ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 636/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 636/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta SC

O. SA Craiova la data de 4 decembrie 2007 a formulat cererea de

chemare

în judecată a pârâților Guvernul României, Direcția pentru

Agricultura și

Dezvoltare Dolj, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța

să se dispună:

1)

Anularea

în parte a H.G. nr. 636 din 20 iunie 2007 privind declararea stării de

calamitate naturală în agricultură pentru culturile însămânțate

în toamna anului 2001

și

primăvara anului 2007 și pentru stabilirea cuantumului maxim al sumei

ce poate fi

acordată ca despăgubire, respectiv art. 2 din

actul normativ sus menționat.

2) Obligarea

pârâtei D.A.D.R. Dolj să

plătească reclamantei cu titlu de despăgubiri

suma de 248.351 lei reprezentând diferența de despăgubiri

neacordată în condițiile legii.

3) Obligarea pârâților în

solidar la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că este producător agricol în

sensul art.

16

din Legea nr. 381/2002 privind acordarea despăgubirilor în caz de

calamități naturale în agricultură.

În această

calitate, în toamna anului 2006 - primăvara anului 2007 a înființat

culturi agricole, respectiv

4230 ha grâu și 1557 ha rapiță, culturi care au fost

calamitate natural de seceta excesivă

și persistentă în timp, gradul de dăunare fiind de

67,30%

la grâu și 34,60% la rapiță, cheltuielile efective până la

data producerii fenomenului fiind de 1134,76 lei/ha grâu și

1119

lei/ha rapiță.

În temeiul

dispozițiilor Legii nr. 381/2002 era îndreptățită la

despăgubiri, iar

conform dispozițiilor art. 8 alin. (1) lit. a) din legea sus

citată „nivelul maxim al despăgubirii este de 70% din cheltuielile

efectuate până la data producerii fenomenului".

Reclamanta a

susținut că prin „cheltuieli efectuate" legiuitorul a vizat

cheltuielile efective ale fiecărui producător agricol, făcute cu

respectarea tehnologiilor specifice

fiecărei culturi raportat la gradul de productivitate

scontat.

În urma demersurilor efectuate, D.A.D.R.

Dolj a acordat reclamantei despăgubiri în sumă de 1.687.848 lei

pentru grâu și 61.355 lei pentru rapiță, dar calculul

despăgubirilor s-a făcut eronat, respectiv nu s-au luat în

considerare cheltuielile

efective -

așa cum statuează textul de lege - ci cheltuielile maxime stabilite

unilateral

prin art. 2 din H.G. nr. 636/2007, respectiv 1071,42 lei/ha

grâu și 1000 lei /ha rapiță.

Prin luarea în

considerare a altor cheltuieli decât cele efective - așa cum impune

legea - SC O. SA a fost

prejudiciată cu suma de 248.351 lei.

Acest prejudiciu s-a creat

datorită aplicării art. 2 din H.G. nr. 636/2007 care

este nelegal în parte, respectiv în măsura

în care stabilește cheltuielile efective, prin

indicarea sumelor

fixe din alin. (1) cu privire la care în alin. (2) se precizează că

reprezintă „70% din cheltuielile

efectuate", fapt eronat, ele neputînd reprezenta decât

„70% din

cheltuielile stabilite de guvern".

Astfel, prin art. 2 din H.G. nr.

636/2007 sunt încălcate dispozițiile exprese ale art. 8 alin. (1)

lit. a) din Legea nr. 381/2002, care stabilește clar și precis

nivelul maxim al despăgubirilor, fără a abilita în vreun fel

Guvernul să modifice acest nivel: cheltuielile efectuate la care trebuie

raportată cota de 70% sunt „cheltuielile efectuate de fiecare

producător agricol" nicidecum cele stabilite de Guvern.

S-a precizat că prin adresa nr.

