ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5031/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5031/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, SC A. Bârlad SA a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale și cu D.C., ministrul agriculturii și

dezvoltării rurale:

- obligarea

Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale la plata sumei de 3.152.665,96

RON cu titlu de despăgubiri pentru refuzul nejustificat, de punere în executare

a Sentinței civile nr. 1249 din 21 februarie 2011 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, irevocabilă prin Decizia

nr. 2862 din 7 iunie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal;

- obligarea

Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale la plata dobânzii legale

aferente debitului principal, calculată potrivit O.G. nr. 13/2011 de la data

expirării termenului de 30 de zile prevăzut de art. 24 din Legea nr. 554/2004

până la momentul executării efective a obligației de plată;

- obligarea pârâtului

D.C., în calitate de conducător al Ministerului Agriculturii, la plata unei

amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, pentru

nerespectarea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 24 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004 pentru punerea în executare a Sentinței civile nr. 1249 din 21

februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, irevocabilă prin Decizia nr. 2862 din 7 iunie 2012 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că este unul dintre producătorii agricoli cu

activitate în județele Vaslui și Galați, zonă care, în anul agricol 2008 -

2009, a fost afectată de condițiile meteorologice nefavorabile, în special din

cauza secetei excesive din perioada aprilie - mai 2009, care a compromis

culturile de grâu și culturile de rapiță pe care le-a cultivat, fiind așadar

îndreptățită, pentru motivul învederat, la acordarea de despăgubiri în temeiul

Legii nr. 381/2002.

Reclamanta a mai

susținut că a urmat procedurile instituite de Legea nr. 381/2002 și Ordinul nr.

419/2002, în sensul că a sesizat autoritățile locale care au constituit

comisiile prevăzute de art. 9 din lege, acestea au efectuat constatări preliminare

și apoi definitive, iar aceste constatări oficiale au, conform art. 12 din

Ordinul nr. 419/2002, valoarea unor expertize de evaluare a daunelor. La rândul

lor, comisiile au comunicat rezultatul constatărilor lor la D.A.D.R. Vaslui și

Galați care prin documentul intitulat "Situația centralizatoare parțială a

documentelor privind constatarea pagubelor produse de calamități naturale în

conformitate cu Legea nr. 381/2002" au comunicat situația calamităților și

a daunelor ce se cuvin producătorilor agricoli către Ministerul Agriculturii.

Urmare a solicitării

scrise adresate autorității pârâte și față de răspunsul primit, care în opinia

reclamantei reprezenta un refuz explicit și nejustificat de îndeplinire a

obligațiilor legale ce îi reveneau, la data de 14 octombrie 2009, prin acțiunea

introdusă la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, aceasta a solicitat instanței ca, în temeiul art. 8 din Legea nr.

554/2004 și art. 3, art. 13 și art. 14 din Legea nr. 381/2002, să constate

refuzul nejustificat al pârâtului Ministerului Agriculturii, Pădurilor și

Dezvoltării Rurale de a-și îndeplini obligațiile și de a fi obligat pârâtul la

plata daunelor în sumă de 3.152.665,96 RON.

Prin Sentința civilă

nr. 1249 din 21 februarie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a admis în parte cererea de chemare în

judecată obligând Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale:

i) la aprobarea

sumelor necesare pentru despăgubirea acordată potrivit Legii nr. 381/2002 și de

a transmite aprobarea către Direcțiile Generale pentru Agricultură și Industrie

Alimentară Județene;

ii) la sesizarea

Guvernului României pentru emiterea hotărârii de declarare a stării de

calamitate naturală;

iii) a respins ca

prematur capătul de cerere privind obligarea pârâtului la repararea pagubei.

Hotărârea curții de

apel a rămas irevocabilă la data de 7 iunie 2012 când, prin Decizia nr. 2862

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, a fost respins atât recursul formulat de reclamantă,

cât și recursul Ministerului Agriculturii.

A mai susținut

reclamanta că în conformitate cu art. 24 din Legea nr. 554/2004, Ministerul

Agriculturii avea obligația de a se conforma și a lua măsuri pentru punerea în

executare a hotărârii în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii

sale irevocabile dar, deși sesizat de două ori, acesta refuză să pună în

executare hotărârea instanței.

De asemenea, în cazul

în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorității

publice amenda de 20% din salariul minim pe economie pe zi de întârziere,

reclamantul având dreptul la despăgubire pentru întârziere.

