ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1586/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 13 aprilie

2009, pe rolul Curții de Apel București reclamantul C.A. a solicitat sancționarea

pârâtului A.V., în calitate de Ministru al Economiei și Comerțului (în prezent Ministrul

Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri), cu amendă în cuantum de 20% din salariul

minim brut pe economie și pe zi de întârziere și despăgubiri în sumă de 500 RON/zi

de întârziere, în temeiul art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru nepunerea

în executarea unei hotărâri judecătorești irevocabile, respectiv a sentinței civile

nr. 446 din 12 februarie 2008, a aceleiași instanțe, prin care s-a dispus obligarea

pârâtului la reîncadrarea pe post a reclamantului, cu plata drepturilor bănești

solicitate de acesta din urmă.

În cauză a formulat întâmpinare

pârâtul, invocând lipsa calității sale procesuale pasive, apreciind că are calitate

de terț în raport de competența prevăzută conform art. 12, 19 și 62 din Legea

nr. 188/1999.

Curtea de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 33/CC

din 28 mai 2009, a respins, ca neîntemeiată, excepția invocată de pârât și pe fond,

a admis în parte acțiunea reclamantului aplicând pârâtului o amendă de 20% din salariul

minim brut pe economie, pe zi de întârziere pentru perioada 11 aprilie -15 mai 2009

și obligându-l pe acesta la plata sumei de 200 RON, pe zi de întârziere, pentru

aceeași perioadă, cu darea în debit după rămânerea irevocabilă a hotărârii, precum

și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.500 RON.

Pentru a hotărî astfel

instanța a reținut că pârâtul a cunoscut în mod cert existența hotărârii judecătorești

definitive și irevocabile, având în vedere că instituția pe care o conduce a fost

parte în cauză, iar prin cererea înregistrată cu nr. ieșire 188 din 13 martie 2009

și la Registratura Generală a Ministerului cu nr. XXVIII/500436 din 13 martie 2009,

reclamantul C.A. a solicitat punerea în executare a hotărârii judecătorești, dar

a ales să o ignore, propunând chiar o altă persoană pentru funcția la care era îndreptățit

reclamantul.

Pe cale de consecință

instanța de fond a apreciat că, în speță, sunt îndeplinite cerințele art. 24

alin. (2) din Legea nr. 554/2004 completată și modificată.

Împotriva sentinței civile

nr. 33 CC din 28 mai 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a

de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs în termen legal pârâtul

A.V., în calitate de ministru al economiei și comerțului, prin care s-a solicitat

admiterea căii extraordinare de atac și modificarea hotărârii recurate în principal

în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului recurent

și a respingerii cererii formulate de reclamant ca fiind formulată împotriva unei

persoane care nu are legitimare procesuală pasivă și în subsidiar, în sensul respingerii

acțiunii reclamantului ca nefondată.

A învederat pârâtul A.V.,

prin motivele de recurs, că nu are calitate procesuală pasivă în cauză, în raport

de dispozițiile art. 12, art. 19 și art. 62 din Legea nr. 188/1999 privind statutul

funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

întrucât nu are competența legală de a aduce la îndeplinire actul de numire a unui

înalt funcționar public, o asemenea atribuție având numai primul ministru al guvernului.

Recurentul a mai precizat

că nu se poate reține în sarcina sa vreo faptă culpabilă, atâta vreme cât el este

o terță persoană în raport de competența legală de numire și ducere la îndeplinire

a dispozitivului sentinței civile. Amendarea cu 20% din salariul minim brut pe economie

pe zi de întârziere și obligarea la plata sumei de câte 200 RON pe zi de întârziere

dispuse de instanța de fond în sarcina pârâtului recurent, în calitatea sa de ministru

al economiei și comerțului și în beneficiul reclamantului, s-a mai relevat, sunt

nelegale și date cu aplicarea greșită a legii atâta timp cât pârâtul nu a avut nici

o activitate comisivă sau omisivă de tip culpabil în nerespectarea sentinței civile

în sensul reclamat de C.A. Se poate observa cu ușurință, s-a concluzionat, că Ministerul

Economiei și Comerțului, prin ministru, a dat dovadă de bună credință în aplicarea

și respectarea dispozițiilor sentinței civile în concordanță cu legislația în vigoare

în momentul punerii în executare a acestora.

Recursul este fondat și

va fi admis, cu consecința modificării în parte a sentinței recurate în sensul respingerii

cererii reclamantului de obligare a pârâtului A.V. la plata de despăgubiri, și a

menținerii ca legale și temeinice a celorlalte dispoziții din hotărârea atacată,

pentru considerentele ce urmează.