327 din 25 octombrie 2007 a solicitat pârâtei D.A.D.R. Dolj plata

diferenței de 248.351 lei iar prin adresa nr. 116 din 31 octombrie 2007 a

solicitat pârâtului Guvernul României anularea (revocarea) în parte a H.G. nr.

636/2007, dar nu a primit răspuns.

În drept acțiunea a fost

întemeiată pe dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 a

contenciosului administrativ raportat la dispozițiile Legii nr. 381/2002.

Pârâta D.A.D.R. Dolj a formulat

întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii.

În motivarea

întâmpinării pârâta a arătat că a calculat corect cheltuielile

potrivit

art. 2

din H.G. nr. 636/2007, iar la obiecțiunile formulate de reclamanta M.A.P.D.R.

- D.G.I.P.S.P. trimise D.A.D.R. Dolj, a comunicat modul de calcul al

despăgubirilor acordate producătorilor agricoli în temeiul H.G. nr.

636/2006 respectiv art. 2 alin. (2), astfel: în situația în care

cheltuielile

efectuate de producătorii

agricoli, până la producerea dunei, sunt mai mari de 1071,4

lei/ha,

se va acorda ca despăgubire, suma maximă de 750,0 lei/ha, (sumă care

reprezintă 70% din cheltuieli de 1071,4 lei).

În situația în care

cheltuielile efectuate de producătorii agricoli, până la producerea

daunei, sunt mai mici de 1071,4 lei/ha, se va acorda ca despăgubire, 70%

din valoarea cheltuielilor efectuate.

Reclamanta și-a întemeiat în

drept acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 381/2002 modificată,

art. 8 alin. (1) făcând o interpretare greșită a legii în sensul

că nivelul maxim de despăgubiri este de 70% din cheltuielile efective

efectuate de fiecare producător agricol și nu 70% din cheltuielile

stabilite prin H.G. nr. 636/2007, respectiv 1071,42 lei la

grâu și 857,14 lei la rapiță, solicitând

anularea în parte a H.G. nr. 636/2007 respectiv art. 2.

Prin sentința civilă nr.

180 din data de 15 mai 2009, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios

administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea, a respins cererea

de intervenție accesorie, a anulat în parte H.G. nr. 636 din 20 iunie 2007,

a obligat pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

prin D.A.D.R. Dolj să plătească reclamantei suma de 138.340 lei

cu titlu de despăgubiri, de asemenea a obligat pârâții la plata sumei

de 10004,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată către reclamant .

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut în esență

următoarele:

Nu poate fi reținută

excepția inadmisibilității acțiunii reclamantei ca urmare a

neparcurgerii de către aceasta a procedurii reglementate de Legea nr.

381/2002 și Normele metodologice de aplicare a acestei legi aprobate prin

Ordinul nr. 419/2002 deoarece în cauză este demonstrat prin adresa nr. 153

din 17 septembrie 2007 a SC O. SA înregistrată la D.A.D.R. Dolj sub nr.

8339 din 17 septembrie 2007 (fila 10) că documentația privind

despăgubirile cuvenite pentru calamități naturale la culturile

de grâu și rapiță a fost înaintată D.A.D.R. Dolj cu adresa

nr. 2691 din 11 mai 2007 iar în contul reclamantei s-au vărsat o sumă

de bani reprezentând despăgubiri, suma considerată însă de

reclamantă ca fiind insuficientă.

De asemenea, prin adresa nr. 8506

din 24 septembrie 2007 (fila 11) pârâta D.A.D.R. Dolj confirmă faptul

că s-a făcut verificarea documentației depusă de

reclamantă privind despăgubirile cuvenite, s-au respectat prevederile

Legii nr. 381/2002, Normelor metodologice de aplicare a acestei legi și H.G.

nr. 636/2007 și implicit confirmă faptul că plata

despăgubirilor către reclamantă s-a făcut.