A apreciat

reclamantul că se află în ipoteza reglementată de lege, pentru că pârâtul avea

obligația de a aduce la îndeplinire hotărârea instanței în 30 de zile de la

data rămânerii irevocabile a acesteia, termen care a expirat la data de 7 iulie

2012.

S-a opinat că suma de

3.152.665,96 RON reprezintă despăgubirile parțiale ce se cuvin societății

conform art. 13 și art. 14 din Legea nr. 381/2002, pentru culturile calamitate

în anul agricol 2008 - 2009, conform evaluărilor făcute de către comisiile

constituite pe lângă autoritățile locale și situațiilor centralizatoare ale

D.A.D.R. Vaslui și Galați.

Cuantumul ce se

cuvine cu titlu de despăgubiri nu a fost contestat de către pârâtul Ministerul

Agriculturii, în dosarul în care s-a pronunțat hotărârea neexecutată, astfel că

asupra întinderii prejudiciului încercat și pentru care sunt îndreptățiți la

despăgubiri, nu există nicio îndoială.

Prin Sentința nr.

5762 din 15 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă excepția inadmisibilității

acțiunii invocată de pârât. Instanța a admis excepția lipsei de obiect a

cererii, fiind respinsă în consecință acțiunea formulată.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța a reținut că prin cererea formulată reclamanta SC A.

Bârlad SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii și

Dezvoltării Rurale și ministrul agriculturii și dezvoltării rurale D.C.,

obligarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale la plata sumei de

3.152.665,96 RON, cu titlu de despăgubiri pentru refuzul nejustificat de punere

în executare a Sentinței civile nr. 1249 din 21 februarie 2011 a Curții de Apel

București, irevocabilă prin Decizia nr. 2862 din 7 iunie 2012 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, obligarea primului pârât la plata dobânzii legale

aferente debitului principal până la momentul executării efective a obligației

de plată și obligarea celui de-al doilea pârât, în calitate de ministru al

Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, la o amendă de 20% din

salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere pentru nerespectarea termenului

de 30 de zile prevăzut de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În ce privește

excepția inadmisibilității primelor 2 petite ale acțiunii, s-a reținut că

acestea se întemeiază pe art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului

administrativ, respectiv pe ipoteza în care se poate adresa instanței de

contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau

interes legitim prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de

soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite

operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului

sau interesului legitim.

S-a apreciat că

indicarea greșită a temeiului de drept nu conduce la inadmisibilitatea cererii,

din modul de formulare al acestor petite fiind evident că reclamanta face

referire la refuzul nejustificat al primului pârât Ministerul Agriculturii și

Dezvoltării Rurale de a-i soluționa cererea.

S-a apreciat fondată

excepția lipsei de obiect reținându-se că pârâtul, prin Adresa nr. 125128 din

30 septembrie 2009 înregistrată la Secretariatul General al Guvernului a

sesizat "efectele fenomenului de secetă și acordarea de despăgubiri cu

precizarea sumei estimate la nivel de țară", solicitând totodată

introducerea pe agenda de lucru a Guvernului.

De asemenea,

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a transmis Secretariatului

General al Guvernului cu Adresa nr. 68047 din 26 iunie 2012, în original,

Informarea privind efectele fenomenului de secetă și acordarea de despăgubiri

producătorilor agricoli, în baza Legii nr. 381/2002, cu nr. 12401 din 25

septembrie 2009 și documentația care a stat la baza acesteia, cu Adresa nr.

125128 din 30 septembrie 2009.

Din actele dosarului

s-a reținut că documentația care a stat la baza Informării nr. 12401 din 25

septembrie 2009 a inclus și suprafețele afectate de secetă în anul agricol 2008

- 2009, aferente județelor Vaslui și Galați, ce cuprind și suprafețele deținute

de reclamanta SC A. Bârlad SA.

În acest context

instanța fondului a apreciat că pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării

Rurale și-a îndeplinit obligația impusă de legiuitor, nicăieri în lege nefiind

dispusă obligarea Guvernului României de a emite hotărâre de Guvern într-un

anumit termen, ci doar posibilitatea acestuia de a aprecia asupra necesității

emiterii hotărârii.