Prin sentința civilă

nr. 446 din 12 februarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București,  secția a

VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă în parte acțiunea formulată

de reclamantul C.A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor

și Guvernul României - Cancelaria Primului Ministru, cu consecința anulării Ordinului

ministrului economiei și comerțului nr. 575 din 12 noiembrie 2006 în partea privitoare

la reclamant și a deciziei nr. 200 din 4 decembrie 2006 emisă de Primul Ministru

al Guvernului României și a obligării pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor

la reîncadrarea reclamantului potrivit rangului și pregătirii profesionale și la

plata diferenței dintre drepturile salariale cuvenite în calitate de înalt funcționar

public și cele efectiv plătite.

Sentința civilă nr. 446

din 12 februarie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a rămas irevocabilă urmare pronunțării deciziei nr. 1324

din 11 martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, prin care a fost respins ca nefondat recursul declarat

de pârâtul Guvernul României - Cancelaria Primului Ministru și a fost constatat

ca nul recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor.

Potrivit dispozițiilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările

și completările ulterioare, dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică

este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să

elibereze un alt înscris să efectueze anumite operațiuni administrative executarea

hotărârii definitive și irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia,

iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii

irevocabile a hotărâri. De asemenea, cum dispune expres art. 24 alin. (2) din aceeași

lege a contenciosului administrativ, în cazul în care termenul prevăzut de

alin. (1) nu este respectat, se aplică conducătorului autorității publice sau, după

caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi

de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere.

În mod corect instanța

de fond a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a

pârâtului A.V. și a aplicat acestuia, în calitatea sa de conducător a Ministerului

Economiei, autoritatea publică succesoare în drepturi și obligații a fostului Minister

al Economiei și Finanțelor, o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie

pe zi de întârziere pentru perioada 11 aprilie 2009 - 15 mai 2009. Într-adevăr,

prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 24 alin. (1) și (2)

din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările

ulterioare, în condițiile în care prin dispozitivul sentinței civile nr. 446 din

12 februarie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ

și fiscal, autoritatea publică obligată la reîncadrarea reclamantului potrivit rangului

și pregătirii profesionale a fost Ministerul Economiei și Finanțelor și nu Guvernul

României-Cancelaria Primului Ministru. Pe de altă parte, s-a probat în cauză că

nu a fost respectat termenul imperativ de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă

a hotărârii instanței de contencios administrativ, reîncadrarea reclamantului realizându-se

numai la data de 15 mai 2009, când s-a publicat în M. Of. al României, Partea I,

decizia primului ministru nr. 526/2009.

Soluția instanței de fond

este nelegală însă cât privește obligarea pârâtului A.V., în calitatea sa de ministru

al economiei, la plata în favoarea reclamantului a sumei de 200 RON pe zi de întârziere,

pentru perioada 11 aprilie 2009 - 15 mai 2009, cu titlu de despăgubiri. Rezultă,

din interpretarea prevederilor art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004 a

contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, că nu

este necesară citarea, în procesul de fond, a conducătorului autorității publice

în cazul în care se solicită aplicarea amenzii de 20% din salariul minim pe economie

pe zi de întârziere, astfel că prin cererea de executare formulată în temeiul

art. 24 din Legea contenciosului administrativ poate fi chemat în judecată, în cazul

de față, ministrul economiei, în vederea aplicării amenzii. Situația este diferită

însă în ceea ce privește despăgubirile la care reclamantul are dreptul, în baza

art. 24 alin. (2) teza finală a Legii nr. 554/2004. Despăgubirile sunt datorate

de autoritatea publică care a fost obligată să emită actul administrativ și nu de

conducătorul autorității publice. Reclamantul putea solicita, cel mult, plata în

solidar a despăgubirilor, cu condiția chemării însă în judecată a autorității publice

obligate (Ministerul Economiei, succesorul fostului Minister al Economiei și Finanțelor).

De asemenea, despăgubirile pentru întârziere pot fi solicitate numai autorității

publice, urmând ca acestea să fi imputate funcționarului public vinovat de neexecutare.

În aceste condiții, cum reclamantul-intimat a chemat în judecată numai conducătorul

autorității publice, înseamnă că prima instanță în mod greșit a admis cererea de

despăgubiri pentru întârziere, cu încălcarea prevederilor art. 24 alin. (2) din

Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările

ulterioare.

În raport de cele mai

sus arătate, reținând că hotărârea recurată este în parte nelegală, se va dispune,

în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ, cu modificările și completările ulterioare, și a prevederilor

art. 312 alin. (1) - (3) din C. proc. civ., admiterea recursului declarat de pârâtul

A.V., ministrul economiei, comerțului și mediului de afaceri împotriva sentinței

civile nr. 33 din 28 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, care va fi modificată în parte, în sensul respingerii cererii

reclamantului de obligare a pârâtului la plata de despăgubiri, cu menținerea celorlalte

dispoziții ale sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de A.V. – Ministrul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri împotriva sentinței

civile nr. 33 din 28 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată

în parte, în sensul că respinge cererea reclamantului de obligare a pârâtului la

plata de despăgubiri.

Menține celelalte dispoziții

ale hotărârii atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 martie 2010.