Respectarea

prevederilor Legii nr. 381/2002, Normelor metodologice de aplicare a

acestei legi de către

reclamantă rezultă și din procesele verbale de constatare

și

evaluare a pagubelor la culturile

agricole - constatare definitivă - atașate ca anexe la

raportul

de expertiză întocmit în cauză (filele 163 - 170).

Din cel mai

sus arătate rezultă că obiectul litigiului poartă asupra

nivelului

despăgubirilor

acordate reclamantei iar nu cu privire la îndreptățirea acesteia la

acordarea despăgubirilor, fapt ce a fost recunoscut prin plata acestora,

astfel că

excepția

inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtul Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale prin completarea la

întâmpinarea

formulată în cauză este neîntemeiată.

Referitor la fondul cauzei se

reține ca potrivit art. 8 lit. a) din Legea nr.

381/2002 privind acordarea despăgubirilor în caz de

calamități naturale în agricultură

despăgubirile se acordă

producătorilor agricoli pentru culturile agricole și plantațiile

afectate de calamitățile naturale, numai pentru daune ce

depășesc 30% din producție,

nivelul maxim al despăgubirilor fiind de 70% din cheltuielile

efectuate până la data

producerii fenomenului.

Potrivit art. 2 alin. (1) din H.G.

nr. 636/2007 sumele maxime ce se acordă ca despăgubire pe unitatea de

suprafață sunt:

a) grâu, secară, triticale -

750 lei/ha

c)

rapiță

- 600 lei/ha

În alin. (2) al

aceluiași articol se arată că nivelul maxim al despăgubirilor

prevăzute la alin. (1) reprezintă 70% din cheltuielile efectuate

până la data producerii

fenomenului.

Din analiza dispozițiilor art.

2 alin. (1) și (2) din H.G. nr. 636/2007 rezultă în mod evident

că prin acestea se plafonează în contradicție cu

dispozițiile art. 8 lit. a) din

Legea

nr. 381/2002, act normativ cu forță superioară în aplicarea

căruia a fost adoptat,

cheltuielile efectuate de producătorii

agricoli, rezultând printr-un calcul simplu că acestea nu pot fi în nici o

situație mai mari de 1071,42 lei/ha în cazul culturilor de grâu și de

875,14 lei/ha în cazul culturilor de rapiță.

Aceste cheltuieli nu corespund nici

devizelor cadru ale culturii invocate în cauză de către pârâte

și despre care se precizează că au fost elaborate de Institutul

de

Economie Agrară și

însușite de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale care

prevăd pentru anul agricol 2006 -2007

cheltuieli medii de 1081,14

lei/ha la cultura de grâu și 867,68 lei/ha la cultura de rapiță.

Aceste culturi au fost

înființate, reprezentantul D.A.D.R. Dolj, reprezentantul D.G.F.P.C.S.

Dolj, inspectorul societății de asigurări se reține că

diferența între despăgubirile primite de reclamantă și cele

la care aceasta era îndreptățită este de 138.340 lei (120.318

lei la cultura de grâu și 18.022 lei la cultura de rapiță)

determinate de expert prin raportul de expertiză efectuat în cauză.

Nu au fost

reținute ca întemeiate criticile formulate de reclamantă în sensul

că în

mod

nejustificat expertul a avut în vedere la calcularea despăgubirilor

și elementul franciză, deoarece acesta trebuie scăzut din

despăgubirile totale acordate reprezentând

partea de 30% reglementată legal pentru care nu se plătesc

despăgubiri [art. 8 lit. a) din

Legea nr. 381/2002 privind

acordarea despăgubirilor în caz de calamități naturale,

arată că se acordă producătorilor agricoli despăgubiri

pentru culturile agricole și

plantațiile

afectate de calamitățile naturale, numai pentru daune ce

depășesc 30% din

producție].

Astfel, se garantează și

aplicarea legii în mod egal subiecților de drept la care aceasta se

referă, fiind injust ca unui producător agricol ce a suferit daune de

30% să

nu i se acorde nici o

despăgubire iar unui alt producător agricol ce a suferit daune mai

mari

de 30% să i se acorde despăgubirea în raport de gradul integral de

dăunare.