Așadar, Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale a întreprins măsurile legale pentru punerea

în executare a Sentinței civile nr. 1249 din 21 februarie 2011 a Curții de Apel

București, irevocabilă, potrivit Adresei nr. 68047 din 26 iunie 2012 Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale remițând Secretariatului General al

Guvernului, în original, Informarea privind efectele fenomenului de secetă și

acordarea de despăgubiri producătorilor agricoli în baza Legii nr. 381/2002,

având nr. 12401 din 25 septembrie 2009 și documentația care a stat la baza

emiterii acesteia, transmisă cu Adresa nr. 125128 din 30 septembrie 2009.

Prima instanță a mai

constatat că reclamanta nu mai justifică un interes în susținerea cererii de

aplicare a amenzii, obligația dispusă prin hotărâre judecătorească fiind

executată, întrucât scopul amenzii judiciare civile reglementate de art. 24 din

Legea nr. 554/2004 este asigurarea executării în natură a obligației de a face.

Împotriva acestei

sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a formulat recurs reclamanta,

invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 7, 9 și art. 304

1

C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței

recurate în sensul admiterii cererii sale.

În argumentarea

motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se arată că

între dispozitivul și considerentele hotărârii recurate există contradicție

întrucât în situația în care s-a constatat că pârâții și-au îndeplinit

obligația, cererea trebuia respinsă ca neîntemeiată, și nu ca lipsită de

obiect, deși în considerente s-a reținut care este obiectul acesteia.

În dezvoltarea

motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9, în condițiile art. 304

1

C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut, în esență, că în mod greșit

instanța de fond a reținut că prin recomunicarea Informării nr. 120401 din 25

septembrie 2009, făcută prin Adresa nr. 68047 din 26 iunie 2012, pârâtul

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și-a îndeplinit obligația

prevăzută de art. 14 din Legea nr. 381/2002. Aceasta cu atât mai mult cu cât

ministerul nu a sesizat Guvernul în vederea emiterii unei hotărâri pentru

declararea stării de calamitate, deși au fost recunoscute pagubele pricinuite

de seceta din anul agricol 2008 - 2009, propunerile inserate în nota de

informare fiind în afara legii și nu au valoarea unei sesizări.

De asemenea, se

menționează și faptul că a intrat în puterea lucrului judecat, urmare a

Sentinței nr. 1249/2011, irevocabilă, că Informarea nr. 120401 din 24

septembrie 2009 nu constituie sesizare în sensul art. 14 din Legea nr.

381/2002.

Intimatul-pârât

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a formulat întâmpinare prin care

a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind ca temeinică și

legală sentința recurată și combătând criticile recurentei.

Se arată, în esență,

că a întreprins toate măsurile pentru punerea în executare a Sentinței nr.

1249/2011, irevocabilă, dovadă fiind Adresa nr. 68047 din 26 iunie 2012 cu

documentația aferentă, transmisă Secretariatului General al Guvernului, astfel

că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004.

Se mai arată că

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale nu mai poate fi obligat să facă

demersuri suplimentare cât timp Guvernul nu a adoptat actul prevăzut de art. 17

din Legea nr. 381/2002 prin care să stabilească zonele calamitate și nu a

stabilit din ce fonduri urmează a se face plata.

A fost depus la

dosarul cauzei și Memorandumul nr. 248948 din 25 octombrie 2012 privind

propunerile Comitetului interministerial constituit prin Decizia

primului-ministru nr. 476/2012.

A formulat

întâmpinare și intimatul D.C., solicitând respingerea recursului ca nefondat și

menținerea sentinței recurate, apreciată ca temeinică și legală.

În esență, se arată

că s-a îndeplinit obligația de punere în executare a Sentinței nr. 1249/2011

încă de la data de 26 iunie 2012, în limitele competenței legale, iar dreptul

recurentei-reclamante la despăgubiri pentru cultura calamitată se naște dacă

Guvernul va emite o hotărâre care să prevadă inclusiv bugetul necesar, cu atât

mai mult cu cât Legea nr. 381/2002 a fost abrogată.

de recurs

Înalta Curte,

analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile de la

dosarul cauzei, de susținerile părților, de dispozițiile legale incidente,

apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în

continuare.

Motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., astfel cum a fost argumentat, nu

este fondat.

Criticile recurentei

sunt lipsite de suport real întrucât la fila 11 a hotărârii recurate a fost

expus obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum reclamanta l-a

menționat, fără a se analiza excepțiile invocate în cauză.

