.G. nr. 1202/2007, despăgubirile nu pot depăși limita maximă de 70% de cheltuielile efectuate până la data producerii fenomenului.

Despăgubirile se acordă diferențiat pe culturi după anumite criterii, printre care și acela al nivelului mediu al cheltuielilor efectuate până la momentul respectiv și nicidecum prin raportare la un cuantum al cheltuielilor respective determinat pe baza propriei aprecieri a solicitantului. Sumele maxime ce se acordă ca despăgubiri pe unitatea de suprafață, diferențiat pe culturi aprobate prin H.G. nr. 636/2007, cu modificările aduse prin H.G. nr. 1202/2007 reprezintă 70% din cheltuielile efectuate până la data producerii fenomenului, stabilite conform devizelor-cadru și tehnologiilor specifice pentru fiecare cultură agricolă elaborate de Institutul de Economie Agrară, cu respectarea prevederilor art. 7 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 381/2002, fiind corect raportate și la posibilitățile financiare, respectiv la suma aprobată prin bugetul de stat pentru anul 2007, prin suplimentarea bugetului M.A.D.R., în condițiile legii.

Prin dispozițiile a căror neconformitate cu legea s-a invocat, nu a fost stabilită, așadar, o sumă fixă ce se acordă tuturor producătorilor, fără o analiză în concret a daunei, cum a pretins reclamanta ci doar cuantumul maxim al sumei ce se poate acorda pentru fiecare cultură pe unitatea de suprafață, ca reprezentând 70% din cheltuielile efectuate până la data producerii calamității, determinate în condițiile anterior arătate, procedura de calcul și de acordare în concret a despăgubirilor, pentru fiecare daună, fiind cea prevăzută de Legea nr. 381/2002 și Normele metodologice de aplicare a acesteia, astfel cum se prevede în mod expres prin art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 636/2007.

Prin urmare, cum prin dispozițiile normative în discuție nu s-a stabilit plata acestei sume maxime pe unitatea de suprafață, ca unică modalitate de acordare a despăgubirilor, iar cuantumul cheltuielilor efectuate până la data producerii fenomenului avut în vedere la stabilirea nivelului maxim al despăgubirilor pe unitatea de suprafață, acordate în condițiile Legii nr. 381/2002, a fost corect determinat prin raportare la devizele-cadru și tehnologie specifice pentru fiecare cultură agricolă elaborate de Institutul de Economie Agrară și însușite de M.A.D.R., concluzia primei instanțe în sensul că s-ar fi realizat o uniformizare a daunelor, iar în lipsa posibilităților de a se distinge pentru fiecare caz în parte despăgubirea nu concordă cu spiritul și litera legii, nu este justificată.

Față de cele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin.(1) și (3) coroborat cu art. 304 pct. a) C. proc. civ., va admite recursurile, modificând sentința atacată în sensul respingerii acțiunii reclamantei. În consecință, va fi admisă cererea de intervenție formulată de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Guvernul României, Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și D.A.D.R. Dolj împotriva sentinței civile nr. 180 din 15 mai 2009 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge ca nefondată acțiunea reclamantei SC O. SA Craiova. Admite cererea de intervenție formulată de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 februarie 2010.