De asemenea, va fi respins ca

neîntemeiat capătul de cerere prin care reclamanta solicită prin

precizarea la acțiune anularea actelor administrative emise de

pârâții M.A.D.R. și D.A.D.R. în soluționarea contestațiilor

formulate de reclamantă reținându-se că în cauză nu s-a

făcut dovada existenței unor asemenea acte,

dimpotrivă prin acțiunea introductivă arătându-se

de către reclamantă că la plângerile

sale formulate în

procedura prealabilă nu s-a răspuns, fapt necontestat în speță

de către pârâte.

În consecință, potrivit

art. 18 din Legea contenciosului administrativ se va admite în parte

acțiunea formulată de reclamantă așa cum a fost

precizată, potrivit considerentelor mai sus arătate.

La plata diferenței de

despăgubiri cuvenite reclamantei au fost obligați pârâții

D.A.D.R. Dolj, autoritatea care face efectiv

plata despăgubirilor și pârâtul M.A.D.R. care asigură fondurile

necesare efectuării plății potrivit art. 5 din H.G. nr.

636/2007.

Împotriva acestei hotărâri, în

termen legal, au formulat recurs pârâții D.A.D.R. Dolj, Guvernul României

și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

În motivarea recursului său

pârâta D.A.D.R. Dolj a arătat, în esență, că instanța

de fond a apreciat greșit cheltuielile efectuate de reclamantă ca

fiind recunoscute prin semnarea proceselor verbale de constatare și

evaluare a pagubelor la culturile agricole.

Instanța de fond a mai

arătat pârâta, a ignorat Ordinul nr. 419/2002 al Ministrului Agriculturii,

Alimentației și Pădurilor pentru aplicarea normelor metodologice

ale Legii nr. 381/2007. Potrivit art. 7 pct. 8 și 9 din Norme, documentele

din dosarul de despăgubiri

trebuie

să ateste cheltuielile ce se înscriu în devizul cadru al culturii,

devizele cadru și

tehnologiile specifice pentru fiecare

cultură agricolă sunt cele elaborate de Institutul de Economie

Agrară, însușite de M.A.A.P., rațiunea legiuitorului fiind de a

stabili o

practică unitară pentru

toți producătorii agricoli în scopul de a evita calcule infinite

și

discriminări privind

despăgubirile acordate.

În motivarea

recursului său, pârâtul Guvernul României a arătat , în esență,

următoarele:

Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea

nr. 381/2002, pentru culturile agricole și plantațiile afectate de

calamități naturale, se stabilește nivelul maxim al

despăgubirii ca fiind de 70% din cheltuielile efectuate până la data

producerii fenomenului. Textul legii se referă la nivelul maxim al

despăgubirilor - 70%, deci la sume care reprezintă procent din

cheltuielile efectuate până la data producerii fenomenului până la limita

de 70% inclusiv.

Despăgubirile urmează a se

acorda diferențiat pe culturi, având în vedere devizele cadru și

tehnologiile specifice pentru fiecare cultură agricolă elaborate de

Institutul de Economie Agrară, precum și nivelul mediu al

cheltuielilor efectuate până la data producerii fenomenelor naturale, în

condițiile în care prevederile legale stabilesc un nivel al

despăgubirilor de până la 70% din cheltuielile efectuate.