Ulterior, instanța de

fond, analizând excepțiile invocate și găsind întemeiată excepția lipsei de

obiect, a respins acțiunea ca atare.

În consecință, nu

există contradicție între considerentele și dispozitivul sentinței recurate.

Critica referitoare

la faptul că a fost respinsă cererea de chemare în judecată ca lipsită de

obiect, iar nu ca neîntemeiată, urmare a faptului că s-a reținut îndeplinirea

obligațiilor pârâților impuse prin Sentința nr. 1249/2011, nu prezintă niciun

interes practic pentru recurentă, rezultatul fiind același, de respingere a

acțiunii.

Motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9, în condițiile art. 304

1

C. proc. civ.

este, de asemenea, nefondat.

Soluția de respingere

a cererii formulate de reclamantă este corectă pentru considerentele ce vor fi

expuse.

Reclamanta a învestit

instanța de contencios administrativ cu o cerere întemeiată în drept pe

dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, justificată pe faptul că nu a fost

pusă în executare Sentința nr. 1249 din 21 februarie 2011 a Curții de Apel

București, secția contencios administrativ și fiscal, irevocabilă prin Decizia

nr. 2862 din 7 iunie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal.

Prin Decizia nr. 2862

din 7 iunie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios

administrativ și fiscal, care a confirmat soluția privind obligarea pârâtului

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale de a efectua demersurile

prevăzute de art. 13 și 14 din Legea nr. 381/2002, s-a menționat că declararea

în concret a stării de calamitate intră în conținutul dreptului de apreciere al

Guvernului.

Necontestat este

faptul că Adresa nr. 68047 din 26 iunie 2012 a fost înaintată Secretariatului

General al Guvernului, cu documentația anexată, în scopul punerii în executare

a Sentinței nr. 1249/2011, irevocabilă.

Este adevărat că prin

această adresă a fost recomunicată Guvernului Informarea nr. 120401 din 25

septembrie 2009, transmisă inițial cu Adresa nr. 125128 din 30 septembrie 2009

despre care instanța de recurs, în cuprinsul Deciziei nr. 2862/2012, a reținut

că nu poate constitui o probă a îndeplinirii obligațiilor Ministerului

Agriculturii și Dezvoltării Rurale în temeiul Legii nr. 381/2002, întrucât s-a

înaintat numai o "informare", iar nu un proiect de hotărâre privind

declararea stării de calamitate.

Însă, față de

situația demersurilor intimatului-pârât inițiate și depuse la dosarul cauzei în

care s-a pronunțat Sentința nr. 1249/2011, se reține că din înscrisurile depuse

la dosarul de față rezultă că Adresa nr. 68047 din 26 iunie 2012 și

documentația aferentă acesteia, transmise Guvernului României, au vizat

demersuri concrete și efective pentru punerea în executare a sentinței

menționate, fiind inițiat chiar un proiect de hotărâre privind punerea în

executare a acestei hotărâri judecătorești.

Mai mult,

Memorandumul privind propunerile Comitetului interministerial constituit prin

Decizia primului-ministru nr. 476/2012 confirmă îndeplinirea obligațiilor

legale care-i incumbau intimatului-pârât în executarea Sentinței nr. 1249/2011,

irevocabilă prin Decizia nr. 2862 din 7 iunie 2012 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

Or, în acest context,

în mod corect instanța de fond a reținut că autoritatea pârâtă a efectuat

demersurile legale la care a fost obligată prin hotărârile judecătorești

menționate, inclusiv cea de sesizare a Guvernului în vederea declarării stării

de calamitate prevăzută de art. 14 din Legea nr. 381/2002.

Prin urmare, nu se

poate reține incidența dispozițiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

modificată și completată, întrucât față de Adresa nr. 68047 din 26 iunie 2012

și documentația aferentă, autoritatea publică pârâtă și-a îndeplinit obligația

legală în executarea hotărârii definitive și irevocabile în termenul prevăzut

de legiuitor, astfel că nu se impune aplicarea amenzii prevăzute de art. 24

alin. (2) din aceeași lege conducătorului acesteia și nici acordarea de

despăgubiri pentru întârziere.

Față de toate

considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004,

modificată și completată, art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va

respinge recursul formulat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de SC A. Bârlad SA împotriva Sentinței nr. 5762 din 15 octombrie 2012

a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 18 aprilie 2013.

Procesat

de GGC - AZ