Legea nr. 381/2002 stabilește

acordarea despăgubirilor numai pentru daune ce depășesc 30% din

producție, cu precizarea că nivelul maxim al despăgubirilor este

de 70% din cheltuielile efectuate până la data producerii fenomenului;

deci textul de lege se referă la nivelul maxim ai despăgubirilor

-70%>, adică la sume ce reprezintă procent din cheltuielile

efectuate până la limita de 70% inclusiv. Or, dispozițiile art. 2 din

H.G. nr. 636/2007 (astfel cum au fost completate prin pct. 2 al articolului

unic la H.G. nr. 1202/2007) prin care sunt indicate culturile calamitate

și sumele maxime ce se acordă ca despăgubire pe unitate de

suprafață (cu precizarea că nivelul maxim al despăgubirilor

reprezintă 70% din cheltuielile efectuate până la data producerii

fenomenului) respectă prevederile Legii nr. 381/2002 dat fiind că

dauna totală de 100%, este daună ce depășește 30%>

iar sumele maxime acordate diferențiat pe culturi sunt până la limita

de 70% prevăzută de lege.

Față de dispozițiile

legale mai sus arătate, este evident că solicitarea reclamantei

excede voinței legiuitorului care a avut în vedere procentul de 70%> ca

limită maximă, suma acordată putând fi 70% din cheltuieli sau un

procent mai mic și nu ca unică variantă.

Sumele maxime ce se acordă ca

despăgubiri pe unitatea de suprafață, aprobate prin H.G. nr. 636/2007,

cu modificările și completările ulterioare, reprezintă 70%

din cheltuielile efectuate până la data producerii fenomenului, conform

devizului cadru elaborat de Institutul de Economie Agrară, însușite

de M.A.D.R. - în acest sens dispozițiile art. 7 alin. (8) și (9) din

Ordinul nr. 419/2002 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 381/2002.

Întrucât nivelul maxim al

despăgubirilor ca de altfel și procedura de constatare a stării

de calamitate și respectiv de acordare a despăgubirilor sunt deci

stabilite de legiuitor și preluate ca atare în H.G. nr. 636/2007 cu

modificările și completările ulterioare, considerăm că

instanța de judecată nu se putea substitui organismelor de

specialitate, abilitate de lege și să oblige pârâții în sensul

celor solicitate de reclamantă prin prezenta cerere, respectiv să

anuleze parțial H.G. nr. 636/2007 și să dispună obligarea

la plata despăgubirilor.

În acest sens s-a făcut vorbire

despre practica instanțelor de judecată, într-o cauză

similară, respectiv Sentința civilă nr. 738 din 3 noiembrie 2006,

pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios

administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 11820/54/2006, prin care a fost

respinsă acțiunea introductivă; sentința a fost

menținută prin Decizia nr. 1296 din 01 martie 2007 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția contencios

administrativ și fiscal.

În motivarea

recursului său, pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării

Rurale a arătat, în esență, următoarele:

Legea nr. 381/2002 și Ordinul

nr. 419/2002 reglementează modalitatea de constituire a sumei destinate

despăgubirii producătorilor agricoli, de constatare și evaluare

a pagubelor produse de calamitățile naturale și modalitatea de

acordare a despăgubirilor. M.A.P.D.R. , ca organ de specialitate al administrației

publice centrale cu atribuții și competențe în domeniu, are

obligația de a întocmi proiectul de hotărâre pentru declararea

stării de calamitate naturală și de a-l supune spre aprobare

Guvernului.

Dispozițiile art. 8 alin. (1)

si (2) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 381/2002 prevăd

că Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale

elaborează proiecte de hotărâri pentru declararea stării de

calamitate în agricultură, în baza informațiilor primite de la

Administrația Națională de Meteorologie, privind aria de

răspândire și intensitatea fenomenelor naturale care au provocat

calamitarea culturilor și a informațiilor primite de la D.A.D.R. județene.

În anul 2007 a fost adoptată H.G.

nr. 636/2007 prin care s-a declarat stare de calamitate naturală pentru

culturile de grâu, secară, triticale, orz, orzoaica, rapiță,

porumb boabe și floarea soarelui, modificată și completată

prin H.G. nr. 1202/2007.

Această măsură a fost

dispusă în raport de importanța culturilor agricole, necesare hranei

populației și animalelor, în funcție de întinderea fenomenului

de secetă pe areal extins și a fondurilor limitate alocate la nivel

de țară in vederea despăgubirii (530.000 mii).

Proiectul actului normativ a fost inițiat

de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale,

fiind avizat de Ministerul Internelor și Reformei Administrative și

Ministerul Economiei și Finanțelor și, sub aspectul

legalității, de către Ministerul Justiției și a fost

avizat favorabil de Consiliul Legislativ, hotărârea fiind emisă în

temeiul art. 108 din Constituție, al art. 14 din Legea nr. 381/2002,

astfel încât cauzele de nulitate urmează a fi cercetate prin raportare la

aceste dispoziții, respectiv dacă hotărârea vine sau nu în

contradicției cu dispozițiile legale arătate. Considerăm

că dispozițiile hotărârii sunt legale, reclamanta nefăcând

dovada existenței uneia dintre cauzele care atrag nulitatea actului.

Instanța de fond a reținut

că „prin art. 2 alin. (1) și (2) din H.G. nr. 636/2007 se

creează o plafonare contrată Legii nr. 381/2002 a cheltuielilor

efectuate de producătorii agricoli cu culturile

lor...".

Pentru a reține în acest sens, instanța a

plecat însă de la ideea greșită că, la acordarea

despăgubirilor pentru calamități, se iau în calcul sumele

trecute în procesele-verbale de către producătorii agricoli. Ori,

este evident că acest aspect nu corespunde realității,

legiuitorul neputând lăsa la libera apreciere a persoanelor

îndreptățite la despăgubire (producătorii agricoli)

valoarea sumelor ce urmează a fi încasate de către aceștia cu

titlu de despăgubire. În realitate, aceste sume se cenzurează de

către D.A.D.R. și M.A.P.D.R., ele fiind stabilite de către

Institutul de Economie Agrară prin devizele-cadru și tehnologiile

specifice pentru fiecare cultură agricolă.

Analizând actele dosarului, motivele

de recurs invocate de recurentă și examinând cauza sub toate

aspectele, conform art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte reține

incidența în speță a motivului de nelegalitate prevăzut de

art. 304 pct. 9, întrucât hotărârea atacată este dată cu

aplicarea greșită a legii, având în vedere considerentele în

continuare arătate.

Legea nr. 381 din 13 iunie 2002

reglementează acordarea despăgubirilor în caz de calamități

naturale în agricultură, stabilind prin art. 8 alin (1) lit. a) că

pentru culturile agricole și plantațiile afectate acestea se

acordă numai pentru daune ce depășesc 30% din producție,

nivelul maxim al despăgubirii fiind de 70% din cheltuielile efectuate

până la data producerii fenomenului.

Prin H.G. nr. 636/2007 a fost

declarată stare de calamitate naturală în zonele în care anumite

culturi au fost afectate de seceta excesivă din iarna 2006 – 2007 și

primăvara anului 2007.

Acest act normativ a stabilit, prin

art. 2 alin. (1), culturile agricole afectate pentru care se acordă

despăgubiri și sumele maxime ce se acordă cu acest titlu pe

unitatea de suprafață, precizându-se prin alin. (2) că nivelul

maxim astfel stabilit reprezintă 70% din cheltuielile efectuate până

la data producerii fenomenului și se acordă numai pentru daune ce

depășesc 30% din producție.

Același act normativ prevede,

prin art. 3, că procedura de calcul și de acordare a

despăgubirilor aferente calamităților naturale, astfel

declarate, este prevăzută de Legea nr. 381/2002, cu modificările

ulterioare, precum și Ordinul M.A.A.P. nr. 419/2002 pentru aprobarea

Normelor metodologice de aplicare a acestei legi.

Hotărârea de Guvern nr. 637/2007

a fost modificată și completată prin H.G. nr. 1202/2007 numai în

ceea ce privește culturile și zonele ce se declară calamitate,

stabilindu-se sumele maxime ce se acordă pe unitatea de

suprafață și pentru culturile de porumb boabe și

floarea-soarelui, precum și prin H.G. nr. 1571/ 2007, sub aspectul

fondurilor necesare acordării despăgubirilor.

În sensul dispozițiilor art. 8

alin. (1) din Legea nr. 381/2002, preluate ca atare și prin art. 2 din

H.G. nr. 646/2007 modificată și completată prin H.G. nr. 1202/2007,

despăgubirile nu pot depăși limita maximă de 70% de

cheltuielile efectuate până la data producerii fenomenului.

Despăgubirile se acordă

diferențiat pe culturi după anumite criterii, printre care și

acela al nivelului mediu al cheltuielilor efectuate până la momentul

respectiv și nicidecum prin raportare la un cuantum al cheltuielilor

respective determinat pe baza propriei aprecieri a solicitantului.

Sumele maxime ce se acordă ca

despăgubiri pe unitatea de suprafață, diferențiat pe

culturi aprobate prin H.G. nr. 636/2007, cu modificările aduse prin H.G.

nr. 1202/2007 reprezintă 70% din cheltuielile efectuate până la data

producerii fenomenului, stabilite conform devizelor-cadru și tehnologiilor

specifice pentru fiecare cultură agricolă elaborate de Institutul de

Economie Agrară, cu respectarea prevederilor art. 7 din Normele

metodologice de aplicare a Legii nr. 381/2002, fiind corect raportate și

la posibilitățile financiare, respectiv la suma aprobată prin

bugetul de stat pentru anul 2007, prin suplimentarea bugetului M.A.D.R., în

condițiile legii.

Prin dispozițiile a căror

neconformitate cu legea s-a invocat, nu a fost stabilită, așadar, o

sumă fixă ce se acordă tuturor producătorilor,

fără o analiză în concret a daunei, cum a pretins reclamanta ci

doar cuantumul maxim al sumei ce se poate acorda pentru fiecare cultură pe

unitatea de suprafață, ca reprezentând 70% din cheltuielile efectuate

până la data producerii calamității, determinate în

condițiile anterior arătate, procedura de calcul și de acordare

în concret a despăgubirilor, pentru fiecare daună, fiind cea

prevăzută de Legea nr. 381/2002 și Normele metodologice de

aplicare a acesteia, astfel cum se prevede în mod expres prin art. 3 alin. (1)

din H.G. nr. 636/2007.

Prin urmare, cum prin

dispozițiile normative în discuție nu s-a stabilit plata acestei sume

maxime pe unitatea de suprafață, ca unică modalitate de acordare

a despăgubirilor, iar cuantumul cheltuielilor efectuate până la data

producerii fenomenului avut în vedere la stabilirea nivelului maxim al

despăgubirilor pe unitatea de suprafață, acordate în

condițiile Legii nr. 381/2002, a fost corect determinat prin raportare la

devizele-cadru și tehnologie specifice pentru fiecare cultură

agricolă elaborate de Institutul de Economie Agrară și

însușite de M.A.D.R., concluzia primei instanțe în sensul că

s-ar fi realizat o uniformizare a daunelor, iar în lipsa posibilităților

de a se distinge pentru fiecare caz în parte despăgubirea nu concordă

cu spiritul și litera legii, nu este justificată.

Față de cele expuse,

Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin.(1) și (3) coroborat cu art. 304

pct. a) C. proc. civ., va admite recursurile, modificând sentința

atacată în sensul respingerii acțiunii reclamantei.

În consecință, va fi

admisă cererea de intervenție formulată de Ministerul

Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

Guvernul României, Ministerul Agriculturii, Pădurilor și

Dezvoltării Rurale și D.A.D.R. Dolj împotriva sentinței civile

nr. 180 din 15 mai 2009 a Curții de Apel Craiova, secția de

contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacată în sensul că respinge ca nefondată acțiunea

reclamantei SC O. SA Craiova.

Admite cererea de intervenție

formulată de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și

Dezvoltării Rurale.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 9 februarie 2010.